Original subtitles

Atunci nu mă mai urmări.

Nu mai suport.

Nu reușesc să stau comod.

Nu mai pot să-mi mișc partea asta a corpului. Uite!

Dacă vă acoperiți fața, vin să vă ajut.

Poftim?

- Dacă vă acoperiți fața... - Termină!

Obsesiile astea te fac să devii ridicolă, Maudit.

Nu vezi că n-a mai venit nimeni în casa asta de luni bune?

Dar tu?

Ar trebui să chemi doctorul imediat.

Vreau să te rezolve înainte să crească prea mult copilul.

N-ai de ce să te temi.

Nu e mare lucru. Vei sângera puțin și atât.

Ai crescut la țară, ești robustă.

Te vei recupera imediat.

Tu nu știi lucrurile astea, dar eu știu.

Eu știu.

Nu e mare lucru. Vei sângera puțin și atât.

Asta vă va prinde bine.

Au!

Ar trebui să chemăm niște muncitori cât mai curând.

De când nu mai vin grădinarii, copacii și-au pierdut forma.

Și casa trebuie...

Cât timp vrei să continui cu tortura asta? Destul!

Ce-mi pasă?

- Ce-mi pasă mie? - Scuze.

- Chiar e atât de bolnavă? - Mă tem că da.

Mi-e teamă pentru ea.

O să am grijă doar eu de ea în continuare. M-a rugat.

Nimeni...

Repet, nimeni nu are voie să intre în camera ei.

Doar așa vom opri răspândirea infecției.

Cum s-a infectat?

- E o boală perfidă. - Am fost foarte grijulii.

Rămâne pe obiecte și suprafețe. Ai uitat ce a zis doctorul?

Gata. Am multă treabă.

„Simptomele otrăvirii sunt membranele mucoase uscate,

dificultăți la înghițire, piele uscată și înroșită,

febră, tahicardie, agitație, confuzie,

halucinații, spasme,

somnolență, comă...

și stop cardio-respirator.”

Asta e pentru circulația sângelui, prințesă.

- V-au mai lăsat durerile? - Da, da.

Uite, pot să fac asta. Înainte nu puteam.

E bine.

Dar mă simt straniu. Nu ai adus puțin vin?

E o sticlă de rosolio în noptiera din stânga.

Știi...

Nu e chiar atât de plăcut să dorm singură atâta timp.

Trebuie să găsești consolare.

Bea și tu un pahar. Haide!

Bine. Dar după aceea vă dau un ceai de plante.

Dar sunt și avantaje când dormi singură.

Mai ales dimineața.

Prințul...

era ca un ceas elvețian.

Era pregătit imediat ce se trezea.

Era imposibil, mă obosea de tot...

Sau, mai bine zis, mă epuiza. „Fă asta, fă cealaltă...”

Uneori încercam să refuz, dar făcea mutre.

Așadar, ca să fie liniște și pace...

Nu, fiindcă o femeie ar trebui să se informeze

în privința dimensiunii, înainte să se mărite.

La el, totul era imens.

Avea un mădular imens.

Nu, vorbesc serios...

Era... cam așa de mare.

Când l-am văzut prima dată, m-am întrebat: „Cum o să mă descurc?

Unde o să aibă loc?”

Dar a avut loc, a avut...

Ba chiar mi-a plăcut.

Iar Leonora avea aceeași pornire ca și tatăl ei.

Îi plăcea să seducă.

Îi plăcea treaba aia.

Dar era femeie.

Dacă s-ar fi născut bărbat, ar fi fost o calitate.

Avea...

o frumusețe cu două fețe.

Delicată...

Mortală...

Așa, în treacăt...

Capră!

Capră!

Dormi?

Mi-e foame.

Și mie mi-e foame.

Să mergem.

Unde?

Ai încredere în mine.

Uite!

Asta e sala de bal.

Frumoasă, nu-i așa? Să mergem.

- Aici e salonul mic. - Da.

Asta e sufrageria.

Acesta e salonul roz.

Aici e sala păunilor.

Vino!

Acesta e salonul albastru deschis.

Ce faci aici?

- Vreau s-o văd pe maman. - Poftim?

- Îmi fac griji pentru maman. - Ce ți-am spus?

- Ce mi-ai spus? - Pune-ți masca.

- Am dreptul s-o văd, nu? - Pune-ți masca.

Nu înțelegi că e periculos? Ce te-a apucat?

Am avut un vis urât.

- Mi-e dor de maman. - Nu-i mai spune „maman”!

E bunica ta.

De ce n-o lași în grija servitoarelor?

Dacă tu riști să te infectezi, eu de ce n-aș risca?

Eu am fost cu ea de la bun început.

În plus, sunt foarte grijulie, crede-mă.

Încerc să te protejez.

Oricum, sunt puternică.

Beatrice, te rog!

Du-te în camera ta.

Bună dimineața!

Mă doare stomacul...

Am gâtul uscat, parcă e șmirghel.

Dă-mi să beau ceva.

Era cineva cu tine azi-noapte?

Era un copil.

Am simțit miros de pudră de talc.

Sau miros de transpirație amestecată cu pudră de talc.

Nu visam...

Mereu îmi încalci cuvântul, Modesta.

Nu, ce spuneți...

Când vine doctorul ăsta blestemat?

N-a fost niciodată rapid ca fulgerul,

dar întârzierea asta dă mult de bănuit, nu-i așa?

E foarte ocupat din cauza epidemiei, nu e ușor să dăm de el.

- I-am trimis mesaj prin cineva... - Nu te împotrivi, Modesta.

S-au născut deja destule monstruozități.

Nimeni nu va mai purta numele nostru. Și nu mă contrazice!

Fiindcă te voi pedepsi chiar și după ce mor.

Am puterea să te pedepsesc chiar și după ce mor!

Am scris în testament: fără moștenitori.

Altfel, vei pierde totul.

De fapt, amintește-mi că trebuie să i-l înmânez personal notarului.

Dacă îmi spuneți unde e, i-l duc eu.

Am spus „personal”, draga mea.

Cei care au copii vor pierde totul.

Totul va ajunge la instituții caritabile.

Nu-ți va rămâne decât titlul. Ce hilar!

O prințesă săracă, poate chiar cu un copil diform.

Iată-mă din nou sub puterea ei.

Hai, dă-mi ceva de băut.

Haide.

Eram în încurcătură.

Liniște!

Liniște!

Ea era paralizată în acel pat, ca pe un tron,

iar eu eram la picioarele ei.

Din nou, reușise să-și impună voia.

Scuze.

Și o scrisese negru pe alb.

Aveam nevoie de un armistițiu.

Aveam nevoie de timp.

Trebuia să-l găsesc cu orice preț

și să-l distrug.

Nu voiam nici să trăiască, nici să moară.

Ce femeie!

Decizia ei era de neclintit.

O admiram. Sincer.

Te prind eu, afurisito!

Așa.

- Te-am prins. - Modesta!

- Te-am prins. - Mișcă!

Vin!

Vin!

Trebuie să merg la treabă.

Stai aici, vin mai târziu să te iau.

Stai!

- Stai! - Hai, Modesta! Să mergem!

- Intră. - Scuze, voiam să fac curat.

- N-a mai fost nimeni aici de mult. - Sigur.

Să nu atingi nimic acolo. Consult o carte de medicină.

- Nu. - Poți să faci curat.

Am vrut să vin mai devreme, dar m-a chemat prințesa.

Ce ai spus?

Am vrut să vin să fac curat, dar m-a chemat prințesa.

Ai văzut-o?

Am tot auzit soneria din camera ei.

Ce era să fac? Am dat fuga, m-am temut de ce e mai rău.

Nu pot să plec nici cinci minute?

N-am atins nimic, am stat la distanță.

Prințesa avea nevoie de doctor. Am trimis pe cineva după el.

Părea foarte agitată. Doar am făcut ce mi-a spus ea.

Când vine doctorul?

Cred că mâine.

Excelență.

E adevărat.

Am furat.

Mereu am furat bucuria la care tânjeam.

De la tot și de la toți.

Ele îl aveau pe Dumnezeu. Eu tânjeam să trăiesc.

Ele se opuneau vieții cu vorbe precum „rău”, „iad”,

„supunere”, „păcat”.

Repetam întruna: „Urăsc. Te urăsc!”

Cu cât uram mai mult, cu atât mă simțeam mai bine.

Trebuia să fi fost mai precaută. Făcusem deja prea multe greșeli.

Simțeam moartea Leonorei planând în toată casa.

Credeam că o adusesem eu.

Și că, alături de ea, veniseră și morții mei.

Mă săturasem să mă prefac că sunt supusă, prințesă.

Mă săturasem s-o aud zicând: „Vei vedea... Nu e mare lucru.

Vei sângera puțin și atât. Ai crescut la țară, ești robustă.”

Nu se va întâmpla.

Acest copil e primul lucru care e al meu.

Nu e pomana nimănui.

Sunt ultimul obstacol din calea ta.

Da.

Vei pierde totul, știi?

Mă descurc și fără banii dv.

Fără avantajele dv.

Mă gândesc la Beatrice,

la Ippolito, nu doar la copilul meu.

Trebuie să trăim.

Nu să stăm închiși între aceste ziduri ale morții.

E o nebunie...

Dorința asta de a trăi.

Față de nebunia dv și de dorința de a muri.

- Credeam că mă iubești. - Sigur că vă iubesc.

Jur.

Aș vrea să fiu ca dv.

Ca cine?

Cine sunt?

Aici...

în aceste camere, pregătite pentru rubedeniile mele defuncte.

Sunt...

prințesa Brandiforti.

Dar mâine?

Parcă aud deja agitația...

mulțimile...

la poarta palatului.

Câini...

ca tine.

Feroce ca tine.

Dar nu la fel de curajoși.

Cer, invocă...

o nouă Sicilie.

O nouă Italie.

Un nou lider.

În numele dreptății.

Atâta agitație, atâta îngrijorare...

în încercarea de a mai prelungi viața.

De a o apăra până la extrem. Ce jalnic!

Ce jalnic...

Bătrânețea asta...

e o adevărată ruină.

Dacă ai ști ce fată veselă eram!

Râdeam tot timpul.

Eram plină de bucurie.

Așa să fie. Adu-mi ceva de băut.

Am dreptul să mor, nu?

- Ajută-mă... - Da, da.

Mă duc... Mă duc după ajutor...

Molima asta nenorocită...

Biata prințesă, n-a avut parte de o înmormântare cum se cuvine.

- Don Antonio. - Carmine.

- Ce pierdere, Don Carmine! - A fost o femeie nemaipomenită.

- Saro. - Don Carmine.

Nu lucrează nimeni trei zile.

Ținem doliu.

Am rămas singură, Modesta.

A fost singura mea mamă, nu mai am pe nimeni...

Toți au murit.

Mă ai pe mine.

Sunt aici.

Beatrice.

Știu cum te simți.

Știu cum e când pierzi o persoană iubită.

Dar nu suntem singure.

Bună dimineața, doamnă!

- Unde e casa lui Don Carmine? - Acolo.

- Du-o la Don Carmine. - Vă duc eu, doamnă.

Mulțumesc.

E cu cineva. Intrați, vă rog.

Cine sunteți?

Mă cheamă Vincenzo, prințesă. Sunt fiul lui Carmine.

Tata o să vină.

Vorbește cu un camarad de-al fratelui meu.

Ne-a adus o scrisoare de la Mattia. Am fost amândoi pe front.

Eu m-am întors, dar nu aveam nicio veste de la Mattia.

Luați loc! Doriți un pahar cu apă?

- Da, mulțumesc. - Vi-l aduc imediat.

A primit și o medalie.

Vino, să ciocnim un pahar. Vincenzo!

E la Napoli, vine acasă.

A primit și medalie.

Prințesă... Luați loc.

- I-ai oferit ceva? - Apă, dar...

Bine. Du-te la cârciumă. Oferă-i tânărului un pahar de vin.

Ne-a adus bucurie în casă.

- La revedere! - Du-te! Vin și eu.

- Mulțumesc, don Carmine! - Fii binecuvântat!

Credeam că mi-am pierdut băiatul. În schimb, sunt amândoi teferi.

Am trecut prin iad în ultimii ani.

Ai doi băieți?

Sigur că da, sunt om în toată firea.

Nu mi-ai spus.

Soția ta?

Da, Lucia.

E aici?

A murit acum zece ani. Odihnească-se în pace.

Mi-am crescut singur băieții.

Cum i-ar fi crescut ea.

Carmine...

Aștept un copil de la tine.

Spune ceva.

Îți place să fii gravidă?

Înseamnă că neamul Brandiforti va continua.

Nu va purta numele meu.

Va fi un copil mai norocos.

Să nu mai vii acasă la mine.

Băieții mei nu trebuie să-mi afle slăbiciunile.

- Slăbiciunile? - Ești încă foarte tânără.

Aproape de-o vârstă cu Vincenzo.

Și abia acum ți-ai dat seama?

Tu ai venit la mine în seara aia, să nu uiți!

Amorul se face în doi.

Ce vrei?

Testamentul.

Știi totul despre treburile prințesei. Unde e?

Bravo, fetița mea!

Nu-ți uiți niciodată interesul.

Nu sunt fetița ta.

Unde e?

Nu-l găsesc.

Mâine vin la vilă să aranjez lucrurile.

Cheamă-l pe notar.

Și pe Don Antonio.

Și pe doctor.

Și chiar și pe servitori.

Acum du-te!

Se întunecă.

Nu vreau să umbli noaptea pe străzi.

Te rog, du-te.

Sufletul binecuvântat al stimatei dv mame...

Domnilor!

Știu că pare ciudat, dar prințesa n-a pomenit de niciun testament.

Am auzit cu urechile mele.

Nu a lăsat nicio dispoziție.

Nu înțeleg, cum e posibil? Prințesa era foarte atentă.

- Întocmai. - Nu vreau să par impertinent,

dar ați căutat bine?

Cu tot respectul, dle doctor, am răscolit toată casa.

Am căutat și în ghivece.

Nu era nici în camera prințului Jacopo, camera ei preferată.

Deci probabil că prințesa n-a scris niciun testament.

Doar o știm. Îi plăcea să joace farse.

Dați ordin servitorilor să caute peste tot, în grădină...

Prințesa mi-a spus de multe ori

că mi-a lăsat o anumită sumă...

Prințesa mi-a spus și mie că mi-a lăsat o anumită sumă,

pe care aș fi dat-o celor nevoiași, clar.

Dar renovarea clopotniței noastre...

- Prințesă Beatrice, vă amintiți? - Dar spitalul?

Destul, domnilor! Nici bine nu s-a răcit în groapă.

Puțin respect.

Nu avem testamentul.

- Ce e de făcut în acest caz? - Ei bine...

Dacă nu se găsește testamentul,

cum prințul Ippolito e singurul fiu în viață al prințesei Gaia,

el e moștenitorul de drept.

Desigur, ținând cont de starea prințului,

Donna Modesta va administra averea.

Vă amintesc că prințul are intenție și voință.

Așadar, prințesă, sper că va fi informat de această decizie.

Desigur, Pietro, îi vom spune împreună.

Să gândim rațional, domnilor.

Donna Modesta e singura care a stat cu prințesa până la sfârșit.

Sigur a auzit care a fost voia soacrei ei.

Știe ce i se cuvine fiecăruia.

- Bine zis, Carmine. - Corect.

Da.

Prințesa Gaia mi-a spus că vrea să lase...

Scuze, Donna Modesta, dar nu vă aud.

Răposata prințesă mi-a spus că vrea să lase o sumă de bani

atât bisericii lui Don Antonio, cât și spitalului.

Cu siguranță n-ar fi uitat

de oamenii care i-au fost fideli și apropiați atâția ani.

- Desigur. -Don Gaetano, De Ciuceis,

Pietro, Argint-Viu, Don Carmine.

- Eu? - Desigur.

Firește, prințesa Beatrice va primi o rentă generoasă.

O rentă generoasă?

Da.

Bine.

Dacă nu mai e nevoie de mine, permiteți-mi să mă retrag.

Desigur, Beatrice.

Acoperiți-vă în continuare nasul și gura.

Bine.

Domnilor, vă rog, lăsați-mă singură cu Carmine.

Trebuie să aranjăm totul înainte să plecăm la Catania.

- Aveți grijă! - Mulțumesc.

Cu voia dv...

Așadar?

Cum te simți în scaunul acela?

Pare puțin incomod.

Ai nevoie de practică.

O pală de vânt ar putea să te răstoarne din șa.

Niciodată nu-mi vorbești clar.

În locul tău...

aș renunța la dorința de a pleca la oraș.

E o nebunie. Și o să-ți spun de ce. Din două motive.

Unu, Catania e mult mai afectată de epidemie decât provincia.

Apoi, fiindcă ar fi mai bine să apari însoțită de un mic Brandiforti.

Și dacă e băiat... Cine știe?

Noul prinț le-ar închide gura tuturor.

Și nimeni n-ar mai căuta asta.

Prințesa mi-a dat testamentul.

Biata femeie a avut încredere în mine.

Dar o să ți-l dau ție.

N-ai încredere nici în umbra ta.

Ce e, Modesta? Nu ai nimic de spus?

Mă urăști și nu vrei să-mi dai satisfacția.

Nici nu-mi mulțumești?

Pentru tine.

Deschide ferestrele.

Lasă să intre aer curat.

E nevoie în casa asta.

Cum îți imaginezi Catania?

Tatăl meu trebuia să mă ducă acolo.

Îmi imaginez un oraș frumos.

Mare.

Plin de magazine, teatre, palate...

Nave mari ce străbat mările.

Lasă-mă să te privesc în ochi.

Ca să înțeleg cum e marea.

Nu-mi vine să cred că ești aici.

Beatrice?

Unde te duci?

Duc niște flori în camera lui maman.

- Nici nu te mai uiți la mine. - Și ce să văd?

Doar mănânci și dormi.

Îți petreci toată ziua în starea asta de absență idioată.

Ești grasă.

Nu sunt grasă, sunt gravidă.

Băiat sau fată de ești, ieși acum.

Mântuitorul te cheamă în lumină.

Fecioara Maria l-a născut pe Mântuitor. L-a născut fără durere.

Hristos s-a născut din Fecioară. Hristos te cheamă pe lumea asta.

Ieși, ieși acum.

Băiat sau fată de ești, ieși acum.

Mântuitorul te cheamă în lumină.

Fecioara Maria l-a născut pe Mântuitor.

Trimite-mi diavolul și fă să ard!

Eriprando.

Ce nume urât ți-am dat.

Ce-ai pățit, fiule?

De ce plângi mereu?

Vrei să-ți facem un leagăn

Nu mai trânti ușile! Îl trezești din somn!

Refuzi în continuare să-l vezi pe nepotul tău, fiul meu.

Și mă eviți în continuare.

Argint-Viu mi-a spus că îl alăptezi.

E indecent.

O femeie respectabilă ar fi angajat o doică.

Dacă vrei război, Beatrice, sunt pregătită de luptă.

Oricum, vei pleca la Catania.

Vrei să intri în societate.

Dar toți știu că vii din sărăcie, Modesta, deși acum ai titlu.

Miroși tot timpul a sărăcie.

Căsnicia ta e un scandal, soțul tău e un desfigurat.

Iar tu miroși a vrăjitoare.

Afară!

Ieși din camera asta!

Ridică-te!

Afară!

Afară!

- Dă-mi drumul! - Mișcă!

Nu mai plânge.

Ieși!

Și închide ușa!

E un copilaș, Beatrice.

Ai mai văzut un copilaș în casa asta a morții?

Apropie-te.

Chiar te sperie așa tare viața?

Care viață, Modesta?

Asta e viața ta, nu a mea.

E copilul tău, soțul tău, moștenirea ta.

Te gândești vreo clipă la mine?

Te gândești la mine?

La Catania, voi fi doar biata ta cumnată oloagă.

O fată bătrână care depinde de rude.

Nu voi mai avea nimic.

Nici măcar tinerețea.

Nici măcar iubirea ta.

Credeam că mă iubești.

- Credeam că mă iubești. - Te iubesc.

Ești bucuria mea.

Ești în sufletul meu.

Vreau doar să fii fericită și să te simți protejată.

Nu mă abandona, te implor.

Iubirea mea.

Iubirea mea! A venit mama.

Cântec de leagăn

O să vina tata

Să-ți aducă semințe

Rozmarin și busuioc

Mulțumesc.

Ea e Argint-Viu.

Gaia i-a dat porecla, deci îi spunem așa.

- Bună dimineața! - Bună dimineața!

Face parte din familie.

Ele sunt Vincenzina și Santina.

- Bună dimineața, prințe. - Excelență.

Bună dimineața!

- Bună dimineața! - El e Salvo.

Bună dimineața!

- Sunt așa mulți. - Vino.

E bine.

Dânsul e Giuseppe, l-a înlocuit pe Antonio.

- Și Teresa. - Încântată.

Sora ei e la bucătărie. Ți-o prezint mai târziu.

Sărută-i mâna, așa cum am exersat.

Ea e Ines. Abia a sosit din nordul Italiei.

- De la Torino, Excelența Voastră. - Veți petrece mult timp împreună.

Îți va ține companie când eu voi fi ocupată cu copilul sau cu lucrul.

Putem să facem plimbări, să citim.

Am diplomă de profesoară de la Torino.

Mi-ar face mare plăcere.

Mulțumesc.

Vino.

Îți place de ea?

Bună dimineața, unchiule Ippolito!

Sunt Beatrice, nepoata ta.

Beatrice, în sfârșit! Modesta mi-a povestit despre tine.

Să mergem! Am pregătit un prânz în aer liber, să sărbătorim.

Prințese, vi l-am prezentat pe nepotul meu?

- Nepotul dumitale? - Da, pe nepotul meu, Guglielmo.

- Ce cuvânt e ăsta? - Pentru „mic-dejun”?

E „bagna cauda”.

„Bagna ca...”?

Carmine!

Carmine! Vino!

Doamne, ce vânt! Vânt și muște.

Vin!

- Salutări frumoasei adunări! - Bună dimineața, Carmine!

Vino să-l vezi pe micul prinț.

- De asta am venit. Ce faceți? - Don Carmine.

- Îl știi pe nepotul meu, Guglielmo? - Încântat de cunoștință.

E arătos. Ce ten are, uitați-vă la el!

- Felicitări! - Mulțumesc.

Am adus un mic dar pentru prinț.

- Ce nume i-ați dat? - Eriprando, ca tatăl lui maman.

E bine.

Felicitări, prințe!

Mulțumesc.

Regret să-mi iau la revedere, dar am treabă.

Câmpurile așteaptă, e mult de lucru.

- Rămâi, Carmine! Avem multă mâncare. - Nu pot, îmi pare rău.

Nu vrei să mai stai puțin?

Te însoțesc.

Avem multe de discutat, ai lipsit multă vreme.

- Cer să fie înșeuat calul. - Prințesă...

Nu e nevoie să vă abandonați oaspeții.

În plus, abia ați născut, nu e bine să călăriți.

- N-ar fi înțelept. - Are dreptate, Maudit.

- E periculos să călărești. - Așa e.

Nu vrei să mănânci ceva, Carmine?

De parcă acceptasem.

- O zi bună! - Spor la treabă!

La revedere!

Ce cal frumos!

Scuze!

Scuze, l-ați văzut pe Don Carmine?

Don Carmine... Nu l-ați văzut?

E surd, nu te aude.

Te ascunzi?

Credeam că ai de muncă.

Cred că ai să-mi spui un lucru important.

Plec, Carmine.

Mă mut la Catania.

Asta ai vrut.

Îl vei scoate în lume pe prințul Ippolito și acolo?

În fața nobililor?

Vei ține monstrul în lesă, ca toți să-și îndrepte atenția spre el.

Și nimeni nu va ști cine ești cu adevărat.

Ippolito nu are de ce să trăiască închis între patru pereți.

Una e să-ți imaginezi, alta e să vezi.

Acum că l-au văzut toți, ți-ai pierdut autoritatea.

Nu înțelegi. Nu am nevoie de autoritate.

- Nu vreau să fiu stăpâna nimănui. - Acum vrei să fii servitoare?

Nici servitoare, nici stăpână. Ce spui?

Eu și răposata prințesă am avut încredere în tine.

Dar se pare că ești doar o femeie. Și ești leneșă.

- Te-ai săturat deja de muncă? - Asta mă privește.

Nu-mi place munca asta. Vreau să studiez.

- O să vând pământul. - Cum adică vrei să studiezi?

Atunci sunt doar o femeie leneșă, cum zici tu.

Gândește ce vrei, moșule.

Am terminat cu vorba.

Dar când se va afla că vrei să vinzi pământul,

nimeni n-o să-ți ofere valoarea reală, înțelegi?

Atunci cumpără-l tu.

Îndeplinește-ți planul după 20 de ani. Ai bani, nu?

Ești deșteaptă. Dar n-am furat nimic.

Am muncit din greu și am câștigat tot ce am.

În timp ce prințul și copiii lui...

Nu vreau să-i vorbesc de rău pe morți,

dar se jucau cu cărțile lor, priveau stelele, în timp ce eu lucram.

Vei veni la Catania?

Vei veni să mă vezi?

Ce să fac eu la oraș?

Sunt om de la țară, aici mi-e locul.

Te las cu freneziile tale.

Nu, fetițo.

S-a terminat cu vremurile de voie bună.

O să fiu mereu de partea ta.

N-o să te înșel niciodată.

Dar trebuie să te liniștești.

Și să uiți.

Carmine a uitat.

Mereu în slujba dv, prințesă!

Ce zici?

Te bucuri că am venit la Catania?

- Prințesă. - Bună dimineața!

Ușurel, o ajut eu.

- Bun-venit! - Bun-venit!

V-o prezint pe prințesa Modesta.

- Bun-venit, Modesta! - Cum a fost călătoria?

Mulțumesc.

Iubirea mea... Acoperă-l.

Da...

Prostuțo, dacă vrei așa de mult să afli cum e marea,

dă-i înainte!

DEDICAT UNCHIULUI CARLO

Traducerea: Anca Baciu