Original subtitles

„E un miracol! E un miracol!”

Toți erau uluiți.

„E o sfântă.”

Nu aveau de ce să se teamă.

Era doar un băiat maltratat.

Nu te mișca.

Un băiat trist.

O să te rănești. Asta e foarfecă. E ascuțită.

Și sora mea, Tina, era diferită.

Dar ne purtam frumos cu ea.

Mi-e frig!

- Stai! Nu te mișca! - Gata! Am obosit!

- Proasto! - Nu, tu ești proastă!

N-ai decât să stai murdară!

Eu nu mă purtam frumos.

Dar trăia la fel ca noi.

Modesta, vino încoace! Ce-ai făcut? Las-o în pace!

Dar „marii seniori” se simt rușinați.

- „Mo”... - Maudit.

Se poartă bine cu dv, dră Modesta.

- E tare blând. - Blând... Da, când îi convine.

Ești un băiat blând, nu-i așa?

M-ați făcut să uit ce venisem să vă spun.

Prințesa vrea să vă vadă.

Ce mai cauți aici, Maudit?

Nu știu.

Poate...

De ce n-ai fost trimisă înapoi la călugărițele tale?

Ia loc.

Mi s-a spus că, în ultimele zile, ai mers mereu să-l vizitezi pe...

Că e calm în prezența ta.

Pietro mi-a spus că...

nu mai e nevoie să-l lege.

Ne înțelegem bine.

Se poartă frumos cu mine. E curios și atent.

- Învață repede. - Ce învață?

De ce nu veniți să vedeți?

Doamne ferește! Prefer să-l văd cât mai rar.

Oricum, a fost liniște în casă în ultimele zile.

Fără urlete, fără tensiuni...

Fără momente jenante.

De asta ești încă aici.

I-am scris maicii Costanza și am întrebat-o

dacă poți să mai rămâi la vilă ceva timp.

Nu mi-a răspuns, dar e clar că va face ce-i cer.

Mă pot ocupa de el cât doriți. Nu mă deranjează.

Sunt atâtea feluri de a face voia Domnului, chiar și în lume.

Când eram mică, o îngrijeam mereu pe sora mea.

Pe sora ta?

- Nu mi-ai vorbit de ea. - A murit.

A murit și ea în incendiu?

Nici povestea asta...

Nu-mi amintesc detalii.

Modesta!

Era bine dacă murea și fiul meu în copilărie, ca sora ta.

Ne-ar fi scutit pe toți de o mare suferință.

Ippolito e fiul dv?

Așa se zice.

Când l-am văzut, după ce s-a născut, n-am vrut să-l mai văd niciodată.

Nici nu știu dacă pot spune că e fiul meu.

Deci vei mai rămâne la noi câteva săptămâni.

Mai adu-ne puțină liniște și pace, Maudit.

Piruetă.

Piruetă, piruetă.

Deci?

A spus că pot să mai stau.

- Maudit, ce minunat! - Da.

Dansează cu mine.

- Nu știu să dansez. - Ba da, dansează cu mine.

Ce fericire! Cât mai stai?

Nu știu. O săptămână, o lună... Nu mi-a spus.

Nu așa, domnișoarelor! Nu e poziția corectă!

Haide!

Luați poziția!

Eduardo, oprește-te.

Atenție!

Așa, cu mâna moale.

Cavalerul pune mâna sub omoplat...

Edoardo.

Bărbia sus, haide!

Ai spus cuiva despre noi?

De ce nu le spunem tuturor?

- Nu acum. - Dumneata, domnule!

În loc să deranjezi, mai bine dă-ne o mână de ajutor.

E imposibil de găsit un tânăr chipeș în tot regatul.

Toți sunt pe front, bieții băieți!

Haide, nu fi timid! Vino!

Ca să-i arăt Cavallinei poziția.

Eu o să fiu doamna, iar tu o să fii cavalerul.

- Știi să fii cavaler? - O să încerc.

Pune mâna aici. Edoardo...

Un', doi, trei...

Destul.

- De ce? Continuă! Ai talent. - Nu-mi place să dansez.

S-a simțit jignit, bietul băiat!

Vrea să am grijă de prinț.

- De prinț? - Așa a spus.

- Ce ți-a spus? - Că e fiul ei.

Ce e?

Acestei familii îi plac secretele.

Ca acesta.

Bună dimineața, domnișoarelor!

Crezi că ne-a văzut?

Cui îi pasă? Era doar Carmine.

Tot nu înțeleg cine e.

E vătaful. Nu vezi că are pușcă?

Nu pot să-l sufăr.

Vrei să mai știi un secret?

Se pare că el e tatăl meu.

Ce tot spui?

- Cu el nu s-a putut mărita Leonora? - Sigur că da.

E un țăran.

Cu picioarele murdare.

Scuze, dar...

Bunicul tău nu l-a alungat

când a aflat că a lăsat-o gravidă pe Leonora?

Bunicul îl adora. Mereu spunea...

„Una e să pierzi o fiică netoată.

Dar alta e să pierzi un vătaf cum e Carmine.”

Nu. Cu furculița.

Sunt heringi.

Au un miros destul de puternic,

dar prințesei îi place să-i mănânce mărunțiți, cu portocale și hașme.

Delicios.

Ghici cine?

Ochii.

Închide-i.

Aveam un măgăruș

Era tare drăguț

Dar l-au ucis

Rezultatele sunt excelente, prințesă.

Am reușit să economisim bani pe sare, făină și ulei.

I-am lăsat câțiva bani lui Antonio, cum mi-ați cerut...

Bine, bine.

Bună dimineața, prințesă! M-ați chemat?

Vino, Carmine.

- Bună dimineața! - Bună dimineața!

Vreau să ți-o prezint pe Modesta. E la noi de ceva timp.

Da, am avut onoarea de a face cunoștință

când a venit notarul, țineți minte?

Da. Ia loc.

Vreau să te ajute la treabă o vreme.

Ce părere ai?

Ei bine?

Cu tot respectul, e puțin prea tânără.

Tânără... La 17 ani, eu așteptam primul meu copil.

Oricum, tânără sau nu, asta e decizia mea.

- Nu ești convins? - Îmi permit să nu răspund.

Scuze, dar cine te-a învățat, când erai un puști?

Răposatul prinț.

Și dv, Donna Gaia.

Și de ce „îți permiți să nu răspunzi” în ce o privește pe fata asta?

Deoarece, cu voia dv, îmi permit să nu răspund.

Ce încăpățânat ești!

Doamne!

Mereu zici că ai nevoie de ajutor, iar acum te plângi?

Maudit știe să țină socotelile.

E săritoare, deșteaptă, se ocupă și de cămară...

Una e să te ocupi de cămară.

Alta e să ții socotelile pentru întregul domeniu.

- Știu foarte bine... - În plus, are...

toată încrederea mea.

Ar trebui să fie de ajuns.

Oricum, situația asta mă deranjează. Am discutat deja prea mult.

Maudit, vei veni aici lunea...

Mă asculți?

Da.

Și te voi învăța să tratezi cu avocații și notarii.

Iar tu, Carmine, o vei învăța despre pământuri și despre recolte.

Iar de acum înainte, în prezența mea...

îi vei spune „stăpână”.

- Vreți să-i spun „stăpână”? - Exact.

De fapt, spune-i acum, ca să te obișnuiești.

Scuze, n-am auzit.

N-ați auzit fiindcă n-am spus.

Atunci spune.

- Dacă insistați... - Da.

Cum e o copilă, pot să-i spun „mica stăpână”?

- Bine. Mulțumesc. Am terminat. - La dispoziția dv.

La revedere, stăpână și mică stăpână!

- E totul clar? - Cred că da.

Ești o fată inteligentă.

Renta pe care o primești de la noi îți dă deja o poziție respectabilă.

Mai mult, dacă înveți să administrezi și să negociezi...

poți spera să devii maică superioară, ca Leonora mea.

Eu te voi susține când va veni timpul. Îți promit.

Nu spui nimic?

Ce să spun?

Ai urcat în mașină și n-ai scos un cuvânt.

- Mă tratezi ca pe un șofer. - Ai dreptate. Îmi pare rău.

Au trecut câteva săptămâni.

Trebuia să le spunem deja tuturor.

Am fost ocupată, știi bine.

- Să-l dădăcești pe monstrul ăla. - Ippolito nu e un monstru.

Oprește aici. Am ajuns.

- Ascultă... - Vorbim mai târziu.

Bine? Îți promit.

Ai răbdare! Nu, mă descurc singură.

Repede, domnișoară, avem multe de făcut.

Ar trebui să învățați să călăriți.

- Ca să nu stricați mașina prințesei. - O să mă gândesc.

Dacă dv ați învățat, nu e așa greu.

Curățăm copacii.

- Don Peppe, vorbim mai târziu. - Mulțumesc, Don Carmine.

- Bună dimineața, Don Carmine! - Bună dimineața, muncitori!

Bună dimineața, Don Carmine!

- Bună dimineața! - Bună dimineața!

Cum te cheamă?

- Carmela, domnișoară. - Modesta.

- Cum merge? - Suntem aici...

Muncim.

- Majoritatea sunteți femei. - Bărbații sunt la război.

Iar ceilalți... Noi, femeile, ne ajutăm una pe alta.

Domnișoara știe foarte bine asta.

Ce e, Saro?

- Poți vorbi. - Don Carmine...

Pe câmpia Trecastagni au mai găsit un miel fără un picior.

Trebuie să avem o înțelegere cu țăranii.

- O să vorbesc cu ei. - Lipsesc și niște vaci.

Bandiții intră în casa mea.

Trezește-te, Saro! De ce ai pușcă?

- Haide! - La revedere!

Pa!

La naiba!

- Îmi explicați ce se întâmplă? - Ce vreți să știți?

Lava de la Etna a distrus livezi de măslini și podgorii.

Și nu mai primim provizii, din cauza grevelor din nord.

Lumea e în flăcări.

Desigur, mirosul de fum încă n-a ajuns în palate.

Dar o să ajungă. Ce știți dv?

E adevărat, nu știu multe despre lumea asta.

Dar învăț repede.

Învăț repede.

Câtă vreme găsiți pe cineva care are timp și e dispus să vă învețe.

Stai locului!

De vreme ce vă întoarceți la mănăstire, e pierdere de timp.

Ce faci? De ce oprești aici?

M-am săturat.

- Vreau să știu ce intenții ai. - Îmi știi intențiile, Rocco.

Nu vrei să ai grijă de copiii tăi, în loc de copiii diformi ai altora?

Nu-ți dorești un copil?

Ba da. Sigur că-mi doresc.

Nu te teme, Modesta.

Știu de ce eziți.

Știu ce ai pățit înainte să ajungi la mănăstire.

Că nu ești... Cum se spune?

Pură.

Dar nu-ți face griji.

Eu nu te judec, ca alții.

Oricum, o să plecăm. O să lăsăm în urmă toate astea.

- Unde? - La San Vito Lo Capo, la ai mei.

Acolo, nimeni n-o să-ți cunoască trecutul.

Și n-o să fii nevoită să muncești.

O să am eu grijă de tine.

O să vedem mai târziu.

Acum du-mă acasă.

- Ce e? - Modesta mea...

Atât de frumoasă.

Haide...

Du-mă acasă.

Maudit.

Maudit!

Știu că vrei să-ți dau atenție. Dar sunt ocupată.

Studiez Codul Penal

și trebuie să continui cu hărțile hotarelor domeniului.

Ai înțeles?

Lasă-mă să studiez. Ai răbdare.

Nu, asta nu. Nu, Ippolito.

Nu, Ippolito... Încetează!

Gata.

Pietro! Gata. Gata, Ippolito, oprește-te!

Pietro!

Mulțumesc.

Trebuia să se întâmple la un moment dat, e un...

E ca un animal, nu se poate controla.

Ca un animal? Cum adică?

- Nu vede pe nimeni. E normal. - Nu e normal.

Asta nu e normal.

Nunzia, unde e supiera de la serviciul ăsta? Ai spart-o?

N-am spart-o, e la locul ei.

Caută supiera chinezească. Cea pentru salonul mare.

- Să fie pe masă când mă întorc. - Bine. O caut imediat.

Mereu trebuie să mă cert cu tine, pentru Dumnezeu!

Cum adică e normal? E periculos.

Sunteți prea blândă.

Dragă, caută tu supiera. Caut-o acolo.

Sunt teafără, Nunzia. Nu s-a întâmplat nimic grav.

Ce s-a întâmplat?

Nimic. N-are rost să facem din țânțar armăsar, Nunzia, te rog.

- Asta e supiera? - Nu, cea chinezească.

Vezi dacă e în dulapul ăla.

Sigur, nu s-a întâmplat nimic. Nenorocitul ăla a pus mâna pe ea.

A pipăit-o peste tot.

E adevărat?

- Da. - Biata fată!

S-o fi văzut când a apărut!

Era albă ca varul. Parcă era moartă.

Lucrurile astea...

Ai o clipă?

Supiera nu e aici.

Caută mai bine, trebuie să fie! Are flori roz.

- N-o găsesc. - Și tu începi?

Dacă o caut eu, sigur o găsesc.

Unde era? Ți-am spus că e aici.

Nu vreau să mai mergi la el.

Nu se poate. Prințesa m-a rugat.

Cred că nu înțelegi...

Nu te mai duci la el.

Dacă mai pune mâna pe tine, îl omor.

- Ai înțeles? - Da.

Spune-mi că înțelegi.

Înțeleg.

Pot să plec?

Repede!

Haide!

- Ce s-a întâmplat? - Păi... Hai să mergem.

La ora asta?

Bună dimineața!

- Nu puteți intra azi, dră Modesta. - De ce?

A fost chemată o fată...

pentru nevoile prințului, să zicem așa.

Mi se pare că se distrează.

Prințul o cunoaște de ceva vreme.

Maudit!

Mă cheamă. Lasă-mă să intru.

Nu pot.

Îmi pare rău.

De ani buni, biata țărancă a...

Ce dezgustător... Cum poate să facă asta?

N-am întrebat-o.

Poți iubi un bărbat, o femeie, un copac

și poate chiar un broscoi, nu se știe niciodată.

Îți petreci timpul cu un monstru și cu un țăran care pute a cal.

Nu mai stai deloc cu mine.

Nu vezi că sunt ocupată? Trebuie să mă ocup de plata țăranilor...

Ce-mi pasă de plata țăranilor?

Mă simt singură.

- Și acum te simți singură? - Da.

Deși o iubeam pe Beatrice, știam că nu înțelege niciodată nimic.

Nimeni nu mă iubește ca tine.

Dacă era mai deșteaptă, aș fi făcut-o complicea mea.

E greu să lupți de unul singur, dar nu aveam ce face.

Ura tot ce mă ținea departe de ea.

Și mai presus, deși nu-l văzuse niciodată, îl ura pe Ippolito,

broscoiul meu, care între timp se prefăcuse în prinț.

Nu puteam risca să-l pierd, trebuia să combin munca cu plăcerea,

ca să-l leg și mai strâns de mine.

Dar cum?

Cine e?

Cine ești?

Copii, o caut pe Carmela.

E acolo.

Vino!

Așa...

- Pot să intru? - Dră Modesta...

Ce faceți aici?

Locul ăsta nu e pentru dv.

Dacă află că ați fost aici, o să avem necazuri amândouă.

Nu știe nimeni.

Cu ce vă pot ajuta?

Vreau să înțeleg ceva.

Despre Ippolito. N-a fost prima dată când ai venit la el, nu?

- Rușine... - Nu spune asta.

Vin cu gânduri bune.

Luați loc.

Prima dată când m-au dus la el...

mi-a fost așa frică!

Mai ales că, așa ca între femei,

din păcate, eram pricepută când m-au dus la el.

Credeam că prințul știe ce are de făcut un bărbat.

Așa că am închis ochii...

și mi-am ridicat fusta.

A trecut un secol.

Și nu s-a întâmplat nimic.

Atunci...

am deschis ochii...

iar prințul stătea acolo...

și își ținea mădularul în mână.

Era întărit de tot.

Îl durea rău, bietul de el.

Așa că eu, să mă ierte Sfânta Fecioară,

l-am ajutat cu mâna mea și l-am scăpat de durere.

- Asta e tot. - Cu mâna?

Atât?

Da. Asta s-a întâmplat de fiecare dată.

Capră?

Capră!

Asta îmi mai lipsea...

- Bună dimineața, domnișoară! - Don Carmine.

Ați făcut o plimbare lungă azi.

Orlando, fă cunoștință cu mica stăpână.

E frig azi, vremea a luat-o razna.

Ba e soare, ba plouă, ba ninge...

Ați mers foarte departe.

Vă duc înapoi.

- Nu e nevoie, mulțumesc. - Ascultați-mă.

La vale e ușor, dar la deal o să fie greu.

În plus, dacă vă vede cineva, va trebui să explicați

de ce purtați haine țărănești și sunteți departe de vilă.

Și dacă m-ar vedea cu dv pe cal, ce ar crede?

Vom trece prin pădure. Nu ne vede nimeni. Veniți!

Orlando e blând. Nu vă speriați.

V-a trimis prințesa?

Nu.

Puteți avea încredere în Carmine.

Nu m-a trimis nimeni.

- Ce faceți? - Era să cădeți.

Sprijiniți-vă de mine.

Strângeți gambele.

Țineți-vă bine.

Ce e?

Orlando e leneș. Vrea să se oprească aici, acasă.

Dii, leneșule! Avem toată ziua înainte.

- Scuze, am transpirat. - Nu vă cereți scuze.

Dacă mi-ar fi spus mama, n-aș fi crezut-o.

Sudoarea miroase a flori de portocal.

- La revedere, domnișoară! - La revedere!

Și felicitări!

Pentru ce?

Pentru căsătorie.

Rocco mi-a mărturisit la un pahar de vin, ca între bărbați.

- Nu trebuia să vă spună. - De ce? E un lucru frumos.

O să vă culcați cu un bărbat. E altfel decât cu o femeie.

Sunteți mojic!

Ce căutați acasă la Carmela?

Am cunoscut-o deunăzi, pe câmp, când eram cu dv.

Și v-ați împrietenit?

La revedere!

Nenorocitul...

Îl uram pe Carmine.

Sau poate mă deranja faptul că știa că urma să mă mărit cu Rocco.

Nu știu, dar, din senin, gândul ăsta mi s-a părut jignitor.

Bună dimineața!

Ți-am spus să aștepți, nu?

Ce? Despre ce vorbești?

Despre faptul că le spui tuturor că o să ne căsătorim.

Cine ți-a dat voie?

Voie?

Înainte de toate, i-am spus lui Carmine, care e onorabil.

Oricum, care e problema? Că o să se simtă jignită prințesa?

Prințesa nu dă doi bani pe tine.

De unde știi?

Ascultă, m-am săturat.

Privește-mă în ochi și spune-mi dacă vrei să te măriți cu mine sau nu.

Nu mă mărit în veci cu tine.

Bună dimineața!

Unde ai fost? M-am trezit și nu te-am găsit.

Dacă te trezești la ora asta, la ce te aștepți?

Am avut treabă.

L-am ajutat cu mâna mea și l-am scăpat de durere.

Ții minte?

„Nu-ți uita niciodată gândurile, căci natura nu e Dumnezeu.

Omul nu e o mașinărie.

Iar o ipoteză nu e fapt.”

„Și fii sigur că nu vei putea înțelege pe deplin

că ceea ce crezi este contrar acestor principii.”

„Se spune că dorința se naște din voință.

Dar, de fapt, opusul e adevărat.

Voința se naște din dorință.”

Nu te interesează Diderot?

Pietro, ajutor!

Ajutor! De ce faci asta? Gata, Ippolito!

Pietro!

Plecați, domnișoară! Plecați!

Prințesă, de data asta e mult mai rău. Situația e gravă!

Nu știu ce să mai fac. Băi, bromură...

O să-l omorâm în felul ăsta.

Nu-mi pot asuma responsabilitatea, sunt doar un doctor.

Avem nevoie de un specialist.

- Refuză să mănânce, prințesă. - Exact.

Nici dacă îi deschid gura cu cleștele!

Voi mi-ați spus că asta îi face bine.

Am spus de la început că e o nebunie să stea singur cu fata.

Vino! Voi m-ați convins să las garda jos.

Și uite ce s-a întâmplat!

Ați spus că fata asta era în centrul atenției lui.

Sunteți nebuni? E extrem de jenant!

Sper ca lucrul ăsta să rămână între acești pereți!

Prințesă, dacă îmi permiteți...

- Una sunt vizitele... - Își satisface instinctele.

Alta e dra Modesta.

Mereu a fost blând cu ea. Cel puțin până acum câteva zile.

- Dar... - Ce să sperăm?

Că nu-l apucă toanele și că o să fie bine?

- Nu-l bag în cămașă de forță! - Cămașa era doar...

E prea multă confuzie.

- Sunt de acord cu domnul doctor. - Don Antonio, cu tot respectul...

Dacă biata fată de la mănăstire ar fi trimisă din nou acolo,

aș fi nevoit să mă adresez curiei papale.

Don Antonio, nu exagerați!

- Curiei papale. - Papei!

E o oiță destinată lui Dumnezeu și nu poate fi compromisă mai mult!

- Mai ales pentru nevoile unui... - Nevoile unui...?

Unui...

Bărbat.

Antonio, te rog!

- Prințesă? - Prințesă?

Am spus Antonio, nu Don Antonio.

- Desigur. - Desigur.

De ce râzi?

Au spus simultan același lucru.

- Atunci să râdem! - Iertare, nu trebuia să râd.

Să râdem cu toții.

Prințesă, pot spune un lucru?

Ippolito nu e rău.

Poate am greșit eu cu ceva. Mereu s-a purtat frumos cu mine.

Nu știu... Pietro, spune-i!

Și dacă am chema o Eminență?

Ce Eminență, domnule doctor?

Problema e...

că s-a îndrăgostit de dra Modesta.

Prostii!

Destul!

Să nu mai aud un singur cuvânt despre problema asta nenorocită!

- Prințesă... - Destul!

S-a îndrăgostit...

Dihania s-a îndrăgostit!

O închiriez eu și curăț bieții copaci.

Maudit!

Maudit!

Ce ai?

Termină!

Ține trează toată casa, e un chin.

Suferă, bietul băiat.

Suferă pentru că te iubește.

- E singurul lucru care ne leagă. - De ce? Și tu suferi?

Sunt geloasă.

- Ești geloasă? - Da.

Ești geloasă pe Ippolito?

Îmi pare rău că am spus că dormi prea mult.

Mă bucur că te-ai întors la mine.

Cine e?

- Maudit? - Da?

Prințesă...

Scuze că dau buzna la ora asta, dar trebuie să vorbesc cu tine.

Spuneți.

Ai auzit, nu-i așa? Riscăm să ne discute toată lumea.

Mai ales pe mine.

Trebuie să te măriți cu el.

- Nu putem ocoli subiectul. - Cu cine să mă mărit?

Te rog, nu mă face să-i pronunț numele.

Chiar și Carmine spune că e o soluție bună.

- Da? - Da, fiindcă e om rațional.

E de la sine înțeles că trebuie să renunți la călugărie.

E o decizie dificilă pentru tine.

Știu că ai ambiții, chiar ți-am făcut promisiuni.

Dar situația e așa cum e.

În fine, gândește-te și dă-mi răspunsul mâine-dimineață.

Prințesă...

Simt regret în vocea dv.

Vă datorez atât de multe dv și familiei dv.

Dacă credeți că așa e corect, nu mă voi da în lături.

Nu te dai în lături?

Peste câteva zile, Don Antonio va oficia căsătoria.

În capela noastră.

Noaptea.

Nu voi veni. Cu cât îl văd mai rar, cu atât mă simt mai bine.

Peste câteva zile?

Ce vrei să faci? Să-ți pregătești trusoul?

Maudit...

Vei face parte din familia noastră, după lege.

E un privilegiu. Îți dai seama?

Dar să nu îndrăznești să rămâi gravidă!

Nu vreau nepoți.

Nu vreau să mai fie o pocitanie

care să distrugă numele familiei Brandiforti, ai înțeles?

Vino încoace.

Noapte bună, Maudit!

Noapte bună!

Maman a înnebunit.

Cum să vrea să te măriți cu monstrul ăla?

O să te sărute și o să te atingă cu mâinile lui oribile.

Ajută-mă, mă doare piciorul.

Te-am lovit mai devreme? Iartă-mă.

- De ce n-ai refuzat? - Ca să mă trimită înapoi?

Nu-mi vine să cred.

Vătaful ăla nerușinat! Cine se crede?

Nu e corect să plătești așa scump pentru bunătatea ta.

Da, e un sacrificiu.

Dar vom fi împreună mereu.

Gândește-te la asta.

Dacă mă mărit cu el, nu mai plec.

Du-te, înainte să se întoarcă maman a ta.

Pe mâine!

Prințesă...

Obținusem lucrul de care aveam nevoie.

Și am înțeles că trebuie să obțin ceea ce voiam.

„Chiar și Carmine spune că e o soluție bună.”

„Carmine e om rațional.”

Ce s-a întâmplat?

Cum îndrăznești să te amesteci în lucruri care mă privesc?

Ce spuneți?

N-ai sfătuit-o pe prințesă să mă convingă să renunț la călugărie?

Deci nu arde palatul?

Ai venit să mă cerți?

Credeam că o să-mi mulțumești.

Tata m-a învățat că două palme înseamnă o lecție.

Trei înseamnă bătaie.

De ce ai venit în casa unui bărbat în toiul nopții?

Mă dezguști. Dă-mi drumul.

- Dă-mi drumul! - De ce?

- Ce cauți acasă la un bărbat? - Dă-mi drumul, ai înțeles?

Gata.

Ți-am dat drumul.

Ai grijă, Carmine!

Am auzit multe lucruri despre tine. Știu ce ai făcut.

Toată lumea știe ce ai auzit.

Dar nimeni nu aduce vorba, din decență.

O calitate pe care nu o ai.

Du-te acasă, mică stăpână!

Ai rochia udă leoarcă.

Fac ce vreau!

Dă-i înainte!

Fac ce vreau.

Ce vreau.

Scuză-mă... Te-am dorit atât de mult...

Mamele voastre nu vă învață nimic?

„Mamele voastre”...

Învață-mă tu.

Trup și suflet, ce mister.

În ciuda strădaniei de a-mi conduce, urma și schimba destinul,

intuiam că, fără voia mea, viitorul meu va semăna cu trecutul

și că ceea ce făcusem odată cu groază

voi face din nou de mii de ori, cu bucurie.

Unde pleci?

- Pe tine te așteptam. - De ce?

Am de făcut niște comisioane în oraș. Au zis să vii cu mine.

- Acum? - Da.

- Cine a zis? - Ghici?

- Urci sau nu? - Ce comisioane?

Treburi femeiești. Pânzeturi, fețe de masă. Urcă!

Unde mergi? Orașul e acolo.

Rocco, răspunde-mi.

Ce faci?

Ce a făcut deja altcineva...

Ce vrei să spui?

- Du-mă imediat acasă. - Acasă la cine?

Ce faci?

Te-am văzut.

Când? Ce ai văzut?

Când ți-o trăgea tipul ăla, cretinul de vătaf!

- Îți plac boșorogii? - Nu știu ce vrei să spui.

Cu cine naiba crezi că vorbești?

Am înțeles cum ești.

O faci pe călugărița pioasă...

Dar ești o stricată!

Iar tu ești o lepădătură.

Un nevolnic, nici măcar n-ai vână să te porți ca un bărbat!

Taci, stricato! O să ți-o trag la muscă.

Dă-mi drumul!

Nu mă ating de tine, mi-e silă!

Dar o să am grijă să plătești pentru asta, jur!

- O să-i spun totul prințesei. - Nu!

O să-i spun ce faci noaptea cu vătaful.

Să vedem dacă își mai însoară feciorul cu o stricată ca tine.

Rocco...

De ce-mi faci asta? Țin la tine.

Țin la tine.

Acum e târziu. Trebuia să te gândești la asta.

Traducerea: Anca Baciu