Original subtitles

Pentru Letizia, care a fost şi va continua să fie iubită.

LETIZIA BATTAGLIA - FOTOGRAFIIND VIAŢA ŞI MOARTEA ÎN PALERMO

PALERMO 1974

Nicola, ştiu că eşti supărat pe mine, dar nu am nicio legătură cu asta.

N-are niciun rost să cauţi scuze.

- Trebuia să mă avertizezi. - Am crezut că îţi va spune Nisticò.

Mi-a spus

şi hotărâsem deja să plec,

dar trebuia să-mi spui.

Îmi pare rău.

Nu te amăgi.

Ei aşa îi tratează pe fotografi.

Când nu le mai sunt de folos, se debarasează de ei.

Cu tine vor face la fel.

Succes !

Uitaţi cine s-a întors, Letizia Battaglia !

Felicitări !

Aşteaptă, scumpo !

Unde te duci, Letizia ? Ai programare ?

De ce se uită jurnaliştii la mine de parcă aş fi tras sforile,

iar Scafidi n-a făcut nimic ?

Letizia, jurnalismul e costisitor şi la nivel personal.

Ştii câţi oameni nu m-au iertat

pentru că n-am respectat regulile potrivit cărora prietenii şi prietenii prietenilor

au dreptul la un fel de imunitate permanentă ?

La ce te aşteptai ?

Ai răbdare, o să-şi schimbe atitudinea când ajung să te cunoască.

- De ce te-ai debarasat de el ? - Nu m-am debarasat de el.

Nicola e un fotograf grozav, dar era obosit.

Crede-mă, am făcut ce trebuia.

Ne-ai închis acolo, într-un subsol.

Noi nu avem un studio fotografic ca Scafidi.

Care e problema ? Dacă îţi cumpăr echipamentul, devii independentă.

Apartamentul pe care ţi l-am promis e liber.

Mai era ceva ?

M-ai angajat pentru că sunt am onorariu mic ?

Letizia, hai să ne înţelegem.

Eşti aici pentru că faci fotografii frumoase.

Nu-mi irosi timpul cu acuzaţii fără sens.

Dacă eşti mulţumită, o să continuăm.

Dacă ai îndoieli sau te-ai răzgândit, ne oprim aici.

În regulă.

Am venit.

A fost o crimă în Partinico. Du-te direct acolo.

La ce oră ai nevoie ?

Trebuie să trimitem materialele înainte de unu

sau pierdem trenul care le distribuie prin toată Sicilia.

Bună dimineaţa !

- Domnişoară, nu chiar aici. - Da.

Stai deoparte ! Să nu îndrăzneşti să-mi atingi fratele !

Nenorociţilor, plecaţi de lângă el !

Plecaţi !

Plecaţi !

Pleacă !

Pleacă !

Ai făcut o fotografie ?

Am făcut una, dar nu ştiu dacă a ieşit bine.

- A fost haos. - Nu ştii dacă a ieşit bine ?

Du-te acasă la decedat şi fă o poză cu soţia lui.

Bucură-te, Marie, cea plină de graţie, Domnul este cu tine.

Binecuvântată eşti printre femei, şi binecuvântat e pântecul tău...

Bună dimineaţa !

- Mă scuzaţi. - Intră !

Odihnă veşnică dă-le Doamne,

şi lasă lumina eternă să-i vegheze. Odihnească-se în pace. Amin.

Bucură-te, Marie, cea plină de graţie, Domnul este cu tine.

Binecuvântată eşti printre femei,

binecuvântat e rodul pântecului tău, Iisus.

Bucură-te, Marie, Maica Domnului roagă-te pentru noi păcătoşii,

acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

Sfântă, Maria, cea plină de graţie, Domnul este...

- Mă scuzaţi, ea e văduva ? - Da, e ea.

- Sfântă, Marie, Maica Domnului... - Bună dimineaţa !

Condoleanţele mele.

Doamnă...

Vreau să vă prezint sincerele mele condoleanţe.

Nu am văzut un om murind în condiţiile astea de ani de zile.

Nu-l recunoşti dacă îl vezi.

Condoleanţele mele, doamnă.

Uitaţi-vă la mine.

- Ai făcut o fotografie cu văduva ? - Nu, nu am putut.

Poate nu înţelegi. Fără fotografie, n-ai un articol, deci îţi pierzi slujba.

Asta e tot ce am.

Trebuie să te duci la morgă.

Cel puţin, faci o fotografie cu cadavrele de acolo.

Te duc eu cu maşina.

- Aia e intrarea. - Cum intru ?

Găseşti tu ceva.

MORGA

Bine, mă duc şi verific.

Nu, o fi urcat la etaj.

Aşa e mult mai bine.

Poţi să pleci.

Am fost păcăliţi din nou de cei de la ziar.

Două camere simple.

Bine, o să găsim altă locuinţă.

Vom rezolva lucrurile mai târziu. Mă duc să-mi văd fiicele.

Pa.

- Bună, Lina ! - Bună seara !

- Mama ! - Cinzia.

Iubita mea,

mă bucur să te văd.

Ai dispărut, n-am mai ştiut de tine de două săptămâni.

Ai dreptate, iartă-mă. Am avut de lucru până peste cap.

Păcat, pentru că am avut ceva important să-ţi spun.

Ce se întâmplă ?

Sunt gravidă.

Nu eşti puţin cam tânără ?

Pe mine m-ai avut când aveai 16 ani.

Exact, şi am fost prea tânără.

Dar...

dacă eşti fericită, mă bucur şi eu.

- Unde e Patrizia ? - Doarme la o prietenă.

Am vorbit cu Angela, e tot în India.

Da, ştiu.

Bună !

Cinzia, haide, se răceşte.

Plec atunci, te las să mănânci.

Pa.

- Alo ? - Letizia, sunt eu, Ciccio.

Poţi să-l trimiţi pe Santi la Piazza Sant'Oliva ? S-a întâmplat ceva important.

Santi nu e aici, o să vin eu.

Nu, nu e pentru tine. Trimite-l pe Santi.

- Nu poţi să intri. - Nu pot să intru ?

Dar sunt Letizia Battaglia de la "L'Ora".

- Lasă-mă să-mi fac treaba. - Nu sunt autorizat.

Dar ăia de acolo pot ?

Cum e asta ? Numai bărbaţii pot fotografia cadavre, femeile nu pot, nu-i aşa ?

- Pot să intru ? - Nu sunt autorizat.

Las-o să intre.

Mulţumesc.

Letizia, te scot afară înainte să leşini.

Lasă-mă în pace.

Cum de ai cunoscut-o ?

I-am luat un interviu acum câţiva ani.

Să zicem că am devenit prietene.

Aşteaptă-mă aici.

Nu, doamna poate să intre şi ea.

- Letizia Battaglia. - Sunt Boris Giuliano.

Mulţumesc.

Amărâţii ăia din Piazza Sant'Oliva

nu par să fie victime obişnuite.

E cât se poate de simplu, de fapt.

Enza Montoro începuse să vândă heroină fără autorizaţie.

A pornit o mică afacere.

În schimb, după cum ştiţi foarte bine, e un singur vânzător privilegiat.

Ceilalţi au fost acolo...

la momentul nepotrivit.

- Dacă asta e tot, mă întorc la treabă. - Mulţumesc.

- Pa, Boris. - Pa, Ciccio.

- Pot să-ţi fac o poză ? - Nu.

Nu-mi place să-mi văd faţa în ziare.

- Cum doreşti. - Nu fi ofensată.

Nu sunt, înţeleg.

Deşi cred că voi poliţiştii aţi avea nevoie de puţină publicitate.

Poate.

- Pa, Letizia. - O zi bună.

De ce n-o laşi aşa cum e ?

Poate ai dreptate.

Mulţumesc.

PALERMO 1975

Da, spune ?

În regulă.

Altul ? Unde ?

Unde te duci ?

- Ce se întâmplă ? - Etrio, suntem în război.

Patru crime, un accident la locul de muncă şi un jaf astăzi.

E prea mult pentru noi doi, avem nevoie de ajutor.

Care e problema ? Alege pe cine vrei.

Bună dimineaţa !

- Eşti Gigio ? - Da.

Sunt fotograf la "L'Ora".

Sunt aici deoarece căutăm colaboratori.

Cine eşti ?

Letizia Battaglia, una din persoanele responsabilă de lucrul ăsta.

Cea care a preluat munca lui Scafidi.

- Nu ? - Nu.

În regulă, la revedere atunci.

Te putem ajuta ?

Iertaţi-mă că mi-am permis...

Sunt Natale Gaggioli, Sunt fotograf.

Santi Caleca, mă bucur să te cunosc.

Letizia Battaglia.

Am auzit că sunteţi în căutare de ajutoare.

V-am adus nişte fotografii.

Am lucrat pentru agenţii americane timp de 30 de ani.

Da, cactusul.

Obişnuiam să-l iau cu mine

şi când era necesar, îl aşezam în spatele victimelor.

Altfel americanii nu ar cumpăra fotografiile.

- Când poţi să începi ? - Astăzi dacă vreţi.

Stai ! Opreşte maşina !

Aşteaptă.

Bună dimineaţa !

Pot să văd apartamentul de închiriat ?

Tonino, pot să împrumut uscătorul tău de păr, dacă nu te deranjează ?

M-am spălat pe cap şi nu vreau să răcesc.

Bună !

Mulţumesc, Tonino.

- Cine e ? - Târfa care locuieşte alături.

Uite, e o ruină.

O să coste o avere s-o renovăm.

Mie îmi place.

De fapt, e casa la care mereu am visat.

Deci, Natale, el e Alberto.

Salut !

- Ernesto, fratele meu. - Salut !

- Şi Bebo. - Salut !

Ei o să lucreze cu noi.

Haide, Alberto.

- Pentru noi, băieţi ! - Noroc !

- Ura ! - Noroc !

- Unde te duci, frumoaso ? - Ce vrei ?

Hai să vedem filmul mai întâi.

- Ce film ? - Dă-mi-l.

- Nu mă atinge. - Predă-l !

Nu pot să-ţi dau filmul, are fotografiile pentru ziar în el.

Ce vrei ?

Frumoaso,

clienţilor noştri nu le place să li se facă fotografii.

Predă-l şi poţi pleca.

- Am spus să mă lăsaţi în pace. - Da.

- Taci ! - Unde o să developezi filmul ăsta ?

La mine acasă.

- Să mergem atunci. - Să mergem.

Vino cu mine.

Te lăsăm în pace de data asta.

Bună dimineaţa !

El e Santi, şeful departamentului foto.

- Fiica mea Marta. - Bună !

- Mă bucur să te cunosc. - Bună dimineaţa, la toată lumea !

- Bună dimineaţa ! - Bună, Giuliana !

- Asta ? - Nu.

Să văd, să arunc o privire la asta.

Asta e mai bună.

Am semnat contractul, ne mutăm în trei săptămâni.

Am cumpărat o sticlă.

Poţi să dormi cu Marta dacă vrei.

Abia am cunoscut-o.

Şi de ce ai spune aşa ceva ?

Nu ştiu, te porţi ciudat.

Ce se întâmplă, Santi ?

- Sunt obosit. - Eşti obosit...

Obosit să mă trezesc în toiul nopţii să fotografiez cadavre nenorocite.

Nu vreau să renunţ la viaţa mea pentru aceşti măcelari.

- Tu vrei ? - Nici măcar nu mi-am pus întrebarea asta.

Suntem în război şi trebuie să ne facem treaba.

- Vrei să te întorci la Milano ? - Da, tu nu ?

Nu, eu nu.

Mi-a plăcut în Milano, am învăţat multe lucruri, dar mi-a lipsit ceva.

Ce ţi-a lipsit ?

Duhoarea din Palermo.

Gaggioli e plecat la Arenella. Tu mergi la Capo pentru altă crimă.

În regulă.

Dar adu-l înapoi pe la unu, avem doar două.

- În regulă. - Pleacă atunci ! Haide.

Nicio crimă pentru tine în seara asta.

Poţi fotografia un actor mare.

Mastroianni e aici în vacanţă, descurcă-te.

Am spus ce aveam pe suflet.

Nu, haide, nu-ţi face griji.

Linişteşte-te.

M-am întors târziu, scuză-mă.

Nu e nevoie să te scuzi.

Eşti liber, poţi să faci ce vrei.

Am venit, Giuliana. Etrio mi-a spus despre articol.

Da, trebuie să mergem în Piazza Magione.

Într-o cocioabă, un nou-născut a fost muşcat de un şobolan.

Vreau să-i iau interviu mamei.

- Într-o jumătate de oră, bine ? - Da.

Letizia ?

Îmi pare foarte rău.

- De ce ? - De Santi şi Marta.

Hai să coborâm !

Aşteaptă o secundă.

Să trimitem pe altcineva.

Hai să mergem acasă să vorbim.

S-a terminat, Santi.

Nu, nu puteţi sta aici.

- Te rog... - Pot să intru ? Sunt jurnalistă.

Las-o să intre.

Nu, trebuie să te duci acasă. Nu poţi să stai aici.

Ce s-a întâmplat ?

Avem treabă.

Asta s-a întâmplat.

Am hotărât să plec.

Numai un pasager.

- Ea coboară. - Mulţumesc.

Alege o cameră.

O să punem asta aici.

Şi asta aici.

Mamă ?

- Ce se întâmplă ? - Nu e apă.

Deloc ?

Poate e închis robinetul principal.

Scuză-mă !

Ştii unde e robinetul principal ?

- Nu avem niciun strop de apă. - Robinet ?

Nu e apă în timpul zilei.

- Serios ? Cum vă spălaţi ? - Umplem sticle cu apă.

Trebuie să laşi robinetul deschis.

Şi în jur de unu, când vine apa, umpli sticlele.

De ce, nu ai ştiut ?

Poţi să mergi să dormi la tatăl tău dacă preferi.

Te deranjează ?

S-a întâmplat ceva ?

Am nevoie să schimb aerul pentru câteva zile.

Ce se întâmplă ? Te descurci fără Santi ?

Bineînţeles că pot, Etrio.

Dar suntem prea ocupaţi şi o să explodez dacă nu mă odihnesc.

Asta e tot.

Spun asta doar să te protejez.

Nu am nevoie de protecţia nimănui.

Nu sunt bolnavă, nu sunt fragilă, tratează-mă ca pe un bărbat.

În regulă.

Ai patru zile, nimic mai mult.

Mulţumesc.

Înainte să începem...

Aş vrea să ştiu dacă vreunul din voi e actor sau actriţă

sau dacă aţi făcut vreun curs de teatru.

În timpul acestui curs, veţi uita cine sunteţi

şi ce aţi făcut în viaţă.

Vom mânca şi dormi aici în următoarele trei zile.

Nu vom ieşi afară.

Aici nu aveţi voie cu telefon,

nu puteţi vorbi cu rudele, cu prietenii sau cu cunoştinţele.

Poate nu vi s-a spus, dar e interzis să faceţi fotografii.

Josef.

Nimeni nu se îndoieşte de intenţiile tale,

dar nu doresc să creez o atmosferă de neîncredere.

Letizia, te rog, dă-mi filmul.

Bine.

Mulţumesc.

Să respirăm.

Exerciţiul s-a terminat.

"O iau trenul, mă aşteaptă la ziar."

"A fost frumos. Pupici, Letizia."

- Nu mă aşteptam la asta. - Eu da, el merită asta.

Haide !

Băieţi, am fost avansat.

O să vă cer să munciţi chiar mai mult.

Dar haide să sărbătorim acum.

Felicitări !

Staţi, staţi.

Pentru noi, şi Brigada Mobilă.

- Pentru Brigada Mobilă. - Felicitări !

Acum urmează îmbrăţişările.

Hai atunci. Şi tu, dar e ultima.

Mâncaţi între timp. Iartă-mă, eu...

Mafia nu mai e la putere aici.

Mulţumesc că aţi venit.

- Pentru şeful Brigăzii Mobile. - Felicitări !

- Ai făcut bine că ai venit. - Nu puteam să ratez asta.

Abia acum urmează lucrurile bune.

- Pe curând atunci. - Pe curând.

- La revedere, Boris, trebuie să plec. - Nu.

Nu, nu. Aşteaptă o secundă.

Îţi sunt dator cu o fotografie. Sunt pregătit.

- Serios ? - Da.

Dar cum ?

Cum ? Natural, prefă-te că nu sunt aici.

Mai uşor de zis decât de făcut.

Mai bine decât Gary Cooper ?

Gary Cooper ? Ai îmbătrânit !

Bineînţeles. Nu mă face să râd, aşteaptă.

- Fii serios. - Aşteaptă.

Haide !

Câte faci ?

Am terminat.

- Alege, asta sau... - Letizia !

E unul numit Franco Zecchin la telefon.

A sunat de trei ori.

Scuzaţi-mă, mă întorc imediat.

- Alo ? - Bună, Letizia !

- Ce mai faci ? - Sunt bine, tu ?

M-am gândit mult la tine.

La fel şi eu.

Mi-e dor de tine.

Dar ce putem face ?

- Suntem departe. - Foarte departe.

Grăbeşte-te, Letizia. Trebuie să terminăm aşezarea în pagină.

Trebuie să închid, Franco.

- Dă-mi numărul tău, o să te sun. - Nu, nu-ţi face griji.

- Te sun eu. - Dar repede.

Foarte repede.

- Bună, Saro. - Bună !

El e Franco, prietenul meu.

O să colaboreze cu noi.

- Mă bucur de cunoştinţă. - Mă bucur să te cunosc, sunt Saro.

- Ştiu la ce gândeşti. - La ce ?

Că e prea tânăr, dar trebuie să te obişnuieşti.

- Toţi trebuie să vă obişnuiţi. - Nu am spus nimic.

Vittorio...

PALERMO 1979

Ştii teoria palmierului ?

Nu.

Oamenii de ştiinţă spun că palmierii

se aliniază cu 500 de metri mai spre nord în fiecare an.

Leonard, ce legătură au palmierii cu Mafia ?

Au legătură.

Cred că alinierea palmierilor

coincide cu cea a Mafiei,

că Mafia va cuceri oraşul Milano în câţiva ani

şi centrele de comandă ale finanţelor şi industriei din nord.

Eşti atât un pesimist, Leonard !

Ai crede că nu-ţi mai plac vremurile în care trăim.

- Ce epocă ai prefera ? - Fără îndoială, secolul 18.

Atunci libertatea a prins rădăcini

şi atunci ne-am dat seama în sfârşit

de datoria noastră să spunem adevărul.

Iartă-mă, Leonardo.

Ce fel de copilărie ai avut ?

Plină de prohibiţii.

Aici în Sicilia până şi iubirea şi bunătatea sunt sufocate.

Ăsta e motivul pentru care nu-mi plac familiile.

Eu iubesc libertatea.

Ce se întâmplă, Franco ?

Mergi după ei, urmăreşte-i !

Nu e nimic de văzut. Vă rog !

O să facem asta mai târziu.

Letizia.

Ce s-a întâmplat ?

Boris.

- Bagarella l-a împuşcat. - Nu...

Letizia, nu !

PALERMO - IULIE 21, 1975 ŞEFUL BRIGĂZII MOBILE PALERMO

Nu pot face asta, fă-o tu.

Să mergem, el n-a venit.

Uite-l pe Andreotti.

- E cu Nino Salvo. - Cine e ?

Perceptorul.

Toată lumea ştie că e cu Mafia.

Haide, avem unul. Avem unul.

Rezolvat.

- Uşor ! - Ce vrei ? Calmează-te !

- Ce se întâmplă ? - Calmează-te !

- Dă-mi camera aia. - În regulă.

- O să vă dăm filmul. - Dă-mi-l.

Da, Franco, dă-le filmul.

Poftim.

Poftim.

- Satisfăcut ? - Ăsta e un eveniment privat.

Căţea !

Du-te naibii !

Uite, e blurat.

A fost prea întuneric acolo.

Păcat !

Da ?

În regulă, mulţumesc.

Carabinierii au arestat un om cu documente false.

N-a fost confirmat dar ar putea fi Leoluca Bagarella.

Să mergem !

- Nicio ştire ? - Nu, nu încă.

- Nimic. - Nu aţi văzut nimic ?

- Încă nicio ştire ? - Totul s-a rezolvat.

Totul s-a rezolvat ?

- Bună, Letizia ! - Bună, Nicola !

Cum merge ? Ai film în aparat ?

Ai pus unul ?

- Poţi să focalizezi ? - Desigur.

Să mergem atunci.

Uite-l !

- Letizia ? Eşti bine ? - Sunt bine.

Nu sunt rănită.

Trebuie să ai grijă.

Nu te apropia prea mult de bestii, înţelegi ?

Cred că s-a întâmplat ceva.

Poate un accident.

Hai să aruncăm o privire.

PALERMO, 6 IANUARIE, 1980

ASASINAREA LUI PIERSANTI MATTARELLA

PREŞEDINTELE GUVERNULUI REGIONAL AL SICILIEI

Ştii cine e ?

Da.

E cea mai urâtă crimă politică

de la cea a lui Aldo Moro.

În acest moment,

noi, jurnaliştii de la "L'Ora",

avem o misiune şi mai serioasă.

În toţi aceşti ani, am rezistat împotriva ameninţărilor şi intimidărilor,

împotriva proceselor politicienilor corupţi,

împotriva propriului nostru partid politic care ne spunea

că eram prea independenţi.

Împotriva democraţilor creştini care spuneau că acest ziar

era o publicaţie care voia să joace un rol în politică.

Dar acum trăim

vremuri întunecate.

Vremuri negre.

Mergem ca orbii în noapte...

unde propria noastră existenţă ca cetăţeni este în primejdie,

cetăţeni care luptă să apere democraţia.

Noi toţi ştim că planul Mafiei este să împiedice

şi să-i elimine pe toţi cei care îi stau în cale.

De asta Mattarella a fost ucis.

Eşti la Roma...

- Care sunt sentimentele tale, Vittorio ? - Nu ştiu.

N-am mai văzut niciodată aşa ceva.

Cum ai făcut-o ?

Noi... s-a întâmplat să trecem pe acolo cu maşina.

Am crezut că e un accident.

Nu ne-am putut da seama.

Eşti un fotograf curajos, Letizia.

Sunt fotografii extraordinare.

Eu nu am făcut nimic, ei au făcut totul.

Scuzaţi-ne.

- Ce se întâmplă ? - Facem lucruri fără rost.

De ce spui asta ?

De ce spun asta ?

S-a schimbat ceva în oraşul ăsta ? Nu, spune-mi.

Lucrăm ca nebunii cât e ziua de lungă şi totuşi nu se schimbă nimic.

Poţi să-mi spui la ce foloseşte ziarul,

fotografiile, fotografiile noastre ? La nimic !

Pentru că într-un oraş normal, vreau să spun, un oraş normal,

după ce s-a întâmplat cu poliţiştii, cu judecătorii, cu Mattarella,

ar fi izbucnit o revoluţie, dar nu s-a întâmplat nimic aici.

- Se prefac că nu s-a întâmplat nimic rău. - Ce vrei ?

S-a întâmplat ceva ? Nu, totul e în regulă.

Totul e în regulă.

Vrei să ştii ce se va întâmpla ? Nu se va întâmpla nimic.

Nimic nu se va întâmpla, absolut nimic !

Absolut nimic !

Pentru că oraşul ăsta e de rahat !

E un oraş de rahat !

La naiba cu Palermo şi la naiba cu oraşul ăsta de rahat !

Alo ?

Da.

Înţeleg.

Desigur, în regulă. O să trimitem un curier.

Da ?

Bine, rămâne-ţi pe fir.

Ziarele din nord vor fotografia noastră.

Cum de eşti aici aşa de devreme ?

Ai dreptate.

Slujba noastră mai are importanţă.

Dar ei nu ne dau suficient spaţiu în ziar.

Toţi trebuie să vadă fotografiile astea.

Trebuie să organizăm o expoziţie.

E singurul mod să provocăm o reacţie.

Da.

În regulă.

Dar...

Dar, dacă nu reuşim să facem legătura

între aceste asasinate şi Mafia, nimic nu se va întâmpla.

Şi mai ales legătura dintre

Mafia şi cei de la putere.

Pacte secrete, înţelegeri murdare.

Îţi aminteşti de asta ? Am lucrat 24 de ore din 24 la asta.

Îl vezi pe bărbatul ăla ? El e judecătorul care a preluat

ancheta lui Boris Giuliano privind traficul de droguri.

El lucrează la cazul Sindona.

- Cum îl cheamă ? - Giovanni Falcone.

El e în noul colectiv de judecători creat de Chinnici, lucrează în echipă.

Am câteva ştiri care nu o să-ţi placă.

- Ce ? - Citeşte titlurile.

BAGARELLA ELIBERAT DIN ÎNCHISOARE

Sunt nebuni !

Letizia, nu toţi judecătorii din Palermo sunt la fel.

PRIMĂRIA CORLEONE

Suntem jurnalişti la ziarul "L'Ora"

şi suntem martori, prin munca noastră,

la cazuri de abuz de putere şi corupţie,

şantaj...

Am trăit pe pielea mea aceste violenţe,

dar nu mi-e teamă.

Unde duceţi această expoziţie după Corleone ?

Peste tot. În oraşe, peste tot.

Nu vă simţiţi bine ?

Mă simt puţin ameţită.

Intraţi, să vă aduc un pahar cu apă.

Intraţi, staţi jos !

Mulţumesc.

Mă simt mult mai bine acum, mulţumesc.

Nu, aşteaptă, nu e nicio grabă. Mai stai.

- Faci fotografii ? - Da.

Când eram mică, în satul meu era un om care făcea fotografii.

Lucra la nunţi şi cu morţi,

mai mult cu morţi.

Când murea cineva,

familia trimitea după el

şi găsea mortul pregătit,

îmbrăcat, părul pieptănat, şi le făcea fotografii.

Puneau fotografia în capela cimitirului.

Asta faci tu ?

Da.

- Letizia ? - Sunt aici.

Ce se întâmplă ?

"Te sfătuim să părăseşti Palermo imediat,"

"sentinţa ta a fost deja pronunţată."

Am găsit-o...

în cutia de scrisori.

Chiar dacă scrisoarea îţi este adresată,

mesajul este pentru amândoi.

Nu mai sunteţi în siguranţă în Palermo,

trebuie să părăsiţi oraşul.

Cel puţin pentru câtva timp.

Amândoi.

Ce aţi face ?

Vezi...

N-aş putea face munca pe care o fac dacă îmi era frică.

Nici eu.

Vedeţi, dle judecător Falcone,

am petrecut prea mult timp din viaţă fără libertate

şi acum nu mai pot fără ea.

Nu o să-i las să câştige.

Sunt de acord cu Letizia.

Înţeleg cum vă simţiţi, dar e datoria mea

să vă avertizez.

Mafia nu glumeşte aici,

trebuie să aveţi mare grijă.

Încercăm să fim atenţi, la fel să fiţi şi dv.

Faceţi lucruri pe care nimeni niciodată nu le-a făcut cu anchetele.

Nu există speranţă pentru Palermo fără dv.

Nu cred că oamenii din Palermo

ar fi de acord cu tine.

Atunci o să ajungem la ei treptat.

Eşti optimistă, dnă Battaglia.

Da, sunt optimistă.

Nu te opri, treci pe lângă ei.

PALERMO 1981

Alo ?

Da.

Înţeleg.

O să vin imediat.

Ce s-a întâmplat ?

O crimă în Via Alloro.

A fost împuşcat în faţă, n-o să fie o privelişte plăcută.

- Mă îmbrac. - Nu, stai aici.

Stai aici, mă duc eu.

PALERMO 1982

Ce naiba se întâmplă ?

Aşteaptă, să vedem ce se întâmplă.

PALERMO, 3 SEPTEMBRIE, 1982

ASASINAREA LUI CARLO ALBERTO DALLA CHIESA

PREFECTUL ORAŞULUI PALERMO

Pleacă.

- Sunt de la "L'Ora". - Pleacă oricum.

E RĂZBOI !

Ce e asta ?

E asasinarea judecătorului Chinnici acum şase săptămâni.

După ce s-a întâmplat cu el, va fi greu să găsească

alt judecător care să-i ia locul.

Greşiţi.

Un judecător din Florenţa a sosit, Antonino Caponnetto,

şi câţiva tineri magistraţi curajoşi lucrează cu el.

Nu mă îndoiesc.

Dar fotografia asta are un impact puternic. O iau.

Nu, nu poţi să o ai.

Sufletele noastre nu sunt de vânzare. Înţelegi, domnule ?

Nu, Letizia glumeşte,

dar are dreptate, am vândut-o deja altui ziar.

Era un idiot.

- N-am vrut să i-o dau lui. - Păcat, fotografia aia era a mea.

Ştiu.

Nu trebuia să hotărăsc eu ?

Du-te, fugi după el.

Mai ai timp să i-o vinzi.

Ceva monstruos se întâmplă în oraşul ăsta.

Simt că am devenit insensibilă.

Nu mai simt nimic pentru mame şi soţii

care-şi jelesc fii şi soţii ucişi.

Nici pentru echipa mea care se întoarce la birou epuizată.

Nimic.

Viaţa mea fuge de mine în timp ce eu alerg după morţi.

Ascultă-mă, Letizia. Ai dreptate.

Palermo e obişnuit cu toate.

Dar tu aparţii adevăratului suflet al acestui oraş,

eşti cea care se înfurie şi nu renunţă.

Cea care s-a întărit să supravieţuiască, dar nu devine cinică niciodată.

Nu.

M-am transformat şi eu într-un monstru.

Nu, crede-mă, nu eşti aşa.

Trebuie să-ţi dedici mai mult timp,

fă ceva ce îţi place.

Ai nevoie de un proiect nou.

Pe cine cauţi ?

Vino aici.

Vino aici, nu-ţi fie teamă.

De ce faci toate fotografiile astea ?

Îmi aminteşti de cineva,

o fetiţă pe care am cunoscut-o cu mulţi ani în urmă.

Câţi ani ai ?

10 ani. Tu câţi ani ai ?

Sunt bătrână.

- Am 50 de ani. - Nu pari bătrână.

N-am văzut-o pe asta.

Continui să faci fotografii fetiţelor.

Nu mă pot abţine.

Sunt slabe, cu cearcăne sub ochi,

fără sâni.

Îmi place să le fotografiez când încă au acea privire visătoare.

Palermo e îngropat în gunoaie.

Mi s-a spus să candidez pentru Partidul Verde şi cred că o fac de data asta.

Nu mi te imaginez alături de politicieni, v-aţi certa tot timpul.

Poate.

Dar fotografiile mele nu schimbă vieţile oamenilor, politica, da.

Ce sunt fotografiile noastre la urma urmei ? Bucăţi de hârtie ?

Aşa crezi ?

Ne amintim de Primăvara de la Praga prin fotografiile lui Josef Koudelka,

de Războiul din Spania prin Capa, şi ce se întâmplă la Palermo

e cunoscut prin fotografiile noastre.

Ai dreptate,

dar trebuie să găsim o modalitate de a schimba acest oraş.

Pentru că o mulţime de oameni vor acum asta,

nu e ca atunci când am început.

- Cum rămâne cu ziarul ? - Ziarul...

O să mă întorc la el mai devreme sau mai târziu.

Trebuie să te descurci de unul singur o perioadă.

PALERMO 1987 PALERMO PRIMĂVARA

NOUL CONSILIU AL PRIMARULUI LEOLUCA ORLANDO

- Ce vrei să spui ? - Bună dimineaţa !

Bună dimineaţa !

Sunt Letizia Battaglia, consilier la Transporturi. Aţi văzut grădina nouă ?

Nu ? Veniţi s-o vedeţi.

Frumoasă, nu ?

Încercăm să înfrumuseţăm oraşul Palermo cu ajutorul primarului,

dar, dacă continuaţi să vă parcaţi camioanele

în faţa grădinii, tot îngrozitor arată, nu ?

De ce nu le parcaţi acolo ?

Aşa de departe ?

De ce ? Mereu le-am parcat aici.

Nu le mutăm.

- Nu ? - Nu.

În regulă.

Atunci o să stau aici până le mutaţi.

Cum vrei.

Asta e nebunie curată !

Nu are rost să te amăgeşti.

Nu se vor muta niciodată de aici.

Vom vedea.

Bună, Letizia ! Bună, Franco !

Mă cheamă Lanfranco Colombo.

Expoziţia voastră are un mare succes aici, în Milano.

Mă gândeam să înscriem fotografiile voastre pentru premiul Smith în New York.

Aş vrea să discutăm asta. Puteţi să mă sunaţi ? Pa.

Astea sunt fotografiile pe care le-am ales pentru premiul Eugene Smith.

Dar...

Franco, toate sunt ale mele.

Dar ale tale ?

Nu avem nicio şansă împreună.

Tu eşti mai cunoscută. Trebuie să te înscrii tu.

Glumeşti, nu-i aşa ?

Nu, nu glumesc.

Depinde de tine.

Colombo n-a glumit.

Ai câştigat.

Ai câştigat !

Ai câştigat !

La noi acasă, eu şi partenerul meu, Franco Zecchin,

un fotograf minunat,

trăim înconjuraţi

de fotografii cu oameni asasinaţi, dar noi nu ne resemnăm în faţa morţii

şi nu o vom face niciodată.

Dar aş vrea...

să spună Franco ceva,

pentru că noi am lucrat împreună mulţi ani. Franco...

Prima dată

când am fotografiat o persoană asasinată

a fost şi prima dată

când am văzut un cadavru.

Îmi amintesc că...

Mă tot uitam la cadavru, şi mă gândeam:

"O să se mişte acum."

"Nu poate sta nemişcat mult timp."

Nu gândeam limpede.

Desigur.

Pentru că unul din riscurile profesiei noastre

este riscul pierderii

echilibrului psihic.

Pentru că nu poţi suporta o slujbă ca asta multă vreme

fără să dobândeşti în timp

o conştiinţă morală şi politică,

altfel devii doar un negustor de cadavre,

iar noi nu vrem să fim aşa.

Nu-mi pasă de obiective,

de tehnici. De fapt, dacă era să...

dau sfaturi tinerilor fotografi,

le-aş sugera

să citească versurile unor poeţi mari:

Pound,

Pasolini,

Ferlinghetti.

Nu voi înceta niciodată să fac fotografii, niciodată.

Da, politica e doar un lucru pe termen scurt pentru mine,

să încerc să schimb lucrurile,

pentru că noi trebuie să schimbăm lucrurile.

Pentru mine fotografia este...

apa în care m-am scufundat,

spălat şi purificat.

Mereu am trăit-o ca pe salvarea mea

şi ca pe un adevăr.

- Bună, Letizia ! - Bună, Vittorio !

Am auzit că eşti aici şi am vrut să te salut.

E doar o vizită scurtă. Am venit să-mi iau lucrurile.

Ce se întâmplă ? Pari obosit.

Colectivul editorial merge prost,

foarte prost, de fapt.

Conturile sunt un dezastru

şi nimeni nu vrea să mai cumpere ziare de seară.

Ce anume ?

Nu ne mai permitem

un fotoreporter.

Ce ?

Mă daţi afară ?

După ce am muncit 14 ani din greu pentru voi 24 de ore din 24 ?

Letizia, nu pot face nimic.

Biroul din Roma a hotărât. M-au dat afară şi pe mine.

Partidul va trimite

o pereche de birocraţi să facă treaba mea.

Te simţeai prea încătuşată de slujba asta.

Eşti un fotograf important acum.

Nu te-ai gândit la echipa mea ?

Sunt şase fotografi

care au crezut că ziarul ăsta era unul serios !

Letizia, am dat acestui ziar totul, mi-am dedicat toată viaţa mea !

Îmi pare rău.

În sfârşit au reuşit să reducă la tăcere singura voce critică din Palermo.

Totul s-a terminat.

Vittorio...

PALERMO 1992

Alo ?

Alo, Josef.

Da.

Ce vrei să spui ?

Nu ştiu.

Nu, aşteaptă.

Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc.

Nu mă aşteptam deloc la veştile astea.

Mulţumesc din nou.

Serios.

Pa.

Ce s-a întâmplat ?

Era...

Josef Koudelka.

Mi s-a oferit o slujbă la Magnum.

- Ce ? - Da.

Bravo !

Dumnezeule !

Ce se întâmplă ? De ce te uiţi aşa la mine ?

Fără motiv.

Mă gândeam că suntem aproape de aceeaşi vârstă.

Aceeaşi vârstă ?

- 16 ani şi trei luni nu înseamnă nimic ? - Încerc să te ajung din urmă.

Nu fi ridicolă.

Dar am avut mai multă grijă de aspectul meu la vârsta ta.

Bună seara ! Deschidem cu câteva ştiri dramatice

care tocmai ne-au venit. În timp ce încercăm să mergem la Palermo,

hai să vedem ce ştim cu siguranţă, de la ANSA.

O explozie violentă a avut loc pe autostrada Palermo-Trapani

aproape de intersecţia pentru Capaci,

un oraş cam la 20 de km de Palermo.

Câteva maşini care treceau pe acolo au fost implicate în explozie.

O porţiune de autostradă a fost distrusă şi a fost închisă acum.

Anchetatorii verifică dacă a fost un atac cu bombă,

dar se pare că nu e nicio îndoială.

Ar putea fi o personalitate care mergea cu maşina pe autostradă

şi în mod firesc toată lumea se gândeşte la Giovanni Falcone

care era persoana...

Franco, ai auzit ?

Da, dar mergi tu.

Eu nu mai suport.

- Judecătorul Falcone e internat aici ? - Da.

- E rănit ? Serios ? - Nu ştim. Scuză-mă.

Aveţi vreo veste despre Judecătorul Falcone ?

Ce ? Nu ai auzit ?

A murit.

PALERMO - 25 MAI, 1992

FUNERALIILE DE STAT ALE JUDECĂTORULUI FALCONE,

SOŢIA SA FRANCESCA MORVILLO

ŞI POLIŢIŞTII ANTONIO MONTINARO, VITO SCHIFANI ŞI ROCCO DICILLO.

Asasinate, asasinate.

Asasinate.

Cadavre.

Asasinate şi cadavre, asasinate şi cadavre.

Ce faci ?

Eram pe punctul să ard tot.

Distrug toate fotografiile cu morţii noştri.

De ce ?

Pentru că ne-au otrăvit viaţa.

Nu mai am curajul să mă uit la ele.

M-am oprit numai pentru că n-am putut să-mi amintesc

care erau ale tale şi care ale mele.

Ăsta e singurul motiv.

Am obosit.

Nu mai pot.

A pocnit !

Pentru Paris.

Pentru Paris.

Îţi aminteşti rochia asta ?

Bineînţeles.

Veneţia ?

Grotowski.

Acum mă simt aiurea în ea, totuşi.

Nu eşti aiurea deloc.

- Mulţumesc. - Va trebui să te mulţumeşti cu asta.

- Nu am găsit nicio lumânare. - E în regulă.

E în regulă.

Ce se întâmplă ?

Nu vreau să mă vezi îmbătrânind, Franco.

Despre ce vorbeşti ?

Tu n-o să îmbătrâneşti niciodată.

Vorbesc serios.

Ce ţi-a venit ?

Merg la Paris doar pentru că simt nevoia să schimb aerul,

să fotografiez alte lucruri şi alţi oameni,

dar o să mă întorc.

Nu.

Nu.

Tu trebuie să stai în Paris.

Nu poţi fi legat de Palermo şi de mine.

Trebuie să-ţi urmezi calea, să ai grijă de talentul tău.

Magnum o să-ţi dea de lucru departe de aici

şi o să ai alte satisfacţii.

Şi e drept să fie aşa.

Fă-mi o favoare, Franco.

Rămâi la Paris, găseşte-ţi altă casă şi altă fată.

Taxiul e afară.

Ştii că nu-mi plac despărţirile.

PALERMO 1993

- Letizia Battaglia ? - Da.

Avem mandat să-ţi percheziţionăm arhiva.

Putem intra ?

Desigur.

Dacă îmi spuneţi ce căutaţi, aş putea să vă ajut.

Căutăm o fotografie a senatorului Andreotti cu Salvos.

- I-ai fotografiat vreodată ? - Aşa cred.

Un moment...

Ar putea fi aici.

Cred că asta e.

Ce păcat, e blurată.

Pot să arunc o privire ?

Nu contează, asta căutăm.

Andreotti a negat mereu că îi cunoaşte pe verii Salvo.

Asta va fi probabil probă în instanţă.

Da.

Până şi o fotografie proastă poate dezvălui adevărul.

Nu ?

PALERMO 1994

Am vrut să fac

unul din felurile tale preferate.

Ştii că eu gătesc mai bine.

De ce ai venit ?

Pentru că fetele mi-au spus că nu te simţi foarte bine

şi am trecut pe aici să te salut.

E o boală urâtă.

Eşti încă supărată pe mine ?

Nu ştiu.

Dar tu ?

Nu.

Nu.

PALERMO 2018

Bună dimineaţa !

Acum 40 de ani am făcut o fotografie acestei fetiţe, pe strada asta.

- Ai văzut-o ? - Nu, nu am văzut-o.

- A locuit aici ? - Poate, i-am făcut fotografia aici.

- Mulţumesc, oricum. - Nu, îmi pare rău.

- Iartă-mă. La revedere. - La revedere.

- Scuză-mă, locuieşti aici ? - Da.

Poţi să-mi spui dacă ai văzut fetiţa asta ?

Dar nu acum, cu 40 de ani în urmă.

- Nu, n-am mai văzut-o. - I-am făcut fotografia aici.

O caut de mult timp.

- N-am văzut-o niciodată. - Eşti sigură ?

- Da. - Mulţumesc. O zi bună !

O zi bună !

Se poate ?

Ceea ce iubeşti cu adevărat rămâne,

restul e zgură.

Iubirea adevărată rămâne

rămâne cu tine.

Ce iubeşti cu adevărat

e moştenirea ta adevărată.

Lumea cui aparţine,

mie, ori lor, ori nimănui ?

Mai întâi, lucrurile vizibile,

apoi cele palpabile...

Elysium, deşi era în casele iadului.

Cu adevărat iubeşti e moştenirea ta adevărată.

Furnica e un centaur în lumea ei de dragoni.

Înfrânge-ţi vanitatea.

Nu un om produce curaj,

ordine sau har...

Învinge-ţi vanitatea,

am spus.

Învaţă despre lumea verde care poate fi locul tău.

În limita imaginaţiei

sau a adevăratei abilităţi,

înfrânge-ţi vanitatea Paquin distruge-o !

Coiful verde ţi-a învins eleganţa.

Cunoaşte-te pe tine însuţi,

atunci ceilalţi te vor suporta.

Înfrânge-ţi vanitatea.

Eşti un câine bătut în grindină.

O coţofană arsă de soare.

Jumătate neagră jumătate albă...

Nu distingi aripa de coadă.

Înfrânge-ţi vanitatea.

Cât de meschine sunt resentimentele tale

încurajate de falsitate?

Înfrânge-ţi vanitatea.

Avid de distrugere,

zgârcit în iubire.

Înfrânge-ţi vanitatea.

Am spus s-o înfrângi.

Dar să fi făcut

în loc să nu fi făcut...

Asta nu e vanitate.

Ai bătut, discret,

pentru că trebuie să se deschidă calea...

Am luat din aer

o tradiţie vie

sau dintr-un ochii frumos bătrân o flacără neatinsă.

Asta nu e vanitate.

Aici eroarea stă în lucrurile nefăcute.

Toată neîncrederea

care l-a făcut să ezite...

ACEST SERIAL SE BAZEAZĂ PE VIAŢA LETIZIEI BATTAGLIA,

DAR EVENIMENTELE, PERSONAJELE, ÎMPREJURĂRILE

ŞI PERIOADA ISTORICĂ SUNT REZULTATUL IMAGINAŢIEI

ŞI INVENŢIEI AUTORILOR.