Original subtitles

PENTRU LETIZIA, CARE A FOST ŞI VA CONTINUA SĂ FIE IUBITĂ.

LETIZIA BATTAGLIA - FOTOGRAFIIND VIAŢA ŞI MOARTEA ÎN PALERMO

Acum, că am peste 80 de ani,

pot să spun că fotografia m-a salvat.

Am început să fotografiez oamenii ucişi în oraşul meu natal

şi am continuat aşa pentru acelaşi ziar, "L'Ora",

pentru mai bine de 20 de ani.

Am văzut poliţişti ucişi,

jurnalişti, magistraţi, politicieni,

dar niciodată nu mi-am pierdut speranţa

că am putea câştiga războiul împotriva Mafiei.

Fotografia a fost modul meu de a lupta cu Mafia.

Şi printre moarte şi suferinţă,

am căutat speranţa pe figurile fetiţelor,

ari în ochii lor inocenţi,

încercam să mă regăsesc pe mine în copilărie.

Bună, fetiţă !

E vina ta. De câte ori ţi-am spus să nu bagi în seamă străinii ?

Trebuie să mergi cu ochii în pământ !

Ţi-am mai spus asta !

Nu ieşi afară singură.

Angela, trebuie s-o trimitem la Sacred Heart.

Aşa copilul ăsta va învăţa să se comporte.

Bine, fetelor, să ne rugăm. Ridicaţi-vă !

Bucură-te Marie, cea plină de har,

Domnul e cu tine.

Eşti binecuvântată între femei...

Battaglia, de ce nu te rogi ca toate celelalte fete ?

Ce face ?

CELE PATRU FIICE ALE DOCTORULUI MARCH

În faţa clasei, în genunchi.

S-o luăm de la capăt.

Bucură-te Marie, cea plină de har,

Domnul e cu tine.

Tu eşti..."

Ce e în capul tău, Battaglia ? De ce nu mă asculţi ?

Luaţi loc !

Purtarea fiicei noastre e de neiertat. Vă rog să ne iertaţi.

Vezi unde s-a ajuns ?

Nu-ţi place şcoala asta ?

Atunci o să te trimit undeva unde o să se ocupe de tine.

- Tată, te rog, lasă-mă să rămân aici. - Nu !

N-are rost ca fetele ca tine să primească o educaţie. Ăsta-i adevărul.

Ridică mâinile.

Aşa, bravo !

Încheie-te la nasturi. Aşteaptă aici.

LOUISA ALCOTT, CELE PATRU FIICE ALE DOCTORULUI MARCH

Letizia, ţi-a plăcut cartea aia ?

Acum spală duşumeaua !

Habar n-are să spele podeaua !

Spală, spală.

Ce se întâmplă ? Prinţesei nu-i place mâncarea ?

Nu mi-e foame.

Dacă nu mănânci, nu pleci de la masă.

- Ce vrea ? - Face asta de zile bune.

Mi-ar plăcea o plimbare cu maşina lui.

- Pa, fetelor. Pe mâine. - Pa.

Pa, Letizia, pe mâine.

Vrei să te plimb cu maşina ?

- Nu, mulţumesc. - E cald.

Autobusul ar putea întârzia.

Ar trebui să te urci în maşină.

E mai răcoare aici şi nu mă grăbesc.

Bine atunci.

- Eu sunt Franco. - Letizia.

Mulţumesc.

Am cunoscut un băiat astăzi.

- Cum îl cheamă ? - Franco.

Vrea să mă scoată la dans diseară.

Lasă asta şi mănâncă.

- Te rog, tată ! - Am spus nu. Mănâncă.

De ce nu ? Tu şi mama n-aţi mers la dans sâmbăta ?

Eşti prea tânără să ieşi cu un băiat.

Nici măcar nu-l cunoaştem.

- Te rog, mamă, ajută-mă ! - Ajunge !

Nu ieşi din casă !

E clar ?

Te-a auzit, Cesare. Te-a auzit.

Trebuie să plec.

- Abia am ajuns aici. - Ştii că nu pot întârzia acasă.

Aşteaptă, stai jos.

Am ceva pentru tine.

Deschide.

De ce ? Ai înnebunit ?

Vreau să mă căsătoresc cu tine.

- Tata nu va fi de acord. - Atunci nu-i cerem permisiunea.

Mătuşă.

E drăguţă.

Intră !

E a voastră.

- Alo ? - Mamă ?

Letizia, unde eşti ? Eşti bine ?

Da, sunt bine, eu...

- La ţară. - La ţară ?

Da, la ţară, la Franco acasă.

Letizia, dacă vrei să ne mai vezi, ştii ce trebuie să faci.

Da.

Trăiască tinerii căsătoriţi ! Noroc !

Bravo, Franco, băiatul meu frumos !

Felicitări !

Felicitări !

Mamă.

Ce se întâmplă ? De ce te uiţi aşa la mine ?

Vreau să-ţi spun ceva.

Ce anume ?

Aveam şi eu 16 ani când m-am măritat, după ce am fugit de acasă.

De ce nu mi-ai spus ?

Pentru că nu am vrut să faci acelaşi lucru.

Un toast pentru tinerii căsătoriţi ! Felicitări !

- Felicitări, dragul mătuşii ! - Vincenzo !

- Felicitări ! - Mulţumesc.

Eşti prea prietenoasă cu străinii, Letizia.

Fii mai reţinută.

- Ce faci ? - Nu mi-e somn.

- Vreau să citesc. - La ora asta ?

Iubito, hai să ne culcăm.

Franco...

Sunt gravidă.

- Ce se întâmplă ? - Nimic.

Mergem la culcare.

Ia discul ăla.

Ce s-a întâmplat ?

Era în coşul de gunoi.

Marinella ?

Marinella !

Cum s-a spart discul ăsta ?

L-am scăpat.

Jur că n-a fost intenţionat.

Franco, nu mai stau în casa asta.

Ai dreptate,

avem nevoie de casa noastră.

Staţi acolo, să vă fac o poză.

Zâmbiţi ! Unchiul Ernesto o să ne facă o poză.

Grozav, nu vă mişcaţi !

- Fetelor, hai să ne aşezăm la masă. - Asta e a mea.

Aşezaţi-vă la masă !

Vino aici.

Aşa.

Cum de fetele n-au mâncat încă ?

Au vrut să mănânce cu tine.

Nu te bucuri că te-am aşteptat ?

Dă-mi farfuria ta.

Ce s-a întâmplat, tata ? Eşti supărat ?

Nu.

Câtă sare ai pus în asta ?

Unde ţi-a fost capul ? E greţoasă, nu se poate mânca.

Mi s-a părut în regulă când am gustat-o.

Bine.

O să-ţi arăt ce o să facem cu pastele astea.

N-am parte nici măcar o porţie de paste făcută cu dragoste de mama voastră.

Da ? O să vă pregătesc eu ceva acum.

Pentru că sunt un prost.

Nu-i aşa ? Sunt un prost.

Când sosesc acasă obosit, fac totul ca s-o mulţumesc.

Seara trecută am dus-o la cineva

să vedem filmul ăla stupid, cum se numea ?

"8:30" ? "8:45" ?

Un film fără sens, dar a pretins că l-a înţeles.

Vrei să-mi spui despre ce era filmul ăla ?

Lasă, Franco, e prea complicat.

Adevărul e că nu l-ai înţeles nici tu,

doar vrei să faci pe intelectuala.

Dar lasă-mă să-ţi spun...

Poţi să mergi să vezi filmul lui Fellini data viitoare, eu mă duc să văd o comedie.

Cel puţin o să râd.

Bună dimineaţa !

Aş vrea Simfonia a 5-a de Beethoven dirijată de Von Karajan.

- Imediat. - Mulţumesc.

- Vrei să o asculţi ? - Nu e nevoie, o ştiu.

O ştii pe asta ?

- Nu. - E nemaipomenită. Vrei să o asculţi ?

Poate altă dată.

Scuză-mă !

Poftim, un cadou.

Mulţumesc, dar de ce ?

Pentru că aşa vreau eu.

Ce faci ? Ce faci ? Încetează !

Nu, nu...

Nu !

Soţul tău vrea să te ierte

şi să renunţe la proces,

dacă ne spui ce s-a întâmplat cu tânărul ăla.

Nu am făcut nimic !

Nimic, nu am făcut nimic !

Spune-mi ce caut eu aici !

Nu am făcut nimic, da ?

Nu am făcut nimic !

Ce se întâmplă ?

Nu-mi place să fac asta, tată.

Serios ? Îţi place ce ţi-a făcut soţia ta ?

Uite, dacă nu îmi spui,

o să fii tot aici mâine, poimâine, şi răspoimâine.

Şi la proces te vor trimite la închisoare doi ani pentru ce ai făcut.

Se numeşte adulter.

Gândeşte-te la asta şi gândeşte-te la fetele tale.

Dacă mă faci să mai pierd timpul, o să te denunţ

şi o să mergi direct la închisoare.

Mărturiseşte un lucru cât de mic,

chiar şi un sărut şi poţi merge acasă.

Adevărat, domnule ?

Da, dar trebuie să o faci acum, înţelegi ?

Înainte să ies pe uşa aia.

Acum !

Sau niciodată !

În regulă,

scrie ce vrei.

Scrie că l-am sărutat, că am făcut dragoste, nu-mi pasă.

- Cine eşti ? - Nu-ţi aminteşti, doamnă ?

Eşti într-o clinică din Nyon, în Elveţia.

Ai fost bolnavă şi noi te-am tratat, ai dormit două săptămâni.

El ce caută aici ?

Ştim ce s-a întâmplat în Palermo,

aşa că am hotărât să-i cerem să vină.

Dacă vrei să te faci bine, trebuie să te împaci cu soţul tău.

- Nu vreau să-l văd. - Nu te grăbi.

- Aveţi timp să vă rezolvaţi problemele. - Nu, vreau să plece.

Vreau să-l luaţi de aici !

- Vă las un minut. - Nu, luaţi-l de aici.

- Nu-ţi face griji. - Te rog, nu mă lăsa singură.

Nu te apropia, Franco.

Am venit să te iau acasă, Letizia.

- Fetele sunt nefericite fără tine. - Nu ştii nimic despre mine.

Pleacă !

Nu, nu.

Letizia, ai slăbit.

M-am întors numai pentru fiicele mele, înţelege.

Nu mă mai vrei ?

Nu ştiu.

Am nevoie de mai mult timp.

Trebuie să studiez.

- Am examen de admitere în septembrie. - Despre ce ?

Urbanism.

- Frumos. - Nu, e chiar plictisitor.

- Şi tu eşti la universitate ? - Eu ?

Nu, eu sunt mamă.

Vezi fetele alea ?

Ea e cea mare, am născut-o la 16 ani.

Le-am născut după aceea pe celelalte una după alta

şi nu am avut timp să merg la şcoală.

Dar eşti tânără, poţi să te întorci la şcoală.

Nu.

Acum e prea târziu.

Fetelor...

Aţi vrea să plecaţi din Palermo ?

Nu fără tata.

Mami, ce se întâmplă ?

Hai să mergem acasă, mami !

Mami !

Mama moare ?

Să mergem, fetelor ! S-o lăsăm să se odihnească puţin.

Mărturisesc Dumnezeului Atotputernic!

şi vouă fraţilor, că am păcătuit mult,

cu gândul şi cuvântul, în ce am făcut şi ce nu am făcut.

Prin vina mea, prin vina mea, prin cea mai mare vină a mea,

de aceea o rog pe Fecioara Maria,

pe toţi îngerii şi sfinţii, şi pe voi fraţii mei,

să vă rugaţi pentru mine la Domnul Dumnezeul nostru.

Letizia.

Cum te simţi ?

- Mai bine. - Ne-ai făcut pe toţi să ne îngrijorăm.

Au crezut ce e un atac de cord, dar doctorul a spus că inima ta e în regulă.

Ai avut o cădere nervoasă.

- Ai nevoie de tratament. - Da.

Săptămâna viitoare vom face încă o călătorie.

În Elveţia, la psihologul tău.

Nu, ajunge.

Nu mă întorc acolo.

Nu vreau să mai iau medicamente,

somnifere şi să fac tratament psihiatric.

Nu-ţi face griji dacă nu poţi să vorbeşti şi dacă simţi nevoia să plângi.

Lacrimile sunt la fel de importante precum cuvintele.

Când mi-ai spus despre acest episod serios cu soţul tău,

nu mi-ai spus dacă, atunci când l-ai invitat pe tânăr acasă,

ai fost conştientă de riscul asumat.

Nu m-am gândit că sunt în vreun pericol.

Nu am simţit că fac ceva greşit.

Nu ai fost atrasă de tânăr ?

Poate am fost atrasă de bunătatea lui.

Bunătatea e cel mai mic lucru pe care îl poţi aştepta de la alţii.

Soţul tău nu se poartă bine cu tine ?

Nu.

Nu.

Deci soţul tău nu te iubeşte.

El spune că da, dar e un fel de iubire distorsionată.

Mă consideră proprietatea lui.

După cum vorbeşti, cred că e normal să te întreb de ce nu l-ai părăsit.

Mă gândesc la asta tot timpul,

dar mi-e teamă să-mi pierd fiicele.

Te asigur că nu o să le pierzi,

dar, înainte să iei o hotărâre, trebuie să te faci bine.

Căsătorindu-te aşa de tânără, ai fost privată de multe lucruri.

Trebuie să reiei iar studiul, lucrurile care îţi fac plăcere.

Trebuie să începi să-ţi împlineşti dorinţele.

Vino în pat, trebuie să mă trezesc devreme mâine.

- Aştept pe cineva. - Pe cine ?

Marilù, o prietenă a mea.

- De ce vine atât de târziu ? - Te rog, Franco, nu începe iar.

Fetele sunt în pat.

Vreau puţină companie, e interzis ?

Marilù, intră !

El e Franco.

- Mă bucur de cunoştinţă, Marilù. - Plăcerea e a mea.

Bine atunci, vă las singure.

- Ce ai adus ? - Da...

Am adus Gombrich şi Istoria Artei,

dar nu am chef de asta.

Atunci o să-ţi citesc ceva,

e frumos.

"Copacii tot mai cad"

"şi nu vom mai avea pădure."

"Nu mai e timp acum să stai acolo,"

"deoarece omul şi-a ars casa ca să prăjească porcul."

Deci administratorul clădirii

tocmai ne-a informat că, dacă organizăm alt concert, ne dă afară.

Cum o să adunăm suficienţi bani pentru revistă ?

Cu o dezbatere ?

Am putea ţine un concert la mine acasă şi vindem bilete.

- E o idee excelentă. - Da, nu, da.

Sau putem izola fonic pereţii. Astfel vecinii nu se mai plâng,

pentru că, sincer, mi-ar părea rău să pierdem acest sediu.

- Mai avem multe de făcut. - E o idee bună, Marilù.

Dacă nu sunt alte propuneri, spun s-o votăm pe Letizia.

Altfel o să trebuiască să izolăm fonic pereţii,

dar nu am idee cât ar costa asta.

- Votăm atunci ? - Ce rost are ?

Te-am sunat. De ce n-ai răspuns la telefon ?

Pentru că ţi-am spus să nu mă suni acasă.

S-a terminat.

Letizia ?

Sunt Giuliana.

Intră !

Ia loc.

Asta e singura cameră unde putem vorbi în linişte.

Sunt foarte fericită că ai fost de acord să vii.

Mulţumesc.

Am fost curioasă să văd cum funcţionează o redacţie.

Mereu am invidiat jurnaliştii.

E o slujbă frumoasă, da,

puţin complicată, în special în Palermo.

Oamenii aici cred că ziarele sunt folosite să împacheteze peştele în ele.

Fac o anchetă despre femeile din Palermo

şi caut pe cineva care să-mi spună cât se poate de deschis

ce înseamnă să ai o căsnicie nefericită.

Avem câţiva prieteni comuni care mi-au spus

că eşti o nonconformistă,

sinceră...

- Ai experienţă cu... - Amanţii ?

Asta ai vrut să spui ?

"Amant" e un cuvânt vulgar,

nu-mi place.

Poate că ţi se pare absurd, dar nu mi-ar plăcea să am un amant.

Îmi place

sau mai degrabă

mi-ar plăcea... să am o căsnicie.

Hai să spunem...

Cu un iubit ales de tine,

o femeie încearcă să se salveze,

încearcă să aibă ce a visat când avea 16 ani.

Dar în final,

e doar o experienţă neplăcută.

- De ce e neplăcută ? - Pentru că e o traumă.

Te simţi ca un proscris, simţi că te judecă alţi oameni.

Eu cred că o femeie care a făcut o greşeală

trebuie să aibă şansa s-o ia de la capăt

şi numai divorţul îi poate oferi asta.

Experienţa mea e una dureroasă.

Dar nu sunt sigură că vreau să intru în cuşca leului.

Letizia, îţi promit

că nu o să public numele tău

şi nu o să scriu nimic ca să fii recunoscută de cititori.

Ai încredere în mine ?

Da, în regulă, am să fac asta.

E prea multă linişte în oraşul ăsta.

Aşa e, hai să începem !

Redactorul aşteaptă să fie gata pentru diseară.

Ei bine ?

- Cum a mers ? - Bine, cred.

Măcar am cunoscut-o pe dna Saladino, care e o femeie fantastică.

- Aş vrea să fac munca ei. - Ai vrea să fii jurnalistă ?

Da,

dar nu am nici cea mai mică şansă.

L'Ora ! Ia ziarul L'Ora !

- Îmi dai unul ? - Poftim, doamnă.

CÂND UN SOŢ E INCAPABIL SĂ IUBEASCĂ

Mulţumesc.

- Bună, fetelor. - Bună, tată.

Unde ai fost ? Unde ai fost toată ziua ?

- Am fost cu Marilù. - Nu te cred.

Urmăreşte-mă data viitoare şi o să vezi.

Nu-ţi bate joc de mine !

Vino să te bandajez.

O să se împace.

Marilù merge la Roma pentru câteva zile săptămâna viitoare.

M-a rugat să merg cu ea.

Cum rămâne cu fetele ?

Le las aici ?

Nu au fost niciodată la Roma, aş vrea să le iau cu mine.

În regulă.

Du-te.

Bine, fetelor, hai să facem o poză. Staţi acolo.

Gata ?

Ieri Pasolini şi-a prezentat "Oedip rege" la Festivalul de Film de la Veneţia,

dar m-am săturat de el.

Nu cred că mă duc să-l văd, e prea narcisist şi invaziv.

- Mereu repetă aceleaşi lucruri. - Ce ?

Suntem norocoşi să avem un mare poet şi tu te-ai săturat de el ?

Pasolini e singura persoană care are ceva de spus, ceilalţi sunt conformişti.

Eşti liberă să crezi asta, dar eu îl găsesc insuportabil.

Îi place să atragă atenţia asupra lui.

Ce e rău în asta dacă ai ceva de spus ?

- Ce faci la Roma ? - Merg la cinema, fac fotografii.

Multe lucruri.

M-aş muta aici dacă aş putea,

dar sunt falit,

aşa că stau la prietenii mei.

Cum poţi trăi în Palermo ? Nu vrei să evadezi ?

N-aş putea nici dacă aş vrea.

De ce nu ?

- Am trei fiice. - Trei ?

Sunt aici cu mine.

Ce faci aici ?

Îl ducem cu maşina la Palermo, durează o săptămână cu autostopul.

- Bine, cine are nevoie la toaletă ? - Eu.

Bine, şi eu trebuie să merg. Veniţi cu mine.

Gioacchino, chiar trebuie să vii vinerea viitoare

la inaugurarea asociaţiei.

Am închiriat un apartament grozav

cu o mică grădină interioară.

Bravo !

Poftim.

- Continuă. - Mai mult ?

Da, mult. Dă-mi brânza.

N-am strâns toţi banii de care încă avem nevoie.

- Mulţumesc. - Santi e aici.

Aşa cum spuneam...

înseamnă mult pentru noi, deci...

Au multe idei bune.

Scuză-mă.

- Mulţumesc. - Cu plăcere.

- Bună ! - Cine te-a invitat ?

Sunt aici cu prietenul meu.

- Marco, îl cunoşti ? - Nu.

Veniţi aici, băieţi, pastele sunt bune şi fierbinţi.

Uite !

- Sunt morţi de foame. - O să mâncăm toate pastele.

Uite aşa.

- Da-ţi farfuriile. - Mulţumesc.

Gustă, Rosanna.

Altă farfurie, poftim.

- Mulţumesc. - Mâncaţi înainte să se răcească.

Mai mult.

- Cine a fost ? - Prietenul lui Marilù.

- Eşti obosit ? - Nu, sunt bine. Îmi face plăcere.

Următorul, poftim.

Mulţumesc.

La ce te-ai gândit venind aici ?

Mi-a fost dor de tine.

Ţi-am spus că ne vedem mâine.

Am cumpărat bilete la teatru.

Nu-mi pasă de teatru.

Vreau să petrec timpul cu tine.

- La fel şi eu. - Nu pare aşa.

Nu te-ai uitat la mine toată seara.

Dacă nu se schimbă lucrurile, plec din Palermo.

Nu-ţi dai seama că fiicele mele şi soţul meu sunt aici ?

Ne vedem mâine după masă.

E bunica mea.

- Dar dacă vine aici bunica ta ? - De obicei vine la cinci.

Atunci trebuie să ne grăbim.

Vreau să-ţi arăt ceva.

Închide uşa.

Asta e camera mea obscură.

- Când ai făcut asta ? - Când am sosit în Sicilia.

Ce se întâmplă ?

Îl părăsesc la noapte.

Haide, pune asta aici.

Lasă !

Haide !

Ăsta e biroul meu şi camera voastră e acolo.

Mergeţi.

Ce faci cu haina de blană ? Te temi că ţi-e frig ?

Vreau să o duc la amanet.

Nu vreau nimic de la Franco.

Letizia, ai trei fete.

Nu te poţi descurca singură.

Mă descurc eu cumva.

Sunt dispusă să fac orice.

Bine, vorbim despre asta mâine. Hai să dormim puţin acum.

Noapte bună !

- Cine e, mamă ? - Nimeni. Culcă-te, e târziu.

Mă duc să vorbesc cu el.

De ce ai venit tu ?

- Lasă-mă să intru. - Nu, Franco.

- Marilù, lasă-mă înăuntru ! - Ea nu coboară.

S-a ajuns aici, nu ?

Mi-a luat fiicele când nu eram acasă ?

- Noaptea, ca o hoaţă ! - Nu ţipa, calmează-te.

În timp ce eram la serviciu, muncind din greu !

- Trebuie să te calmezi. - De dragul ei şi al copiilor !

- Am aflat de la administrator. - Trebuie să te calmezi.

- Spune-i să coboare. - Nu.

- Atunci urc eu. - Nu.

Trebuie să te calmezi.

- Franco. - Sunt fetele mele, Marilù.

- Ştiu. - A luat şi fiicele mele.

S-a terminat, Franco.

Îmi pare rău,

dar aşa este.

Du-te acum acasă,

şi nu face vreo prostie.

Haide, o să vin cu tine.

Mulţumesc.

Ce se întâmplă, scumpo ? E prea fierbinte ?

Eşti rea.

- Ce vrei să spui, Patrizia ? - Nu-l laşi pe tata să urce.

Eu şi tata nu ne mai înţelegem.

Dar tata ne iubeşte şi vrea să fie cu noi.

Eu sunt cea care nu vrea să fie cu el.

Pentru voi e altfel,

voi sunteţi fiicele lui,

voi o să continuaţi să-l iubiţi şi să-l vedeţi.

Când putem merge la el ?

Când lucrurile se vor calma puţin.

- Mergem să înotăm ? - Mergem ?

E rece !

E fabulos.

Cum merge plăcinta ?

Puteam s-o coc pe parbriz pe căldura asta.

- Vrei ventilatorul ? - Nu, l-am dat fetelor.

Dna Barresi va trimite pe cineva s-o ia la 3:00

şi a spus că o să-ţi plătească 20.000 de lire.

20.000 de lire ?

- Asta nu acoperă nici cheltuielile. - Ştiu, dar e mai bine decât nimic.

- Trebuie să plec acum. - Pa.

- Ne vedem mai târziu. - Da.

Mamă, e dl Santagata, avocatul.

- Bună. Alfonso, ce se întâmplă ? - Ce mai faci, Letizia ?

Sunt bine, dar nu pot vorbi acum, gătesc.

Am să-ţi spun ceva important.

Ca prieten, Letizia.

Trebuie să te gândeşti bine.

- Mai ai încă timp. - Timp pentru ce ?

L-ai părăsit fără să-i spui şi ai luat fetele cu tine.

Ce trebuie să facă un tată în situaţia asta ?

Nu ştiu, Alfonso, ce urmează să facă un tată ?

Franco refuză să te ajute.

Nu va susţine o situaţie pe care n-o aprobă.

- Perfect. - Ce e perfect ?

N-ai nicio calificare, n-ai o slujbă

şi niciun judecător nu-ţi va încredinţa fetele.

Mai gândeşte-te.

Nu sunt de acord cu tine, Alfonso. Mă ameninţi ?

Sau încerci să mă sperii ?

Îmi fac treaba.

Pot să te ajut ?

O caut pe Giuliana Saladino.

A plecat acasă. O găseşti mâine-dimineaţă.

Pot să vorbesc cu redactorul ?

- Ai programare ? - Nu.

Nu primeşte pe nimeni fără programare.

Să-mi spună el asta.

Dacă vrei să aştepţi, ia loc.

De ce nu le-ai inclus numele ?

E simplu, nefiind implicat cineva celebru în cazul crimei din Palermo,

nu a fost necesar.

E un fugar !

Se ceartă, ceea ce înseamnă că va dura ore bune.

Nicio grijă, pot să aştept.

Când am spus că trebuie să-i demascăm, trebuie s-o facem în stil mare.

Da, dar nimeni nu-l cunoaşte, Vittorio.

Nu-mi pasă, eu iau deciziile !

Pe aici.

Intră !

Ia loc !

De obicei nu primesc persoane fără o programare.

Am nevoie de o slujbă

şi mă întrebam dacă întâmplător aţi avea nevoie de cineva.

- Ai lucrat la alte ziare ? - Nu.

Dar îmi place să scriu.

Asta nu înseamnă nimic, depinde cât de bine scrii.

Ce fel de articole ?

Sunt interesată de săraci,

ţigani,

circ şi oameni nebuni.

Dar, dacă nu vreţi aşa ceva, pot să scriu altceva.

Vă cer doar să-mi daţi o şansă.

Etrio, poţi să vii un minut ?

Etrio Fidora, redactorul-şef.

Doamna ar dori să lucreze cu noi, dar nu are experienţă...

Nu ştie pentru ce a venit.

Să fiu sincer, puţin ajutor în plus în momentul ăsta

la ştirile despre infracţiuni ar fi bine venit, toată lumea e în vacanţă.

În regulă.

Îţi dau o lună de probă,

dar o ajuţi tu.

Mulţumesc.

N-are ritm, e naiv şi emoţional.

Nu scriem romane de dragoste aici.

Scrie-l din nou.

Poate pare nesuferit, dar are întotdeauna dreptate.

- Pot să-l citesc ? - Desigur.

Vrei să vorbim despre asta ?

Cred că problema e la paragraful introductiv.

Trebuie să scoţi asta.

Trebuie să scoţi în evidenţă subiectul.

Poftim, l-am terminat.

Bună dimineaţa !

Cine ţi-a dat voie să stai la biroul meu ?

Îmi pare rău, nu am ştiut că e biroul dv.

Despre ce scrii ?

- Un articol despre circ. - Aşa să fie ?

De când ziarul ăsta a fost interesat de circ ?

Vincenzo, nu fi enervant, oamenilor le place să citească ceva amuzant în august.

Ascultă, a fost o crimă.

Este implicată o prostituată. Eşti în stare să te ocupi de asta ?

Sună perfect, de la circ, la crimă.

Am citit celălalt articol pe care l-ai scris. A fost mult mai bun,

dar un interviu e o chestie delicată.

Trebuie s-o faci pe prostituată să se simtă în largul ei,

fă-o să vorbească.

Nu cred că poţi face asta.

Cred că pot.

Bine, hai să încercăm !

Spune-mi ceva ! Ştii să foloseşti un aparat foto ?

- Nu. - Atunci n-are rost.

Scafidi va fi la Palazzo delle Aquile toată ziua

şi nu public interviuri fără fotografii.

Nu pot să-ţi dau apartul ăsta, nu ştii să-l foloseşti.

Nu faci poze ca şi cum ai găti...

Stai.

Poţi să-l iei pe ăsta !

Bine, am înţeles.

Deci ăsta...

e declanşatorul, da ?

- Şi aşa focalizezi. - Ăsta aici.

Cum ştiu dacă am făcut o poză ?

Dacă ai făcut ce ţi-am spus, ai făcut una, altfel...

- Bine. Mulţumesc, Nicola. - Bine.

- Letizia ! - Da ?

Încearcă să nu-l strici.

- Da. - Îţi ţin pumnii.

Sunt jurnalistă. Putem să vorbim ?

Poliţiştii mai sunt afară ?

- Pleacă atunci ! - Nu, stai.

Pot să te ajut.

Cum ? Îmi dai tu bani pentru avocat ?

Nu, dar pot să scriu un articol despre ce s-a întâmplat.

N-are rost, poliţia a hotărât deja sentinţa.

Nu cred.

Te-ar fi arestat până acum, nu ?

Intră !

Vrei o cafea ?

- Tocmai am făcut-o. - Mulţumesc.

Ia loc !

A fost o persoană dezgustătoare

şi mă bucur că a murit,

dar nu am făcut-o eu.

I-am găsit cadavrul

şi nu am vărsat o lacrimă.

A fost o eliberare, dar nu l-am omorât eu.

Nu am curaj să fac asta, înţelegi ?

- Da. - N-ai înţelege.

Eşti o femeie respectabilă.

O femeie ca tine n-ar înţelege

pe cineva care duce viaţa mea.

Dar eu înţeleg.

Te-a bătut ?

Eşti căsătorită ?

Soţul te iubeşte ?

S-a terminat prost.

Am început să ne întâlnim când aveam 16 ani.

L-am părăsit acum.

Mă descurc singură.

- Dar mi-am luat fetele cu mine. - Ai făcut ce trebuia.

Eşti drăguţă,

poţi găsi pe cineva mai bun.

Nu mai vreau să am de-a face cu bărbaţii,

nu vreau să fiu târfă.

Ce vrei să faci ?

Îmi vreau libertatea.

Nu vreau să depind de nimeni.

Ai făcut o poză grozavă.

Nu mă aşteptam.

Pune-o pe prima pagină la ştirile despre crime.

Bravo !

Coşmarul lui Enza.

Nimeni nu mă întreabă: "Ce mai faci, Enza ? Fii curajoasă."

Asta a spus Enza Montoro în timpul unei lungi conversaţii pe care am avut-o...

- Am ajuns. Bună seara ! - Bună, Marilù.

- Bună ! - Bună, fetelor !

Ce citiţi ?

Uite ! Numele mamei a apărut în ziar.

Vezi ce mamă inteligentă ai ?

- Acum e celebră. - Da, aşa este.

Şi ce spune fotograful ?

Recunosc...

- E fabuloasă. - Termină !

Ştii foarte bine că am avut noroc.

De ce nu vii la ziar ?

Dacă publică fotografia mea, ce o să spună de ale tale ?

Putem comanda acum ? Ne e foame.

- Da, sigur. Să comandăm. - Haide !

De ce ai venit ?

Ce vrei, Franco ?

Arăţi ca naiba !

Din fericire nu trebuie să te mai uiţi la mine.

Cum o să trăieşti fără bani ?

- Am găsit o slujbă. - Da ?

Ce fel de slujbă ?

- Ca jurnalistă. - Jurnalistă.

Crezi că poţi supravieţui cu mărunţişul cu care te plătesc

pentru prostiile pe care le scrii la L'Ora ?

- Bună, tati ! - Draga mea !

- Bună, tata ! - Bună, scumpo !

Vreţi să mergeţi la plajă cu mine ?

- Nu trebuie să lucrezi astăzi ? - Nu, astăzi nu.

O să petrecem toată ziua împreună.

Mergeţi şi îmbrăcaţi-vă, apoi putem să plecăm.

Când mi le aduci înapoi ?

- Bună dimineaţa, domnilor ! - Bună, Ciccio !

Cum te-ai descurcat fără mine ?

Bine. Dar tu, Ciccio ?

- Ţi-a fost dor de noi ? - Deloc.

Ea e Letizia Battaglia.

- Bucuros de cunoştinţă. - Îmi pare bine.

Ea e cea care ţi-a ţinut locul.

Dar poate merge acasă, la soţul ei acum, să fie o doamnă.

N-am fost niciodată o doamnă şi sunt despărţită de soţ.

De ce eşti ofensată ?

Dacă nu eşti o doamnă aici, atunci cine e ?

Noi suntem toţi nişte amărâţi, suntem clasa muncitoare.

Eu m-am născut în Ballarò, Ciccio, în Borgo,

Vito, în Acquasanta.

Cunoşti cartierele astea ?

Bineînţeles. Şi eu sunt din Palermo.

Nu e suficient doar că ai auzit de ele.

Ca să fii cu adevărat rezident aici,

trebuie să te fi născut în măruntaiele oraşului Palermo,

în "oraşul negru",

şi să vorbeşti dialectul clasei muncitoare.

Trebuie să fi gustat "civu".

- Ştii ce e "civu" ? - Nu, nu ştiu.

Cine-i ăsta ?

Un prieten al meu.

Poţi să crezi asta !

Sunt poze frumoase,

dar îl avem deja pe Scafidi.

Nu avem un post liber de fotograf.

De ce nu încerci la Milano ?

Pot să-l sun pe Nicola Cattedra, redactor la Tempo Illustrato.

Caută oameni tineri.

Nu-ţi place Milano ?

Acolo e adevărata cultură. Ce naiba faci aici ?

Trezeşte-te, e ceaţă acolo.

Nisticò are dreptate. Nu poţi să ratezi o ocazie ca asta.

Mă duc dacă mergi cu mine.

Nu e aşa de uşor când ai trei fiice.

Tu o să găseşti o slujbă acolo, dar eu ?

Milano nu e Palermo, sunt o mulţime de ziare şi reviste acolo.

- O să găseşti ceva. - Da, toţi mă aşteaptă pe mine.

- O aşteaptă pe Letizia Battaglia. - Nu vorbi prostii.

- Aici lucrez la un ziar. - Adică nimic.

Un articol din când în când pentru care te plătesc prost.

Cinzia ?

Patrizia ?

CIRCUL A SOSIT ÎN PALERMO ÎN ZORI

ŞI ŞI-A INSTALAT CORTUL LA FORO ITALICO

Uite cine e aici ! Oriana Fallaci.

Ascultă, Vincenzo, termină asta.

Ai o idee complet greşită despre mine,

nu sunt nici clasa muncitoare, nici bogată.

Nu ştii nimic despre mine.

Poate că ai dreptate,

nu ştiu nimic despre tine,

dar am auzit bârfele

şi, crede-mă, ştiu totul despre ziarul ăsta.

Nu e locul tău la L'Ora.

N-ai niciun viitor aici.

Îţi mulţumesc pentru sinceritate.

Ce e cu tine ?

Poate că ai dreptate.

Sunt ca intrus la ziarul ăsta.

Nu mi se potriveşte.

Nu am primit o educaţie,

nu am citit aceleaşi cărţi.

Nu o să fiu niciodată ca ei.

Am vrut să-ţi dau asta de ziua ta,

dar după aia m-am gândit că poate...

o să fie mai de folos acum.

Ce vrei să spui ? Dar...

Marilù !

Mereu spui că e nevoie de o fotografie care să susţină articolul.

Fetele s-au întors.

- Bună, fetelor ! - Bună !

- Intraţi ! - Bună !

Trebuie să vorbesc cu voi.

Bine, eu mai bine plec.

- Pe curând. - Pa.

Staţi jos !

Vă amintiţi când v-am întrebat dacă vreţi să plecaţi din Palermo ?

Nu-mi amintesc.

Erai prea mică.

Eram bolnavă şi...

nu era momentul potrivit,

dar lucrurile s-au schimbat acum.

Adică ?

Am hotărât să ne mutăm la Milano.

- De ce la Milano ? - Sunt mai multe slujbe acolo.

- E şi Santi. - Da.

El are un apartament frumos, unul mare.

- Putem locui împreună acolo. - Vrei să stai cu unul de 20 de ani ?

Vârsta nu contează dacă îl iubeşti.

Şi aşa sunt eu, nu mă pot schimba.

- Mai bine te-ai obişnui cu asta. - Eu nu renunţ la şcoală.

La prieteni şi la tatăl meu pentru că alergi după Santi.

Poţi să-ţi iei gândul de la asta.

Ştiu ce gândesc oamenii.

"Ai avut un soţ bogat, o casă frumoasă, o poziţie,"

"ce vrei mai mult ?"

Am cumpărat un bilet de tren spre Milano ieri.

Bine. Când pleci ?

Nu cred că o să-l folosesc.

- De ce ? - Din cauza fiicelor mele.

Viaţa lor e aici.

Poate Patrizia şi Angela ar veni cu mine,

dar Cinzia e de neclintit.

Poate mama are dreptate, sunt prea vulnerabilă să mă descurc singură.

Milano este un oraş complicat, aş putea să nu mă descurc.

Nu, Letizia. Eşti o femeie puternică,

e de înţeles, vrei un nou început.

Nu-ţi înăbuşi dorinţa asta.

Numai când te simţi realizată ca femeie şi în plan profesional

poţi fi un model pentru fiicele tale.

Crezi că pot să o iau de la capăt la 35 de ani ?

Poţi să o iei de la capăt chiar când te gândeşti că timpul a trecut.

Poftim !

Asta e o reţetă pe care o poţi lua în Milano,

dacă vei avea nevoie de ea,

şi ăsta e numărul de telefon al unui coleg al meu din Milano.

Ascultă sfatul meu.

Du-te la Milano.

Mulţumesc.

Mereu te-am lăsat să faci ce ai vrut,

de fiecare dată când ai cerut ceva, am fost de acord, dar nu a fost suficient.

Tot mă mai vrei chiar dacă iubesc alt bărbat ?

Ţi-am dat 20 de ani din viaţa mea, Franco,

şi acum îi vreau înapoi.

O să vii să ne vezi ?

Bineînţeles, mamă.

Intră !

Stai jos !

Despre ce ai vrut să vorbim ?

Am venit să-mi iau la revedere de la dv.

Plec la Milano mâine.

Nu ne spuneam pe nume ?

Nu.

Atunci poate e timpul.

De ce te duci ?

Mă duc cu Santi în căutarea unei vieţi mai bune.

Cred că am obosit să simţim

că suntem profesionişti în exil.

Nu dau vina pe tine. Eşti talentată şi tânără.

Nu-ţi pot oferi un contract de muncă pe moment,

dar când ajungi în Milano şi găseşti ceva

care ne-ar interesa, dă-ne un telefon.

Nu uita, dacă vrei să publici un articol...

Ai nevoie de o fotografie.

Mi-ai spus înainte.

De ce te interesează atât de mult fotografiile ?

Sunt mai puternice decât vorbele.

Te ajută să nu pierzi contactul cu lumea reală.

DR. FRANCESCO CORRAO PSIHOANALIST - NEUROPSIHANALIST

DIAZEPAM

DR. ENRICO VENZI

MILANO 1971

Dumnezeule !

Iubirea mea !

Bine aţi venit la Milano !

Iau eu asta.

Să mergem !

- Vă place ? - Da.

E frumos, nu ?

Pe aici. Veniţi cu mine.

Asta e camera noastră,

pentru moment,

când se eliberează cea mare ne mutăm în acolo.

Nu e rău.

În regulă, hai să rezolvăm problemele.

- Nu îmi place, mama. - De ce ?

E cea mai bună şcoală în Milano.

Tata a vrut să mergi la cea mai bună.

Bună dimineaţa, doamnă !

Am primit scrisoarea soţului şi taxele şcolare.

- Totul e rezolvat. - Bine.

Tu eşti Patrizia, nu-i aşa ?

Putem să ne întoarcem mâine ?

Iubire, trebuie să merg la serviciu.

O să-ţi placă aici, o să vezi, o să-ţi faci mulţi prieteni.

Poţi să mai stai puţin cu mine ?

Haide, Patrizia, o să te duc să-ţi cunoşti colegii de clasă.

Putem începe ? Băieţilor le e frig.

Suntem gata.

Santi...

Ce îi punem să facă ?

Nu ştiu.

Ocupă-te tu de ei, îmi vine să vomit...

Întinde-te. Haide, întinde-te.

Ia ăsta şi acoperă-te.

Nu sta aşa acolo. Zâmbeşte !

Natural.

Tu începe să cânţi.

Cântă.

În acest moment, dragă Pasolini, sunt sigur că publicul nostru

ar dori să discutaţi despre filmul tău.

Hai să vedem cine are o întrebare.

Fabio Anelli, jurnalist la La Notte.

Pasolini, în una din scenele tale, un homosexual prins în flagrant

este condamnat de inchizitor să ardă pe rug.

Poate asta se referă la faimoasa ta acţiune în justiţie ?

Se pare că recent îţi face plăcere să fii persecutat.

De ce ? Vrei să ne spui ?

Scandalul există pentru că eu nu-mi recunosc homosexualitatea

şi de asemenea pentru că nu las nimic nespus.

Profesia mea este cea de polemist şi poet în deplină nesupunere.

E dreptul meu să spun ce atrage ura.

În ce priveşte scena pe care ai menţionat-o,

homosexualii, la fel ca alte minorităţi,

sunt încă condamnaţi să ardă pe rug, în special în Italia.

Domnilor !

Vă rog, lăsaţi-l să vorbească.

Despre ce vorbeşte ?

Sunt singur aici, ca un animal fără nume:

prin nimic consacrat,

care nu aparţine nimănui,

liber într-o situaţie care m-a masacrat.

E frumoasă.

Eşti nemaipomenită, le focalizezi bine. Una e perfectă.

Da, nu mă îndoiesc, dar ştii cât de multe fotografii ale lui Pasolini

circulă chiar acum ?

Ia un interviu unui intelectual sicilian, ştii că Nisticò e obsedat.

O să întâlneşti mulţi ca el în Milano.

Fă-le o poză, ştii că nu putem publica un articol fără fotografie.

Da, în regulă, Etrio. Am înţeles.

Dar nu renunţa.

Pot să încerc să le plasez pe astea,

dar pe celelalte nu.

Eşti un fotograf ciudat,

nu eşti ca ceilalţi.

Ar putea fi un avantaj sau un blestem,

timpul va spune.

Giacomino, mi s-a spus că agenţiile

plătesc în avans de obicei.

Scuze, ai drepte.

Poftim.

Dacă asta e tot, lasă.

În regulă.

Dar numai pentru că eşti din Palermo, ca mine.

O să-ţi trimit un cec. Ce adresă ai ?

Suntem pe punctul de a ne muta.

Am închiriat o locuinţă la ţară şi...

Trebuie să mă plăteşti acum, am nevoie.

Cum doreşti.

Poftim.

Mulţumesc.

Da, casa e frumoasă, dar e la mama naibii.

Nu exagera, Angela ! Mergi cu trenul 30 de minute până în centru.

Păcat că nu sunt multe trenuri.

Nu ştiu când o să ajung acolo, depinde de tren.

În regulă, pa.

Pot să iau una din astea ?

- Desigur, face 130 de lire. - Poftim.

- Mulţumesc. - Nu, mulţumesc.

De ce naiba ai vândut fotografiile lui Pasolini ziarului ăsta de rahat ?

De ce ? Plătesc la fel ca ceilalţi. Chiar mai bine, de fapt.

Nu ai citit articolul ? E un atac violent, vulgar la adresa lui.

Lasă-mă să înţeleg, fotografiile tale sunt fantastice.

De ce te deranjează articolul ?

E o profesie care nu are nimic de-a face cu politica, a ta, a noastră.

- Noi vindem imagini. - Atunci nu mă cunoşti.

Nu o să las pe nimeni să mă folosească, e clar ?

- E mai distractiv. - Desigur.

Bună !

- Am întârziat. Aţi mâncat ? - Da, voi ?

Am mâncat ceva înainte.

Asta e geanta ta ?

Da.

Mă mut, mama.

Ştiu, ar fi trebuit să-ţi spun dinainte, dar nu eşti niciodată acasă.

- Unde te duci ? - La prietenii mei, în Navigli.

Nu-ţi face griji de chirie, am găsit o slujbă de bonă.

Nu sunt îngrijorată, dar...

Eşti sigură că e ceea ce vrei ?

Da.

Aici nu mă simt acasă.

De ce ?

Probabil îţi dai seama.

- Unde e Patrizia ? - Nu-ţi face griji, a luat-o tatăl ei.

- Tatăl ei ? - Da.

- Unde sunt acum ? - Nu ştiu, au plecat acum 10 minute.

O să se întoarcă, o să vezi.

Nu cred.

Nu a fost fericită cu noi.

E supărată pe mine şi vrea să mă pedepsească.

A preferat să se întoarcă în Palermo cu tatăl ei şi cu Cinzia.

Regreţi că eşti cu mine aici ?

Nu,

dar aş vrea să fiu o mamă bună.

Bună, Letizia. Am văzut ultimele fotografii pe care mi le-ai trimis.

Trebuie să vă felicit, sunt într-adevăr bune şi îmi place stilul vostru.

Am o propunere pentru tine şi Santi.

Vreau să vă pun pe voi să faceţi fotografii pentru ziar,

dacă vă interesează.

Vorbeşti serios ?

E o ştire fantastică !

Desigur, vrem, suntem fericiţi.

Puteţi începe săptămâna viitoare.

Nu pot să-ţi mulţumesc de ajuns, Vittorio.

Pa.

Ce se întâmplă ?

Ne întoarcem la Palermo.

ACEST SERIAL SE BAZEAZĂ PE VIAŢA LETIZIEI BATTAGLIA

DAR EVENIMENTELE, PERSONAJELE ŞI ÎMPREJURĂRILE POVEŞTII

ŞI PERIOADA ISTORICĂ SUNT REZULTATUL IMAGINAŢIEI AUTORILOR.