Original subtitles

Treziți-vă, domnișoară.

Prințesa vrea să purtați asta. A fost rochia ei de mireasă.

E minunată, nu-i așa?

Trebuie să ne grăbim.

Ridicați brațele.

- Ce oră e? - Puțin după ora 03:00.

Ce frumoasă sunteți!

Ce dar ceresc pentru dihanie să se căsătorească cu dv!

E prințul Ippolito. Are nume, nu e o dihanie.

Așa e, iertați-mi obrăznicia. M-a luat gura pe dinainte.

Mă duc să aduc vălul. E proaspăt călcat.

Văd că ești tristă, Mena.

Din cauza lui Rocco?

Da. Îmi pare rău.

Țineam la el.

Odată mi-a mărturisit în secret că simțea ceva pentru tine.

Și că, dacă soțul tău nu se întorcea de la război, voia să te curteze.

Așa a spus?

- Într-adevăr? - Da.

Ce viață, dră Modesta...

Câtă iubire irosită...

Sunteți gata?

Încet.

Felicitări, prințesă!

Modesta Spataro,

îl iei de soț

pe prințul Ippolito Costantino Brandiforti,

baron de Basalò, marchiz de Biancavilla,

după ritul Sfintei Biserici?

Da.

Și tu, prințe Ippolito Costantino Brandiforti,

baron de Basalò, marchiz de Biancavilla,

o iei de soție pe Modesta Spataro,

după ritul Sfintei Biserici?

- Da. - Vă declar soț și soție.

Vă rog.

V-am pregătit două paturi separate, prințesă.

E și un clopoțel.

Sunați-mă oricând aveți nevoie. Zi sau noapte.

Mulțumesc!

Somn ușor, prințesă!

Fă-mi loc.

Maudit...

Bună dimineața, prințesă!

Ești frumoasă...

O pisică...

Periculoasă.

Vrei să încerci?

Nu, lasă-mă pe mine. Dă mâna la o parte.

Mă înnebunești.

Bună dimineața!

Sunt părinții lui Rocco. Au venit de la San Vito să-i ia lucrurile.

Mulțumesc că ați venit până aici.

Condoleanțe!

Erați cu el când s-a întâmplat, nu-i așa?

Da.

Din partea prințesei Gaia și a tuturor celor de la vilă.

Sperăm să vă ușureze puțin suferința.

Nu era nevoie. Mulțumesc.

Ne-a scris că se îndrăgostise de o fată.

Voia să se însoare cu ea.

- Dar erau unele piedici. - Da?

Cine e această fată?

Cred că e fata unuia dintre fermieri.

Am adus asta...

Ca să-și amintească de el.

Dați-mi-o. O să i-o înmânez eu.

Așa cum îmi propusesem, am devenit un bun vechi monarh.

Eram blândă cu toți.

O mințeam pe Mena ca să o consolez.

Făceam daruri generoase. Mergem semeață și zâmbitoare.

Și toți făceau un pas înapoi

și își plecau capul în fața stăpânei mărinimoase.

Fiindcă eram una de-a lor.

Dar tot inaccesibilă.

- Bună dimineața, Alteță! - Bună dimineața, Teresa!

- Bună dimineața, Alteță! - Bună dimineața!

- Alteță. - Ai văzut-o pe Beatrice?

A coborât acum o oră, dar de atunci n-am mai văzut-o.

Ai văzut-o pe prințesa Beatrice?

Te căutam.

Ești tot în pat?

- Mă odihnesc puțin. - E ora prânzului.

Am venit în camera ta ieri. Nu erai.

Nu pot să-l las singur pe Ippolito.

Suntem căsătoriți și trebuie să dorm cu el.

Și noi? N-o să ne mai vedem.

- Nu vorbi așa, nebuno. - Nu-mi spune „nebună”.

- Ce ai acolo? - Nimic.

- Arată-mi. - Nu e nimic.

- Arată-mi. - Nu.

Ale cui sunt fotografiile astea?

Ale unchiului Jacopo. Le-am furat din camera lui.

Asta faci cu Ippolito?

Nu trebuie să fac nimic din toate astea.

Doar am grijă de el, ca de un frate.

Jură.

Sigur că jur.

Nici măcar nu mă atinge.

Nici tu nu știi cum e un bărbat?

Nu, nu știu.

Nici eu. Și nici nu voi ști.

Nu voi putea să mă mărit, din cauza piciorului. Ți-am spus.

Maman nu vrea nepoți.

Nu mai vrea alți ologi sau monștri în familie.

- Noi ne vom iubi mereu, nu? - Dar nu mai stai deloc cu mine.

La palatul nostru din Catania,

ziua ne vizitau mulți oameni, iar seara ieșeam mereu.

Se vede marea de la palat?

Sigur că da.

Din fiecare cameră.

E o lumină minunată.

S-a terminat războiul!

Ce se întâmplă?

S-a terminat războiul!

- Doamne! Nu se poate! - S-a terminat războiul!

S-a terminat războiul!

E adevărat?

Ne putem întoarce în Catania!

S-a terminat războiul!

Ce se întâmplă?

- S-a terminat războiul! - Nu și pentru noi!

Ați înțeles?

Nu și pentru noi.

Nu voi ați vrut război?

Ce sunteți? Niște marionete?

Să vă fie clar!

Aici, războiul nu se va termina niciodată.

Nu e nimic de sărbătorit.

Oricine sărbătorește va fi pedepsit cu asprime.

- Înapoi la treabă! Mulțumesc. - Nu e drept!

Voi două ce faceți? Urcați!

Maman...

Cum v-ați gândit să vă amestecați cu zdrențăroșii aceia?

Maman, în sfârșit s-a terminat războiul.

Priviți-l.

Iubirea noastră nici nu poate fi descrisă.

Zi de zi, îi deschid dulapul ca să simt mirosul hainelor lui.

Era singurul copil pe care l-am iubit. Și a murit în război.

Fie că s-a terminat războiul, fie că nu,

pentru noi, Brandiforti, nu se schimbă nimic.

Nu ne mai întoarcem în Catania.

Catania face parte din altă viață.

O viață în care fiul meu trăia, era sănătos, puternic și chipeș.

Acum e mâncat de viermi.

După ce mor, va trebui să rămâneți aici, la vilă.

Trebuie să-mi aranjați camera, cum fac și eu pentru defuncții mei.

Acesta e destinul vostru.

Nu e cinstit, maman. Vreau să merg la Catania, vreau să trăiesc.

Vrei să trăiești?

Ești o biată oloagă, pentru ce vrei să trăiești?

Oricum, degeaba discutăm. Am decis deja.

La ce te gândești? Că sunt nebună?

Nu.

Crezi că sunt egoistă?

Sigur că da.

N-am spus niciodată că sunt altruistă.

Altruismul este o mare...

prefăcătorie.

E nefiresc.

O totală ipocrizie.

Captatio benevolentiae.

Puțin îmi pasă de bunăvoința altor oameni.

Mă scuzați...

Destul!

Mă săturasem să mă prefac că sunt supusă,

să ne dicteze altcineva viața, să suport acest exercițiu al puterii.

Prințesa nu coboară la cină. Vrea o supă în camera ei.

O pregătesc imediat.

Pacea ne eliberase în sfârșit.

Am așteptat atâta clipa asta.

Toți italienii au ieșit pe străzi, în timp ce noi...

Nu avusesem așa ceva, nici înainte de război.

Nu știu ce e pacea.

Vă dau eu voie să sărbătoriți.

Îmi dau acordul.

Însă trebuie să fie în aer liber, pe domeniu, dar departe de vilă.

Și doar după ce s-a culcat prințesa Gaia.

Mulțumim!

Nicio grijă, o să facem cum ziceți.

Dar știu ce e bucuria.

O recunosc pe chipul altora.

Când explodează brusc în corp, în ochii lor arzători.

O voiam pe toată pentru mine.

Pe aici.

De ce v-ați oprit?

Am venit să sărbătorim!

Haide, cântați!

Prințesă!

- Prințesă! - Ce e?

- Ce s-a întâmplat? - Am primit o veste bună.

- Ce e? - Soțul meu vine acasă.

Măcar a supraviețuit, prințesă.

Mă bucur! Trebuie să stai ceva timp cu el.

Nu pot. Ce-i spun prințesei Gaia?

Nu-ți face griji, vorbesc eu cu ea.

- Da? - Du-te!

Mulțumesc, prințesă!

Ce frumoși erați împreună!

Nici măcar nu ți-ai privit fata în ochi.

E prințesa Brandiforti.

Eu sunt doar Carmine, vătaful. Unde ți-a stat capul?

Trebuia doar să dansezi.

Ce frumoasă ești!

Dacă te dau cărăușului

Pleacă și vine

Vino încoace.

Ce ți-au făcut?

- Poftim? - Ce s-a întâmplat?

Nimic...

Nimic...

Să mergem!

De ce? Vreau să dansez.

- Eu vreau să plec. - De ce?

Poți să rămâi, dacă vrei.

Termină.

Alteță, scuzați deranjul. A sosit o telegramă din Catania.

De la cine e?

Cum suporți durerea, Antonio?

E de la ducele de Targagi. Ne va face o vizită.

Nu vom mai avea o clipă de liniște!

Lumea va începe să organizeze din nou după-amiezi dansante.

„La întoarcerea din Catania, voi veni la dv mâine.

Trebuie să discut cu dv.”

Sigur e ceva important. Poate vrea să anunțe o căsătorie.

Ce plictisitor!

- Plictiseala e diavolească. - Poate vrea să-mi ceară mâna.

Să vezi ce chipeș e, Modesta.

Nu fi ridicolă, Beatrice!

Spune-mi, când se presupune că s-a îndrăgostit de tine?

Antonio, casa trebuie să fie lună.

Da. Și fă un efort, Antonio. Încearcă să te înzdrăvenești.

Asta presupune și voință.

Nu, scuze. Deschide-le pe toate.

Rochia asta e prea strâmtă.

N-am mai purtat-o de trei ani, poate m-am îngrășat.

- Să mă schimb? - Rochia asta îți vine perfect.

Ești foarte frumoasă.

Au sosit!

Ai grijă cum mergi, Beatrice!

Ia loc.

Haide!

Prințesă, ar trebui să veniți. Ducele vrea să vă vorbească.

Ar putea să intre.

Luigi!

Nu vă apropiați, prințesă.

Ce faci cu eșarfa aceea? Arăți ca un bandit.

Aș putea fi contagios.

Contagios? Ce vrei să spui?

- Mama vomită de două zile. - Vittoria?

Chiar și surioara mea s-a simțit rău azi.

Deocamdată, eu nu am nimic.

Mă întorc din Catania,

de unde am luat medicamente și am angajat infirmierele.

- Nu înțeleg. Ce se întâmplă? - Am vrut să vă avertizez personal.

Știu că n-ați mai fost de mult la Catania, dar...

Se răspândește boală îngrozitoare, o molimă cumplită.

Dacă are cineva febră, chemați imediat doctorul.

Nunzia are febră.

- Nu vă apropiați de ea. Izolați-o. - Da...

- Trebuie să plec. - Nu...

Ți-am pregătit un prânz delicios.

Îmi pare rău.

Luigi.

Luigi.

Transmite-i salutări Vittoriei!

Transmite-i salutări Vittoriei.

Cum se simte Nunzia?

Mă tem că e bolnavă, prințesă.

Rugați-vă pentru ea.

Spuneți-le tuturor să nu se apropie de ea.

Lăsați-i la ușă mâncarea și medicamentele.

Ce are?

- O gripă. I se zice gripa spaniolă. - O gripă. Atâta zarvă...

E foarte contagioasă și posibil mortală.

Întregul continent e afectat.

Se pare că au adus-o soldații de pe front.

Trebuie să vă izolați și să vă pregătiți pentru carantină.

Contactele trebuie reduse la minimum.

Trebuie să stați la distanță chiar și în vilă.

Ar fi și mai bine ca fiecare, dacă e posibil,

să stea în camera sa.

- Ce enervant... - Înțeleg, prințesă.

Sunt mai mulți țărani bolnavi decât sănătoși.

- Situația este extrem de gravă. - Ce să facem?

Trebuie să purtați mănuși și să vă acoperiți fața cu o mască.

Puteți să le faceți din lenjeria de pat și să le coaseți chiar dv.

Procurați dezinfectant și dezinfectați tot.

Spălați lenjeriile, fețele de masă și vesela.

Nu vă atingeți gura cu mâinile și spălați-vă des pe mâini.

Nu atingeți suprafețe pe care le-au atins alții.

Dar, cel mai important,

urmăriți cu atenție sănătatea celor de lângă dv.

Am umplut cămara cu bunătăți: brânză, carne, fasole.

Prințesa a cerut vin Malvasia și Zibibbo.

Aveți destul pentru un an, fără să suferiți de foame și de sete.

Poți pleca. Mulțumesc.

„Aveți”? Ce vrei să spui?

N-o să mai vin la vilă o vreme.

O să stau acasă până trece gripa.

Ce casă?

Modesta...

Credeai că locuiesc în cocioaba unde ne întâlnim?

Cu toții avem o casă.

O casă adevărată.

Toată lumea se îmbolnăvește, Carmine.

Dacă pleci, s-ar putea să nu te mai întorci.

E periculos.

Donna Gaia, ce faceți aici?

E periculos să ieșiți din cameră.

Trebuie să purtați mereu mască, știți bine.

- Se apropie, Maudit. - Acoperiți-vă gura și nasul.

Te-am urmărit.

Ai preluat frâiele.

Iei decizii, dai ordine...

Te străduiești.

Dar degeaba te strofoci atât.

Sfârșitul e aproape, Maudit.

Planează asupra acestei casei, asupra tuturor.

Nu trebuia să ne temem de război,

ci de această pace.

- Pornește muzica la loc, te rog. - Poftim?

Pornește muzica.

Antonio, ce faci acolo?

E important să fie mereu cineva...

să întâmpine oaspeții.

Dar nu vom avea oaspeți. Nu vine nimeni.

Atunci pot să mă retrag câteva ore, Alteță?

Sigur.

Cred că am febră.

Odihnește-te.

O să-i rog să-ți aducă cina la ușă.

Capră!

Carmine...

E Mena...

- Mă duc eu, prințesă. - Nu.

Mă duc eu.

- Prințesă, ce faceți? - Mena, stai pe loc!

Nu te pot lăsa să intri. Trebuie să pleci.

Poți avea gripă spaniolă, chiar dacă nu ai simptome.

Nu, prințesă. Vă jur.

Dacă nu mă simțeam bine, credeți că puteam să vin?

Boala e înșelătoare. Antonio a făcut febră ieri.

- N-am întâlnit pe nimeni. - S-ar putea să fiu și eu bolnavă.

Am vomitat aseară.

Soțul meu s-a întors invalid din război.

- Nimeni nu-i mai dă de lucru. - N-ai auzit ce am zis?

- Vă rog! - Trebuie să pleci.

Nu pot pune familia mea în pericol din cauza ta.

Familia ta?

Pleacă!

Când te-ai făcut așa...

meschină?

Erai altfel.

Semeni cu ea.

Bună dimineața.

Poștașul a lăsat niște ziare.

Nu înțeleg ce spui. Scoate-ți masca, suntem departe una de alta.

Poștașul a lăsat niște ziare azi-dimineață.

Trece o dată la zece zile. Sper că sunt ziarele de azi.

Nu, sunt de alaltăieri.

Măcar citește titlurile. Nu ești curioasă?

„Gripa se agravează. E periculos să...”

Numai despre asta vorbesc.

Haide, citește și altceva!

„A fost adoptat un nou amendament al Constituției SUA.

- Se interzice...” - Plictisitor. Altceva.

„Continuă războiul civil în Rusia.

Armata Albă nu oprește avansul Armatei Roșii.”

Adio frumusețe și eleganță...

Zi de zi, totul devine tot mai trist și mai deplorabil.

Sechestrează vile și palate... Și pentru ce?

Ca să ridice case mici și urâte,

toate identice și triste.

Nu crezi...

că se gătește prea mult de când a început epidemia?

E aproape dezgustător.

Nu se gătea așa mult nici când aveam oaspeți în fiecare seară.

Și...

Și tu, Maudit...

Ar trebui să mănânci mai puțin, te-ai îngrășat.

Ți-ai pierdut eleganța...

Vor începe să ți se vadă originile țărănești...

Mai ales obrajii umflați, scuză-mă...

E destul de jenant.

Oricum...

Eu mă sfârșesc...

iar tu înflorești.

Nu ți se pare absurd?

Imaginează-ți că ar fi un copilaș aici...

Da, un copilaș...

umblând peste tot...

prin aceste camere...

O nouă viață în această casă.

Ți-ar plăcea?

Da, foarte mult. Cum o să-l cheme?

Nu știu.

S-a auzit din camera mătușii Adelaide.

Ei bine?

Prințesa a suferit o căzătură urâtă. Și-a rupt mai multe coaste.

Ce s-a întâmplat? De ce a căzut?

Nu știu. Cred că a leșinat.

Din păcate, are inima slăbită.

Dacă nu mai poate să suporte durerea...

dați-i asta.

E laudanum.

O singură persoană ar trebui să aibă grijă de ea, din cauza gripei.

Să aibă contact cu cât mai puține persoane.

La revedere!

- Cine e? - Modesta. Am adus prânzul.

Intră.

- Cum vă simțiți? - Îngrozitor.

Ar fi fost mai puțin dureros să mor.

- Nu mi-e foame. - Trebuie să vă recăpătați puterile.

Sunt hrănită ca un copil.

Destul. Nu suport.

- Durerea? - Nu, starea asta.

Nu vreau să mă vadă nimeni așa, în afară de tine.

- „Nimic nu mă face...” - „Să mă despart de acel cărăbuș.”

„«În ce fel?», am întrebat, cu inima străbătută de o presimțire.

«Când pretinde că e din aur veritabil.»

Rosti aceste vorbe atât de serios, încât mă șocă nespus.

«Acest cărăbuș mă va face bogat», continuă cu un zâmbet triumfător.

«Și îmi va reda averea familiei.

E de mirare atunci că-l prețuiesc?

De vreme ce Norocul s-a gândit să mi-l ofere mie,

trebuie să-l folosesc cum se cuvine

și voi ajunge la aurul al cărui indiciu este.

Jupiter, adu-mi cărăbușul!»”

Când se termină epidemia asta,

voi avea personal grijă de familia lui Antonio.

A fost cu noi toată viața.

Când trăia, îi ziceați „bietul Antonio”.

Iar acum că a murit, e doar Antonio.

Da, fiindcă, pentru mine, cei vii sunt de compătimit.

Cum de te-ai îngrășat așa mult?

- Îmi joci o farsă urâtă? - Nu.

Văd că ai înțeles imediat ce am vrut să spun.

Dezbracă-te.

- Poftim? - Dezbracă-te.

Nu.

Dă-ți jos hainele.

Mă faceți să mă rușinez.

- Aș putea să-ți fiu mamă. Repede! - Nu pot.

Nu poți?

Dă-ți jos fusta.

Și cealaltă.

Dă-ți chiloții în jos.

În jos. Mai jos.

Ridică-ți cămașa.

Nu-mi vine să cred...

Ai fost atât de proastă încât ai rămas gravidă cu dihania.

Te-am avertizat înainte de nuntă. Fără copii!

Maternitatea produce o absență idioată, te alienează de viață.

Ai putea să-ți pierzi toată inteligența și forța

fiind gravidă ca toate femeile.

- Ce risipă! - Îmi pare rău.

Familia Brandiforti se va sfârși odată cu mine. Bine?

Nu voi permite nimănui...

și repet, nimănui,

să-mi încalce voința!

După ce s-a născut dihania, am mai rămas gravidă de două ori.

Și am rezolvat problema singură, deși nu mi-a convenit.

Dar am făcut ce trebuia!

- Dar aveați deja copii. - Ascultă! Îți spun doar o dată.

Dacă vrei un copil, poți să pleci!

Dar...

vei fi dezmoștenită.

Cine pleacă din vilă...

Toate bunurile mele vor fi ale celor care rămân în vilă.

Situația se mai poate remedia.

Nu te uita așa la mine!

Nu spun să faci cum ar fi făcut mama ta,

cu ierburi și alifii otrăvitoare,

sau cum am făcut eu, cu andrele.

Spun că poți chema un doctor.

Dar trebuie să te grăbești.

Dacă mai așteptăm, s-ar putea să fie periculos.

Și nu vreau să risc să te pierd.

Nu e nimic de râs!

Ar trebui să taci și să te rușinezi!

Consideră-te privilegiată!

Lasă-mă să mă odihnesc. Pleacă de-aici.

Ieși!

Traducerea: Anca Baciu