All language subtitles for ConquistadoresAdventum720p_104

af Afrikaans
ak Akan
sq Albanian
am Amharic
ar Arabic
hy Armenian
az Azerbaijani
eu Basque
be Belarusian
bem Bemba
bn Bengali
bh Bihari
bs Bosnian
br Breton
bg Bulgarian
km Cambodian
ca Catalan
ceb Cebuano
chr Cherokee
ny Chichewa
zh-CN Chinese (Simplified)
zh-TW Chinese (Traditional)
co Corsican
hr Croatian
cs Czech
da Danish
nl Dutch
en English
eo Esperanto
et Estonian
ee Ewe
fo Faroese
tl Filipino
fi Finnish
fr French
fy Frisian
gaa Ga
gl Galician
ka Georgian
de German
gn Guarani
gu Gujarati
ht Haitian Creole
ha Hausa
haw Hawaiian
iw Hebrew
hi Hindi
hmn Hmong
hu Hungarian
is Icelandic
ig Igbo
id Indonesian
ia Interlingua
ga Irish
it Italian
ja Japanese
jw Javanese
kn Kannada
kk Kazakh
rw Kinyarwanda
rn Kirundi
kg Kongo
ko Korean
kri Krio (Sierra Leone)
ku Kurdish
ckb Kurdish (Soranî)
ky Kyrgyz
lo Laothian
la Latin
lv Latvian
ln Lingala
lt Lithuanian
loz Lozi
lg Luganda
ach Luo
lb Luxembourgish
mk Macedonian
mg Malagasy
ms Malay
ml Malayalam
mt Maltese
mi Maori
mr Marathi
mfe Mauritian Creole
mo Moldavian
mn Mongolian
my Myanmar (Burmese)
sr-ME Montenegrin
ne Nepali
pcm Nigerian Pidgin
nso Northern Sotho
no Norwegian
nn Norwegian (Nynorsk)
oc Occitan
or Oriya
om Oromo
ps Pashto
fa Persian
pl Polish
pt-BR Portuguese (Brazil)
pt Portuguese (Portugal)
pa Punjabi
qu Quechua
ro Romanian
rm Romansh
nyn Runyakitara
ru Russian
sm Samoan
gd Scots Gaelic
sr Serbian
sh Serbo-Croatian
st Sesotho
tn Setswana
crs Seychellois Creole
sn Shona
sd Sindhi
si Sinhalese
sk Slovak
sl Slovenian
so Somali
es Spanish
es-419 Spanish (Latin American)
su Sundanese
sw Swahili
sv Swedish
tg Tajik
ta Tamil
tt Tatar
te Telugu
th Thai
ti Tigrinya
to Tonga
lua Tshiluba
tum Tumbuka
tr Turkish
tk Turkmen
tw Twi
ug Uighur
uk Ukrainian
ur Urdu
uz Uzbek
vi Vietnamese
cy Welsh
wo Wolof
xh Xhosa
yi Yiddish
yo Yoruba
zu Zulu

Original subtitles

Conquistadores Adventum Sezonul 1, episodul 4

Subtitrări-noi Team

Ia-l sau te fac eu să-l iei!

Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian

Adăpostiți-vă!

Conquistadores Adventum Episodul 4: Oceanele de aur

1511 Fortul San Sebastian (Columbia de azi)

Aduceți praf de pușcă!

Aduceți arme!

Pregătit!

Carabinerii aici!

- Căpitane! - Acești bărbați să vină aici!

Aduceți praf de pușcă!

Haideți, să mergem!

Liniște!

În formație și apărați poarta!

La stânga!

- La comanda mea! - Am înțeles, căpitane!

Această țintă este descoperită!

La stânga!

Căpitane, dă ordinul...

Ordinul, căpitane.

Dă ordinul, căpitane!

Căpitane!

Dați ordinul!

Gonzalo, vino cu mine!

Deschideți poarta!

Unde este Ojeda?

Vreau să vorbesc cu el!

- E mort. - Este adevărat.

Căpitan Francisco Pizarro, la ordinele dumneavoastră.

Fortul San Sebastián este sub comanda mea.

Ceea ce vezi este ceea ce a rămas în urma expediției guvernatorului

Alonso de Ojeda... Nu există mai mult.

1511 Cuba

Voi construi un schit pentru voi.

Știu că Ți-am promis-o de multe ori.

Dar de data asta, cu protecția Ta sau fără ea...

Voi construi schitul acela.

Nu-l lăsa pe nefericitul acela să moară.

Pentru că aici nimeni nu știe ce este bine și ce este greșit.

Sus, haideți!

Ojeda!

Împușcă-l pe nenorocitul ăla.

Nu, nu, nu, nu, lăsați armele jos!

Lăsați armele jos, lăsați armele jos!

Ușor, ușor, ușor, ușor!

Ușor, ușor, ușor, ușor!

E bolnav, e bolnav.

Ușor!

E bolnav, e bolnav.

- Un șarpe... - L-a mușcat.

Șarpe, uite, uite!

Uite, uite, e bolnav.

Lăsați armele jos, lăsați armele jos! Lăsați armele jos!

El este bolnav.

Şarpe.

Priviți!

Lăsați armele jos!

E bolnav, nu?

Un șarpe... L-a mușcat.

Şarpe.

Liniștiți, a fost mușcat de un șarpe.

Un șarpe, uite, e bolnav.

Nimeni să nu se miște.

Se poate ști ce carne este aceasta?

Paca.

O carne pe care o mănâncă indienii.

Știți ce se întâmplă căpitanului vostru?

Astăzi aproape ne-a ucis pe toți.

Cum vrei.

Ojeda a spus...

Că o sută de spanioli valorează cât o sută de spanioli.

Cât o sută de pedestrași.

Cât o sută de călăreți.

Cât o sută de archebuzieri.

Și cât o sută de demoni.

Căpitanul acesta al vostru nu mi se pare un demon.

Nu contează... Nici nu vom rămâne mult timp aici.

Mergem?

Unde mergem?

Mâine, în jurul prânzului.

Iubitul vostru căpitan a dat ordinul

să mergem în La Espaniola.

Nu păreți prea entuziasmat de idee, căpitane.

Nu vreți să vă întoarceți acolo?

Să spunem că aici încă mă numesc „căpitan”.

În La Espaniola nu voi avea nici rang, nici nume.

Din nou, nimic.

Eu nu eram nimic când am plecat de acasă.

Și aici sunt același ca și în ​​La Espaniola.

Nimic mai mult.

Și tu?

Din Extremadura, nu?

Eu eram pasager clandestin acum două săptămâni.

Și nu intenționez să mă întorc în nenorocita de La Espaniola.

Nu cu mâinile goale.

De aceea, vă veți îmbarca

pe La Caprichosa,

cât mai repede posibil

și fără să fi suferit nici un rău.

Vă veți îndrepta spre insula La Espaniola

și, alături de voi, toți răniții,

și oricine dorește să vi se alăture.

Nu ai nicio autoritate, Balboa!

Destituirea lui Martín Fernández de Enciso

a fost convenită de majoritatea oamenilor

aflați până astăzi sub comanda sa

și de către civilii

care ne însoțesc în misiunea

de a repopula și pacifica Noua Andaluzie

pentru marea glorie a Înălțimilor Lor,

regii Spaniei.

Sunteți niște trădători!

Și veți fi tratați ca atare!

Din cauza incompetenței sale în problemele militare,

pentru slaba sa îndemânare,

și pentru lipsa sa de curaj,

eu,

Vasco Nunez de Balboa,

îl scot din funcție.

Ineptitudinea ta aproape ne-a ucis pe toți, Enciso.

1511 Aldea Cueyba (Cuba)

Haideți, hoațelor! Plecați toate de aici! Haideți...

Ai început să-i îndrăgești pe acești sălbatici,

nu, Ojeda?

Cum ai fost...

Dacă săracii de ei ar ști

pe câți dintre ei i-ai spintecat...

Să vorbim, cacique Cacicana

Cutia.

Indienii tainos îl numesc cutia.

Cutia.

Un cutia este un animal mic.

Trăiește în pădure.

Seamănă cu mine?

Cutia arată ca tine.

Cutia adoră să mănânce castane.

Eu sunt o ființă mică din pădure?

Un cutia?

Cutia!

De pe mare vin mulți cutia.

Mulți oameni...

Mulți cutia...

Ce vor face tainos când vor veni aici, în satul indienilor tainos?

Cutia adoră castanele.

Vom strânge multe castane și le vom da.

Și tu?

Tu ce vei face?

1511 Fortul San Sebastian (Columbia de azi)

Nu era necesar să se dea ordinul unde să mergem,

direcția conta puțin.

Niciunul dintre noi nu dorea să se întoarcă la o casă

care nu-și mai amintea de noi

și pe care demult hotărâsem să o uităm.

Ridicăm un rug

și înainte de a-i da foc,

punem pe el toate triumfurile noastre

și toate mizeriile noastre.

Cineva a spus:

"Spre vest!".

Și altul:

"De ce nu?"

În total, nimeni nu plecase niciodată spre vest.

Nu te juca cu mine, Ojeda!

Știai deja că ziua aceasta avea să vină.

Dacă te referi la cele trei corăbii spaniole

care au ancorat pe plajă, da.

Sunt acolo de trei zile.

Nu ne purtați pică, căpitane!

Vă implor!

Pe tine te vor întâmpina cu tobe.

Și acești lingușitori îți vor pregăti cina.

Dar dacă acești flăcăi și cu mine apărem pe acea plajă,

ne trimit la spânzurătoare înainte de a cânta cocoșul.

Cât o să ceri ca răscumpărare pentru mine, Bernardino?

100000?

200000?

Ai grijă că mereu ai fost lacom.

Atunci o vom stabili la 150000.

Și mi-o vor da bucuroși.

Pleacă!

Trimite-le condițiile noastre.

Indienii știu ce ai de gând să faci?

Tainos nu sunt acolo.

Au plecat.

În sat sunt doar bătrânii și copiii.

Au plecat cu toții ieri să culeagă castane.

Nu ei vor fi cei care te scot din asta, Ojeda.

Castane?

S-au dus să culeagă castane, nu?

Acest lucru nu se va termina bine, prietene.

Nu, nu se va termina bine.

Oamenii tăi nu au curajul

pentru a merge până la trupele spaniole

care au sosit cu acea corabie.

Ele nu au venit să negocieze răscumpărarea mea, Bernardino,

nu le auzi?

Chiar acum fug prin junglă ca un suflet purtat de diavol.

Cele mai îndepărtate care pot fi de tine, de mine și de acea corabie.

În seara asta îi voi mulțumi Maicii Domnului

pentru că am trăit,

încă o zi față de nefericitul Bernardino...

Cel din Talavera.

Să mergem!

Întinde-o!

Ia-o înaintea mea!

Guvernatorul Alonso de Ojeda, fericiți fie-mi ochii!

În cele din urmă!

Nu am acordat crezare la ce am văzut cu acești indieni.

Imaginați-vă ce har!

Ei vin spre noi cu Fecioara Remediilor

în spate... Ca în pelerinaj.

Nu ne-am putut abține să nu ne gândim cine ar fi

în spatele unui astfel de miracol.

Căpitanul Pánfilo de Narváez, în slujba lui Dumnezeu,

a milei dumneavoastră și a Coroanei Castiliei.

Ce înseamnă aceste cătușe?

Vi-l predau pe Bernardino de Talavera.

Las în seama dumneavoastră acuzațiile care se revarsă asupra sa, de dezertare,

trădare și piraterie.

Am omis ceva?

Arestați-l!

Și eliberați-l imediat pe guvernator!

- Tratați-l aspru, este un trădător. - Să mergem!

Am vești pentru tine.

Alonso de Ojeda nu a stat mult încătușat.

Doamne, cât de ușor îi era acelei vulpi

să scape de capcane!

Oamenii tăi sunt în siguranță, căpitane.

El a aflat, de la Pánfilo de Narváez, că o corabie numită Caprichosa

plecase de luni bune în ajutorul oamenilor săi

de acolo, din Fortul San Sebastián.

Ușurat și puțin mai în vârstă, demonul cu ochii albaștri se odihnea.

Ai făcut o treabă bună, domnule guvernator, o treabă grozavă.

7 octombrie 1511 La Hispaniola (Santo Domingo de azi)

La o parte, la o parte!

Ojeda avea dreptate, copiii nu-l vor mai vedea niciodată pe

nerecunoscătorul de Bernardino. Se hotărâse.

A sfârșit dansând un dans popular la capătul unei frânghii.

Nu a protestat, nu a plâns, nu a implorat, nici nu a regretat nimic.

Așa și-a înfruntat destinul primul pirat din Marea Caraibelor.

Alonso de Ojeda nu a cerșit să i se redea poziția,

nu-și mai dorea.

S-a dus la mănăstirea din Santo Domingo

și le-a cerut fraților franciscani să-l accepte drept călugăr.

Da, într-adevăr, nu fără a depune înainte mărturie la procesul

împotriva lui Bernardino de Talavera.

Și fără a o face în favoarea sa.

Jungla Darien (Panama de azi)

Suficient!

Stați liniștiți!

Ce a spus?

Spune-mi cuvânt cu cuvânt ce a spus acest nenorocit.

Pankiak, fiul lui Comagre spune:

Tu distrugi țara părinților mei, satele altora.

Ce faci cu aurul? Îl mănânci?

Mergeți în cealaltă parte a munților.

Acolo există mult mai mult aur.

Acolo este o mare unde să vă potoliți setea.

Bun, se pare că deja ne înțelegem.

Adu vinul de Xeres.

Nu, tu nu!

Tu rămâi aici.

Să mergem!

Făceau o echipă bună Balboa și indianul Pankiak.

Să mergem!

Prietenia lor a făcut ca însăși jungla să înceapă să tremure.

Pentru prima dată indieni și castilieni am mărșăluit

și am ucis împreună.

Păsările au purtat vestea în fiecare colț al junglei,

și nu exista nici un șef indigen să nu se pregătească de război.

Am întâlnit o mulțime de indieni.

Era inutil să se roage la zeii lor urâți.

Primul lucru pe care l-a decis Balboa, a fost să-i facă să omoare.

Al doilea, să-și răsplătească oamenii.

Pe unii cu har, pe ceilalți cu glorie și pe prietenii săi,

cu vin de Xeres.

Lui Leoncillo, cel mai curajos și eficient dintre soldații săi,

i-a dat gradul de locotenent, plătit cu salariu lunar.

Balboa a spus că era singurul din trupa sa

capabil să facă diferența dintre un indian bun și unul rău

și că dintre toți, merita mai mult decât oricine

acel colier de aur solid care a ordonat să fie făcut.

Așa a fost cucerirea.

Am văzut pasageri clandestini tratați ca și cum ar fi fost căpitani,

soldați tratați ca niște câini

și câini mai bine tratați decât indienii.

Indianul Pankiak ne-a condus prin zile nesfârșite de ploaie,

prin mlaștini verzi și insecte care mușcă

și ulcerează carnea.

Ne-am lăsat corăbiile în urmă

și am intrat în râurile indienilor

la bordul propriilor lor canoe.

Jungla îl lasă să intre doar pe cel care o știe,

așa că am mâncat ce mănâncă ei

și am băut doar din iazurile din care beau ei.

La apus, când roiuri de țânțari

ies la pășunat, ne îngropăm în nisip pentru a-i păcăli.

Și serile nu aveam cină, nici poftă.

Atât de mult sânge și atât de multe vietăți,

îi tăiau pofta și celui mai pestriț.

Nu mai mult de șaizeci.

Și aceștia, viteji, și mereu înainte,

pentru că întoarcerea însemna dezonoare.

Și promovarea celor curajoși.

Dacă trebuia să alegem, am ales să ne riscăm viețile.

Și, poate, să trăim.

Să gândească fiecare ce vrea,

pentru că nimeni nu trebuie să-mi aducă aminte că niciuna

din isprăvile noastre nu era demnă să fie povestită.

Eu sunt doar unul care iubește această poveste

și care uneori urăște că trebuie să o relateze.

Ce rău cântați, ticăloșilor!

Haideți, dați-i cu putere!

Acesta nu se mai trezește mâine.

L-ai anunțat pe călugăr?

Nu!

Acesta moare singur fără ajutorul otrăvii indiene.

L-a înțepat țânțarul. Asta îl va însănătoși.

Nu te apropia!

Pizarro!

Lasă-l pe indian să o facă!

Mâine se va simți mai bine. Răul va dispărea.

Să mergem! Plecăm de aici!

Plecăm de aici! Să mergem!

La țărm! La țărm! Să mergem!

La țărm! Adunați-vă pe țărm!

Să mergem!

Să mergem!

Să mergem!

Să mergem!

În grup! În grup!

Trageți!

Războinic, în flancul stâng!

Mișcați-vă!

Mișcați-vă!

Indieni buni sau indieni răi...

Nu am reușit niciodată să-i disting.

Dacă e ceva ce știu este că nu există nimic mai periculos decât un indian speriat.

Indianul își apără râul,

coliba lui de paie, puii săi...

Și uneori lucruri

pentru care nu pot găsi explicaţie...

Părinte Corolla,

ar trebui să vedeți asta.

"Sodomie".

Acesta a fost primul lucru care i-a venit în minte călugărului.

Erau îmbrăcați în femei,

dansau ca femeile și se comportau precum femeile.

Nu putea fi vorba de altceva decât

de acea practică pe care am menționat-o deja.

De acolo, discuția s-a concentrat

asupra faptului dacă e mai uman să le dăm foc

sau să-i aruncăm la câini.

Frățioare!

Frățioare!

Frățioare!

Una de var și multe de nisip.

Așa aplica Balboa diplomația.

Dacă un trib hotăra să ni se împotrivească

îl împărțeam în două.

Și odată redus la cenușă satul său,

le-a câștigat prietenia invitându-i

la un vin dulce de Xeres.

Balboa nu a fost unul dintre cei care se dădeau drept zei.

Sau erau prieteni sau mureau...

Var, nisip și o cămașă.

Cu acestea a cucerit Balboa inima indianului.

O cămașă ruptă în schimbul unei mări de aur.

Indianul a spus că în spatele acelei jungle

se ascundea o mare aurie.

Și încă nu știu dacă l-am crezut sau am vrut să-l credem.

Niciunul dintre noi n-ar fi suportat asprimile Indiilor

dacă nu ar fi fost certitudinea încăpățânata

că într-un colț întunecat al acestei jungle,

ne aștepta o comoară cu numele nostru gravat în argint.

Indianul avea dreptate.

În spatele acelor păduri se ascundea o altă mare. Indianul spunea adevărul.

Era nemaiauzit că un întreg ocean

rămăsese ascuns dintotdeauna.

25 septembrie 1513 Panama de azi

Era a douăzeci și cincea zi a lunii a noua

din anul 1513 al erei Domnului Nostru

și Făcătorul tuturor lucrurilor.

Pe numele aceluiași Dumnezeu,

eu vă jur,

că l-am văzut pe Balboa intrând într-o mare nouă.

L-am văzut cântând și rugându-se

înfingând steagul Castiliei în fundul ei nisipos,

incapabil să creadă ceea ce a văzut:

oceanul infinit și sălbatic care se întindea în fața lui

și la care nici un alt om

de pe pământul nostru nu se gândise niciodată.

Marea Sudului.

Cel mai mare dintre oceanele Pământului reușise

să rămână ascuns aproape douăzeci de ani.

Cei douăzeci de ani care trecuseră

de când amiralul Cristofor Columb a pus piciorul

în această Lume Nouă.

Ce n-ar fi dat el să vadă cealaltă mare?

S-a făcut un pas spre adevăratele Indii,

pe uscat,

prin junglă și pe jos,

dar s-a făcut.

Până atunci, Americo Vespucci a murit.

Malaria l-a răpus.

A murit cu șapte luni înainte ca Juan Ponce de León,

cel mai elegant dintre cuceritori,

să descopere Florida, cea mai înfloritoare dintre peninsule.

Și în Spania,

flecarul Fernández de Enciso i-a încălzit urechile Majestății Sale.

El a povestit, iar și iar,

fiecare dintre nemulțumirile pe care i le pricinuiseră

Balboa și acoliții săi.

Dar era târziu.

Clandestinul era deja un erou, și oamenii săi,

cuceritorii Mării Sudului.

Peste noapte,

Coroana își triplase domeniile,

și de vreme ce totul trebuie spus,

nu se întâmplase mulțumită putredei nobilimi spaniole,

ci unei grămezi de porcari murdari

precum acel Núñez de Balboa.

Satul Kuna (Panama de azi)

Indienii buni, cei din Pankiak, ne-au întâmpinat în satul lor.

Poate că acei oameni nu au mai văzut armuri înainte,

nici arbalete, nici câini când se întorc din război,

dar este foarte adevărat că ei ​​ne-au tratat mai bine

decât au făcut-o ai noștri, castilienii.

Când moare un șef din tribul Kuna,

îl așează pe o piatră și pun foc în jurul ei

până ce intră în piele și oase.

Când e uscat îl atârnă de perete

și îl decorează cu pene.

Așa s-a întâmplat cu Comagre,

care pentru a nu se simți singur,

l-a primit în acea noapte pe Balboa,

însoțit de Pankiak, fiul său,

și toți stră-străbunicii lui.

Comagre spune că nimeni nu gătește mai bine decât Pakoka.

Spune supa de iguană a lui Pakoka este cea mai bună supă dintre toate.

El spune că soția lui este puternică

și nu obosește niciodată de muncă.

Zice că vrea ca Balboa să-i cunoască soția.

Spune-i că va fi o onoare.

E un cadou bun de la șeful Comagre, pentru Balboa.

Spune-i prietenului nostru, Comagre, că îi apreciez darul,

dar că felul nostru, obiceiurile, religia,

ne împiedică să luăm soția altui bărbat.

Așa cere Dumnezeu, stăpânul tuturor lucrurilor.

Sora lui Pankiak. Este pentru tine.

Boteaz-o!

Mâine lângă pârâu vom sărbători...

O să o botezi azi!

- Domnule, mâine putem... - Și astăzi poți!

Ce nume să îi dau?

Cel care îți place cel mai mult.

Maria Caridad de los Remedios.

Bunului călugăr nu-i veni în minte alt nume.

Ce nume mai bun pentru o prințesă indiană

decât unul pe care niciodată să nu trebuiască să-l memorezi.

Am petrecut peste 30 de zile în satul lui Pankiak și Comagre,

și nu voi exagera dacă îți spun că au fost

cele mai bune 30 de zile

de care unii ca noi se puteau bucura.

Kuna umblau goi,

cu organul reproducerii acoperit de două frunze uscate.

Femeile purtau niște șaluri din talie până la genunchi

și se mândreau cu frumusețea lor.

Purtau niște panglici sub bust care pot să atest că le puneau în evidență.

Obiceiurile lor erau foarte libertine, ca să nu spun deșănțate.

Șefii se căsătoreau cu câte femei doreau

iar prostituția nu era infamia

pe care o aveau femeile despre educația proastă,

pentru a refuza tot ce li se cerea,

și se ofereau de bunăvoie celor care le doreau.

Acest gust pentru desfrânare

le-a dus chiar spre obiceiul inuman

de a lua ierburi pentru a avorta când se simțeau însărcinate

și spuneau că bătrânele și nu fetele nasc,

căci acestea trebuiau să se distreze.

Și acolo, departe de aligatori,

am ajuns să ne gândim că nimeni din Spania noastră

nu ajunsese atât de departe.

Și că, așa cum a spus Balboa,

nu putem lua viața atât de în serios.

Nas.

Cicatrice.

Rană.

Și în limba respectivă Anauyansi l-a învățat pe Balboa

cum se numesc cu adevărat păsările cerului,

și Luna și focul.

I-a spus cum răsărise marea dintr-un dovleac uriaș

și cum se stropiseră râurile

din frunzele cerului.

I-a vorbit despre cum plâng crabii,

despre cum își alăptează lamantinii puii

și despre cum se certă maimuțele între ele în fiecare dimineață.

L-a învățat să spună „sus” de câteva ori...

Și, de asemenea, să spună „jos”.

Privirea eternă de alcoolic a lui Balboa s-a pierdut în părul negru

și pielea de culoarea scorțișoarei a lui Anauyansi.

Și în aceste jungle pătate de sânge

s-a născut o nouă rasă.

Și dacă știu toate acestea

este pentru că lui Balboa nu i-a fost suficient să le trăiască,

a trebuit să vină și să povestească.

Nu este vreunul, printre toți cei din America,

care să nu ajungă să aibă partea sa de glorie și partea sa de durere.

Pe locul aceluiași schit

pe care Alonso de Ojeda l-a dedicat Fecioarei Maria,

a fost construit orașul Santiago de Cuba.

Dar micul căpitan nu a apucat niciodată să îl contemple.

El a murit cu rasa de călugăr franciscan pe el

și fără un maravedí în buzunar.

A murit așa cum a trăit, lefter.

Singur și fără intermediari,

așa cum i-a plăcut să facă lucrurile.

În testamentul său a cerut doar să fie îngropat chiar sub ușa

bisericii din Santo Domingo,

complet gol și cu fața în sus,

astfel încât toți cei care veneau să se roage,

nu aveau de ales decât să-l calce

și astfel să-l facă să plătească

pentru numeroasele păcate pe care le-a făcut.

Ce haz avea nenorocitul acela.

Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian

Subtitrări-noi Team

În episodul următor...

Dacă vedem pe cineva tratând așa un porc

atunci nu-l vom opri?

Sunt adevăruri cele pe care le spune acel călugăr.

Am cucerit un ocean pentru regele nostru.

Dacă asta i se pare puțin,

ne vom întoarce în junglă și-i vom crea un imperiu.

Fernando de Soto, complet la dispoziția dumneavoastră.

Pentru dragostea lui Dumnezeu, o fată!

Sărbătoarea noastră nu are nimic eroic.

Tot ce am făcut a fost să ne îndepărtăm.

Am aranjat deja totul astfel încât pacea dintre dumneavoastră și mine

să domnească în Veragua.

Am avut grijă de datoriile dumneavoastră, domnule Balboa.

Don Fernando de Magallanes.

Intenția noastră este să înconjurăm pe mare noul continent

și să continuăm călătoria spre Indii.

Și dacă nu există o astfel de trecere pe mare?

Alții au încercat-o înainte și au eșuat.

Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian

Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.