Original subtitles

82, SĂRITURĂ ÎN ÎNĂLȚIME

Fac eforturi să rămân tânăr.

Vreau să-mi prelungesc tinerețea.

Dar nu e ușor.

Se spune că viața e ca apa.

Vrem să o ținem în mâini, dar se scurge printre degete.

De asta stângem pumnii.

Ca să nu curgă așa de repede.

Ca să mai putem face ceva util

pentru noi, pentru familiile noastre, pentru neopoți și pentru societate.

Pentru națiune, pentru Europa, pentru lume.

Pentru planeta albastră.

Acesta…

Aparatului acestuia îi spunem „brutalul”.

Și în germană tot „brutal” se spune, nu?

„Banca brutală”.

Mă așez aici…

și apoi mă las pe spate…

și încep să ridic corpul așa,

de exemplu.

Apoi…

…așa.

Acum mă las pe spate.

E un exercițiu foarte bun.

93, 100 DE METRI

Anul viitor are loc un campionat

în Finlanda.

E destul de stresant.

Dar nu există multe persoane de 90 de ani

care încă…

…își mai ridică mâinile și picioarele

sau alte părți ale corpului.

Ce se vede acolo?

O să stau aici.

Trebuie să încep de undeva și să văd până unde ajung.

Am avut o pauză lungă de când m-am mutat în Kiel,

unde nu am avut multe șanse de a mă antrena.

Când îmbătrânești și nu te antrenezi în mod regulat,

asta se observă cu adevărat în performanța ta.

85, ARUNCAREA GREUTĂȚII

Reușesc s-o arunc tot mai departe.

Nu voi măsura, ca să nu fiu șocată.

Recordul pentru persoanele în vârstă de peste 85 de ani e de 5,89 metri.

Eu vreau să reușesc să arunc greutatea la șase metri.

Nu știu dacă se numește ambiție dacă vrei să reușești tot timpul.

Dar cred că toți sportivii au ambiția

să aibă succes la concursuri.

Desigur că acesta este și obiectivul meu.

De fiecare dată când cunosc oameni noi,

cineva întreabă:

„Câți ani ai?”

Nu-mi place asta.

Le spun: „Mie nu-mi pasă câți ani ai tu

și nu-ți voi spune câți ani am eu.”

Dacă nu te-ar privi ca pe un bătrân,

ci ca o persoană plină de viață, nu m-ar deranja.

Dar nu.

Te privesc și îți spun: „Cu grijă, cu grijă!”

„Ai grijă pe stradă!”

Asta nu prea mă ajută.

Pentru că mă face să mă gândesc: „Vai, sunt prea bătrână.”

- Bună. - Bună.

- Aveți ultima ediție La Gente? - Da.

La Gente, Corriere della Sera, Brescia oggi

și Gazzetta dello Sport.

ARUNCAREA DISCULUI

Ce e o femeie bătrână? Ce înseamnă „femeie bătrână”?

Cine ar trebui să fie o femeie „bătrână”? Cine?

Eu nu.

VIENA

Da, există multe puncte care îmbătrânesc.

Corpul devine tot mai urât,

dar cât timp funcționează, nu contează.

100, ARUNCAREA DISCULUI

Pe scurt și fără exagerări, sunt extrem de ambițios.

Nu-mi place să fiu pe locul doi. Prefer să fiu primul.

Asta e.

Asta e dorința internă…

…a acestei mașinării incredibil de complicate,

a acestei persoane, a întregului corp.

Există o anumită dorință,

iar dacă nu o suprimi în mod violent,

te va determina să faci ceva.

Să ai acel ceva de făcut e cel mai important lucru dintre toate.

Ai grijă la geanta mea.

Vremea nu e bună.

Bine. Așa, așa și așa.

Nu a fost o săritură rea. Ai fost doar puțin prea departe.

- Nu sunt în formă. - Nu contează.

Eu cred că e bine.

- Stai să-mi trag răsuflarea o clipă. - Desigur.

- Odihnește-te. - Trebuie să mă relaxez.

Dar aleargă așa în cerc.

E cel mai important lucru pentru tine.

Crezi că ar trebui să sar?

Nu, doar aleargă în cerc. Și relaxează-ți piciorul.

Relaxează-ți piciorul. Ai grijă!

Ești bine?

Trebuie să-ți iei crampoanele.

- Le ai la tine? - Nu.

Păcat.

Ridică bara cu vro zece centimetri.

Îți voi arăta cât de sus trebuie să sari în Finlanda.

Pentru a stabili un record,

bara trebuie să fie la înălțimea asta.

Dacă ești în formă atunci, sunt sigur că vei reuși.

Sunt 109 centimetri.

- Acesta e obiectivul tău în Helsinki. - În Lahti.

Da, în Lahti.

Acesta e obiectivul tău.

Nu pot să cred.

Da, probabil sunt…

Sunt scund și aș vrea să fiu înalt.

Dacă sunt primul,

voi primi mai multe aplauze de la public.

Nu știu dacă e posibil.

E o chestie ce mi-a rămas în cap.

Da, probabil asta e!

Benci!

Voi arunca!

Trebuie să te relaxezi.

Din nou.

Nu.

Nu a fost bine.

- Pardon? - Nu a fost bine.

Haide. Încă o dată.

Nu reușesc să mă concentrez.

Folosește-ți mai mult picioarele și va fi bine.

Ține-l bine în mână și nu-l lăsa să cadă.

- A fost bine. - Nu. A fost prea aproape.

- Nu e suficient. - A fost mai bine decât ultima dată.

A fost prea aproape. L-am aruncat așa, fără forță.

- Sunt 11,90 metri? - Sunt 12,20.

Haide, 12,20 metri.

Sper să arunc 13 metri într-o zi mai bună decât azi.

Așa sper.

Nu are viteză.

Timpul de reacție nu mai e la fel.

Îi este greu

să calculeze traiectoria cum o făcea înainte.

La primul concurs internațional

din mai 1936…

Italia - Austria. A avut loc în Parma.

Acolo am aruncat 43,37 metri.

Nu, scuze!

Cât a fost? Oare 35,57 sau 37 de metri?

Nu știu. Nu am fost acolo.

Nu, a fost 37,35 metri. Recordul italian!

Primul concurs.

Mergem în Finlanda cu mașina sau cu trenul?

În Lahti? Cred că e mai bine cu avionul.

FORMULAR DE ÎNSCRIERE SPORTIVI ȘI ÎNSOȚITORI

„Sportiv”. Eu sunt sportivul.

- Soukup. - Soukup.

Jiří.

Fax.

Nu avem fax.

Stai. Putem pune numărul de fax de la…

Lasă. Suntem prea bătrâni.

Doamne, ce complicat e. Eu nu citesc așa ceva.

Nu pot citi nimic din toate astea.

Bine.

SEMNĂTURA ATLETULUI

SEMNĂTURA ATLETULUI

Gata. Am terminat.

Exact.

Totul a început…

în San Sebastian

și a continuat în Italia.

În general aruncarea discului și a greutății.

Am început în San Sebastian. Acolo le-am făcut pe toate trei.

Am participat și la aruncarea suliței.

Dar nu mai pot face asta, din cauza unei accidentări.

Toate lucrările de aici…

sunt foarte diferite.

Îmi place să capturez momentul dezbrăcării,

cu mâinile deasupra capului.

Nu plănuisem să desenez asta,

dar în timp ce o făcea,

slavă Domnului că am avut un creion roșu

și o bucată de hârtie la îndemână.

Am schițat-o în câteva secunde.

E puternică! Da.

Această mișcare a coatelor.

Nu mai știu cum am făcut-o. E o nebunie!

Da…

Bine.

Iar aceasta, această doamnă formidabilă…

A fost…

A fost foarte bucuroasă că am desenat-o și a râs.

Avea un simț al umorului incredibil.

Eram la o mică petrecere, toată lumea s-a relaxat,

iar ea a început să-și dea hainele jos.

Toți am început să râdem.

Ce s-a întâmplat apoi…

…a fost o scurtă amintire.

O astfel de mutare înseamnă multă muncă

pentru o femeie în vârstă.

Acest pas reprezintă o mare schimbare.

Probabil trebuia s-o fac în urmă cu cinci sau șase ani,

ca să profit mai mult de asta.

Asta e fotografia mea preferată cu soțul meu.

A fost prezentată de un fotograf timp de trei ani.

Am cumpărat-o.

Priviți!

Acesta e soțul meu vânător în pădure

cu o căprioară pe care a împușcat-o.

Soțul meu se simțea foarte atras de natură.

Desigur că există multe păreri legate de vânat…

…dar trebuie să existe persoane care să facă asta.

Natura nu se reglează singură. Am învățat asta de la soțul meu.

O să-l pun pe peretele din dormitor, în fața patului,

ca să-mi văd soțul în fiecare dimineață.

Acesta în care își desfășura activitatea lui preferată, mâncatul,

va fi deasupra patului.

Apoi voi fi înconjurată de soțul meu.

Din păcate, nu pot pune mai multe.

Acesta e patul meu, iar acesta e patul soției mele.

Pur și simplu

l-am lăsat aici

ca să-mi amintesc de ea.

E groaznic când mă trezec uneori

după cinci ore de somn și mă uit la patul ei.

Nu e durere.

Se simte

ca o piatră mare și grea înăuntrul tău.

Am un sentiment în mine

legat de vremurile bune din toți acești ani.

Cincizeci și doi

de ani.

Asta e din cauză că…

…am foarte multe amintiri.

Alergatul în aer liber

mă ajută cumva.

Atunci nu mă gândesc la ea. Uit.

Până când ne vom revedea, Eva!

Poate ne vom revedea. Nu știu.

Cum e când mori?

Știi? Nu!

Bunicule.

Așa faci tot timpul. Lași totul aruncat.

De obicei te așezi cu capul spre balcon.

Așa mi-e mai ușor.

Bine, facem cum spui tu.

Crema e pe terminate din nou.

Abia mai pot lua ceva.

Ajunge.

Bun, să vedem.

Nu mai face sunetele astea!

Fă liniște. Nu te doare.

Bine. Gata.

Încă un minut.

Gata.

O să mă spăl pe mâini.

Dar nu a trecut un minut.

Poți să-ți lași halatul acolo pe undeva.

Da, bine.

Da, bine.

Întotdeauna am avut o relație sexuală cu femeile.

Până de curând

am avut o iubită…

cu care întrețineam relații sexuale.

Din păcate,

s-a mutat înapoi în Innsbruck.

Dacă aș fi putut, aș fi renunțat la apartamentul acesta

și m-aș fi mutat cu ea în Innsbruck,

pentru că asta ar fi făcut-o foarte fericită.

E cu vreo 15 ani mai tânără decât mine

și arată foarte bine.

Și e tot artistă!

- Bine, am terminat. - Ați terminat?

Am terminat. Da.

Pot să văd și eu desenul?

Mulțumesc.

Da.…

Trebuie să spun că mă recunosc. Chiar îmi place.

Nu trebuie să te pierzi în detalii.

Totul trebuie să-ți sară în ochi.

Cred că am fost un soț foarte bun,

pentru că am avut o căsătorie foarte fericită.

- Bună. - Salut.

Din păcate, nu am mai avut nicio femeie.

Au trecut vreo patru sau cinci ani…

…de când…

…nu am mai întreținut relații sexuale.

Bine.

Începem să alergăm de aici?

Da, haide.

Apoi mergem la stânga.

Nu pare să aibă niciun sentiment erotic.

Nimic.

Alergăm împreună în calitate de prieteni,

apoi ea se duce acasă la ea și eu la mine.

Atât.

Nu se întâmplă nimic între noi.

Nu, nu sunt atras de ea.

Nu m-aș culca cu ea.

Chiar dacă și-ar ridica rochia și ar spune: „Haide!”

Nu aș face-o.

Când mă trezesc, spun prima dată „bună dimineața”.

Apoi las câteva amintiri să mă copleșească.

Nu doar cele din viața de zi cu zi,

ci de la vânătoare, unde am avut experințe plăcute.

Când mă culc noaptea, mă așez pe partea dreaptă.

Mă așez doar pe partea dreaptă, cu fața la perete.

Și tot timpul spun: „Heinrich, Heinrich!

Pentru tine totul era delicios, dar știai asta.

Soțul meu avea peste 100 de kilograme. Asta însemna mult pentru înălțimea lui.

Era cu doi centimetri mai scund decât mine.

Asta era limita.

Doar că totul devenea foarte strâns.

Nu era ca bărbații cărora le atârnă burta peste pantaloni.

Tot timpul spunea că asta face parte din imaginea sa.

Își purta cu mândrie burta în fața lui.

Apoi m-am obișnuit și eu.

La început a fost puțin…

Nu prea mi-a plăcut.

Dar acesta e doar aspectul exterior.

Dacă soțul meu ar fi fost încă în viață, încă aș fi foarte rezervată.

S-ar ocupa el de toate lucrurile

pe care nu vreau eu să le fac.

Nu aș fi la fel de liberă, să fiu sinceră.

Am învățat asta doar după ce a plecat soțul meu.

Că pot să spun ceva chiar dacă nu am fost întrebată.

Uite copacul acela!

- De pe munte? - Da, incredibil!

Mulțumesc.

- Acum eu. Mulțumesc. - Cea mai bună parte.

Asta e foarte solidă acum.

Da, totul e electric.

Dacă apeși aici, se aprind luminile de acolo.

Foarte bine!

Am tras cablul electric pe sub ponton.

A fost mult de lucru.

- E o construcție foarte solidă. - Da, e solidă.

Eu am pus pietrele astea.

- Noi doi. - Exact.

De la ce e trunchiul ăsta de copac?

- De la ce e? - Da.

De la brad!

- Nu. - Ba da.

Nici măcar nu știai că e acolo…

- Ce păcat. - Prostii.

- Da. - Hei.

Chiar îmi plăcea bradul ăsta.

Sigur că da.

Era singurul care rămânea verde în timpul iernii.

Nu! Haide, tată…

Asta m-a supărat tot timpul.

Ți-am transferat totul cu un motiv.

Dar nu mă întrebi niciodată despre nimic.

Dumnezeule.

Îmi vine să plâng.

Ce? Da.

Aici mi-am trăit viața.

Vă vine să credeți? Cât de cât.

Mie abia îmi vine să cred.

Acum iau suplimente de calciu.

E pentru crampe.

Legumele au multe vitamine și fibre.

Ai nevoie de o sursă de fibre pentru o digestie bună.

Iau și o bucată de drojdie.

Așa consum și vitamina B.

Laptele e direct de la vacile din grajd.

I se spune lapte „crud”.

Cu cât mai multă grăsime.

Cred…

că așa primesc toți nutrienții vitali.

Deoarece usturoiul e foarte mirositor,

tot timpul îl mănânc cu altceva,

ca să nu deranjez oamenii din jurul meu.

Ai acolo ceva.

Doamne. A mâncat tot.

Asta e pentru mai târziu.

Un pupic.

Mai târziu, Mickey.

- Salut. - Bună, Gabre.

- Bună. - Bună.

Începeți încălzirea picioarelor.

Întindeți mâinile în față, strângeți pumnul și desfaceți.

Rotiți o mână. Relaxați-vă.

Bine, Mimma. Haide, Tarcisio!

Continuați mai repede.

Mai repede, haideți.

Coborâți ușor, în timp ce mișcați degetele.

Tarcisio o face foarte bine.

Acum. Împingeți!

Hop, hop. Împingeți!

Împingeți, haideți!

Împingeți-vă reciproc.

Gabre? E cea mai bună antrenoare.

Fac exerciții cu ea din 1980.

Toată lumea face de toate.

Fie că se simte bine sau rău, fiecare face ce poate.

La urma urmei, nu mai avem 20 de ani.

Am rezistat destul de bine, nu? Câți ani credeți că am?

Fac 78 în iunie.

Nu mă credeți? E adevărat.

Vreți să-mi vedeți permisul de conducere?

După ce terminăm, mergem să mâncăm.

Acesta e motivul pentru care nu slăbesc, cu toate că fac exerciții.

- Nu e vina lui Gabre. - Mănâncă foarte mult.

Îi plac pastele.

Am 109 kilograme.

Serios? Te-ai mai îngrășat?

- Suge burta. - Asta ar trebui să fac?

Dar trebuie să respir.

Nu simt deloc că aș avea 100 de ani.

Ce înseamnă să ai deja 100 de ani?

Eu cred că mai am încă unul sau doi ani

de trăit.

Nu vreau să mă gândesc mai departe.

Va veni vremea când nu voi mai putea merge pe terenul de sport.

Evident. Așa e viața.

Dar încă mă rog în fiecare noapte…

„Dumnezeule, ajută-mă să mă trezesc sănătoasă.”

Sper să-mi mai dea câțiva ani

în care să pot ridica și arunca greutatea.

Foarte mulți s-au dus deja!

Rivala mea, o italiană, cu care uneori eram la câțiva centimetri distanță,

a murit.

Cea din Noua Zeelandă a murit de câțiva ani.

Nici cea din Japonia nu mai este.

Era în Japonia când am fost acolo în 1989.

De atunci e bolnavă.

I-am tot urmărit mișcările.

A participat doar pentru că era vorba de un concurs în țara ei.

Cercul devine tot mai mic.

Păi… Mobilitatea mea

s-a agravat de curând.

Mai ales la genunchiul drept.

Dar dacă există vreo cale

de a-mi rezolva problemele de mobilitate

și voi fi în fața inelului din Finlanda

cu discul în mână

mă voi concentra puțin

pentru a-mi menține echilibrul

și pentru a face cei doi pași mici până la margine

și voi sta acolo o clipă

până când voi fi relaxat complet.

Apoi voi sta drept

așezat pe direcție aruncării, așa…

…mă voi da înapoi și voi privi către direcția de aruncare

mă voi lăsa ușor pe spate, voi fixa punctul cu privirea

și apoi voi arunca discul

cât de departe voi putea!

Încă mai pot să fac asta!

Înaintea concursurilor,

mai ales înaintea campionatelor mari,

trebuie să ai grijă la fiecare pas, mai ales pe trotuar.

Acela e locul în care e cel mai probabil să te lovești.

Oamenii mă întreabă dacă merită să fac sport

dacă apar atât de multe accidentări și probleme.

Dar fără sport…

viața ar fi prea monotonă și ușoară.

Nu aș mai avea niciun scop în viață,

nu aș mai avea nimic de dovedit.

Am căzut deja de două ori.

Genunchiul drept mi se umflă fără motiv.

Rămân fără sprijin și cad.

Vreau să continui oricum, fix din motivul

pentru care vreau să stau în casa mea,

să mi se permită să stau.

Dacă mai am un alt astfel de accident minor,

probabil nu voi mai putea să rămân în apartamentul meu.

SPITALUL DONAU, VIENA

SECȚIA DE ORTOPEDIE

Bună, domnule Proksch. Cum vă simțiți astăzi? Mai bine?

Simt ceva…

Totul decurge cum trebuie.

Puteți ajunge până aici. Întindeți-l din nou.

Am o întrebare.

S-a schimbat ceva?

- Nu… - Sau e ceva complet nou?

Așa cum ați hotărât, aveți un genunchi complet nou.

- Incredibil. - Desigur.

Ați spus că vreți să participați din nou la concurs.

- Da. - Exact.

În Finlanda.

Am văzut foarte multe accidentări în ultimii 50 de ani!

Șchiopătări…

…întinderi de ligamente la picioare și genunchi…

Nici nu mai știu câte au fost.

Ca atunci când a căzut calul peste tine.

A fost o accidentare foarte gravă.

Puteam doar să mai alerg puțin, dar nu mai făcusem sport o perioadă.

A trebuit să o iau de la capăt după zece ani.

Da, dar ai luat-o de la capăt după zece ani

și de atunci nu te-ai mai oprit.

Chiar nu-mi pot imagina

că te vei opri vreodată.

Până la urmă mă voi opri.

Vă doare tare?

- Pardon? - Vă doare?

- Mă doare. - Doare. Tare sau suportabil?

E normal să doară puțin. E în regulă.

Obiectivul meu este să-mi prelungesc viața…

și să mă asigur că sângele meu

circulă prin corpul meu în fiecare zi.

Asta îmi doresc.

Cred că dacă aș renunța acum…

…aș muri într-o lună.

Vreau să trăiesc mai mult decât tine.

SPITALUl UNIVERSITAR HRADEC KRÁLOVÉ

Am o umflătură aici în față,

dar mă doare spatele.

Spuneți: „Aaa”.

Nu doare, nu?

Observăm cum vi se mișcă capul.

Încercați să extindeți călcâiul aici.

Nu pot.

Acum suflați din nou.

Acum vă măsurăm grăsimea.

Stați drept.

Aveți 168,5.

- Așa de puțin? - E posibil să fiți puțin mai scund.

Sănătos sau bolnav?

Am fost lăudat de profesor.

A făcut comparația cu examinările din iarnă.

Cele de acum sunt cu o treime mai bune decât cele din iarnă.

Mi-a examinat și coloana.

Din păcate, scolioza e vizibilă,

dar în general a fost bucuros.

Să știi că ai 82 de ani.

Nu poți fi întotdeauna un erou.

Mi-a spus să nu mă suprasolicit în timpul antrenamentelor,

să nu mă forțez să depășesc limitele.

Dar fix asta faci.

Și mi-a recomandat

să cumpăr un dispozitiv…

care îmi permite să verific

ritmul cardiac în timp ce alerg.

Nu ar trebui să depășească…

90 de bătăi pe minut.

Altceva?

Nu…

Din cauza accidentărilor la coaste și la spate…

…și dat fiind că problemele încă persistă,

a sugerat să fac masaj.

Așa că o să te rog să-mi faci un masaj mai târziu.

Va fi cel mai bun masaj din lume dacă…

dacă tunzi gazonul.

Dacă faci ceva în jurul casei…

Vrei să dau și cu aspiratorul?

Nu, asta ar fi prea ușor.

La început am fost recunoscătoare că puteam face sport.

Am mers pe terenurile de sport în fiecare dimineață, timp de un an.

Mergeam la mormânt în fiecare după-amiază…

până când mi-am dat seama că vizitarea mormântului nu mă ajută cu nimic.

Haide! Ești prea departe.

Țineți-vă de aici, domnule Proksch.

Relaxați-vă. Și.

Acum a fost mai bine.

O mai ridicăm puțin aici.

Acum are 101 centimetri.

Putem ridica bara mai sus. Încă aveți suficient spațiu.

Aceste Campionate Masters de Atletism

au cel mai mare număr de participanți din orice categorie.

Însă mass-media nu observă.

Ziarele nu scriu niciodată despre asta. Nu sunt luate în serios.

Fiecare campionat are între 5.000 și 6.000 de participanți.

Nu sunt doar zece.

Nu înțeleg

de ce acest concurs solicitant

nu ajunge în atenția mass-mediei.

Cititorii ar fi interesați de asta.

Chiar mi-ar plăcea

să bat câteva recorduri mondiale în Finlanda.

- Nu a fost rău. - Nu a fost rău.

- Nu se pune. - Putem să măsurăm.

- De acolo? - Am tras o linie, de acolo până acolo.

Nu se pune dacă e la vale.

Trebuie să cerem permisiunea

să arunci la vale și în Lahti.

- Sunt… - Sunt șase metri!

- Direcția e bună. - Șase metri la vale.

Doi, patru, cinci metri și 81.

- Nu e suficient. - Nu e suficient.

- Trebuie să arunc mai mult acolo. - Bine, așa să faci.

Bine, mamă.

Da, aproape.

A fost mai bine ca ultima, dar nu la fel de departe ca cea de dinainte.

A fost mai mult de șase. Sunt sigură.

Păi, doi…

- Deci am o șansă la șase în Lahti? - Da, dar la vale.

Bine, mamă.

Îmi doresc să arunc șase, chiar dacă va fi 6,01…

Dacă e mai mult, cu atât mai bine. Voi fi mulțumită.

Dar ar fi păcat să fie 5,99.

Sună complet diferit de 6,01.

Păi…

posibilitatea…

…de a mai participa

într-o competiție sportivă…

și să am pe piept un număr mai mare de 100

e un lucru unic în viață.

Nu cred…

că va exista alt concurent

în Finlanda…

…care să reprezinte o concurență.

Acum mâinile…

Înainte să sar,

încep să alerg…

…și mă întorc către saltea.

Asta e.

Bunicule, nu uita că ești bătrân,

că nu mai ești un erou.

Cel mai important e să nu te accidentezi

și să ai amintiri plăcute din concurs.

Îți promit că voi avea grijă

și că voi încerca să mă întorc întreg.

Îl cunosc de 60 de ani ca pe dosul palmei.

Tot timpul îmi fac griji

indiferent dacă concurezi aici, în Hradec,

sau în Riccione.

Acum e în Lahti.

Toate mi s-au amestecat în minte.

În fiecare an e în altă parte.

Și sunt în vârstă.

Profit de această oportunitate să-ți spun

adevărul adevărat,

că dacă nu m-ai fi susținut,

nu aș fi avut succes

și nu aș fi reușit.

Termină, ca să nu încep să plâng.

Da, și eu aș puea să plâng.

Dar aș face-o degeaba.

Nu te vei schimba niciodată.

Dacă renunți vreodată la sport, vei stai acolo în scaunul tău

și nu vei mai fi tu însuți.

Vei fi un bătrân plictisit și enervant.

Și nu vreau așa ceva.

Când simt că oamenilor le pasă de mine,

sunt fericit.

Iar dacă câștig

una sau două competiții,

e minunat.

Îmi puteți studia

sentimentele

când ne vedem în Finlanda.

E greu.

Bine, așa.

Am pe undeva…

E acolo.

Voi încerca să merg puțin fără sprijin.

Dar cu atenție. Unu, doi, trei, patru.

Acum mă ridic. Unu, doi, trei, patru, cinci…

Minunat!

Acesta e pentru dumneavoastră.

- Sănătate. - Mulțumesc.

- La cât mai mulți ani! - Mulțumesc.

CAMPIONATUL MONDIAL MASTERS DE ATLETISM XVIII, LAHTI

Soukup.

Bine.

Da, și numărul…

Am analizat totul în minte,

pericolul alergării, săritura, aterizarea…

Mă gândesc la asta tot timpul. E o nebunie.

Cu cât se apropie mai mult momentul,

cu atât am mai multe emoții.

Trebuie să concurăm.

- Din ce țară ești? - Argentina.

- Argentina. - Da.

Cum rămâne cu bărbații…

Nouăzeci?

De obicei mă întâlneam cu Betty Jarvis, o bună prietenă americană,

care mă făcea să râd înaintea concursului.

Dar acum e altcineva, o persoană greu de învins.

Pe Jarvis o puteam învinge.

Dar acum e o ruso-canadiană.

Nu am mai auzit de ea. Are rezultate incredibile.

S-a înscris la unsprezece probe.

Chiar și la pentatlon.

E absolut incredibil.

Ea e rivala mea. Priviți.

Olga!

Italianul e…

E incredibil de puternic și flexibil.

Cum îl cheamă? Cum îl cheamă pe italian?

- Sansonetti! - Sansonetti îl cheamă. El e!

E incredibil de puternic.

Nu știu. Nu cred că e mai bătrân decât mine.

Hei, Sansonetti!

Bine, domnilor, sunteți gata să veniți pe pistă?

Pe aici, vă rog.

Cuvântul „frică” e puțin cam dur, dar mi-am dat seama de un lucru.

Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât sunt mai emoționată.

Am genunchii mai flexibili decât de obicei. Sper că va merge bine.

Particip în cea mai bună condiție fizică,

cu dorința puternică de a da tot ce pot.

Nu știu dacă va funcționa.

Apoi urmează grupa de 85, cu Ilse și Nora…

Acum, proba de 100 de metri, bărbați, peste 90 de ani.

Ugo Sansonetti din Italia…

Herbert Liedtke din Suedia, Ilmari Koppinen din Finlanda…

Pe locuri!

Rezultatele de pe tabelă…

Locul întâi, Ugo Sansonetti, 17,82.

Locul doi, Herbert Liedtke, 19,83.

Mai bine de atât nu se poate. Din păcate.

Sansonetti, ascultă-mă bine.

Foarte frumos. Mi-ar plăcea să învăț de la tine.

Din păcate, vântul, vântul bate contra.

Aș fi doborât recordul mondial dacă nu era vântul ăsta.

Am fost în Australia…

și în Australia am doborât…

recordul mondial la 400 de metri. Da.

La naiba!

Va fi mai bine la anul.

Așa sper.

Doamne Dumnezeule.

Datorită antrenamentului, nu mă mai dor coastele.

E un unguent regenerant.

Mă scapă de oboseală…

și miroase foarte frumos.

Urmează pe teren: proba de aruncare a discului…

femei, peste 90 de ani.

Olga Kotelko.

Olga e foarte puternică.

Aruncă cu doi metri mai mult decât mine.

Primul loc, Olga Kotelko…

13,92.

Și-a doborât propriul record mondial.

Oau!

- E bine. - Da.

Așa, nu așa.

Începutul e bun…

Trebuie să arunci și…

Bine.

Nu poți folosi o tijă.

- Se poate mai bine. - Încă două. Apoi avem 16.

- Mai avem două, nu? - Da, două.

Așa ar trebui să arate.

Trebuie să te gândești la cot și la șold.

Și trebuie să arunci în sus.

Da, apoi trebuie să pocnească.

Nu, trebuie să-ți treacă prin carne și sânge,

ca și condusul mașinii, cântatul la pian sau scrisul pe o mașină de scris.

Nu te mai gândești la asta.

- Arunci bine. - Nu…

- Tu arunci bine, da. - Doisprezece metri…

Recordul meu aici e de 12,52.

Absolut! Ai mâna lungă.

Da, dar ar trebui să mă antrenez.

Nu mă antrenez deloc. Asta e problema, că nu mă antrenez.

Aruncarea greutății, femei, peste 85 de ani…

Ilse Pleuger.

Concursul chiar e de talie mondială.

Îți poate îmbunătăți performanța, dar ți-o și poate agrava,

din cauza fricii de alți concurenți.

Săritura în înălțime, 100 de centimetri…

Jiří Soukup.

Aruncarea discului, femei, urmează Gabre Gabric.

Pe primul loc, Ilse Pleuger, rezultatul de astăzi, 5,99 metri.

Cu un centimetru mai puțin!

Săritura în înălțime, bărbați, peste 80 de ani, locul cinci, Jiří Soukup.

A ratat de trei ori săritura la 100 cm, de aceea rezultatul de astăzi este de…

96 centimetri. Jiří Soukup din Republica Cehă.

Cel mai bun rezultat de astăzi a lui Gabre: 12,55 metri.

Salut Olga! 12,55 metri!

- E recordul meu! - Da!

Frumos spectacol!

- Tu cât ai aruncat? Cincisprezece metri? - Nu, 13. Nu 15.

Un arbitru mi-a spus cândva

că nu poți măsura exact un centimetru la aruncarea greutății.

- Unii măsoară de la partea de jos. - Da.

A măsurat centimetrul greșit.

5,99 metri! Un centimetru încăpățânat!

Putea să lase ruleta mai slabă. Dar ai câștigat oricum.

- Ești campioană mondială! - Știu.

Felicitări!

Priviți la cameră. Salut!

Ești foarte bună.

Ai doborât un record mondial după toate probele la care ai participat deja.

Nu am mai aruncat așa de departe.

- Minunat. - Eu nu m-am antrenat.

Sigur ești femeie și nu bărbat?

Sunt mai tânără.

Am împlinit 90 de ani, deci am 90 de ani și patru luni…

- Iar Gabre are 94… - Spune-le. Pentru că ei nu știu.

Va împlini 95 de ani în octombrie.

- Ah… - Bine.

Deci există o mică diferență, da?

Bine, mă duc acum.

E timpul să plec.

Iar acum, doamnelor și domnilor,

ne bucurăm să-l vedem pe…

Alfred Proksch.

în vârstă de 100 de ani, care încă participă la competiție.

Aruncarea discului, peste 100 de ani. Alfred Proksch din Austria.

Sfârșit. Nu contează.

Subtitrarea: Diana Hojbotă