Original subtitles

Loriot, ieşi!

- Stai... - Nu mă interesează!

N-am încredere în tine. Prefectul o să decidă soarta ta.

Acum ieşi!

Crede în prietenie. E un poliţist bun.

- Hai, mergem! - Nu pot lăsa copilul singur.

- E fiul tău, nu? - Da.

- Unde e maică-sa? - A ieşit.

Ţine-I în braţe. E la fel de eficient ca nişte cătuşe.

Mergem la plimbare... Trebuie să-i las un bilet mamei lui.

Repede.

UN SAT FRANCEZ

ELIBERAREA

- Parcă trebuia să fim discreţi! - Totul s-a schimbat, plecăm.

- Împreună? - În acelaşi timp, oricum.

- De ce? - Din cauza iubitului tău Heinrich.

- Ţii minte când m-a eliberat? - Evident.

Colaboraţionist, asta era deja urât. Acum sunt informator al nemţilor!

Aşa o să fiu ţinut minte. Mersi, Heinrich!

- Fără el, ai fi murit. - Măcar aş fi murit cu Marcel.

- Îl invidiez! - Uşor de spus, când tu eşti viu.

O să vină după tine şi eu nu voi putea să te apăr!

Nu-mi pasă, Daniel.

Nu spune asta! Eşti tânără, trebuie să trăieşti!

Nu mai vreau.

- O să aflu veşti despre Heinrich. - Îmi promiţi?

Au venit!

Bună ziua. Trebuie să vă păzim. N-aveţi voie să ieşiţi.

Scuzaţi-ne.

Mareşale, iată-ne, În faţa ta, salvatorul Franţei...

Trebuie să găseşti alt cântec. Fă paşi.

- Intră şi dă-mi-I. - De ce?

- Tu n-ai niciun viitor. Nu comenta. - Ce-o să faceţi cu el?

Cred că... Asistenţa Publică.

- Nu-i greu s-o găsiţi pe mama lui. - Avem altele pe cap. Dă-mi-I.

Ai putea s-o cauţi pe mama lui!

- Vreo veste de la Fernand? - Nu, e linişte.

Aţi făcut ceva extraordinar! El al dv.?

- Nu, e al lui. - Al lui?

Bietul copil!

Stai aici, mă duc să răspund la telefon.

- Lanzac. Vreau cu Beriot. - E pentru dv. Comisarul Lanzac.

Sper să-mi dea măcar Legiunea de Onoare!

- L-aţi prins pe Marchetti? - Şeful poliţiei mele I-a arestat.

- Paşnic. - Excelent! Aduceţi-I la Dijon.

Peste 15 zile va fi un proces al colaboraţioniştilor din nord-est.

Avem nevoie de peşte mare.

Marchetti, măcelarul din Villeneuve, o să fie perfect.

- Oamenii de aici nu vor accepta. - Problema dv.

- Cereţi prea mult. - Sunteţi pe punctul de a fi demis.

Îl vreau pe Marchetti în biroul meu, diseară. Clar?

Cine ştie că I-aţi arestat pe Marchetti?

Nimeni. Loriot şi miliţienii din celula lui.

- Lanzac îl vrea la Dijon? - Da. O să-I duc chiar eu.

O să ajung să fiu de acord cu Anselme.

Important e să fie judecat. La Dijon sau la Villeneuve, tot aia.

Contează pentru oamenii de aici!

E singura mea şansă de a-mi păstra postul.

Vreţi să pună mâna comuniştii pe primărie?

Ajutaţi-mă. Doar eu pot să-i împiedic.

Acoperiţi-i faţa şi veniţi jos.

Şi copilul?

Vin miliţiile patriotice, cu Anselme şi Suzanne.

Se zvoneşte că Marchetti e aici şi prefectul îl apără.

- Ridicol! - Ei sunt convinşi.

Marchetti e în celulă. Nu-I puteţi duce singur la Dijon!

Trebuie să-i conving că e un zvon. Mă duc să-i întâmpin.

Singur.

Tipul e aici. Trebuie să discutăm cu el.

- Ce-i cu eşarfa asta? - Poate vreţi să vă reamintesc.

Tricolorul? Şi noi reprezentăm Franţa. Ba chiar mai bine!

- Noi am stat aici cinci ani! - Văd că aveţi ceva de spus. Ascult.

Era să-I prindem pe Marchetti acum câteva ore. Un camarad a tras în el.

- Ştiaţi? - E ciudat că nu-I puteţi aresta.

- Toţi vrem să plătească. - Mai ales eu! A omorât-o pe mama!

Ştiu, Raoul. Dar nu e la Villeneuve, a fugit în Elveţia.

O telegramă a poliţiei din Geneva primită azi ne anunţă

că Marchetti e acolo şi ne întreabă cum să procedeze.

Mulţi cred că I-au văzut, dar a fugit demult, ca toţi colaboraţioniştii.

Amicul meu Hugo I-a văzut, a şi tras în el!

- Unde este Hugo? E aici? - Nu, are cinci copii acasă.

Umblaţi după zvonuri. Marchetti în sus, Marchetti în jos...

În loc să contribuiţi la reconstruirea ţării.

Toţi vrem să reconstruim ţara! Dv. nu ne lăsaţi.

Oamenii mor de foame şi dv. pălăvrăgiţi.

Ascundeţi mâncarea! Se vorbeşte de un hangar plin.

Eu nu ştiu nimic.

Vă folosiţi de sărăcie ca să vă întăriţi poziţia.

Nu, Suzanne!

Ne-am riscat viaţa împreună. Cum puteţi crede asta?

Nu suntem de acord în privinţa metodelor, dar avem acelaşi ţel:

o Franţă unită, construită pe valorile Rezistenţei,

după ce-i pedepsim pe trădători.

Vrem garanţii că săracii vor primi provizii.

Veniţi la şedinţa CDL de mâine, după ceremonia martirilor.

Vom supune la vot propunerile. Vă convine?

- Mai bine decât nimic. - Nu ne puteţi ignora, dle prefect.

- Puteţi conta pe mine. - Sper!

Mi se pare că m-au crezut.

Ne minţim prietenii ca să scoatem de aici un duşman.

- Asta e politica. O să vă obişnuiţi. - Preferam Rezistenţa.

Important este să nu pierzi ţelul fixat. Prin orice mijloace...

- Ce facem? - Aşteptăm să plece.

- Apoi îl duc pe Marchetti la Dijon. - Momentan nu se împrăştie.

Jean! Ghidul a fost arestat.

Rita!

Doamne!

- Beriot mă adoarme, ca la şcoală. - Nu-mi dau seama dacă e sincer.

Uneori parcă apără interesul general, alteori parcă miroase a escrocherie.

- Ce facem? - Habar n-am.

Hai să bem un păhărel.

Edmond vrea să demonstrăm contra sărăciei.

Prefer păhărelul.

- Unde I-au dus pe Marchetti? - E în Elveţia.

- A fost arestat chiar aici! - De unde ştiţi?

Antoine, şeful poliţiei, I-a arestat!

- E vreo ieşire? - Cea pe care am fugit cu Suzanne.

Aveţi timp să-I eliberaţi pe Marchetti?

Îl vrem doar pe Marchetti!

- Ce se întâmplă? - Nimic.

leşi! Tu stai aici!

Dă-i copilul.

Uşa din dreapta. Scara dă în stradă. Beriot va fi acolo.

- Şi dacă mă văd? - Descurcă-te.

Dacă nu vreţi s-o păţiţi, închideţi gura, orice-ar fi!

- Unde-i şeful poliţiei? - Poate I-au ascuns în altă parte.

Hai să verificăm celulele!

- În sfârşit! - Veniţi cu mine!

Încet!

- Care e maşina dv.? - A doua.

Trebuie să aşteptăm.

- L-ai arestat pe Marchetti? - Nu m-am mişcat azi de aici.

Lasă circul, gagica lui ne-a spus!

Poate o fi fost arestat, dar nu de mine. Uitaţi-vă!

Sper că nu-I acoperi pe Marchetti!

- Trebuie să plecăm! - Acum!

David!

- Ce mai e şi asta? - Armele jos! Faceţi cum spun!

Ascultaţi ordinul!

Urcaţi în maşină!

Adio, Rita!

Puneţi-i cătuşele! Haideţi odată!

E Marchetti!

- Dacă încerci să fugi, te împuşc! - Unde-I duceţi?

Ei sigur ştiu dacă Marchetti a fost aici.

L-ai văzut? Dar tu?

Tu, din spate!

- Taci! - Cum adică?

- Vorbiţi şi vă eliberăm! - Nici gând!

- Ne minţi? - Nu.

Mă mir că vrei să eliberezi miliţieni.

E stilul tău, dat fiind cu cine umbli.

Prefectul şi Fernand I-au luat pe Marchetti cu maşina.

- De ce ne-ai dus cu zăhărelul? - Ca să câştige timp!

Ucigaşul lui Marie era aici!

Va fi judecat şi condamnat la Dijon.

Până se răzgândeşte Beriot! Te porţi penibil!

- Ca un mic tiran! - Nu, cred în Republică.

Nu prea sunteţi cordiali în Rezistenţă.

la de-aici!

Eşti dement! Anselme!

Nu-mi pasă. Nu trebuia să ne înşelaţi.

- Stai! - Reglăm conturile!

Pe el nu-I omorâm. Îl luăm cu noi, să ne distrăm.

Opriţi-vă, ce dracu'!

Aţi stricat tot.

- Aveţi nişte apă? Scuze de deranj. - Vă aduc acum.

Stai, mă duc eu!

Adu două pahare cu apă.

- Dă-i şi celuilalt. - O să-i omoare?

Nu! Du-te!

- Intraţi, vă rog. - Mulţumesc.

- Intraţi. Asta e pentru dv. - Nu, mulţumesc.

Nu vă e sete? E apă de la fântâna noastră, foarte sănătoasă.

- Mulţumesc, nu. - Hai, faceţi-mi o plăcere.

Strânge-ţi lucrurile şi acoperă-ţi părul.

Mergem la un pacient, Nestor. Ne aşteaptă.

O să ne dea maşina, va trebui să-I plătesc.

- Ce rapid a fost! - Am pus doză mare.

Repede, până nu vin alţii!

Nene miliţianule, nu ţi-e sete?

Ţie nu ţi-e sete?

Ba da.

- Ce-i asta? - Habar n-am.

Când mă gândesc că era să punem mâna pe Marchetti...

- Ce facem? - Beriot e la Dijon.

Antoine e amorezat... Facem ce vrem, oraşul e al nostru.

Şi ce vrem?

Marchetti a fost arestat, I-au dus la Dijon.

- Dle Larcher, plecaţi în călătorie? - Mergi.

- Merită ştreangul! - Nu-i băga în seamă.

- Hai că eşti nostim! - Vă plimbaţi până-n Germania?

Vă cunosc. Aţi trimis denunţuri la primărie în '42.

- Ba nu! - Aţi denunţat un vecin evreu.

Vă numiţi... Menenteau. Serge Menenteau, cizmar.

Hai, Liliane!

Ce memorie ai!

- Stai, trebuie să-mi trag sufletul. - Aproape am ajuns.

- La Nestor o să fim în siguranţă. - Am fost mereu de partea dv.

- Nu putem sta aici. - Un minut!

Casa lui Nestor e acolo. O să fie bine.

- Avem un neamţ! - Îl lichidăm!

Nu te uita! Să profităm cât sunt ocupaţi.

Daniel, e Ludwig!

Armata franceză e în sfârşit victorioasă!

- Ţintiţi! - Nu!

Ce vrea cucoana aia?

E un prizonier de război, nu-I puteţi trata aşa.

- Ba cum să nu? - Veţi fi judecat şi condamnat.

- Voi fi decorat. - Veţi plăti pentru crime de război.

- Voi depune mărturie. - E Larcher!

Da, sunt Larcher! Fostul primar!

Larcher colaboraţionistul! Un cetăţean francez care vă va acuza

dacă-I omorâţi pe acest om singur şi dezarmat!

Nu ne împiedicaţi să lichidăm nemţii, după ce ne-au făcut!

Ochiţi!

Atunci omorâţi-mă şi pe mine!

- Îl ducem la poliţie şi gata. - Nu există poliţie, boule!

Îl luăm noi pe neamţ.

Prizonierii sunt duşi la Moissey. Mergem chiar acolo.

Mulţumesc, doctore. Dacă ne mai vedem în viaţa asta, vă fac cinste.

Staţi... Bănuiam eu!

E Hortense Larcher! Târfa lui Muller!

- Am prins-o pe coana Larcher! - Era concubina lui Muller.

Lăsaţi-ne în pace!

Ce-i facem lu' nenea miliţianul? Nu vrei să bei?

Vreau să bei! Nu, să lipăi, cu limba.

Ce căţel cuminte! Bea, cuţu!

Am fost miliţian şi am făcut lucruri rele, dar sunt om!

Dă-mi să beau.

- Voi muri ca un om! - O să mori cum ai ucis-o pe mama.

Adu-mi o frânghie.

Până în iunie '43, eram un tânăr oarecare, orfan de tată şi mamă!

- Taci! - O să moară. Lasă-I să vorbească!

Nu ţineam cu mareşalul, nu-i iubeam pe nemţi.

Îl uram pe Laval, ca toată lumea!

M-au recrutat şi nu voiam să plec în Germania. M-am ascuns în pădure.

Nu voiam să intru în Rezistenţă! Nici voi nu voiaţi, corect?

Până ieri, partizanii erau puţini!

Am greşit! Voi nu greşiţi niciodată?

Am făcut lucruri groaznice. I-am cerut iertare lui Dumnezeu!

- Nu e drept ce faceţi! - E drept că mi-ai omorât mama?

- Marchetti a omorât-o! - Terminaţi odată!

Hortense!

Domnule!

Mulţumesc, băiete. Dar n-am ce recompensă să-ţi dau.

Târfa nemţilor!

Nu mai faci pe mândra!

Înainte, leneşo!

Boarfă nenorocită!

- Nu mai pot! - Târfa e obosită!

Normal, la cât a regulat-o neamţu'!

Adu o căruţă de la Andre. Şi vopsea.

Boarfa nemţilor!

Am mai găsit o târfă! Era combinată cu un ofiţer.

Soră-sa a denunţat-o.

- Sunt nevinovată. - Eu nu.

N-am denunţat pe nimeni. Făceam curăţenie la el.

Într-o zi, mi-a dat ciorapi. Era un om de treabă...

Boarfelor, facem o plimbare cu căruţa!

Ţine-o bine, altfel o păţeşti. Mai sus, nu se vede!

"Târfă de neamţ"

Mergem la şcoală!

Daţi-le jos.

- Dle comandant... - Eu nu comand nimic.

Edmond se ocupă de tâmpeniile astea.

- Ce faceţi cu ele? - Le lăsăm goale puşcă.

După aia le fugărim cu biciul şi le băgăm în gudron.

- Să le ardem fundurile. - N-avem gudron.

- Dar le facem o tunsoare faină. - Zero?

Asta le făceau franchiştii republicanelor din Spania.

- Altă idee n-aveţi? - Suntem în Franţa.

Ai vreo idee mai bună?

Ce zici, frumoaso? Nu ţi-e frică să răceşti la cap?

- Faceţi ce vreţi. - Vă mai şi dă cu tifla!

Cheamă-I pe Albert, cu foarfeca. Şi aduceţi scaune.

Erai mai mândră când ieşeai cu neamţul la teatru, la restaurant.

Anul trecut te plimbai cu vizonul, în timp ce noi îngheţam de frig.

Te îndopai şi râdeai!

E rândul nostru să râdem! Bărbatul tău I-a împuşcat pe al meu.

Şi dacă mă tunzi, îl aduci înapoi?

- Cretino! - Începeţi cu roşcata, are gura mare.

Mergem la Albert!

Gustave!

Târfo!

- Putem începe? - Desigur.

- Nu mai aşteptăm pe nimeni? - Nu, Etienne era foarte discret.

Calitate rară.

Ne-am strâns aici pentru a cinsti amintirea lui Etienne Charon.

Nu-I cunoşteam pe Etienne, dar ştiu...

Ştiu de la apropiaţii săi că era un om modest, muncitor,

cu acele valori sănătoase transmise de strămoşii noştri,

de care ducem atâta lipsă în ultima vreme.

Etienne, aici se încheie drumul tău printre noi.

Dar tot aici, vom reveni ca să ne amintim,

ca să continuăm împreună cu tine acei ani în care am păşit alături.

Şi acum... Doamne lisuse Hristoase, către Tine privim.

Tu, unul dintre noi, tu, mai măreţ decât noi.

Ceea ce ai trăit pe acest pământ va continua prin noi.

Cine poate opri avântul pe care ni I-ai dat?

Tu, al cărui chip omul îl recunoaşte,

Tu, care ne chemi de dincolo de noi,

Tu, care eşti prezent în legăturile dintre oameni,

Tu, lisus Hristos, păstrează vie

această iubire mai puternică decât moartea.

Amin.

Deci te-au păstrat şi te-au făcut şef al poliţiei.

Da. Antoine a demisionat azi-noapte şi n-are cine să preia sarcina.

Măcar eu ştiu cum merge treaba.

- L-ai văzut pe Antoine? - Nu. Doar pe Beriot.

- Ţi-a zis ce o să facă? Antoine. - Nu. Doar că vrea să plece.

Sincer, de ce ai venit aseară? Informaţiile au fost cadou.

Şi asta a fost un cadou. Oricum, informaţia a fost inutilă.

Beriot a scăpat transferându-I pe Marchetti. A primit şi laude.

Lumea e cu susul în jos.

- O să mai fie şi alte cadouri? - Nu ştiu.

De ce nu?

Între Antoine şi fantoma lui Marcel mai este loc

pentru un biet funcţionar fără principii şi fără ambiţie?

Ştii să te vinzi!

Marcel a fost marea mea iubire.

Antoine, o greşeală, din toate punctele de vedere.

lar tu... nu ştiu dacă eşti

o iubire mică sau doar o rază de soare.

- Rază de soare sună bine. - Perfect, de asta am nevoie.

De puţină căldură. Să închid ochii şi să mă simt bine...

Trăiască Eliberarea!

- Când pleci? - Fernand vine peste o oră.

- Arată-mi unde ai dus corpul. - O să te ducă Rene.

- L-am îngropat împreună. - Ai spus o rugăciune?

- Nu e specialitatea mea. - Dar care e specialitatea ta?

- Războiul, cred. - Nu te-ai săturat?

Mereu mi-am dorit să fiu militar. Dar apoi a început războiul.

Să fii soldat în război e periculos, murdar şi prostesc.

Nu e prostesc să lupt pentru ţara mea.

Mai puţin decât să fii poliţai?

Mi-am ales prost momentul.

- Cât o să fii plecat? - Un an.

E prea mult. O să mă uiţi.

Mă părăseşti.

Genevieve...

Când mă întorc, vrei să fii soţia mea?

- Soţia ta? - Să te măriţi cu mine.

La biserică, la primărie.

- Eşti serios? - Cică e principalul meu defect.

Da sau nu?

Da!

Ţi se răceşte cafeaua. Ceva cald o să-ţi facă bine.

Besancon a fost eliberat azi-noapte. Adică...

Servier mi-a telefonat dimineaţă. Nu te-a trezit soneria?

Se aştepta să fie arestat.

Mă întreb dacă şi eu...

De ce învârţi linguriţa, dacă n-ai pus zahăr?

Hortense...

Vrei să stau aici o vreme? Sau vrei să plec?

Pot să găsesc pe cineva să aibă grijă de tine. Măcar la început.

Rămâi.

Ştii că poţi conta pe mine oricând.

- L-aţi văzut? - O clipă. Cât ne-am luat rămas-bun.

- Sigur vreţi să veniţi? - Da.

Vreau să cultiv fructe în deşert.

Şi să trăiesc într-un loc unde nu sunt duşmani.

În sfârşit!

- Chiar te însori cu ea? - Da.

- O colaboraţionistă? - Ai ţinut vreo femeie în braţe?

Nu prea. Verişoara mea, la Crăciun. Dar avea mâna ruptă.

Când ţii o femeie în braţe, nu te întrebi cum votează.

- Femeile nu votează. - Ba da, de anul viitor.

- O să aflu la anul. - Genevieve nu e colaboraţionistă.

Doar a colaborat puţin cu un neamţ.

Dar nu-mi pasă. O iubesc, sunt nebun după ea.

Sunt momente în care setea de dreptate trebuie să se exprime.

De aceea am decis, după consultări cu CDL,

căruia îi mulţumesc pentru colaborarea entuziastă,

să rebotez, sau mai degrabă să redenumesc această esplanadă

Piaţa Marie Germain.

O modestă încercare de a onora o membră de vază a Rezistenţei,

pe care am cunoscut-o şi o deplângem toţi,

ucisă de barbaria nazistă alături de alţi 9 nevinovaţi.

Marie Germain, un nume pe care-I transmitem copiilor, nepoţilor noştri

şi, sper, mai departe,

este simbolul rezistenţei populaţiei din Villeneuve,

în aceşti cinci ani cumpliţi.

Nu toată lumea a apucat o puşcă, o bicicletă sau un radio clandestin,

nu oricine a făcut sacrificiul suprem, ca Marie Germain,

însă inima oraşului a bătut, încă din 1940, pentru Rezistenţă

şi împotriva ocupanţilor.

În afara câtorva trădători care vor plăti pentru crimele lor

în faţa tribunalelor Republicii.

Dar nu despre aceşti criminali vă vorbesc astăzi.

Ci despre sufletul Franţei.

O Franţă unită în lupta împotriva invadatorului,

unită în jurul generalului de Gaulle, al Consiliului Rezistenţei.

Fiecare are rolul său într-o comunitate mai democratică,

gata să construiască o ţară liberă şi nouă!

Trăiască Republica! Trăiască Rezistenţa! Trăiască Franţa!

Cu toţii, împreună!

- Nu cântăm? - Nu.

Bucata asta am cântat-o anul trecut.

SFÂRŞITUL SEZONULUI 6

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro