Original subtitles

"Izvorul de aur, fetiţo, care aduce fericire în jurul tău,"

"pe care I-ai căutat în cele patru zări,"

"e în inima ta, fetiţo."

Ce înseamnă că e în inima ta?

Înseamnă...

Nu ştiu.

Că izvorul de aur este... iubirea. Aşa cred.

Vii puţin?

Deci cu iubire îi poţi face pe oameni fericiţi?

Povestea nu spune...

- Azi am vorbit cu Christine. - Se simte mai bine?

Vrea să ne ocupăm de cafeneaua unchiului ei. E un local mare.

- O să-mi faci reducere. - E în Bretania.

Doar n-o iei pe Leonore în Bretania!

De când m-am întors, acum un an, am avut răbdare.

Ţi-am propus de mai multe ori s-o luăm de la capăt. M-ai refuzat.

Mi-ai spus că nu mă mai iubeşti.

- Trebuie să-mi refac viaţa. - Dar nu în Bretania!

- Nu sunt de acord. - Suzanne... Nu mă obliga.

Eşti soţia adulteră a unui prizonier de război.

Aş primi într-o clipă divorţul şi tutela lui Leonore.

- Dar n-o iubeşti pe Christine. - Cea pe care o iubesc nu mă vrea.

Un cuvânt să spui şi Christine pleacă singură în Bretania.

Nu. S-a terminat între noi doi, nu pot.

Poţi veni oricând s-o vezi la Quimper. Anunţată, desigur.

UN SAT FRANCEZ

ARESTĂRI

- Unde e Sophie? - Doarme lângă David.

- V-aţi bătut cu cineva? - A ieşit scandal la aprovizionare.

Ne-au spus că vor da făină, apoi lapte... Şi nimic.

Un tip a văzut raţiile militare după o perdea. Şi a început încăierarea.

- N-am reuşit să iau nimic. - O să strângem cureaua.

N-o să mai rezistăm mult.

Şi ce vreţi să facem?

Mă gândesc tot mai serios la Palestina.

La Lyon este un adăpost pentru evrei, de unde se pleacă în Palestina.

O să dureze luni de zile, o să fie greu, dar cred că merită.

Vreau să plec cu Sophie. Împreună cu David şi cu dv.

- Nu pot vorbi acum despre asta. - De ce? Copiii dorm.

Nu mai putem amâna discuţia asta importantă. Dacă nu vreţi, bine.

Voi suferi, dar vreau să ştiu.

Jean! Vino, te rog!

- Cred că vă cunoaşteţi. - Nu-i ştiam prenumele.

E cel mai des folosit de Asistenţa Publică.

- Ştiţi că vine din ebraică? - Da?

De la lohanan. Înseamnă "Dumnezeu e îndurător".

Să sperăm că e adevărat.

Ce debandadă!

Provocatorii agită populaţia împotriva noastră.

- Tu pe unde ai fost? - Am avut treabă.

- Ce treabă? - E viaţa mea personală.

- Un bun militant n-are aşa ceva. - Ştii că nu sunt o bună militantă.

Micuţul gaullist te-a lăsat baltă?

Viaţa personală e o dezamăgire.

Te ambalezi şi, până la urmă, fie suferi, fie te plictiseşti.

Care-i atracţia?

Uneori e frumos.

Eşti însurat, nu? Îi spui soţiei că viaţa personală e o dezamăgire?

- A murit acum două luni. - Poftim?!

A fost arestată la Annecy, cu doi camarazi.

S-a aruncat pe fereastră.

- Şi n-ai spus nimănui? - La ce ar fi folosit?

A murit pentru idealul nostru. Asta e frumos, Suzanne.

Să ai un ideal, să ştii că milioane de oameni simt la fel,

să lupţi pentru triumful acelui ideal.

Nu reuşeşti întotdeauna, dar merită să lupţi.

- Marcel a înţeles asta. - Şi acum e mort.

Ca şi soţia ta. Lacom ideal!

Ce vrei? Să-ţi plângi de milă sau să lupţi?

Defetiştii n-au ce căuta în partid, mai ales că am învins.

Dă-mi ceva de făcut, să nu mă mai gândesc.

Mi s-a dat misiunea să câştig primăria din Villeneuve la alegeri.

Trebuie să-I dau jos pe Beriot, care vrea şi el să fie primar.

- De acord, dar cum facem asta? - Ai contacte la comisariat.

Nu! Nu-mi cere să-I manipulez pe Antoine.

- Viaţa ta personală încurcă lupta. - Nici nu se pune problema!

Eşti de-a dreptul...

Aş putea face rost de informaţii fără să trec prin Antoine.

- Discret? - Da.

Perfect. Trebuie să fie în arhive ceva care să-I înfunde pe Beriot.

Sau pe nevastă-sa. Umblau zvonuri în '41.

Scotoceşte şi găseşte-mi ceva.

- Cum e? - Nu pot decât să observ, deocamdată.

- Ce se întâmplă? - Magazinele sunt jefuite.

Nu există medicamente, apă curentă, pături, paturi.

Furia creşte. Unii spun că o duceau mai bine sub Vichy.

Ce repede uită oamenii! Aştept tichetele de raţionalizare.

- Tichetele nu ţin de foame. - Măcar e o promisiune.

Mi s-a spus că aveţi legături cu o... În fine...

- Suntem liberi, nu? - Tocmai!

Ca şef al poliţiei, trebuie să fiţi exemplar. Măcar discret.

Doar n-aţi venit pentru asta.

Jeannine Schwartz a fost răpită de la fabrica de cherestea.

- De cine? - Anselme, Raoul, miliţia patriotică.

Ce ne pasă de ea? V-a pus beţe-n roate la proces.

E vorba de principiu.

Epurarea trebuie să fie bine organizată. Vreau s-o găsiţi repede.

- Dar fără violenţă. - Nu aşa îi calmăm pe oameni.

Dar nici lăsându-i să-şi facă de cap.

Nu poate sta aici, e periculos pentru toţi!

Am bani.

- Sigur, evreii cedează la bani, nu? - Oricine poate ceda, evreu sau nu.

Măcar până se întunecă!

Dacă mi-o cereţi...

Da, v-o cer.

Bine. Şi la noapte?

O să vină un tip care mă ajută să trec în Spania.

- Ştii unde găsim mâncare, nu? - Nu mă ocupam de asta.

Cu ce organizai dineurile?

Cumpăram la negru, ca toată lumea.

Ce vreţi de la mine?

- O să te judecăm. - N-aveţi dreptul!

Dreptul e un raport de forţe, dnă Schwartz.

Tu aveai dreptul să te veseleşti cu nemţii care-i torturau pe camarazi?

Aveai dreptul să te îmbogăţeşti reparând Panzere?

Dar ai făcut-o, fiindcă forţa era de partea ta.

Colaboraţioniştii, nemţii.

Acum s-a întors roata. Trebuie să dai socoteală.

Atunci duceţi-mă la tribunal, cu un avocat!

Maşinăria aia nu merge, e blocată.

Aşa că o deblocăm noi.

Adu poliţaiul.

- O cunoşti pe coana Schwartz? - Da.

- Ce şmecherii învârtea? - Nu ştiu.

- Vrei să-ţi scapi pielea? - Sunt un poliţist de jos.

Am făcut ce mi s-a cerut. Am nevastă, doi copii...

Mă face să plâng! Stai pe loc!

- Ideea nu e să-i omorâm, Raoul. - Glonţul a pornit singur.

Zi-ne de banii pe care i-ai încasat de la nemţi.

Aţi putea măcar să-i închideţi ochii.

Închide-i ochii.

Banii nemţilor!

Toţi patronii au colaborat. N-aveam încotro.

Cât ai încasat pentru Panzere şi echipamentul de camuflaj?

- Nu ştiu. - Nu-ţi bate joc de mine!

Cât? Ce profituri ai avut între 1940 şi 1944?

Vreo... Cinci, şase milioane.

Măiculiţă! Şi unde-s banii?

În diferite bănci.

O să scoţi banii şi o să cumperi mâncare pentru toată lumea.

- Nu este nicăieri mâncare. - Când ai bani, se poate orice!

O să dureze până scot banii.

N-avem timp, vaco!

Am ordin s-o preiau pe această femeie.

- Ordin de la cine? - De la prefect. Deci, de la guvern.

- Nu recunoaştem guvernul! - Să nu exagerăm. Ai ordin scris?

Mai nou îţi place hârţogăria?

- E un coleg... - Nu pentru asta am venit.

- Ce-a păţit? - I-a venit să fugă.

- Au omorât un om neînarmat. - Nu ăsta e scopul nostru!

- De ce nu tragem? - E Antoine, şeful maquisarzilor.

- Cine I-a ucis? De ce? - Taci naibii!

- Hai să-i împuşcăm! - Termină cu tâmpeniile!

- Nu dăm femeia! - De data asta nu ne duceţi de nas.

- Au omorât un poliţist! - Era un fugar, nu un poliţist.

- Era ca mine! - Termină!

Pun arma jos.

Loriot, fă ca mine.

Dacă vrei să rămâi cu mine, învaţă să asculţi!

O voi lua pe femeie.

Primul care încearcă să mă împiedice va fi arestat

şi judecat pentru înaltă trădare.

Dacă nu de către mine, de către înlocuitorul meu.

Anselme, ce facem? Doar nu-I lăsăm!

Veniţi.

Anselme, ce dracu'?

- O să ne omoare. - Tăceţi!

Anselme, ţi-au căzut boaşele?

Partida nu s-a terminat.

Vă rog!

Putem începe?

Vreau să-i mulţumesc dlui prefect pentru vizita sa prietenească.

E o plăcere să vin la CDL, sufletul Rezistenţei.

lar Rezistenţa e sufletul Franţei.

Mâine voi organiza o ceremonie

în cinstea patrioţilor spânzuraţi de nemţi şi miliţieni.

- În primul rând, Marie Germain. - Excelentă idee.

Mulţumesc, dle preşedinte. Sper că veţi participa.

Categoric. Dle prefect, ne puteţi spune de ce poliţia dv...

Poliţia Republicii.

De ce eliberaţi colaboraţionişti ca dna Schwartz, în loc să-i arestaţi?

Se pare că măcelarul Marchetti se ascunde în oraş.

Dna Schwartz era reţinută ilegal.

Dar colaboraţioniştii trebuie judecaţi, nu?

- Susţineţi aceste răpiri? - Sigur că nu.

Comisia de epurare lucrează independent.

De faţadă. Dv. o controlaţi.

Dacă dna Schwartz e socotită vinovată voi aplauda.

- lar pe Marchetti vrem să-I prindem. - L-aţi păstrat pe adjunctul lui.

Inspectorul Loriot e competent. Comisia nu i-a găsit nicio vină.

Competenţa profesională n-are culoare politică.

- Totul e politic. - Dv. răspundeţi de aprovizionare.

Este un dezastru.

Avem revolte, un copil mort de malnutriţie, magazine jefuite.

- O intoxicaţie cu produse perimate. - Nu e vina preşedintelui!

Dar aţi mobilizat oameni care fac inventarul necesităţilor.

Numai aşa putem face o distribuţie justă.

Dar n-aveţi ce distribui! Mai bine i-aţi trimite să caute mâncare.

Orice plan de aprovizionare are nevoie de un inventar.

Oamenii sunt flămânzi!

Pe lângă inventarul necesităţilor,

oamenii dv. îi îndeamnă să adere la un partid pe care nu-I voi numi.

Contestaţi libertatea politică?

Contest capacitatea dv. de a vă ocupa de aprovizionare.

Vă retrag misiunea acordată.

Am numit un administrator civil care se va ocupa de sănătate,

de aprovizionare şi de adăposturi.

- Şi cine este pasărea rară? - Daniel Larcher.

- Glumiţi? - Comisia de epurare a acceptat.

Larcher n-a fost în Rezistenţă, dar e un om generos şi cu experienţă.

De asta avem nevoie azi.

Ce vrei, Suzanne? Vii la mine doar când ai nevoie de ceva.

Exagerezi.

Când ne-am cunoscut, în 1941, am crezut în marea iubire.

- Pe tine te-am ales, dintre toţi. - Pe cel mai tâmpit.

Nu, pe cel mai blând. Cu cea mai frumoasă mustaţă.

Ce vrei?

- Informaţii. - Despre?

Beriot. Sau soţia lui.

Se zvonea că a avut o legătură cu un neamţ. Sigur sunt urme în arhive.

Vrei să umblu prin coşul de gunoi? Ce te-a apucat?

Beriot e un pericol, s-a aliat cu colaboraţioniştii.

Beriot e şeful meu. Fără el, aş fi fost revocat sau închis.

De ce să-i fac rău?

Faci asta pentru că Antoine e amorezat de sora unui miliţian.

- E sora unui miliţian? - Da, Alban.

- Unul din cei salvaţi la proces. - Ce tâmpită sunt!

O să fac ce-mi ceri. Gratis.

De dragul vremurilor bune.

Dar asta-i tot.

- Tipul a întârziat. Nu e normal. - Aveţi vreo soluţie de rezervă?

- Nu. Poate e prin preajmă. - Nu e cazul să ieşiţi.

- Cum arată? - Scund, aproape chel, cu ochelari.

Mă duc să-I caut.

- Dacă-I găsesc, îl aduc aici. - Mulţumesc.

Sper că plătiţi bine. Glumesc.

Copiii dorm.

Pleci în Palestina?

- Cu un tip pe care nu-I cunoşti? - De ce nu? E un om blând.

Simt că e generos.

O spui de parcă eu n-aş fi nici una, nici alta.

N-o să te uit niciodată, dar nu eşti nici blând, nici generos.

- Dar nu-I iubeşti. - Ascultă, iubirea e...

În momentul ăsta prefer onestitatea.

Onest ar fi fost să te ascunzi

şi să ne întâlnim cum am stabilit, peste câteva luni!

Voiam să te văd din nou. Sunt singur pe lume, Rita.

Nu e un motiv să ne pui în pericol pe mine şi pe David!

Dacă ne iubeai, te gândeai la asta.

Nu te poţi gândi la toate, mai ales când iubeşti.

- Spune-mi că-ţi pasă de mine. - Ştii asta!

N-am văzut pe nimeni. Doar trei tipi din Rezistenţă care împart pături.

Trebuie să mergem la magazin, aproape de primărie.

- Mă duc. - Nu, sunteţi un străin. Du-te tu.

- Pe mine mă recunoaşte? - Are numele şi fotografia ta.

Am crezut prosteşte că va veni cu mine.

- Bine, mă duc. - Nu-mi place ideea.

De două zile, lumea s-a schimbat. O evreică fără acte nu riscă nimic.

Dă-mi adresa.

Nimic!

Doar nu s-a volatilizat! Unde e piaţa neagră?

Traficanţii au fugit sau se ascund.

- Larcher! Am veşti bune. - Sunteţi singurul.

- Hortense e la Villeneuve. - La închisoare?

La ea acasă, consemnată la domiciliu. Spuneţi-i să nu iasă.

- Nu va trece neobservată. - Ce i se va întâmpla?

Comisia de epurare îi va examina cazul peste câteva săptămâni.

Va fi bine, mai ales datorită noului dv. post.

Vă mulţumesc pentru încredere.

Mi-aţi redat gustul pentru acţiunea colectivă.

Numirea dv. nu e unanim apreciată. Ne trebuie rezultate rapide.

- Vorbiţi ca un prefect. - Învăţ repede. Hector, luaţi loc.

Aveţi vreun plan?

Maicile de la Sfânta Maria ne vor ajuta la capitolul sănătate.

- Cu rugăciuni? - Sunt 30, infirmiere cu diplomă.

- Au şi penicilină în farmacia lor. - Bună idee!

Pentru cazare... Există un depozit clandestin al armatei, lângă Moissey.

Frontul de Eliberare a luat armele, dar au lăsat corturile şi paturile.

- Putem adăposti 300 de oameni. - V-am spus că e bun.

- Rămâne punctul crucial, hrana. - La asta n-am soluţie.

Era prea frumos.

Dar ştiu pe cineva care ar putea avea soluţie.

Cine?

- De ce n-a venit Beriot personal? - Nu vă poate contacta oficial.

Dar pe dv., da.

- Vreţi un ceai? - Da, mulţumesc.

Se pare că face diferenţă între mine şi dv.

Dar dv. o faceţi?

- O să mai dezbatem la pensie. - Voi fi revocat, nu voi avea pensie.

Toată viaţa am fost în slujba statului.

Scuzaţi-mă. Îmi pare rău.

Nu contează.

N-am economii, Larcher. Nu sunt sigur că voi putea păstra nici camera asta.

Ca să vă îmbunătăţiţi situaţia, ajutaţi-mă să găsesc rapid alimente.

- Şi ce câştig? - Recunoştinţa lui Beriot.

E vag.

Ce vreţi?

Un permis de trecere în Elveţia.

Şi, pe termen scurt, o cină decentă.

Nu va fi o problemă.

Există un hangar plin de alimente.

Jambon, cârnaţi, brânză, conserve cât vezi cu ochii.

Ar hrăni o mie de oameni, o săptămână.

Ar fi nemaipomenit.

Proprietarul a fost ucis de Rezistenţă săptămâna trecută.

Cred că anturajul lui a fugit fără să golească depozitul.

Unde este?

Reveniţi cu permisul şi o cină bună.

O să vă conduc doar pe dv. În altcineva n-am încredere.

- Vreo veste despre Marchetti? - Nimic. Cred că a plecat de mult.

- Ce sunt alea? - Nimic, vechituri.

E important să facem ordine.

Antoine, de ce aţi eliberat-o pe madam Schwartz?

N-avem dovezi împotriva ei. Nimic oficial.

Era anti-Rezistenţă, antisemită, a făcut declaraţii oribile.

Dacă-i arestăm pe toţi cei care au spus lucruri oribile, golim Franţa.

Dar măcar să arestăm jigodiile ca madam Schwartz!

- Nu, ne supunem ierarhiei. - Asta reproşam poliţiei Vichy!

Greşeaţi. Poliţistul se supune şefilor. E ca în armată.

Dacă refuzi ordinul, nimic nu mai merge.

- Chiar dacă ordinul e nedrept? - Va trebui să arestezi pe mulţi.

O să te întrebi mereu dacă e corect? Te aşteaptă dureri de cap.

De justiţie se ocupă judecătorii. Noi suntem poliţia.

Judecătorii nu sunt mai buni ca noi. leri, îi condamnau pe partizani.

Nu uita asta.

- Bună ziua! - Ai pierdut trenul?

M-am oprit la cafeneaua gării să iau Viandox, dar n-aveau.

- Şi credeai că găseşti aici? - Am auzit zgomote de încăierare.

- Erau 15 tipi înarmaţi. - Din care tabără?

Nu ştiu. L-am recunoscut pe primul preşedinte al curţii marţiale.

- Anselme. - Vor să atace comisariatul.

Să-i lichideze pe ultimii miliţieni.

Spuneau că nu pot avea încredere în tine, Beriot şi Larcher.

- Ne pun în aceeaşi oală? - Nu glumeau, te asigur!

E doar agitaţie. Nu vor face nimic.

Au o mare întâlnire după-amiază, la monumentul morţilor.

- Ce părere ai? - Trebuie să avem grijă.

E un butoi cu pulbere. Oamenii sunt flămânzi.

Nimeni nu ştie ce ne aşteaptă.

Fernand, eşti gata să mă ajuţi? Sau te duci cu ceilalţi?

- Ştii că nu te las baltă. - Mulţi au murit spunând asta.

Du-te la monumentul morţilor, amestecă-te printre ei.

Dacă situaţia se încinge, avertizează-ne.

Te doresc!

Te rog, n-o să ne mai vedem câteva săptămâni!

O conduc pe domnişoara. Lipsesc o oră.

- Ce vrei? - Şi eu mă bucur să te văd.

Pot să intru?

- Pari obosită. - N-am dormit de două zile.

- Cu ce pot să te ajut? - Află veşti despre Heinrich.

Mă refeream la tine.

Nu ţi-e foame?

Nu Heinrich te-a scăpat de închisoare, ci eu.

- Tu? - Roata se învârteşte.

Sunt administrator civil.

Unii consideră că n-a fost chiar rău tot ce am făcut după 1940.

La ce te aşteptai? O medalie?

Nu medalie.

Să nu fiu acuzat de colaboraţionism. Să recunoască...

Evident, nu te interesează.

De ce ţii atât la opinia altora? Doar tu îţi poţi judeca faptele.

- Ştiu că ţie nu-ţi pasă de alţii. - Mă ajuţi să aflu despre Heinrich?

- Nu! - Măcar să ştiu dacă trăieşte.

- Nu exagera! - Atunci o să aflu singură!

- Dă-mi drumul! - Nu poţi ieşi din casă.

Altfel vei fi arestată.

- Beriot a dat un ordin clar. - lar tu te bucuri.

- De ce? - Acum sunt prizoniera ta.

Ai ceva pentru mine?

- Chiar că erai cel mai tâmpit. - La dispoziţia dv.

- Şi, în afară de flori? - Nimic despre Beriot în '41.

Doar că era bănuit că a intrat în Rezistenţă.

- Nu asta o să-i aducă necazuri. - Şi nevastă-sa?

Nici urmă de vreo legătură cu un neamţ.

A ajutat Rezistenţa, poate că va primi şi medalie.

Ai venit cu mâna goală. De asta mi-ai adus flori?

Nu, pentru ochii tăi frumoşi.

N-am informaţii despre Beriot, dar am despre altcineva.

Şi mai interesante.

O să-mi fie dor de tine.

Şi mie.

Dar o să fii în siguranţă la bunica ta. Şi peste câteva săptămâni...

Ce-o să facem?

Nu ştiu exact. Dar o s-o facem.

Vii să mă vezi la bunica? Are o cameră de oaspeţi.

- Poate... - Poate?

O să am o grămadă de treabă la comisariat.

Trebuie să-I găsesc pe Marchetti, dacă e la Villeneuve.

- E un tip ciudat. - Da... Îl cunoşti?

Era la gară cu miliţienii, când aşteptam trenul.

- El I-a omorât pe comandantul neamţ. - De ce?

- Ca să nu fie ucişi evreii. - Nu se poate aşa ceva!

Am văzut totul. A tras în ofiţer şi a luat o evreică de pe peron.

O brunetă cu un copil mic. A plecat cu ei.

Ştiu cine poate fi. Rita Wittenberg, alias Dewitt.

Arestată în 1942. Marchetti s-a îndrăgostit lulea.

Au trăit câteva luni în concubinaj, apoi ea a plecat în Elveţia.

- Ea este. - Am văzut-o nu demult.

La Balul Eliberării. Dansa cu un tip creţ, cu ochelari.

Poate că Marchetti nu căuta o ascunzătoare când a spart biroul.

Poate o căuta pe ea.

Verifică dacă femeia a făcut cerere de adăpost.

Dacă da, mergem la ea. Dacă nu, îl căutăm pe tipul cu care dansa.

Ai poze cu alţi evrei arestaţi în '42?

Ce talent aveţi să faceţi linişte! Vă angajez la şcoală.

Răzbunarea elevului leneş.

Am ţinut ca dr. Larcher, care are un plan remarcabil de acţiune,

să-I prezinte în faţa CDL şi a consiliului municipal.

Bună ziua. Îi cunosc pe mulţi dintre dv.,

mai ales pe cei din vechiul consiliu, şi vă salut.

Sunt mândru că lucrez cu dv.

Avem trei puncte negre: aprovizionare, cazare, sănătate.

- Vă propun soluţii. - Impresionant!

- Pentru aprovizionare... - O clipă!

- Dle prefect, aprobaţi planul? - Categoric, e strălucit.

- Aveţi încredere în dl Larcher? - Altfel n-ar fi aici. Unde bateţi?

- Deci aveţi încredere în el. - Ce v-a apucat?

Daniel Larcher, aici de faţă,

numit, dar nu ales, primar al oraşului între 1940 şi 1942,

a fost în octombrie 1943 informator al poliţiei germane.

- Al lui Heinrich Muller. - Ridicol!

Acest document găsit de noi întâmplător este dovada.

Era în aceeaşi celulă cu Marcel, fratele lui, erou al Rezistenţei.

Heinrich Muller I-a eliberat pe 8 noiembrie 1943,

scriind cu creionul roşu: "Informator al poliţiei germane".

Apăraţi-vă, Larcher.

E fals! A fost o stratagemă ca să mă elibereze.

O stratagemă? A cui?

Răspundeţi, Larcher!

A lui Heinrich Muller. Ştiţi că era amantul soţiei mele.

S-a simţit obligat să mă elibereze.

Dle prefect, daţi oraşul pe mâna omului nemţilor!

- Nu vă permit! - Şi-a lăsat fratele să fie împuşcat.

Şi apoi a sărbătorit cu Muller şi cu frumoasa Hortense,

într-o combinaţie de neînchipuit.

Dle prefect, cei 75 000 de eroi executaţi se întorc în mormânt.

Tăceţi, Larcher!

Mulţumesc CDL pentru aceste informaţii pe care nu le ştiam.

- Daniel Larcher este demis. - E nedrept!

Sunteţi consemnat la domiciliu împreună cu soţia dv.

Veţi fi judecat cât de curând. Voi numi pe cineva

care să preia dificila răspundere a redresării oraşului.

- Cum aţi putut să-mi faceţi asta? - N-am făcut nimic!

- E aranjamentul lui Muller! - Mi-aţi trădat încrederea.

Nici nu mai ţineam minte! O hârtie falsă, cu o semnătură falsă.

Dar trăiţi în lumea reală! Nu vă mai pot ajuta.

Dacă nu merg eu la Servier, nu veţi primi alimentele.

Inconsecvenţa dv. mă poate costa postul.

Nu vă pot ajuta, nici pe dv., nici pe Hortense.

- Dar aveam un acord! - Nu ştiam că sunteţi informator!

Trebuie să încurajez măsuri severe împotriva ei, chiar a dv.

De ce nu mi-aţi spus?

Vreţi să povestesc cine doarme în camera dv. de oaspeţi?

Cum doriţi. Oaspetele a plecat.

A plecat de o oră. Nu e normal!

- Ziceaţi că durează 20 de minute. - Probabil a reţinut-o ceva.

- Nu trebuia să veniţi aici! - Nicio grijă, o să dispar definitiv.

O să-I recunoaşteţi pe David?

Dacă Rita vrea asta.

- Faceţi tot ce vă cere? - Nu cred că-i strică...

Poliţia!

Mergeţi la copii!

- DI Cohn? - Da.

Scuze pentru deranj.

- Locuiţi singur? - Cu fiica mea.

- Nu eraţi poliţist în '42? - Căutăm o femeie.

Rita Wittenberg sau Dewitt. O cunoaşteţi?

- Nu. - Sigur?

- Am memorie bună. - Aţi dansat cu ea la bal.

Am dansat cu multe femei, nu le-am întrebat cum le chema.

Ea este.

Da, îmi amintesc! O cheamă Rita? Dansa foarte bine.

- Ştiţi unde poate fi? - Nu. Dar ce-a făcut?

E şapca dv.?

Îmi poartă noroc.

Dar n-o port în casă.

Dacă o vedeţi pe dna Dewitt, anunţaţi-ne.

La revedere!

Rita e căutată, trebuie s-o găsesc. lar dv. trebuie să plecaţi!

- O puneţi în pericol! - Aş vrea să-mi iau rămas-bun.

Nu-I pot lua pe David cu mine.

- Staţi cu el o oră, două? - Sigur că da.

Hai!

Sunt singur. I-am zis puştiului că am treabă. S-a dus la secţie.

- Vrei să vorbim de vremurile bune? - N-avem timp. Puştiul e deştept.

A găsit-o pe Rita, a remarcat şapca ta...

Nu mai ştiu când ţi-am dat-o.

În '41. De ce nu m-ai turnat? Ţi-ar fi folosit în carieră.

Am nişte principii, spre deosebire de alţii.

- Adică eu? - Nu trădezi un prieten.

- Chiar dacă e prost. - Tu nu m-ai turnat lui Chassagne?

- N-a fost acelaşi lucru. - Serios?

Nu mai contează.

- Cum de ţi-ai păstrat postul? - Am avut baftă.

Nu mai e loc pentru un fost poliţai? Competent, inteligent...

Sunt tăticul tău. Nu mai plânge.

- Cântă-i ceva. - Nu ştiu niciun cântec.

Sigur ştii măcar unul.

Mareşale, iată-ne,

În faţa ta, salvatorul Franţei!

Jurăm, noi, oamenii tăi, Să te slujim...

Bravo! Cred că s-a potolit.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro