Original subtitles

Fir-ar...

N-am mai trăit aşa ceva.

Nici eu.

- Dar n-am cine ştie ce experienţă. - Am fost prima?

Da. Aproape... Nu contează.

- Nu ştiam că poate exista... - Ce?

Asta.

- O să ne mai vedem? - Nu mai locuieşti în Villeneuve?

Ba da, dar...

Ţi-e frică din cauza poveştii cu neamţul?

Un pic.

- Scuzaţi-mă. - Nu, noi...

- Vreo problemă cu miliţienii? - Nu.

Unul din tipii bătuţi, Alban, n-a dormit deloc.

Îl dor coastele.

Suzanne te căuta.

- Ne vedem mai târziu. - Trimit băieţi să vă ţină locul.

- Cine-i Suzanne? - O camaradă de luptă.

- O eroină a Rezistenţei. - Cred că ţie nu prea ţi-a rezistat.

Ascultă... Suzanne e problema mea.

Chiar eşti cu ea?

Dar tu eşti liberă?

Da.

Sigur că o să ne revedem. Dacă vrei şi tu...

Sigur că da.

Dar trebuie să-ţi spun ceva.

Sunt sora lui Alban.

Pleacă!

Ce am simţit în noaptea asta nu se schimbă! Ce simţim amândoi.

Da, începe o mare iubire.

- Antoine... - Pleacă naibii de-aici!

După curtea marţială, dacă te văd prin preajmă, te trimit în arest.

UN SAT FRANCEZ

LEGEA DORINŢEI

Un om din pluton pentru fiecare condamnat?

Nu, cel puţin trei. Unii ratează, alţii cedează nervos...

45 de oameni pentru 15... Unde-i găsim?

- Faceţi grupuri de câte 4-5. - Aş fi preferat o singură salvă.

Atunci găsiţi 45 de tipi.

- Şi dacă-i plătim? - Banii nu-i ajută să tragă bine.

Cei neobişnuiţi cu asta nu reuşesc. Dv. aţi face-o?

Nu e treaba prefectului.

Ne trebuie membri ai Rezistenţei, care au ucis deja.

- Avem la Villeneuve, nu? - Da, dar nu 45.

Reglaţi dv. detaliile. Despre aprovizionare...

E soţia mea.

- Vin şi eu? - Nu.

Vreau un raport despre stocul de alimente pentru consiliul de azi.

Ce s-a întâmplat?

Nu ştiu. L-am găsit aşa, ţeapăn.

- N-a sunat deşteptătorul. - Îmi pare rău pentru dv...

E vina mea.

Trebuia să dorm în camera lui.

- Ştiam, dar eram atât de obosită! - Nu spuneţi asta.

N-aveţi nicio vină, aţi încercat totul.

- Trebuia să rămân aici! - Era foarte slăbit, Lucienne.

Trebuia să stau aici!

Acum, că s-a dus, trebuie să vă spun. Dr. Larcher nu i-a dat nicio şansă.

Plămânii lui erau distruşi.

- Mie de ce nu mi-a spus? - Voia să vă menajeze. E firesc.

Aţi trecut printr-o situaţie grea.

Nu-mi vine să cred.

Spuneţi-mi că o să se trezească!

Vreţi să vă las singură, să-I vegheaţi în linişte?

- Da. - Vă aduc lumânări şi tămâie.

Vă las. Sunt cu gândul alături de dv.

- Aţi dormit bine? - Divin, aş putea spune.

- Şi David? - Încă doarme.

- Pot să-I văd? - Nu-I trezi.

Nu mai este cafea. Împărţim două mere?

- Ce spune rugăciunea? - Nu ştiu limba ebraică.

Am învăţat rugăciunea fonetic, anul trecut.

- Dacă nu înţelegeţi, ce sens are? - Dumnezeu înţelege.

- Chiar credeţi asta? - Nu ştiu.

Îmi face bine să mă rog în ebraică.

- În Palestina, trebuie să învăţ. - Plecaţi în Palestina?

Cât de curând pot. Ce aventură!

Un pământ fără oameni pentru un popor fără pământ.

Mi-ar plăcea să fac să crească fructe în deşert. Vă închipuiţi?

Fructe în deşert...

Când o spuneţi aşa, e tentant.

- Aţi putea veni cu noi. - În Palestina?

De ce nu? Sunteţi singură, cu un copil. Şi eu la fel.

- Putem forma o familie. - Dar nici nu ne cunoaştem!

Avem toată viaţa pentru asta.

- Nu cred în Dumnezeu, Ezechiel. - Nu-i pasă. Nici mie.

Nici eu nu credeam acum doi ani. Nu în Dumnezeu trebuie să credem,

ci în şansa care ne-a adus împreună.

Tată, David frige!

- Are febră, peste 39 de grade. - N-avem nimic aici.

Farmaciile sunt goale sau închise.

Blanchon e bine aranjat!

S-o fi rugat cu foc.

- Unde umblă Antoine? - O să vină.

- Edmond, ştii unde-i Antoine? - N-am altă treabă?

Ai discutat cu adjunctul lui Beriot despre ce va fi după proces?

Nu vorbim acum. Americanii iau notiţe.

- În sfârşit! - Unde ai fost?

La sediul maquisarzilor. Toţi se întreabă dacă s-a terminat.

- Ce? - Războiul.

- Unde ai dormit? - La un prieten. Ce face Christine?

O să-şi revină. Dar mă bucur că s-a întâmplat. Mă mâncau palmele.

E fata de la bal! Şi te tot uiţi la ea.

- Şi ea la tine. O cunoşti? - Probabil am văzut-o pe undeva.

O s-o anunţ că eşti luat deja.

Bună ziua, dle doctor. N-aveţi o aspirină?

În vremurile astea, aspirina e o marfă mai scumpă ca aurul.

Fir-ar...

Declar deschisă audierea curţii marţiale.

Maruani Victor, născut pe 23 decembrie 1924.

Sunt nevinovat. Şi regret ce am făcut.

Înainte de a analiza cazul lui Victor, am de făcut o declaraţie.

- Mai bine la pledoarie. Ne grăbim. - De ce?

- Avem o oră-limită? - Nimeni nu vrea să stăm o veşnicie.

- Inclusiv clienţii dv. - Clienţii mei...

Clienţii mei au dreptul la un proces democratic. Prefectul mi-a promis.

- Aşa am acceptat să-i apăr. - Unde vreţi să ajungeţi?

E o curte marţială democratică.

Cum îndrăzniţi să spuneţi asta, când toţi sunt deja condamnaţi?

- Ce-i cu povestea asta? - Afirm în faţa tuturor!

În faţa reprezentanţilor armatei americane.

Prefectul Beriot a comandat ieri 14 sicrie la fabrica de cherestea.

14 acuzaţi, 14 sicrie. Şi vorbiţi de proces democratic?

Este o manevră pentru a întârzia procesul!

- Dna Schwartz însăşi mi-a spus. - Adică văduva Chassagne?

Să ascultăm delirul unei colaboraţioniste notorii?

Prefectul a cerut 14 sicrie, pe care le va plăti cu benzină, la ora 10.

Uşor de verificat. Acesta nu e un proces, ci o comedie.

Sau mai degrabă o tragedie... O negare a justiţiei.

Vreţi să-i omorâţi pe toţi? N-aveţi nevoie de avocat pentru asta.

Larcher colaboraţionistul!

E vorba de o neînţelegere, pe care o vom lămuri cu prefectul Beriot.

Audierea e suspendată.

- Parcă aţi negociat cu Schwartz. - Dar nu cu Jeannine.

La ce vă trebuia sicrie? Groapa comună era bună pentru ei!

- Trebuie să dăm cadavrele rudelor. - Larcher e un idiot colaboraţionist.

Ba e un om demn şi plin de compasiune.

Mergeţi la Schwartz. Dacă nu declară că am comandat plăcile pentru şcoală,

ea ajunge la închisoare şi rechiziţionez fabrica.

Mergeţi înainte să verifice Larcher.

- Mai iau plăcile? - Desigur. Dulgherul le aşteaptă.

Oamenii o să accepte, dar nu Larcher şi americanii.

Corect.

Ca să-i convingem pe toţi, avem o singură soluţie:

să cruţăm o parte din acuzaţi.

- Aşa dovedim că nu e ceva aranjat. - Deci vreţi un proces real?

Nu, execuţia va fi la ora 13:30. Dar câţiva vor scăpa de pluton.

Ce-i prostia asta? Eram de acord să-i lichidăm pe toţi.

- Acum jucăm la loterie cu oameni? - Americanii trebuie să fie convinşi.

Nu particip la mizerii din astea.

N-aţi învăţat nimic din înfrângere, din ocupaţie?

Ba da, să mă feresc de idealuri măreţe.

- Descurcaţi-vă fără mine. - Anselme, nu putem abandona aşa.

- Trebuie să mergem până la capăt. - Nu ştiu...

Nu înţelegi că miza nu e pielea câtorva indivizi,

ci Franţa pe care o construim? Franţa aranjamentelor politice,

a compromisurilor morale, care ne duc la dezastru?

Sau Franţa la care visam când ne riscam zilnic viaţa?

- Eu vă las. - Anselme, rămâneţi!

Să vă ia dracu'!

Demisia preşedintelui e prevăzută în texte.

Antoine, îl înlocuiţi. Hector Dupuis, adjunctul meu, intră în comisie.

Cedaţi uşor presiunii americanilor.

- Ei eliberează Franţa. - Datorită sovieticilor, în est.

Da, dar americanii ne vor ajuta să reconstruim ţara.

Aparenţele democratice sunt esenţiale pentru ei. Vom cruţa 3 sau 4.

Pe care din ei? În numele cărui principiu?

Acţionăm şi apoi găsim un principiu care să justifice fapta.

Să vedem pe cine putem lăsa în viaţă şi vom decide mai târziu.

Logic ar fi să-i salvăm pe ultimii intraţi în Miliţie, care n-au ucis.

- De ce n-am făcut asta înainte? - Contextul s-a schimbat.

Asta e politica: adaptarea la context.

- Da, dar există limite. - Patru s-au înrolat acum o lună.

Durand, Grans, Markowski, Maruani. Au mai puţin de 20 de ani.

Deci îi cruţăm pe aceştia patru?

Da. Ne mai trebuie unul. Nu putem ţine cont doar de data înrolării.

- E prea mecanic. - Ceilalţi sunt de nesalvat.

- Poate celebrul Alban. - Alban? A omorât doi copii.

Dar a şi salvat o sută de oameni. Pe noi, plus 40 de camarazi înarmaţi.

- Ca să-şi salveze pielea! - Nu contează, a făcut-o.

Victimă a Miliţiei, a omorât la ordin, dar a şi salvat oameni.

- V-aţi ratat cariera de avocat. - Nu sunt de acord.

Vreţi să cruţăm un ucigaş de copii?

Hector nu e aici. Avem nevoie de majoritate pentru condamnare.

Soarta lui Alban depinde de dv. Moarte sau viaţă?

Dr. Larcher e la proces. La celălalt medic aşteaptă 50 de persoane.

- Şi la americani? - Nu tratează francezi.

Mi s-a spus că e doar un copil, în război. Frige şi respiră greu!

Mi-au zis să-i dau apă, dar a vomitat-o.

După aceea tuşeşte încontinuu. Nu ştiu ce să-i mai dau.

Sophie, pregăteşte patul.

- Trebuie să-i scădem febra. - Am putea să ne rugăm.

- Ai dreptate, o să ne rugăm. - Nu cred în asta, Ezechiel.

Ce riscaţi?

Dacă nu e nimic acolo sus, pierdeţi doar puţin timp.

- El mai are timp? - Încercaţi să credeţi cât ne rugăm.

Dar nu ştim rugăciuni pentru bolnavi.

- Găsim ceva în Noul Testament. - Dar e creştin, nu?

lisus era evreu. Începe rugăciunea de seară.

- În franceză? - Da.

Lăudat fii, Doamne, care-mi aduci somnul peste ochi

şi visarea peste...

Pleoape. Dumnezeule veşnic, îngăduie-mi să dorm liniştit.

Am găsit! Îmi trebuie numele tatălui.

- Numele? - Sau prenumele.

- Jean. - Nume de evanghelist, perfect!

Rugăciune pentru David, fiul lui Jean şi al Ritei.

Este cineva cuprins de suferinţă? Să se roage.

E cineva cuprins de bucurie? Să recite cântece.

E cineva bolnav? Să-i cheme pe cei vârstnici,

iar aceştia să se roage pentru el,

ungându-I cu ulei sfânt în numele Domnului.

Credinţa îl va salva pe bolnav, iar Domnul îl va ridica.

Dacă a comis păcate, i se va acorda iertarea.

După ce a deliberat, ţinând cont de articolele 32, 35, 36

din Ordonanţa de pe 22 iunie 1944 a guvernului provizoriu al Republicii

şi de articolul 75 din Codul Penal,

curtea îi declară vinovaţi de colaborare cu duşmanul

pe Blanchon Alain, Galtier Anatole,

Ploumanach Andre, Gerbisier Serge,

Gerbisier Rodolphe, Cartier Sauveur,

Dupont Desire, Dumesnil Basile, Champolski Atanase.

Sunt condamnaţi la pedeapsa capitală,

care va fi executată astăzi.

Lubac Alban, Maruani Victor,

Durand Anatole, Grans Emile, Mankowski Ursule

sunt socotiţi nevinovaţi de colaborare cu duşmanul.

Vor fi judecaţi pentru complicitate la crimă în bandă organizată.

Audierea s-a încheiat.

- Aţi comandat cele 14 sicrie, nu? - Ce mai contează acum?

- Vă mulţumesc pentru tot. - Glumiţi?

Nu. Sunteţi printre puţinii care dau dovadă de omenie.

- De oameni ca dv. am nevoie. - Procesul trebuia amânat.

Era imposibil. Trebuie să dăm poporului ceva.

- Îi daţi sânge. - O impresie de justiţie.

- Numai justiţie nu este! - Pentru popor contează impresia.

Aţi accepta, în anumite condiţii,

să lucraţi cu mine la redresarea oraşului?

Sunt un colaboraţionist, Beriot. Mă mir că n-am fost arestat.

Nimeni nu va fi arestat fără acordul meu.

Mai gândiţi-vă. Dincolo de destinul lui Hortense, e şi interesul dv.

Te binecuvântez, fiule. Mergi în pace.

Ochiţi pieptul, nu capul. S-a înţeles?

Dacă nu vă simţiţi în stare, spuneţi acum.

De ce I-ai salvat pe Alban?

Erai cu el noaptea trecută. Te simţi aproape de el?

- Nu vreau să vorbesc acum. - Eu vreau, deşi gândim diferit.

- Îl urăşti în mod special? - Nu mai mult decât pe ceilalţi.

- Atunci de ce-ţi pasă? - Tu mă interesezi, nu el!

- Am nevoie să te înţeleg. - Scuzaţi-mă...

- Vă mulţumesc pentru participare. - Nu mă bucur că am făcut-o.

Nu e meritul dv.

- Putem vorbi puţin? - E secret! Parc-am fi în partid.

Bine. Acceptaţi să conduceţi poliţia din Villeneuve, măcar temporar?

Poliţia e ca cioclii. Necesară, dar nu obligatorie pentru toţi.

Misiunea noastră rămâne restabilirea statului de drept.

Nu vrem statul dv. de drept! Vrem o Republică

în care poporul să se exprime fără intermediari ca dv.!

Anselme are dreptate.

Nimeni nu e mai potrivit pentru asta, Antoine.

- Accept. - Poftim? Te faci poliţist?

- Când încep? - Acum. Daţi ordinul plutonului.

Foarte bine.

- Ce te-a apucat? - Vreau răspunderi.

Dar nu aşa!

Pluton, drepţi!

Luaţi poziţie! Încărcaţi armele!

Aveţi o ultimă dorinţă?

Miliţieni, la comanda mea!

Unu, doi, trei!

În genunchi, am jurat Să murim cântând

Pentru noua Franţă.

Îndrăgostiţi de glorie, Uniţi de aceeaşi fervoare,

Jurăm să construim Franţa, Jurăm în genunchi.

Salvatorul Franţei veşnice Ne-a aprins un ideal strălucitor...

- Ce facem? Aşteptăm să termine? - Nu ştiu!

- E ultima lor dorinţă. - Daţi ordinul, Antoine!

- Lăsaţi-i să cânte! - E imnul Miliţiei, are 6 strofe.

- Nu putem trage când cântă! - Ba da, dacă e cântecul ăsta.

- Hai, Antoine! - Pluton, la comanda mea...

Nu te aud!

- Pluton, la comanda mea! - Să aşteptăm să termine cântecul!

Nu pot!

Dă-mi puşca!

V-a zis să vă pregătiţi, sunteţi surzi?

Unde-i spiritul Rezistenţei? Pluton, arma la ochi!

Nu o femeie! Nu puteţi permite asta, Beriot!

Arma la ochi!

Avem dreptul să murim ca bărbaţii!

Nu te-a deranjat să omori femei!

Ştii ceva, Blanchon? Femeile din Rezistenţă îţi trimit un mesaj!

La comanda mea!

Foc!

Cred că febra a scăzut.

E cineva bolnav? Să-i cheme pe cei vârstnici.

Poţi să te opreşti, Sophie. David e mai bine.

Chiar zâmbeşte.

Asta nu vă face să credeţi puţin?

În Dumnezeu, nu. Poate în dumneavoastră.

Ce faci, puiule?

Trebuie să mănânce şi nu mai avem nimic.

Mă duc să caut mâncare în oraş.

- Vii, Sophie? - Da.

- Daţi-i puţină apă. - Sfântă!

Pe curând!

Nu mai ştiu ce să fac.

Dacă nu vorbesc de tine, parcă mint.

Dacă vorbesc de tine, stric totul. El spune că nu...

Greu de înţeles, puştiul ăsta.

De ce m-oi fi îndrăgostit de un puşti?

Te distrezi, nu? Şi tu erai greu de înţeles.

Sunt fete pe-acolo?

Sau şedinţe?

Ăsta e paradisul tău: o fată frumoasă, într-o şedinţă frumoasă.

Nu-i aşa?

Bună ziua! Cum te cheamă?

- Aici sunt fişele dactiloscopice. - Ce?

Amprentele indivizilor arestaţi.

- Şi sunt folositoare? - Sigur, în anchetele criminale.

Nu mă ocup de aşa ceva, nu mă pricep.

Va trebui să vă ocupaţi de tot.

Cazurile de crimă sunt ale dv.

E greu de deosebit cazurile politice de cele criminale.

- Fernand, ţi-ai revenit? - Eşti şeful poliţiei? Lucrez aici.

- Nu rănit! - Face cât trei tipi zdraveni!

E unul dintre cei mai vechi maquisarzi. Nu mai sunt mulţi.

- O cunosc pe fata asta. - Eu nu.

Probabil o ştiu de dinainte de război.

- Ce doriţi? - Să vorbim.

Sunt foarte ocupat. Reveniţi peste un an, doi.

Vrei să-ţi fac o scenă de faţă cu toţi?

Vreau doar să vorbim 5 minute, nu cer marea cu sarea.

Unde pot să stau fără să fiu deranjat?

În biroul şefului. Biroul dv.

- Ce vrei? - Îţi mulţumesc pentru Alban.

- N-am făcut nimic. - Nu te cred.

Ce mai vrei?

Voiam să văd dacă n-a dispărut.

Nu e nimic între noi, doar minciuni.

Dacă-ţi spuneam cine sunt, n-ai fi dansat cu mine.

Trebuia să te mint.

Îmi aminteşti de cineva.

Mă gândesc tot timpul la mâinile tale pe mine.

M-ai abordat ca să-I ajut pe fratele tău.

Da, dar ce s-a întâmplat după aceea contează.

- Uită-mă. - Nu pot.

Şi ascunde-te. Amantele nemţilor şi surorile miliţienilor o păţesc.

leşirea e în capătul holului.

Îmi pare rău că vă deranjez. Trebuie să vorbim despre înmormântare.

- Ce anume? - Nu-I putem îngropa cu numele lui.

Sigur că nu.

Preferaţi un anumit nume? Larcher va emite certificatul de deces.

Nu ştiu...

- Mă gândeam la Charron (Rotar). - Charron?

Da, e traducerea numelui lui. Wagner asta înseamnă.

- Cel care face roţi. - Ştiu, Jules.

Şi pentru prenume, Christian. Seamănă cu Kurt la sonoritate.

Am un văr Christian. Nu-mi place.

Atunci Christophe?

Christophe Charron. Nu sună bine.

Vă amintiţi, când aşteptam să se nască Francoise...

- Nu ştiam dacă va fi fată sau băiat. - Sigur că-mi amintesc.

Alesesem Etienne ca nume de băiat.

Ca străunchiul dv. ucis în 1914.

Nu-I cunoşteam, dar aveam poza lui în cameră.

Noaptea vorbeam cu el, îi povesteam secretele mele.

Da, Etienne... E bine.

Voi fi fericită să citesc acest prenume...

Când voi merge la mormântul lui.

Etienne Charron sună foarte bine.

Vrei să dormi?

Dormi...

Ezechiel?

- Cine e? - Deschide, Rita!

O să mă omoare ca pe un câine. Lasă-mă să intru.

Cel care locuieşte aici se va întoarce.

Ştiu, Ezechiel Cohn. V-am văzut ieri plecând de la şcoală.

Eram în pivniţă.

De ce te-ai întors aici?

Ne putem înrola în armata B a lui Delattre.

- Sigur? - Andre mi-a zis. Ai vrea?

Solda e mică, uniforma obligatorie. Nu ştiu...

Azi-noapte, cineva a spart biroul comisiei care acordă locuinţe.

- Şi ce? - Fifi I-a recunoscut pe Marchetti.

- Băuse prea mult. - A lucrat în poliţie în '42.

De ce s-ar fi întors Marchetti?

Poate caută un apartament gol să se ascundă.

- Eraţi prieteni, nu? - Colegi.

Vă simţiţi în stare să-I arestaţi?

Ar trebui întâi să-I găsim.

Nu se poate trece în Elveţia.

Şi voiam să te revăd.

Am stat despărţiţi atâta timp!

Toată lumea te caută. Ce-o să facem?

Nepotul lui Servier conduce oameni în Spania.

- Mi-e frică. - De ce?

- De tine. - Rita, te iubesc! Ştii asta?

Repede!

Rita, ai păţit ceva?

Am auzit împuşcături, mi-a fost frică.

- Împuşcături? - Da, acum o oră.

- Afară e linişte. - Foarte bine.

- Cum se simte David? - Pare bine.

- Aţi găsit de mâncare? - Da... Şi nu.

- Nu mănânc! - Îţi ordon!

Patru felii de jambon, în schimbul ceasului.

- Ceasul? Nu trebuia! - Şi mie mi-e foame.

Dar am o problemă. Bunicul meu rabin ar fi avut o soluţie.

Care e problema?

Dacă I-am salvat pe David prin rugăciune...

- Să spunem. - Îi putem da să mănânce porc?

Eu nu mănânc!

- El ce-o să spună? - Cine?

El!

Chiar nu ştiu.

De ce i-ai spus lui Larcher? Eşti idioată, ca Chassagne?

- Nu vorbi aşa! - Aveam un acord cu Beriot!

Cuvântul lui nu înseamnă nimic! Dacă mă găseau ăia azi-noapte?

Crezi că acum stai mai bine? Beriot are toată puterea!

Nu neapărat. Am vorbit cu tata.

Un prieten al tatei îl poate înlocui.

- Taică-tău are amici în Rezistenţă? - Toată lumea are!

- Beriot poate fi revocat. - Eu sunt cel care are probleme!

- N-o să primesc benzina. - Beriot e supleant, aşa zice tata.

Nu te-ai schimbat deloc. M-am săturat, du-te la tata!

- Ce faci? - Te urc în trenul de Paris.

Te duci la tati şi îl vezi şi pe fiul tău, care te cheamă de doi ani.

- Dă-mi drumul! - Mulţumim că ne-o aduceţi.

- Ce vreţi? - Judecăm colaboraţioniştii.

- Beriot pierde vremea. - Îi judecaţi chiar voi?

Nu, îi târâm la judecată. Dna Chassagne e-n capul listei.

- Nu vă permit. - Nu te amesteca.

- E mama fiului meu. - Mama mea a fost spânzurată!

- Nici nu ştiu unde ai îngropat-o. - Jeannine nu e vinovată.

A vândut arme celor care au spânzurat-o pe mama.

Şi zici că nu e vinovată?

Ţi-am salvat viaţa, Raoul. Şi ţie. Şi mă trataţi ca pe un duşman?

Cu ea avem de-a face. Suntem cinci, renunţă!

Anselme!

Raymond!

- Rapoartele astea sunt plicticoase. - Da, dar sunt baza.

- O să vă obişnuiţi. - Nu vrei să ne tutuim?

În Rezistenţă ne tutuiam. "Dv." e pentru părinţi şi preoţi.

Bine. Şi aici ne tutuim, ca în Rezistenţă.

Bună, Alain. Pa, Alain!

Mă duc până la Marchetti, cine ştie?

Cred că ar trebui să pornim iar de la zero.

Totul s-a stricat la bal, când am plecat cu Gerard şi Christine.

Te-a supărat asta? Ţi-am părut prea violentă?

- Nu e asta... - Dar ce?

Problema ta cu... O să se rezolve.

Totul a mers prea repede. Lasă-mi timp...

- Pentru ce? - Să mă gândesc.

Să te gândeşti?

Deci s-a terminat.

Antoine!

Ştii unde-am văzut-o pe proasta asta?

Era cu neamţul anul trecut, făcea baie în pielea goală,

când i-ai prins pe ăia doi.

Scroafa se scălda cu un neamţ?

- Ce păr frumos ai, scumpete! - Ce voia de la tine?

- Ai vorbit cu ea? - Eşti bine dotată!

- Erau rezervaţi pentru nemţi? - Dă-i drumul!

- Glumeşti? E gagica nemţilor! - Am zis să-i dai drumul!

Şi tu, Fernand.

Cine-i fata asta? Spune, Antoine!

- Antoine! - E cu mine.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro