Original subtitles

- Xavier, nu face asta! - O să-i radem pe toţi!

Cară-te!

Mâinile sus, jigodiilor!

UN SAT FRANCEZ

PROCESUL

Puteau arunca în aer totul pe o rază de un kilometru.

- Îi suntem datori tânărului. - Voia să-şi salveze pielea.

Mă mir să vă văd. Parcă nu mai eraţi şeful Rezistenţei.

Eu I-am chemat pe prietenul meu Anselme. Experienţa lui ne e utilă.

- Avem probleme grave de rezolvat. - Începând cu porcii de miliţieni.

- Nu-i transferăm a Besancon. - Mi-am dat cuvântul.

Aţi greşit. Băieţii noştri nu-i vor lăsa să iasă vii din şcoală.

- Băieţii dv. au sabotat camioanele? - Nu comentez.

Ameninţaţi reprezentantul guvernului provizoriu?

Vreau pielea mizerabililor. Toţi partizanii sunt de partea mea.

- Confirm. - Eu nu. Nu sunt de acord.

Încalci legea, Anselme.

Dacă dreptatea e în afara legii, legea e proastă!

Să găsim o soluţie.

- Când sunt gata camioanele? - Abia diseară.

Dacă nu-i transferăm pe miliţieni, trebuie să facem ceva aici.

- Ce? - O curte marţială.

- Altă îmbrobodeală. - Stai.

- Inclusiv condamnarea la moarte? - Desigur.

- Le-aţi promis proces la Besancon. - Contextul s-a schimbat.

- Dv. veţi conduce procesul, nu? - Sunt prefect, nu mă pot implica.

Dar eu numesc cei 3 judecători.

Vă propun să prezidaţi curtea marţială.

- Şi când s-ar întâmpla? - Azi, dacă se poate.

Asumaţi-vă răspunderile, Anselme. Judecaţi, dacă asta vreţi.

- Veţi vedea că nu e simplu. - Bine, accept.

- Şi cine va fi procuror? - CDL are vreo propunere?

- Sunt gata să-mi asum rolul. - Bine, veţi fi procuror.

Vedeţi, fac mai mult decât să vă consult.

- Ceilalţi doi judecători... - Eu îi numesc.

- Antoine, dv. veţi fi unul. - Eu?

- E tânăr ca să fie judecător. - Eu îl consider îndreptăţit.

- Accept. - Şi mai trebuie o femeie.

Generalul vrea ca rolul lor în Rezistenţă să fie apreciat.

- O femeie? - Marie nu mai este. Nu văd cine...

- Suzanne Richard. - N-o ştim.

Prima femeie din Rezistenţa locală, noiembrie 1940.

- Eu nu eram aici. - Fixăm audierea la ora 16.

Punctul următor? Nu discutăm toată ziua despre Miliţie.

Am pregătit lista colaboraţioniştilor notorii.

- Nu aşa reconstruim Franţa. - Dar este prioritatea.

Priorităţile sunt aprovizionarea, sănătatea.

- Suntem gata să preluăm sarcinile. - Cine?

- CDL. - Perfect.

Vă însărcinez cu aprovizionarea şi cu locuinţele.

- Staţi puţin... - Instalaţi permanenţa în şcoală.

Luaţi-vă ajutoare şi va fi bine. Organizăm balul?

- Diseară! - Se vor lipi afişe în oraş.

Trebuie să facem rost de muzicanţi.

- Ce frumos e! - Da, e frumos.

S-a dus totul dracului. Tu eşti de vină, boule!

Cârpă! Laşule!

- Gata, Xavier! - Dv. m-aţi fi lăsat.

Poate. Dar la ce ar fi folosit să sărim în aer?

Dar acum avem vreun rost? Suntem ca peştii din piaţă, pe jumate morţi.

- Avem vreo şansă la proces? - Tu, poate.

Pentru mine s-a terminat. Pentru voi...

Nu ştiu.

O curte marţială aici va fi dură.

Cei tineri, care n-au ucis, au o şansă.

- Vom avea un avocat? - Categoric.

Dar nu ştiu dacă va fi de folos.

Când noi îi judecam pe maquisarzi, avocaţii erau...

Vă amintiţi procesul din februarie?

Când s-au prins că stăteau pe propriile lor sicrie, ce feţe aveau!

Unii au făcut pipi pe ei.

Şi le-am cântat "Internaţionala". Am învăţat versurile toată noaptea.

Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii, Voi, osândiţi la foame, sus!

Să fiarbă-n inimi răzvrătirea, Să-nceapă al lumii vechi apus!

Ce vremuri!

Vă temeţi de moarte?

Nu. Aş prefera să mai trăiesc un pic, normal, dar...

Roata norocului s-a învârtit. Accept asta.

Nu reuşesc să accept că o să dispar cu totul.

- Tu o să-ţi scapi pielea. - Mai taci!

Am omorât oameni! După şeful, eu pic primul.

Tu, cu mutrele tale de afurisit, n-ai făcut decât să ameninţi.

Mai am câteva zile de trăit. Mă scuteşti de tâmpeniile tale?

- Vreau să mă spovedesc. - O să cerem asta. Vor accepta.

- Cine, bolşevicii? - Beriot e gaullist. Vom avea preot.

Şefule... cum se poate ca Dumnezeu să nu fie cu noi?

De ce spui asta?

Am pierdut!

Poate e o încercare trimisă de Dumnezeu.

- Ce faceţi? - A vrut să arunce totul în aer.

O să fie judecat separat, de un tribunal militar.

Un tribunal doar pentru mine! Ce baftă am!

Hai la lupta cea mare, Rob cu rob să ne unim,

Şi Internaţionala Prin noi să o făurim!

Te-am găsit!

- Datorită ţie sunt judecător? - Nu.

De Kervern te-a convins că locul femeii e la bucătărie?

- Nu-ţi place să găteşti? - Ba da!

Fac o tocană grozavă cu carne de oaie. Făceam, când aveam carne.

Îmi faci poftă!

- Surpriză! - Ciocolată?

O am de la un subofiţer american. Jimmy.

M-a invitat la masă, i-am zis că nu sunt liberă.

Nu eşti, trebuie să-i păzim pe miliţieni.

Voiam să trec pe la Gerard, să-i cer socoteală lui Christine.

Nu cred că a rămas acolo după ce ne-a turnat.

Da, probabil s-a cărat, ticăloasa. Dar vreau s-o dăm în urmărire.

- Mergem? - Antoine...

Nu ţi se pare ciudat că vom fi judecători?

- Împreună avem majoritatea. - Dacă suntem de acord.

Moarte pentru asasini, închisoare pentru restul.

Nu ştiu. Nu judecăm înainte de audiere.

- Trebuie să mergem chiar acum? - Suntem de gardă.

Trebuia să accept invitaţia lui Jimmy.

- Avem toată viaţa în faţă. - Viaţa e scurtă.

Vino!

- Astea-s toate lampioanele? - Tot ce am găsit, dle director.

- Dle prefect... - Sunt încă directorul şcolii.

- Foarte bine. - Şi muzica?

Moş Andre vine cu acordeonul şi cu soră-sa.

- Bate untul? - Nu, cântă.

- Cântă bine, sper. - Premiul I la Conservator.

- A fost curier în Rezistenţă. - Deci e cântăreaţa ideală!

Ne trebuie un ordin pentru benzină, rechiziţionarea de locuinţe

şi puterea poliţienească.

Pentru benzină, doar maşinile acceptate de noi.

lată lista.

Perfect. Adăugaţi-I pe Edmond, preşedintele CDL, altfel face icter.

- Sau rujeolă. - Dar n-are maşină.

Tocmai. Nu ne costă nimic şi avem de câştigat. Sistem B.

Pentru rechiziţionarea de locuinţe ne trebuie lista colaboraţioniştilor.

Şi evreii deportaţi. Unii aveau apartamente frumoase.

Dar se vor întoarce. Sperăm, cel puţin.

Dar nu foarte curând. Lagărele sunt în Germania, Polonia.

Până se întorc vor trece luni. Urgenţa este viitorul apropiat.

Mai bine nu. Faceţi lista colaboraţioniştilor.

- Mai sus lampioanele! - Sforile sunt scurte, dle direc...

Ce facem cu poliţia? Comisariatele sunt goale

şi membrii Rezistenţei revendică puteri închipuite.

Se vorbeşte de miliţia patriotică. Cică arestează colaboraţioniştii.

Momentan trebuie să ne bazăm pe CDL, din păcate.

Faceţi o notă pentru Edmond. Ne trebuie 10 bărbaţi înarmaţi,

cu brasarde pe care să scrie GPRF, nu CDL sau altceva.

- M-aţi chemat? Cine e bolnav? - Nimeni. Nu de asta v-am adus.

Hector, nu uita să-I inviţi la bal pe ofiţerul american.

L-am invitat, vine.

E formidabil. A fost secretarul meu la Alger.

Sunt obosit. Cu ce vă pot ajuta?

Ştiţi că miliţienii vor fi judecaţi?

Umblă zvonurile.

Judecătorii şi procurorul au fost numiţi. Audierea începe la ora 16.

- Şi? - Au nevoie de un avocat.

- Nu vorbiţi serios! - Doar dv. puteţi face asta bine.

Nu sunt avocat şi detest Miliţia!

Toţi le vor pielea, e ca la linşaj. A trebuit să convoc curtea marţială,

dar vreau un proces echitabil, iar dv. sunteţi un umanist.

Aţi dovedit că vă preocupă soarta semenilor.

O să plătesc toată viaţa fiindcă am încercat să limitez pagubele?

Aţi fost pro-Vichy, apoi v-aţi îndepărtat. Sunteţi apărătorul ideal.

Nu vreau să apăr sau să atac pe nimeni!

Ajutaţi-mă să restabilesc statul de drept.

Miliţienii au dreptul să fie apăraţi.

- Jumătate n-au făcut mare lucru. - Mi-e egal!

N-au decât să crape, cum se zice acum.

- M-am exprimat clar? - Vă credeam mai generos.

Războiul schimbă oamenii, dle Beriot.

Un timid director de şcoală devine un prefect care sechestrează locuinţe.

Şi dv. ce aţi devenit?

- Un om singur şi obosit. - Ştiţi că Hortense a fost arestată?

Cu Muller. Nu ştiu unde este el, dar ea va fi transferată aici.

Îmi propuneţi un târg, nu?

Libertatea lui Hortense în schimbul participării la parodia de proces.

Deloc. Nu vă pot garanta eliberarea lui Hortense.

- Va fi judecată. - Şi Lucienne?

Poftim?

Adăposteşte un ofiţer german în casa dv.

- Şi ea va fi judecată? - Tăceţi!

De ce ar fi mai vinovată Hortense? Fiindcă Muller e mai înalt în grad?

Bine, să vorbim pe şleau.

Pot să uşurez considerabil pedeapsa lui Hortense.

În schimb, vă cer doar câteva ore în care să apăraţi nişte oameni

şi principiul democraţiei reinstaurate.

Vă puteţi apăra chiar propriile decizii în faţa localnicilor.

- Deci I-aţi consultat pe Kurt? - Era un bolnav ca toţi ceilalţi.

- Are şanse să scape? - Ar fi mai bine să moară.

Cred că soţia dv. nu m-a auzit.

Larcher, am nevoie de un răspuns în privinţa procesului.

Garantaţi că Hortense va primi o pedeapsă uşoară?

Repudiere simbolică şi închisoare cu suspendare, în cel mai rău caz.

N-are mâinile pătate cu sânge.

Dacă nu vă ţineţi de cuvânt,

voi urla în tot oraşul numele oaspetelui dv.

Aveţi cuvântul meu.

Trebuie să pregătiţi apărarea în câteva ore. Discutaţi cu ei.

- Caut mâncare pentru fiul meu. - O idee bună.

- Mă puteţi ajuta? - Nu.

- Vă ocupaţi de aprovizionare, nu? - Reveniţi mâine sau poimâine.

- Copilului îi e foame acum. - N-avem nimic.

Atunci ce face comisia dv.?

- Locuiţi la Villeneuve? - Nu.

Sunt evreică belgiană, refugiată în Franţa,

arestată de nemţi şi am scăpat cu viaţă la gara din Seurre.

Regret din suflet. Dar ne ocupăm doar de rezidenţii din Villeneuve.

Dacă aş fi, i-aţi da mâncare fiului meu?

Nu, dar aţi putea completa formularul pentru a primi ajutoare.

- Avem formulare? - Un camarad le copiază de mână.

Avem buletine de aderare.

Poate există o soluţie ca să primiţi provizii.

Ce părere aveţi despre Partidul Comunist?

- Niciuna în mod deosebit. - Sunt mulţi evrei în partid.

Problema mea sunt produsele lactate.

Dacă aderaţi, puteţi face apel la solidaritatea între camarazi.

Există camarazi care au vaci, capre sau fac contrabandă?

Sunteţi răutăcioasă.

Daţi-mi lapte şi ader pe loc!

Sunteţi prea materialistă pentru a vă alătura cauzei noastre.

Scumpule, o să găsesc de mâncare, îţi promit.

- Nu înţeleg. - Stai liniştit, o să se întâmple.

- Nu te mai gândi. - Nu eşti supărată?

- Avem toată viaţa înainte. - Ziceai că e scurtă.

Nici chiar aşa. Trebuie doar să te relaxezi.

- În sfârşit! Suntem aici de la 10. - Scuze, şedinţă la nivel înalt.

Aproape de vârf!

- Vreau să fac pipi. Nu doar eu. - Nu e prevăzut.

- Nu-i putem lăsa să facă pe ei. - De ce nu? Sunt nişte mizerabili!

Nu! E penibil. Şi dacă pute, suferim toţi.

Stai aici, iar noi îi ducem la toaletă.

- Sunt miliţieni. - Sunt fiinţe umane.

- Sunt periculoşi. - Îi ducem pe rând.

Stai aici, cu Suzanne.

Vino!

Te amuză că sunt prizonierul tău, nu?

Mă gândesc des la ziua aia în pădure, când am ieşit din Rezistenţă.

- N-ai intrat aiurea în Miliţie. - Ba da, aproape.

Ai ucis doi copii din întâmplare? Eram în hambar, am văzut tot.

Deci ai văzut că n-am vrut s-o fac.

În camera fetiţei, v-am văzut în dulap şi n-am zis nimic.

Sunt judecător al curţii marţiale, nu pot discuta.

V-am salvat vieţile, ţie, iubitei tale şi celor din casă.

Toaletele sunt acolo. Du-te repede.

Alban!

Ce cauţi aici? Am zis să stai la bunica!

- În timp ce tu îţi rişti viaţa? - Nu mă poţi ajuta!

Pot să te ajut să te aperi, să găsesc un avocat.

Gândeşte-te la tine! O să ai necazuri dacă află că eşti sora mea.

- De ce stai atât? - Am dreptul la două minute!

- Sunteţi zece! Am treabă. - les imediat.

Bunica pune la bătaie moştenirea de la bunicul ca să ai un avocat bun.

L-au numit pe Larcher. Oricum, n-am nicio şansă.

- Nu spune asta! - E adevărat.

Toţi am făcut greşeli.

Am omorât doi copii, Genevieve.

Frate şi soră. 7 şi 9 ani.

I-am împuşcat cu pistolul.

- Nu pot să cred! - Fetiţa îşi luase fratele în braţe.

M-a privit până în ultima clipă.

Când închid ochii o văd.

Nu cred! Inventezi.

Zici asta ca să...

Mulţumeşte-i bunicii.

Şi uită-mă.

Lucienne!

Sunt Jules. Aş vrea să vorbim. Nu, vreau să vorbim!

Lucienne?

Bună ziua, Kurt. Mă recunoaşteţi?

Vă doare?

Asta vreţi?

Creionul.

Nu e cazul. Mie îmi pare rău să vă văd în starea asta,

acum că s-a terminat războiul. Aici, cel puţin.

"Ajutaţi-mă... să mor".

Ştiţi că nu pot face asta.

- Ce faceţi aici? - Vă căutam.

- Sunt acasă la mine. - La noi.

La amândoi, să zicem.

- Putem vorbi în particular? - Acum?

V-am spus că mă grăbesc, am multă treabă.

Odihneşte-te, mă întorc în două minute.

Se simţea mai bine, dar acum e obosit. Are nevoie de odihnă.

- Nu mă interesează ce faceţi cu el. - Nu?

Am aflat că Larcher ştie. Cine altcineva?

Nimeni.

E viaţa dv., dar nu vă permit să-mi distrugeţi cariera.

- Nu vă fac niciun rău. - Vreau să fiu primar la Villeneuve.

- E important pentru toţi. - Veţi fi un primar bun.

Mulţumesc pentru certitudine, dar situaţia nu poate dura la nesfârşit.

Imediat ce-şi va reveni, Kurt va pleca.

Şi dumneavoastră?

Nu vreau să vorbesc despre asta.

Mă veţi ajuta la organizarea şcolii?

- Desigur. - Găsiţi-mi ghirlandele şi scaunele.

Mă găsiţi în sala de serbări.

Următorul!

Nu-mi vine să cred că vă văd. Sunt Ezechiel Cohn.

Eram toţi aici, în iulie '42. Eraţi cu mama dv.

Da, îmi amintesc. Soţia dv...

lertaţi-mă, n-am vrut.

- Cum te cheamă? - Sophie. Şi el?

David.

- Unde e tatăl lui? - Sophie, nu întrebi oamenii aşa!

Dar cum?

- Aţi stat ascunsă la Villeneuve? - Nu, am ajuns din întâmplare.

- Şi unde veţi merge acum? - Nu ştiu.

- Aveţi rude undeva, nu? - Nu.

Nici familie, nici prieteni, nici trecut.

- Nici viitor, cred. - Dar aveţi copilul în braţe!

Nu pot nici să fac rost de mâncare pentru el.

- Pot să vă ajut. - Nu, mulţumesc.

- Fără obligaţii. - Întotdeauna sunt obligaţii.

Uneori se întâmplă miracole. După ce am evadat de aici, în '42,

am fost arestat cu Sophie la marginea oraşului.

Ne-au dus la comisariatul central, la Marchetti.

Nu era un tip omenos. El s-a ocupat de arestarea evreilor.

Cică i se spune "măcelarul din Villeneuve".

Aveam acte false penibile şi mi-a zis că ştia cine eram.

Am crezut că se terminase, că avea să ne trimită cu ceilalţi.

Dar nu...

Mi-a vorbit de Dumnezeu şi ne-a lăsat să plecăm.

Ne-a şi sfătuit cum să trecem în Elveţia.

În fiecare zi mă întreb de ce a făcut asta.

- Cred că a fost un miracol. - Nu mai cred de mult în miracole.

Eu cred. Altfel n-am fi aici.

- Toate au un sens. - Un sens?

- Dumnezeu vede tot ce facem. - Deci e mai rău decât îl credeam.

- Nu credeţi în Dumnezeu? - Aş crede dacă ar ploua cu lapte.

Un tip vinde marfă de contrabandă în spatele şcolii.

Nu ştiu dacă are lapte. Sigur, vă trebuie bani.

Mulţumesc pentru informaţie.

Vă urez mult noroc, dv. şi lui Sophie.

- Noroc, Rita! Aşa vă cheamă, nu? - Da.

Dăm totul la o parte, ca să se poată dansa.

Moş Andre şi sora lui, Mathilde.

Jules Beriot. Încântat!

Deci dv. ne veţi face să dansăm în ziua asta istorică. Mulţumesc!

- Plăcerea e de partea mea. - Ce ne cântaţi?

Melodii de dinainte de război, valsuri, java...

Şi cel mai important...

Am rămas fără cuvinte.

- Mulţumesc! - Simţim eliberarea!

Mathilde e foarte solicitată la baluri. Se bate lumea pe ea.

E de groază. Găseşte un pretext.

Doamnă, mi s-a spus că aţi fost eroină a Rezistenţei.

Da, am condus 30 de femei din reţeaua Notre-Dame.

- Mă ascultau cu sfinţenie. - Atunci nu puteţi cânta diseară.

Ordinele sunt clare: niciun membru al Rezistenţei nu urcă pe scenă.

Riscul unui atentat e prea mare.

La Mossey, un şef de reţea a fost devorat pe estradă

de câinii Miliţiei.

Se pare că a rămas doar tibia dreaptă din el.

- Doamne! - Tibia dreaptă...

- Ce păcat! Abia aşteptam. - Şi eu.

Poate la anul, când nu va mai fi niciun pericol?

Desigur.

- Sunteţi un erou. - Dar n-avem muzică.

Măcar n-o avem pe Mathilde. Faceţi-mi rost de o linie telefonică.

Trebuie să anunţ comisarul de la Dijon că-i judecăm pe miliţieni.

Colaboraţionistul!

Lăsaţi-I!

- Daţi-i drumul dlui Servier. - E colaboraţionist!

- Am un acord cu preşedintele CDL. - Bagă-I undeva!

Victor, adu-i pantoful.

Judecaţi-I!

Acest acord, semnat de şeful CDL, îi garantează un tratament echitabil.

Daţi-i drumul.

- O să fugă. - Puteam să plec de mult!

Îi asum faptele. Sunt gata să fiu judecat, dar nu tratat nedemn.

Poliţia Vichy nu era tocmai blândă, dle Servier.

Mizerabilul de Marchetti a omorât-o pe mama!

- Eu n-am nicio vină. - Un răspuns cam rapid.

Duceţi-I acasă, fără violenţă.

Să fie hrănit şi lăsat în pace. Va fi judecat.

- Îmi juraţi? - Da. Luaţi-I de aici.

CDL trebuie să ne dea oameni pentru poliţie.

Edmond zice că toţi sunt ocupaţi. Nu ştiu cu ce.

Pune presiune pe noi înainte de proces.

- Am emoţii. - Şi eu.

N-ar fi trebuit să accept.

Cereţi să facă linişte.

Linişte în sală!

Va vorbi dl prefect Beriot.

Credeam că puterea politică şi cea judiciară sunt independente.

- Aşa scrie aici. - Da, generalul ţine la asta.

Mă exprim doar pentru că audierea n-a început încă.

Vreau să vă spun cât de important este acest proces,

primul după eliberarea oraşului Villeneuve.

Cei de pe bănci sunt acuzaţi de fapte grave.

Avem trei judecători incontestabili, un procuror şi un avocat al apărării.

Larcher e colaboraţionist!

Vă cer să vă stăpâniţi!

Eu I-am numit pe dl Larcher

şi vă cer să respectaţi drepturile apărării.

Republica, alungată din Franţa de 4 ani, îşi reintră în drepturi.

Asistând la această audiere, sunt emoţionat

ca la o naştere, sau mai degrabă o renaştere. A democraţiei.

Închei, în virtutea separării puterilor, de care s-a amintit aici.

Trăiască Republica! Trăiască Franţa!

Aveţi legătura telefonică în 20 de minute.

Declar deschisă şedinţa curţii marţiale!

Dle procuror, citiţi actul de acuzare.

- Mulţumesc, dle preşedinte. - Scuzaţi-mă!

N-aţi precizat starea civilă a acuzaţilor. Este obligatoriu.

Ajungeam la asta. Este un proces aparte.

14 acuzaţi, care au comis aceleaşi crime.

Crime groaznice, de neiertat.

La spânzurătoare!

Dle preşedinte, faceţi ordine în sală dacă vreţi să avem un tribunal.

Vrem să terminăm cât mai repede. Cu toţii gândim la fel.

Până se dă verdictul, linişte! Continuaţi, dle avocat.

Nu, dânsul e procuror.

Băieţi, sunteţi surzi?

Linişte sau dăm afară publicul!

Primul care urlă primeşte un şut în fund de la mine!

Clar? lar dv. nu aveţi cuvântul. Doar avocatul poate vorbi.

- Continuaţi. - Acuzaţii au comis aceeaşi crimă.

O crimă evidentă, cum voi demonstra.

Pentru a câştiga timp şi din lipsă de mijloace,

propun să-i judecăm ca pe un grup omogen,

fără a intra în detaliile faptelor fiecăruia.

Încălcaţi principiul individualizării pedepselor, bază a dreptului francez.

Astea-s vorbe goale. Explicaţi.

- Ce democraţie frumoasă! - Linişte!

Sunt om din popor, nu judecător. Lăsaţi oamenii să se exprime!

Deci, care-i principiul ăla?

Individualizarea pedepselor.

Un om e judecat pentru ce a făcut, cu trecutul şi circumstanţele sale.

Nu pot fi băgaţi în aceeaşi oală Alain Blanchon, şeful Miliţiei,

şi Victor Mardani, care s-a înrolat acum 15 zile. Doar a purtat uniforma.

- Ce părere aveţi? - Are dreptate, normal.

Dar nici n-avem timp de un proces detaliat.

Acest tip de proces se pregăteşte, se face anchetă.

N-avem unde să-i ţinem, cu ce să-i hrănim.

Nu-i putem judeca împreună, ar fi o ruşine.

- Nu putem să ne lungim. - N-o să ne complicăm viaţa aiurea.

Vă rog!

Irosim picioare în fund!

Vom studia fiecare dosar,

dar limitez timpul la 15 minute.

E scandalos!

Aici scrie că preşedintele curţii stabileşte procedura.

Dacă nu vă convine, demisionaţi. Voi numi un avocat din public.

- Să continuăm. - Perfect.

Este ora 16:20. Acuzat Alain Blanchon,

născut pe 23 martie 1899, ridicaţi-vă!

Dle procuror!

Domnule, aţi comis zeci de crime.

- N-am comis nicio crimă. - Nu aveţi cuvântul!

Dacă vă adresaţi mie, răspund.

Nu complica lucrurile, spune-ţi ideea.

N-aţi comis nicio crimă?

3 martie 1944. Execuţia a 6 maquisarzi, cu ochii scoşi.

Unul a fost îngropat de viu.

2 mai. Uciderea prin înecare a lui Gilles Durand şi a soţiei lui,

cu mâinile legate cu sârmă.

9 iunie. Şase evrei sunt împuşcaţi la marginea unei şosele.

Miliţienii au scris pe un carton: "Am primit carne cuşer".

După aceea au abandonat cadavrele.

3 august. Martine Simon, violată, cu craniul zdrobit.

- Eu n-am fost de faţă. - Dar ceilalţi au fost.

Acum două zile, masacrarea familiei Vernet.

Va fi dificil de dovedit ce aţi făcut dv. personal în aceste orori.

Dacă se insistă cu individualizarea pedepselor,

mă voi concentra pe cea mai recentă faptă a dv., care a bulversat oraşul.

Spânzurarea a 10 ostatici,

printre care Marie Germain, şefa Rezistenţei locale.

- Nemţii au decis acţiunea! - Dar eraţi de faţă!

- Da, eram. - Nu negaţi, mulţi v-au văzut!

DI Blanchon nu neagă. Spune că nu e vinovat de acţiune,

care a fost decisă de un ofiţer SS.

Atunci, ce căuta dl Blanchon acolo? Era la plimbare?

Vă ascultăm, dle Blanchon!

De ce aţi asigurat ordinea în timpul execuţiei?

- Eu le-am ordonat oamenilor mei. - Şi dv.?

Comandantul SS Schneider mi-a ordonat.

Nici n-avem nevoie de 15 minute.

DI Blanchon a recunoscut crima de colaborare cu duşmanul,

pedepsită prin Articolul 75 din Codul Penal.

Cer, fără urmă de îndoială, pedeapsa cu moartea!

În numele poporului francez, am încheiat.

Dle Larcher?

Dle procuror, dacă înţeleg bine,

consideraţi că supunerea în faţa unui ofiţer german

merită pedeapsa cu moartea.

Este clar. Citiţi articolul 75.

Vă reamintesc că mareşalul Petain, şeful statului,

a semnat în octombrie 1940 politica de colaborare cu Germania

şi le-a cerut tuturor funcţionarilor să-I urmeze pe această cale.

Unde vreţi să ajungeţi?

Aşadar, toţi poliţiştii, toţi funcţionarii,

toţi judecătorii, toţi primarii Franţei

au fost nevoiţi să colaboreze, chiar să se supună germanilor.

Să înţeleg că toţi merită pedeapsa cu moartea?

- N-am spus asta. - Nici n-aveaţi argumente!

Când spiritele se vor calma,

ţara va judeca guvernul colaboraţionist, adică pe mareşal.

- Mareşalul e trădător de ţară! - Asta este părerea dv.

Câtă vreme această chestiune nu e decisă de un tribunal,

nu-i puteţi reproşa unui funcţionar că s-a supus şefului statului.

Fără o anchetă serioasă, nu puteţi demonstra participarea dlui Blanchon

la anumite acţiuni.

Şi nu-i puteţi reproşa că s-a supus germanilor,

fiind subordonat şefului statului.

Le cer judecătorilor să se declare incompetenţi

şi să-I lase pe dl Blanchon să fie judecat ulterior.

- Dijon. Aveţi două minute. - Îmi trebuie mai mult!

În două minute se va întrerupe legătura. Deja aţi irosit timp.

- Beriot? - Dle comisar Lanzac?

Mă bucur să vă aud. Mă simt cam izolat aici.

- Cum e la Villeneuve? - Haos.

Nu sunt resurse, nici oameni de ordine. Avem numai probleme.

Ca peste tot. Comuniştii sunt puternici acolo?

Preşedintele CDL e comunist.

Da, ca în două treimi din departamente.

- Daţi-le oase să roadă. - Mă descurc.

- Şi epurarea? - Tocmai am început.

- Am arestat 14 miliţieni. - Bună captură!

Am convocat o curte marţială, iar audierea se ţine acum.

- Curte marţială? - Da, pe principii democratice.

Nu-mi pasă. Îi vreau pe cei 14 în faţa plutonului de execuţie.

Dar nu pot ignora verdictul.

În unele oraşe, Miliţia şi nemţii lichidează camarazii din închisori.

Trebuie să le trimitem un mesaj clar: dacă nu încetaţi, răspundem la fel.

Vreau o curte cu adevărat marţială: 14 condamnări şi execuţii în public.

- Şi independenţa puterii judiciare? - O idee frumoasă!

Dacă vreţi să rămâneţi prefect, lichidaţi jigodiile, în orice mod.

E un ordin, Beriot!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro