Original subtitles

De ce nu mi-ai spus că tu eşti? N-ai ajuns aici din întâmplare.

Vrei ceva de scris? Am înţeles.

Uite.

Ţine... Vorbeşte-mi.

Stai, te ajut eu.

"Permisie..."

"Să te revăd înainte de plecare..."

"Ars într-un tanc..."

"Copilul..."

E sus.

O cheamă Francoise. Seamănă cu tine.

Arsurile sunt grave?

"Gâtul... N-o să mai pot vorbi niciodată."

Dacă poţi scrie, e ca şi cum ai vorbi.

UN SAT FRANCEZ

GRUPA

- A murit, dle doctor. - Cum s-a întâmplat?

Nu ştiu. Brusc, n-a mai respirat.

Trebuia să-i supravegheaţi pulsul şi respiraţia!

De ce i-aţi desfăcut bandajele ăstuia?

Oricum...

- Trebuie să-I anunţ pe Kruger. - Nu!

Este o ieşire secretă prin pivniţă. Puteţi fugi cu Gustave.

Am obosit să tot fug, dnă Beriot. Pacientul mi-a murit.

- Nu sunteţi Dumnezeu din Ceruri. - Vă mulţumesc că-mi reamintiţi.

- Staţi! Şi el? - Necunoscutul?

- De ce-i spuneţi aşa? - "Unbekannter" asta înseamnă.

"Unbekannter", necunoscut. În limba germană.

Înţeleg că nu e necunoscut pentru toată lumea.

- Poate fi ajutat? - Nu prea.

- E important pentru mine! - Cum spuneaţi, nu sunt Dumnezeu.

Schimbaţi-i bandajele, vedeţi pe ce suprafaţă are arsuri.

Peste 50%, n-are nicio şansă.

Dle căpitan...

Doctore!

Helmuth a murit.

N-avea mari şanse. V-am spus că nu sunt chirurg.

- Găseşte cafea! - Nu ştiu unde să caut, domnule.

În refectoriu, în sertar, este cafea din cicoare.

E proastă, dar e neagră şi caldă.

Căpitane, vă rog să-i daţi drumul nepotului meu.

Dacă ţineţi să vărsaţi sânge, vărsaţi-I pe al meu.

Nu-mi face nicio plăcere vărsarea de sânge. Sunt soldat.

Nepotul dv. poate să se ducă învârtindu-se.

Vino aici.

Pot să plec?

Poţi să-i mulţumeşti unchiului tău.

Dacă nici războiul nu făureşte un caracter, atunci e inutil.

- Pot să plec şi eu? - Întâi faceţi inventarul răniţilor.

- O să dureze ore-n şir! - Şi ce? Apucaţi-vă imediat.

O să-i aduc un ultim omagiu lui Helmuth.

O să te mut în vechea mea cameră. Îţi aminteşti?

O să fie bine.

O să te odihneşti, iar eu o să am grijă de tine.

Lucienne!

Intră.

Lucienne!

- E târziu. Ce voia Larcher? - Să-I ajut cu un rănit.

Şi acum ce tot faci?

Aveam nevoie de nişte hârtii din vechea mea cameră.

Hârtii?

Da, partituri. Vreau să mă reapuc de vioară.

- Acum, cu nemţii aici? - Când îmi intră o idee în cap...

Nu ţi-o mai scoate nimeni. Dar Fanfan nu doarme.

- Spune-i o poveste. - E treaba ta, eu sunt moşneag.

- Tată, îţi place să spui poveşti! - La vârsta mea, vreau să dorm.

Te rog, tată... Spune-i o poveste.

Una din acelea care-mi plăceau când eram mică.

- Povestea cu ursul? - Da.

- Cât mai stai aici? - Până găsesc ce caut.

Logic.

- Dar dacă te strigă Fanfan... - Baţi la uşă şi vin.

Era tatăl meu. A plecat.

Doctorul mi-a spus să-ţi examinez rănile şi să schimb bandajele.

Dacă eşti îngrijit bine, ai o şansă.

E dr. Larcher, fostul primar, îl ţii minte?

Vrei să scrii?

"N-are rost să mă îngrijeşti."

Ba da, Kurt! Nu trebuie să renunţăm la speranţă.

Sunt sigură că o să trăieşti.

M-am rugat mult gândindu-mă la tine,

m-am rugat să nu fii ucis, să te întorci într-o zi.

Şi ai venit!

Rănit, cu dureri mari, dar eşti aici.

"Fără gândul la tine, aş fi murit de zece ori în Rusia."

Vezi? O să mă rog.

Ca să ţi se vindece rănile, să trăieşti,

să revii la viaţă, cu sau fără glas.

Tatăl nostru care eşti în Ceruri,

Sfinţească-se Numele Tău, Vie Împărăţia Ta,

Facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

şi ne iartă nouă greşelile noastre, cum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Amin.

Oribilă cafea! Era timpul ca Franţa să fie eliberată.

Vă rog, domnilor!

Rămăşiţele diviziei a 11-a Panzer sunt încă la Villeneuve.

- Sunt mulţi? - Nu se ştie.

Dar au arme şi vehicule blindate. Câţi oameni puteţi imobiliza?

- Vreo 40. - Antrenaţi? Disciplinaţi?

De 4 ani ne organizăm şi n-am avut nevoie de dv.

Eram şi eu aici acum 4 ani, până în '42.

Ştiu cum era Rezistenţa: vorbărie, riscuri inutile, puţine rezultate.

Întreceţi limitele!

Şi insultaţi morţii. N-o să ne lăsăm umiliţi aşa.

Reprezint autoritatea generalului de Gaulle.

Nu-mi pasă de autoritatea lui de Gaulle!

- Vă daţi seama ce spuneţi? - Calmaţi-vă.

Nu, repet: mă doare-n cot de De Gaulle!

Şi de marionetele ca dv.

Eu voi respecta ordinele cuiva ales de popor.

Nu de Gaulle şi nici dv.

Arestaţi-o! Se opune deciziilor guvernului nostru.

Văd că nu pricepeţi ce reprezintă un prefect

şi ce este autoritatea guvernului provizoriu.

- O arestaţi sau o fac eu? - Cred că am înţeles mesajul.

Nu vreau s-o mai văd, altfel pun să fie arestată.

Ăsta e abuz de putere!

Suzanne, du-te să te odihneşti.

- Vino! - L-am văzut destul pe imbecil.

Când se apucă femeile de politică...

Şi generalul vrea să le dea drept de vot!

Ce facem cu Villeneuve, dle prefect?

Adunăm 30 de oameni şi avansăm cu prudenţă! Clar?

Nu vreau contacte directe cu nemţii. Mulţumesc.

Ar trebui să stabilim un cod, nu crezi?

"Hm" înseamnă da. Şi când dai din cap, nu.

Bine?

Ştii că te iubesc, da?

Mincinosule!

Aşa e mai bine.

O să-ţi schimb bandajele. Doar aşa vei supravieţui.

Eşti prea slăbit ca să mă împiedici.

O să fie bine.

Eşti ars pe mai puţin de jumătate din corp.

O să te vindeci, sunt sigură.

Întinde-te la loc.

Pentru mine, eşti chiar mai frumos decât înainte.

Francoise?

Nu...

Nu acum. Nu aşa.

Bine, o aduc.

Vino să-ţi dau un pupic.

- Unde e păpuşa? - Taci!

- Ce faci cu fetiţa? - N-ai auzit-o plângând?

- Nu. Ai plâns? - Da, am plâns.

- O auzeam prin uşă. - Scuze, dormeam şi eu adânc...

- O ţin cu mine. - De ce?

- Tată, tu sforăi şi se trezeşte. - La fermă dormea bine.

Da, dar casa asta e mare şi se aude tot.

- Chiar crezi că de asta... - Da.

O s-o legăn în timp ce caut partiturile.

- Nu cred că o să meargă. - Dacă adoarme, o pun în pat.

Noapte bună!

Doar nu sforăi chiar aşa tare!

Uită-te!

Salută-I pe domnul. Nu te speria, e un prieten de-al mamei.

Uite, îţi întinde mâna. Vezi? Atinge-i mâna.

Aşa...

Nu te speria.

- E linişte, dar nu văd şcoala. - Acolo sunt nemţii?

Probabil vor să profite de echipamentul cazărmii.

- Edmond nu e aici? - Pregăteşte eliberarea.

- În birou? - Nu râdeţi de birocraţi.

Fără ei, nu ne descurcăm.

- Să meargă cineva în recunoaştere. - Nu tu!

Am pierdut-o pe Marie, nu vreau să rămân şi fără tine.

- Desemnează patru oameni. - Sunt şeful lor, mă duc cu ei.

Tocmai de aceea trebuie să trăieşti.

Trăgătorii se pot ascunde oriunde şi te trezeşti cu un glonţ în cap.

- Sunt doar tanchişti în retragere. - Nu mai comenta!

Am pierdut patru oameni la podul din Rochefort.

Eu sunt şeful Rezistenţei. Desemnează oamenii.

N-am nevoie să desemnez, e suficient să întreb.

Patru voluntari în calea gloanţelor!

Ce ai? Mă duc după dr. Larcher.

- Dle doctor! - Ce e?

- Au plecat nemţii? - Da, pe la 5. Mă odihneam puţin.

- Au plecat de tot? - Cred că da.

- Kurt, cel cu arsuri, se simte rău. - N-are nicio şansă.

Aţi spus că sunt speranţe dacă e ars pe mai puţin de jumătate din corp.

- Într-un spital, nu aici! - Vă rog, veniţi cu mine!

- N-are niciun rost. - Nu puteţi lăsa un om să moară!

- Dv. I-aţi lăsat pe Helmuth. - Eu n-am depus niciun jurământ.

- Încă mai credeţi în jurăminte? - Da, uneori.

E grav. Ceva frecvent la persoanele cu arsuri.

- O să se calmeze? - Nu, se va înrăutăţi.

Dacă nu facem nimic... Am nevoie de oxigen.

- Unde găsesc? - La un spital, dar nu e timp.

Există o singură soluţie.

- Vă las o clipă. - Mai bine să nu vedeţi ce fac.

- Tu ai luat-o pe Fanfan? - Ai înnebunit de tot.

- Unde e? - În camera ei.

- Cine-i tipul? - Nu sunt obligată să răspund.

Ai merita să te pălmuiesc, dar asta poate aştepta.

E neamţul pe care I-am înfăşurat ca pe o mumie, nu?

Ce naiba caută în camera ta? Cu Francoise!

- E tatăl ei. - Ce tot vorbeşti?

- Tatăl ei e Beriot. - Tatăl ei adevărat.

- Are un singur tată, Beriot. - Pentru mine e Kurt.

- Cam neamţ, Kurt al tău. - Şi ce?

Nu-i grozav că te-ai culcat cu un neamţ în timpul ocupaţiei,

dar acum vine eliberarea, Lucienne.

Ştii ce păţesc femeile care s-au încurcat cu nemţi?

- Vrei să mă denunţi? - Nu fi proastă, nu eu sunt problema.

Kurt nu poate vorbi. Fără uniformă nu va şti nimeni că e german.

O să am grijă de el şi, când se va simţi mai bine...

Vom vedea.

Şi dacă se întoarce soţul tău? E foarte posibil.

Vom vedea. Războiul m-a învăţat să gândesc pe termen scurt.

- Pot să mă bazez pe tine? - Pentru ce?

Să taci. Şi să mă laşi să-mi trăiesc viaţa.

Îţi aminteşti cum a fost în noiembrie trecut?

Nimeni nu credea în defilare.

lartă-mă, dar nu la defilare mă gândesc acum.

- Marie a murit degeaba. - De ce spui asta?

De Kervern ne-a anunţat că americanii vor podul intact.

- Jalnic! - Aşa e în război.

Sunt obiective esenţiale, vitale, pentru care mor oameni,

iar a doua zi nu mai contează.

M-am săturat de război.

Dar aş vrea să-I găsesc pe Marchetti şi să-I jupoi încet.

- Cu ce te-ar ajuta? - Nu ştiu. Poate m-ar relaxa.

- Nemţii au plecat. - Cine zice?

Localnicii i-au văzut plecând în zori, cu tancuri şi maşini.

- Villeneuve e liber. - Am mai crezut asta o dată.

Trebuie să instaurăm Republica.

Nimeni nu e în curtea şcolii, la comandament sau la comisariat.

- Şi subprefectura? - Pustie.

Nici urmă de Servier şi oamenii lui.

Organizăm două grupuri:

unul militar, care ocupă şcoala şi comandamentul.

Celălalt politic, cu mine şi alţi doi-trei.

Mergem la subprefectură şi semnez primele acte.

Am ordine de respectat.

- Mergi cu prefectul. - Nu fac pe dădaca.

Vei asista la renaşterea Republicii. E o ocazie unică în viaţă.

la asta. Nu se ştie niciodată.

Dle prefect!

I-am făcut o incizie, ca să diminuez presiunea asupra bronhiilor.

A pierdut mult sânge.

Trebuie să mănânce ficat, ciocolată... Lucruri de negăsit.

O să le găsesc.

La fiecare trei ore îi schimbaţi pansamentele şi îl ungeţi cu pomadă.

Vă las pansamente pentru două zile. Voi veni să văd ce face.

- Sunteţi amabil. - Ba nu. Nu ştiu să refuz.

- Cine ştie că aveţi aici un german? - Tatăl meu. Şi dv.

Aveţi grijă, Lucienne. Vin zile grele pentru cei ca noi.

Dacă rezistă două zile, are o şansă. Curaj!

O să scapi. Sunt sigură!

Crezi că am fost dur cu madam Richard, nu?

- Cine? - Suzanne, bolşevica guralivă.

Nu ştiu...

- S-a dedicat Rezistenţei. - Cam prea mult.

Nu înţeleg.

În timp ce soţul ei era prizonier, ea se combinase cu altul.

Adică Marcel Larcher?

- E un erou. - Da.

Dar soţiile prizonierilor n-ar trebui să se încurce nici măcar cu eroi.

Da, cred că sunteţi dur.

Agresivitatea faţă de Suzanne, comentariul despre femei...

- Ai auzit? - Sora mea a sărit pe geam!

Marie Germain a fost spânzurată. Fără femei, Rezistenţa ar fi pierdut.

- Ele asigurau legăturile. - Desigur, au fost admirabile!

Am fost recrutat în '40 de o femeie, o prostituată.

Dar vine eliberarea, viaţa îşi reia cursul, fiecare cu locul lui.

Politica, armata, sportul sunt domenii masculine, nu crezi?

Ai nevoie de boaşe!

Mergem, domnilor.

Rahat! Ascundeţi-vă!

Fugi!

- Trebuie să-I luăm pe prefect! - M-au atins!

Trebuie să aruncăm orice dovadă că ai fi german.

Mă duc să văd ce se întâmplă.

- Ce s-a întâmplat? - Erau vreo 20 de miliţieni!

Gilbert e mort. L-au luat pe prefect.

Ocupaţi-vă de el!

- Ce naiba mai caută acolo? - Nu ştiu! Se duceau la şcoală.

De ce?

Hai!

Înaintează!

- Ce este? - Idiotul nu mă lasă să ies.

- Nimeni nu iese de aici! - Vreau doar să merg acasă.

- Sunteţi surd? - Încetaţi!

- Cine sunteţi? - Lăsaţi-o!

- Sunteţi burgheza lui? - Nu, sunt soţia directorului.

Deci cunoaşteţi locul. Unde sunt camioanele nemţilor?

- Nu ştiu. Poate în cazarmă. - Cazarmă?

- Şcoala de băieţi, alături. - Dacă minţiţi, o să plătiţi!

- Mă doare! - Daţi-i drumul!

- Ce naiba faci? - Nu vrea să zică unde-s camioanele.

Asigură paza sectorului! Executarea!

Denis, ia trei oameni şi găseşte camioanele.

Tu instalează un post de tragere.

Ce facem cu el?

E prefectul mandatat de Rezistenţă.

Duceţi-I într-o sală, ne poate fi de folos.

- Doctore... - Vreau să plec acasă.

- Ţineţi-I pe prefect în viaţă! - Nu mă bag în poveştile dv.

Dacă nu vă supuneţi, vă execut!

Du-I la rănit şi supraveghează-I.

Dacă întreabă cineva, spun că eşti un prieten din copilărie.

Din Besancon.

Remi Langlois. Era îndrăgostit de mine.

Beriot... Poate nu se mai întoarce.

E oribil ce spun, dar ar fi mai simplu.

Nu ştiu, vom vedea.

Dacă se întoarce, vom pleca.

Da, vom pleca.

Şefule!

- Nu e niciun camion. - Schneider ne-a păcălit.

- Măcar a plătit. - Marchetti I-a omorât, nu noi.

- Acum ce facem? - Nu ştiu.

Ne întoarcem la familii.

- E vreo ieşire prin spate? - Da, prin grădină.

Băieţi, nu e niciun camion. Evacuăm imediat! Repede!

15-20 de tipi înarmaţi, la o oră de-aici.

Opriţi evacuarea!

Suntem blocaţi aici. Singura şansă este să controlăm perimetrul.

Vă ascundeţi cât mai bine, întăriţi posturile de tragere

şi controlaţi unghiurile moarte.

Inventarul muniţiilor în 10 minute! Toţi şefii la raport!

- Sigur se duceau la şcoală? - Erau pe bulevardul Ludovic XIII.

- E singurul loc strategic. - Ori s-au ascuns, ori au plecat.

- De Kervern e rănit grav? - Două gloanţe, dar nu ştiu unde.

Porniţi!

Îl sun pe delegatul militar regional să trimită alt prefect.

Cizmarul are telefon.

Până atunci, cine e responsabilul politic şi militar?

Noi doi.

Adăpostiţi-vă!

Ambuscadă!

Mitralieră grea. Nu mai trageţi! E inutil!

- Nu mai trageţi! - Repeţi tot ce spun?

Nu mai trageţi!

Staţi ascunşi, aşteptaţi ordine!

- Câţi or fi? - Vreo 25.

Dar sunt miliţieni bine echipaţi şi antrenaţi.

- Îi aranjăm noi, mizerabilii! - Nu-i uşor.

Capul la cutie, am zis! Vi s-a urât cu viaţa?

Băieţi, putem trece pe-acolo!

Bine jucat, Florent!

- De ce nu trag? - Nu strică muniţiile.

Ştiu că suntem încercuiţi. Le sosesc întăriri.

- Timpul e în favoarea lor. - Deci suntem terminaţi.

Nu, dar nu stăm bine.

Ne-ar trebui un tun sau un tanc. O să fie dur.

- Am putea negocia predarea lor. - Cu Miliţia nu negociezi.

Spânzurătoarea sau plutonul de execuţie.

Dar prefectul e în mâna lor.

O să cer instrucţiuni de la delegatul regional.

Şefule, am găsit explozibil. Facem un foc de artificii.

Vreau un inventar clar al materialului operaţional.

Să mergem la ostatic.

- Cine sunt femeile? - lubitele lui Henri şi Galien.

A treia e o verişoară, iar a patra, nu ştiu.

- Asta ne mai lipsea! - Ne-au văzut întorcându-ne.

Da, marea întoarcere!

Dle prefect?

- Mizerabilule! - Pare în formă.

- E grav rănit, a pierdut sânge. - Va trăi sau nu?

- Momentan nu ştiu. - Aflaţi mai repede. N-avem timp.

Vin 20 de camarazi din Mărturia Creştină. Se apropie şi spaniolii.

Perfect. Trimite-i pe flancul drept. Reperaţi accesul către şcoală.

Nicio iniţiativă personală, clar?

Am vorbit cu Edmond, care asigură legătura.

Ţin la prefect, vor să negociem.

- Ai văzut? - E aberant.

Dacă De Kervern e mort, trebuie să dăm asaltul.

- O să curgă sânge. - Ne trimit un tanc.

Cei din Seurre au asamblat un tun, o să-I primim repede.

- Vom avea echipament puternic. - Dacă sunt civili în şcoală?

- Ăsta e războiul. - Parcă te săturaseşi!

I-au ajutat pe nemţi să spânzure oameni. Sunt nişte nemernici.

Oricum, ei ştiu că executăm miliţieni şi nu vor negocia.

- Decât dacă De Kervern e viu. - Vom vedea.

- Putem să ne asigurăm? - O să trimitem un negociator.

Mă duc eu. Nu mă reţine, n-am chef de dădacă.

lar m-am certat cu tatăl meu.

Parcă aş fi în adolescenţă.

Şcoala e încercuită de Rezistenţă. Mă întreb ce se va întâmpla.

Te doare rău?

Inamicul se mişcă!

- Nu trageţi, e un steag alb! - E Antoine, şeful maquisarzilor.

Nu putem rata ocazia să-I eliminăm pe mizerabil.

Ocupă-te de explozibil cu Xavier.

Charlie, coboară arma.

Sunt negociator, nu vă strâng mâna.

Vin să discutăm despre predarea voastră.

- Avem ostatici. - Mai mulţi? Ştiu de prefect.

Dr. Larcher, învăţătoarea, fiica ei, tatăl ei şi un văr rănit.

Doar prefectul ne interesează. Cum se simte?

Vreau două autobuze şi permis de trecere în Elveţia.

- 60 de oameni. - Cum se simte prefectul?

Va fi bine dacă-mi acceptaţi cererea.

- Întâi vreau să-I văd. - Nu, întâi vreau să văd autobuzele.

Altceva?

Dacă prefectul moare, dăm asaltul.

Şi nu vom cruţa pe nimeni.

Am luat notă de declaraţiile dv. Veţi fi condus la ieşire.

- Nu-mi permiteţi să-I văd? - E rănit.

- Avem medici. - Şi noi cu ce mai negociem?

Aştept veşti despre autobuze.

- Bine. E răspunderea dv. - Ca întotdeauna.

Dacă boul de prefect moare, murim şi noi.

Şi explozibilul?

Sărim toţi în aer, cu ei cu tot. Explozibilul nu ne va scăpa.

Prefectul e singurul nostru atu. Ei nu ştiu că trăieşte.

Până discută ei, noi câştigăm timp.

Adu-I pe doctor.

- Nu m-au lăsat să-I văd. - Deci e mort.

Nu cred. Au şi alţi ostatici: dna Beriot, dr. Larcher...

- Nu mă interesează. - Dna Beriot ne-a ajutat.

Nu e în Rezistenţă. Ce-a făcut după aceea?

Sunt şi civili cu miliţienii, am văzut două femei.

Doar De Kervern contează.

Vor autobuze şi permis de trecere în Elveţia.

Poate o vor şi pe soră-mea!

Elveţienii n-o să-i primească.

Ne-am dat de gol. Miliţienii ştiu că De Kervern e important.

Ce facem? Aducem autobuze?

Singurele autobuze o să fie alea care-i conduc la execuţie.

Aduceţi un singur autobuz.

Şi pregătim asaltul. Îl sun pe Edmond.

- Are nevoie de transfuzie. - Faceţi-i!

Trebuie sânge din aceeaşi grupă, altfel îl omorâm. Are grupa 0.

- Eu am A. - Eu am AB.

- Xavier, îţi ştii grupa sangvină? - Nu, şefule.

Majoritatea oamenilor n-o ştiu.

Întrebaţi cine are grupa 0. Şi femeile.

De ce ţineţi să-I salvaţi? Nu vă recunosc.

Pe mine vreau să mă salvez. Adică, pe noi.

Dacă De Kervern moare, ne vor masacra.

- Vă vor cruţa dacă trăieşte? - Putem negocia.

Transfuzia ar fi o şansă.

Are cineva grupa de sânge 0?

- Îl cunoaşteţi pe Antoine? - Vag. M-a luat ostatic.

De ce aţi demisionat din postul de primar în '42?

Eram complice la lucruri care-mi răneau conştiinţa.

- Probabil dispreţuiţi Miliţia. - Da.

Dar opiniile mele nu interesează pe nimeni.

De unde ştiţi?

N-am găsit pe nimeni cu grupa 0.

- Cât mai are de trăit? - O oră, două. E inconştient.

Pregăteşte explozibilul.

Alban, pregătim ieşirea în forţă.

Te simţi bine?

Te-am rănit?

Nu-mi distrug viaţa fiindcă sunt cu tine.

Înainte mi-o stricam...

O femeie mi-a arătat asta.

Dormea chiar aici.

Ţi-ai făcut un tatuaj?

Arată ca un 0.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro