Original subtitles

E imposibil ce-mi cereţi, dle comandant.

Poftim?

Nu putem ucide oameni de faţă cu soţiile şi copiii noştri!

Vă ordon! Este un ordin direct.

Nu pot să fac asta. N-o voi face.

În război, trebuie să te descurci singur!

Nu mai trece trenul! Ne ocupăm de evrei şi plecăm.

- Oamenii dv. să se dea la o parte. - Alban, Xavier...

Încărcaţi armele!

Aţi înnebunit?

Hai!

UN SAT FRANCEZ

BĂRBATUL FĂRĂ NUME

- O să ne omoare! - Dar tu erai cu ei, nu?

Dacă nu-I omoram pe comandant, aţi fi murit amândoi.

Şi ar trebui să-ţi mulţumesc?

E o fermă părăsită pe-aici. Putem să ne odihnim un pic.

Trebuie să vă schimb bandajele. O să vă doară mai puţin.

Vreau să vă îngrijesc.

- Nu vrea să fie tratat. - Nu poate sta aşa.

De ce nu? Ştie că o să moară.

Trebuie să ne păstrăm speranţa.

Cred că a fost ars într-un tanc.

Nu mai poate să vorbească. Poate nici să mănânce.

Cu noroc şi timp, toate rănile pot fi tratate.

Daţi-mi mâna. Dacă nu vă deranjează

să ţineţi de mână un soldat german.

Am cunoscut un soldat german.

La începutul războiului... Aici, la şcoală.

Norocosul!

- Cum îl cheamă? - Kurt Wagner.

E Feldwebel.

A plecat în '41 pe frontul rusesc.

Sper, pentru el, că n-a rămas mult acolo.

N-am nicio veste de trei ani.

Ca şi atunci când ai o rană... Trebuie să speri.

Norocul, timpul...

Uneori îmi imaginez că se întoarce.

O să apară în mijlocul unei ore.

Sau în recreaţie.

Îmi imaginez privirea lui, zâmbetul lui.

Mă întreb cum arată în haine civile. L-am văzut mereu în uniformă.

- Ştiam că Marchetti e un mizerabil. - Taci! Nu Marchetti e problema.

Neamţul voia să comitem un masacru. Eu n-am avut curajul lui Marchetti.

- Unde-s jidanii? - Nu ştiu.

Păcat, puteam să-i ţinem ostatici.

Mă doare-n cot de jidani. Noi ce facem acum?

Nu mai vine trenul, deci adio, Belfort!

Graniţa cea mai apropiată e la 60 km. Mergem pe jos?

Pluta noastră de salvare nu e graniţa, ci Villeneuve.

- Schneider a lăsat trei camioane. - Vreţi să ne întoarcem?

Ce riscăm?

Să ne prindă Aliaţii, Rezistenţa, iar noi suntem cu familiile pe cap.

- Trebuie să ne despărţim de rude. - Poftim?

Le lăsăm aici cu doi băieţi şi cu provizii.

Venim cu camioanele şi luăm pe toată lumea.

Şi dacă merge rău la Villeneuve şi nu ne mai întoarcem?

Fără noi, sunt mai în siguranţă.

Are dreptate. Plecăm într-o oră, formaţie de luptă, armament lejer.

Cât mai multe muniţii. O să găsesc cel mai sigur drum până la şcoală.

Cine este bărbatul cu care călătoriţi?

Se pare că ştiţi mai bine decât mine, nu?

Răspundeţi la întrebare.

Un ofiţer german, Hans Steiger.

Nu vă deranjează că frecventaţi un ofiţer SS?

Din moment ce plăteşte... Sunt vremuri grele.

Nu vă temeţi că veţi avea probleme cu germanii care se retrag?

Plecam în Elveţia. Aerul de munte e bun pentru bronhiile mele.

- Pare să le meargă bine. - Vă mulţumesc!

- Nu-I cheamă Steiger, ştiţi? - Nu i-am cerut actele.

- Cum îl cheamă? - Nu vrea să spună.

- Dar dv. aţi putea. - Îl cunosc de zece zile!

- V-ar aranja situaţia. - Care e situaţia mea?

Amanta unui ofiţer SS fugar...

Dacă vă dăm pe mâna Rezistenţei, mă tem pentru bronhiile dv.

Nu sunt amanta lui, m-a plătit pentru o săptămână-două!

Explicaţi-le asta partizanilor.

Nu sunt prea înţelegători cu femeile care...

Fumaţi?

Face rău la bronhii.

Spuneţi-mi numele lui real şi vă dau drumul.

E foarte important să-I identificăm, mai ales dacă este un SD.

- Nu ştiu! - Spuneţi-mi numele.

Ce, vreţi să vi-I inventez?

Tipul m-a agăţat într-un bar, e de treabă, are bani...

Altceva nu ştiu, vă jur!

O să vă mai reţinem puţin.

Şi cu el ce faceţi?

Vă interesează? Ciudat.

Mi-a promis 50 000 de franci. I-aş vrea înainte să-i faceţi vânt.

Luaţi-vă adio de la ei!

Pune-o cu celelalte suspecte.

Hortense!

Nu! Nu trageţi!

Sunt tatăl lui! Nu trageţi!

- Pleacă de-aici! - Sunt un aliat bun!

- Am lucrat cu Wehrmacht! - Am zis să te cari!

Vorbesc germană!

Sunt prietenul vostru!

Lăsaţi-mă să vorbesc cu comandantul vostru!

Sunt doctor! Pot să vă ajut!

Ştiu unde sunt medicamentele!

- Doctor? - Da!

Sunt doctor!

- Cu cine crezi că seamănă? - Nu ştiu.

Nu cu mama. Pe tata nu I-am cunoscut.

- N-ai văzut nicio poză? - Nu.

Mama n-a păstrat nicio urmă. Nu-i plăcea să vorbească de el.

Nu ţi se pare că seamănă cu mine? Are fruntea mea, ochii mei.

Vino mai departe, nu vreau să se trezească.

- Îţi mulţumesc pentru ce ai făcut. - Încetează.

- Îţi mulţumesc în numele lui. - N-ai de ce. E fiul meu, Rita.

Nu e fiul tău. E un copil fără tată.

- Asta i-ai spus? - Nu i-am spus nimic.

- N-are nici doi ani. - Dar asta o să-i spui?

Nu ştiu!

- Toţi copiii au nevoie de tată. - Tu n-ai avut tată.

Sau poate m-ai minţit şi în privinţa asta.

Te-am minţit într-o singură privinţă.

Şi nu puteam face altfel. Dacă eu n-am avut tată, măcar el să aibă.

- Măcar să ştie că are tată. - Crezi că o să-i placă cine eşti?

Un poliţist colaboraţionist?

- Toţi poliţiştii au colaborat. - Ai arestat evrei.

Am respectat ordinele, asta-i tot.

- Ca toţi poliţiştii. - Nu ca toţi.

Un poliţist elveţian m-a arestat anul trecut la graniţă, cu David.

M-a ascuns două luni, în ciuda ordinelor.

- Şi eu te-am ascuns. - Ca să te culci cu mine.

El nu voia asta?

Nu voiam doar să mă culc cu tine, Rita.

Voiam să te iau de soţie.

De doi ani, mă gândesc în fiecare zi la tine.

Eşti singurul lucru care mă leagă de viaţă.

Nu sunt un obiect, Jean. Ştiu că aşa vezi oamenii...

- Obiecte pe care le poţi manevra. - Nu-i adevărat.

Nu mai simţi nimic pentru mine?

- Silă şi dispreţ. - Nu te cred.

Nu poate fi adevărat.

Chiar dacă ştii adevărul, nu mai pune întrebări.

Îi e foame şi n-am ce să-i dau.

Trebuie să găsim de mâncare.

Rita, eşti singură, fără bani, fără acte.

Dă-mi voie să vă ajut.

Ştiu că asta nu va schimba dispreţul tău faţă de mine,

dar vreau să vă ajut.

Te rog!

Fiul dv. face contrabandă, doctore. Îi detest pe contrabandişti.

Nu sunt fiul lui!

E nepotul meu. Tatăl lui a fost împuşcat anul trecut.

- Eu am grijă de el. - Ba nu!

Vrei să sfârşeşti ca tatăl tău? E uşor.

Dau un ordin şi gata. Asta vrei?

Atunci... taci!

O să fie bine, Helmuth.

- Ce-ai păţit? - Am fost atacaţi de terorişti.

- În timp ce făceam pipi. - O să primeşti îngrijiri.

O să fie bine!

Puteţi să-I operaţi, doctore?

Poate. Trebuie să-I examinez.

Grăbiţi-vă!

Ca represalii, adunaţi cinci bărbaţi de pe stradă şi lichidaţi-i!

Dacă faceţi asta, nu-I operez pe soldatul dv.

Nu operez pe nimeni dacă treceţi la represalii.

Ştiţi ceva? N-am timp. O să faceţi ce vă ordon.

Nu-I veţi salva pe omul acela

dacă mă omorâţi pe mine.

Foarte bine.

Viaţa lui e garanţia.

Salvaţi-I pe Helmuth, altfel băiatul o ia pe urmele tatălui său.

Dle doctor, mai mulţi răniţi au nevoie de dv.

Nu ştiam că v-aţi întors.

Am o urgenţă acum.

- Mă puteţi asista la operaţie? - Ce am de făcut?

- Să nu vă temeţi de sânge. - Mă descurc.

Vă amintiţi că, în 1940, m-aţi lăsat baltă la biserică?

- Nu mai suntem în 1940. - Bine. Aduceţi apă caldă.

Nu vă faceţi griji.

Aţi fost arestată cu Muller?

- Nu ştiu unde I-au dus. - La Dijon, sigur.

- O să-I omoare? - Americanii, nu.

Dar dacă-I predau francezilor...

- Ştiu cine sunteţi? - Nu.

- Vor să-I identifice pe Heinrich. - Îi caută pe ofiţerii SD.

Dv. ce căutaţi aici?

Au găsit un permis de trecere pe care mi-I dăduse Schneider.

Mă cred spioană.

E chiar comic. Eu prostituată, dv. spioană.

- Se înşală total. - Bărbaţii se înşală mereu.

Normal, la cât ne înşală pe noi...

N-am vorbit niciodată, dar...

- Ce s-a întâmplat cu Philippe... - E poveste veche.

- Mă şantaja. Am fost silită. - E mort, să nu mai vorbim.

- L-aţi iubit? - Uneori.

Dar era un om fără viitor, deşi strălucit, plin de farmec...

Cel mai rău soi.

Preferaţi bărbaţii fără viitor care nu sunt nici fermecători?

Bărbaţii sunt tâmpiţi.

În fond, nu ne trebuie mare lucru ca să fim fericite.

Într-adevăr.

De ce nu ne dăruiesc niciodată asta?

Probabil că nu ştiu. Ar trebui să li se spună.

Nu le putem spune marele nostru secret. Ce ne-ar mai rămâne?

Noi, femeile, ne înţelegem.

- Doamna Deschamps! - Da?

- Veţi fi dusă la prefectura Dijon. - Nu, vă rog!

- Se pare că aţi denunţat oameni. - Nu înţelegeţi, o să mă omoare!

Vă rog!

- Doamna Parmentier! - Da?

Vă verificăm actele. După aceea puteţi pleca.

Dv. puteţi pleca.

Jeannine Chassagne e aici?

Eu sunt.

Nu acesta e numele pe care I-aţi spus la interviu. Vă cheamă Schwartz.

- Da, dar m-am recăsătorit. - Deci sunteţi Jeannine Chassagne.

- Da. A intervenit tatăl meu? - Tatăl dv.?

Veţi fi predată Rezistenţei din Besancon.

Luaţi-o!

- Tatăl meu e un om important! - Nu mă interesează.

- Era secretar de stat, contactaţi-I. - N-am timp de pierdut!

Vă dau o informaţie care vă interesează!

N-o cheamă Parmentier, ci Hortense Larcher.

Bărbatul cu care a venit este Heinrich Muller, şeful SD Villeneuve.

- Nu vreau să ne despărţim. - E singura soluţie.

Cu camioanele ajungem la graniţă într-o oră.

- Şi dacă vă prind la Villeneuve? - Nu, suntem mulţi şi înarmaţi.

- O să vă luptaţi? - Nu, dar dacă se întâmplă...

O să ajungem repede. Ai încredere în mine?

- leri ai spus că luăm trenul. - N-a depins de noi.

Acum totul depinde de noi.

- Ce fac dacă nu te întorci? - O să mă întorc.

Alban, nu mai am 12 ani. Ce fac dacă nu vă întoarceţi?

Nu sta cu ceilalţi, pleacă singură.

Fugi la bunica şi dispari câteva luni.

Ai înţeles?

E un paznic, pe jumătate adormit.

Încercăm mai târziu.

Şi, între timp, ce facem?

Putem juca piatră-hârtie-foarfecă.

- Vino! - Ştii regulile?

- Nu e un joc greu. - Mai este şi fântâna.

- Ştiu. - Ai grijă, câştig mereu.

- Nu mă îndoiesc. - Prima etapă, 10 încercări.

Piatră-hârtie-foarfecă.

- Foarfeca taie hârtia. - Hai, taie.

- Nu se face aşa. - Cine nu face aşa?

Băieţii. N-am jucat decât cu băieţi.

Noi, fetele, facem aşa. Dacă nu faci gestul, nu se pune.

Foarfeca taie hârtia.

- Foarfeca ta nu taie bine. - N-am alta.

- Un sărut, ca premiu. - Nu se face aşa!

Noi facem.

Voi, fetele, vă sărutaţi între voi când jucaţi?

- Nu. - Trişezi! Concentrează-te.

Piatră-hârtie-foarfecă!

Hârtia acoperă fântâna.

- Aşa te joci cu fetele? - Taci!

Ţineţi asta.

- Tamponaţi-mă. - Poftim?

Fruntea!

Pierde prea mult sânge. Aveţi mâinile curate?

- Apăsaţi unde vă spun eu. - În burta lui?

- În burtă. O să puteţi? - Da.

Aici, cu pumnul.

- Tipul cu arsuri respiră greu. - Uitaţi de el, apăsaţi ca lumea!

Mai la dreapta, pe umflătura aceea mică.

- Nu vedeţi umflătura? - Nu văd nimic, doctore!

Nu e nevoie să ridicaţi tonul ca să putem colabora!

Scuzaţi-mă.

Dacă nu faceţi ce vă cer, o să moară.

Când vă spun, apăsaţi zece secunde fără să mişcaţi mâna. Clar?

- Sunteţi gata? - Da.

Acum.

Ajunge.

Mulţumesc. Nu e uşor când n-ai mai făcut asta.

Dacă înţeleg bine, infirmierele şterg fruntea transpirată a doctorilor.

- Cine şterge fruntea infirmierei? - Se descurcă singură.

Dacă mai rezistă două ore, e salvat. Mai puteţi rămâne?

- Vreau să-mi văd fetiţa. - Doar cât să-I cos.

Asta-i tot ce am găsit.

Poliţaiul tău elveţian...

- Ce-i cu el? - De ce nu te-a păstrat?

Ne-a descoperit nevastă-sa şi m-a denunţat.

În '43, fără acte, cu un copil. Eram sigură că ajung pe mâna nemţilor.

Dar el a reuşit să mă ajute să trec graniţa.

Chiar în locul unde m-ai dus tu.

- Şi de atunci? - Am rătăcit de la o fermă la alta.

Un doctor m-a denunţat jandarmilor acum 15 zile, lângă Moissey.

Eşti prea obosit să mănânci?

Hai să dormi puţin.

- Pot să-I iau în braţe? - Nu.

Te rog, doar o dată!

Doar o dată...

David, domnul e drăguţ. E prieten cu mami.

O să te ia în braţe.

- Nu ştiu să-I ţin. - Aşa.

- Puiule... - Gata, e bine.

Mă cheamă Jean.

Jean Marchetti.

Vino înapoi la mama.

- Îmi pare rău, sincer. - Nu-i nimic.

Se întâmplă, mai ales prima oară. Nu-ţi face probleme.

Cred că eşti dezamăgită.

Mă dezamăgeşti doar dacă faci din ţânţar armăsar.

O să avem alte ocazii.

- Dar sunt atras de tine. - Hai să vorbim despre altceva.

- Jucăm piatră-hârtie-foarfecă? - Nu! E inutil, am câştigat.

- Spune-mi o poveste. - O poveste?

Despre băieţel şi izvorul de aur. Povestea lui Marcel.

- Nu ştiu... - Sunt sigur că e frumoasă.

- Da, e frumoasă. - Atunci, spune-mi-o.

A fost odată, demult, într-un regat îndepărtat,

un băieţel care nu-şi învăţa lecţiile.

- Cum îl chema? - Nu se spune în poveste.

Nu învăţa lecţiile pentru că voia să schimbe lumea.

Da? De ce?

Fiindcă vedea în jur copii flămânzi, bătrâni înfriguraţi,

oameni care sufereau.

În fiecare zi, îi întreba pe părinţii lui, regele şi regina:

"De ce este atâta suferinţă în regat?"

Regele şi regina îi răspundeau: "Fiindcă aşa e lumea."

Dar răspunsul nu-I mulţumea pe băieţel.

Şi, într-o zi, a pornit în jurul lumii, ca s-o schimbe.

A călătorit 7 ani şi 7 zile şi, într-o dimineaţă de toamnă,

I-a întâlnit pe cel mai mare înţelept.

"Înţeleptule, cum pot schimba lumea?"

Şi înţeleptul i-a răspuns:

"Ca să schimbi lumea, trebuie să găseşti izvorul de aur."

"Izvorul de aur? Dar unde este?"

"Nu e uşor de găsit, dar dacă vrei să aduci fericire în jur,"

"trebuie să-I cauţi fără ezitare, din toate puterile tale."

Frumoasă poveste!

Băieţelul a urcat munţi înalţi, s-a cufundat pe fundul mării,

a străbătut câmpii,

dar n-a găsit izvorul de aur.

Şi, după 777 de ani, s-a întors la marele înţelept,

care zăcea pe patul de moarte,

un pat din flori roşii şi frunze verzi.

"Înţeleptule, am căutat peste tot, dar n-am găsit izvorul de aur."

Şi atunci, înţeleptul i-a spus:

"Ai căutat peste tot, dar nu acolo unde trebuia."

"Izvorul de aur, copile,"

"care schimbă lumea şi aduce fericire în jurul tău,"

"izvorul de aur pe care I-ai căutat în cele patru colţuri ale lumii,"

"este în inima ta."

"În inima ta."

Chiar ţi-e silă de mine?

Da... Şi nu.

- Cine sunteţi? - Sunt evreică.

Am fost prizoniera nemţilor.

În gara din Seurre, am reuşit să scăpăm dintr-un schimb de focuri.

Da, am auzit. Şi dv.?

E soţul meu.

- Nu sunteţi evreu? - Ba da, mi-am smuls steaua.

Foarte bine, e mai prudent. Sunt miliţieni în zonă.

- Se pare că Marchetti e cu ei. - Cine?

Marchetti, măcelarul din Villeneuve. S-a pus un preţ pe capul lui.

Aveţi grijă.

- De ce ţi se spune "măcelarul"? - Oamenilor le place să dea porecle.

De ce?

Ascultă, Rita...

Am făcut lucruri oribile, pe care nu mi le închipuiam posibile.

Nu mi-a făcut plăcere. Nu eu le-am hotărât, dar le-am făcut.

Ceva mai rău decât să arestezi familii de evrei cu copii?

- Da. - Spune!

- De ce? - O să mă ajute.

- La ce? - Să-ţi şterg definitiv amintirea.

Ce ai făcut?

- Nu pot în faţa copilului. - De ce? Eşti tatăl lui.

- Doarme! - Poate aude, totuşi.

Dacă aude, va uita. Oricum nu va înţelege.

Dacă nu înţelege, nici nu va uita vreodată.

Ce ai făcut, Jean?

Am spânzurat o femeie azi-dimineaţă.

O membră a Rezistenţei, Marie Germain.

Am spânzurat-o. Nu eram obligat...

lartă-mă.

Prioritatea e simplă: reinstaurarea Republicii.

Adică autoritatea guvernului condus de generalul de Gaulle.

Avem nevoie de trei lucruri.

Să menţinem ordinea şi siguranţa. Pentru asta sunt aici.

Să asigurăm provizii şi adăposturi. Va fi haos, dar vom reuşi.

Şi să pedepsim colaboraţioniştii, fără slăbiciuni, dar şi fără excese.

Dle prefect, iată-I pe Antoine, şeful maquisarzilor.

Tu ai avut ideea debilă să-I elimini pe şeful Miliţiei?

- Cam aşa ceva. - Ce înseamnă asta?

- Eu am avut ideea. Vreo problemă? - Vrem să evităm asemenea acţiuni.

Această prostie a provocat execuţiile şi moartea lui Marie Germain.

Dacă aş avea timp, v-aş târî în faţa justiţiei.

- Sunt în Rezistenţă din... - Nu contează serviciile tale!

Numai viitorul are importanţă, Franţa pe care o vom construi.

S-a terminat cu Ocupaţia. Acum trebuie să clădim pacea.

- Nu vreau să te contrazic, dar... - Prefer să-mi spui "dumneavoastră".

La Villeneuve mai sunt nemţi.

Şi o unitate Panzer, care ocupă centrul.

- Mi s-a spus că nu mai sunt nemţi. - S-au întors.

- Avem oameni care-i supraveghează. - O să mă informez.

Ne vedem diseară, la ora 11, să luăm deciziile. Mulţumesc, domnilor.

Şi doamnă. "Domnilor şi doamnă".

Ce-o să faci când se termină toate astea?

Încerc să aflu veşti despre mama. Deşi ştiu că, probabil...

Şi apoi?

Nu ştiu. Cred că plec din Franţa.

N-o să uit cum a fost în '42.

Şcoala, oamenii care ne priveau ca pe animale...

- Te întorci în Belgia? - Nu.

Poate plec în America, la Londra sau în Portugalia.

Dacă scap cu viaţă...

Aş vrea să-ţi scriu, să ştiu unde trăieşti.

Cum vei afla adresa noastră?

Îmi scrii post-restant şi mă descurc eu.

Nu e nimic aici, ne pierdem vremea.

La vânătoare trebuie să ai răbdare.

Spaniolii I-au văzut pe Marchetti la gară.

Trenul n-a mai venit. Sigur e pe-aici.

Ai auzit ceva?

E cineva în hambar?

- Nu trageţi! - Cine sunteţi?

Nu vezi că e evreică? Eraţi la gară, nu?

- Da, am fugit când se trăgea. - Mă bucur că aţi scăpat.

Mergem la postul 13. Vă dăm apă şi mâncare pentru copil.

Încet, Lucienne! Abia am reuşit s-o adorm.

Păcat, voiam s-o iau în braţe.

- Mă aşteptam la un compliment. - Te-am dezamăgit.

- Eşti tot mai impertinentă! - I-ai cerut de mâncare lui Maxime?

- Am nişte brânză şi pâine mucegăită. - Unde e?

- Aici. - Puteai să-mi laşi şi mie.

- Chiar m-ai crezut! - Cred că preferam să nu-mi laşi.

Bătrânul Maxime e din nord, unde traiul e greu.

- Chiar nu vrei? - Prefer să-mi fie foame.

Ai dreptate. Maxime mi-a vândut un pont.

Trecând prin pivniţă, te poţi strecura pe sub nasul nemţilor.

O uşă dă în grădină, treci gardul şi eşti afară.

Trebuie doar să găsim un pretext ca să coborâm în pivniţă.

- Nu putem pleca. - De ce?

- Am promis să am grijă de răniţi. - Promisiune făcută unui neamţ!

- I-am promis şi doctorului Larcher. - E un colaboraţionist.

- O avem pe Francoise. Ce te reţine? - Mi-am dat cuvântul!

Tu m-ai învăţat asta. Şi nu depinde de naţionalitate.

- Bine, bine... - Se confiscă.

Vă cheamă doctorul.

Îi scade pulsul.

Trebuie să-i fac o injecţie cu adrenalină, dar nu mai am aici.

Mă duc la cabinet, dacă acceptă Kruger.

- Ştiţi să faceţi masaj cardiac? - Nu.

- Respiraţie gură la gură? - Sunt învăţătoare, dle doctor.

- Ştiţi să luaţi pulsul? - Da.

Luaţi-i pulsul permanent. Dacă scade, faceţi-i o injecţie intramusculară.

- O să reuşiţi? - Da.

Revin peste o jumătate de oră. Curaj!

Liniştiţi-vă, sunt aici!

Respiraţi! Încet...

O să vă scot bandajele, ca să puteţi respira.

Încet...

E mai bine aşa... Mâna nu e foarte arsă.

O să fie bine.

Kurt?!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro