Original subtitles

- N-o atinge! Mai ales tu! - De ce spui asta?

Fără tâmpeniile voastre de ieri, nu s-ar fi întâmplat.

Astea-s argumente de colaboraţionişti.

Dacă ei zic că doi cu doi fac patru, sunt de acord cu colaboraţioniştii!

Nemţii ar fi plecat cu coada între picioare.

- E o porcărie ce spui. - Nu vreţi să tăceţi? Vă rog!

- O iau eu. - Ai grijă.

Ocupaţi-vă de ceilalţi! Aduceţi ceva pe care să punem corpurile.

Organizează o patrulă, vedeţi dacă nemţii şi miliţienii au plecat.

- Cică au fost văzuţi la gară. - Nu vreau zvonuri!

Dacă au plecat, tragem toate clopotele în sat,

să anunţăm vestea cea mare.

Să lipim peste tot afişele CDL! Dar cele noi, nu alea din iulie.

Unde-i Edmond?

- Unde-i şeful CDL? - Avea treburi importante.

Da, sigur...

- Îmi pare rău. - Lasă-mă...

De ce ai vorbit aşa mai devreme?

- Nu-i vina mea... - Taci!

Învaţă să închizi gura când trebuie.

N-ai nimic mai bun de făcut decât să repeţi că nu e vina ta?

Ce avem mai bun de făcut?

S-o îngropăm.

- Şi s-o răzbunăm. - N-o să alergăm după nemţi.

Nu nemţii au spânzurat-o pe Marie.

- Miliţia? - Nu, Marchetti.

UN SAT FRANCEZ

PE PERON

- Deci aţi venit, totuşi. - Nu.

- Ce veţi face la Belfort? - Nu ştiu. Să vizitez oraşul.

- Dv.? - O parte din Miliţie e acolo.

Voluntarii vor merge să lupte în Germania.

- Dv. nu mergeţi? - Războiul s-a terminat.

- Noi am pierdut. - Cine, "noi"?

Cei care visam la o Franţă curată şi la o Europă sănătoasă.

Eu nu fac politică.

Sunteţi un ciudat. Cu fata aceea...

- Care fată? - La şcoală.

- Ce-i cu ea? - A fost o răzbunare personală?

- Nu. - Atunci, de ce aţi făcut-o?

Fiindcă faceţi politică, Marchetti. Fie că vreţi, fie că nu.

Mă enerva.

La un moment dat, femeile trebuie să-şi ţină gura.

Calea ferată e distrusă la Besancon. Trenul ocoleşte prin Moissey.

Întârzie o oră, două.

Povestea de la fermă, cu familia de partizani...

Sora mea nu ştie şi aş vrea să nu afle.

Crede că Miliţia e o filială a Crucii Roşii?

Stai liniştit. Nici eu nu sunt mândru de ce am făcut acolo.

- Cine sunt oamenii ăştia? - Ce doriţi?

Sunt soţia lui Jules Beriot. Mai ştiţi ceva de el?

- Nu. - Dar vă amintiţi cine este?

Da, dar nu I-am văzut din ianuarie.

Cum îi mergea în ianuarie?

Avansase în grad, nu ştiu mai mult.

- Altceva nu mai ştiţi? - Nu sunt birou de informaţii!

Raymond, ştii ceva de Beriot?

Nu. Nimic din martie.

Era bine în martie?

Trebuia să meargă la o întâlnire şi au fost arestaţi toţi.

Nu ştiu dacă s-a mai întors.

- Credeţi că a murit? - Nu ştiu.

Nu ştiu...

- Cum s-a întâmplat? - Ce mai contează?

Fiul ei, Raoul, mi-a fost elev.

Era o femeie bună.

Când am avut nevoie de ajutor m-a ajutat.

- Când o înmormântaţi? - Nu ştiu...

Nu pot să concep că a murit, darămite să o înmormântez...

Hortense!

Gustave!

Lasă-I, e unchiul meu.

- Ce cauţi aici? - Unde-i mătuşa ta?

- A plecat cu neamţul ei. - Nu cred că te-a părăsit aici.

A vrut să mă ducă la tine şi a refuzat.

- A plecat pur şi simplu? - Da, în miez de noapte.

Marea ei grijă erau rochiile.

N-o cunoşti pe tanti Hortense. E chiar mai rea decât tine.

- Nu vorbi cu mine pe tonul ăsta! - Vorbesc cum am chef.

E mai rea decât tine, numai că ea nu e ipocrită.

Spune lucrurile în faţă. Tu faci mizerii cu zâmbetul pe buze.

Jeremie, jambonul.

De când faci contrabandă?

Servitoarea ta cumpăra de pe piaţa neagră, nu? Eu n-am voie?

Toată lumea cumpără la negru. Dar să vinzi e altceva.

Fără cumpărători n-ar exista vânzătorii, unchiule.

- Gustave, auzi clopotele? - Nu sunt surd.

Nemţii au plecat. Îmi făceam griji pentru tine şi mătuşa ta.

Vezi-ţi de treburile tale. O să dai socoteală în curând.

- Nu ştii ce spui. - Ştiu cum a murit tata!

- Şi ce ai făcut tu ca să scapi. - Am făcut ce-am putut, ca toţi.

- O să-mi reproşezi toată viaţa? - L-ai lăsat pe tata să moară!

Alternativa era să mor cu el! Am preferat să trăiesc. E o crimă?

- Continui cu contrabanda? - O să măresc preţurile!

Fără nemţi, o să fie şi mai mare circul.

Hai, Jeremie, ne mutăm. Golim pivniţa.

- Ţi-e bine? - Mi-e frică.

O să vezi, o să avem norocul tinerilor însurăţei.

În ziua nunţii mele, s-au spart cauciucurile

şi s-a dus luna de miere!

Cu mine e altfel.

Curaj!

- Ai încredere în mine. - Ziceai să n-am încredere în tine.

Am minţit.

Nu pot să vă las să treceţi.

Tatăl meu e bolnav. Îi duc un medicament.

Arătaţi-mi medicamentul.

E pentru reumatism, nimic urgent.

- Dar are dureri. - Plecaţi, n-am timp de pierdut.

Mai întrebaţi la Divizie unde sunt americanii.

Dacă o ţinem aşa, o să cădem pe mâna lor ca idioţii.

Frontiera volantă către Divizie!

Frontiera volantă către Divizie!

Mă întorc în Germania cu soţia mea. E franţuzoaică.

Aţi fost demobilizat, dle Steiger?

Trebuie să ajung la Saarbrucken, am un post nou în apărarea civilă.

Unde este titlul de călătorie?

Eram la Villeneuve, oraşul a căzut

şi n-am avut timp să-mi iau lucrurile.

- Actele au rămas acolo. - Certificatul de căsătorie îl aveţi.

Ascultaţi, n-am timp de pierdut.

- Vreau să discut cu superiorul dv. - Aici, sunt propriul meu superior.

Misiunea mea este să depistez dezertorii şi trădătorii.

- Povestea dv. nu e limpede! - Serios?

Sunt prieten bun cu şeful SD din Saarbrucken.

O să schimbe el cursul carierei dv.

Cum vă numiţi, jandarm?

Bine, nu vă enervaţi degeaba.

- Mergeţi. - Mulţumesc.

Merg să aduc maşina.

- Îl cunoaşteţi? - E Heinrich Muller, şeful SD...

Staţi pe loc!

- N-ai dreptul s-o iei. - Nu. Mă împiedici tu?

S-a sacrificat pentru Rezistenţă. Corpul ei aparţine Rezistenţei.

Marie nu aparţine nimănui, nici măcar mie.

lar Rezistenţa... nu mai are împotriva cui să reziste.

- De ce o iei? - Fiindcă simt nevoia.

Vreau să aleg locul unde se va odihni.

- Şi dacă Raoul nu acceptă? - Nu-mi pasă.

Totuşi, e fiul ei.

Eu şi Antoine I-am eliberat, n-o să-mi facă nimic.

Dar este fiul ei.

Să vină la fabrică şi îi spun unde am dus-o.

Te pricepi la săpat.

Parcă ai fi făcut asta toată viaţa.

Ce altceva facem toată viaţa?

Un trădător filosof, asta-i ceva nou!

la zi, ai fost în Rusia?

Cum crezi că am căpătat crucea de fier?

Făcând sex cu franţuzoaice?

Am stat un an în Ucraina, 1941-1942.

Şi asta te scuză pentru că ai ajuns dezertor?

Nu. Dar îţi cer o favoare, ca între combatanţi pe frontul rusesc.

Spune.

Femeia asta...

E franţuzoaică.

N-a greşit cu nimic.

Greşeala ei este că a venit cu tine.

Vezi, şi eu sunt filosof.

Cruţ-o.

Ordinul este să execut pe loc trădătorii şi însoţitorii lor.

Ordinele...

N-ai primit medalia ascultând ordinele.

Faci pe deşteptul?

Las-o să plece.

Va fi fapta ta bună de anul ăsta.

- Nu vreau. - Hortense...

Ce să fac singură, fără tine?

Să trăieşti! Viaţa nu trebuie refuzată.

Şi cum rămâne cu noi doi?

Sunt obosită, Heinrich.

Cred că ai săpat destul.

Stai! Daţi-mi pantofii.

Pentru soţia mea.

- Sunt frumoşi. - Îi spui de unde-i ai?

O să fie bine. Ascultă-mă.

O să fie bine.

Sunt Hans Steiger, militant antifascist! Ea e soţia mea!

Se pare că am picat la ţanc.

Mulţumim!

Dormi.

Nicio veste. E posibil să fi fost arestat în martie.

Cum "posibil"? Băieţii din Rezistenţă trebuie să ştie.

Tată, Rezistenţa e mare.

Cea mică doarme?

Alte întrebări?

De ce te-ai întors aici, dacă soţul tău nu e?

Nemţii au plecat, pot să-mi reiau slujba.

Ce slujbă? Abia dacă încep cursurile în ianuarie.

- Tocmai, sunt multe de făcut. - Mă obişnuisem cu tine la fermă.

- Ştiu. - O să-mi fie dor de cea mică.

Tată, ferma nu este pentru mine şi n-a fost niciodată.

Păcat!

Uite, ai o scrisoare.

Poate scrie unde e.

- Nu e de la el. - Dar de la cine?

De la nimeni. Rămâi să dormi aici?

- Da. - Numai o noapte, deci.

- Lucienne, ce-o să faci dacă... - Dacă ce?

- Dacă soţul tău nu se întoarce. - Ca şi tine, o să mă obişnuiesc.

Fără el.

Bărbatul zice că e antifascist, femeia e franţuzoaică.

Coborâţi.

Sergent, de ce nu ne eliberaţi?

Asta e regula. Cetăţenii germani trebuie aduşi la poliţia militară.

Dar noi suntem victimele!

Îmi pare rău. Ca soldat american, mă supun ordinelor.

O să ne interogheze.

Domnule, nu înţeleg. Era să fim împuşcaţi de SS.

Sergentul poate confirma.

Sunt militant antifascist, prieten al trupelor aliate.

Dar mă trataţi ca pe un duşman!

Vorbiţi excelent engleza. Unde aţi învăţat-o?

- De ce n-am fost eliberaţi? - Nu vreţi să vă odihniţi un pic?

După aceea vom discuta puţin şi vă vom elibera.

- Bine. - Du-i acolo şi dă-le apă.

Pentru doamna.

Vă mulţumesc.

Cred că scăpăm.

Vrei una uscată?

Cum ai ajuns în Miliţie?

- Prin dv. - Serios?

Nu vă amintiţi că I-aţi arestat anul trecut?

- Am arestat pe atâţia! - Aţi cerut să fiu condamnat.

Am primit muncă silnică în Prusia Răsăriteană.

Fir-ar!

Naşul a aranjat să intru în Miliţie şi să mi se şteargă dosarul.

- Nu trebuia să accepţi. - Insulţi memoria naşului.

Odihnească-se în pace.

- Dar era mai bine la muncă silnică. - Nu prea aveam chef de Prusia.

- Acum ajungi în Prusia Apuseană. - Şi unde să mă duc?

Aruncă uniforma şi ascunde-te cu sora ta.

Uşor de zis.

Blanchon! V-am adus 15 evrei.

Trebuie să-i predai Gestapoului din Belfort, care aşteaptă la gară.

Noi suntem cu familiile. Nu puteţi găsi altă soluţie?

Ori luaţi evreii, ori nu urcaţi în tren. Aveam o înţelegere.

- Încercaţi să înţelegeţi situaţia! - Sunt grăbit, n-am timp de asta.

De ce să vă complicaţi viaţa? În cel mai rău caz, îi aruncaţi din tren.

Alban, Guillaume, aduceţi jidanii.

- Sper că sunt evrei străini. - Credeţi că le-am cerut actele?

Evreul e evreu. Francez, german, nu contează pentru ei.

Nu-mi plac evreii, dar francezii sunt francezi.

Gestapoul din Belfort are lista. Dacă lipseşte vreunul, o păţiţi.

Dacă totul merge bine, veţi primi permisele de călătorie spre Fribourg.

Trei soldaţi vor sta aici până se îmbarcă toţi. Îmi vor da raportul.

- Ce le spunem? - Tu nu spui nimic.

Eu vorbesc, tu faci pe superba idioată mută.

- Şi dacă ne interoghează separat? - E o chestie de rutină.

N-o să piardă vremea, vor doar să-şi scrie raportul.

Ne-au adus aici, împreună, deci e semn bun.

Au înghiţit povestea cu Steiger antifascistul.

Sau ne întind o capcană.

Devii paranoică. Foarte bine.

Dacă ne prind, spui că eşti Sidonie Parmentier, fată de moravuri uşoare.

Te-am luat de la Seurres acum două săptămâni.

Nu ştii despre mine decât că fac parte din SS şi mint mereu.

Deci aş spune adevărul.

Doar aşa poţi minţi convingător şi pe termen lung.

Dar ai grijă, agenţii din serviciul de informaţii nu sunt tâmpiţi.

Dacă brodezi prea mult, se prind.

Am impresia că ne supraveghea cineva.

Pe tine voia să te vadă.

Probabil e dezamăgit.

- Am avut noroc. - Tinerii însurăţei, ţi-am zis eu.

Crezi că o să ne căsătorim de-adevăratelea cândva?

Avem şanse mai mari decât acum o oră.

Îmi închipui o nuntă în America sau Africa,

unde nu cunoaştem pe nimeni şi nimeni nu ne cunoaşte.

Terra Incognita, paradisul...

Regret, dle Steiger. Dar tatuajul dv. arată că nu sunteţi antifascist.

Trebuie să vă cer să ridicaţi mâinile.

Mişcaţi-vă!

- Important e să ştim priorităţile. - Avem instrucţiuni.

Nu e vorba de decizii, ci de opinii.

Vă rog! Urgenţa este să restabilim Republica.

- Republica lui de Gaulle? - Suzanne, nu începe iar!

N-am luptat ca să-I înscăunăm pe de Gaulle!

- Nici eu! - Pe cine vezi la putere?

Nu ştiu, dar nu pe un general bătrân reacţionar!

- Are 54 de ani! - E bătrân!

Notează tot.

Antoine are dreptate, e nevoie de tineri din Rezistenţă. Nu, Anselme?

Nu-mi pasă. Şi tinerii fac la fel de multe prostii ca bătrânii.

Ascultaţi! Vor fi alegeri, după ce se instaurează pacea.

Pe termen scurt, urgenţele sunt aprovizionarea şi siguranţa.

- Vorbiţi mai rar. - Nu stăm să notezi tu!

- Transcrierea nu va fi fidelă. - Notează esenţialul.

Pentru a menţine siguranţa, cu ce autoritate vom acţiona?

- A CDL. - "În numele CDL, vă arestez?"

- Nu, în numele guvernului. - Dar noi suntem Rezistenţa.

- E acelaşi lucru! - Glumeşti!

- Toate tendinţele sunt reprezentate. - Comuniştii...

- Socialiştii, radicalii. - Sunt birocraţi din Londra, Alger.

Nu oameni de teren!

Uitasem ce rahaturi sunt dezbaterea publică şi democraţia!

Ce bine era sub Statul Francez! O dictatură bună v-ar trebui.

Recunoaşteţi că o ceartă plăcută face bine.

"O dictatură bună v-ar trebui." Notez?

- Ce naiba e asta? - La podea!

Eşti nebună? Nu te apropia de geam!

Ai grijă, tată!

La dracu', nemţi în uniforme negre!

Ştiam că e o prostie să venim aici.

- E vreo ieşire discretă? - O uşă din curte, care dă în stradă.

la fetiţa!

leşiţi!

Au mitralieră grea.

Acoperă-mă!

- Trebuie să fugim! - Ne vedem la fabrica de cherestea.

- Ce corvoadă, cu evreii ăştia! - Şi familii!

Nici nu mai ştiu ce să-i spun soţiei mele.

- Şi dacă sunt francezi... - Cine va şti vreodată?

Dacă vi se cere socoteală după război, deportarea unor francezi...

Dacă mi se cere socoteală, nu va fi asta singura cauză.

- Putem verifica dacă sunt francezi. - Nu vreau probleme la Belfort.

Ce importanţă are dacă lipsesc unul-doi?

Cică Schneider a transmis lista la Gestapou. Nu trebuie să lipsească.

În fond, ce riscaţi?

Să ajungem în Germania, fără statut, fără acte,

cu familiile după noi.

Nu, Marchetti. E o corvoadă, dar o ducem la capăt.

- Cine sunt? - Terorişti. Au tras în noi.

Anunţaţi legea marţială. Să nu iasă nimeni pe străzi.

Cinci patrule să dea raportul peste o jumătate de oră.

Directorul şcolii e printre voi?

Taci!

Sunt soţia directorului, el lipseşte.

- Greşeşte. - Cum i-aţi putut ucide aşa?

M-am săturat de teroriştii care trag în mine, doamnă.

Se amestecă printre civili, ne împuşcă în spate.

Respect soldaţii, dar nu teroriştii.

- Cunoaşteţi bine şcoala? - Trăiesc aici de patru ani.

Perfect.

Sunteţi nebun? Ce faceţi?

Nicio grijă. Nu ne atingem de copil dacă faceţi exact ce vă cerem.

Vom instala o infirmerie şi vă veţi ocupa de răniţii noştri.

Nu vom sta mult. Aţi înţeles?

- Nu erau sentinele la şcoală? - Toţi au crezut că nemţii au plecat.

Cine erau ăia? Le-ai văzut uniformele negre?

Sunt din unităţile blindate. Probabil în retragere, n-o să stea mult.

- Rămânem aici. - Sunt şi săli de aşteptare mai bune.

Legea marţială este decretată până la noi ordine!

Gustave!

Stai! Cine iese pe stradă e împuşcat de nemţi!

Ziceai că nemţii au plecat, nu?

- Stai pe loc, ce Dumnezeu! - Lasă-mă-n pace!

- Trebuie s-o recuperăm pe Francoise. - Ce te-a apucat să ieşi în faţă?

- Tată, încetează! - N-o să-i facă nimic.

Hai să ne ocupăm de el.

Unu, doi, trei!

Ce grei sunt nemţii ăştia! Plini de plumb.

Hai să punem salteaua.

- Îl rostogolim? - Încet, să nu păţească nimic.

O fi deja mort.

- Nu e mort. - Săracul...

- E un neamţ, ai înnebunit? - E o fiinţă umană.

Imbe Kannter. Ce nume au!

Cum o fi să te cheme Imbe? Imbe, de la "imbecil".

Respiră greu, trebuie să-I anunţăm pe maior.

- Ofiţerul Kruger e maior. - Ştii gradele germane?

Doarme.

Nu, o s-o treziţi. Mă pricep.

Am trei fiice.

- E vorba de locotenentul Kannter. - Cine-i ăsta?

- Tipul ars, cu bandaje. - Ce-i cu el?

- Respiră foarte greu. - Şi ce să fac? Ajutaţi-I.

Nu sunt doctor. Aveţi un medic în unitate?

A fost ucis de teroriştii la care ţineţi atât de mult.

Infirmierul a dezertat.

- Trebuie schimbate bandajele. - Schimbaţi-le.

- Aveţi feşe noi? - Sigur.

Mizerabilul n-a luat şi proviziile.

Păreţi o persoană de treabă. E ceva rar acum.

Luaţi-o.

Dacă nu trişaţi cu mine, nu voi trişa nici eu.

Mulţumesc.

- Nu vrei să te înlocuiesc puţin? - Nu, îmi ocup timpul.

- Şi nu sunteţi de-al nostru. - Deja nu mai contează.

Şeful ar fi nemulţumit.

Aş putea să te ajut să treci în Elveţia cu sora ta.

Nu înţeleg.

Am nevoie să mă ajuţi.

- Pentru ce? - Să scot o evreică din grup.

Încalc ordinul. Şeful a zis că cei 15 evrei merg la Belfort.

- Vrei s-o protejezi pe soră-ta? - Oricum, din Elveţia ne expulzează.

Blanchon!

Americanii au tăiat calea ferată. Trenul nu mai vine.

- Rahat! - Vă putem face un convoi.

Am lăsat trei camioane la Villeneuve.

- Şi ce vreţi în schimb? - Lichidaţi evreii.

Nu pot să las marfă în urmă.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro