Original subtitles

Fugiţi, vă acopăr eu!

Trebuie să sărim.

Dă-mi mâna.

- Unde mergem? - Gerard stă aproape.

- Soţul tău? - E la 5 minute de-aici.

- Şi o să ne ascundă? - Nu ştiu.

N-avem încotro.

UN SAT FRANCEZ

PODUL

Ce ne facem dacă nu deschide?

- Suzanne? - Deschide!

- E târziu! - Vorbim mai încolo!

Lasă arma jos.

- Suzanne, ce se întâmplă? - Nimic.

- E interzis să umbli noaptea. - M-a ameninţat cu arma.

Trebuia să intrăm repede şi verişoara ta ezita în uşă.

- Sunteţi căutaţi? - Nu răspunde.

- Mamă! - Scumpa mea!

Ne-ai pus în pericol pe noi şi pe fiica ta.

Mă bucur că a venit mama.

- Putem sta până mâine? - Nu mi-I prezinţi pe prietenul tău?

- Antoine, un camarad de luptă. - Îi ştim noi pe camarazii tăi.

Poftim? Vorbeşti de Marcel?

- Sunteţi şeful maquisarzilor? - Da.

- O să-I caute aici! - Calmează-te!

Sigur că puteţi rămâne aici.

Rămâi de tot? Nu mai suport să te văd plecând.

Nu ştiu, draga mea.

Eşti mândră de tine?

Războiul o să se termine în câteva zile.

- Şi o să fii cu mama ta, ca înainte. - Oarecum...

Stingeţi luminile!

Ce naiba fac americanii?

Poate nu reuşesc să transporte explozibilul noaptea.

Nu trebuia să ne preseze să ocupăm podul.

- Eşti un tip capricios. - Ţi-am zis, sunt un burghez.

Dacă ocup un pod, vreau să folosească la ceva.

- Niciun ideal. - Niciunul.

Vreau să profit de lucrurile bune şi să trăiesc liniştit.

Trebuie să ai şi mijloace. Chiar că eşti burghez.

Paul crede că a văzut un tip cu binoclu în pădure.

Mai ia un camarad şi caută-I. Dacă-I găsiţi, aduceţi-I viu.

Jos!

Ei sunt!

- Am tot materialul necesar. - Cât durează?

- Opt ore, poate zece. - Chiar dacă vă ajutăm şi noi?

Un începător poate să arunce totul în aer.

Învăţ rapid. Nemţii nu ne aşteaptă zece ore.

Dă-i de veste lui Antoine să vină aici cu oamenii lui.

Georges, eliberează biroul!

Mă doare rău!

- Nu mă lăsa! - Sunt aici.

- N-am putut să-i împiedic, iartă-mă. - Ai făcut ce trebuia.

Eu sunt de vină. Nu sunt destul de puternic.

- De ce I-aţi adus aici? - Mi-era teamă că ne urmăresc!

- La ce oră e trenul spre Belfort? - La 16.

- Plecaţi fără mine. - Termină cu prostiile!

O să-i găsim pe ticăloşii care au făcut asta. Scotocim tot cartierul.

Cheamă-I pe Larcher, urgent! Tu adu apă caldă.

O să fie bine. Linişteşte-te.

Aplatizezi aşa...

- Durează prea mult. - Fac şi ei ce pot.

- Nu e suficient. - Răspuns tipic.

- N-am chef să mă schimb. - Nici nu vreau să te schimbi.

Tipul din pădure era neamţ. A fugit cu bicicleta.

- Unde? - La Villeneuve.

- Întăriţi paza. - N-avem destui oameni.

- Unde-i Antoine? L-aţi anunţat? - Nu-I găsim.

- Cât mai durează? - De unde naiba să ştiu?

- Am impresia că vă displac. - S-au făcut deportări după defilare.

- Războiul face victime, doamnă. - Ce faceţi voi nu e război.

Omorâţi soldaţi pe la spate, deraiaţi trenuri, atacaţi oficii poştale.

Americanii eliberează Franţa, nu voi.

Era important ca populaţia să vadă că şi francezii luptă.

Trebuia să fiţi la locul vostru, ca mareşalul, şi să ne apăraţi.

Credeţi că ne apăraţi venind aici?

Anunţ către populaţie!

Soldaţi germani au fost asasinaţi de terorişti ascunşi în oraş.

Dacă, până la ora 16, teroriştii nu vor fi predaţi,

populaţia va suferi represalii aspre.

- Îţi aminteşti de pieptene? - Nu.

La Etretat, în prima noapte.

Era o ţigancă acolo şi n-ai vrut să-ţi ghicească viitorul,

dar eu ţi-am cumpărat pieptenele cu un franc.

- Trebuia s-o pun să-mi ghicească. - Nu te-ai schimbat.

- Tu te-ai schimbat un pic. - De ce spui asta?

- Christine. - Ce-i cu ea?

Ştiu că eşti apropiat de familie, dar...

Stă aici ca să mă ajute cu Leonor.

E greu pentru un bărbat singur. Am mult de lucru la fabrică.

Gerard, faci ce vrei cu verişoara ta. Cândva o considerai enervantă.

- E foarte voluntară. - Am remarcat.

Christine nu contează.

E aici doar fiindcă tu nu eşti. Nu înseamnă nimic.

Ce-ar zice dacă te-ar auzi?

Suzanne, nemţii vor pleca. Totul ar putea fi ca înainte.

Nu-mi pasă de aventurile tale cu Larcher sau cu puştiul ăsta.

Suntem o familie. Amorul vine şi pleacă.

Dar familia rămâne.

- Ai nevoie de ceva? - Nu, mulţumesc, eşti drăguţă.

- Tu vrei să mănânci ceva? - Nu, mulţumesc.

- Nişte apă? - Da, aş vrea.

Miliţia franceză!

În dulapul din camera fetiţei!

- Deschideţi sau sparg uşa! - Imediat!

Să îmbrac halatul.

Te prefaci că sunt mama ta, ai înţeles?

Căutăm terorişti.

Sunt mama ta. Ai înţeles, Leonor?

- Sunteţi singur? - Cu soţia şi fiica mea.

Christine!

- Aţi văzut ceva? - Nu. Ce este?

Nu-ţi fie teamă. N-ai de ce să te temi.

Căutăm oameni răi. Tu nu eşti rea, aşa-i?

Nu, domnule.

- Alban, cloceşti ouă acolo? - Stai puţin!

- Înveţi bine la şcoală? - Da, domnule.

Bravo! Eu n-am fost silitor şi...

- E al tău? - Da.

E frumos.

E un cadou de la mama.

Pieptăn păpuşile cu el.

Te mai joci cu păpuşi la vârsta ta?

Uneori, cu mama.

Alban, vii azi?

Vin!

- Ne-a văzut. - Da.

- De ce n-a zis nimic? - Nu ştiu.

- Ce căutaţi aici? - Sunt medic.

Lasă, mă ocup eu.

Acolo.

- Aţi ajuns greu! - Am avut o naştere.

- Vor fi negocieri cu Rezistenţa? - Au refuzat întâlnirea.

Aţi vorbit cu ei? Au zis ceva despre Miliţie?

Da. Că cei înarmaţi vor fi executaţi pe loc.

Doctore, mă doare stomacul. Nu-mi mai simt picioarele.

- Verişoara mea vrea să vină cu noi. - Doar soţiile legitime.

- E un ordin! Să nu-I repet! - Şi ce se va întâmpla cu ea?

- O să vă dau un calmant. - Sunt deja foarte calm.

- Îmi pare rău, coloana e atinsă. - Îl puteţi opera?

Nu, e nevoie de transfuzie şi de alţi medici. Imposibil.

Coloana atinsă... Deci picioarele sunt terminate?

- Probabil. Oricum... - Nu puteţi face nimic?

O injecţie cu morfină.

- Situaţia nu e prea bună, Andre. - Aşa de rău?

Doctorul propune să-ţi facă o injecţie cu morfină.

- Îl aştept pe băiat. - Vrei să chem un preot?

Un preot? De ce nu?

Te simţi bine?

Îmi pare rău că I-am lăsat pe Gustave.

Nu ştiam că eşti atât de ataşată de băiat.

Te înşeli, n-am ţinut niciodată la el.

Mie-mi plăcea.

Suferinţa demonstrativă mă agasează.

Dar Daniel m-a rugat să am grijă de el.

Şi o promisiune făcută lui Daniel e sacră!

Nu, dovadă că sunt cu tine.

Mă enervezi cu Gustave al tău!

- Ştii că, uneori, eşti aspru? - Viaţa e aspră.

Gustave se va descurca. E fiu de erou.

O stradă din Villeneuve va purta numele tatălui său.

- lar Daniel va avea grijă de el. - Gustave îl urăşte.

Perfect. Soţul tău se pricepe să îngrijească oameni care-I urăsc.

Tu eşti soţul meu acum.

Încă nu.

Nu i-am găsit.

Sper să-i prindă nemţii. Noi trebuie să plecăm.

Mulţumesc, părinte.

Alban?

Naşule?

Vreau să-mi faci tu injecţia.

Ar fi mai bine s-o fac eu, Andre.

Nu uita ce ţi-am spus despre război. Animalele...

N-am uitat.

Un animal rănit de moarte trebuie scutit de chinuri.

Te rog, fă-o!

Dar jură că mă vei răzbuna. Jură!

- Jur. - N-am auzit.

Jur!

Fă-o.

Direct în venă. Apasă bine.

Mathilde... Vin...

- Cine e Mathilde? - Nu ştiu.

- Dv. sunteţi comandantul acum? - Vă rog!

I-aţi prins pe teroriştii care I-au ucis?

Vom trata populaţia din Villeneuve aşa cum merită.

Urgenţa este recâştigarea podului din Rochefort.

- N-am destui oameni. - Vor să arunce podul în aer.

Împiedicaţi-i, în timp ce eu pregătesc trupele.

Ne puteţi reţine un vagon în trenul spre Belfort?

- Câţi sunteţi? - Vreo 60, cu familiile.

Ocupaţi-vă de pod şi mai vedem după aceea.

Nu mai văd pe nimeni. Poate au plecat.

Nu cred că au plecat.

- Dar, deocamdată, e linişte. - Puteţi profita de moment.

Ce spui? Dacă patrulează prin apropiere?

Are dreptate, trebuie să plecăm. Aţi riscat destul.

Apari în miez de noapte, ne pui în pericol, iar acum vrei să pleci.

Dacă vă prind ieşind de aici, murim cu toţii.

- Probabil. - Să găsim împreună o soluţie.

Totuşi, trebuie să plece!

El e cunoscut de toată lumea. Nu vă supăraţi, dar sunteţi un pericol.

Miliţia caută un cuplu, nu doar pe Antoine.

Oricum, nu ne despărţim.

Atunci, ce idee aveţi?

Unul din voi să meargă la braseria Georges şi să-I caute pe Fabien.

E de-al nostru. Poate să ne ia cu camioneta de livrări.

Mai bine te duci tu. Prefer să fiu aici dacă vin miliţienii sau nemţii.

Spuneţi-i că e urgent.

- O să explodeze! - Evacuaţi podul, rapid!

Adăpostiţi-vă!

- Toată lumea la adăpost! - Astupaţi-vă urechile!

Acum!

Ce e?

Verificaţi firele, probabil s-a desprins unul.

Salomon, Louis, Serge, verificaţi contactele!

Feriţi-vă! Serge!

- E calibru mare! - Ai văzut de unde venea?

- Cred că e ascuns printre copaci! - Acolo era şi neamţul azi-noapte.

- Ce facem? - Nu mai putem aştepta!

S-ar putea să apară şi alţii. Trebuie să conectăm firele.

Trageţi în toate direcţiile, ca să ne acoperiţi pe mine, Fernand şi Louis.

- Nu te duce! - Îmi interzici tu?

- Lasă-mă pe mine. - Eu sunt cea care comandă aici.

Mă enervezi!

La trei, goliţi încărcătoarele!

Unu, doi, trei!

L-a văzut cineva pe nemernic?

Nu mai trageţi!

Ascultaţi şi uitaţi-vă bine!

Nu văd nimic, la dracu'!

Nu-I văd!

Nu putem lăsa un singur tip să ne blocheze!

Dacă tipul e acolo, încerc să-I surprind. lau trei băieţi.

Voi acoperiţi-ne!

Încetaţi focul!

Luceşte ceva acolo.

Capul jos!

- Nu trage în mine! - Dar în ce?

Detonatorul! Acoperă-mă!

E nebună!

Porcăria naibii!

Doamnă Sidonie Parmentier,

îl luaţi de soţ pe dl Heinz Steiger, aici de faţă?

De ce nu foloseşti numele noastre reale?

Le-am folosit pe cele de pe certificatul oficial.

Atunci nu e valabil.

- Doamnă Hortense Larcher... - Nu, Hortense Laude.

- E numele meu de domnişoară. - Bine. Doamnă Hortense Laude...

Domnişoară. Fă-o cum trebuie.

Domnişoară Hortense Laude,

îl luaţi de soţ pe dl Heinrich Muller aici de faţă?

Da!

Domnule Heinrich Muller, o luaţi de soţie

pe dra Hortense Laude, aici de faţă?

Da.

Ne declar uniţi prin căsătorie.

Stai! Nu săruta mirele, o să facem un accident.

Succes total! Charlie a dat lovitura pe pod.

- Vreo veste despre tren? - Oficial, tot la ora 16.

Alban!

- Mi-am făcut griji pentru tine. - Nu trebuia.

- Ai aflat despre naşul? - Da.

N-avem timp să-I înmormântăm cum e cuvine.

O să facem o slujbă mai încolo.

- Unde sunt oamenii dv.? - Dle comandant, avem loc în tren?

- Avem nevoie de oamenii dv. - Dar am îndeplinit misiunea.

- Foarte bine! - Mă gândeam că...

- Nu gândiţi, supuneţi-vă. - Nu suntem sclavii voştri!

Vă reamintesc că aţi depus jurământ pentru Fuhrer.

Dacă nu vă supuneţi ordinelor, vă voi considera dezertori.

- Ştiţi ce păţesc dezertorii. - Sunteţi un soldat, ca şi mine.

Sunt gata să mă supun, dar orice soldat merită respect.

Trenul acela e singura noastră şansă. Permiteţi-ne să n-o ratăm.

Nu vă cer luna de pe cer.

Veţi avea un vagon spre Belfort, vă promit.

- Juraţi pe onoarea militară? - Da.

Îi vreau pe oamenii dv. în piaţă, peste două ore.

- Nu vom rata trenul? - Va pleca la ordinul meu.

Contez pe dv. Cel puţin 10 oameni, cei mai puternici.

Erau miliţienii, ne-au văzut venind. Au fugit.

Şi ce facem?

- Ăsta e inutil. - Mai aveţi un detonator?

Da, la divizie.

Veşti proaste din Villeneuve: un comando I-a ucis pe Janvier.

- Se pare că Suzanne şi Antoine. - Nu se poate!

- Janvier era un mizerabil. - Nemţii se vor răzbuna!

Statul dv. major trebuie să elibereze Villeneuve şi să împiedice masacrul.

Lucrurile nu merg aşa, doamnă.

Luaţi-mă cu dv. Vreau să vorbesc cu un ofiţer, să-I conving.

- Trebuie să te calmezi. - Sunt foarte calmă.

Îţi asumi prea multe riscuri.

Promite-mi că o laşi mai moale când te întorci.

- Îţi promit că încerc. - Nu e suficient.

E tot ce primeşti.

- Regreţi? - Ce?

- Lovitura de aseară. - Nu mă împiedic în regrete.

- Îmi aminteşti de cineva. - Ştiu. Uneori mă sperie.

Fabien vine să vă ia peste o oră. Erau baraje peste tot.

- Mai scotocesc cartierul? - Nu, dar nemţii fac arestări.

- Sigur iau ostatici. - Da.

Se zvoneşte că nemţii pleacă azi sau mâine.

- Mai bine să rămână aici. - Nu I-am chemat degeaba pe Fabien.

Vom fi mai utili dacă putem acţiona. Unde ne întâlnim?

Rue de la Ferronnerie.

- Vreo veste? - Miliţia e în misiune cu nemţii.

- Altceva? - Nimic.

După crimele miliţienilor şi ale partizanilor, negocierile pică.

- Prefectul de la Besancon? - A dispărut.

Deci puterea nu va fi predată liniştit.

Înainte să plece, adjunctul mi-a spus cine e prefectul numit de Rezistenţă.

- N-o să vă placă. - Cine e?

De Kervern, fostul dv. superior.

- Nu e un tip atât de rău. - Dar va crede că eu sunt.

Posibil. Eu rămân la post.

Reprezentăm o Franţă legală. Soseşte o nouă putere, şi ea legală.

Trebuie să rămânem aici şi să transmitem atribuţiile.

Aşa vom demonstra că ne asumăm răspunderile.

Marchetti.

Ce? Unde?

Cred că avem noutăţi, dle subprefect.

- Ce-o să facem în Elveţia? - Vom mânca brânză.

Vorbesc serios.

Brânza elveţiană e foarte bună.

Nu ştiu ce vom face, Hortense.

Elveţienii sunt cu două feţe.

Până anul trecut expulzau evrei, acum expulzează germani.

- Deci putem fi expulzaţi? - Hortense...

Stai liniştită, am prieteni acolo.

După atâta timp, tot te amuză să mă sperii?

Trebuie să ne găsim ocupaţie.

Nu poţi să priveşti moartea în ochi fără să faci nimic.

- Te gândeşti des la moarte? - La a mea?

- A ta şi a celorlalţi. - Nu.

- Am avut prea des de-a face cu ea. - În Ucraina...

Îţi aminteşti când ne-am revăzut în '42, la braseria Georges?

- Când ţi-am povestit totul. - Dacă-mi amintesc?!

Noi, oamenii, suntem ciudaţi.

Regret că ţi-am povestit şi te-am supărat atunci.

Nu m-am purtat corect cu tine, mă simt vinovat.

Dar nu mă simt vinovat pentru ce am făcut acolo.

Suntem în război, era misiunea mea.

Nu-mi place când vorbeşti aşa.

lartă-mă.

Ridică-te.

Scuzaţi-ne, ne-am rătăcit. Unde este satul Moissey?

La următoarea intersecţie, prima la dreapta.

Mulţumesc.

- Am scăpat ca prin urechile acului. - Da.

Dar putem să ne luăm adio de la Elveţia.

Controlează trecerea pe unde urma să ieşim din ţară.

- Şi ce facem? - Nu ştiu.

- Îmi trebuie un detonator. - Bine.

Poţi să-I chemi pe Bridgewater?

Vor veni imediat cu materialul.

- Vreţi o ţigară? - Nu, mulţumesc.

- Un chewing-gum? - Ce?

- O chestie care se mestecă. - Nu sunt vacă!

- Atunci, ciocolată? - Aveţi ciocolată?

Dave, dă-mi nişte ciocolată.

Mulţumesc. Două ciocolate.

O să câştigaţi războiul.

Nici noi nu ne mai săturăm de ciocolată.

- Voiaţi să vorbiţi cu mine? - Coordonez Rezistenţa în Villeneuve.

- Bob mi-a spus. - Nemţii vor pedepsi populaţia.

E trist, dar ce pot face?

Dacă vă apropiaţi de oraş, nemţii vor pleca.

- Planurile noastre nu includ asta. - Schimbaţi planurile.

- De ce mă faci să-mi pierd timpul? - Ei îşi riscă vieţile pentru noi.

- N-avem motive să eliberăm oraşul. - Aţi salva vieţi.

Ne-ar costa enorm. De ce să-mi omor oamenii ca să-i salvez pe ai voştri?

Nu vedeam lucrurile aşa.

Am o urgenţă: să distrug podul din Rochefort.

De ce?

Dacă divizia 11 Panzer trece podul, băieţii mei o încurcă.

Tancurile blindate nu-s deloc simpatice.

Dar şi voi trebuie să treceţi râul, spre est. Cum o să faceţi, fără pod?

- O să-I reconstruim, în 12 ore. - Şi nemţii pot face asta.

Amica asta a ta mă scoate din minţi.

Divizia 11 Panzer se retrage singură. N-au unităţi de geniu.

Dacă podul sare-n aer, rămân blocaţi

şi, cum n-au carburant, vor abandona tancurile. Aţi priceput?

Vreţi să salvaţi vieţi? Împiedicaţi tancurile să treacă.

- Pot conta pe dv.? - Desigur.

Trebuie să plecaţi.

- Mai durează câteva zile, scumpo. - Şi apoi? Te întorci la tata?

Trebuie neapărat să mergem. Fabien ne aşteaptă.

- Ai grijă de tine. - Mulţumesc.

Hai aici! O să fim la adăpost.

Te supără că soţul tău...

Că el şi Christine...

Nu, mă bucură.

- Eşti curios ca o coţofană. - Întreb şi eu...

- Aş vrea să mai am vârsta ta. - Şi eu aş vrea.

Cred că el este.

Vino!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro