Original subtitles

25 august 1944

Parisul strivit, Parisul martirizat,

dar eliberat!

Eliberat de către populaţia sa,

cu ajutorul armatelor Franţei,

cu sprijinul întregii Franţe!

Adică al Franţei care luptă!

Singura Franţă, Franţa adevărată, Franţa eternă.

Închide şuvoiul de aberaţii.

Înainte să apară eliberatorii,

va curge sânge evreiesc şi anti-francez sub poduri.

Şi la ce va folosi?

Unele lucruri nu le facem fiindcă folosesc la ceva.

- Ba da, când eşti funcţionar. - Nouă nu ne pasă de toate astea.

Noi suntem soldaţi, soldaţi ai mareşalului.

Şi o să luptăm până la capăt.

UN SAT FRANCEZ

PARISUL ELIBERAT

- Să eliberăm noi Villeneuve! - Noi avem doar sectoarele 3 şi 4.

Planurile se mai schimbă.

A durat mult până i-am coordonat pe toţi şi sistemul funcţionează.

- Nu stricăm tot. - Dar generalul cere să ne eliberăm.

Nu, ne cere să luptăm, dar nu oricum.

Tocmai tu eşti de acord cu De Gaulle?

Ca preşedinte al CDL, reprezint toate tendinţele.

Nu e o chestiune de tendinţe, ci una militară.

- Nu putem elibera un oraş ocupat. - Dar avem camarazi la închisoare.

Singura lor şansă e să eliberăm Villeneuve.

Sacrificăm pe unii ca să-i salvăm, chipurile, pe alţii. E ridicol.

Sunt de acord cu Antoine. Să eliberăm Villeneuve!

Ăsta e aventurism. Noi trebuie să uşurăm misiunea prefectului.

Şi să-i pedepsim pe colaboraţionişti şi pe trădători.

Eu vreau să-mi reconstruiesc ţara, nu să pedepsesc colaboraţioniştii.

Pentru a reconstrui ţara, trădătorii trebuie pedepsiţi.

Sunt de acord să eliberăm Villeneuve.

N-ai înţeles nimic. De Gaulle are nevoie de noi,

dar nu pentru prostii ca defilarea de anul trecut.

Trebuie să contribuim militar la victorie. Pricepi?

Ajunge. Să votăm.

Cine e pentru o insurecţie în Villeneuve?

Contra?

Continuăm să luptăm acolo unde ne trimite comitetul militar.

Antoine, ţine-ţi oamenii la dispoziţia comitetului.

Şi nu mai încerca să ieşi în evidenţă.

De ce sprijini mişcarea lui Antoine? N-avem pe nimeni acolo.

N-am voie, sau ce? E democraţie, nu?

A trecut mult timp.

- Muller e aici? - Nu vine niciodată aici.

- Tequiero e sănătos? - Nu I-ai mai văzut de şase luni.

Ce vrei, Daniel?

Americanii vor sosi în curând, probabil peste câteva zile.

Ar trebui să te pregăteşti.

- Nu înţeleg. - Hortense...

În oraşele eliberate, femeile care... Înţelegi ideea.

- Sunt pedepsite. - Ascult şi eu radioul, mersi.

- Şi ce ai de gând? - Heinrich mă apără.

- Împotriva armatei americane? - Mă va lua cu el.

La Frankfurt? Mă îndoiesc. N-au voie să aducă franţuzoaice.

- De ce vorbeşti de Frankfurt? - Fiindcă acolo a fost transferat.

Nu ţi-a spus?

Te pot ajuta să treci în Elveţia cu Gustave. Acolo faci ce vrei.

- Vreau să te ştiu în siguranţă. - De unde ştii că e transferat?

- Mi-a spus Schneider. - Vorbeşti cu Schneider?

Azi-noapte am îngrijit un soldat german. Medicii lor au plecat.

Mi-a spus că e doar o chestiune de zile.

Bună, tanti.

- Pe mine nu mă saluţi? - Nu vorbesc cu tine.

- Gustave, salută-I pe unchiul tău! - Mă duc în camera mea.

- Ce ai în sac? - Chestii.

Pe mine mă urăşte, deşi tu eşti amanta unui...

Permise de liberă trecere în Elveţia, pentru tine şi Gustave.

Poate te răzgândeşti.

Mi-e frică, Alban.

N-ai niciun motiv să te temi.

- Surioară, ai încredere în mine? - Cică miliţienii sunt împuşcaţi.

- Cine ţi-a spus? - Mătuşa Marthe.

Vorbeşte prostii, ştii doar.

Cumnatul ei a fost executat de partizani, la Beaune.

I-au spânzurat corpul în piaţa mare şi I-au lăsat acolo ore-n şir.

- Astea-s poveşti. - Dar la radio...

Genevieve, o să facem ce spune naşul.

- Ce spune? - Să plecăm în est, în Germania.

O să fim în siguranţă acolo, crede-mă.

Te cheamă şeful.

Ne dăm mari în faţa lui Servier şi Marchetti, dar ce facem, concret?

Ce-ai vrea să facem? Ne vindem scump pielea.

Mai e un tren care pleacă la Belfort. Cu femeile şi copiii, suntem 60.

- 60 ar merge. - Belfort înseamnă Germania.

Nu vreau să merg acolo.

Am crezut în fascism. Într-o Europă fascistă, nu germanică.

Friţii ne-au tras în piept.

E un cuib de partizani la ferma Chatenoy. Punem mâna pe ei?

Cireaşa de pe tort.

Dar, naşule... După aceea prindem trenul spre Belfort?

Nu mai există "după aceea", Alban. Doar aici şi acum!

Adună-i pe toţi, mergem la distracţie!

- Poate negociem. - Ce? Nu mai avem ce vinde.

- Ne-au rămas prizonieri. - Nemţii ni-i cer.

Dar nu mai suntem obligaţi să ne supunem.

Să încercăm un târg. Nu le dăm prizonierii...

- Şi ce cerem? - Garanţii pentru dv. şi poliţişti.

Ceva oficial care să ne garanteze că vom fi trataţi demn

şi că rudele noastre vor fi lăsate în pace.

Ne vezi propunându-le asta celor din Rezistenţă?

Nu noi, Larcher. E în relaţii bune cu Marie Germain.

Pe el I-ar asculta.

- Eşti supărat pe mine? - De ce aş fi?

- M-ai ridiculizat în faţa tuturor. - Nu te-am ridiculizat.

Ai zis că nu pricep nimic din lupta în care m-am implicat de un an.

- Deşi, în fond, o fac pentru tine. - Greşit motiv.

Serios?

Chiar că nu înţelegi nimic.

Uneori mă întreb dacă noi doi chiar ne potrivim.

Marie! A venit Robert!

- Veţi elibera Villeneuve? - Nu ştiu.

- Ştiţi podul din Rochefort? - Da, sigur.

Îl puteţi arunca în aer până mâine?

- N-avem explozibil. - Avem noi.

- Dar atunci nemţii nu mai pot pleca. - Doamnă, eu nu pun întrebări.

Am ordine să arunc podul în aer. Fie mă ajutaţi, fie nu.

- Dacă e păzit, va fi greu. - Mergeţi în recunoaştere.

Ţineţi-mă la curent, e foarte urgent.

- Vă mutaţi? - Chiria s-a scumpit la Villeneuve.

- De ce n-ai spus nimic? - Despre ce?

Despre Frankfurt!

Vino.

lartă-mă, dar nu prea am timp.

- Când aveai de gând să-mi spui? - Nu luasem nicio decizie.

- Ce-i cu împuşcăturile astea? - Golim închisorile.

Sunt prins la mijloc. Trebuie să plec la Frankfurt, altfel devin dezertor.

Dar nu te pot lua cu mine. Nu suntem căsătoriţi.

Am fi amândoi arestaţi la graniţă.

Totul s-a complicat după atentatul împotriva lui Hitler.

Doar nu mă părăseşti aşa!

N-am nicio soluţie, Hortense.

Asta înseamnă înfrângerea: probleme fără soluţie.

- Putem pleca în Elveţia! - Cu Gustave e imposibil.

Fără Gustave. Doar noi doi. Am un permis de trecere.

Nu pot. Dacă ai permisul, du-te singură.

Şi relaţia noastră?

Relaţia noastră! Poţi să ne salvezi pe amândoi.

- Ar fi foarte periculos. - La fel ar fi să rămânem aici.

Vorbesc de mine! Francezii îi execută pe nazişti.

Germanii îi execută pe dezertori, ceea ce voi fi şi eu.

Şi atunci, preferi să fugi?

Te ascunzi la Frankfurt? La ce bun?

- Ce poţi face? - Ascultă...

Spuneţi-i acestei persoane să iasă.

Lasă-ne, te rog.

Mai repede!

Du-te! Te voi contacta.

Armata a 7-a americană avansează mai rapid decât era prevăzut.

Mă ocup să lichidez prizonierii şi să conduc evreii la ultimul tren.

Preia comanda detaşamentului. Direcţia: Besancon.

- Pleci diseară. - Să trăiţi!

Ţi-a spus dobitocul la ce oră plecăm?

Fă-mi rost de două permise pentru un cuplu recent căsătorit.

- E uşor. - Îmi trebuie până diseară.

- Asta-i mai greu. - Vreau să trec cu ea în Elveţia.

- Nu prin munţi. - Imposibil!

"Imposibil" nu există în limba franceză.

De ce ţii să eliberezi Villeneuve?

De anul trecut visez la asta.

Să defilăm cu adevărat, fără să fim obligaţi să fugim. Tu nu vrei?

Gustaţi merele, sunt incredibil de dulci.

Merele Chatenoy, cele mai bune din Jura.

Chiar sunt dulci. Au gust de compot!

De doi ani m-am sacrificat pentru Rezistenţă. Coşmarul se sfârşeşte.

Vreau să trăiesc, nu să defilez în Villeneuve.

Vreau să mă bucur de soţia şi de copiii mei.

- Tati, îmi dai o gură de măr? - Muşcă.

De ce ai ieşit din CDL?

Las luptele interne în seama comuniştilor şi a moraliştilor.

Păcat. Comuniştii complotează şi moraliştii ne fac zile fripte.

Cândva, o să ai familia ta şi o să înţelegi.

Politica trece, dar familia...

Oaspeţi.

- Apropo de comunişti... - Ea nu e ca ei.

Explică-mi diferenţa.

- Pot să vorbesc cu şeful? - Sigur.

E confidenţial.

Mulţumesc că m-ai susţinut mai devreme, deşi a fost inutil.

Întotdeauna e util să spui ce gândeşti.

De fapt, nu prea.

- Ai un mesaj de la CDL? - Da.

- O misiune? Unde? - Aici.

Vino!

De câteva săptămâni tânjim unul după altul.

- Şi dacă vine cineva? - Nu facem nimic rău.

- Nu vrei? - Ba da.

- Ai mai făcut asta, nu? - Da, desigur...

Şeful maquisarzilor, omul care a organizat defilarea.

Sunt onorată să fiu prima.

Credeam că, după Marcel...

Nu vreau să rămân văduvă toată viaţa. Mai ales că sunt încă măritată.

- Stai... - Ce e?

Mâinile pe cap!

Deci a fost bună informaţia.

Nu-mi plac poliţaii, dar cei din Rezistenţă, nici atât.

Ai ascultat discursul lui De Gaulle?

Parisul martirizat!

- Eşti surd? - Nu. Dar n-am nimic să-ţi spun.

Următorul e pentru nevastă-ta. Ai auzit discursul?

- Trebuie să facem ceva. - Arma mea e acolo. Sunt prea mulţi!

- Ai auzit discursul? - Da.

Ţi-I aminteşti? L-au difuzat de multe ori.

Ai fost poliţist, sigur ai memorie bună.

Adu-o pe nevastă-sa.

Căsnicia e la bine şi la rău.

Mâinile la ceafă!

Recită discursul. Dacă greşeşti, o omor.

- O să ne omorâţi oricum. - Nu e sigur.

Uneori mai am slăbiciuni.

Încearcă-ţi norocul!

Parisul îngenuncheat, Parisul strivit...

- Parisul martirizat. - Exact. Dar...

Parisul eliberat.

Eliberat de unul singur, de populaţia sa,

cu ajutorul armatelor Franţei.

Bine!

Adică al Franţei care luptă!

Singura Franţă, Franţa adevărată,

Franţa eternă.

Mamă?

Ce facem cu copiii?

O familie nu trebuie despărţită.

Ce mai stai?

Nu mai fac politică.

Nu te debarasezi aşa uşor de politică, Larcher.

Nu mai am convingeri. Nu mai vreau să intervin.

Vreau doar să intermediaţi.

- Am putea cruţa vieţi. - De ce eu?

Nu vă înţeleg. Trei ani aţi crezut în Petain.

Nu v-aţi revoltat în '40, din câte ştiu.

Am fost revocat în '42, de către dv.

În '41 aţi întocmit cu mine lista condamnaţilor la moarte comunişti.

- N-aţi uitat, nu? - Credeţi că ne-am făcut datoria?

În situaţii de criză, nu e greu să-ţi faci datoria, ci s-o înţelegi.

Am făcut un calcul. Au rămas 12 partizani în închisorile noastre.

Germanii ni-i vor cere foarte curând. Spuneţi-i asta lui Marie Germain.

Propuneţi-i o întâlnire pe teren neutru.

- Cu mitralierele acolo, e imposibil. - Nu se ştie.

Trebuie să verific de-aproape. lau doi băieţi cu mine.

Îţi aminteşti când ne-am întâlnit după slujbă, în iunie '40? Acolo.

- Nu voiai să ne vedem. - Eram căsătorită.

- Şi eu. - Ai mereu răspuns la toate.

- Chiar vorbeai serios? - Că trebuie să eliberăm Villeneuve?

- Că noi doi nu ne potrivim. - Când te ţin în braţe n-am îndoieli.

Măcar atunci.

Ne vezi pe noi doi la fermă? M-aş plictisi groaznic.

- Tu te-ai sufoca în oraş. - Crezi?

Te vezi pe post de dna Schwartz, întreţinând foşti colaboraţionişti?

Îţi place starea asta de ocupaţie. Rezistenţa, clandestinitatea...

- Ţie nu? - Nu.

Eu vreau un pat bun, un păhărel şi un fund apetisant.

De preferinţă, pe al tău.

Pe zi, exclus. Ne-ar trebui un tun sau un tanc.

Trebuie să venim noaptea.

Dacă nu stă nimeni la mitraliere, ar fi posibil, la limită.

- Nu putem sta fără să reacţionăm. - Aşteptăm ordine de la CDL.

- Vrei să aştepţi ordinele? - Nu ţin să ies în evidenţă.

Monştrii ăia au omorât doi copii.

Îl ştiu pe tipul care a tras. E un idiot, dar nu e monstru.

- Îl cunoşti? - Îl cheamă Alban.

Când au venit să ne ia la muncă silnică, ne-am ascuns împreună.

Dar el n-a vrut să intre în Rezistenţă şi a plecat.

Nu ştiu cum a ajuns în Miliţie.

- Deci îl lăsăm să scape? - Suzanne, ascultă!

Au murit mulţi camarazi de treabă. Thierry, Claude...

Vernet îmi plăcea, dar...

Te-a găzduit, soţia lui îţi făcea de mâncare, te-ai jucat cu copiii.

Ce vrei să facem? Nu putem ataca Miliţia la comisariat.

- De ce nu? - Insurecţia a fost respinsă.

N-are niciun sens să atacăm comisariatul.

Atunci, să-I omorâm pe şeful Miliţiei, Janvier, acasă la el.

- Ştii unde locuieşte? - A dat o petrecere pentru nemţi.

Un camarad era ajutor la bucătărie. Casa e pe Rue de Besancon.

Nu ştiu...

Eu mă duc.

N-ai decât să vii sau nu.

Ce ne-am distrat!

Trenul spre Belfort ajunge în gară mâine, la ora 16.

- SS expediază un vagon cu jidani. - De unde i-au scos?

I-au strâns din regiune în ultima săptămână.

- Nemţii golesc toate sertarele. - Nu vreau să călătoresc cu jidani.

Lasă, plecăm cu maşina, mai târziu.

Naşule, trenul e o soluţie bună pentru familii.

Ai omorât doi copii şi-mi vorbeşti de familie?

I-a omorât la ordinul tău. E un miliţian bun.

Doar e finul meu! Ce să facem noi în Germania?

- Friţii pierd războiul! - Ori plecăm, ori crăpăm aici.

Vreau să plecăm.

Bine, ai câştigat, ca de obicei. Evacuăm.

Anunţă-i pe băieţi. Echipe de pază de câte 5. Noaptea, câte 6.

Mâine pornim la ora 13. Doar soţiile legitime şi copiii.

- Şi sora mea? - Sigur că poate veni, dar discret.

Vii la cină diseară? Ultima noapte la Villeneuve.

Mulţumesc, dar mă duc după Eliane şi copii. Ştii ce înseamnă familia.

- Nu discutăm cu administraţia Vichy. - Ce riscaţi? Nu sunt înarmaţi.

Nu negociem cu trădători.

- Marie, au 12 camarazi de-ai voştri. - Vor să-i omoare?

- Să-i dea pe mâna nemţilor. - Tot aia. Deci ne şantajaţi?

Ascultă... Marchetti, Servier nu mai au nicio cale de ieşire.

- Nu sunt toţi monştri. - Doar colaboraţionişti.

Aşa mă vezi şi pe mine? Un colaboraţionist?

Nu sunteţi poliţist, Daniel.

Orice miliţian prins înarmat este executat. Nu se negociază.

Eu fac un demers în numele poliţiei şi al subprefectului, atât.

Ce propun Marchetti şi Servier?

O întâlnire pe teren neutru.

- Ce aţi putea risca? - Dezaprobarea Comitetului General.

- Sunt vieţi care pot fi salvate. - Trebuia să vă gândiţi înainte.

Îmi pare rău, e imposibil.

Dar spuneţi-le că, dacă ai noştri sunt ucişi, ne vom răzbuna.

Plecăm.

- Am primit mesajul. Ce e? - Vrem să-I eliminăm pe Janvier.

Casa cu poartă de metal.

E periculos, n-avem loc de retragere.

Tocmai fiindcă e periculos m-am gândit la tine.

- E decizia Comitetului? - Nu, a noastră.

CDL face politică. Noi acţionăm.

Janvier e un mizerabil. A măcelărit o familie, Vernet.

- Îi cunoşteai? - Da.

Bine, de acord.

Mă prefac că am pană. O să reperez câte ceva.

- Ţi-e frică? - Nu prea...

Nu e un păcat să-ţi fie frică.

Eu te sperii mai tare decât Miliţia.

Cu Miliţia sunt obişnuit.

- Erai apropiată de Vernet? - Nu.

Atunci, de ce suntem aici?

- Ca să uităm ochii celor doi copii. - Eliminându-I pe Janvier?

Uită-te.

Ar trebui să ne sărutăm, ca să nu batem la ochi.

- Crezi? - Sunt sigură.

- E de-adevăratelea? - Ciudat că mă întrebi...

Ce e?

Mă gândeam la prima mea misiune, în '41, la biserica din Villeneuve.

Şi care a fost rezultatul?

Am ucis un ofiţer german.

- Marcel I-a ucis. - În '41?

- Şeful ia cina acasă. - Perfect.

- E riscant. Sigur vreţi asta? - Da.

Vin cu un camarad. Ne întâlnim la 7:30, să tatonăm terenul.

Au refuzat întâlnirea.

Miliţia a ucis toată familia Vernet, inclusiv copiii.

Muncă, familie, patrie.

- Povestea asta ne încurcă. - Nemţii întreabă de prizonieri.

Trebuie să-I sun pe Schneider.

Spune-i că nu mai e nimeni. Eliberează-i pe cei 12.

lei trenul spre Belfort?

Ce să caut la Belfort?

Atunci, ce ai de gând?

Nicio grijă, n-aş avea curaj.

Servier s-a dus la Besancon, la şeful poliţiei.

Poliţiştii se vor putea preda oficial prefectului numit de Rezistenţă.

Du-te şi eliberează-i pe cei 12. Fii discret, Loriot!

Nu stăm rău. Nu e nimeni la mitraliere.

Două sentinele pe fiecare parte. Dar trebuie neutralizate fără zgomot.

- Dacă dau alarma, s-a terminat. - Acţionaţi în acelaşi timp.

Eu mă ocup de tipul cu radioul. Fernand şi Paul preiau latura opusă.

- Ai cuţitul? - Da.

Pornim.

- Ai grijă! - Da, mamă.

Au stins ţigările. Când o aprind pe următoarea, faci zgomot.

Vor avea mâinile ocupate, e momentul perfect.

Eu mă ocup de al doilea, tu de primul.

Cred că Martin şi-a primit şnapsul.

Afurisitul de Martin!

Şnapsul o să-I omoare înaintea americanilor.

Vreau să ajung acasă...

Dar mi-e şi teamă de ce-o să-mi spună nevastă-mea.

Cine ştie ce-i în mintea femeilor? Ţigară?

Nu acum. Noaptea e lungă.

Corect.

Auzi, în legătură cu soţia ta...

În viaţă trebuie să speri.

Să crezi în Dumnezeu şi să speri.

Poate ai şi tu dreptate.

De fapt, dă-mi o ţigară.

Ai auzit?

Vezi ce e.

- Termină-I! - Putem să-I legăm.

Nu-I omorî.

Hai să ascundem cadavrele.

- Oare despre ce vorbeau? - Despre femei.

- Al tău avea probleme cu nevasta. - Bărbaţii trebuie să fie singuri.

N-ai mâncat nimic.

- Nu-i bun puiul? - Ba da.

Omul de acţiune...

Trebuie să mănânce. Şi femeile frumoase, la fel.

Nu prea mi-e foame.

Ce aveţi amândoi?

V-am pregătit pui cu cartofi.

- Cartofii se găsesc greu. - Teama îmi taie pofta de mâncare.

Ai dreptate să-ţi fie frică.

Trebuie să trăieşti cu frica. La cină se mănâncă.

Şi se bea.

Şi ţie ţi-e frică?

- Mă gândesc la copii. - Ce copii?

Da, ăia...

- Despre care copii vorbiţi? - E o discuţie între bărbaţi.

- Dar vorbiţi de faţă cu mine. - Soră-ta are limba ascuţită.

Are curaj! O să ajungi departe, Genevieve.

Dacă aş fi mai tânăr...

În război facem lucruri oribile, Alban.

- Din păcate... - Nu, sunt necesare.

Omul e un animal. Are o singură lege:

să domine sau să fie dominat.

- Facem lucruri oribile, ca azi. - Dar ce-aţi făcut?

Ca să-i împiedicăm pe bolşevici şi pe jidani să ne domine.

- Doar asta înţeleg. - Dar pierdeţi şi trebuie să fugim.

Pentru că n-am făcut destule lucruri groaznice.

Nu s-au temut suficient de noi.

Am fost slabi. De fapt, asta e greşeala noastră.

Am fost moi.

Nu ne-am purtat ca oamenii adevăraţi.

Şeful mi-a zis să plec.

- Ne-au văzut oare? - Nu. Cred că ăsta pleacă.

Deci rămâne unul afară, iar în casă e doar Janvier.

Alain I-a văzut pe Janvier, plus un alt tip. Cred că Janvier e singur.

A plecat.

Aşteptaţi zece minute. Suzanne, ieşi din maşină şi facem cum am stabilit.

Antoine, vii imediat ce auzi focuri de armă. Clar?

- Opriţi totul! - De ce?

Partizanii au preluat controlul podului de la Rochefort.

- Nu era păzit? - Nu contează. Trebuie recâştigat!

Cereţi sprijinul Miliţiei franceze. Să fie de folos măcar acum.

Ştiţi unde stă Janvier? Duceţi-vă repede.

Vreau ca idioţii ăia să intervină înainte de miezul nopţii.

- Aştept raportul într-o oră. - Să trăiţi!

Schruder!

Da!

Pregăteşte o escortă de 6 oameni.

În cinci minute.

- Înarmaţi lejer. - Să trăiţi!

Am actele şi călăuza.

Vă duce la Thonon, apoi cu barca pe lac.

- Excelent! - Dar trebuie să plecaţi imediat.

- Imposibil. - Trebuie!

La miezul nopţii, elveţienii închid graniţa.

Dacă plec acum, Schneider va şti.

Dacă nu plecaţi acum, aici rămâneţi.

Bine...

- Zarurile sunt aruncate. - Doamna Larcher e în maşină.

- Ştiai ce hotărâre voi lua. - Să ne grăbim!

E timpul.

Ai grijă!

Cred că m-am îndrăgostit de tine.

Şi eu.

Când beau vin Clairet, Capul mi se învârte,

Aşa că de-acum Beau Anjou sau Artois.

Să cântăm şi să bem...

Ce căutaţi afară după stingere?

Cred că m-am rătăcit.

Ferma Delmas e încolo?

- Oare ne-au auzit? - Nu ştiu!

- Sunt cel puţin doi! - Genevieve, urcă şi încuie uşa!

Nu I-am nimerit!

Haideţi!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro