Original subtitles

N-ai avut noroc.

Dar am crezut în povestea voastră de lesbiene.

CV-ul tău de la Paris era foarte bogat.

Chiar ai avut relaţii speciale cu dna Beriot?

Nu, pentru că e măritată. Şi e mai prostuţă.

Pentru o lesbiană, minţi prost.

Toţi cei pe care i-am întâlnit minţeau foarte bine.

Ştiau să ascundă ceea ce trebuie, desigur.

Eşti îndrăgostită de micuţa Lucienne, nu-i aşa?

Omul de serviciu din şcoală, Maxime, te-a dat de gol.

M-am întors să închid dosarul, am stat de vorbă...

Se pare că ţine la tine.

Mi-a spus că nu puteai sabota nimic pentru că erai cu un neamţ.

Te-a văzut urcând scările cu el.

Şi Rainer te iubeşte, dar nu cât să ajungă pe frontul rusesc.

Vă ştiu eu pe voi, poliţiştii!

Nu sunt la Gestapo pentru că aveţi ceva să-mi oferiţi.

Nu pe tine te vrem.

Nu pe tine, pe dna Beriot sau pe Beriot.

- Îl vrem pe Antoine. - Nu ştiu unde este.

Ţi-am spus că nu ştii să minţi.

Ori ştii, ori poţi să afli. Sunt sigur de asta.

Nu tu ai sabotat centrala radio, căci ai un alibi în beton german.

Aşa că s-a dus dna Beriot, ea va cădea.

- Ştii ce le fac nemţii cuplurilor? - Nu vreau să ştiu.

Te înţeleg, dar eu vreau să afli.

O violează în faţa soţului. O dată, de două ori, de trei ori...

Şi dacă vor afla că o placi, sigur vor face ceva.

Dacă vorbeşti, după ce verificăm ce-ai spus, eşti liberă.

Nu-i facem nimic dnei Beriot.

Pentru Beriot, nu-ţi promit nimic, dar oricum nu-ţi pasă, nu?

Vreau trei permise pentru Elveţia.

Vorbesc când ei sunt la adăpost.

Tu încă mai crezi în Moş Crăciun.

Câte un permis pentru ea şi pentru el.

Cu mine... faceţi ce vreţi.

Bine...

Bine.

Odată ce-I avem pe Antoine, vei avea cele trei permise.

Ai cuvântul meu.

Unde este Antoine?

UN SAT FRANCEZ

SENSUL LUMII

Fumaţi prea mult. O să rămâneţi fără ţigări.

Şi eu mai am doar una, o păstrez pentru mai târziu.

Mai am un pachet.

Vreţi una?

- Ce tutun este? - Turcesc. E tare.

N-am încercat niciodată.

- Turcesc? - Cel mai bun tutun din lume.

La sud de Ankara, sunt câmpuri cât vezi cu ochii, bătute de soare.

Am fost acolo cu prima mea soţie, în '32.

O călătorie minunată!

La dracu', e tare!

Dar e bun.

Ce aţi făcut ca să ajungeţi aici?

- Îmi plăceau mult necazurile. - Vorbesc serios...

O reglare de conturi. Un tip se răzbună pe mine.

O să-mi spuneţi că la bolşevici nu se întâmplă niciodată.

La noi, totul e politică, nu există loc pentru viaţa privată.

Trebuie să fie tare trist.

Nu... Suntem milioane care luptăm pentru ceva măreţ,

dincolo de interesul individual.

- O să rezolvăm noi capitalismul. - Dar n-o să mai fiţi aici.

Voi fi contribuit la asta. Şi poate numele meu va fi scris undeva.

Mă întreb unde va fi scris numele meu.

În anuarul trădătorilor şi al colaboratorilor.

Voi, comuniştii, sunteţi tare sinceri şi asta vă face periculoşi.

- Dv. nu sunteţi sincer? - Nu mereu şi nu foarte des.

Ca să reuşeşti în politică, nu e deloc indicat.

În dragoste, am fost sincer o dată, acum multă vreme.

Şi ea s-a măritat cu altul.

Sunteţi căsătorit, aveţi o soţie, copii?

Da.

Şi ei sunt mai puţini importanţi decât politica?

Sper ca ei să nu ştie asta.

Informatoarea noastră a fost de două ori în tabără.

- Cine e informatoarea? - Profesoara de muzică.

- E o lesbiană... - Scuteşte-mă de detalii.

Au fost trei băieţi să verifice, discret.

E o tabără de rezistenţi acolo. Acolo e şi Antoine!

- Sunteţi sigur? - Da, I-au văzut cu binoclul.

Ne salvaţi vieţile, Marchetti. Câţi sunt?

Vreo 20. Şi, după cum arată, sunt toţi rebeli.

- Sunt înarmaţi? - Mai toate armele ar fi din lemn.

Dar se pare că au şi câteva arme adevărate.

- Le-aţi spus nemţilor? - Nu, aşteptam ordinele dv.

Excelent!

Noi şi trupele de la Vichy am putea să-i prindem singuri, nu?

Ar fi fantastic. Dar, deocamdată, fără iniţiative, îi vom încercui.

- Voi spune şi eu mai sus. - Comandantului poliţiei?

Da, printre alţii.

- Ce ne pregăteşti bun? - Piure de castane.

Şi bucăţi de brânză Comte. Un regal!

- Parcă voiai o petrecere de Crăciun. - Am destule rezerve.

Pentru petrecerea de Crăciun, o să jucăm piesa?

- Da. - Şi mă mai gândeam...

- Cum Marie a plecat la Dijon... - Tu o să joci rolul, desigur.

- Când începem repetiţiile? - Întreabă-I pe şef.

Când vreţi.

Acum trebuie să fim atenţi, să sperăm că nu ne vor găsi.

- Tu o să-I joci pe Golf? - Nu, e mai bine să fie Charles.

O să fie greu de convins.

Atunci poţi să fii tu. Îl joci foarte bine pe Golfo.

Da, poate...

Să ai prieteni buni e cel mai frumos lucru din lume.

Da.

- A fost bine? - Da.

- Dar sunt epuizată. - V-au interogat iar?

Nu, m-au pus să semnez o hârtie cum că voi fi informatoare.

V-au ţinut mult. Mi-am făcut griji.

- Mulţumesc pentru griji. - Am vrut să spun...

Ştiu ce-aţi vrut să spuneţi.

Am aşteptat două ore să interogheze pe altcineva.

- V-au mai vorbit de noi, de mine? - Staţi liniştită.

Nimeni nu va mai vorbi despre asta. Nici măcar eu.

N-aş vrea ca Jules să afle.

Sau tata... Mi-ar lua-o pe Francoise.

O să fie totul bine.

O să trecem în Elveţia. Oricum, dv. şi Francoise.

Şi veţi aştepta liniştite sfârşitul războiului.

- Cum o să facem asta? - Am permise de trecere.

Le am de la un rezistent, în caz că treaba cu centrala ar fi ieşit prost.

- Aveţi două? - Trei.

Ce noroc!

Dar sunt valabile doar 24 de ore, trebuie să ne grăbim.

Vă gândiţi uneori la ce va fi după?

După ce?

După moarte.

Nu ştiu.

Nu e nimic.

Nu poate fi chiar nimic.

- E ciudat că vorbiţi despre asta. - De ce?

Aţi trimis atâţia oameni la moarte, prin deportare.

V-aţi gândit la ce va fi după aceea pentru ei?

Am făcut asta în numele unor idei. Trebuie să înţelegeţi.

Nu! Noi, comuniştii, trimitem doar colaboratorii la moarte.

- Dar procesele din '36-'38? - Nu au nicio legătură.

Mii de oameni executaţi, mareşali ai revoluţiei din 1917.

- Erau spioni. - Procedaţi la fel ca noi.

Doar ideile noastre sunt diferite.

Eu apăr poporul.

Şi eu apăr poporul! Ce credeţi? Sunteţi copil şi nepot de medic!

V-aţi bătut cu fraţii dv. pentru că nu aveaţi ce mânca acasă?

Nu, nu pentru asta.

- Fiu de burghez ajuns comunist... - Dar dv.?

Fascist împuşcat de nemţi... Cum e asta?

Nu, mulţumesc.

Fără ceremonii!

Ce faceţi? Am început fără dv.

Tocmai am primit o veste bună.

- N-au nimic azi. - O carne de porc, dar comestibilă.

- Care era vestea bună? - Carne de porc? Pare cam grasă.

Luaţi ceva din meniu. Aştept vestea cea bună.

- Domnule subprefect.. - Aveţi doar carne de porc?

- Un antricot cu cartofi prăjiţi? - E perfect.

- Mie nu mi-au spus de antricot. - Doar sunt subprefectul, nu?

O să iau şi eu din cartofi.

L-am găsit pe Antoine. Dacă dau ordinul, îl strivim.

- Asta e vestea bună? - Da.

N-o să înţelegeţi niciodată nimic din politică.

Nu înţeleg.

De alaltăieri, Antoine e un erou pentru populaţia din Villeneuve.

- Şi vreţi să-I striviţi? - Ar trebui să-i dau o medalie?

- Germanii nu mai pot câştiga. - Nu ştiţi nimic despre asta!

- Nu e ceva nou. - Nu sunt un specialist.

Germanii vor pleca curând. Şi atunci...

Ce se va întâmpla cu cel care I-a strivit pe Antoine?

Sunt la înghesuială, Arlette! Vichy vrea capul lui Antoine,

Paris mă sună la fiecare două ore şi aţi văzut ce-a păţit Chassagne!

Anunţaţi Vichy-ul că I-aţi găsit pe Antoine şi daţi-I germanilor.

Lăsaţi-i pe ei să facă treaba murdară şi staţi cât mai departe.

Dacă vreţi să fiţi mare cu adevărat, ajutaţi-i pe rezistenţi,

foarte discret, s-o şteargă.

Mă scuzaţi.

- Când plecăm, Jules? - Nu ştiu.

O să fie bine.

În Elveţia, o să fiţi la adăpost. Vă simt încordată. Vă e frică?

- Da. Pentru Francoise, pentru dv. - Şi sper că şi pentru dv.

Uneori, am senzaţia că uitaţi de propria persoană.

Sunt sigur că îmi ascundeţi ceva.

Sunt Marguerite!

Mă scuzaţi. Un poliţist vrea să vă vorbească.

- E Marchetti? - Nu, e unul pe care nu-I ştiu.

- E singur? - Da.

Atunci n-au venit să mă aresteze. Ar fi fost cel puţin doi.

N-a vrut să-mi spună nimic. A zis că vorbeşte doar cu dv.

Inspectorul Delage, nu-i aşa?

- Unde putem vorbi în linişte? - Despre ce?

- Lucruri grave. Şi sunt grăbit! - Veniţi!

Nu înţeleg foarte bine. Sunt doar directorul şcolii.

Sunt prieten cu Vernet. Profesoara dv., Marguerite Martin,

I-a vândut pe Antoine pentru nişte permise de trecere.

- Nu se poate. - I-a spus tot lui Marchetti.

L-am anunţat pe Vernet. Va încerca să le spună tuturor.

Şi el mi-a zis să vă previn.

Eu şi soţia mea putem fi arestaţi?

Nu înainte să-I neutralizeze pe Antoine.

Dar mâine sau poimâine, cel târziu...

- Vernet a zis ceva de Marguerite? - De la început a mirosit-o.

- Nu, dacă trebuie să fac ceva. - Nu, n-a spus nimic.

Dar a vândut pe toată lumea. Nu ştiu...

Dar spuneţi că Vernet n-a zis nimic.

Dv. decideţi. Acum v-am lăsat, nu trebuie să fiu descoperit.

- Ce-a fost? - Nimic, ceva legat de cantină.

- Vreo legătură cu problema noastră? - Nu.

Faceţi-vă bagajele, o să vin eu să vă iau.

- Când? - În trei ore, mai am ceva de făcut.

- Până atunci, rămâneţi în cameră. - O să trecem graniţa diseară?

Da, o să ne ducă cineva până la graniţă.

- Pe curând, Lucienne. - Pe curând.

Sunteţi bine?

Păreţi foarte abătut.

- O îmbrac gros pe Francoise? - Nu.

Dar mi-aţi spus că...

- Nu plecăm diseară? - Marguerite I-a vândut pe Antoine.

V-am spus că nu e de încredere.

A dat dovadă de mare curaj. Fără ea, defilarea n-ar fi avut loc.

- E o mincinoasă şi-o intrigantă. - Pentru că e lesbiană?

- Nu, pentru că a trădat. - Trebuie să nu fi avut de ales.

Povestea voastră nu prea ţinea. Şi probabil Rainer a vorbit.

Nu înţeleg de ce o mai apăraţi aşa.

- Ce-o să faceţi? - Nu ştiu.

Pluton! Drepţi!

Aş vrea să fumez o ultimă ţigară.

Tutun turcesc?

Nu, mulţumesc. Terminaţi-o.

Am un mesaj pentru fiul meu. O să i-I daţi?

Marcel?

Marcel?

- Ce faci acolo? - Nimic.

- Arată-mi mâinile! - Nu!

Arată-mi mâinile sau îl chem pe tata!

Eşti nebun? Dacă vede tata asta...

Pluton!

La comanda mea! Încărcaţi armele...

Ochiţi!

Ştiu că eşti acolo.

Dacă nu ieşi singur, o să fie foarte rău.

- Tu erai? Nu mă aşteptam. - N-o să mai fac!

Asta e sigur!

Foc!

- Eşti sigur? - Fata a spus tot.

Trupele regimului Vichy controlează toate drumurile.

Deci suntem încercuiţi.

Putem încerca pe cărarea vameşilor, sigur n-o ştiu.

O să ne rupem gâturile.

Nu avem de ales.

Plecăm imediat! Luaţi doar minimum necesar!

Voiai să pleci? Te poţi bucura, plecăm toţi.

Crezi că avem vreo şansă pe drumul vameşilor?

Trebuie să încercăm totul! Şi să murim cu fruntea sus!

- Vorbeşti prostii. - Hai, fă-ţi bagajele!

- Plecăm? - Sunt poliţişti sunt în apropiere.

- Credeţi că ne aşteaptă pe noi? - Nu ştiu, dar vom pleca separat.

Ne întâlnim în pivniţa şcolii pe la ora 4.

O să vă ducă cineva la graniţă. Noi vom pleca la noapte.

Aş vrea să-i spun la revedere lui Lucienne.

- E foarte ocupată acum. - Doar două minute.

Nu vă promit nimic, dar să fiţi la ora 4 în pivniţă.

Staţi pe loc!

- Oare putem forţa trecerea? - Nu, sigur mai sunt şi alţii.

- O putem lua prin pădure? - Nu, panta asta e prea grea.

Şi ce facem? Celelalte trei căi de acces sunt blocate.

Charles şi Andre îi vor supraveghea şi noi ne întoarcem în tabără.

- Pentru ce? - Nu ne certăm acum. Charles!

Staţi aici şi supravegheaţi! Dacă se mişcă, veniţi şi ne spuneţi.

- Unde e Gustave? - În bucătărie.

Ai veşti despre tatăl lui?

Tatăl tău a murit.

A fost împuşcat adineauri.

A fost foarte curajos.

Era un mare luptător.

Mi-a lăsat un mesaj pentru tine, înainte să moară.

"Te iubesc. Fii bărbat!"

- Chiar n-ai putut face nimic? - Nu va fi dus la groapa comună.

Trupul îi va fi dat lui Daniel. E război, Hortense.

Şi, în război, sunt omorâţi soldaţii inamici, mai ales când ne omoară.

- Nu mai crezi în acest război. - Cred în mine şi în relaţia noastră.

Ca să nu ajung în Rusia, trebuie să aduc capul lui Antoine în Villeneuve.

- Mă mai vrei? - Ştii bine că da.

Atunci urează-mi succes la vânătoare.

- Dragul meu! - Lasă-mă!

Sunt încolţiţi. Controlăm intrările principale.

Cărarea de aici şi drumul vameşilor pe aici.

Înţeleg...

Dacă vrem să intervenim fără nemţi, trebuie s-o facem azi.

Nu poate fi vorba să intervenim fără germani.

- Staţi un pic! Credeam că... - Lucrurile au mai evoluat.

Care lucruri?

- Voi folosi calea ierarhică. - Asta va dura mai multe ore!

Mulţumesc, domnilor. Veţi primi ordinele printr-o scrisoare.

Lăsaţi-ne singuri!

- E o chestiune delicată, Marchetti. - Domnule subprefect...

Toţi vrem pielea lui Antoine, nu trebuie să-I menajăm.

Trebuie să le oferim un loc şi prietenilor noştri germani.

"Prietenii noştri germani"? Ce-i asta?

Vreau să vă îndepărtaţi oamenii aici şi aici.

Dar e absurd! Vor putea fugi prin pădure.

E un ordin!

Mă opun! Îl sun imediat pe comandantul poliţiei.

Rita Wittenberg. David Wittenberg, un copil.

Am recuperat actele lui Chassagne, după ce a...

N-a apucat să trimită documentele de expulzare din Elveţia. O pot face eu.

Foarte bine. Dar nu înţeleg. De ce îl ajutaţi pe Antoine?

Ajut colaboraţioniştii şi mă bazez pe dv. că îmi veţi urma ordinele.

- Ce faceţi acolo? - Completez certificatul de deces.

De ce?

Pentru înmormântare.

Fără certificat, preotul nu va oficia.

- Preotul? - Da.

Mai sunt două locuri în cavoul familiei, dar e nevoie de certificat.

Şi o înmormântare religioasă?

Da.

Mă rog... Minimum necesar. Preotul ştie că Marcel e necredincios.

E rece.

Nu-I atingeţi prea mult.

L-am aranjat cum am putut, dar e fragil.

- Mă întreb dacă o fi suferit. - Nu, n-a simţit nimic.

Un şoc, şi s-a terminat.

De ce i se spune "lovitura de graţie"?

N-ar trebui să-I puneţi într-un cavou, cu părinţii dv.

E un cavou de familie.

Nu sunt din familia lui, dar Marcel nu şi-ar fi dorit să ajungă acolo,

cu tatăl lui pe care îl ura.

Este şi mama noastră acolo.

Ar fi preferat să fie în natură.

Într-o grădină sau o pădure.

Să audă păsările, vântul...

Ce putem face?

Aşteptăm căderea nopţii. Şi să trecem unul câte unul.

Dar puţini vor scăpa, iar nemţii n-o să ia prizonieri.

Antoine! Poliţiştii au plecat!

I-am urmărit cu binoclul, s-au retras cel puţin 5 km.

- De ce au făcut asta? - Trebuie să profităm.

- Cum? - Plecăm pe vârful Grandfontaine.

- Nu-I ştiu. - E un perete de 50 de metri.

- Odată ajunşi sus, plecăm pe platou. - Cum urci un perete de 50 de metri?

- Lucienne n-a putut veni? - Nu.

Plecarea noastră a dat-o peste cap.

I-am pregătit o scrisoare.

- O să i-o daţi? - Sigur că da.

Şi celelalte două permise, pentru dv. şi Lucienne.

- Sper să vă ajute. - Sigur. Mersi.

Nu e unul şi pentru Francoise. Am uitat de ea, îmi pare rău.

Francoise nu e treaba dv.

- Va veni cineva să mă conducă? - Da, trebuie să ajungă.

Are o maşină?

Mergeţi cu autobuzul la Pontarlier şi apoi, la graniţă, spre Ligny.

De ce nu trecem pe la graniţa oficială, dacă am permis de trecere?

Nu va veni nimeni...

Nu-i aşa?

Îmi pare rău.

Nu în cap, vă rog.

Pentru dv. am făcut asta.

- Pentru Lucienne şi pentru dv. - Nu mai spuneţi nimic!

Poliţia ştia tot. Aveau şi dovezi.

Urmau s-o iau pe Lucienne şi s-o tortureze.

Aţi fi făcut la fel ca mine, Jules.

Pentru că o iubiţi pe Lucienne, aşa cum o iubesc şi eu.

Vă place s-o ţineţi în braţe aşa cum mi-a plăcut şi mie.

- Ce spuneţi acolo? - Nu contează. Faceţi ce trebuie!

- Aţi ţinut-o pe Lucienne în braţe? - Trageţi, faceţi-vă datoria!

Comportaţi-vă ca un bărbat!

Nu pot...

Plecaţi cât mai repede posibil.

Se poate trece. Va fi destul de lung, dar...

- Cât de lung? - O jumătate de oră de fiecare.

Nu avem de ales. Adu-i şi pe ceilalţi.

- Fără bagaje! - Grăbeşte-te!

O iau eu înainte. Vezi unde pun eu mâinile şi picioarele şi faci la fel.

Dacă faci exact ca mine, nu e niciun risc.

- Bine. - Haide!

La revedere, Marcel.

Gata, încet!

Haide! Sunt aici.

Te-ai descurcat foarte bine.

De ce aflăm abia acum că aţi identificat teroriştii?

- Am urmat calea ierarhică. - În timp de pace, e o prostie.

- În timp de război, o crimă. - Anul trecut, asta ne-aţi reproşat.

Nu mai suntem anul trecut! Cei din pădure ne omoară soldaţii!

Vi-i oferim pe tavă şi vă lăsăm toate meritele, dacă vreţi!

Credeam că prinderea lui Antoine e vitală pentru cariera dv.

Herr Schneider... Sunt un colaboraţionist sincer.

Da. Ca dl Chassagne?

Liderii dv. sunt mai duri decât ai mei.

Bun... Oamenii voştri să le lase locul oamenilor noştri.

Am anticipat asta şi i-am îndepărtat pe oamenii regimului Vichy,

pentru ca oamenii dv. să se instaleze mai repede.

Trebuie să-i urcăm pe toţi.

- Nu putem urca până acolo. - Antoine şi Anselme au reuşit.

- Şi n-au avut coardă. - Antoine e sus!

Cred că vrea să urcăm.

- Cine urcă primul? - Eu!

Urcă tu, eşti important, trebuie să scapi.

Toţi suntem importanţi şi sper să scăpăm cu toţii.

- Ţi-e frică sau ce? - Nu, şi oricum n-aş fi spus.

O să urc.

Ce fac? Stau prea mult.

N-o să reuşesc. Ajută-mă!

- E totul bine? - Da.

- Când plecăm? - La noapte.

Cine îi va mai aştepta mâine pe copii?

Părinţii vor trebui să se descurce.

Fără primar, fără şcoală... Totul se duce de râpă.

Aţi vorbit cu Marguerite?

Marguerite... Spuneaţi că o să vorbiţi cu ea.

- Da. - Şi v-aţi lămurit?

- Mi-a dat o scrisoare pentru dv. - Nu mă interesează.

- Dar... - Dar ce?

- Uneori, mă întreb cine sunteţi. - Soţia dv.!

Pentru Kurt, m-am împăcat cu gândul.

Ştiu că vă gândiţi deseori la el.

- V-a spus ea? - Nu! Dar ştiu.

Am crezut că e pentru un scop nobil, dar acum...

Nu ştiu ce v-a spus Marguerite, dar minte mereu.

- Doamne! - Ce este?

Tipul ăla e un poliţist rezistent, vine s-o omoare pe Marguerite.

A trădat pentru noi, nu-i putem lăsa să facă asta.

Mergeţi să-i spuneţi, încerc să-I mai reţin.

Să iasă prin grădină!

E a mea, e păpuşa mea!

Nu mai minţi, e a mea!

- Christine! Îi dai imediat păpuşa. - Nu!

Dacă nu-i dai păpuşa, o să iei note proaste.

- E păpuşa mea. - Nu, mama mi-a dat-o de Crăciun.

- Gata! Îi dai imediat păpuşa. - Nu!

Trebuie să ştii să asculţi. Dă-mi-o!

Păpuşa mea!

- Dă-mi... - N-am făcut intenţionat.

Nu poţi să spui asta. Nu faci ce-ţi spun,

nu mă asculţi şi faci prostii cât tine de mari.

Ştii ce o să fac? O să le spun părinţilor tăi.

Poate o vom putea repera.

Nu, nu cred că se mai poate repara.

Mai repede, vine noaptea!

Ce tot fac?

- Cine urcă? - Du-te tu.

- Mi-e frică. - Tuturor ne e frică. Du-te tu!

- Nu, nu pot. - O să fii legat!

Cât mai stau de vorbă?

- Hai, Thierry! - Nu! Urcă tu, Claude!

Rămân ultimul, aşa e normal.

Căpitanul rămâne ultimul, iar Antoine e deja sus.

Anselme!

Ascundeţi-vă, repede!

- Ce facem? - Plecaţi, rămân eu aici.

Plecaţi şi ne întâlnim la peştera Lachenay!

- Nu-i mai putem ajuta. - Dar nici nu-i lăsăm acolo.

Eşti un lider important, Rezistenţa are nevoie de tine.

Mort, nu mai ajuţi cu nimic. Am făcut tot ce-am putut.

Nu-i poţi salva.

Dar nici nu-i pot lăsa aşa.

Nu mai eşti copil, Antoine, trebuie să accepţi realitatea,

să lupţi cu adevăratul duşman.

Moartea nu ajută cu nimic. Hai, vino!

Antoine!

Mergi pe aceleaşi urme. Chiar dacă ai coarda, fii atent!

Ce-i asta?

- Cum mai urcăm coarda? - O să arunce ei alta.

Antoine!

Se face ecou.

Antoine!

- Nu putem urca fără coardă. - Claude!

Ne întoarcem în tabără!

Casă, dulce casă... Aprindeţi torţele.

- Nu e periculos? - Azi, nu.

Ce facem?

Probabil şi-au spus că nu mai coboară pentru patru oameni.

- Avem destule provizii şi vin. - Da, vin... E o idee bună.

Adu vinul!

Mă întreb dacă vor veni...

Şi dacă vor fi mulţi.

Vin!

Claude!

E tare bun. Nu, mersi.

Pe unde crezi că o să vină?

Nici nu ştim dacă vor veni.

Nu ştim dacă vor mai veni.

La noapte, vor veni. Mărturisesc, sunt de-al lor.

O, tristă şi nefericită disperare...

Santinele...

- Eşti sarazin? - Din tată-n fiu.

Tatăl meu e prizonierul lor, Nu mai pot face nimic.

Veseli tovarăşi, se pare că vor veni.

A sosit clipa să trecem pe celălalt mal

Nefericită sunt, pentru acest ocol

Şi c-am fost temătoare

Când am găsit iubirea

Nu regreta nimic, uită-ţi tulburările

Contează doar propria-ţi judecată.

Nu, aşteptaţi!

Adio, Ariana, regină din alte vremuri...

Încă puţin.

O să mor cu bine Şi o să plec cântând...

Cânt în fiecare clipă,

Cânt în fiecare secundă...

Căci doar dragostea dă un sens lumii!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro