Original subtitles

Unde e Antoine? Unde sunt toţi nemernicii ăia?

- Nu ştiu. - leri, părea că îi cunoşti.

Nu ştiu unde sunt.

Cuţitul cu care ai vrut să mă împungi ieri era cumva ăsta?

- Te-am întrebat ceva! - Voiam dor să vă sperii.

Auzi la el... Voiai să mă tai ca pe o vită!

E uşor s-o faci pe durul când duşmanul e la pământ, nu?

Trebuia să te foloseşti de şansa te ieri!

E un cuţit bun, cu o lamă pe care o ascuţi regulat?

N-aş vrea să te tai din greşeală.

- Taie bine. - Domnule primar!

Metodele dv. de interogatoriu nu sunt foarte eficiente.

- Ştiţi vreuna mai bună? - Da.

Să pun întrebări la care cunosc şi răspunsurile.

- Toţi ştiu unde sunt. - Nu cred.

Toţi ştiu că au o tabără în munţi, dar nu şi locul ei.

E de ajuns să fi vorbit unul singur!

Folosiţi-vă metodele şi eu o să văd dacă ăsta e un cuţit de vânătoare.

UN SAT FRANCEZ

ZIUA DE DUPĂ

- Suntem cei mai buni din Europa. - Din lume!

Şi din Villeneuve. Nu e rău deloc.

Domnilor!

Din dimineaţa asta, suntem cunoscuţi şi dincolo de Villeneuve.

Radio-Sottens a făcut un reportaj despre parada noastră.

lar radio Londra a anunţat o ştire specială pentru diseară.

Bravo!

Vestea proastă e că, la Villeneuve, s-au făcut deja 40 de arestări.

Se vorbeşte chiar de deportări.

Charles, tatăl tău a fost arestat. La fel şi unchiul tău.

Serge! Fratele tău...

- Lucien... Părinţii tăi. - Şi mama?

Da.

Ăsta e războiul, băieţi.

Ştiam că ne asumăm riscuri, pentru noi şi pentru ceilalţi.

Nu te îndoieşti niciodată de nimic?

- Uneori. De ce? - Ştiai că alţii vor plăti.

În afară de o mică distracţie, n-a ajutat cu nimic.

lartă-mă, dar nu e aşa. Defilarea asta va fi ţinută minte mult timp.

- Rezistenţa şi Franţa n-o vor uita. - Familia lui ce-şi va aminti?

Defilarea sau ce s-a întâmplat a doua zi?

Gata, trebuie să ne pregătim mutarea,

să reluăm gărzile şi toate muncile.

Petrecerea s-a terminat, băieţi.

Trebuie să fim mult mai atenţi. Acum ne vor căuta peste tot.

Cum v-aţi putut asuma un asemenea risc?

- Dacă v-a văzut cineva? - Am fost foarte atentă.

Şi am avut noroc.

- Credeam că nu vă implicaţi. - Marguerite a insistat.

A spus că este esenţial pentru Rezistenţă, pentru siguranţa dv.

Nu înţeleg. Acea defilare nu a fost un mare succes?

Ba da. S-a vorbit la Lyon şi Londra, şi o să ne ajute, dar...

- Speram să fiţi mândru de mine. - Dar sunt!

Aţi reuşit ceva fantastic, dar riscul pentru mine, dv. sau Marguerite...

- Totul a trecut. - Acel Rainer poate acum vorbi.

- Marguerite spune că nu. - Tot timpul Marguerite...

Chiar dacă ar bănui ceva, n-ar spune, ar ajunge pe frontul rusesc.

Da, are dreptate. Dacă el recunoaşte că se iubea cu o franţuzoaică

în timp ce-i era sabotată centrala radio...

- Mi-e frică, Jules. - Nu trebuie, acum sunt eu aici.

- N-o să mă părăsiţi niciodată, nu? - Sigur că nu, Lucienne.

Nu s-ar fi putut întâmpla fără complici din interior.

Mă implic personal în anchetă.

Şi care e rezultatul implicării dv. personale?

Deocamdată, niciunul.

Trebuie să ştim cine a dat acel telefon.

- Este doar un detaliu. - Nu!

Este cheia reuşitei întregii operaţiuni.

Şi asta înseamnă mari neglijenţe.

Nu aveţi dreptul să ne daţi lecţii!

Poftim?

De ce I-aţi eliberat pe Daniel Larcher,

frate al unui terorist, care a ucis un ofiţer german?

Şi care ascundea un evreu căutat?

S-a spus că era un informator, dar era, de fapt, soţul amantei dv.

E adevărat ce spune?

E mai complicat decât atât.

Nu complicat, ci foarte simplu.

Nu are nicio legătură cu întâmplarea de ieri,

dar trebuie să lămurim unele necunoscute.

Excelentă idee! Şi aş vrea să ştiu, de exemplu,

de ce centrala dv. radio s-a defectat chiar în acea zi!

- Centrala dv. era defectă? - Da, eu am alertat cazarma.

- E un detaliu. - Domnilor!

N-o să ne certăm acum pentru nişte detalii, nu-i aşa?

DI Schneider şi cu mine nu ne dorim să vizităm Rusia,

şi oricât de ciudat ar părea, ţineţi la posturile dv. actuale.

În orele următoare, ne trebuie complicii din Villeneuve

şi capul lui Antoine, proaspăt tăiat, pe acest birou.

Cei dintre noi care vor reuşi vor scăpa, dar nu şi ceilalţi.

Cel mai bun să câştige!

Voiam să-ţi spun că o să plec. les din organizaţie.

- Îmi dai o ţigară? - Nu...

Îmi fac rezerve, vremurile sunt grele.

- Îmi datorezi una. - Da?

Pentru prima, atunci când ne-am întâlnit. Era englezească.

Aşa este. Poftim, acum suntem chit.

- Lui ce-o să-i spui? - Nu ştiu. De ce?

I-ai schimbat viaţa.

Mai devreme, îmi spunea de repetiţiile pe care o să le faceţi.

- Nu ştiu, o să-i spun... - De ce să mai aştepţi?

Thierry! Claude vrea să-ţi spună ceva.

Da... Ce provizii avem?

Cârnaţi, şuncă, pate de porc, brânză Morbier şi Comte.

Brânza am tăiat-o în bucăţi mai mici.

- Îţi place brânza Comte? - Da, cu un vin alb.

- Vin nu am. - Nu-i nimic, e perfect.

Dacă facem raţii, la sfârşit de decembrie, facem o masă de Crăciun.

Da, e o foarte bună idee.

O idee excelentă. Poţi...

- Eşti un nemernic. - Nu-ţi mai place să minţi?

Nu. O să plec la noapte, când o să dormiţi toţi.

- N-o să mai explic nimănui nimic. - Nu vei face asta.

Mâine dimineaţă, în zori, o să plec.

Cine te aşteaptă?

Am interogat 120 de persoane şi n-am aflat nimic.

Aranjamentele primarului nu vor rezolva nimic.

Populaţia e împotriva noastră, nu va vorbi.

Dacă am evita deportările, am putea face o înţelegere cu el,

dar trebuie să ne ajute nemţii. Îi poate ruga Blanchon?

Blanchon e deja în drum spre Dijon. El era şeful.

Şi cine e şef acum?

Nimeni. Ne conducem singuri.

Dacă nu găsim nimic în 24 de ore, vom fi revocaţi.

- Mai e centrala radio stricată. - Care centrală?

Din cazarma germană.

Mi-a spus Chassagne, dar nu este trecut nimic în raportul nemţilor.

Nu-i putem ancheta noi pe nemţi.

O problemă cu centrala din şcoală? Poate nu avem nevoie de nemţi.

"Pedeapsa cu moartea"

Îl părăsesc imediat pe Reiner. Nu vreau să riscăm nimic.

leri, spunea că e riscant pentru amândoi,

şi azi mi-a dat întâlnire pentru mâine dimineaţă.

În podul din partea germană, care este gol.

- Nu bănuieşte nimic? - Cheile i-au căzut când...

- Şi eu i le-am înapoiat. - Cam mare coincidenţa.

Când eşti îndrăgostit, crezi numai ce vrei.

- Şi poate ajunge în Rusia. - Da, mi-aţi mai spus.

Are camarazi, superiori.

Îl vor întreba unde a fost în timpul alarmei.

Poate e un bun amant, dar un prost mincinos.

- Asta nu mai ştiu. - Dacă spune, s-a terminat!

Cât regret că n-am fost ieri aici.

Dar cred că va trebui să plecăm, să părăsim şcoala.

- Şi unde să mergem? - Nu ştiu.

Dv. în Elveţia, cu Francoise, şi eu în clandestinitate.

Şi eu?

Rahat! Au venit deja.

- Să fugim pe strada Genets! - Sunt poliţişti francezi.

Centrala radio nu e treaba lor, e un control de rutină.

O să-i ţin pe loc puţin. Pregătiţi-vă pentru o întrebare simplă:

ce aţi făcut ieri între şi 11 şi 14?

Am pregătit petrecerea de Crăciun cu Marguerite Martin.

Fiţi mai exactă.

În jurul orelor 11, am verificat ghirlandele,

aureola micului Isus nu stătea prea bine.

Am vorbit despre spectacol, poezii şi cântece.

- Cât timp v-a luat asta? - Nu ştiu, cam o oră.

Adică până la 12. Apoi, ce aţi făcut?

Am repetat numărul nostru pentru spectacol.

Numărul dv.?

Da, eu cânt şi ea mă acompaniază cu acordeonul.

leri, a fost sabotată centrala radio a germanilor.

În afara lor, doar dv. şi dra Martin mai eraţi în şcoală.

- N-am remarcat nimic special. - Aţi luat prânzul împreună.

- Prânzul? - Ce aţi mâncat? În detaliu.

O salată de ierburi, napi umpluţi,

brânză de capră şi un măr.

Un măr foarte acru, dar bun.

- Ce cântec aţi repetat? - "Mon amant de Saint-Jean".

- Nu-I ştiu. - Vreţi să-I cânt?

- Unde aţi repetat în şcoală? - În sala de mese.

- Unde, mai exact? - Lângă masa mare din lemn.

Care dintre voi două a stat lângă zid?

Eu.

Sorbier!

- Du-o în celulă! - De ce mă ţineţi aici?

Uite-aşa!

- Crezi că s-au pus de acord? - Nu.

Nu pot să inventeze, prea multe detalii se aseamănă.

Nu ezită deloc.

Şi nu ştiu de ce, dar cred că sunt implicate.

- Inspector Loriot! - Sunt Suzanne.

Nu te-am mai auzit de mult. Ce vrei?

- Să te văd. - Ai mult curaj.

Asta mă ţine în viaţă.

- Da sau nu? - Ştii unde e grădina Garnier?

Intrarea principală, ora 15.

- Cine era? - Un informator, dar n-are nimic.

O să verific ce ne-au spus. Află dacă Marguerite Martin are cazier.

Dar nu ştiu unde e Delage.

E greu să fii poliţist. Sunt un tip foarte singur.

- Da? - N-am program fix, nimic stabil.

N-am pe nimeni să-mi facă o tocană de oaie.

- Îl cunoşti? - Lasă-mă singur.

Nu mai înţeleg ce vrei.

- Ce surpriză! - Nu vă vedeam la cafenea.

Aşa este. Mai iau cina aici, dar nu beau.

De altfel, cafeaua e infectă. O cafea, vă rog!

- Aveţi ceva noutăţi? - Femeile frumoase domină lumea.

Asta nu e ceva nou. Eu am noutăţi.

Caut complici printre ai dv., aşa cum dv. căutaţi nereguli la noi.

M-am interesat de cel care s-a drept comisarul din Moissey.

Nu cred că e momentul să facem schimb de informaţii.

Eu am o idee despre cine ar putea fi

şi promit să vă spun,

fără nimic în schimb, aşa, din prietenie.

- Suntem prieteni? - Colaborăm.

Bine, de acord.

Credem că a sunat Vernet, fostul nostru om.

- Şi de unde a sunat? - De la orice aparat automat.

Nu, tocmai! Nu chiar de la orice aparat.

Teroriştii au tăiat toate liniile automate.

Mai puţin trei dintre ele.

Cea de la comandament. Şi tipul nu a sunat de-acolo.

De la serviciul de securitate...

Şi de la comisariat.

Nu putea suna de acolo, am fost de faţă.

Absolut, eraţi acolo.

Dv. aţi sunat la 11:34, discuţia a durat 4 minute.

Trei minute mai târziu, cineva a sunat din acelaşi birou

dându-se drept comisarul din Moissey.

Dv., ieşind din birou,

n-aţi văzut pe nimeni intrând?

Nu.

Mulţumesc, inspectore.

A fost o discuţie privată foarte interesantă.

Plătiţi dv. consumaţia?

Mi-aţi promis că-mi spuneţi cine a sunat.

V-am minţit.

Sunaţi-mă cum aveţi noutăţi.

Marchetti nu are nimic solid. Cele două din şcoală n-au spus nimic.

Cu o foarfecă ascuţită, ar merge mult mai repede.

- Vrei să-I sun pe tata? - Nu mai poate face nimic.

Mi-e frică, Jeannine. Pentru prima dată, mi-e frică.

- Nu depinzi de primărie. - O pot lua oricând înapoi.

Dar voi rămâne primarul din oraşul cu parada de 11 noiembrie.

Cariera mea la Paris e distrusă.

- Poate tot răul spre bine. - Vreau să ajung tot mai sus.

N-aş suporta să stau blocat aici ani de zile.

Dar poate-I găsesc pe nemernic!

Credeţi că o să ne mai interogheze?

Sigur.

Şi apoi o să renunţe.

Felicitări, a fost o idee bună cu masa din ziua anterioară.

Să minţi folosindu-te de adevăr... Nimeni nu te poate prinde.

- Nu m-am gândit niciodată. - N-a fost chiar adevărat.

Dar am mâncat ce-am spus. Duminică în loc de luni, dar...

Mă doare stomacul.

Vă e frică?

Ce s-a întâmplat ieri între noi... E rău.

- Mie mi-a plăcut. - Îmi face rău.

Nu v-aţi ales bine locul sau momentul.

Vreţi să-mi cer scuze?

- Îl iubesc pe Jules. - Dar şi pe Kurt, nu?

- Ne eliberaţi? - Nu ştiu, doamnă.

Luaţi loc.

- Păreţi tensionată. - Fetiţa mea e singură.

O s-o revedeţi curând. N-am găsit nimic special în declaraţiile dv.

Loriot!

Recitiţi şi, dacă sunteţi de acord, semnaţi aici.

Am încredere în dv.

Asta e tot, puteţi pleca.

Apropo... A fost bun napul umplut?

Îmi daţi şi mie reţeta? Să i-o dau femeii mele de serviciu.

E doar un nap golit şi umplutura.

Lucienne, daţi-i reţeta.

Sunt ca roşiile umplute, doar că napii trebuie curăţaţi.

Cojile trebuie să fie atunci în gunoiul din bucătărie, nu?

- Cojile? - Da, de la napi.

Gunoiul e ridicat duminica şi miercurea.

Dacă asta aţi mâncat ieri, trebuie să găsim cojile de la napi.

Sau măcar un cotor de măr.

- Ce găsim în gunoiul dv.? - Nu ştiu.

- Poate I-a golit Maxime. - Nu!

Mi-a spus că nu s-a atins de nimic.

Ce-o să găsim în acest gunoi?

Nu e nimic.

Vă sfătuiesc să luaţi loc.

- Nu ştim ce aţi făcut ieri. - Exact la momentul sabotajului.

- Ştiţi ceva de Antoine? - Nu avem vreo legătură cu asta.

Unde aţi fost în timpul prânzului?

- Ne-am uitat la defilare, din pod. - Nu.

Ăsta nu e motiv de minciună. Tot oraşul a privit defilarea.

Cine ţi-a cerut să sabotezi centrala, idioato? Vorbeşte!

Daţi-i drumul!

Pot să vă explic eu totul.

N-am luat masa împreună. Eram în camera lui Marguerite.

- Ca să vă uitaţi la defilare? - Nu.

Nu pentru a privi defilarea.

Dar pentru ce?

Pentru alte lucruri.

Ce fel de lucruri?

Lucruri care nu se pot spune.

Ce-au făcut?

Verificaţi la brigada Moravuri, în Paris. Am fost arestată în 38 şi 40.

- Sunt trecută a fi pe invers. - Nu-i spuneţi soţului meu!

Avem numărul de la brigada Moravuri din Paris? Verifică!

Cum staţi cu ancheta despre francezi?

Sunt sigur că au avut complici la poliţie şi la primărie,

dar nu am nimic concret.

- Nimic? - Nimic solid.

Ne-ar trebui mai multe zile ca să găsim dovezi.

Nu înţeleg.

Dacă nu găsiţi nimic, o să zburaţi, Muller.

Nu cred.

Vă reamintesc că ieri, împotriva voinţei mele,

aţi trimis trupele noastre departe de Villeneuve.

În timp ce plecaţi la Moissey,

am făcut un raport pentru Direcţia 5 din Besancon.

Picăm amândoi sau supravieţuim amândoi.

Dar spuneţi că nu aveţi nimic!

Berlin şi Paris cer acţiuni imediate!

În Ucraina, când simţeam că populaţia unui sat

îi susţinea prea mult pe partizani,

foloseam o măsură foarte eficientă.

În Franţa nu putem masacra populaţia!

Nu, dimpotrivă! Metoda asta ar costa foarte puţine vieţi.

Dar ar lovi mai mult psihicul lor.

Îmi daţi mână liberă?

V-am verificat povestea şi e adevărată. Sunteţi libere.

Vreau informaţii din şcoală, altfel o să vă fie mai greu decât la Paris.

Aflaţi informaţii despre sabotarea centralei radio!

Reveniţi diseară şi vă facem o fişă de informatoare, e clar?

Ne-au convocat în ultima clipă, ca pe oamenii de rând. Incredibil!

Aşa se întâmplă mereu.

V-am spus de statisticile mele?

Poate că au noutăţi despre anchetă.

- Şi noi ce avem? - Nimic.

Marchetti credea că a găsit o pistă la şcoală, dar nu era nimic.

DI Chassagne Philippe?

Da!

Prin decizia centrului militar din Besancon, sunteţi arestat.

- Cum? - Veţi fi închis la Vileneuve.

A cui a fost decizia? Servier!

- Protestez! - Reclamaţiile se depun la biroul 14.

Dar sunt încă prietenul dv.!

- Domnule sub-prefect... - E scandalos ce se întâmplă!

Vreţi să vă alăturaţi lui?

Veniţi!

Servier!

Îmi pare rău... Sincer. Veniţi!

DI Chassagne e un colaborator fidel.

Dar e şi primarul din Villeneuve, adică întâiul poliţist al oraşului.

Teroriştii au avut complici în poliţia dv.

Nu I-am putut identifica pe acel poliţist complice,

fără de care lucrurile ar fi stat complet diferit.

Dar nu văd cum arestarea primarului din Villenevue

va rezolva treburile dv. sau ale mele.

Nu e vorba de arestare, Servier. Berlin vrea execuţii în masă.

Noi o să facem doar una. Ar trebui să fiţi mulţumit.

Drept represalii la defilarea de pe 11 noiembrie,

dl Chassagne va fi împuşcat mâine în zori.

Vă las pe dv. să-i anunţaţi soţia.

- Ai venit singur? - Credeai că anunţ poliţia?

Pari în formă.

Doi ani fără nicio veste... Nici nu ştiam dacă mai trăieşti.

Voiai să-ţi trimit ciocolate de Crăciun din clandestinitate?

Nu, dar o carte poştală din când în când n-ar fi fost aşa greu.

Mai ales din partea unei foste poştăriţe.

Bănuiesc că situaţia lui Larcher te-a adus aici.

- Poţi face ceva? - Sigur că da.

Să-I sun pe Adolf ca să-I elibereze pe vechiul meu prieten, Marcel.

O să fac tot ce vrei tu!

Dacă ştii de câte ori am visat să-mi spui una ca asta.

În ultimii doi ani... Câte fete au suferit din cauza ta.

N-am timp să le plâng de milă.

- Antoine, dacă vrei, sunt a ta. - Dar faci asta pentru el!

Dragostea te înnebuneşte, dar trebuie să existe ca să crezi în ea.

Mă bucur că te-am revăzut. Şi tu pari în formă.

- Trebuie să existe o soluţie. - A ucis un ofiţer german, Suzanne!

Şi parcă au înnebunit după ce s-a întâmplat ieri.

În schimbul lui Marcel, avem nevoie de Antoine. Şi imediat!

Ştii unde e?

Ştii sau nu ştii?

Uite ce e... Eu o să plec.

Şi, dacă vrei să vorbeşti, mă suni.

Ai grijă de tine!

Nu vă e ruşine să mâncaţi aşa, de faţă cu mine?

Nu.

- N-ar trebui să împărtăşiţi? - Nu şi cu fasciştii.

Acolo e latrina?

Nu.

Dar ce este?

E casa lui Robert, un prieten. Dar acum e la plimbare.

Şi atunci latrina unde este?

Se face la oliţă.

De mâine, o să avem o latrină.

- De mâine? - Da.

- Am auzit că o să ne ia azi. - Şi unde să ne ducă?

- Vorbiţi prostii. - Aş vrea eu.

N-ar îndrăzni.

- Ce-i spunem lui Jules? - Despre ce?

De ce ne-au lăsat să plecăm?

Staţi liniştită, o să găsesc eu ceva să-i spun.

E soţul meu, Marguerite, nu al dv.

- Mă obligaţi să-I mint şi mai mult. - Nu e vina mea.

Simt că vă face plăcere să minţiţi. Pe Jules, pe ceilalţi...

Şi e numai vina dv.

Ce-o să-i spunem?

Am fost tare îngrijorat.

- Cum a fost? - Nicio problemă.

A durat, dar a fost uşor. Versiunile noastre s-au potrivit perfect.

S-au chinuit tare mult să ne prindă.

- Nu v-au bănuit deloc? - Nu. Sunt tare proşti.

Marchetti nu e idiot.

Singura problemă sunt moravurile mele. Căutând, au aflat că sunt...

- Şi? - Voi deveni informatoarea lui.

Nu-i nimic, oricum o s-o ştergem toţi foarte repede.

- Când? - Nu ştiu, în câteva zile.

- Fanfan a mâncat? - Doarme.

Mă duc s-o văd.

- E extraordinară Lucienne a mea. - Da, e extraordinară.

- lubitule! - Fără contact fizic, vă rog!

- Ce se întâmplă? - Nu ţi-au spus?

- Cine îţi vrea pielea? De ce? - Caută un ţap ispăşitor.

Ai fi ultimul pe care să-I considere aşa.

Muller... El m-a trimis aici.

Dar de ce? El te-a băgat în asta, nu invers!

Am făcut o prostie, Jeanine.

Hortense Larcher...

Am vrut doar să mă răzbun. N-a fost nimic, doar o dată.

Nimic...

- Nu simt nimic pentru fata asta. - Sigur, te-a siluit.

Nu! Dar înţelege...

Vezi tu...

Credeam că greşeşti colaborând tot mai mult cu ei.

O astfel de greşeală o înţelegeam. Ba chiar mă impresiona.

Colaborarea e singura şansă a Franţei.

Dar să mă înşeli cu Hortense Larcher...

Câtă lipsă de eleganţă!

Sună-I pe tatăl tău, poate mă scoate de-aici!

- Credeam că nu e în stare de nimic. - Jeannine, o să mă împuşte!

Sper că a meritat.

Jeannine!

- Îl caut pe comisarul Marchetti. - Domnişoara Martin?

- Am devenit o vedetă. - Vă aşteaptă în biroul din spate.

Intră!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro