Original subtitles

Hai, pleacă!

Găseşte-I pe unchiul Anselme!

Haide!

Daniel!

Sunt eu, Marcel.

Sunt Marcel.

Nu văd nimic.

Stai un pic...

Nu te mişca.

Acum tu eşti medicul.

E adevărat că războiul face minuni.

Ce-ai păţit?

M-au arestat pentru că ascundeam un evreu.

Antoine şi ai lui...

Ştiu unde sunt.

Am stat şase zile cu ei.

Cum faceţi voi să nu vorbiţi?

UN SAT FRANCEZ

Dă-mi acest sărut,

dovadă a iubirii noastre.

Nu ştiu dacă se cade.

Nu te mai reţine!

Da, e mai bine dacă-ţi ţin faţa, e mai natural.

Încearcă şi cu umerii.

UN ACT DE NAŞTERE

După război, vom monta piesa aşa cum trebuie, într-un teatru.

Vei fi o Ariana extraordinară. Acum, jucăm în faţa unor rezistenţi.

Marie e un lider al rezistenţei, nu e o actriţă, pe când tu...

- Eşti supărat pe mine? - Nu.

Mulţumesc.

- Dă-mi acest sărut... - Nu ştiu dacă se cade.

O ţii de umeri, nu de faţă.

Dacă o ţin de faţă, sentimentul e mult mai intens.

Dacă faci asta, e clar că se vor săruta.

Publicul trebuie mereu surprins. Mai încercaţi, dar fără text!

E mult mai frumos aşa.

Reluaţi scena de la început.

Dă-mi acest sărut, dovadă a iubirii noastre.

Pot vorbi cu vedeta?

- Care dintre noi? - Cu tine.

Da, sigur. Oricum, trebuie să stabilim mişcările santinelelor.

Nu mai mult de jumătate de oră!

Santinele!

Am vorbit cu Jeannine. Dacă te mai interesează.

- Şi? - 200 000 franci.

E de acord să ne susţină sabotajul şi să ne dea planurile locului.

- Te-ai descurcat ca un lider. - Ţi-am spus că o să fie de acord.

Banii trebuie să ajungă la Daniel Larcher.

Mai voiai şi altceva?

De-a ce te joci cu ăsta mic?

De-a teatrul, dintotdeauna am vrut să încerc.

- Are 20 de ani. - 21.

- E înnebunit după tine. - Şi e grav?

- Nu înţeleg. Eşti doica lui? - Nu.

- Sunt singura lui familie. - Şi nu sunt o partidă bună?

Sunt prea bătrână sau ce?

Nu e bun. Tequiero nu va mânca niciodată aşa ceva.

Deocamdată, doarme, să profităm de asta.

Spune că Daniel nu e aici şi reţine numele pacientului.

Şi să scrii lizibil.

Tu eşti doctorul acum?

Gustave, cine este?

- Răspunde-i! - E prietenul tău german.

Poţi să spui "neamţ".

- Gustave, du-te să te joci. - N-am chef de joacă.

Ascult-o pe mătuşa ta, te rog!

- Ce vrei? - Să-mi cer scuze.

Tu, marele Heinrich Muller?

E deci adevărat că puteţi pierde războiul.

Ascultă, Hortense.

- Am fost nedrept, orb, egoist. - Da.

Dar asta mi-a plăcut mereu la tine. Şi pentru asta vrei să te scuzi?

Am înţeles că ai făcut ceea ce ai făcut ca să mă ajuţi.

- Dar ai fi putut să-mi vorbeşti. - Cu tine, era imposibil.

- Aş vrea să te întorci la mine. - Nu.

Cum?

Am doi copii pe cap şi nu ştiu unde este Daniel.

Dacă vrei, te invit la cină, dar tu trebuie să faci cumpărăturile.

Foarte bine. Să mă ţii la curent.

- De doare capul, iubitule? - De la toţi imbecilii ăştia!

O să-ţi fac un masaj.

Ce bine e!

- Mă iubeşti? - Mai mult de-atât.

- Ce e mai mult decât să iubeşti? - Să adori.

Nu cred că înseamnă mai mult decât să iubeşti.

Ştii ce ne-a spus Servier, cel care le dă grâu rezistenţilor?

- Nu. - Vom da o mare lovitură.

Am infiltrat un tip printre cei care adună banii.

- Îţi spune ceva Galbier? - Vag.

El adună banii şi se ocupă de contabilitate.

Curând, vom avea lista cu toţi cei care îi susţin pe rezistenţi.

Şi o să-i stoarcem bine de tot.

O idee mai încet, Jeanine. Mulţumesc.

De la baza zidurilor noastre, privesc orizontul

Sunt mulţi barbari ostili caselor noastre...

- Unde e? Am zis 30 de minute. - Mă duc s-o aduc.

Au plecat înspre pădure.

Vă opriţi mai spre centru.

Dacă nu mă întrebi tu...

Gustave e în siguranţă, cu Hortense.

Ce mai face?

Era bine... Înainte s-o aresteze pe Sarah.

- Întreabă de mine? - De anul trecut, nu.

Nu te-a mai văzut de doi ani.

Ai stat o lună la 10 km de el şi n-ai sunat sau trecut să-I vezi.

Eşti teribil...

Suntem amândoi bătuţi, obosiţi,

nu foarte departe de plutonul de execuţie sau de ghilotină...

- Şi îmi ţii lecţii de paternitate. - Nu-ţi dau lecţii.

Chiar nu eşti în poziţia s-o faci.

De ce spui asta?

Alberto Rodriguez, un republican spaniol.

Mi-a povestit tot.

Cum I-ai minţit, privindu-I în ochi, spunându-i că nu ştiai,

cum soţia ta şi Marchetti au inventat o acuzaţie pentru a-I îndepărta...

Nu I-ar fi putut creşte pe Tequiero.

Auzi ce spune...

Asta e justificarea ta?

După război, dacă printr-o minune vom scăpa cu bine,

îl voi căuta şi vom găsi o soluţie.

A fost împuşcat ieri.

Daniel Larcher?

- Da. - La interogatoriu!

- Curaj! - Nu!

Nu!

Bună ziua... Îl caut pe Martin. E aici?

- Martin? - Poate.

- Vin din partea lui Raymond. - Nu cunosc niciun Raymond.

- Raymond Schwartz. - Nu-mi spune nimic.

- Fabrica de cherestea Schwartz! - N-am auzit. Şi am de lucru.

- Am un mesaj urgent pentru el. - Nu-I cunosc pe acest domn.

- E o treabă de viaţă şi de moarte. - Plecaţi!

Mi-am asumat riscuri mari venind aici.

Plecaţi, doamnă! E mai bine pentru amândoi.

Aveţi un trădător. Galbier îi va vinde pe cei care vă dau bani.

- De unde ştiţi? - Sunt soţia lui Philippe Chassagne.

Galbier. Să nu uitaţi!

Trebuie să fiţi ca doi soldaţi de plumb. Dar în mişcare.

Sunteţi gata? Un', doi... Veniţi înspre mine!

Vă întoarceţi către dreapta şi continuaţi!

Până în spate. Nu mai citi, fă pe santinela!

E bine!

- Unde e Marie? - Nu ştiu.

- Parcă te-ai dus după ea. - Dar n-am găsit-o.

- Acum ce mai ai? - Nimic.

Eşti enervant ca un actor adevărat. Încep să te cunosc.

Atunci lasă-mă în pace!

E foarte bine, băieţi.

- Am spus jumătate de oră. - Am avut o treabă Schwartz.

Lucruri importante. Îmi pare rău!

Reluăm! Antoine, treci la locul tău.

- Îmi pare rău. - E supărat, dar o să-i treacă.

Santinele, porniţi!

Vă întoarceţi şi continuaţi!

- Acum ce mai e? - Am o idee.

La comanda mea, înainte marş!

Stop! Vă întoarceţi!

Înainte marş!

Stop! Vă întoarceţi!

Arma la picior!

- Ce-i asta? - Asta trebuie să facem!

- Pentru ce? - Pentru 11 noiembrie.

O paradă adevărată. Pe străzile din Villeneuve!

- Cum? - Îi avem pe băieţi şi armele lor.

Facem rost de uniforme, de camioane, ne organizăm puţin... mai mult.

Şi defilăm pe strada principală cu capul sus, cântând Marsilieza.

- Şi depunem coroane pentru morţi. - Şi germanii?

- Îi atragem altundeva. - Şi poliţiştii francezi?

- Vom reuşi să-i neutralizăm. - Cu o baghetă magică?

Nu, cu prietenul Jean-Louis. E poliţist în Villeneuve.

- N-am auzit ceva mai infantil. - Şi uniformele?

Facem rost sau le fabricăm noi, cum am făcut cu armele.

Băieţii ştiu să defileze, avem camioanele lui Raymond...

Trebuie să arătăm că ne dorim o Franţă liberă.

Liberă, la dracu'! Liberă să defileze pe 11 noiembrie,

pentru a sărbători victoria de ieri şi de mâine.

Liberi să arătăm că suntem bărbaţi, soldaţi, francezi!

Imaginaţi-vă oamenii din Villeneuve,

părinţii, fraţii şi surorile voastre,

să ne vadă pe toţi defilând...

Armata rezistenţilor cântând Marsilieza.

- Vor şti că urmează Eliberarea. - Noi nu ne alăturăm!

Nu-mi pasă, o facem fără voi!

Spune-i că e o nebunie.

E o nebunie... Dar ce ecou ar avea!

- Nu se poate face. - E greu, dar se poate face.

Trebuie să le arătăm tuturor că suntem soldaţi, nu terorişti.

Îţi imaginezi represiunea care ar urma?

Dar îmi imaginez şi impactul.

Se va auzi în toată ţara şi chiar dincolo de ea.

Eu sunt de acord.

Sunt convinse şi Mişcările Unite ale Rezistenţei?

- Nu, şi mă voi opune. - S-ar putea să nu fi de ajuns.

Şi piesa de teatru? Nu putem face şi piesa, şi parada.

Piesa? O vei juca pentru a sărbători Eliberarea.

Poţi face mai puţin zgomot când mănânci supa?

- Vă deranjează zgomotul? - Depinde de zgomot.

Îmi place muzica, îmi place zgomotul ploii pe acoperiş...

Dar nu-mi place să te aud cu sorbi supa.

Eu aşa mâncam supa cu părinţii mei. Asta o distra pe mama.

- Încearcă să faci mai puţin zgomot. - Da, mătuşă.

Ştiţi unde e tata?

Da, la închisoare.

- A făcut ceva rău? - Gustave, încetează!

Nu! De ce?

E război, Gustave. Şi nu există bine şi rău, doar oameni care se bat.

lar tatăl tău se bate cu noi, ne omoară soldaţii.

- Aşa că I-am arestat. - Şi o să-I omorâţi?

- Nu trebuie să răspunzi la asta. - Tatăl tău e un luptător, ca mine.

Se bate pentru ideile lui. Şi îl respect sincer.

Asta nu înseamnă că n-o să-I omorâţi.

Marcel?

N-am vorbit...

Dar ei ştiu că am informaţia.

Schneider e un animal...

Da, îl cunosc.

Marcel...

Trebuie să mă ajuţi să mor, Marcel.

Nu pot.

Nu pot.

Tu ai face-o, dacă ţi-aş cere?

- Nu se poate face! - Lasă-I să meargă până la capăt.

Nemţii pot fi informaţi că va fi atacată cazarma germană.

- Nu vrem astfel de atacuri. - N-am spus că vom ataca.

- Nemţii doar vor fi anunţaţi. - Cum o să faci să-i păcăleşti?

Comandantura? Sunt comisarul Bertrand!

Rezistenţii ne atacă, sunt cu zecile. Se pare că vor ataca şi cazarma.

Veniţi repede!

- E bun, nu? - Da.

Neamţul închide, sună la Moissey să verifice şi gata!

Nu, pentru că înainte vom fi tăiat liniile telefonice.

- Să tăiem liniile? - Sunt 4 cabluri, ştiu pe unde trec.

Cum aşa?

Gaterul Schwartz fabrică stâlpii electrici din zonă.

- Ştiu foarte bine planul liniilor. - Trăiască colaboraţioniştii!

Patru băieţi isteţi, ferăstraie bune şi Villeneuve e tăiat de Moissey.

Sună la Moissey, nu răspunde nimeni şi cred că este atacat.

Stai puţin, nu e bine. Şi tu de unde dai telefonul?

- Nu ştiu, de oriunde. - Operatoarea va spune de unde suni.

- Sun de pe o linie automată. - Ai şi alte idei mai bune?

Doar nemţii, comisariatele şi prefectura au linii automate.

Atunci sunăm de la comisariatul din Villeneuve.

- Comisariatul din Villeneuve? - Nu aveaţi voi o legătură acolo?

Da, ar putea fi cineva.

Să zicem că ai uniforme, camioane şi nebuni să te urmeze...

- Îl am deja pe el. - La 11, tai liniile.

La 11:30, el sună după ajutor, nemţii îl cred şi fug la Moissey.

- Vor lăsa oameni şi aici. - Câţi?

Nu ştiu. Sunt 30 de la cazarmă, deci cel puţin 5-6.

- Soldaţi mai proşti? - Ofiţerii vor merge la Moissey.

Care e problema? 5-6 soldaţi, când vor vedea 100 de rezistenţi,

vor fugi sau se vor ascunde.

Da, dar nu. Înainte să se ascundă, îşi vor anunţa ofiţerii prin staţii.

- Vom fi tăiat deja liniile. - De telefon, nu şi staţiile.

Cum începem gălăgia, vor chema ajutoare şi va trebui să fugim.

- Ajungem şi plecăm imediat. - Da.

Îmi pare rău, tinere, era să te cred.

Staţi! Unde e centrala radio din Villeneuve?

- La şcoală. De ce? - N-am auzit de centrala aia.

- Deci trebuie să fie în şcoală. - Dar şcoala e mare.

lar în partea germană, nu avem voie.

- Beriot se duce regulat acolo. - Acum este la Lyon.

- Când se întoarce? - Nu ştiu, peste două zile.

- Soţia lui Beriot e acum acolo? - Da.

Şi ea merge în partea germană, ştie unde e centrala radio.

- Poate, dar... - Dar ce?

- Nu ne înţelegem bine. - Vă descurcaţi!

- Ar trebui găsită altă soluţie. - Ascultaţi!

Pe 11 noiembrie, la prânz, facem o acţiune specială în Villeneuve.

Ne vom risca toţi pielea. Ne putem baza pe dv. sau nu?

- Sigur! - Trebuie să sabotaţi centrala radio.

- Sunt mulţi germani acolo. - Vor fi ocupaţi în altă parte.

- Şi dacă nu reuşesc? - Aşteptăm un semn că aţi reuşit.

- O să plec. - Bine...

- N-o să facem dragoste aici. - De ce nu? Copiii dorm.

De unde ştii tu?

Tequiero doarme neîntors 12 ore şi camera lui Gustave e departe.

Şi dacă se întoarce soţul tău?

- Acum ţi-e frică de el? - Frică? Nu!

Dar n-aş vrea să se întoarcă.

Până la urmă, suntem în casa lui, nu?

Eşti un amestec foarte ciudat.

Nu respecţi nicio regulă şi brusc îţi pui limite.

Pentru că, de o vreme, simt moartea mult mai aproape.

Moartea este o limită.

- Eşti vesel ca partener. - Nu eu, aşa sunt vremurile.

Sau poate e de vină morfina.

Mă duc să iau... Şi mă întorc.

Ce mai aştepţi?

Da?

Ludwig?

Cum? Vin acum!

Ai ratat o ocazie bună, Gustave.

Trebuie să înveţi să te foloseşti de orice ocazie.

Hortense! Am veşti despre soţul tău şi nu sunt bune.

Ce mănânci?

- Piure de castane. Nu e rău. - Antoine ne-a văzut mai devreme.

lar acum va face o mare prostie.

- Parada! Mi se pare distractiv. - Dacă dau greş, va fi un masacru.

Dacă le iese, nemţii se vor răzbuna pe populaţie. Ţi se pare distractiv?

- Da. - Nu e un joc.

Tu ai jucat cu el, el se joacă cu oamenii lui.

Şi noi ne jucăm împreună.

Mă enervezi!

Şi tu mă enervezi.

Te urăsc.

- Fără camioanele tale, e blocat. - Ştiu.

- O să i le dai? - Da.

- De ce? - Pentru că e distractiv.

Un', doi! Te uiţi la picioare!

- Stop! Nu vă coordonaţi. - Nu e uşor.

- La repetiţie era bine. - Eram pe rânduri de câte doi.

- Aici nu e teatru, e realitatea. - Cei mici trebuie să stea în faţă.

Fiecare îşi reglează mersul după cel din faţă.

Vom încerca din mers.

- Pierre, dă-mi puşca! - Mai repede cu puşca aia!

Armata machisarzilor! Înainte! Un', doi...

Stop! Faceţi ca la repetiţie, nu e complicat!

- Ba da, e complicat! - Să-I rugăm pe Claude!

- Descurcă-te singur! - Îmi pare rău pentru piesă...

- O putem juca şi mai târziu. - Îi manipulezi pe toţi!

Mai întâi, ai vrut să joci, ca să te dai la Marie.

- Nu erai obligat să accepţi. - Amândoi sunteţi buni.

Apoi ai plecat să te uşurezi şi te-ai întors cu ideea paradei.

- Nu e o prostie! - Îi consideri pe oameni nişte pioni.

- Tu nu faci la fel când regizezi? - Aia nu e viaţa reală.

Pe scenă le poţi face orice actorilor, dar îi şi respecţi.

Uite ce e...

Parada e ca o piesă, jucată în faţa locuitorilor din Villeneuve.

E un spectacol de care-şi vor aminti toată viaţa.

Un spectacol care va schimba poate întreaga Rezistenţă din Jura.

- E o provocare şi pentru tine? - Nu vreau o defilare nenorocită!

De ce preferi o piesă nenorocită unei defilări nenorocite?

- Nu-ţi place piesa? - E un Cid plictisitor.

Nu are nicio legătură cu Cidul.

Dragostea şi datoria, în versuri alexandrine...

M-aş mira să se fi jucat vreodată Bernstein ăsta al tău.

După război, vei monta sute de piese, şi mai bune decât asta.

Dar nu pot reuşi fără tine. Am nevoie de tine.

Eşti mulţumit?

Da, sunt mulţumit.

O să mă ajuţi?

Da, o să te ajut.

- Vii şi tu? - Da.

Veniţi!

- Mai ştii când ai plecat? În '36... - Ce-i cu asta?

Tata continua să-şi mănânce puiul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Şi?

După un timp, şi-a lins degetele şi mi-a spus:

"Fratele tău ne face numai probleme şi e un încăpăţânat,"

"dar are curaj".

Cu toţii avem curaj,

dar nu pentru aceleaşi lucruri.

Daniel Larcher! În picioare!

Ce faceţi aici?

Oricât de ciudat vi s-ar părea...

Dă-mi formularul să-I semnez.

Vă eliberez.

Vă deranjez?

Acum dv. vă temeţi să nu deranjaţi?

- Regret ce s-a întâmplat. - Nu vreau să vorbesc despre asta!

Bun... Foarte bine. Oricum nu am venit pentru asta.

Ştiţi că sunt implicată în activităţile soţului dv.?

Nu mă priveşte!

Ba da!

- Am nevoie de ajutorul dv. - Pentru activităţile lui?

Nici nu se pune vorba. Şi oricum, el n-ar fi de acord.

- De unde ştiţi? - O să vă spun când vine.

Am nevoie de ajutorul dv. înainte să se întoarcă el.

Nu vă cred.

Se întâmplă să mergeţi prin cazarma germană?

Da, desigur. Mai puţin în ultima vreme, au întărit paza.

- Ştiţi unde este centrala radio? - TSF?

Nu, centrala radio militară.

Da... În fosta sală a hărţilor.

- Credeţi că aş putea intra acolo? - E interzis şi încuiat cu cheia.

- Cine are cheia? - Un soldat german.

- Îl cunoaşteţi? - Da.

E băiatul înalt şi brunet, student la istorie şi poet.

- Da... Îl cheamă Reiner, nu? - Da.

- Are o logodnică la Dresda. - Îl cunoaşteţi bine deci.

Dacă vreţi să ştiţi tot, cred că are o slăbiciune pentru mine.

Trebuie să intru în camera aia,

mâine, puţin înainte de prânz.

Trebuie, Lucienne!

Dacă Jules era aici, o făcea el. Dar nu e aici şi trebuie s-o facem.

De ce?

Oamenii care lucrează cu Jules şi cu mine mi-au cerut-o.

Trebuie să-I aducem pe Reiner aici, pe 11 noiembrie, înainte de prânz.

Cât îl ţineţi de vorbă,

îi luăm cheia, mă duc acolo şi mă întorc.

E imposibil!

E precum cântatul, Lucienne, trebuie să vrei cu adevărat.

Dai semnalul... Eşti gata? Un', doi, trei!

- Nu strânge prea tare, mă doare. - Tăticuţul meu...

Da, tăticul tău...

Bănuiesc că ţie îţi datorez eliberarea.

Mie şi lui.

Acum unde este? Am văzut că a dormit aici.

- Ce mai contează? - Ştii cum a reuşit?

Te-a declarat informator al poliţiei germane.

Altfel nu se putea.

Nu sunt nici pe departe asta.

Ţi-a fost frică?

Da.

Şi tata?

- Rezistă. - El de ce n-a fost eliberat?

- E mai complicat să-ţi explic. - E oribil!

Mai sunt speranţe şi pentru tatăl tău.

Nu mă săruţi?

Nu vreau să întârzii.

- O să-i treacă. - Nu cred.

Dacă vrei să stea aici, mi-e indiferent.

Doar îi datorez viaţa, nu-i aşa?

Sunt fericită să am grijă de Tequiero.

Da, o dată la 6 luni.

Uşa de la centrala radio e cea din faţă.

- Dnă Beriot... E vreo problemă? - Pot vorbi cu Reiner?

Rainer, cred că ai câştigat la loto. lubita ta e aici.

- Ce-a spus? - Că iubita lui e aici.

E mai mult decât o slăbiciune. O să fie uşor.

Bună ziua, Marguerite.

Bună ziua, Rainer.

- Dna Beriot are o problemă. - Da, cu apa, şi soţul meu nu e aici.

Nu mă pricep la instalaţii. Erich e foarte bun.

Mai bine dv., o să ne vorbiţi despre Dresda.

- Mereu am visat să merg la Dresda. - Da?

- Vreţi să vin acum? - Nu, mâine la 11:30.

Mâine e mai greu, e o gardă specială.

E 11 noiembrie, nu pot ieşi din cazarmă.

- Ar fi drăguţ... - Poimâine?

Poimâine sunt copiii aici. Rainer, mi-ar face plăcere.

- Pe mine mă place, nu pe dv. - Ce facem?

E o singură soluţie.

Mâine, îl ţin eu aici şi mergeţi dv. la centrala radio.

Sunteţi nebună! Nu sunt în stare să fac asta!

- Nu spuneţi că sunteţi incapabilă! - Lăsaţi-mă!

O să-I seduc, o să iau cheia şi o să v-o dau discret.

Aţi putea să faceţi asta cu un bărbat?

Nostim... Aş putea să fac asta şi cu o şopârlă.

O şopârlă?

Trebuie doar să vă duceţi acolo şi să scoateţi o siguranţă.

- Printre 20 de soldaţi? - Nu vor fi prea mulţi acolo.

- Vor fi în altă parte. - Poate va pleca şi Reiner.

Se ocupă de centrala radio, nu cred că va pleca.

- Trebuie să luăm camioanele! - Antoine!

Am fost trimisă la Dijon să coordonez acţiunile din nord-est.

- Ţi-am criticat proiectul. - Felicitări!

Renunţă! E un proiect prost din motive prosteşti.

Păreţi sigură pe dv., ca de fiecare dată.

- Eşti supărat pe mine? - Nu, de ce să fiu?

Ştii foarte bine.

Nu am niciun motiv să fiu supărat pe dv. Drum bun la Dijon!

Să mergem, trebuie să ajungem înainte să se înnopteze.

Dacă te duci, n-o să te iert niciodată.

Deocamdată rămâneţi toţi trei aici!

- Aţi avut dreptate, nu e paznic. - Nu e mare lucru de furat.

Vino, vreau să-ţi spun ceva!

Vom lua azi camioanele, dar nu vin cu voi la paradă.

- Preferaţi să defilaţi la Dijon? - Eşti glumeţ.

- Credeam că e poveste veche. - Nouă sau veche, e povestea mea.

Dacă obţinem camioanele, mie mi-e de-ajuns.

Cine poate să fie?

- Paznicul n-ar intra în clădire. - Poate că sunt hoţi.

Nu, azi noi suntem hoţii. Hai să vedem!

- Stai calm! - Sunt calm.

Gata, I-am găsit. Nu mi-am văzut niciodată actul de naştere.

Nu ştiam că mă chema Eliane Noemie Clementine.

Sunteţi drăguţ. Să mă uit dacă mai e ceva cămară?

- Ce face aici? - I-am promis un act, dar am uitat.

Ar fi mai bine să nu ne vadă. Să aşteptăm să plece.

Cum vreţi, dle Marchetti. Nu vă pot spune Jean. Nici la primărie.

Pentru mine, veţi fi mereu dl Marchetti.

Trebuie să mai trec pe la verişoara mea, să iau nişte rochii.

Anul trecut am plecat în grabă şi au rămas acolo.

Are o relaţie cu Marchetti. Ea I-a turnat pe Jo.

- Eliane, opreşte-te! - Stai! Eliane!

Eliane, ce s-a întâmplat?

Antoine, nu!

- Jeannine! - Sunt aici.

- Tipul de care ţi-am zis, Galbier. - Da?

A fost împuşcat. Erau doi tipi pe motocicletă, în faţa casei lui.

- Doamne! - L-au împuşcat în gură.

- A apucat să dea lista? - Nu, cred că o avea la el.

O să le găsim pe gunoaiele astea!

Îmi pare tare rău, iubitule. Mâine mai luăm cina la prefect?

Nu, se pare că rezistenţii pregătesc o lovitură pentru 11 noiembrie.

Am cerut efective de poliţie în plus.

Dacă nenorociţii se agită, o să-I răzbunăm pe Galbier.

Cine ţi-a făcut asta? Cine?

A fost dl Antoine.

- Nu vreau să mor. - Nu, n-o să mori.

O să-ţi aduc un medic. Şi n-o să mori, da?

Ce-i asta?

Atâtea stele...

Eliane!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro