Original subtitles

Dle Schwartz!

Mi s-a spus că avem o întâlnire, dar eu nu ştiam nimic.

Cum nu ştiam că aţi reluat livrările către Wehrmacht.

- Cine v-a spus să veniţi? - Vreau să...

La o parte!

La stânga!

La pământ!

La o parte!

E plin de nemţi aici, n-o să reuşim.

UN SAT FRANCEZ

Dă-mi acel sărut, garant al iubirii noastre.

- Nu ştiu dacă ar trebui... - Vorbeşte-mi direct!

Haideţi! Publicul aşteaptă asta după o oră de spectacol.

Să te văd eu pe tine.

Nu e complicat. Reluaţi de la versul precedent.

Dă-mi acel sărut, garant al iubirii noastre.

Concentraţi-vă, vă rog!

Dă-mi acel sărut, garant al iubirii noastre.

- Nu ştiu dacă ar trebui... - Vorbeşte-mi direct!

Nu o ţii bine aşa. Eşti înnebunit după ea de mai multe săptămâni.

Haideţi!

Dă-mi acel sărut, garant al iubirii noastre.

- Nu ştiu dacă ar trebui... - Vorbeşte-mi direct!

- S-a întors Antoine! - S-a întors!

Bravo, băieţi!

Unde este Marcel?

- L-aţi văzut pe Marcel? - Nu ştiu nimic.

- L-aţi văzut pe Marcel? - Nu!

A rămas acolo, s-a sacrificat ca să putem ieşi noi.

- A murit? - Nu, dar I-au prins.

N-a apucat să urce în maşină şi a trebuit să plecăm.

Înţeleg...

Prietenii dv. au avut complici pentru o asemenea lovitură.

- Cine i-a informat? - Nu ştiu.

De unde ştiau la ce oră urma să ajungeţi?

Nu ştiu.

E deja condamnat la moarte.

- Va fi greu să-I facem să vorbească. - De ce?

Cum să-I mai sperii?

Nu frica te face să vorbeşti, ci durerea.

Durerea o poţi stăpâni, poţi trăi cu ea.

Depinde ce fel de durere.

Era momentul să mă întorc, Muller.

De când staţi cu franţuzoaice, v-aţi pierdut simţul realităţii.

O să vă ajut să-I regăsiţi.

După ce voi fi terminat cu dv.,

mă veţi ruga să vă omor, aţi auzit?

Nu ştiu.

Ştiu eu.

V-aţi trezit devreme azi.

- Francoise n-a dormit azi-noapte. - Da?

Nu ştiu cum dormiţi la doi metri de cineva care plânge, eu nu reuşesc.

- Mai ales când e fiica mea. - Eu când dorm, dorm.

Da, ştiu...

Să i le daţi lui Marguerite, sunt partituri pe care le aştepta.

- Daţi-i-le dv. - Sunt deja în întârziere.

Unde mergeţi?

Pe curând, Lucienne.

Christine, nu te mai teme aşa, da? Dă-i păpuşa înapoi!

Ba nu, este a mea.

- În pauze, aveţi grijă de copii! - Poftim?

- Christine, dă-i păpuşa! - Nu, este a mea.

Christine, îi dai imediat păpuşa!

- Daţi drumul copilului! - Poftim?

Mergeţi să vă jucaţi mai departe. Christine, tu să stai cuminte!

Ce s-a întâmplat, Lucienne?

Uitaţi, din partea lui Jules.

Sunteţi sigur că a fost Raymond al meu?

- Mai mulţi martori I-au recunoscut. - Mai adu vin!

- Devine comic. - Pe mine nu mă face să râd!

Era alături de cumnatul lui fugar, Antoine.

- Asta pentru că nu suntem fermi. - Nu pot să cred!

- Raymond urăşte politica. - L-aţi dat în urmărire?

Opreşte-te! Probabil că se agită nemţii destul.

Raymond nu e doar fostul tău soţ,

ci un antreprenor important care trece în Rezistenţă.

Antreprenorii merg şi ei după cum bate vântul.

Adică?

Erau mai degrabă colaboraţionişti, acum nu prea mai sunt.

- Nu se pot compara cu Raymond. - Nu.

- Îl plictiseşti pe domnul primar... - Deloc!

Din septembrie, Rezistenţa a transmis un mesaj companiilor:

"Ajutaţi-ne financiar şi o să ţinem cont de asta la Eliberare."

Adică Rezistenţa impune un soi de impozit?

Cumva.

- Şi idioţii îl plătesc? - Mai mult de jumătate dintre ei.

- Jumătate plăteşte Rezistenţei? - Nu se ştie clar, sunt zvonuri.

- Mi se pare exagerat. - Ştii bine că e adevărat.

Nu vi se pare că tipul de acolo mă priveşte cam ciudat?

- Ascunde ceva în buzunar. - Philippe, ce faci?

- De ce mă priviţi aşa? - Nu vă privesc.

Ce ascundeţi în buzunar? Arătaţi-mi!

- S-a întâmplat ceva, dle primar? - Nu.

Nu-I putem abandona pe Marcel!

Mă iertaţi că sunt aşa direct, dar numai o minune...

Atunci inventaţi o minune!

- Ar fi o posibilitate... - Care?

Când eram primar, am cunoscut un judecător german din Besancon.

Poate acţiona şi la Villeneuve.

Dacă i-aş vorbi, I-ar putea pedepsi la muncă pe viaţă în Germania.

- Spuneţi aşa ca să vă eliberăm. - E în joc viaţa fratelui meu!

Ar fi de ajuns să mergeţi să vorbiţi cu judecătorul?

Nu.

Mi-ar trebui bani... Mulţi bani.

- Nu avem bani. - Nici noi.

Şi să atacăm acum o bancă sau o poştă...

- Pot să fac eu rost. - Cum?

Îi vând fabrica de cherestea lui Jeannine.

Aş putea să obţin vreo 300 000.

- Ar trebui să ajungă. - Jeannine ştie că eşti căutat.

- Mă descurc eu. - E măritată cu gunoiul de Chassagne.

Dacă nu mă întorc, vă mutaţi iar. Dar ţi-am spus că o să meargă.

Încerc sau nu?

- E singura noastră carte? - Aşa se pare.

Atunci da!

Mă eliberaţi?

Ce le spuneţi dacă vă întreabă de unde veniţi?

O să inventez ceva.

Oricum, la Moissey, mă aşteaptă doar nevasta şi copiii.

Mergeţi!

Nu, nu regret nimic,

Nu, nu regret... Uită-ţi suferinţele.

Voi muri curând

Voi pleca cântând

Cânt în fiecare clipă...

Cânt în fiecare secundă.

Cânt...

Căci doar dragostea dă un sens lumii.

Dar ea moare şi gata!

Căci doar dragostea dă un sens lumii.

- Tu ai scris piesa? - Ce tot spui?

- Lasă-mă, lucrez! - Deci tu ai scris-o.

Nu eu, Bernstein, eu doar copiez un exemplar.

Dă-mi-o înapoi!

E minunat să scrii aşa. De ce te ascunzi?

De ce te bagi tu?

"Căci doar dragostea dă un sens lumii."

- E frumos. - Nu, nu e frumos...

- E o prostie. - De ce spui asta?

Nu sunt încă pregătit.

- Jură că nu spui nimănui. - Dacă tu aşa vrei...

Jură!

- Nu ştiu... - Jură!

Jură pe capul fiinţei pe care o iubeşti cel mai mult.

- Nu iubesc pe nimeni mult. - Trebuie să iubeşti pe cineva.

lubeşti tu pe cineva. Jură!

Da, jur.

- Pe capul cuiva pe care-I iubeşti? - Da...

Ce voiai să-mi spui?

E o nebunie ce a reuşit să facă Antoine, nu?

- Da... - Nu ţi se pare aşa?

Un tip se pare că a traversat cascada Niagara într-un butoi din lemn.

- Şi? - Tot nu a devenit navigabilă.

- Nu înţeleg. - Nu contează. Lasă-mă, lucrez!

Să nu sufli o vorbă!

Jules?

- Ce doriţi? - Să vă vorbesc.

- E în legătură cu şcoala? - Nu.

Atunci nu am timp. Trebuie să mă ocup de Francoise.

Sunt sigură că doarme, altfel n-aţi fi fost aici.

- Nu vreau să vă vorbesc. - Credeam că suntem prietene.

- Prietene? - Da.

- Prietenii îşi spun adevărul. - V-am spus mereu adevărul.

Da? Am văzut poza cu Camille în camera dv.

Şi ce schimbă asta?

Oamenii ca dv. ar trebui închişi.

Marcel?

Marcel?

- Marcel? Ce faci aici? - Nimic.

- Arată-mi mâinile. - Nu!

Altfel îl chem pe tata.

Eşti nebun? Dacă vede tata asta...

Vrei o ţigară?

Nu.

- În ce zi suntem? - Joi.

- Cât e ceasul? - Habar n-am.

Nemţii mi-au luat ieri ceasul.

Te-au torturat mult timp?

Aşa cred.

Şi ai vorbit?

Nu cred.

Mie mi-e frică că vorbesc.

N-am vorbit pentru că nu ştiam nimic din ce voiau ei să afle.

Altfel, sigur aş fi vorbit.

- Maria e tot bolnavă? - Nu au voie pe străzi.

Trebuie să-i fac rost de un permis, altfel o să ajungi servitoare.

Foarte amuzant.

- Incredibil, nu? - Ce anume?

Povestea cu impozitul Rezistenţei.

În ţara asta, sunt puţini oameni curajoşi, aşa că nu mă miră.

Şi totuşi... Dacă plătesc acel impozit, înseamnă...

Ce înseamnă?

Că nu mai cred în Franţa lui Petain.

- Dar tu mai crezi în ea? - Da, sigur.

- Nu sunt foarte sigur. - E normal să cred în ea.

Critici regimul tot timpul, de parcă nu merge nimic.

- Tu crezi că merge ceva? - Nu, dar un impozit nu rezolvă tot.

Cei care fac asta merită un glonţ în ceafă şi crede-mă că-I vor primi!

Nu, nu acum.

A sosit momentul să plăteşti impozitul de colaboraţionist.

Tragi în gol?

Când nu ai gloanţe...

- Voiam să-ţi mulţumesc. - Încă o dată?

- N-am făcut asta pentru dv. - Nu contează, fiul meu e liber.

O să-i mulţumiţi şi lui Raymond? Fără el, n-aş fi făcut nimic.

Îţi place să fii pisălog?

Nu, nu neapărat.

Ai o iubită?

Aici? Nu sunt femei.

Înainte să vii aici.

Înainte, stăteam la Josephine...

Şi Raymond.

Dacă vreţi cu adevărat să-mi mulţumiţi, daţi-ne arme.

Nu avem. Aveam una, dar e la tine.

Prostii, sigur mai aveţi altele!

Se va discuta despre 11 noiembrie, n-ai decât să ceri arme.

11 noiembrie? Ce-o să faceţi atunci?

Ăsta e subiectul întâlnirii, să hotărâm ce facem.

Dacă ai idei, eşti binevenit.

lubito, lasă-mă să mă apropii.

Mă tem să-ţi spun da şi apoi să regret.

- lubito, lasă-mă să mă apropii. - Mă tem să nu regret apoi.

Mereu mi-am dorit să fac teatru.

- De ce n-aţi făcut? - Mi-e prea frică.

Dă-mi acel sărut, garant al iubirii noastre.

- Nu ştiu dacă ar trebui... - Vorbeşte-mi direct!

- Învăţaţi să fiţi punctuală. - Fac şi eu ce pot.

- Vreau să-mi faceţi un serviciu. - Spuneţi-mi!

Mirosiţi a alcool... Aşa de dimineaţă?

- Avem cu toţii momente dificile. - De ieri, vă comportaţi ciudat.

N-am nimic.

Sunteţi în Rezistenţă acum, problemele dv. sunt şi ale noastre.

O dezamăgire în dragoste nu e treaba Rezistenţei.

- Dacă beţi prea mult... - Rezist la alcool, o să fie bine.

- Sunteţi tare supărată. - O să fie bine!

Ar trebui să vorbiţi cu Lucienne, poate vă dă un sfat bun.

Ce trebuie să fac pentru cauza noastră?

Trebuia să merg la o întrunire în pădurea Ribaucourt

pentru a pregăti ziua de 11 noiembrie.

- Şi nu vă puteţi duce. - Sunt chemat la Lyon.

- Trebuie să pregătesc călătoria. - Şi vreţi să merg la Ribaucourt.

Ascultaţi şi-mi povestiţi apoi. Trebuie să fiţi acolo la 3.

Mergeţi până acolo două ore pe jos sau cu bicicleta.

- Foarte bine, voi fi acolo. - Da?

Mulţumesc.

Credeţi că o să meargă cu judecătorul german?

Sper. Avem nevoie de noroc.

De ce vă înţelegeţi atât de prost cu Marcel?

Nu ştiu... Nu avem aceleaşi idei.

- Despre politică? - Despre orice.

Cred totuşi că vă iubeşte.

- V-a vorbit despre mine? - Uneori.

- Vorbeşte de bine de mine? - Nu.

Dar între fraţi, asta nu înseamnă nimic.

- Sunteţi un model pentru el. - Eu?

Fratele anti frontul popular, apoi pro mareşal şi colaboraţionist?

- M-ar mira. - Spune că găsiţi mereu compromisul.

Dar că sunteţi mereu drept şi sincer.

Da? Păcat că mie nu mi-a spus niciodată.

- Ţi-e mai bine? - Nu...

Dar ar putea fi şi mai rău.

- Nu ţi-e foame? - Nu.

Ar trebui să mănânci ceva.

Poate...

Multe ar fi trebuit să fac şi nu le-am făcut.

Cu toţii suntem la fel.

Ţi-e frică de moarte?

Nu neapărat.

Dar îmi pare rău că plec fără să-mi mai fi văzut o dată fiul.

- Are 12 ani. Îl cheamă Gustave. - Ai o soţie?

- A murit în '40. - Şi a mea, la fel.

A murit când a născut copilul. Şi eu nu eram cu ea.

- Şi copilul? - Mi I-au furat.

Ţi I-au furat?

Medicul care a asistat-o pe soţia mea a luat copilul.

Soţia lui a pus să fiu arestat de un poliţist colaboraţionist.

Ce mizerii!

- Unde s-a întâmplat? - Aici, la Villeneuve.

Tipul este doctorul Larcher.

Apoi am plecat şi am format un grup cu alţi republicani spanioli.

De mai multe ori, mi-am spus că trebuie să fac ceva...

Dar nu aş fi putut avea grija unui copil.

Mă întreb cum I-or fi numit.

Dacă e fată, mi-ar fi plăcut să-i fi spus Laetitia.

Laetitia înseamnă "bucurie". Mama ei era plină de viaţă.

Maria, veniţi!

Trebuie să faceţi curat şi sub covor. La vechea slujbă, nu făceaţi asta?

Bine, doamnă.

Ce nebunie!

Îmi pui şi mie unul?

Eşti nebun? Dacă era şi Philippe aici?

După cum scrie aici, Philippe decorează mame.

- Ce vrei? - Un whisky, pentru că voi aveţi.

Am aflat de soţia ta... Îmi pare tare rău.

Sincer.

Prin ea ai ajuns în Rezistenţă?

Vreau să-ţi vând fabrica de cherestea.

Dă-mi cât vrei pe ea. Am nevoie de bani lichizi urgent.

Chiar o iubeai pe Josephine?

N-am venit să vorbim despre asta.

Ce n-a mers între noi, Raymond?

Fabrica de cherestea.

Lemnul nu-mi mai e de folos azi.

Fac buncăre din beton, repar tancuri...

În primul semestru, am făcut 20 de milioane, aşa că făbricuţa ta...

Da, înţeleg. Atunci îţi urez un al doilea şi mai bun semestru.

Stai!

Aţi putea să-ţi cumpăr totuşi făbricuţa de cherestea..

- Să zicem cu 200 000 de franci. - Eşti drăguţă, dar valorează dublu.

Nu eşti în situaţia să negociezi.

Cu 200 000 de franci, poţi pleca în Elveţia, nu?

De acord. Ai banii aici?

Cu o condiţie. Cei 200 000 să fie consideraţi de şefii tăi...

- Nu am şefi! - Nu te juca cu cuvintele.

Să fie consideraţi din partea Schwartz-Beton pentru Rezistenţă.

- Cum? - Da, ai auzit foarte bine.

Cumpărarea fabricii sunt bani aruncaţi pe fereastră.

Ajutarea Rezistenţei, dar fără ca cineva să ştie,

e cu totul altceva.

- Să ajute Rezistenţa? E o glumă? - Acum, banii nu au miros.

Îmi vine să vărs. Familia Chassagne se pregăteşte pentru eliberare.

Dacă se va întâmpla să fim liberi, nu va fi mâine.

Cei 200 000 sunt singura şansă pentru Marcel.

Crezi că se va bucura să iasă pe banii dnei Chassagne?

Eu n-aş vorbi în numele lui.

Ai fost închis cu el. Nu vrei să iasă?

Nu cu orice preţ.

Colaboraţioniştii pătaţi de sânge trebuie să plătească cu sângele lor.

Jeannine nu e pătată de sânge.

Stă cu Chassagne şi repară tancuri. Tu cum numeşti asta?

Şi eu făceam buncăre până anul trecut.

- Eşti încă legat de ea? - Mă enervezi.

Aici e vorba de Marcel, să-i salvăm pielea sau nu.

Ne oferă bani, aşa că o să-i luăm.

Apoi cu Jeannine şi cu dreptatea, o să mai vedem.

Mai avem timp să ne răzgândim.

- Nu credeţi în nimic. - Cred în viaţă.

Soţiei tale nu i-a reuşit.

Nu-mi plac astfel de amestecuri.

Dacă acceptăm condiţiile astea, suntem şi noi implicaţi.

Sau îi luăm banii...

Şi dacă vrea să-I considerăm un gest pentru Rezistenţă,

ne ajută să sabotăm Schwartz-Beton!

Cum?

Dna Chassagne vrea să ajute Rezistenţa? Fie!

Pentru a-şi arăta patriotismul, ne dă informaţiile de care avem nevoie.

Orar, supraveghere, transport...

- Pentru reţelele engleze. - M-ar mira să fie de acord.

Asta sau nimic. Dar vei şti să-i vinzi ideea.

- Nu sunteţi la şedinţă? - Nu.

Trebuie să plec la Lyon.

- La Lyon? - Acum linia se trece foarte uşor.

lar la şedinţă îmi ţine locul Marguerite.

Marguerite are probleme în ultima vreme.

N-aş spune asta.

Ştiţi ceva?

Jules, o să fiţi şocat...

Dar Marguerite...

Ce-i cu Marguerite?

- Nu ştiu cum să vă spun. - Cât mai simplu. Marguerite...

- E pe invers. - Cum?

E altfel, Jules, ţine sub pernă poza unei femei.

- Doar atât? - Cum adică, doar atât?

M-aţi speriat, am crezut că e de partea nemţilor.

Dar Jules, e pe invers şi le strânge pe fetiţe în braţe!

Şi eu le strâng pe fetiţe în braţe.

- Dar de unde ştiţi? - Nu contează, ştiu.

I-am spus că ştiu şi nu a negat.

Da, e puţin...

Cât timp nu se duce vorba... Sper că n-aţi spus nimănui.

Sigur că nu.

- Ce-o să facem? - Ce vreţi să facem?

N-o s-o mai ţineţi aici, nu?

Nu văd ce ne priveşte pe noi.

Da?

- Vi se pare normal? - N-am spus că e normal...

Lumea asta e pentru toţi, Lucienne.

Jean-Louis, de la ziarul "Temoignage Chretien".

- Tu cine eşti? - Antoine, el ne găzduieşte.

- Tu le-ai dat lovitura nemţilor? - Da.

Bravo!

- Te ştiu de undeva. - Am fost poliţist la Villeneuve.

Nimeni nu e perfect.

- El cine e? - Este... adjunctul meu.

- Şi tu ai participat la lovitură? - Nu, eu sunt gânditorul grupului.

- Gânditorul? - Claude.

- Cine e fata? - O cunosc.

- Beriot n-a putut să vină? - Are o întâlnire la Lyon.

Aţi întârziat.

Începem? Nu vreau să stăm o viaţă.

Discutăm despre 11 noiembrie. Trebuie să marcăm evenimentul cumva.

Fără a ne asuma prea multe riscuri, desigur. Idei?

Să punem buchete de flori pe monumentele morţilor,

în 3-4 sate, în afară de cele ale nemţilor, desigur.

Da...

Am putea face un manifest, să-I aruncăm din capela bisericii,

la slujbă, cu textul "curând, vom învinge" sau aşa ceva.

Nu putem scoate un manifest în două zile.

Învăţătorii ar putea citi în clase poezii patriotice.

E complicat! Şi i-ar privi doar pe puşti.

Am putea bate clopotele la biserica din Gournay, preotul e de-al nostru.

Mă iertaţi...

Dar tot ce aţi propus e o prostie.

- Nu e demn de Rezistenţă. - Şi ce propui?

11 noiembrie este ziua victoriei, a defilării...

Nu putem defila, dar trebuie să aibă impact.

- Adică? - Atacăm subprefectura.

Îl răpim pe subprefect, îl judecăm şi scoatem manifeste cu procesul lui.

Cum vrei să ataci subprefectura?

Daţi-mi arme! Am 10 băieţi care se antrenează de săptămâni.

Unii ştiu să lupte, abia aşteaptă să se lupte!

Sunt jandarmi şi nemţi în apropiere, iar represaliile ar fi groaznice.

- N-o putem lua în serios. - Şi de atac aţi spus la fel!

Acolo ai avut noroc, mi-ai salvat viaţa şi-ţi voi fi recunoscător,

dar ea are dreptate, nu putem lua în serios ce propui.

Votăm pentru monumentele celor morţi. Cine e pentru?

Perfect! Vă las să alegeţi satele.

- Am putea face altceva. - Ce propune "gânditorul"?

O mare petrecere cu toţi rezistenţii din zonă.

Facem un imens foc de tabără, bem, dansăm şi cântăm Marsilieza.

- Uită de foc, se vede de departe. - Şi ce dacă? E o petrecere.

Şi atracţia spectacolului... Jucăm o piesă de teatru.

Teatru?

O repetăm de mai multe zile.

Ar fi drăguţ, am făcut şi eu în liceu, am amintiri frumoase.

- Ce piesă este? - A lui Henry Bernstein.

Un evreu. E potrivit acum, nu? N-a mai fost jucată niciodată.

Mi-ar plăcea să facem o petrecere între noi.

Bun. Propunerea gânditorului e adoptată.

Se opune cineva să coordoneze el petrecerea?

E-n regulă.

A fost ideea ta, acum ocupă-te de ea. Un cadou otrăvit.

La revedere!

La revedere.

Ţi-am spus că voi juca piesa.

Sarah?

Sarah?

Gustave?

E ciudat să nu ştii dacă e băiat sau fată.

Dar eu sunt sigur că e fată.

Mi-am imaginat-o ca o fetiţă brunetă, cu părul lung, ca mama ei.

Parcă o văd cum râde...

Într-una din dăţi, am şi desenat-o când eram în pădure.

Dar a venit o ploaie groaznică şi am pierdut desenul.

Fiul tău îţi seamănă?

Nu chiar.

Mai degrabă cu maică-sa. Are ochii şi gura ei.

Ai făcut ceva cu el?

Da, lucruri normale.

Când militezi, nu ai prea mult timp.

- Aţi mers cu bicicleta? - Da, puţin.

- Aţi jucat fotbal? - Da.

- I-ai spus seara poveşti? - Nu.

Maică-sa făcea asta.

- Când ea n-a mai fost, era război. - Da, înţeleg...

Eu, în pădure, îi spuneam fetei mele poveşti în fiecare seară,

în spaniolă.

Alberto Rodriguez?

Foc!

Nu putem fi gata în 3 zile. Eşti nebun să propui asta.

Putem termina şi vom termina. E treabă de voinţă.

- N-am memorat tot textul. - Va fi un sufleor sau improvizaţi.

Să joc rolul unei fete de faţă cu toată lumea...

Thierry, să-ţi spun un lucru... Ştii care e cel mai vechi teatru?

- Nu. - Teatrul japonez, kabuki.

A fost inventat în 1600 şi ceva. Nimic nu e mai frumos decât kabuki.

Da?

În kabuki, bărbaţii interpretau rolurile feminine şi cele masculine.

- E cel mai frumos teatru din lume. - E adevărat?

Vei fi o extraordinară Ariana. Ai forţa unui bărbat,

graţia unei femei şi sensibilitatea unui copil. Eşti un actor!

Şi, mai târziu, o să fii un mare actor.

- Repetăm? - Da.

O luăm de la capăt. Santinele!

Charles, te rog!

De la baza zidurilor, privesc orizontul

Sunt mulţi barbari, ostili caselor noastre...

- Nu-I pot învăţa în 3 zile. - Ba da!

Ai spus s-o jucăm doar când suntem gata, dar acum nu suntem gata.

- Dar suntem pregătiţi. - Spui prostii! Ajunge.

- Charles! - Nu mai insista!

Nu ne poţi lăsa aşa!

- Nu e destul timp. - Nu şi tu!

Ce facem?

Îl înlocuim.

- Îl joci tu pe Golfo? - Nu pot fi şi actor, şi regizor.

- Pot să joc eu. - Tu?

E acţiunea noastră de 11 noiembrie, trebuie să ne implicăm.

Nu poţi să joci. Ca să fii actor, îţi trebuie o vocaţie.

- Nu pot? - Nu.

Santinele!

Bine, hai!

De la baza zidurilor, privesc orizontul

Sunt mulţi barbari, ostili caselor noastre...

Bună seara, căpitane, mă numesc Ariana.

Sunt o rătăcitoare... Vă deranjez cumva?

Vedeţi-vă de drum, doamnă, eu sunt de gardă.

Azi, destinul îmi este să înşel moartea.

Sufăr pentru că m-am rătăcit.

Şi nu-mi pot continua drumul, căci nu-I mai cunosc.

- Şi unde mergeţi? - Înspre nord.

- Să vă întâlniţi părinţii? - Amândoi sunt morţi.

- Ştii textul? - De când îţi tot ascult prostiile...

Memoria, în strategia militară, e esenţială.

Dă-mi textul, o să-I învăţ în trei ore.

- Eşti foarte bun. - Când o spune un profesionist...

Dar aş vrea să încerc ceva. O clipă!

- Veniţi? - Nu.

N-o să mai aveţi a doua ocazie.

Haide, veniţi!

Thierry, eşti foarte bun,

dar să vedem cum iese cu o femeie adevărată.

- Aveţi memorie bună? - Mă descurc.

Santinele!

De la baza zidurilor, privesc orizontul

Sunt mulţi barbari, ostili caselor noastre...

Bună ziua, căpitane, mă numesc Ariana.

Vino! Fă-le lumină!

Bună ziua, căpitane, mă numesc Ariana.

Sunt o rătăcitoare... Vă deranjez cumva?

Vedeţi-vă de drum, doamnă, eu sunt de gardă.

Azi, destinul îmi este să înşel moartea.

Sufăr pentru că m-am rătăcit.

Şi nu-mi pot continua drumul, căci nu-I mai cunosc.

- Şi unde mergeţi? - Înspre nord.

- Să vă întâlniţi părinţii? - Amândoi sunt morţi.

Fantastic!

- E fantastic, trebuie să jucaţi! - Nu, nici vorbă.

Faceţi un cuplu extraordinar, o să fie un mare succes.

- Şi textul? - Aveţi 48 de ore să-I învăţaţi.

Îl putem scrie pe nişte panouri mari, dar trebuie să-I jucaţi.

- E superbă, nu? - Da, e superbă...

Vă rog, reluaţi! Santinele!

- Marguerite este o floare, nu? - Da.

Atunci să bem pentru cea mai frumoasă floare din lume!

Gustave? Sunteţi la Villeneuve?

Mi-a fost atât de frică... Dă-mi-o pe Sarah.

Cum adică, nu e acolo? Dar unde este?

Sunteţi cu mătuşa? Dă-mi-o la telefon.

Vă deranjăm cumva, doctore?

Ce v-a apucat?

- Un vecin ne-a zis că vă întoarceţi. - Unde este Sarah Meyer?

Micuţa evreică de zilele trecute? O s-o întâlniţi curând.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro