Original subtitles

- Eşti sigură că Marcel e cu ei? - L-am văzut.

El mi-a spus de Raoul. A fost torturat.

Ne pare rău pentru dv., dar cu ce ne priveşte asta pe noi?

Nu poţi să spui aşa ceva.

Sunt oameni torturaţi şi ucişi zilnic, peste tot. E trist, dar...

- Pe aceştia îi cunoaştem. - Şi?

- Acum nu suntem la teatru. - Eu vorbesc de siguranţa noastră.

Ne-am asuma riscuri uriaşe. Scuze că insist, dar cu ce ne priveşte?

În condiţii normale aş fi organizat o operaţiune cu mişcarea mea,

dar Anselme a fost arestat, toţi au fugit şi vă am doar pe voi.

- Nu putem ataca o închisoare. - N-a spus nimeni asta.

Vă vom ajuta.

UN SAT FRANCEZ

- Care e planul dv.? - Avem totuşi şi noroc.

Vărul soţului meu, gardianul-şef al închisorii din Villeneuve,

mi-a spus că vor fi transferaţi mâine, la ora 15, la comandament.

Vreţi să atacaţi comandamentul? E mai rău decât la închisoare.

Nu atacăm nimic. Le dăm discret o armă. Anselme ştie ce să facă.

- Cum vreţi să intrăm? - Cu uniformele pe care le aveţi.

Ce faci?

- M-am hotărât să te pictez şi eu. - Ai mai făcut asta?

Orice are un început. Nu te mişca.

- De ce? - Împreunează mâinile de rugăciune.

- Vreau o privire inspirată. - Inspirată de ce?

- De Dumnezeu, să zicem. Ştii cum? - Nu, dar pot să-ncerc.

- Aşa e bine? - Perfect.

Sfânta Hortense.

Nu mă mai doare de 24 de ore. Uitasem cum e să nu te doară.

- Mă bucur pentru tine. - Nu te mişca.

- Îi datorez asta soţului tău. - Uită puţin de el, te rog.

leri, când ai fost după morfină...

- Da? - Nu te mişca.

- Ţi-a spus de fratele lui? - Nu.

- Sigur avea mulţi pacienţi. - Da, ţi-am spus că era plin.

Dar mi-ai spus c-a avut timp să-ţi vorbească despre politică.

Şi?

Avea timp să-ţi spună şi de fratele lui.

Unde vrei să ajungi? Daniel mă plictiseşte, nu vreau să-I mai văd,

nici să vorbesc cu el, decât când am nevoie de morfină pentru tine.

Ce te-a apucat? Mă doare. Ce faci, Heinrich?

- Artă vie. - Eşti nebun!

Da, nebun. Mi s-a spus adesea asta, în ultima vreme.

Daniel a fost luat de Rezistenţă acum câteva zile. Cine ţi-a dat morfina?

Chassagne.

- Îţi iei lucrurile şi pleci imediat. - Am făcut-o pentru tine.

Mi-ai distrus încrederea-n tine. Fără încredere...

... nu există nimic.

Dacă mai eşti aici peste 20 de minute, te arunc în stradă.

Nu puteţi intra aşa la comandament. O să vă prindă şi-o să vă ucidă.

- Chiar şi cu uniforme? - Cu uniforme e şi mai rău.

Veţi fi întrebaţi, în germană, cine sunteţi şi unde mergeţi.

Mai bine mergeţi în civil, dar vă trebuie

o convocare, un act.

- Nemţii cred doar în acte. - Mi se pare suficient de clar.

Cineva ar putea intra uşor la comandament.

- Cine? - Raymond Schwartz.

- Mergeţi dv. să-I rugaţi? - Nu, nu eu.

- Nu te aud niciodată când vii. - Îmi place când umpleţi călimările.

Îmi amintesc de mama, când pregătea micul-dejun.

Turna ceaiul în ceşti albastre de porţelan.

- N-am mai văzut aşa albastru. - Mă plictiseşte să umplu călimările.

- Dar vă pricepeţi. - Obişnuinţa.

- Nu iar! - Şi dacă nu ne-am duce în adăpost?

Nu văd de ce, tocmai de data asta, bomba ar cădea pe şcoală.

Ba e posibil. Hai. Nu se ştie.

Ar trebui să ne elibereze, dar ei ne bombardează.

- Îi bombardează pe nemţi. - Aici nu e Germania.

- Probabil atacă uzinele Montbeliard. - Nu, mai aproape. Poate gara triaj.

Nu vă faceţi griji. Avioanele sunt departe.

Un avion merge foarte repede. Îmi amintesc că, în iunie '40,

eram cu copiii la picnic, cu Bruno, profesorul principal.

Era frumos. Avioanele erau la 100 km, aşa ni se spusese.

Dar în ziua aceea au murit doi copii şi Bruno.

Nu vă mai gândiţi la asta.

Acum mă gândesc şi eu. Mulţumesc.

- La ce te gândeşti? - La Camille.

- La primul tău iubit, profesorul? - Da, iubitul meu...

- Nu era iubitul tău? - Ba da.

- O bombă a căzut pe şcoală? - Da, nu departe de aici.

A murit, cu opt copii din clasă.

- Era căsătorit? - Nu, nu era genul. Era...

- Cred că el m-a învăţat tot. - Despre ce?

Nu ştiu. Cred că...

Cred că m-a învăţat să râd.

Da, aşa e. Înainte nu prea râdeam.

- Uneori pari că încă-I mai iubeşti. - A murit.

Şi?

Nu, toate astea au fost.

Încă mai am poza lui sub pernă.

Uneori cred că mă apără...

... de rău.

Nu mă deranjează să-mi risc viaţa, dar pentru un motiv bun.

A ajuta oamenii să evadeze nu e un motiv bun?

- N-o faci pentru ei, ci pentru ea. - Şi ăsta nu-i un motiv bun?

Nu în poziţia în care eşti azi. Ne-ai adus aici pentru ceva de grup

şi ne pui în pericol pentru ceva ce ţine doar de tine.

lartă-mă, dar de ce vrei să faci teatru cu aceşti bieţi nefericiţi?

- Ca să-şi ocupe timpul cu ceva. - Nu, o faci pentru tine.

Teatrul e viaţa ta. Nu mă deranjează.

Fiecare cu gusturile lui, dar nu-mi spune c-o faci pentru ei.

- O faci pentru tine, ca toată lumea. - Normal.

Atunci, întrebarea e dacă egoismul tău foloseşte la ceva.

Trei prizonieri eliberaţi folosesc la ceva, nu?

Cine te va înlocui, dacă eşti împuşcat?

Nu ştiu. Ea, tu. Ce contează?

Nu vreau să fii împuşcat.

Drăguţ din partea ta, dar asta nu mă va împiedica să fac ce trebuie.

- Vă deranjez? - Da.

Nu, glumeam. Am terminat.

Mă întorc pe scenă.

Asta e tot ce avem. Anselme va şti ce să facă, Larcher la fel.

Aş vrea să vin cu tine, dar sunt prea cunoscută şi ne-ar pune-n pericol.

- Ştiu. - Mulţumesc pentru ceea ce faci.

- Raymond a fost amantul tău? - Pui cam multe întrebări.

Vreau să ştiu cum să-I rog. E vorba de strategie militară.

Ştii bine că a fost ceva între Raymond şi mine. De ce mă-ntrebi?

- S-a întâmplat de mult? - Da, şi s-a terminat de mult.

- Cum ai de gând să-i spui? - Nu ştiu. O să fiu sincer.

Proastă idee. Dacă va şti că e pentru mine, n-o va face.

Trebuia să ne daţi un om pe care să-I infiltrăm. Încă-I mai aşteptăm.

Nu vom găsi pe nimeni. Ne trebuie un om din zonă.

Din păcate, cei din zonă îi susţin, dacă nu le dai foarte mulţi bani.

N-avem bani. N-o să începem să plătim ca să primim informaţii.

- Mă întreb la ce mai eşti bun. - Dv. ştiţi la ce sunteţi bun?

Moartea dnei Schwartz a fost o greşeală gravă.

- Acum te împotmoleşti cu asta. - Cred că e nevoie de o schimbare.

Căpitanul Blanchon va prelua conducerea poliţiei din Villeneuve.

- Şi eu? - Eşti la ordinele lui.

Mă bazez pe tine pentru a localiza şi neutraliza grupul Antoine, clar?

Domnilor...

- Ar fi trebuit să-I daţi afară. - E un poliţist bun.

Cum să fie bun? A lăsat o evreică însărcinată.

Ştiaţi că generalul Heydrich, creatorul SD, avea o amantă evreică?

Glumiţi?

Sper că Blanchon va obţine rezultate, şi repede.

Nu vă faceţi griji. E un dur. O să-i zdrobească.

Ca pe cartofi?

Ştiaţi că dl Chassagne face un minunat piure de cartofi?

- Am avut plăcerea să-I gust. - Da, ştiu. E minunat.

Dar aveţi grijă, piureul poate da indigestie.

Nu vă conduc.

- Pot să sun la Besancon? - Telefonul e pentru clienţi, dnă.

Am bani pentru un telefon. Trebuie neapărat să sun. Vă rog.

- E acolo. - Mulţumesc.

- Besancon, numărul 113, vă rog. - Nu închideţi.

- Aveţi legătura cu Besancon. - Mulţumesc.

Cine e la telefon?

- Mamă? - Tu erai...

- Te deranjez? - Da. Aştept o livrare. Ce vrei?

Daniel a fost arestat. Nu ştiu unde să mă duc.

- De ce nu stai la voi acasă? - E complicat.

- Vrei bani, nu-i aşa? - Nu, doar să stau acolo câteva zile.

O să găsesc o soluţie. Aşa pot să-I văd şi pe tata.

Tată tău nu recunoaşte pe nimeni, nu spune nimic.

Pot să vin sau nu?

Daniel e arestat sau v-aţi certat?

E grav. Poate chiar să moară. Am nevoie de câte zile, să-mi revin.

Ai ştiut mereu să te bagi în nişte situaţii...

- Te rog... - Când vii?

Trec pe acasă, să iau câteva lucruri. Dacă trenul vine la timp, la 5:30.

Nestor o să te ia de la gară. Nu te aştepta la vreun festin.

- Nu mă aştept la nimic. - Bine. Pe curând.

Bună, draga mea.

A venit tata. Eşti bine, scumpa mea?

- Avem musafiri diseară? - Nu, doar aveam chef de...

Eşti şi mai frumoasă decât de obicei.

Şi azi a fost o alarmă aeriană. Am stat o oră în adăpost.

Englezii au bombardat Montbeliard. Cred că vor fi tot mai mult alarme.

- E neplăcut, dar e semn bun. - Şi şedinţa voastră?

Mare plictiseală. Noile programe şcolare,

vânătoarea de nemţi, influenţa nefastă a masonilor şi evreilor.

- Ca de obicei. - Da, se poate spune şi aşa.

Rectorul a dezvelit o placă-n memoria profesorilor ucişi în bombardamente.

Ciudat. Marguerite tocmai mi-a vorbit de un coleg de-al ei,

care a murit săptămâna trecută, cu elevii.

- Într-un bombardament? - Sigur v-a spus rectorul despre el.

Un profesor ucis de curând? Unde?

- Nu ştiu. În apropiere. - Sigur aş fi auzit ceva.

Era bun prieten cu Marguerite. N-avea cum să se-nşele.

O învăţătoare a fost ucisă la Poligny, acum 15 zile.

Nu o învăţătoare, un profesor de colegiu.

Nu ştiu cine e. Un ajutor la cantină a murit luna trecută, la Besancon.

Am zis că era profesor. Avea 45 de ani.

Au murit doi profesori la Besancon, în februarie, dar n-aveau 30 de ani.

Atunci n-am înţeles eu bine. Marguerite voia să semnezi acte.

Vrei să vorbesc despre asta cu ea? Pari nedumerită.

Nu. Am zis că n-am înţeles eu bine. Să n-o mai lungim.

Cum vrei.

- Mătuşă! - Ce faceţi aici, dragii mei?

Sarah şi prietenul unchiului Daniel au fost arestaţi.

Am venit să-I căutăm pe unchiul, dar nu era aici.

- Cum aţi ajuns aici? - Pe jos.

- Din Moissey? - Suntem obosiţi.

Dragul meu!

Am căutat peste tot, dar nu e nimic de mâncare.

Au luat tot, şi instrumentele medicale ale unchiului. Unde e?

- E prizonier. - La nemţi?

Nu. E complicat. Sunt sigură că se va întoarce.

Poţi să ne cumperi de mâncare?

Sigur că da. Trebuie. Dragul meu...

Nu!

Rezistă!

Respiră.

Respiră! E-n regulă.

Respiră. Hai.

Ce te-a apucat?

Nu mai pot.

Mă gândesc tot timpul la dna Josephine.

Îi văd zâmbetul. Avea un zâmbet atât de blând.

lar acum a murit, din cauza mea.

Şi crezi că, dacă te omori, o vei aduce înapoi?

Nu.

Măcar aşa nu mă voi mai gândi la ea.

Nu tu ai ucis-o, cum spui. A murit din cauza războiului.

- Războiul e ţapul ispăşitor perfect. - Eu am ucis-o. E bine?

Am omorât oameni şi vor mai omorî şi alţii. Tu n-ai ucis pe nimeni.

Eşti tânără, ai toată viaţa înainte. N-o poţi irosi aşa.

Cine-o să-mi mai facă supă?

O să găsiţi pe altcineva.

Înainte o aveaţi pe evreică.

O iubesc pe evreică. Are un băiat cu mine.

Dar e departe şi nu mai vrea să mă vadă.

Pe tine nu te iubesc, dar ţin la tine şi eşti aici.

Promiţi că nu mai faci asta?

- Hai, promite. - Nu ştiu.

- Şi dacă te iau de soţie? - Spuneţi prostii.

De data asta, nu. Te iau de soţie. Aşa-ţi vei regăsi echilibrul.

Dacă păţesc ceva, ceea ce e probabil, vei primi o pensie.

Soţie de poliţist nu sună prea bine, dar văduvă de poliţist nu-i rău.

- Sunteţi singur? - Da. Paznicul vine într-o oră.

- Bănuiesc că eşti la curent. - Da.

- Putem intra? - Da, dacă vrei.

- Ţi-e sete? - Nu.

Mie, da.

După ocupaţie am descoperit ţuica. Nu-mi prea place,

dar numai asta poate face paznicul. Sigur nu vrei puţină?

- Sigur. - Antoine cel serios.

Nu bea, nu fumează, nu-i plac femeile.

- Când e înmormântarea? - Pentru asta ai venit?

Poimâine, la ora 11, dar vor veni poliţişti, poate chiar şi nemţii.

- Ştiu. - Atunci de ce-ai venit?

Am nevoie de un act, de un contract de anul trecut.

Serveşte-te.

- Am nevoie şi de o maşină. - Ceri cam multe, nu?

- Am nevoie şi de dv. în maşină. - Scuză-mă.

- Nu ştiam că crezi în Moş Crăciun. - Nu mai cred.

Josephine mi-a spus că nu există când aveam şase ani.

Ţi-a zis că nu există, pur şi simplu?

Era în '27 sau '28. În '27.

Nu reuşeam să dorm. Am văzut că pune cadourile sub brad.

Am întrebat-o dacă Moş Crăciun a venit mai devreme.

A ezitat. Îmi amintesc momentul în care a ezitat.

Să-mi spună sau nu? Apoi mi-a spus.

Daţi-mi să gust puţină ţuică.

- Arde rău. - Dă-o pe gât. Arde mai puţin.

Trei condamnaţi la moarte vor fi interogaţi la comandamentul german.

Şi ce-mi pasă mie?

- Unul din ei e fiul Mariei. - Ea te-a trimis?

Nu voia să vă spun. Se gândea că, dacă vă spun, n-o să mai vreţi.

Apoi te-ai gândit că, dacă-mi spui, voi accepta, nu? Ea avea dreptate.

Vi se-ntâmplă să vă-ntrebaţi de ce a murit Jo?

Pentru că ai făcut tu prostii.

Dacă m-aţi fi lăsat să plec la STO, n-ar fi murit.

- Vrei să spui că e vina mea? - Nu, dv. spuneţi că e vina mea.

Jo a murit pentru că ţara noastră e ocupată, iar ea voia să facă ceva.

Nu, Jo a murit pentru tine, prostule.

Cine sunt ceilalţi doi?

Marcel Larcher şi Anselme, un fermier din Rezistenţă.

Da, îi ştiu.

Eşti groaznică. Nestor te-a aşteptat o oră la gară. Te-ai răzgândit?

Nu, deloc. Acum sunt cu Tequiero şi cu nepotul meu, Gustave.

- Fiul lui Marcel? - Da.

- Poţi veni cu Tequiero, dacă vrei. - Şi cu Gustave ce fac?

Nu pot să-I las singur aici, fără mâncare.

- Să se ocupe Marcel de el. - Nu poate.

- Normal. - Urmează să fie împuşcat.

- Foarte bine. - Cum poţi să fii atât de rea?

- Ai grijă cum vorbeşti. - Ce ţi-am făcut eu, tata, toţi?

Eşti groaznică, mamă, un monstru, o creatură diabolică.

Trebuia să-ţi spun asta de mult, dar îţi spun acum.

Îţi doresc tot răul şi nenorocirea din lume,

să mori singură, bolnavă, să nu-ţi dea nimeni un pahar cu apă!

- Ce bine-a fost. - Dar tot n-avem ce mânca.

Mergem la intrarea furnizorilor. Riscăm mai puţin să fim căutaţi.

- De unde aveţi aceste planuri? - În '41 am renovat birourile.

- Au trebuit să-mi dea planurile. - N-aţi mai fost de mult pe acolo?

- De un an, dar mă vor recunoaşte. - Deci după o să fiţi terminat.

Sunt deja terminat, şi aici, şi-n altă parte.

Ar trebui să ajungă la ora 15. Pe unde credeţi că vor intra?

Pe intrarea principală. Noi vom fi aici, pe banca vizitatorilor.

Vor fi trei, patru, cinci, şase nemţi plus cei care circulă pe scări.

Când ajung, ne ridicăm, ne îndreptăm spre ei, ne ciocnim

şi încercăm să-i strecurăm unuia arma în buzunar, dar va fi greu.

- Vom fi înarmaţi. - Şi nemţii la fel.

- Ca să vezi! Dle Antoine. - Eliane.

- Ce faci aici? Trebuia să vii azi? - O să iau certificatul de naştere.

Mi I-aţi cerut pentru actele administrative, vă amintiţi?

Da, poate. De ce aveţi nevoie de el?

- O problemă de familie. - Să văd dacă-I găsesc.

Îmi pare rău pentru ce-a păţit doamna.

- Era un om tare bun. - Mulţumesc.

- Mă rog pentru ea în fiecare seară. - Mulţumesc.

Nu-I găsesc.

- E urgent? - Nu chiar.

Avem de lucru şi nu prea avem timp. Mai treceţi şi-o să-I găsim.

Bine.

Nu spui nimănui că I-ai văzut pe dl Antoine aici.

- Sigur. - Mă pot baza pe tine?

Sigur, dle Schwartz. Vă las. Ne mai vedem.

- Se purta ciudat, nu? - Nu, aşa e ea, ciudată.

Dar ştie să facă curat şi nu pune întrebări. Şi sora ta ţinea le ea.

Maxime!

- Îmi trebuie fierul de călcat. - E la dra Martin până mâine.

- Da, aşa e. - E plecată.

Ştiu. Mulţumesc, Maxime.

Marguerite?

Am nevoie de fierul de călcat.

- Nu sunteţi la birou? - Nu.

- Ţi-ai luat actele? - Nu. Trebuie să mă duc iar.

Ai stat mult.

Am vorbit cu dl Schwartz, în timp ce căuta actele.

Aşază-te aici.

Despre ce-aţi vorbit?

Despre ploaie, despre soare, despre viaţă şi moarte?

- Despre doamna. - Era frumoasă când a sărit pe geam.

Ciudat. Am avut impresia că-mi face un semn, ca pentru "Pe curând".

- N-ar trebui să vorbiţi aşa. - Ai dreptate.

- Nimic altceva? - Nu.

DI Antoine era acolo.

Se uitau la planurile comandamentului german.

E bine că mi-ai spus. Altfel, nu ştiu ce-aş fi făcut.

Şi acum ce veţi face?

Întoarce-te la mine, te rog. Ajută-mă să renasc.

L-am lăsat înainte să fie arestat, i-am scris să vreau să-I părăsesc.

- Sper că n-a citit scrisoarea. - Sunt sigură că ştie că-I iubeşti.

- Cu ce-I va ajuta la execuţie? - Nu gândi aşa. Trebuie să crezi.

- Sunteţi credincioasă? - Nu.

- Vorbiţi ca o credincioasă. - Cred în acţiune şi în şansă.

Nu suport să nu fac nimic, să stau degeaba

şi să mă uit cum nişte idioţi se joacă de-a teatrul, în timp ce...

De ce trebuie să iubesc în cel mai prost moment?

Cine e cel care seamănă dragostea în astfel de clipe?

- Te simţi pregătit? - Da.

Mă laşi pe mine să vorbesc, da? Cui îi dai arma?

Lui Anselme. Pe el îl ştiu. Va şti de ce sunt acolo. E descurcăreţ.

Bine. Când ajung reperezi buzunarul şi nu-I mai scapi din ochi.

Te ridici, te ciocneşti de ei şi-i strecori arma în buzunar.

Apoi ne întoarcem acasă. Fără iniţiative prosteşti.

- Mergem. Ajung în 10 minute. - Staţi puţin.

Bine, să mergem.

Dle Schwartz...

- Schwartz. Am întârziat. - Aveţi o chemare?

Nu. Maiorul Seidlitz m-a sunat şi m-a chemat.

- De la Direcţia pentru Comerţ? - Da.

- Nu e aici azi. - M-a rugat să trec urgent.

Nu se va bucura dacă mă trimiteţi acasă.

Sunt Werner de la recepţie. Maiorul Seidlitz e acolo?

De unde să ştiu? Scrie că nu e.

Cineva are întâlnire cu el.

Bine, îi spun. Heil Hitler!

E aici, dar e în şedinţă. Aşteptaţi pe banca de acolo.

- S-ar putea să dureze mult. - Mulţumesc.

Şi acum ce facem?

Ne rugăm ca şedinţa să dureze şi ca ceilalţi să ajungă repede.

- Ceva nou, Delage? - Da. leri m-am culcat cu chelneriţa.

- Vorbeam de ceva de interes public. - Are o soră, dacă vrei.

Marchetti, eşti la curent cu noua organigramă?

Da, sunt la curent. Servier m-a anunţat. Felicitări!

Eu nu cred c-o să meargă. Aş prefera să ceri transferul.

Nu, mă simt bine aici. Îmi plac clima şi zona în general.

- Ai vreo informaţie, ceva nou? - Da, am ceva nou.

Te ascult.

Inspectorul Delage s-a culcat cu chelneriţa de la cafeneaua de jos.

De o lună tot încerca.

Nu e bine să întârzii la propria evadare.

Până la urmă, de ce-aţi venit cu mine?

- De ce te interesează? - Ca să-mi ocup timpul cu ceva.

- Dacă vreţi să ştiţi, mi-e frică. - Bine. Eşti mai deştept decât pari.

Ocupă-te de buzunarul lui Anselme, asta contează. Ai cartuşe?

Da, sunt în armă, în încărcător. Siguranţa nu e pusă.

- Câte gloanţe are? - Opt.

Nu sunt multe. Dacă nemţii încep să tragă...

- O mai iubiţi pe Marie? - Asta a fost de mult.

Spuneţi asta pentru că Jo a murit acum două zile?

Ţi-ai ales bine momentul pentru o discuţie între bărbaţi.

Am iubit-o pe sora ta. Era un om minunat.

Dacă n-ar fi ieşit prost, m-aş fi bucurat să trăiesc alături de ea.

Pentru asta mă bucur că sunt aici. Dar mai e un motiv.

Eu I-am dat pe Anselme pe mâna nemţilor.

Doar aşa o puteam salva pe Jo. Nu i-a folosit.

- Îi sunt dator. - L-aţi dat pe mâna nemţilor?

Viaţa e complicată, o să vezi. Vei înţelege când vei mai creşte.

Poate chiar o iubeaţi pe Jo.

Uite-i.

N-au buzunare.

La naiba. N-au buzunare. Ce facem?

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro