Original subtitles

Îmi pare rău, dle Schwartz.

E o greşeală foarte gravă. Vă asigur că vor exista sancţiuni.

Nu i-a închis nimeni ochii?

Procedura... N-avem voie să atingem nimic până când legistul...

Dacă vă pot ajuta cu ceva...

- Când voi putea lua trupul? - După autopsie.

Credeam că s-a aruncat pe geam de faţă cu martori.

S-a întâmplat la comisariat, au fost neglijenţe. Va avea loc o anchetă.

Nu vreau să fie ciopârţită, clar?

Dacă vreţi să mă ajutaţi, lăsaţi-mă s-o iau cu mine şi s-o înmormântez.

Nu voi depune plângere.

Nici rudele ei nu riscă să depună plângere.

- Am înţeles. - lar o anchetă n-o va aduce înapoi.

O să vorbesc cu judecătorul. Cred că se poate, în condiţiile date.

- Oricum, dle Schwartz... - Da, ştiu, vă pare rău.

Nu cât mie.

UN SAT FRANCEZ

MUTAREA

Te-ai trezit?

Eşti fiul Mariei Germain? Ce cauţi aici?

Nu ştiu. Luna trecută m-au condamnat la 20 de ani de muncă silnică.

Judecătorul era francez. Se pare că francezii m-au dat pe mâna nemţilor.

- Aici suntem la nemţi? - Nemţii controlează tot.

E o zonă pentru deţinuţii de drept comun. Gardienii sunt francezi.

- Voi trei sunteţi în Rezistenţă? - Da.

- Eu n-am făcut nimic. Nu înţeleg. - N-ai făcut nimic?

Nu. Am cumpărat tichete de carne la negru, pentru logodnica mea.

Suferă de lipsă de fier. E foarte slăbită. În rest, n-am făcut nimic.

- Am fost acuzat de terorism. - E greu.

- Credeţi că voi sta mult aici? - Dacă ai noroc...

- E chiar atât de rău aici? - leri au împuşcat unul.

Luni, altul. Suntem într-un hotel de patru stele.

Credeam că împuşcă mai mulţi, că deportează în Germania.

- Ne oferă plăceri variate. - Marcel Larcher.

Ştiu cine sunteţi. Eu sunt Anselme.

- Tu eşti fiul Mariei Germain? - Da.

- O cunosc pe mama ta. - Se simte bine?

- S-ar bucura să afle că eşti aici. - Putem cere să vedem un avocat?

Da, dar mă tem că vor refuza.

Masa.

Azi veţi avea un "sfârşit". Cred că e unul dintre voi.

Ce e un "sfârşit"?

- Scuză-mă. Trebuia să te văd urgent. - Ce s-a întâmplat?

- Vărul tău mai e gardian-şef? - Da.

- Probabil poate aranja vizite. - Bănuiesc că da. De ce?

Am nevoie rapid de o vizită la un deţinut politic.

- La cine anume? - Vrei să mă ajuţi sau nu?

- Trebuie să-I văd azi. - Azi nu se poate. Ai nevoie de acte.

Le am. Cred că un gardian-şef poate aranja uşor o vizită.

- Nu ştiu. Vii pur şi simplu şi... - N-am de ales.

- Sunt fraierul potrivit, nu? - Ascultă-mă.

Cel pe care trebuie să-I văd a tras într-un ofiţer german.

A fost deja condamnat la moarte de două ori. Trebuie să-I văd.

- El e? - Suntem în război.

Mor oameni în fiecare zi. Ţara crapă de foame.

Ajunge cu micile gelozii. Trebuie să treci peste asta.

Dacă e război nu-nseamnă că nu mai iubeşti.

Mă ajuţi? Te rog.

Trebuie să arătaţi ceea ce nu există, invizibilul. Asta înseamnă teatru.

Claude, te strigă Antoine.

- Te-am păcălit, nu? L-am păcălit. - Măcar el face progrese.

Noi am vrea poveşti. Nu e amuzant când nu e o poveste.

- O poveste? - Da, să se-ntâmple ceva.

- Dueluri, poveşti de dragoste. - Drame.

Vreţi o poveste? Asta o să aveţi. O să montăm o piesă.

Am putea juca "Cidul". e piesa preferată a mamei mele.

- Ce prostie. - Cyrano? E o idee bună.

- "E cam scurt, tinere." - Prea burghez.

Atunci, ce?

"Zidurile Zaragozei". O piesă modernă, în versuri.

- Despre ce e? - Despre Zaragoza, în Spania.

În secolul VIII, sarazinii asediau oraşul.

Dacă intrau, îi omorau pe toţi.

Un tânăr căpitan, Golfo, păzea un colţ al cetăţii.

Era colţul cel mai secret, cheia apărării oraşului.

O frumoasă ţigancă, Ariana, vine să-i vorbească lui Golfo despre dragoste.

Îi distrage atenţie. El cade sub farmecul ei.

Dar îl iubeşte cu adevărat sau e omul sarazinilor?

- Poate amândouă. - Şi cum se termină?

Nu contează. Întrebarea e importantă, nu răspunsul.

Cine a scris piesa?

Henry Bernstein. A scris-o în tinereţe. Nu s-a jucat niciodată.

Am făcut teatru la Karlsruhe.

- Da? - Când eram tânăr.

Nu înţeleg de ce vă ţin prizonier.

Sunteţi de partea lor, nu?

Nu sunt de partea nimănui. Sunt medic.

Poţi să fii medic şi să te implici. Tatăl meu era medic şi comunist.

Acum zece ani mai erau încă milioane în Germania.

Astfel de lucruri se schimbă repede.

- Aveţi familie care vă aşteaptă? - Da.

Tipul cu arma n-ar fi greu de dezarmat.

- Trebuie doar să mă dezlegaţi. - Nu pot să fac asta.

N-o să-i fac niciun rău. Îi luăm puşca şi plecăm.

Ne vor da drumul.

Sunteţi sigur?

- Ce faceţi, Claude? - Muncim. Am găsit piesa.

Nu-mi pasă de piesa voastră. Trebuie să plecăm diseară sau mâine.

Avem multe de pregătit. Teatrul nu vă scuteşte de muncă.

Să trecem la treabă.

V-am spus că sunt periculoşi. Credeţi mereu că ştiţi dv. mai bine.

- Cunoaşteţi zona asta? - Păduri de conifere, în pantă.

Un lac mare, mlaştini şi nisipuri mişcătoare.

Pe acest drum putem aduce vehicule blindate?

Nu cred. Aveţi nevoie de mult timp pentru a organiza operaţiunea acolo?

Fără trupe de munte şi fără a putea aduce blindate, 2-3 zile.

- Şi ce mai aşteptaţi? - În 2-3 zile nu vor mai fi acolo.

- De unde ştiţi? - Ştiu că fetele vor vorbi.

- Uneori, duşmanul poate fi şi prost. - Şi prietenul la fel.

Dac-aţi fi declanşat operaţiunea când v-am spus, aţi fi deja acolo.

Dacă şi cu parcă se plimbau c-o barcă.

Nu vă putem pune la dispoziţie trupele noastre mobile de rezervă.

Nu. Deocamdată trebuie să le urmărim mişcările şi să infiltrăm pe cineva.

Când se vor opri iar şi se vor crede la adăpost, atunci îi vom zdrobi.

- Cum să infiltrăm pe cineva? - Mulţumesc. Nu vă mai conduc.

- Ce facem acum? Plecăm? - Cred că da.

Tipul ăsta e incredibil.

- Nu te simţi bine? - Ba da. Mă simt foarte bine.

- Nu mai ai aproape deloc. - Am sporit doza, să aibă efect.

- Trebuia să-ţi ajungă o săptămână. - Mă doare tare.

- Dă-mi flaconul! - O să te distrugi.

Trebuie să te operezi. E singura ta şansă de a rămâne om.

Trebuie să recunoşti c-ai nevoie de ajutor, chiar dacă eşti mare şef SD.

Sunt doar un şef mic.

Nu uita că suntem împreună.

Ai câştigat. O să mă operez.

Durează 3-4 săptămâni să-mi organizez vindecarea şi să-mi anunţ superiorii.

Până atunci am nevoie de morfină, altfel nu voi rezista.

Poţi să-i ceri pentru ultima oară medicului tău preferat?

- De ce-i omorâţi? - Sunt colaboraţionişti.

- Dar sunt închişi, ca noi. - Nu. Uite. Trec prin găurele.

Circulă. Sunt liberi. Sunt colaboraţionişti.

Nu e sigur. Îi condamnaţi prea repede.

Poate că ai dreptate. Dacă vrei, pentru următorul, facem un proces.

- Tu poţi să fii avocatul lui. - Bine.

- Şi tu vei fi judecătorul? - Nu ştiu dacă mă pricep.

E foarte simplu. Dai cuvântul, iei cuvântul şi dai verdictul.

Audienţă dimineaţă.

- Tu ce eşti? - Grefierul, sau publicul.

- Ai copii? - Un băiat.

Nu I-am mai văzut de doi ani. Îl cheamă Gustave.

- E cu mama lui? - Nu, a murit în '40.

E cu fratele meu, fostul primar. Îl ştii?

Da. Te înţelegi bine cu fratele tău?

Nu mă deranjează că are grijă de fiul meu.

Larcher, ai o vizită.

- Eşti nebună să vii aici. - Termină! Am acte bune.

- Vărul lui Gerard e gardian-şef. - Şi ai încredere în el?

- Are simţul familiei. - Mai mult decât mine, adică.

- Cum te cheamă acum? - Jeanne Lemarchand.

- Au aflat cine eşti? - Da.

Din cauza scrisorii? M-am gândit că actele false nu vor mai conta.

Nu, n-au citit scrisoarea. M-a recunoscut un poliţist, atât.

- Tu ai citit-o? - Nu cred că asta e problema.

Nu, problema e să ieşi de aici.

E foarte greu, chiar imposibil.

- Crezi că te mai interoghează mult? - Fără contact fizic.

Sunt într-o celulă din care pot să plec oricând.

Unde să pleci?

- Aş muri dacă... - Nu spune prostii.

Vă rog.

Dacă se-ntâmplă, vreau să continui lupta.

Îl celulă e fiul Mariei Germain.

- Fermiera? - Da.

Timpul s-a terminat!

Nu pot să mai vin. O să trimitem pe cineva. O să te scoatem de aici.

- Cu bine, Jeanne. Salutări familiei. - La revedere.

- Nu te-ncurci cu băutura... - Nu-i adevărat.

Asear-ai băut mult porto. Alaltăieri, două sticle înainte să te culci.

- lar acum, asta. - Eşti mai rău ca poliţia. Destinde.

Nu e momentul să te destinzi, ci, dimpotrivă, să te încordezi.

M-a sunat tata mai devreme. Diseară ia cina cu Barthelemy.

Mi-a spus cât de bine eşti văzut la Paris.

- Sunt bine văzut şi atât. - E necesar, înainte să fii promovat.

Nu. Trebuie să-i obligi pe oameni să facă ceea ce vrei.

Asta n-au înţeles încă susţinătorii mareşalului.

Dacă-i obligi pe oameni, după o vreme nu mai merge.

Ba merge. În Rusia şi Italia merge de 20 de ani, în Germania de 10.

E suficient să pui pe cine trebuie să decidă. Va merge şi aici, o să vezi.

- Philippe Chassagne. - Bună ziua. Sunt Hortense Larcher.

- Vă deranjez? - Niciodată.

- Trebuie să vă văd, pentru că... - Nu trebuie să-mi explicaţi.

- Azi? - Când?

- La 16 în biroul meu. Ştiţi unde e? - Da. La ora 16. Bine.

- Cine era? - Uniunea Tinerelor Franceze.

- Vor subvenţii. - Tinere? Poate-ar trebui să vin.

- Nu mai eşti de mult tânără. - Ticălosule!

Terminaţi şi fiţi atenţi.

Grăbiţi-vă! Sunteţi mai mocăiţi decât fetele care se duc la bal.

- Asta de când facem teatru. - Foarte frumos.

- Ce sunt prostiile astea? - Pentru mâncare.

- N-ai nevoie de toate. - Trebuie linguri, gamele, spatule.

Sunt prea multe şi sunt grele. Avem 15 km de făcut, în urcare.

- Eu le-am adus pe toate. - El le cară.

- Fac şi zgomot. - Bine, nu le iau pe toate.

- Îţi place piureul de castane, nu? - Nu şi dacă ne dă de gol.

Ce facem cu nemţii? Doar nu ducem rănitul cu noi?

Nu. Îl lăsăm să plece cu doctorul, ca să ajungă mai târziu.

- Şi celălalt? - Nu ştiu.

Nu spun nimic despre ce vor face cu noi. Nu-mi place asta.

- Nu vă faceţi griji. - Nu e normal să nu ne spună nimic.

Se mută. Ne vor elibera.

Ce căutaţi aici? Îl vom elibera pe doctor, nu vă faceţi griji.

- Am veşti proaste din Villeneuve. - lar represalii?

Sora ta a fost arestată la puţin timp după ce-a fost aici.

- De către francezi sau germani? - A murit, Antoine.

- Ar trebui să... - Taci!

- Nemţii au torturat-o? - Nu ştiu. Probabil.

- Aţi înnebunit? - Gura!

- Ce v-a apucat? N-are nicio vină. - E neamţ!

- Opreşte-te imediat! - Lăsaţi-mă-n pace!

- Cum adică, I-ai văzut pe Marcel? - Vărul soţului meu e gardian.

- Credeam că nu te înţelegi cu el. - Soţul meu a evadat în septembrie.

De atunci I-am văzut de mai multe ori. El mi-a aranjat vizita.

- lar începi cu prostiile. - E bine că I-am văzut pe Marcel.

Nu, nu e bine. Asta complică orice încercare de evadare.

- De ce? - Nu ne putem baza pe văr.

- Eu cred că da. - Crezi? Poate c-o să vorbească.

Sau poate-I vor prinde că te-a lăsat să-I vizitezi.

- Şi ştie numele tău real. - Normal.

Nu ne-ai spus că mergi la soţul tău.

Nu eu sunt problema, ci Marcel. E-n celula condamnaţilor la moarte.

- Şi ce vrei să facem? - Să găsiţi un mod de a-I elibera.

Dintr-o închisoare controlată de nemţi? Cum?

- Prin vărul soţului meu, normal. - Ajunge cu vărul.

E gardian. Nu e de-al nostru. E un pericol, nu o oportunitate.

- E singura şansă a lui Marcel. - M-am înşelat în privinţa ta.

Eşti de treabă, dar nu respecţi ordinele, pui partidul în pericol.

- Lasă-ne să ne ocupăm de Marcel. - Şi ce-aveţi de gând să faceţi?

Nu ştiu.

O să găsim un plan care nu se bazează pe oameni dubioşi.

Sigur n-o să faceţi nimic. Preferaţi să moară decât să-ncălcaţi ordinele.

- N-ai dreptul să spui asta. - Ba am.

Până atunci, eu voi încerca ceva cu vărul soţului meu.

- Dacă faci asta, ieşi din partid. - Foarte bine.

Războiul mi-a răpit soţul.

- În cazul lui Jo e vina mea. - De ce spui asta?

A murit că n-am plecat la STO. Dac-aş fi plecat...

Nu ăsta a fost motivul. Sora ta a murit pentru că

nemţii ne ocupă şi gunoaiele îi ajută. Restul sunt căile vieţii.

- Cum a murit soţul dv.? - Căile vieţii.

- Ce înseamnă Raymond pentru dv.? - O amintire.

Trebuie să ne grăbim. Nu ştim ce le-au spus. Unde e noua tabără?

Pe dealul Ribaucourt, aproape de izvor. Ştiţi unde e?

Da. Cum faci cu doctorul şi nemţii?

Mă gândeam să-i las aici. Îl leg bine pe cel sănătos.

Până-I dezleagă doctorul, vom fi deja departe.

Bine. Ne vedem poimâine, la Ribaucourt.

- De ce? - Ca să discutăm ce vom face.

- Trebuie să ne coordonăm acţiunile. - Bine.

- Eşti obosit? Vrei să ne odihnim? - Nu.

Suntem încă departe de Villeneuve.

Antoine, până la urmă n-o să iau tacâmurile.

- O să fac altele acolo. - Bună idee.

O să iau doar spatula cea mare. Mă gândeam că pot s-o iau.

Cred că e foarte bine aşa.

- Spatula cea mare... - Spatula cea mare, sigur.

- Şi fata? - O să vină la Ribaucourt.

Încep să cred că nu sunt în stare să comand singur.

Nu spune asta. Toţi te urmează.

- Chiar şi tu? - Dacă facem teatru te urmez oriunde.

- Toată lumea e gata? - Da.

Nodul neamţului trebuie strâns, ca să-i ia mult timp să se elibereze.

- Nu mă prea pricep la noduri. - Eu, da. Bastien, mă ocup eu.

Nu trageţi!

Pistolul!

Uşurel!

- Nu pot să te iau cu mine înţelegi? - Fugi!

Intraţi, dnă Larcher. Poţi să ne laşi, mulţumesc.

Voiam întâi să vă mulţumesc. Eram într-o situaţie dificilă

şi m-aţi ajutat, chiar dacă tot nu înţeleg de ce.

- Îmi place să-mi ajut prietenii. - Nu sunteţi supărat pe el?

Mă refeream la dv., nu la el. Cred mult în prietenie.

- Mai ales pe el I-aţi ajutat. - Amicii prietenilor sunt prieteni.

E un om care suferă. E normal să aibă stări ciudate.

- Ştiţi că sunt colaboraţionist. - Am nevoie de...

A ghici ce vrea o femeie, asta e arta vieţii.

Mulţumesc.

Credeţi încă în Moş Crăciun. Asta vă face şi mai atrăgătoare.

- Lăsaţi-mă să plec! - E prea târziu.

Daţi-mi ce vreau sau va afla cum a obţinut morfina ultima oară.

Ce i-aţi spus?

Ne jucăm de-a mărturisirile?

Dacă-i spun ce încercaţi să faceţi, n-o să fie deloc blând.

Nu e grav. Aţi avut noroc. Trebuie să închidem rana provocată de glonţ.

- Cum a reuşit să se dezlege? - Nu putea singur.

- Cine-ar fi putut ajuta un neamţ? - Eu.

- Eu I-am dezlegat. - Colaboraţionistule.

Credea că vreţi să-I omorâţi.

Îl înţeleg. N-aveţi cuvânt.

Aţi preferat să ajutaţi un neamţ şi să riscaţi viaţa unui francez?

- Nu voiam să fiu complice. - Voiam să vă lăsăm aici, cu nemţii.

N-avea de unde să ştie asta.

Din cauza dv., Bastien e rănit şi dv. riscaţi să nu vă întoarceţi acasă.

Îl supraveghezi mereu. Când ne oprim, îl legi. Faci pe rând, cu Charles.

N-am adus nimic. Daniel nu mai avea.

Poate o să aibă mâine sau poimâine, nu ştiu.

Nu-i nimic.

la-mă în braţe. E la fel de bine.

- Îmi pare rău. - E şi mâine o zi.

- Dv. sunteţi dl Beriot? - La ora asta, nu chiar.

- Ne cunoaştem? - Sunt prietenă cu Marcel Larcher.

- Nu lucraţi la poştă, în '40? - Ba da, dar asta a fost de mult.

- Cu ce vă pot ajuta? - Marcel a fost arestat.

- Da, am auzit. - Caut un mod de a-I scoate de acolo.

Nu văd cu ce v-aş putea ajuta. Sunt director de şcoală.

Dv. aţi luat legătura cu Marcel anul trecut, la dna Berthe, cu gaulliştii.

Haideţi.

Intraţi.

- Caut ajutor. - N-aveţi tovarăşi care să vă ajute?

Nu rapid. Marcel poate fi executat oricând.

- Tovarăşii nu vor să-ncerce nimic? - Nu cred.

Îmi pare rău pentru dv şi pentru el, dar nu văd ce-am putea să facem.

leri I-am vizitat la închisoare. E în celulă cu fiul Mariei Germain.

Duceţi-mă la ea. Sunt sigură că mă va ajuta.

Îl acuz pe Robert că e un animal supărător,

urât mirositor şi murdar.

- De ce-i spuneţi "Robert"? - Trebuie să aibă un nume.

Robert e cumnatul meu. Nu-I plac deloc. Să revenim.

Robert e murdar, nu răspunde niciodată la întrebări,

îţi strică dispoziţia din start.

E deprimant, într-o perioadă tristă.

Cer să fie executat prin strivire manuală spontană, dle judecător,

cu confiscarea bunurilor şi ridicarea demnităţii animale.

- Protestez. - Publicul nu are cuvântul.

În cadrul justiţiei populare, publicul are mereu cuvântul.

Ce obositori sunt bolşevicii ăştia. Gloata are cuvântul.

- Spuneţi, domnule... - Mulţumesc. Cetăţeanul gândac...

- Robert. - Da, cetăţeanul Robert.

Este el oare vinovat că e un gândac? Sigur că nu. Aşa s-a născut.

Vreţi să condamnaţi o fiinţă pentru ceea ce e şi nu pentru ce-a făcut?

- Asta e calea către fascism. - Protestez!

Linişte sau evacuez sala!

- Deci vă interesează. - Apărarea are cuvântul.

- Clientul meu e nevinovat. - Ca să vezi! De ce?

E un gândac cinstit, care-şi vede de treburile lui gândăceşti.

- Adică ne toarnă. - N-a făcut nimic.

- Înseamnă că e nevinovat? - Normal.

Noi toţi suntem aici pentru c-am făcut ceva,

dar nu ne considerăm vinovaţi, dimpotrivă.

În aceste vremuri, a nu face nimic e o crimă.

Dacă n-a făcut nimic, Robert e încă şi mai vinovat.

Pentru mine spui asta?

Concentraţi-vă asupra clientului. Riscă să-şi piardă capul.

Cetăţeanul Robert n-a făcut nimic. Cer eliberarea.

- Trăiască justiţia poporului! - Sau a gloatei, prietene.

- Gândaci din toate ţările uniţi-vă! - Asta-i bună.

- E rândul dv., dle judecător. - Deliberez.

- Simon Wartel? - Da.

Veniţi cu mine.

Unde mă duceţi? N-am făcut nimic.

- Crezi că e "sfârşitul" pentru el? - Piaţa neagră? Nu. Îl vor interoga.

Dar erau trei, şi nemţi.

- Dominique? - Tu eşti Marguerite, nu?

Mă scuzaţi c-am întârziat. Jules nu mi-a explicat bine drumul.

- Nu cunosc prea bine zona. - Pe viitor, faceţi un efort.

- Am veşti despre fiul dv., Raoul. - Poftim?

- A fost transferat la Villeneuve. - De unde ştiţi?

O femeie, Francoise, i-a spus lui Jules.

Vrea să organizaţi o evadare. lubitul ei e închis cu fiul dv.

- Nu ştiam nimic de luni de zile. - Înţeleg. A primit o pedeapsă grea.

- Ce v-a zis Jules despre Francoise? - Am înţeles că e comunistă.

- lubitul ei e Marcel Larcher. - A fost arestat?

E un om de treabă.

Spune-i lui Beriot s-o trimită la izvorul Ribaucourt.

- Voi fi acolo mâine, la prânz. - Izvorul Ribaucourt.

Încă mai dormi?

Heinrich!

Ludwig!

Mă tem c-a luat prea mult somnifere.

E-n regulă, dar sunt ca morfina. Are nevoie de tot mai multe.

Mă tem să nu-i cedeze inima. Se crede invincibil, dar...

- Ce putem face? - Trebuie neapărat să găsim morfină.

Dacă sarazinii...

... şi forţa lor brută ne invadează oraşul, s-a zis cu noi.

Trebuie să dormi şi tu din când în când.

Trebuie să mănânci, să bei, să ai un trup fericit.

Opriţi-vă. Nu e bine.

Santinelele, nu se simte că păziţi un oraş, că sunteţi împreună,

că sunteţi sub presiune. Parcă vă plimbaţi prin faţa zidului.

Ne purtăm la fel ca atunci când suntem de gardă.

În niciun caz. Ăsta e teatru. Lăsaţi viaţa reală.

Garda voastră trebuie să fie ca un balet, trebuie să mergeţi împreună.

E complicat? Voi doi trebuie să memoraţi textul. Vă poticniţi.

Nu e un text foarte uşor. Are cuvinte.

Dacă sarazinii şi forţa lor brută ne invadează oraşul, s-a zis cu noi.

Trebuie să dormi şi tu din când în când.

Trebuie să mănânci, să bei, să ai un trup fericit.

Cuvintele sunt simple, ideile la fel. Să exprimi toate astea e greu.

Facem pauză. Adunaţi lemne, înainte să se lase noaptea.

Şi ajutaţi-I pe doctor. E la râu, cu rănitul.

Mergeţi.

De tine ascultă mai mult decât. Tu ar fi trebuit să faci armata.

Ce groaznic. Suntem departe de Ribaucourt?

La trei kilometri. Ajungem mâine, pe la prânz.

Nu-mi vine să cred c-a murit.

Îmi spun că, după război,

poate că o voi găsi.

- Eşti credincios? - Normal.

Eu, nu.

Dac-aş fi, mi-aş spune că o voi găsi mai târziu, în Rai.

Nu prea cred în asta.

Eşti credincios, dar nu crezi în Rai? Ce pierdere.

Mi-ai salvat viaţa. E incredibil cât de bine e când durerea dispare.

- Mă bucur. - Vino aici.

Aveai dreptate. Trebuie să mă operez.

- Soţul tău nu ţi-a făcut probleme? - Nu.

- Cum se poartă cu tine acum? - Normal. Era foarte ocupat.

Mi-a povestit despre pacienţi, ca de obicei,

şi despre politica oraşului.

- Crezi că nu te mai iubeşte? - Nu ştiu. Eu nu-I mai iubesc.

- Îţi ajunge până la operaţie? - O s-o iau cu măsură.

Promite-mi că nu mai iei somnifere ca seară.

Acum n-aş mai putea trăi fără tine, ştii asta?

Noi doi suntem una.

- Mi-e cam foame. - O să pregătesc gustări.

- Vrei şi tu, Ludwig? - Nu, mulţumesc, dnă.

Care sunt veştile din lume?

Francezii ne trimit un agent, ca să-I infiltrăm grupul Antoine.

E o ruşine că trebuie să folosim un francez pentru asta.

- Marcel Larcher a fost arestat. - Minunat.

Dar francezii I-au trimis la Secţia 2.

Cum? Îl vor împuşca fără să-I fi interogat cum trebuie.

Vezi dacă urmează să fie executat şi obţine o amânare.

E o perioadă proastă pentru familia Larcher.

- De ce spui asta? - Din cauza doctorului.

- Doamna nu v-a spus? - Ce anume?

Doctorul Larcher a fost răpit de Rezistenţă acum două zile.

Poftim? E doar un zvon, idiotule.

Nu. Un pacient I-a văzut mergând cu un om care-I ameninţa cu arma.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro