Original subtitles

După atacul camionului, avem arme, dar nu le putem folosi.

Sunt poliţişti peste tot. Ştiaţi că grupul Rital a căzut?

- Sergio şi gaşca lui? - Cu nevasta şi doi amici din Milano.

L-au împuşcat pe Sergio pe un scaun. Ea s-a sinucis cu cioburi de sticlă.

- Mai ştii ceva de la sindicate? - Nimic.

Sunt la fel ca voi. Nu mă întâlnesc cu nimeni sau aproape cu nimeni.

- Voi nu vă plictisiţi? - E mai uşor în doi.

Eu nu mi-am mai văzut nevasta de...

Nici nu mai ştiu.

Sper să mă recunoască, după război.

De peste un an nu mai am nicio veste de la ea.

Veşti proaste! Weber a fost arestat dimineaţă de Gestapo.

Avea la el o listă cu ascunzătorile noastre din Villeneuve.

Sunt doar ascunzători de vară.

Dacă nemţii vin la castel, află că avem pe cineva la braseria Georges.

Dacă interoghează personalul, o să-I prindă pe Jeremie.

- Şi dacă-I prind pe Jeremie... - Ce putem face?

- Trebuie să-I prevenim. - Nu poţi suna, telefonul e ascultat.

- Unde stă? - Habar n-am.

Trebuie să mergem, nu e altă soluţie.

Cine se duce?

Acum suntem toţi căutaţi. Riscul e acelaşi pentru oricare.

- Bine, dar mai întâi... - Vin cu tine!

Ce tot spui?

Ştiţi bine că, în cuplu, e mai puţin periculos.

- Poza mea nu e nicăieri. - Nu aşa e regulamentul.

Să-I ia dracu' de regulament!

UN SAT FRANCEZ

ARESTAREA

Dacă vii aşa des, o să se observe. Vecinii sunt colaboraţionişti.

Nu sunteţi în măsură să daţi lecţii de siguranţă.

- Adică? - Fata pe care aţi trimis-o...

- lubita ta. - Era sora mea.

- Sora ta? O familie de nebuni. - Putea să fie trimisă de nemţi.

Nu! Pentru asta, am un al şaselea simţ.

Serios? Aţi crezut că e iubita mea.

Soră sau iubită, nu contează. Pentru siguranţă, e mai bună o soră.

- De-asta ai venit? - Nu. Îmi trebuie un medic.

leri, am luat arme de la nemţi şi am rănit unul.

- Vrei să îngrijeşti un neamţ? - E prizonier de război.

O să ai mari probleme. El te-ar fi făcut bucăţele.

Asta e problema lui. Cunoaşteţi un medic sau nu?

Sunteţi sigur? Când s-a întâmplat?

- Începem cu tortul şi apoi cadoul. - Mai bine cadoul întâi.

- Îşi pune ceasul şi mănâncă cu el. - Credeţi că nu bănuieşte nimic?

- Anul trecut, a uitat de-a dreptul. - Se gândeşte la ceilalţi, nu la el.

Dacă vrem să fie o surpriză, trebuie să-i dăm întâi tortul.

Bine, punem lumânările şi, când vine, le aprindem, voi vă ascundeţi,

şi apăreţi ca prin magie.

La revedere, Roger.

- Eu plec. - Când reveniţi de la Villeneuve?

Nu înainte de 8, am 10 pacienţi.

Nu veniţi prea târziu, i-aţi promis lui Tequiero că-i citiţi o poveste.

O să fac tot posibilul.

- Ezechiel, poţi veni puţin? - Da.

Nu am veşti bune.

Miliţia a venit la primăria din Moissey de două ori, ieri şi azi.

Credeţi că pe mine mă caută?

Nu ştim sigur, dar n-au mai venit niciodată la Moissey.

Vreţi să plec, nu-i aşa?

Am spus o săptămână. S-au făcut deja patru.

Înţelegeţi-mă! Mă tem pentru familia mea.

Ar fi trebuit să plec singur.

Dar căldura familiei m-a...

Îmi pare rău.

- O să-mi fac bagajele. - Nu înaintea petrecerii-surpriză.

Ştiţi deci?

În drum spre Villeneuve, o să vorbesc cu cineva, vă va găzdui câteva zile.

Nu-i spuneţi nimic lui Sarah şi copiilor.

- Desigur. - Le voi spune eu.

Sarah, nu am cheile, sunt încă la lăcătuş. O să-mi deschideţi?

Desigur.

Mulţumesc.

Spune-mi...

Te gândeşti uneori la Julien?

- Nu. - Niciodată?

- Nu spui niciodată ce gândeşti. - De ce mă tot întrebi?

Eu mă gândesc des la el. La el şi la mama lui.

Ai văzut-o?

Voi merge s-o văd după război. Cel puţin asta îmi spun.

După război... Poate vom avea altceva de făcut, nu?

O lună de miere?

- Te gândeşti doar la tine? - Nu, mă gândesc la noi.

Tu, eu, noi... E puţin lucru.

- De ce spui asta? - De ce te-ai oprit?

- De ce spui asta? - Nu ştiu.

Sergio a fost împuşcat pe un scaun, Carlotta s-a sinucis.

Camarazii cad în fiecare zi în lupta cu naziştii.

După război, trebuie să luptăm pentru construirea socialismului.

lar tu te învinovăţeşti în ce-I priveşte pe Julien

sau te gândeşti la luna noastră de miere!

- lartă-mă, dar e puţin lucru. - Şi ce ar fi măreţ?

Să renunţi la viaţa şi gândul la fericirea ta meschină,

cu căsuţa şi soţul tău, o lume capitalistă bine pusă la punct!

- De-asta a murit Julien? - Dar pentru ce crezi?

Pentru un viitor mai bun al copiilor din lumea întreagă.

Pentru copiii lumii?

În timpul ăsta, copiii noştri nu ne mai văd şi mor pe capete!

Şi eu o să crăp!

Nu mă mai atinge!

- Aşteaptă! - Grăbeşte-te, avem o misiune!

Revoluţia mondială nu aşteaptă!

Aşteaptă!

Suzanne, aşteaptă-mă!

- Mai vrei cafea? - Nu, sunt deja destul de nervos.

- Pe mine? - Nu, nu pe tine.

Pe prostovanii ăia care nu ştiu să se organizeze.

Şi pe fratele tău, el se descurca.

Da, o clipă!

- Doar consultaţii programate! - E o urgenţă.

Ce fel de urgenţă?

Am aflat că, indiferent de opiniile oamenilor, îi îngrijiţi pe toţi.

- Da, dar nu la orice oră. - V-am spus că e o urgenţă!

- Avem un rănit de gloanţe în pădure. - Imposibil!

Diseară, trebuie să fiu la Moissey, pentru o operaţie delicată.

Trebuie doar scos glonţul. Şi nu suntem departe.

Şi vă garantez că veţi fi la Moissey diseară, înainte de ora 7.

Rănitul e prieten de-al dv.?

- E un soldat german. - Cum? Sunteţi nebun!

Neîngrijit, va muri. Şi nu-I putem aduce aici.

Trebuia să vă gândiţi înainte să-I împuşcaţi. Plecaţi!

Dacă moare, represiunea asupra populaţiei va fi şi mai mare.

Din cauza dv., nu a mea! Plecaţi sau chem poliţia!

Veţi veni cu mine, doctore, că vă place sau nu!

- larăşi o cină cu ea? - O plac, ea ne place...

Care e problema?

Dacă ne place cineva, nu luăm cina împreună în fiecare seară.

- A venit de două ori într-o lună. - Nu, de trei ori.

- E vreo problemă cu Marguerite? - Nu.

Hai, acum o să dormim puţin...

leri mi-aţi spus că pot avea încredere în ea şi azi...

Aţi spus că o s-o recomandaţi Academiei... Sunt baliverne.

Va intra cu dv. în Rezistenţă, nu-i aşa?

- Nu-mi place să vorbesc despre asta. - Dacă vine la cină, e şi treaba mea.

- Răspunsul e da sau nu? - Da...

- Veţi complota de faţă cu mine... - Vom mânca, bea şi ne distra.

E rău? Uneori, sunteţi tare complicată.

- Aşa sunt eu, bine? - Pentru mine, sunteţi perfectă.

- Mă păcăliţi cu vorbe frumoase? - Şi-mi reuşeşte?

Sunteţi de acord?

Da.

- Marchetti, vreau să-mi văd soţia. - Staţi jos şi calmaţi-vă.

- Unde este? - În celulă. Luaţi loc.

- Soţia dv. e într-o situaţie grea. - Ce fel de situaţie?

- Fratele ei are un grup în munţi. - Ea nu are nicio legătură.

- Dar ştie unde este. - M-ar mira.

Ştiu că I-a văzut alaltăieri.

- Dv. ştiţi unde este? - Nu.

E un nemernic, nu merită atâta agitaţie.

leri, a rănit şi răpit doi soldaţi germani.

Nemţii ne-au dat informaţii precise despre tinerele care-i însoţeau.

Un judecător ar considera-o pe soţia dv. complice.

Nemţii nu ştiu că e implicată. Deocamdată.

Şi dv. de unde ştiţi?

Dacă nu-mi spune unde e fratele ei, voi fi obligat s-o torn nemţilor.

Atunci, nimeni nu va mai putea face nimic pentru ea.

Vă las s-o vedeţi, dar convingeţi-o să ne spună unde e fratele ei.

Comisare!

Deschideţi uşa!

- Pot rămâne singur cu ea? - Nu.

Dacă vreţi să iasă bine, trebuie să rămân singur cu ea.

Vă las 15 minute, nu mai mult.

Ţi-au făcut ceva rău?

Crezi că-mi vor da drumul?

Jo...

Antoine şi ai lui au răpit doi nemţi. Unul e rănit, poate chiar mort.

Nu mai putem face nimic pentru Antoine.

- Nu înţeleg. - Nemţii tot îl vor prinde.

E terminat.

Dar tu nu eşti terminată, trebuie să le spui unde este.

- Nu-mi poţi cere asta. - Am spus să nu te duci. Îţi asumi.

- Trădându-I! - E terminat.

El s-a trădat singur pentru nişte prostii. N-o să plăteşti pentru el!

- Nu pot să fac asta. - Nu alegi între tine şi el!

Cade doar el sau cădeţi amândoi!

L-am hrănit cu linguriţa trei ani, i-am schimbat scutecele.

Îl iubesc mai mult decât pe mine

şi tu vrei să-I vând germanilor?

Vreau să alegi viaţa.

Pleacă! Nu ajută cu nimic să mai stăm de vorbă.

Aproape că ştiu unde este. Doar că îl vor găsi mai repede.

Comisare!

Am terminat.

- Diseară, luăm cina împreună. - Da.

I-aţi spus ceva soţului meu despre ce am vorbit noi ieri?

- Cum puteţi crede asta? - E aşa încântat că veniţi la cină...

Pentru că mă place şi pentru că lucrăm împreună.

Staţi liniştită, ştiu să păstrez un secret.

- Aţi spus că, oricum, e la curent. - Da, e la curent, dar nu ştie...

Că vă gândiţi la asta tot timpul.

Soţul dv. e un bărbat foarte fin.

Şi poate că ştie, dar o ţine pentru el.

Îl admiraţi foarte mult.

- Credeţi că vreau să vă fur soţul? - Nu, nici vorbă.

Staţi liniştită, e doar al dv.

- Diseară, o să ne cântaţi. - Nu, cânt prost!

E oribil ce mi-ai spus mai devreme.

Mergem?

- Vreţi să luaţi prânzul? - Jeremie nu e aici?

- Sunt vărul lui, Jean-Paul. - Vine abia peste o oră.

Da?

- Atunci o să luăm prânzul. - Masa asta e bună?

- Da, e bine. - Luaţi loc.

Azi avem napi gratinaţi "a la Provence".

Eşti nebun? Da, mi-e foame, dar e riscant. Şi e prea scump.

- Nu e sărbătoare în fiecare zi. - Tu vorbeşti de sărbătoare?

Avem o oră şi ţi-e foame. Vezi că mă gândesc la tine?

Dle Schwartz... Eu ce fac acum? O torn lui Muller?

O jupoaie de vie.

Mai întâi, îi vor smulge unghiile, pe rând, cu un cleşte.

Dacă nu vorbeşte, sigur o să-i rupă degetele

prinzându-i mâna într-un sertar,

strângând foarte tare, de mai multe ori.

- Apoi vor trece la sâni... - Încetaţi!

Ne cunoaştem foarte bine. Ştiu cât sunteţi de pragmatic.

Ţineţi la soţia dv. Eu trebuie să-I arestez pe Antoine înaintea nemţilor.

Chiar nu ştiţi unde este?

E posibil să cunosc pe cineva care ştie.

Care sigur ştie.

Vă ascult.

Este un fermier.

Îl cheamă Anselme.

E tare frumos un astfel de tort.

Am învăţat de la mama. Gătea tare bine.

- Îl mai ştiţi pe fiul meu? - Desigur.

- Voia să se facă patiser. - Da? Parcă voia să se facă doctor.

Patiser! La 7 ani, a făcut primul lui ştrudel.

Mult mai bun decât cele ale soţiei mele. La 7 ani!

V-aţi gândit la ce-o să faceţi după război?

Am învăţat să gândesc pe termen scurt.

Atunci pe termen scurt, vă pot spune că tortul va ieşi bine.

Sper că Daniel nu va veni prea târziu.

- Când o să-i dăm drumul? - Luc s-a întors?

- A zis că a găsit un loc bun. - Mai încet!

Gata, dezleagă-I!

Veniţi pe aici!

- Ce cauţi aici? - Domnule primar...

Nu mai sunt primar de multă vreme. Părinţii tăi sunt tare îngrijoraţi.

Veniţi? Parcă vă grăbeaţi.

Staţi liniştit, sunt medic.

Vă voi face un consult.

Vorbiţi bine germana.

Eşti doar un puşti.

Ne vor omorî... Sunt sigur că ne vor omorî.

Dacă au adus un medic din oraş,

înseamnă că nu vă omoară imediat.

- Îmi trebuie apă. - Adu apă!

- Are şanse să scape? - Nu ştiu.

- N-ai mâncat nimic. - Nu mi-e foame.

Parcă erai flămândă, nu?

E ciudat... De luni de zile, visez să mănânc cu tine într-un restaurant,

în oraş...

Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar acum nu mai simt nimic.

- Nu mă bucur să fiu aici. - Nu văd ce e aşa ciudat.

Aştepţi să se întâmple ceva şi, când se întâmplă, nu mai profiţi.

Profitul e bun doar pentru capitalişti.

În societatea socialistă, totul se împarte.

Nu te-ai săturat să-ţi reciţi doctrina?

Chiar ne vezi în URSS, cu Gustave, Leonor,

un copil al nostru, într-un colhoz?

Da, de ce nu?

Văd că Jeremie întârzie.

Dacă nu vine în 15 minute, îi lăsăm un mesaj şi-o ştergem.

- N-am însă nimic de scris. - Nici eu.

- Nota, vă rog! - Da.

- Îmi puteţi împrumuta creionul? - Să nu uitaţi să mi-I daţi înapoi.

- Da... - Nu v-a plăcut mâncarea?

Nu mi-e foame.

O să-i faceţi fericiţi pe alţii.

- "Drum bun"... E clar, nu? - Nu ştiu.

Uite-I!

Plăteşte tu nota. Când mă întorc, plecăm.

Domniţa a spus să vă dau dv. restul.

- Şi unde e domniţa? - Nu ştiu, a plecat.

- Pot să iau creionul? - Da.

Controlul identităţii, doamnelor şi domnilor!

Toată lumea să scoată actele! Haideţi, mai repede!

- Cartela dv. de raţie e distrusă. - N-am apucat s-o schimb.

Tu vii cu mine!

Martin Jean-Paul...

- Martin e un nume obişnuit? - Aşa se pare.

E foarte obişnuit acum. Din '40 încoace, sunt foarte mulţi Martin.

- Luaţi masa singur, dle Martin? - Soţia mea tocmai a plecat.

- Să ia ceva. - Ce anume?

O rochie de la croitor.

la-I!

Stai aici!

Nu, Thierry, nu e bine. Imaginează-ţi că eşti la Veneţia.

- Au auzit de Veneţia? - Nu.

O gondolă... O barcă! Ai mai pescuit dintr-o barcă.

Da.

Imaginează-ţi că eşti într-o barcă şi că trebuie să aluneci pe apă.

Arată-mi.

Vâsla trebuie să stea mai sus.

- Cum e? - O să reziste.

- Nu trebuie mişcat 2-3 zile. - 2-3 zile?

- Şi schimbat pansamentul. - Cine o să facă asta?

Dv. sau unul dintre băieţi.

Îmi puteţi arăta cum se face?

Chiar trebuie să plec. Am o operaţie urgentă la Moissey.

O operaţie urgentă stabilită dinainte?

O operaţie delicată.

Mă puteţi duce?

Ce cauţi aici?

M-ai speriat.

- Ai venit s-o iei Leonor? - Nu, doar s-o văd.

Îmi lipseşte tare mult.

- Mă duc s-o iau. - Nu, nu vreau să mă vadă.

Îmi face bine doar s-o văd.

- E o prostie. - Da, e o mare prostie.

Acum vii s-o şi ei? Nu-ţi stătea în fire.

Nu m-a văzut multă vreme.

Cu copiii, nu e bine să întârzii.

Am fost blocat în piaţa Saint-Pierre, era un baraj al poliţiei.

- Un baraj? - Era un raid la braseria Georges.

Vânzătorul de ziare mi-a spus.

Sigur nu vrei să vorbeşti cu ea?

Nu, trebuie să plec.

Când inspiraţi, vă relaxaţi umerii.

Când cântaţi, trebuie să simţiţi că ceva se deschide aici.

- Pare atât de simplu la dv. - E simplu, trebuie să vă doriţi.

Haideţi!

Vinul o să vă ajute să cântaţi.

- Nu e bine? - Ba da.

Acum trebuie să întindeţi ceafa. Ceafa, nu gâtul.

- Ceafa şi gâtul sunt acelaşi lucru. - Aşa... Vedeţi?

Haideţi!

- Grăbiţi-vă! - Cuţitul e mereu în dreapta.

- Mă duc să-I iau pe Tequiero! - Da.

- Sarea şi piperul! - Da.

- Pot să aprind lumânările? - Desigur.

A venit. Repede, în dulap!

O să închid eu uşa. Mai repede!

- Sună? - Da, nu are cheia.

- Cadoul! E în cameră. - Da.

Gata.

- Sunt la doctorul Larcher? - Da.

- Este aici? - Nu.

El este Kohn! Prindeţi-I!

Căutaţi peste tot, miroase a evrei aici.

Bunul doctor Larcher găzduieşte un evreu căutat.

Dv. cine sunteţi? Servitoarea? Târfa lui? Sau amândouă?

- Nu aveţi dreptul. - Nu am dreptul?

Găzduiţi un evreu terorist şi-mi ţineţi lecţii de drept?

- Înseamnă că vă plac evreii. - Daţi-mi drumul!

Nu mai e nimic.

Nu mai e nimeni în casă? Pe masă, sunt 5 tacâmuri.

Doctorul Larcher vine cu doi oaspeţi, oameni din Villeneuve.

Atunci o să mai revenim şi noi. Până atunci, luaţi-o şi pe ea!

- N-a făcut nimic. Nici n-o cunosc. - O să ai timp să-mi povesteşti.

- Ştii unde e izvorul Ribaucourt? - Da.

Deasupra râului, la 50 de metri, e un mic platou.

Putem instala tabăra acolo. Se vede tot şi o putem apăra.

Bine, mergem acolo. Anunţă pe toată lumea, plecăm poimâine în zori.

Las-o, Louis.

- Faci tot mai multe prostii. - Bună seara.

- Marie! - Doctore!

- Îmi pare rău, veţi fi eliberat. - Peste două zile.

- V-aţi dat cuvântul. - Siguranţa băieţilor contează.

Dacă te comporţi aşa, o să aduci aici un regiment de nemţi.

- De-asta ne mutăm. - Atunci îl poţi lăsa să plece.

- Peste două zile! - Nu pot sta două zile aici.

Am o familie... Şi bolnavi care mă aşteaptă!

Putem sta puţin de vorbă?

- Ce e purtarea asta? - Îmi protejez băieţii.

Nu e genul lui să vorbească. Soţia lui e evreică.

Tocmai, poate avea probleme cu ea. N-am încredere în el!

Marie, nu-i aşa?

- Nu asta e Rezistenţa. - Aici eu iau deciziile.

- Rămâne aici până plecăm. - V-a salvat rănitul!

Trei ani i-a pupat în fund pe nemţi.

- Vă cer să-i daţi drumul! - Bastien o să vă conducă.

- N-am terminat! - Eu, da! O duci cu forţa.

la mâna!

- Vă rog, domnule. - Staţi jos, doamnă!

Căutaţi-I bine!

Stai jos.

Lubanski!

- Lubanski e nume francez? - Polonez.

- Tata a lucrat în mina Longwy. - A lucrat...

Polonezii nu ştiu decât să bea. Cu ce te ocupi?

- Sunt student la Besancon. - Asta tot o muncă e?

- Unde ai fost înainte de braserie? - La cinema.

- Cu vreo iubită? - Singur.

- Ce faci la cinema singur? - Vezi filme.

- Ce-ai văzut? - "Douce", cu Odette Joyeux.

Mai ai biletul?

Dispari!

Martin Jean-Paul!

Faţa ta îmi spune ceva.

- Ne-am văzut la braserie. - Înainte!

- Cu ce te ocupi, Martin? - Vând cravate.

- Ai modelele la tine? - Sunt în concediu.

- Ai mai fost la mititica? - Nu.

Goleşte-ţi buzunarele.

Ce-i asta?

O scrisoare.

Are o inimioară desenată.

- E de la iubita ta? - Da.

"Marcel, iubitule..."

Credeam că te cheamă Jean-Paul.

E deja mult mai bine.

Vă daţi seama? În doar două ore. Ar trebui să luaţi lecţii.

- N-aţi avea timp. - Nu mă gândeam la mine.

- Aveţi talent. - E mai uşor cu muzică.

- Se zice că bărbaţii ţin la alcool. - Eu mă ameţesc dintr-un pahar.

- Aţi băut deja trei. - Jules!

- Nu se va trezi aşa uşor. - Şi ce facem?

Mergem să-I culcăm ca pe un bebeluş

şi-i pregătim o aspirină pentru mâine dimineaţă.

- N-o să reuşesc singură. - Vă ajut eu.

Haideţi!

Atenţie la cap!

Va trebui să-I tragem.

Un', doi, trei!

De-o oră îţi tot baţi joc de noi. Nu te-ai săturat?

Unde este fugarul Antoine? Despre asta vorbim.

Sunt doar un fermier cinstit care face comerţ cu germanii.

N-o să fie foarte încântaţi dacă află cum vă purtaţi cu mine.

Dacă mai continui cu prostiile, o să-i întâlneşti chiar tu.

Loriot, deschide geamul, e prea mult fum!

- Dar şi tu fumezi. - Nu vreau să mor asfixiat!

Da?

- Pe Antoine tot o să-I prindem. - Vă urez să reuşiţi.

Încercăm.

- Chassagne începe să-şi facă griji. - Ai cam devenit omul lui.

Tu ai luat-o razna cu evreica ta.

Să n-o mai aminteşti niciodată!

Dacă vă deranjez, vă pot lăsa singuri.

Adu-mi fata!

Noi doi chiar am putea să ne înţelegem bine.

M-ar mira. Nu mă înţeleg la vorbă cu tipii din oraş.

Nu-ţi cer să-mi dai toată gruparea.

Nu sunt în nicio grupare.

Da?

Vezi asta? Rezistenţa din Munţii Jura.

Nu avem toate numele şi mai lipsesc nişte căsuţe,

dar vă cunoaştem bine.

Aş putea să te întreb care e marele şef din Villeneuve.

Dar nu, n-o fac.

Vreau doar să mi-I vinzi pe nenorocitul de Antoine.

Nu ştiu unde e, dar, chiar dacă aş şti, nu v-aş spune.

Nu-mi sunteţi foarte simpatic.

Luaţi loc, vă rog.

- Vreţi un pahar cu apă? - Nu.

Îmi puteţi scoate cătuşele? Mă dor încheieturile.

Da. Loriot!

Îl cunoaşteţi pe acest om, dnă Schwartz?

Nu.

La fiecare minciună, o să fac asta din nou, aţi înţeles?

El nu va vorbi, dar dv.?

Ştiţi unde este tabăra fratelui dv., dnă Schwartz?

O să repet întrebarea pentru ultima dată.

Loriot, la geam! Nu!

La dracu'!

Marcel, iubitule... M-am săturat să nu mai trăiesc în prezent.

Cu tine, va fi ziua de mâine, de după revoluţie, de după socialism,

după...

Dar un copil şi o familie înseamnă prezent, acum ori niciodată.

Cred că ceva se termină între noi.

Pe tine nu te interesează frumuseţea lumii.

Eu am nevoie să respir, aşa că plec unde văd cu ochii.

Ne întâlnim mâine, la ascunzătoare.

Bună dimineaţa, Lucienne.

Ce mă doare capul! Nu mai ştiu nimic de aseară, nici măcar cum am urcat.

Cu ajutorul sistemului "L-M".

- Sistemul "L-M"? - Da. Lucienne-Marguerite!

- V-am dus noi. - Da?

De jos, de la masă? Sunteţi sportive.

- Şi cine m-a pus în pat? - Sistemul "L-M".

- M-a dezbrăcat tot sistemul L-M? - Doar sistemul L.

Bun...

V-am spus că o să fie o cină drăguţă. Şi aţi cântat.

Da, am cântat.

- Cum de a fost arestat şi tu, nu? - Ne certaserăm.

Am plecat înaintea lui din braserie.

- Doar nu mă credeţi implicată. - Nu, a fost o razie de rutină.

Dacă nu vine, înseamnă că actele false nu I-au ajutat.

Sau că a fost recunoscut.

- Ce facem acum? - Trebuie să aflăm unde este.

Stai liniştită, Marcel a avut mereu noroc.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro