Original subtitles

O lună mai târziu...

- S-a mişcat! - Da, dar trebuie să tragem la sigur.

Să economisim muniţia.

Cred că e cineva în spatele tufişului!

Gura! O să ne audă!

- De juma' de oră stăm aici! - Aşa-i în război, Claude!

- Ţi-e frig, ţi-e silă şi aştepţi! - Ce, ai fost în război?

Terminaţi cu discuţia asta!

- Sunteţi morţi! - Fir-ar al naibii!

Bravo, Roşii ne-au bătut! Tu trebuia să supraveghezi flancul şi spatele!

Cu nemţii, pielea noastră e-n joc!

Degeaba te uiţi în faţă! Duşmanul nu iese unde-I pândeşti!

Acum ne prefacem, cu duşmani închipuiţi şi arme false.

- Nu ne prefacem, ne antrenăm! - E nevoie, când toarnă aşa?

- Când o să avem arme adevărate? - Nu ştiu.

De când ne tot spui asta! Când mergem la luptă?

Când o să avem arme, probabil.

Cei care nu stau de pază, înapoi la poziţii!

Albaştrii atacă şi Roşii se apără. Daţi-i drumul!

UN SAT FRANCEZ

Ar trebui să citeşti articolul de care ţi-am zis.

REPETIŢIA

- Ce faci cu asta? - Ce armă formidabilă!

Uşoară, practică, solidă, uşor de montat şi demontat.

Parc-ar fi nemţească.

RAF a paraşutat-o în pădure, dar o patrulă de-a noastră a găsit-o.

I-aş fi preferat pe cei cărora le era destinată. Dar ce obiect frumos!

În articolul acela era vorba de un ofiţer francez.

Un glonţ în coloana vertebrală, lângă măduvă, ca în cazul tău.

Vrei să facem schimb de radiografii?

S-a operat printr-o metodă nouă şi nu mai are dureri.

Serios?

"După o convalescenţă de 4 luni, pacientul mergea în cârje..."

Taci! Dragul tău soţ mi-a pomenit de operaţia asta mai demult.

Şi?

Şansele sunt de 1 la 6 să rămân complet paralizat.

Riscul nu e atât de mare, dacă ţi-ar alina durerea.

O şansă din şase.

Să vedem...

- Heinrich... - Da, riscul nu-i aşa de mare.

Încetează!

E totuşi un risc, nu?

A trecut o lună şi nimic. Mi-ai spus c-o să trimită veşti.

M-am înşelat. Mi se întâmplă des.

N-ai înţeles ce înseamnă pentru mine? Sigur n-a fost arestat?

- Servier mi-ar fi spus. - Dar nu eşti sigur?

E posibil să-I fi prins nemţii.

- Îmi ascunzi ceva. - Nu...

Când te-ai întors de la munte, după ce v-aţi certat, ţi-a mai spus ceva?

Că voia să intre în Rezistenţă.

Nici fermierul, Anselme, n-are veşti?

Tipul din Rezistenţă care I-a făcut să se răzgândească părea de treabă?

Nu ştiu nimic! Şi n-are sens să facem speculaţii.

Fratele tău a făcut o alegere care nu-mi place, dar o vom respecta.

- Ne înţelegeam aşa bine aici... - O să se întoarcă după război.

- Vreau să-I văd. Spune-mi unde e. - Nu!

Rişti vieţile noastre, ale tuturor!

Trei! Patru!

Hai, mai sus!

Hai că poţi! De la capăt!

- Ce-o să cânte copiii noştri? - "Dulce Franţă" de Charles Trenet.

- Nu-I ştiu. - L-am auzit la Radio Paris.

Cu greu am găsit versurile.

Le-aţi copiat de 15 ori de mână? Bravo!

Cum sună?

Dulce Franţă,

Tărâm drag al copilăriei mele,

Legănată pe aripile visului,

Te-am păstrat în suflet.

Ca să dai de Franţa dulce trebuie să te trezeşti în zori.

Trenet nu e cu mareşalul.

- Când ai venit, îmi amintesc... - Ce?

N-aveam încredere în dumneata.

- Din cauza scrisorii. - Da.

- Acum aveţi încredere? - Cred că da.

Fiindcă ţin mai bine la băutură decât dv.

Nu, fiindcă ai un fond bun.

Misterios, dar bun.

- Chiar sunteţi sigur? - Da.

Atunci lăsaţi-mă să intru şi eu în Rezistenţă!

Ziceaţi că aveţi încredere.

De ce vrei să intri în Rezistenţă? Nu spun că eu aş fi membru.

Fiindcă nu-i suport pe nazişti!

Nu suport regimul Vichy, nu-mi place ordinea, dle Beriot!

- De ce te-ai făcut învăţătoare? - Pentru leneşi!

Dacă aflu ceva, o să te anunţ.

- Spor la treabă! - Mulţumesc.

Domnilor, care-i situaţia cu grupurile de refractari?

Marchetti?

Ştim un grup de vreo 20, condus de un anume Antoine.

E cumnatul lui Raymond Schwartz.

Nimeni nu e responsabil de faptele rudelor.

Sunt în munţi, în zona pădurii Mareuil.

- Pe-aici, nu suntem foarte siguri. - Şi nu faceţi nimic?

- Nici ei nu fac nimic, dle primar. - Doar au ucis trei soldaţi germani.

Dle Chassagne, aveţi informaţii pe care noi nu le ştim?

Sunt apropiat de şeful miliţiei din zona sud, căpitanul Janvier.

Da, Beretele Negre... Şi?

El crede că refractarii din Mareuil au atacat camionul dv.

- Un grup condus de acest Antoine. - Nici n-au arme!

- De unde ştiţi? - Am prins unul zilele trecute.

L-am trimis la muncă obligatorie. Se plictisesc, le e foame şi frig,

visează la glorie, dar nu sunt înarmaţi.

Pot primi oricând arme! E o sfidare la adresa colaborării, a mareşalului.

Serviciul de Muncă Obligatorie vă interesează în primul rând, nu?

Da. Dar cum supravieţuiesc? Ce mănâncă, ce beau?

Se descurcă. Vânat, pescuit, rădăcini, fructe...

- Natura. - Paradisul!

Trebuie să-i atacăm pe mizerabili. Miliţia e pregătită!

Miliţia n-are ce căuta în zona nord.

Eu îi vreau pe teroriştii care ne-au omorât soldaţii!

- Ei sunt! - Imposibil!

Să-i strivim, oricum! Ce impact ar avea un proces public!

Am îndeplini cota pentru Serviciul de Muncă Obligatorie.

Nu-mi voi risipi forţele ca să prind nişte cercetaşi.

Dar vă anunţ că vom executa zece dintre ostaticii luaţi recent.

Şi voi avea grijă să fie persoane din Villeneuve.

Vom continua astfel până când vinovaţii ne vor fi predaţi.

Asta este tot, vă mulţumesc.

Antoine a luat-o razna, vrea să ia toate deciziile.

Nu mai ascultă pe nimeni. În ritmul ăsta, eu mă car.

- Şi unde te duci? - Mie-mi place Antoine.

Nu minte niciodată.

Serios, toată iarna o să facem gimnastică şi-o să aşteptăm?

- Viaţa înseamnă să aştepţi. - Ce?

Moartea, evident.

- Voi nu vă gândiţi deloc la moarte? - Nu prea.

- Cât se poate de rar. - Eu mă gândesc des.

Şi cum o vezi? Ţi-o închipui într-un fel, nu?

Nu ştiu... Moartea nu poţi s-o vezi.

Eu o văd. Da, o văd.

E o femeie înaltă, îmbrăcată-n negru, uscată şi ridată,

cu faţa la mine, dar nu mă priveşte în ochi.

Are dinţi stricaţi, unchii murdare şi ochi atât de înfundaţi în orbite

încât trebuie să te apropii ca să-i vezi.

Dar dacă te apropii, îi simţi respiraţia pestilenţială.

E adesea aici. "Dle Claude, când mă vizitaţi?"

- "Cât mai târziu cu putinţă, dnă!" - "De ce nu acum?"

"Sunt tânăr, n-am făcut mai nimic!"

"La ce bun să faci, când eu le desfac pe toate?"

"Aş vrea să fac ceva măreţ, să-şi amintească lumea de mine."

- "După dv., desigur." - "După mine?"

- "După moarte." - "Dar nu sunt moartea dv."

"Sunt moartea tuturor, tarif unic. Nu iau bonuri de raţionalizare."

"Dacă nu veniţi dv., iau pe altul."

"Poate el? Sau el?"

"Sau el? Sau preferaţi să aşteptaţi..."

Şi dispare.

Îşi ia zborul.

Vedeţi că aşteptarea nu-i aşa de rea?

Niciun serviciu german nu ne vinde morfină, suntem supravegheaţi.

De cine?

De oamenii lui Kollwitz şi de serviciile interne.

Francezii fac trafic cu orice. Trebuie să facă rost şi de morfină.

Nu ştiu, doamnă. Ar fi nevoie de bani, oricum.

Mulţumesc, Ludwig.

Mai repede, codaşilor!

Războiul o să se termine în curând.

Ce-i cu el?

Tatăl lui a fost deportat în Germania, arestat ieri.

- Ursule, o să fie bine. - Lăsaţi-mă-n pace!

E greu în Germania, dar o să se întoarcă repede.

Nu se ştie...

Ursule, ştii ce-o să facem? Uită-te la mine.

Ştii că Doamne-Doamne vede tot.

O să aprind o lumânare la biserică, pentru tatăl tău.

O să mă gândesc la el şi o să-L rog pe Doamne-Doamne să aibă grijă de el.

Domnul nu face tot ce-L rugăm, dar dacă ne rugăm din suflet, aude.

- Vrei? - Da.

- Îl conduci acasă? - Da.

Săracul copil...

E al cincilea al cărui tată este arestat.

De când Chassagne e primar, e tot mai rău.

- Veniţi cu mine? - Unde?

La biserică. Ora s-a terminat şi două rugăciuni sunt mai bune decât una.

Bine.

Bună ziua. Am venit la Cyprien. Dv. sunteţi?

Nu, din păcate. Cyprien!

- Doamnă? - Am ceva de vânzare.

Am auzit că sunteţi intermediar pe piaţa neagră.

- Nu ştiu despre ce vorbiţi. - V-am citit dosarul la Informaţii.

Staţi liniştit, nu vreau să vă fac niciun rău.

Am un obiect de vânzare. Nu, de dat la schimb.

- Ce? - Ceva valoros, de la Londra.

Londra? Mi se pare cam periculos.

Dacă nu mă ajutaţi, va fi periculos. Sunteţi vizat de poliţie, nu?

Puteţi să mă puneţi în legătură cu cineva?

Da, dar trebuie să merite. N-o să se deplaseze degeaba.

Vreau plata în morfină.

- Aveţi maşină şi ausweis de noapte? - Da.

Veniţi la ora 22 pe Avenue Clemenceau nr. 18. Singură.

E frumoasă biserica, nu?

Nu ştiu, nu mai sunt atentă la asta...

- N-am mărunt! - Nici eu, credeam că...

- Dacă tot am venit... - Nu putem aprinde fără bani.

E război! O să aducem mâine.

Nu ştiu dacă-i bine, mai ales când te rogi pentru altul.

O să punem două monede mâine. E bine aşa?

Cum vreţi.

Tatăl nostru care eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău,

vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta...

- Cu maquisarzii, ceva nou? - Am mai prins un tip.

Nimic ieşit din comun. E clar că s-au mutat.

Dle primar, aţi venit să depuneţi plângere?

- Nu, vreau să discutăm. - Vă ascult.

- Între patru ochi. - Lăsaţi-ne.

Vreau să-I găsiţi pe Antoine şi să-I anihilaţi.

Vreau să i-I predau lui Kollwitz.

Nu eraţi la şedinţa de dimineaţă? Sau era fratele dv. geamăn?

- Vă place când Muller mă repede. - Nu-mi pasă.

Dragul de Muller... Oare i-ar păsa că aţi împuşcat un grănicer neamţ?

Poftim?

Bietul grănicer... Rudolf Schmutz, însurat, trei copii.

Era profesor de ştiinţe naturale. Patrula pe lângă Ligny-le-Vieux

în noiembrie anul trecut, când a avut ghinionul să vă întâlnească.

Nu ştiu despre ce vorbiţi.

Marchetti, am raportul balistic

şi fişa armei pe care cică aţi pierdut-o, după trei luni.

Până şi eu văd legătura. Vă am la mână.

N-aveţi nimic! Nu-mi pasă dacă ajung la închisoare.

Mă aşteptam la aşa un răspuns.

Mi s-a spus: "Marchetti e imprevizibil, nu ştii la ce ţine."

Aşa că am făcut o mică anchetă. Pe Rita Wittemberg o cunoaşteţi?

E într-un lagăr de evrei din Elveţia.

Elveţienii, printre care am prieteni, se pregătesc să expulzeze o parte,

adică să-i dea pe mâna nemţilor.

Un singur cuvânt şi Rita pleacă în vacanţă în Polonia, la mama ei.

E o cacealma, Loriot v-a turnat numai minciuni.

Viaţa fetei în schimbul şefului grupului de refractari.

Nu mi se pare scump. O las aici?

La revedere!

Băieţii se plictisesc.

- Cred că antrenamentul merge bine. - Parcă nu-ţi plăcea să minţi.

Oricum, fac progrese.

Bine, se plictisesc. Ce vrei să fac? Ne ocupă timpul.

Supa de castane e bună.

Bravo, Thierry, devii maestru-bucătar!

- Am pus ierburi! E bună? - Delicioasă!

- Mie-mi place antrenamentul. - Nu dai impresia asta.

E dur, dar necesar. Ca mâncarea, tăiatul lemnelor, veghea...

- Dar trebuie şi alte activităţi. - N-avem arme.

- Activităţi spirituale. - Ce anume?

Nu ştiu... Am putea face teatru.

- Teatru, aici? - Natura e cel mai bun decor!

Nu facem pe idioţii pe scenă, suntem în război!

Cu arme false, soldaţi şi duşmani falşi.

- De ce să nu facem teatru? - E pierdere de vreme.

Îţi baţi joc de mine? Avem tot timpul din lume!

Suntem invadaţi de timp, nu riscăm să-I pierdem.

N-au jucat niciodată teatru, cred că nici nu ştiu ce-i aia.

- O să înveţe. - Tu erai student, nu profesor.

Ce, tu eşti ofiţer de carieră?

Bine, să zicem că pregătiţi spectacolul...

O piesă.

O s-o joci la primărie sau la Kommandantur?

- N-o vei juca niciodată. - N-are importanţă.

Fără text, fără actori, fără public, tot trebuie să joci.

- Asta-i o provocare adevărată. - Eşti ţicnit rău.

Antoine, oaspeţi!

Ce dor mi-a fost!

- Eşti bine? - Cum ai ajuns aici?

Raymond mi-a povestit de fermier. L-am minţit că sunt gravidă cu tine

şi că trebuie să te văd ca să-ţi dau vestea.

- Însărcinată... E nostim, nu? - Raymond ştie că ai venit?

Nu, ne-am certat. Ar fi furios să afle.

Normal, n-ai ce căuta aici. E periculos pentru amândoi.

- Nu-mi reproşa că vreau să te văd. - Jo, mă bucur că eşti bine.

Dar nu poţi sta aici.

- O să te conducă cineva înapoi. - Nu aşa repede!

O să te conducă cineva.

- Lasă, găsesc singură drumul. - Tocmai asta mă îngrijorează.

- Jo... - Lasă-mă!

Ţi-am adus slănină.

- Îmi pare rău, n-am făcut supă. - Nu-i nimic.

Oricum, trebuie lăsată la foc mic ca să prindă gust.

Lasă, altă dată.

Aveţi necazuri?

- David e un nume frumos, nu? - E cam evreiesc.

- Ai ceva contra evreilor? - L-au omorât pe lisus.

- Trebuia să plătească într-o zi. - Oare toţi plătim pentru păcate?

Nu ştiu.

M-ai întrebat de Raoul...

- Ţi-ar plăcea să-I revezi? - Da.

- Te gândeşti des la el? - Da.

- Dar nu vă cunoşteaţi de mult. - Timpul nu contează.

Dacă vrei să-I revezi,

află informaţii clare despre domnul Antoine.

- Coborâţi sau urc eu? - Îmi place discreţia.

- Aveţi ceva de vânzare? - La schimb.

Morfina e foarte scumpă.

- De unde-I aveţi? - Am două, cu cartuşe cu tot.

Cartuşele nu mă interesează, sunt standard.

Frumos animal! Îl vreau.

- Puteţi face rost de morfină? - Fac rost de orice.

- Ce cantitate? - Opt grame, să zicem.

- Câte injecţii înseamnă asta? - Depinde de bolnav.

Pentru unul pe moarte, vreo 10.

Pentru o boală cronică, ajung câteva zile.

Bine.

Veniţi mâine la ora 17, cu armele. Absolut singură, ne-am înţeles?

Idiotule, nu dormi în loc să păzeşti tabăra!

Thierry, ceaiul de dimineaţă!

Băieţi, au dispărut sacul şi securea lui Etienne! A plecat azi-noapte!

- Eşti sigur? - Şi-a luat şi laba de iepure.

Nu mai suporta antrenamentele, de asta a plecat!

Nu-i adevărat.

Etienne nu v-a spus, dar familia lui e-n Elveţia.

Tatăl lui e la Geneva, foarte bolnav, are silicoză. A fost miner în Lorena.

Etienne s-a dus să fie lângă el în ultimele clipe.

- Dar se întoarce? - Trebuie să aibă grijă de maică-sa.

- De unde ştii? - Mi-a zis azi-noapte.

Îi părea rău că ne lasă şi nu ştia cum să-şi ia rămas-bun.

A zis c-o să regrete mâncarea lui Thierry.

Ţie, Charles, îţi mulţumeşte pentru ce I-ai învăţat despre rădăcini.

Era trist că n-o să participe la noul nostru proiect.

- Ce proiect? - O să jucăm teatru! Cine vrea.

- Aici? - Da, putem monta un spectacol.

Excelent!

Cine vrea, să vină după stâncă, după ce bem ceaiul.

- Ţi-am zis că nu vreau. - Şi ce?

- Îmi subminezi autoritatea. - Teatrul te-a scos din belea.

Nu ţi-e ruşine să-i minţi aşa?

Nu mint, le povestesc ce vor să audă.

Şi dacă Etienne se întoarce?

Imediat!

Scuze, v-am auzit plângând...

Nu mă deranjaţi. Intraţi.

Îmi pare rău, am aflat o veste proastă.

Aşa devreme?

Scrisoarea a venit ieri, dar eram obosită şi am citit-o abia acum.

- A murit o rudă de-a mea. - Îmi pare rău...

A fost ucis într-un bombardament. A căzut o bombă pe casă...

Nu mă pot abţine...

- Era cineva apropiat? - Da...

Era prima mea iubire.

S-a terminat de mult, dar prima iubire nu se uită.

O să vă şochez: era profesorul meu de istorie de la liceu.

Îl chema Camille. Ador numele ăsta!

Am o verişoară pe care o cheamă aşa.

- Vă plictisesc cu poveştile mele. - Deloc!

Dv. aveţi noroc, v-aţi măritat cu prima iubire.

A mai fost cineva?

- Dacă nu vreţi să vorbiţi... - Nu, doar că nu sunt obişnuită.

N-am mai povestit nimănui.

Am iubit un bărbat, înainte de Jules.

Un soldat german, Kurt.

Dar Jules ştie totul.

- Vă gândiţi adesea la el? - Mereu.

Scuze, o să plec...

- Ce s-a întâmplat? - Am ratat armele paraşutate.

Nu se poate!

Nu ştiu ce-a fost, aranjaserăm totul, aveam şi vânt...

Avionul a aruncat încărcătura prea de sus.

Am prins doar Bibliile şi biscuiţii.

Sunt buni.

- Vreo veste despre Raoul? - E închis la Dijon.

Dar n-am veşti recente, iar procesul lui e un mister.

Am directive noi legate de maquisarzi.

Trebuie să-i contactăm. Ce face Antoine?

Nu ştiu, n-a vrut să depindă de noi.

Reia legătura, vezi cum se descurcă.

Nu înţeleg. Te-ai opus...

Cantitatea de bani şi arme depinde de efectiv.

Dacă ne unim cu refractarii, devenim mult mai numeroşi.

Asta înseamnă arme şi bani în plus.

O să vorbesc cu el, dar dacă nu vrea, n-am ce face.

O să găseşti cuvintele.

Respiraţi adânc, expiraţi.

Ridicaţi braţele deasupra capului, fără să le încordaţi,

ca şi cum aţi încerca să apucaţi o clanţă.

Nu vă ridicaţi pe vârfuri. Încercaţi s-o prindeţi!

Trebuie să vi-o imaginaţi.

- Thierry! - Dacă nu mă uit, cum să văd?

O vezi în minte.

Deasupra capului ai o clanţă de metal, pe care poţi s-o apuci.

Numai că e un pic prea sus.

- Uită-te la mine. O vezi? - Nu, te văd pe tine.

E bine. Teatrul începe cu sinceritate.

- Eu o văd. - Bravo, Charles!

Săriţi! Mai cu forţă, mai sus!

Stop, rămâneţi nemişcaţi!

Fără să vă mişcaţi, uitaţi-vă unii la alţii.

Ciudate statui, nu?

Relaxaţi-vă. Vă doare? E bine, trebuie să ne simţim corpul.

Băieţi, e ceva incredibil în lac!

- Ce? - Veniţi!

Incredibil!

Binoclul!

E frumoasă.

- E şi un tip. - Nu mă mir.

Dă-mi-I!

- E neamţ! - Serios?

Uite uniforma şi puşca!

- Dacă e cu fata, nu riscăm nimic. - Boarfă de-a nemţilor...

Cine ştie să înoate?

- Mă duc singur. - O să te vadă!

Trebuie să ajung la puşcă înaintea lui. Înot bine.

Eşti sigur?

Antoine!

Mâinile sus, nu mişca!

Mâinile sus! Prizonier!

- Le aveţi? - Facem schimbul imediat?

- Nu. - Mi se pare...

Staţi! Bine.

Poftim.

V-am pus zece grame, îmi sunteţi simpatică.

Plecaţi abia peste cinci minute.

Control de identitate: acte, carnet de alimentaţie.

Dle inspector, sunt Hortense Larcher, soţia fostului primar.

Sunteţi în afara oraşului. Aveţi ausweis?

Desigur.

Ce aveţi în mână?

Mergi!

- Cum te cheamă? - Genevieve. Lubac.

- Familia Lubac de la moară? - Da.

Jur că n-o să spunem nimic!

- Boarfă! - Te rog!

Cine ştie că eraţi cu nemţii?

Nimeni. N-au voie să umble cu franţuzoaice. Sunt în permisie.

Dacă vorbiţi, o să aflăm.

Avem camarazi peste tot, la primărie, la poliţie.

Venim la Villeneuve şi vă omorâm, cu toată familia.

Bărbaţi, femei, copii, ai înţeles?

Da.

Valea!

O să ne toarne. Nemţii vor fi daţi absenţi după permisie.

Sigur le-au spus prietenilor despre fete. În două ore, o să ne toarne.

Până ajung ele acasă şi nemţii se pun în mişcare,

avem două zile să ne mutăm.

- Ce facem cu rănitul? - Nu ştiu.

Băieţi, adunarea!

Avem probleme cu neamţul rănit. Dacă nu-I îngrijim mai are 24 de ore.

Ori îl lăsăm să moară, ori chemăm un doctor.

Trebuie să ne mutăm, în orice caz.

Dar e un risc să aducem aici un doctor.

- Ce ziceţi? - Nemţii n-ar avea milă pentru noi.

Au împuşcat oameni după ce i-au torturat!

- Dar noi nu suntem nemţi. - Adevărat.

Suntem în război. Chiar dacă nemţii nu ne tratează ca pe soldaţi,

noi trebuie să ne purtăm cum se cuvine. Din principiu.

Riscăm mult pentru un principiu.

O fiinţă umană nu e doar un principiu!

De obicei nu votăm, dar acum e vorba de siguranţa tuturor.

Cine vrea să mă duc după un doctor?

O să aduc un doctor aici.

Luc, tu caută un loc nou. Plecăm în două zile, cel târziu.

Doamnă Larcher! Dezlegaţi-o.

Poliţaii ăştia sunt culmea.

Nu-I găsesc pe tipul care a tras în mine, dar dv. vă pun cătuşe.

- Vă bucuraţi de revanşă, nu? - Zău, doamnă Larcher...

Mulţumesc, inspectore. Intraţi, vă rog.

Ce s-a întâmplat? S-a găsit asta asupra dv.?

- Nu văd de ce aş minţi. - Aţi nimerit într-o capcană.

Escrocul vă vinde drogul, anunţă poliţaiul,

care vă arestează, confiscă drogul şi-I dă înapoi escrocului.

Apoi împart banii. Schema clasică.

Dar morfina e la dv., nu la escroc.

Cred că-I iubiţi pe Muller, dacă faceţi aşa ceva.

Bănuiesc că el nu ştie.

- Două revolvere... - Nu vă înţeleg jocul.

Nu mă joc, dnă Larcher. N-am digerat piureul,

dar funcţia mă ridică deasupra acestor lucruri.

- Sunteţi liberă. - De ce?

Poliţistul care v-a arestat din greşeală a fost destituit.

Puteţi pleca şi vă cerem scuze.

- Sunt liberă? - Ca pasărea cerului.

- Mulţumesc. - Nu vă uitaţi posesiunile.

E un dar din partea primarului către soţia predecesorului său.

Mulţumesc.

Dacă mai rămâneţi în pană, nu mai riscaţi. Veniţi la mine.

- Nu, nu în seara asta. - Păcat... Poate mâine?

- Da, sau poimâine. - Bine.

- Ce părere ai de Marguerite? - Ce părere să am?

- Niciuna, în mod deosebit. - Erai împotriva ei la început.

- Nu chiar. - Nu-ţi aminteşti?

Vorbeai ca şi cum ar fi fost o intrigantă, o mincinoasă.

Am uitat.

Chiar putem avea încredere în ea?

Aş vrea s-o recomand la... Academie.

Da, poţi avea încredere. E o fată foarte bună.

Bine, dacă spui şi tu...

Michel Mermoz...

Nu ne spun cine sunt comuniştii

şi apoi se plâng că-i deportăm la întâmplare.

- Putem vorbi un pic? - Da...

- Ce este? - Am o surpriză.

- Am fost la Daniel. - Asta da, surpriză!

- Uite! - Cum ai făcut rost?

- Furt, crimă, prostituţie? - Putere de convingere.

Legământul căsătoriei e groaznic!

I-am spus că a colaborat doi ani şi n-are dreptul să te judece.

Foarte discutabil, dar important e că a mers.

Mulţumesc! O să-mi ajungă un timp.

- E sănătos? - Da.

- S-a bucurat să te vadă? - Foarte mult.

Mi-a zis că-mi duce dorul.

Am vorbit de copilărie... De copilăria lui, când I-am crescut.

Îţi transmite salutări.

Ştii că el conduce un grup de 20?

Sigur, are suflet de lider! De asta voiam să-I fac adjunctul meu.

O să-i repereze şi o vor păţi, îţi spun eu!

Se păzesc cu grijă, crede-mă.

Fermierul ăla idiot vorbeşte cu oricine.

Nu sunt în pericol, te asigur.

Sper că ai dreptate.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro