Original subtitles

Prima o duceţi la stânga.

Mai în spate! Gata!

Luaţi-o împreună! Nu toţi!

Joi, 23 septembrie 1943

Duceţi-o în spate.

O ridicaţi puţin...

E bine? Acum o să stea singură.

Cineva să se ocupe de scânduri, altcineva, de pânza de sac.

Dacă vrei să te respecte, trebuie să fii cât mai discret.

- Aşa sunteţi dv.? - Cum?

- Cât mai discret. - Îţi place să enervezi lumea?

De ce nu?

- M-am gândit că vă e sete. - Mersi.

- Aveţi un frate enervant. - E trăsătură de familie.

Mersi.

Ce-ai zice să te fac director adjunct?

- Să-i faceţi pe plac surorii mele? - O fac pentru că eşti bun.

- Am nevoie de cineva bun aici. - Adică eu sunt bun?

Da, eşti bun, dar enervant. Îmi semeni.

Nu ştiu dacă e un compliment.

- E cineva în depozit? - Nu, toţi băieţii sunt aici.

Vino cu mine!

Ce-i asta?

Uite!

Raymond, vine poliţia.

Du-te acasă!

Comisare... Îl ştiţi pe cumnatul meu?

Un tip pe care-I urmărim s-a ascuns aici.

- Un tip? - S-a opus arestării.

N-am văzut nimic.

- Informaţia e sigură. - Atunci trebuie să fi plecat.

Dacă s-ar fi ascuns aici, I-am fi văzut.

- E cumnatul dv.? - Da.

- Ce vârstă are cumnatul? - 21 de ani.

- Curând, va pleca în Germania. - Sunt scutit de munca forţată.

Desigur... Câştigă mereu aceiaşi.

Loriot, verifică acolo!

Poliţia!

Stai pe loc!

Trage un foc de avertisment!

Loriot, vezi cum e!

Se pare că nici el n-o să mai plece în Germania.

UN SAT FRANCEZ

- Arăt bine aşa? - Arăţi bine tot timpul.

Cum poţi să-I iubeşti pe cel mai detestat om din Villeneuve?

Oamenii nu te detestă, se tem de tine.

Uneori, îmi spun că nu înţeleg nimic din lupta noastră.

Vor ajunge să înţeleagă, nu vor avea de ales.

Asta îmi place cel mai mult. Cu tine, ai spune că totul e posibil.

- E rândul dv., dle primar. - Vin acum.

Voi, tinerii care mergeţi să vă faceţi datoria în Germania,

sunteţi mândria Franţei, o ţară încercată...

Nu dau bine scaunele astea goale. Nu găseaţi nişte figuranţi?

- Tocmai acum... - Atunci, mai puţine scaune.

Sunteţi speranţa ţării noastre, viitorul nostru...

Sunteţi reprezentanţii Revoluţiei Naţionale.

Şi nu ezit să o spun, sunteţi ambasadorii noştri,

ambasadorii mareşalului,

ambasadorii Franţei.

Îi dau acum cuvântul lui Philippe Chassagne, primarul din Villeneuve,

preşedinte al Camerei de comerţ şi al comitetului Franţa-Germania.

Nu e plăcut să-ţi vezi tinerii plecând în Germania.

Eu, dacă la 25 de ani, plecam în Germania, mă lua cu răcori.

De ce vă trimitem acolo? Ca să vă vedem transpirând?

Nu, domnilor şi doamnelor,

cei care ne daţi ce aveţi mai de preţ, copiii voştri.

Vă trimitem în Germania pentru a câştiga războiul,

un război care continuă acolo, în Rusia.

Bărbaţi se luptă, bărbaţi sunt răniţi,

sunt amputaţi, desfiguraţi, chiar mor cu miile.

O să spuneţi: "Ce ne priveşte un război la 2 000 km distanţă?"

Vreţi ca mâine şcoala asta să devină o sinagogă?

Vreţi să vină comisarii la voi acasă să vă dea bunurile "poporului"?

Asta se va întâmpla dacă Germania pierde războiul,

Villeneuve va fi bolşevizat, evreizat!

Asta vă doriţi?

Pentru a câştiga războiul, nouă, francezilor, ni se cer muncitori.

Trei categorii de vârstă pentru doi ani înseamnă mult.

Dar germanii, pentru a apăra Europa, îşi dau viaţa.

Cu miile, cu zecile de mii! Îşi dau viaţa.

Putem să le oferim măcar forţa de muncă!

N-am înţeles atitudinea ta faţă de Marchetti.

Pentru un necunoscut, în plus. Rezultatul? A fost împuşcat.

- N-a fost vina lui. - Dacă-I turnam, nu-I împuşca.

Nu spui nimic?

Nu înţeleg... Sunteţi de acord cu munca forţată?

Nu fac politică.

- Nu vreţi să plec. - Am nevoie de tine.

Dincolo de interesele dv., mai există şi o altă lume!

Ai o gură mare.

Şi-ar trebui să-mi ţin gura, dacă accept slujba dv.?

Dacă nu vrei să accepţi, găsesc pe altcineva, stai liniştit.

- Verific lemnul de la Lambert. - Aşa...

- N-ai mâncat nimic. - Nu mi-e foame.

- Nu-mi place când vă certaţi. - Mie da, mă menţine în formă.

Stai liniştită, o să facem un bărbat din frăţiorul tău.

Îi fac un semn şoferului, se opreşte şi-i luăm marfa.

Îi faci semn, şoferul accelerează şi celălalt te împuşcă.

- De ce nu s-ar opri? - Au consemne clare.

Se opresc doar la ordinele unuia de-ai lor.

Dacă văd o fată drăguţă întinsă pe jos, sigur se opresc.

Au consemne, nu se opresc niciodată.

Niciodată să nu spui niciodată.

Asta nu poţi prevedea.

Dacă eram acolo, jos, cu o puşcă, îi jefuiam.

- Sunt cel puţin 10 puşti în spate. - Eşti sigură de asta?

Informatorul meu mi-a spus că au luat camionul de la reparaţii.

Trec la aceeaşi oră, pe acelaşi drum.

E prea periculos.

O să ne uităm cu binoclul la ei, ca proştii?

Mai bine nişte proşti în viaţă decât eroi morţi.

Frumoasă autocritică, camarade.

Mă faci mereu să zâmbesc.

Despre camion... O să le spunem lui Edmond şi Max şi mai vedem.

Bine.

- Vii cu mine? - Unde?

Mă întâlnesc cu fiica şi cumnata mea la Serrigny.

- Continui să-ţi vezi fiica? - Hai, vino!

Aşa, măcar o să mă protejezi pe mine.

Vino să-mi scoţi pantofii.

Mai devreme, semnul tău cu mâna a fost prea evident.

Dacă eşti prinsă, nu mă mai ajuţi cu nimic.

Deja nu-mi eşti de mare ajutor.

- Tânărul, fratele patroanei... - DI Antoine?

Da, dl Antoine... Spune-mi despre el.

- E drăguţ. - Ce înseamnă că e drăguţ?

Dimineaţa, când vine, îmi zâmbeşte.

Asta înseamnă pentru tine că e drăguţ?

Dv. nu zâmbiţi niciodată.

Asta îmi reproşa şi Rita mereu.

"De ce nu zâmbeşti niciodată, Jean?"

Nu ştiu, nu-mi vine.

Nici tu nu zâmbeşti prea des.

Rita zâmbea tot timpul.

- Te supără să vorbesc despre ea? - Nu.

- Mă rog, puţin. - Vino!

- Vrei să te culci cu dl Antoine? - Nu.

Nu-mi place când mă minţi.

Abia dacă I-am cunoscut.

Gata, lasă-mă.

Şi opreşte radioul!

- Ai fost extraordinar. - Exagerezi.

- Deloc. - Sunt atât de închişi la minte...

Uneori, îmi doresc ca bolşevicii şi evreii să câştige.

- Deveniţi pro-bolşevic? - Nu pentru multă vreme.

- Nu crede că a vorbit bine. - Aţi fost aproape măreţ.

Totul e "aproximativ". Aţi observat că Heinrich Muller n-a venit.

Cred că încă-I mai doare spatele.

Când eşti iubitul lui Hortense Larcher, e clar că te doare spatele.

Nu înţeleg cum se poate afişa aşa cu el, n-are pic de mândrie.

E un gest curajos din partea ei.

Dle primar, pentru poza din jurnal, fotograful vrea să ieşiţi la lumină.

Ăsta e un lucru important! Vin chiar acum.

Domnule primar? Uitaţi-vă în obiectiv, vă rog!

- Domnule primar! - Tipul ăsta e din şcoală?

- Nu ştiu. - Ciudat mai dă cu mătura.

Da. Nu sunt un specialist.

Dă degeaba cu mătura pe gazon.

- Vreţi să vorbesc cu directorul? - Nu, să nu exagerăm.

Dacă Beriot angajează incompetenţi, e treaba lui. Gata, sunt al dv.!

- Faceţi una şi cu soţia dv.? - Bună idee. Jeannine!

- Luaţi-o de umăr, dle primar. - Da.

Aveţi grijă!

- Philippe! - Sunt bine.

Marcel... Te gândeşti vreodată la ce-o să facem după război?

- Nu. - Sunt sigură că nu e adevărat.

- Atunci de ce mă mai întrebi? - Opreşte-te o clipă!

- De ce? - Sunt obosită.

Sunt sigur că nu e adevărat.

- După război... - Suzanne, e un moment îndepărtat.

La fel şi socialismul, dar te gândeşti la el în fiecare zi.

Ai divorţa?

- Dacă mi-ai cere-o. - E tatăl fiicei tale.

- Nu I-am mai văzut de trei ani. - Pentru că e prizonier în Germania.

Nu ne înţelegeam grozav nici înainte de război.

Şi apoi te-am întâlnit pe tine. Nu complica lucrurile!

Suntem în mijlocul războiului, soţul tău e departe...

- Atunci la ce bun? - Uneori, e bine să mai visezi.

Da, îţi face bine, dar apoi se termină.

Să mergem, o să ajungem târziu.

- Ai fost cam dur cu Raymond. - Aşa zici?

Te ţine aici, te formează, îţi oferă un post important...

- Ai putea... - Ce să pot?

Să fii recunoscător.

De-asta I-ai luat de bărbat, ca să-i fii recunoscătoare?

- Îl iubesc. - Dragostea nu e mereu oarbă.

O să accepţi propunerea lui?

Nu ştiu.

- Mi-ar plăcea să accepţi. - Normal!

Vei avea un salariu bun, nu ajungi în Germania, rămânem împreună...

- Ce vrei mai mult de-atât? - Să fiu liber.

E un rahat! M-au sunat de la forţele de muncă.

- Ce înseamnă asta? - Sâmbătă, pleacă în Germania.

- Mâine, cel târziu, vin după el. - Dar spuneai că...

Asta era înainte ca domnul s-o facă dimineaţă pe eroul.

Marchetti i-a făcut raport şi i-a fost anulată excepţia.

- Nu regret ce am făcut. - Da? Şi acum ce facem?

Nu ştiu. Aţi spus că plec sâmbătă.

- Chiar vrei să pleci? - Ştiţi bine că nu.

- La ce te gândeşti? - Îl pot trece în Elveţia.

Până se liniştesc cei de la forţele de muncă. La nevoie, îi plătesc.

- După 15 zile, e înapoi. - E prea periculos.

- Îi e uşor să treacă în Elveţia. - Duminică, un cuplu a fost împuşcat.

Va trece fără probleme, e doar vorba de bani.

- La dv., mereu e vorba de bani. - Discutăm filozofie mai târziu.

Acum alegi! Mergi în Germania sau vii cu mine?

- Gata. - Puteţi pleca.

Aşteaptă-mă acasă, Jeannine, n-o să dureze mult.

Doamnă Chassagne...

- Vreau anchetă şi rezultate rapide. - Rezultate rapide sau adevărul?

- Aş prefera adevărul. - Atunci nu va fi prea repede.

- Îl puteţi descrie pe agresor? - Sigur e un evreu.

- Fiţi mai exact. - Păr negru, nas coroiat...

Ochelari mici de intelectual... Evreul tipic.

Un evreu cu un glonţ în stomac nu trebuie să fie greu de găsit.

Gata, ridicaţi!

Dle Beriot, agresorul purta o bluză a şcolii. V-a fost furată de curând?

Nu cred. Dar joia ştiţi că nu suntem aici.

Locuiţi aici, nu?

- Am fost plecat cu soţia mea. - Verificaţi treaba cu bluza.

- Nu-I arestaţi? - Pentru trafic de bluze?

Îi ştiu dosarul. Cântă Marsilieza, e francmason, e cu antinaţionaliştii.

N-ar organiza aşa ceva în şcoala lui. Cred că e o acţiune izolată.

Gata, mulţumesc.

Uite ce e, Marchetti. Într-un oraş,

primarul şi şeful poliţiei trebuie să se înţeleagă.

lar noi nu prea ne înţelegem.

- Arestaţi-I pe Beriot. - Nu.

- Sunteţi francmason sau ce? - Din nefericire, nu, dle primar.

Vă doresc însănătoşire grabnică.

Gata, plecăm!

Pare linişte, te poţi duce.

E frumoasă, nu?

Da.

Hai, du-te!

Dar nu stai mai mult de 20 de minute.

- Eşti bine, Suzanne? - Da.

- Nu mă saluţi? - Bună, mamă.

- Te-au eliberat? - Am evadat. Am avut noroc.

M-am gândit la tine zi de zi. Şi în fiecare noapte.

lartă-mă, sunt şocată, nu mă aşteptam.

Îţi dai seama? Tata s-a întors.

- Bunica spunea că n-o să te bucuri. - Ce tot spui?

- Stai tu cu ea două minute? - Da.

Vino!

- Eşti cu comuniştii? - Nu vorbim despre asta acum.

- Mă gândesc că n-ai mult timp. - Nu!

Nu trebuie să spui nimănui că m-ai văzut, Gerard.

Nu, sigur că nu.

Micuţa mai vorbeşte la şcoală. Mi-ai lipsit, să ştii.

Mă bucur că ai reuşit să scapi de acolo.

- Ţi-ai făcut griji că n-am scris. - Nu...

Părinţii mi-au spus de închisoare, de partid şi toate astea.

Ţi-e bine?

- Gerard, în tot timpul ăsta... - Aşteaptă!

Tot ce ai făcut din '40, oamenii pe care i-ai cunoscut... Nu mă priveşte.

Acum vreau doar să ştiu...

O să te întorci acasă?

- Sunt căutată de poliţie. - Nu vorbeam despre Villeneuve.

Stai!

- N-o să discutăm acum. - Dar când?

Nu ştiu.

O să te sun eu... Nu, nu pot să te sun de acolo.

- Ai putea reveni mâine aici? - Mâine?

- Nu, nu înţelegi. - Gândeşte-te la micuţă!

Trebuie să-i spun ceva. N-o fi capătul lumii să te întorci aici.

Bine. Mâine, la aceeaşi oră.

Nu vorbeşti cu nimeni. Dacă nu vin în 10 minute, pleci.

- De acord? - Da.

- Maria, adu-ne nişte vin, mi-e sete. - Da, domnule.

- Nu mai poţi continua aşa! - Adică?

- Te expui prea mult. - Ziceai că am vorbit bine.

Vrei să mă răzgândesc pentru că am fost împuşcat?

- Ar trebui să ţii cont de asta. - O să ţin.

Voi creşte represaliile, căutarea celor care se opun.

- Vinderea evreilor către nemţi... - Trebuie să faci contrariul!

Linişteşte puţin jocul.

Trebuie să câştigăm războiul. Crezi că e doar un slogan de propagandă?

Şi dacă nu-I câştigăm? Dacă germanii nu-I câştigă?

Dacă germanii nu-I câştigă?

Atunci suntem morţi, e simplu.

Dar îmi place prea mult viaţa ca să accept să se întâmple asta.

- Aveţi dreptul să faceţi asta? - E sânge, ce le spunem copiilor?

Poliţia nu mi-a cerut nimic.

În Franţa, ce nu e interzis e permis, chiar şi sub regimul Vichy.

Jules... Sunteţi implicat cu ceva în ce s-a întâmplat?

În povestea de dimineaţă? Sunteţi nebună. Nu facem aşa ceva.

Îmi promiteţi?

Nu vă promit nimic în ce priveşte activităţile mele, o spun şi gata.

- Spuneaţi că Chassagne e un monstru. - Da, dar tribunalul o va decide.

- Credeţi în eliberare? - Dv. credeţi în Dumnezeu?

Bună ziua.

- Îl caut pe dl Bleriot. - Beriot.

Eu sunt Marguerite Martin, noua profesoară de muzică.

Dar nu avem nevoie de o profesoară de muzică.

N-aţi primit avizul meu de mutare?

Nu. Dar poştaşii, în vremurile astea...

Dar eu ţin orele de muzică.

Nu, faceţi asta pentru că nu avem profesoară de muzică.

- Ţineţi şi ore de desen? - Cu desenul...

Educaţie religioasă, dacă vreţi. Am fost la colegiul Sainte-Genevieve.

- Religia nu e tocmai o urgenţă. - De ce să nu fie?

Ar fi bine să avem şi educaţie religioasă, legea ne obligă.

Bine, dar nu prea mult. Le spuneţi despre Biblie, regii magi...

La Academie, mi-au spus că o să mă şi cazaţi.

- La primul etaj, în camera mică? - Da, eventual.

Aveţi grijă când trageţi draperiile. Apărarea e foarte bănuitoare

după bombardamentele de la Montbeliard.

Îmi pare rău pentru orele de muzică, n-am vrut să vă supăr.

Eu îmi cer scuze, n-am fost prea primitoare.

Vă place să ţineţi orele de muzică?

Nu sunt chiar ore de muzică, dar da, îmi place să-i văd pe copii cântând.

- Vă place muzica? - Cânt la vioară.

- Mi-ar plăcea să vă ascult. - Nu sunt foarte talentată.

Nu mai am timp, de când am fetiţa.

- Nu aveţi copii? - Nu.

N-am găsit pasărea rară.

E ciudată mutarea asta în cursul anului.

- Au fost probleme la colegiu. - Cu cei din conducere?

Nu, e mai complicat.

- Gata. E bine aşa? - Foarte bine. Mulţumesc.

- Promiteţi să-mi cântaţi la vioară? - Poate. Pe curând!

Am 24 de ore să contactez călăuza şi să organizez tot.

Trec să te iau mâine dimineaţă? Bun.

Unde suntem aici?

La un client evreu arestat anul trecut.

Stai unde vrei, mănânci bunătăţile de la soră-ta şi mă aştepţi, da?

- Şi dacă vine cineva? - Nu vine nimeni aici.

Am plecat, trebuie să ajung la Pontarlier.

Voiam să vă mulţumesc pentru tot.

În familie, nu e uşor să mulţumeşti.

"Tată, e foarte frumos aici şi eu sunt tare cuminte."

"Învăţătoarea a spus în clasă că eu sunt un model."

"Ce este un model?"

"Mama n-a vrut să-mi spună."

- Ce faceţi aici? - Acelaşi lucru ca tine.

- Adică? - Mă ascund.

- Eu nu mă ascund. - Nu sigur, faci turism.

Ai o ţigară?

Englezească? N-o duci rău.

- Nici tu nu pari un sărac. - Ţigări englezeşti în vremea asta...

N-am mai văzut de când am plecat din Paris.

Eu sunt Claude.

Antoine...

- Pachetul. - Da, scuze.

- Ce faci aici? - Mă ascund.

- Dar tu? Eşti din Paris? - Nu, din Moissey.

Am ajuns la Paris ca să studiez arta dramatică.

- Ce-i asta? - Teatru. Sunt la Conservator.

- Ciudată treabă. - Tu cu ce te ocupi?

- Lucrez la gater. - Adică tai lemne toată ziua?

Da... Cam aşa ceva.

Şi asta nu e ciudat?

- Nu aveam de unde să ştiu. - Nu-ţi reproşez nimic.

- Atunci de ce eşti supărat? - Nu mă aşteptam, asta-i tot.

- O să găsim o soluţie. - O să dispar eu, e normal.

Cum adică, să dispari?

Soţul tău s-a întors! Vrei să-I provoc la duel?

De ce nu? Marcel, te iubesc şi vreau să trăiesc cu tine.

Ştiu doar că soţul tău e aici. Ce-o să-i spui?

N-am apucat să mă gândesc.

O să-I minţi şi eu o să-i mint pe camarazi?

- Nu. - Mie nu-mi place să mint.

E groaznic să-mi spui asta. Nu trebuia să-I mint.

A spus că nu-I priveşte ce-am făcut în timpul războiului.

Mai e şi-un tip de treabă.

- Marcel, opreşte-te! - Eşti gata să renunţi la fiica ta?

Dacă-i spui că-I părăseşti, n-o să poţi lua fata cu tine.

Mai vorbesc cu el mâine.

Nu vreau să-mi mai spui nimic, nu mă mai interesează.

De-acum, nu mai faci nicio activitate militantă, rămâi deoparte.

- Cum e cu camionul? - Vă va spune Suzanne, e ideea ei.

E un transport de arme de la atelierul de reparaţii.

Sunt doar doi tipi în cabină. Problema e să-i facem să oprească.

- Sigur nu e nimeni în spate? - Se pare că nu.

- Ce părere ai? - E prea periculos.

După fata de la atelier, pot fi şi 10 puşti.

Merită să ne asumăm riscul, nu?

- Ai vreo idee? - Probabil că nu vor opri.

- S-ar opri, dacă văd jandarmi. - Asta e sigur.

lar jandarmii s-ar opri pentru o fată frumoasă.

- Mama ta ţi-a pregătit astea? - Sora mea.

E cea mai bună masă... Nici nu mai ştiu de când.

- Mai ai fraţi sau surori? - Sunt fiu unic.

În viaţă, trebuie să fii unic. Aşa spune profesorul meu.

- De ce te-ai întors la Moissey? - Ca să scap de munca forţată.

Poliţiştii au venit la Conservator. Aveau toate numele...

Abia am apucat s-o ştergem. M-am gândit că aici o să am linişte.

Dar abia ce am ajuns, gata şi jandarmii.

Am sărit pe geam. Tu ce-o să faci acum?

Cumnatul meu o să mă treacă în Elveţia.

Eşti norocos.

Ţi-aş propune şi ţie să vii, dar nu ştiu dacă se poate.

Mulţumesc, o să mă descurc eu.

- Poate te ajută ai tăi. - Tata a fost rănit în Primul Război.

Serios?

- Un obuz I-a rănit la Verdun. - Tata a murit când aveam 10 ani.

A fost gazat în Argonne. Stătea tot timpul culcat.

- Toată copilăria ta a fost culcat? - Da.

Mai puţin pe 11 noiembrie.

Urma să fie parada.

În zori, mama îi punea uniforma, decoraţiile...

Crucea de Război, Medalia Militară, Medalia pentru Marna...

Îl puneam într-un scaun cu rotile şi mergeam la paradă.

Un coleg îi împingea scaunul.

Când trecea prin faţa noastră, dădea din mână aşa.

Tata nu vorbeşte niciodată despre război.

Nu vorbeşte niciodată despre nimic.

- Gata, poţi să-I treci? - Da, totul a fost bine.

- Ce-aţi păţit, domniţă? - Mi-e rău. Nu ştiu cum am căzut.

- Vă puteţi ridica? - Nu ştiu.

Nu, mă doare şi mai tare. Ar trebui să mă întind puţin.

- Mă puteţi ajuta să ajung acolo? - Nu puteţi să mergeţi?

Nu cred. Luaţi-mă în braţe, nu sunt grea.

Bine. Mă iertaţi.

- Da, sunteţi uşurică. - Sunteţi drăguţ.

Gata. Vă las uşurel.

- Mulţumesc. - E mai bine aici?

Îmi puteţi masa puţin genunchiul? Nu cred că mai pot pedala.

- Dar nu sunt medic. - Oricine ştie să facă un masaj.

Sunteţi drăguţ.

Aici?

Mai tare.

- Aici? - Puţin mai sus.

Vă pricepeţi.

- Nu mişca! - Staţi!

- Am o soţie şi trei copii. - Vrei să-i mai vezi? Dezbracă-te!

Mareşale, ne-ai redat speranţa

Patria va renaşte

Mareşale, suntem aici.

Bravo! Nu toţi cântaţi cum trebuie, dar o să mai lucrăm.

Acum, o să repetăm de două ori...

Aţi înţeles? Trebuie să fie antrenant, milităreşte.

Linişte, domnişoară. Cei care cântă bine...

Se descurcă, nu?

Nu ştiam că aveţi cântecul ăsta în programă.

Nu vorbeam despre cântec.

A reţinut deja toate prenumele şi deja s-a impus.

Îi dăm drumul!

Dacă vecinul dv. ascultă Radio Londra, spuneţi-i să n-o mai facă.

E evreu? Nu, nu putem face nimic. Doamnă...

A închis.

Curând, vor spune că suntem un comisariat de anti-naţionalişti.

Nu contează ce spun oamenii, mai încetaţi cu asta!

Mă iertaţi că vă deranjez în plină muncă.

- Domnule subprefect... - Ce se întâmplă cu Chassagne?

Ce se întâmplă?

Cere să fiţi mutat, spune că-I protejaţi pe Beriot.

- Nu e implicat în povestea de ieri. - E un anti-naţionalist.

Agresiunea a avut loc în şcoala lui. S-ar putea spune că-I protejaţi.

- Vreţi să fiu mutat? Vă rog! - Când o să vreau, o să vă spun.

Când un primar e împuşcat, e grav, chiar dacă e vorba de Chassagne.

- Aţi aflat ceva de agresor? - E rănit, căutam pe la medici.

Continuăm pe pista bluzei care nu a fost luată din şcoală.

Găsiţi-I pe acest tip, altfel Chassagne o să ceară mutarea mea.

Şi încă ceva, o cerere din partea nemţilor.

Au găsit cadavrul unuia dintre ai lor, dispărut anul trecut,

omorât de aproape.

Nemţii nu vor renunţa uşor la asta. Faceţi ce puteţi. Domnilor...

Ce facem?

O să discut puţin cu Beriot, să-I mai calmez pe Servier.

- Şi uciderea neamţului? - A trecut un an, ce să mai facem?

Mai bine aruncă-I la gunoi.

Trebuie să fie cumnatul meu.

Mă bucur că te-am cunoscut.

E ciudat, el nu fluieră aşa.

Stai să mă uit!

- Sunt poliţiştii! - Ne caută?

Aşa cred. Trebuie să mă fi turnat ai mei. Să plecăm!

- Nu pot pleca, am întâlnire aici. - Vrei s-ajungi în Germania?

leşim prin spate. Hai, mişcă-te!

- A mers bine? - Pe-al doilea I-am lovit puţin.

- E prea mică pentru mine. - Ţi-ar fi stat bine în uniformă.

Câţi mergem?

Doi jandarmi, doi care dau atacul şi încă doi de sprijin.

O să meargă...

Didier.

Julien...

- O facem azi? - Mai bine mâine.

- De ce să mai aşteptăm? - Trebuie să mai văd o dată.

- Să nu ne vadă ei pe noi. - E riscant! Să mai vedem o dată.

Bine. Diseară, să fiţi toţi echipaţi, plecăm mâine, la 10 dimineaţă.

Bună ziua.

Bună ziua.

- Aţi văzut un băiat de 20 de ani? - N-am văzut pe nimeni, domnule.

- De când sunteţi aici? - De cel puţin o oră.

Antoine!

Antoine!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro