Original subtitles

[sunet autobuz]

[sunet mașină]

- Liber? - Unde mergeți?

- Emil Racoviță, 45. - Da. Dați-mi să pun geanta-n spate.

Pot să vă rog și eu ceva?

Trebuie să duc niște Fornetti la copil. E în drumul nostru...

M-a părăsit nevasta acu’ trei ani de zile și-l cresc singur.

- Și pornesc aparatu’ după. - Dacă nu-i departe nu-i nicio problemă.

Nu-i, e la două străzi mai în față.

Nu puteam să plec, că-mi pierdeam rându’.

[șofer] Ce faci?

[șofer] Ia. Mănâncă cu frații tăi.

Asta e...

Dacă eu am plecat în Spania să muncesc în construcții...

Nevastă-mea s-a-nhăitat cu unu care ducea fete pe centură.

Acuma e și ea la pușcărie.

Acuma plânge și mă roagă s-o iert.

Eu o iert, cum să n-o iert.

Nu spune Domnu’ nostru că dacă cineva te supără

să-i întorci și obrazul celălalt?

Trebuie să iertăm.

Ce-a făcut ăla? Accident?

[șofer] Să vă dau geanta din spate.

Mulțumesc.

Nu mi-ați plătit cursa.

[șofer] Nu mi-ați dat banii. 35 de Lei.

- Imediat vă dau restu’. - [bărbat] Nu-i nevoie.

Mulțumesc frumos. Sănătate!

[sunet motor]

Nu vrei s-o lași la mine-n portbagaj? Nu prea e timp...

[scârțâit]

Pentru formalități veniți cu mine.

[femeie] Până pe la cinci după-amiaza nu mă trezesc.

Pe la șase-șapte dimineața abia dorm.

M-au trezit cu telefonul pe la 03:20 să-mi zică că-i la urgență.

Mi-am luat halatul de casă pe mine și-am plecat.

Dar tot degeaba...

Poate sunt eu nebună, dar...

Mi s-a părut că... C-a zâmbit când mi-a auzit vocea.

Câteva minute după n-a mai respirat...

L-am ținut de mână când...

Mă duc pân’ la baie.

[scârțâit]

[ciocănit]

Ești gata?

[femeie] Acuma vin.

[sunet chei]

[pași]

[pași]

[vânt, tunete]

[pași]

[ciripit]

[ciripit]

[bufnitură]

[bufnitură]

[bufnitură]

[bărbat] Nu mai plec în noaptea asta.

Sper că nu te deranjează dacă mai rămân o zi.

Andrei, e și casa ta, nu?

Oricum eu noaptea lucrez. Nu mă deranjezi cu nimic.

[Andrei] Am zis să-ntreb.

Să nu uit să-ți las cheile, că diseară nu sunt acasă.

[pași]

Mulțam! Îți rămân dator.

Domnu’ Dorneanu.

- Condoleanțe. - Domn’ procuror!

[procuror] Ce-ai, Rogoz? Nu vezi că stau de vorbă cu cineva?

Aoleu, scuze. Da’, am vrut să vă zic că l-am prins pe Șarpe.

Și mi-ați spus când îl prind să-l aduc imediat la dumneavoastră, de aia...

[procuror] Felicitări.

Ce faci Șarpe? Iară ne-ntâlnim?

Ești grăbit?

Nu mă grăbesc, domn’ procuror, Săru’ mâna...

Faceți-vă treaba. Eu aștept aici.

[procuror] Mulțumesc foarte mult.

Am crezut că te faci om serios, bă.

E, domn’ procuror, eu am prezdumția de nevinovăție.

- [procuror] Ce-ai, mă? - ’Prezdumția’ de nevinovăție.

[procuror] Da, mă, așa-i. Tu o ai. Ai dreptate.

Deci până nu mă dovediți, eu sunt om serios.

Corect. Hai, așteptați-mă mai încolo. Poftiți, domnu’ Dorneanu.

- Rogoz... - Aștept.

Lasă...

Pot să le văd?

Sunteți sigur că vreți să le vedeți?

Vă rog.

Leziunile alea nu sunt de la căderea pe scări.

Sunt prea multe.

Mă rog, nu vreau să mă hazardez în speculații.

[procuror] Căzătura aceea putea surveni după o altercație.

Există o listă de suspecți?

[procuror] Hmm...

[procuror] Știți cum e, că sunteți din domeniu, înțeleg.

Suspecți sunt toți cei care au fost acolo.

Numai că treaba-i delicată.

Erau numai judecători, procurori, avocați. Colegi de breaslă, cum s-ar zice.

Se fac cercetări, da’... mai cu mănuși, așa.

Cea mai convenabilă situație ar fi ca cineva din afară să...

Cea mai convenabilă situație ar fi ca tatăl meu să fie viu, domnule procuror.

- [procuror] Aveți dreptate, așa e. - Și nu e.

Și vreau să găsim vinovatul, nu să inventăm unul.

[procuror] Dacă există un vinovat.

Medicul legist încă n-a... încheiat... dosarul.

Scuzați-mă.

Eu v-am spus așa ce... Am mirosit la o primă vedere.

În orice caz,

examenul medico-legal o să ne răspundă la multe întrebări.

[Andrei] Există vreo înregistrare de la restaurant?

Camere de supraveghere? Ceva?

[procuror] Nu știu că n-am întocmit eu probatoriul,

da’ pot să arunc încă o privire,

deși n-am văzut...

Nu. Aicea nu e nimic.

Dar pot să-ntreb, să vorbesc cu procurorul de caz, deși...

Domnu’ Dorneanu, ce înregistrare la restaurantul ăla?

Numai o secundă, pe ăsta tre să-l iau că e important.

Zi repede, cât a luat?

Cum doi?

Cum adică a luat doi după atâtea meditații și...?!

Ce face, plânge?

Așa, păi și dacă a făcut de șapte, de ce i-a dat doi?

- [chelner] Bună ziua. - Bună ziua!

- [chelner] O singură persoană? - Poftim?

[chelner] O singură persoană sau mai vine cineva?

- O singură persoană. - Luați un loc aici, la masă.

Poftim.

- O cafea. - Atât?

Bine.

[pași]

- Mai aveți nevoie? - Nu, mulțumesc.

O toaletă?

Da. O luați înainte și coborâți pe scări.

[pași]

[bufnitură]

[pași]

Ce-ați pățit? V-ați lovit?

Nu, nu pot să zic că m-am lovit...

Tu ai fost în tură și ieri?

- Da, de ce? - Și ai fost și acum două zile?

- Bine, hai, că nu vreau să am probleme. - Te rog, vreau doar să te întreb ceva!

[sunet mașină]

[sonerie telefon]

Da, mamă.

Mi s-a descărcat.

Pentru că nu vreau să mă sune toată lumea, mamă.

Cum să uit de tine, mă mamă, mă, n-am uitat.

Cum să fie... Ca la înmormântare.

Mamă, nu pot să mai vorbesc acum. Te sun eu puțin mai încolo, bine?

Bine. Te iubesc.

Diferența e că eu pot să dorm noaptea liniștit.

N-are de ce să-mi fie frică, da?

Și diferența e că...

Mă lași în mama mă-sii să articulez și eu două vorbe?

Diferența e că eu îți închid telefonul acum, da?

Ia uite cum ți-l închid!

’Tuți diferența pizdii mă-tii! Îți arăt eu ție diferență!

[Toma] Păi, bine, măi Andrei, de asta am făcut eu ditamai vlăjganul de băiat?

Să nu-mi dea telefon?

Despre paharul cu apă la bătrânețe nici nu poate fi vorba?

Vezi că vin miercuri la București.

Te duc la un restaurant tare de tot să mănânci și tu ca un om.

Mă treci în agendă, da?

Vreau să-ți fac o propunere.

Business.

Cred că ai dreptate.

Avocatul e mai important ca judecătorul.

Alo, bună ziua. Domnul Mărăscu?

Sunt Andrei Dorneanu, fiul lui Toma.

Da, tocmai am intrat în posesia telefonului

și m-am uitat un pic prin el și, ca să zic așa,

ultima conversație telefonică din viața lui a fost cu dv și...

Cum?

Am înțeles.

Ca să vă confirme că vine după ce vă spusese că nu vine...

[sunet chei]

[pași]

[pași]

Nu ziceai că ești la serviciu în noaptea asta?

[femeie] Nu m-am mai dus.

Mulțumesc c-ai adus-o, eu n-aș fi fost în stare.

Ți-e foame?

Nu.

Dă și mie o țigară.

[sunet brichetă]

De ce stai pe întuneric?

Încerc să-mi imaginez cum e-n cavou.

[Andrei] I-ai pus și țigări la el?

[femeie, zâmbește]

Nu.

Deși poate ar fi trebuit.

Și niște whisky.

Și pe mine goală.

Mi-e dor de el.

Parcă n-am apucat să vorbesc nimic important cu el.

[femeie] Și eu am senzația asta.

Dimineața se dusese la control.

Mergea de două-trei ori pe an.

Și când m-am întors nu l-am găsit.

M-am culcat că eram moartă de somn.

M-am trezit cu el în mine.

[oftat]

Eu o să-mi fac o omletă.

Sigur nu vrei și tu?

Mă duc să mă culc.

[sărut]

Neața.

În seara asta plec.

Am și glumit pe tema asta.

Că știți cum e, la mine de obicei vin oamenii când au probleme.

Dânsu’ venea preventiv.

Și e foarte plăcut să poți să spui din când în când cuiva că e sănătos.

Nu mi-a venit să cred când am auzit.

Ce-i asta?

Domnu’ Toma a făcut o glumă. Știți cum era mereu pus pe bancuri.

Mi-a luat pixul din mână și a desenat inimioara aia

și a spus că acolo îl doare pe dânsu’...

de fiecare dată când îl consult eu.

Era tare drăguț.

Iar dumneavoastră ce i-ați răspuns?

Sincer?

Că-i scriu pe fișa aia Sindrom de adolescență întârziată

dacă mai face glume din-astea.

Și el?

El a spus:

„Dna doctor, în momentul în care o să fiu în aceeași încăpere cu o femeie ca dv

și n-o să-i fac curte înseamnă că ori am murit, ori am orbit.”

Și când se-mbrăca să plece, mi-a spus că ar vrea să moară repede,

când o fi...

Să n-apuce să-i pară rău.

Tatăl dv a fost un om fermecător și plin de viață.

Cred că am zâmbit o oră după ce a plecat.

Vă simțiți bine?

Da...

Aveți cumva o pastilă de cap?

Da, sigur.

Luați așa.

- Mulțumesc. - Cu plăcere.

Aveți idee cum se procedează cu sunatul la ambulanță?

Se... înregistrează convorbirile, se păstrează?

Nu știu, dar știu pe cineva acolo. Vreți să-ntreb?

- S-a-ntâmplat ceva? - Nu.

Pot să păstrez eu asta?

Din păcate, să știți că nu putem da fișa decât pacientului respectiv.

Îmi pare tare rău.

Vă fac un xerox?

Eu pe asta o voiam.

Dați-mi.

Astea sunt degete de mângâiat clape, doamna doctor.

Ce faceți, domnu’ Toma? Mă judecați? Haideți, sus!

V-aș cam judeca eu, da’...

întrebarea e dacă dup-aia executați pedeapsa?

Mă băgați la zdup?

Păi cu ce v-am greșit eu, domnu’ Toma, ia spuneți?

No... Judecătorul alege pedeapsa.

Nu, doamna doctor, găsesc eu pedeapsa potrivită pentru dumneavoastră.

Sunteți perfect sănătos.

Dar m-ați consultat numai de la brâu în sus.

[clinchet pahare]

- Bună ziua. - Bună ziua.

Sunt Andrei Dorneanu, fiul judecătorului Toma Dorneanu.

L-am cunoscut pe domnul judecător.

Ce nenorocire, domne’... ce nenorocire... Nici nu vă închipuiți cât...

Dar vă rog!

Da.

- Domnule... - Cepoi.

Domnule Cepoi, am să vă zic direct de ce am venit.

Știu că există un material filmat, din ziua cu „accidentul”, să-i spunem.

Aveți două camere de supraveghere,

una exact aicea și una încolo dinspre toaletă.

Aș dori să văd acele înregistrări.

[oftat]

Păi, ce faci, mă, Mitică, aduci așa cafeaua goală?!

Adu și tu un biscuite, o alună, ceva, ce!

[oftat]

Da, dar... vedeți dv, noi nu prea avem spațiu pe camerele astea.

Și dacă nu salvezi, camera filmează peste ce-a filmat înainte și...

Și nu v-a întrebat nimeni despre aceste înregistrări?

Nu m-a întrebat, domnu’ Andrei. Chiar m-am mirat și eu.

Dacă v-ați mirat înseamnă că v-ați gândit la ele.

Haideți, domnule Cepoi, să nu ne învârtim în jurul cozii.

Spuneți-mi cât mă costă

să am tot ce s-a filmat în ziua aia între orele 12:00-15:00?

Domnu’ Andrei, ce dracu’, domne’! Păi nu vă dădeam eu dacă era?

Dar dacă nu e?

Păi, eu l-am respectat pe domn Toma ca pe...

Domnule Cepoi, chiar vreți să ne vedem la tribunal?

Să știți că restaurantul ăsta se poate închide foarte ușor.

[oftat]

Văd că nu ne înțelegem.

Domnu’ Andrei.

Stai domne un pic... Stai un pic acolo.

A venit o dră și a luat înregistrarea chiar în seara aia.

Tinerică.

Mi-a zis că-i de la... Vă spun cinstit, nici n-am înțeles.

Mi-a zis niște litere, prescurtătură, cum ar veni.

Eu nici nu știam de capul meu.

Mi-a arătat și o legitimație, scris mic. Aia e, i-am dat-o.

M-am gândit eu dup-aia că poate... dar n-aveam de unde s-o mai iau.

A venit așa înțepată cu poc... cu tocurile alea,

cu țigara-n gură, bam... aia e.

Am dat-o.

Tăiați-mă, omorâți-mă, i-am dat-o.

Domnu’ Andrei, am mușchiuleț, de vită, argentinian...

Ce ziceți? Din partea casei. Mitică!

M-am gândit, să-ți aduc să vezi...

Ultimele fotografii făcute cu tatăl tău.

[muzică]

Le-am făcut la masă... Eu am boala asta, fac poze tot timpu’.

Știi ce-i ciudat?

Că te știu de când erai mic și abia acum îmi dau seama că ești leit taică-tu’.

[ambulanță]

[sonerie telefon]

- Pot să le iau? - Sigur că da.

Nu, confunzi.

Nu!

- Ioana? - Încă n-a început.

Pleci?

Da, am venit să-mi iau bilet pentru la noapte.

[copil, indistinct]

El e Bubu. Se ocupă cu halitu’ vieții mele.

Stai, mami.

[copil, indistinct]

Tu vii?

Eu plec și tu vii.

Destinul crud, cum s-ar zice.

De unde vii?

De la un festival.

Nu contează.

[Ioana, oftat]

Tu ce faci? Cum ești?

Nu vrei mai bine să mergem undeva?

De ce am prăjitură pe față?

Așa mănânci tu!

Când am aflat, eram la un festival de film.

Cu Bubu după mine.

Îl iau peste tot cu mine.

M-a sunat mătușă-mea să-mi spună.

Mătușă-mea a devenit, așa, un fel de vestitorul morții.

Cum moare cineva, cum pune mâna pe telefon și mă sună.

„A murit Toma.”

„A murit Toma.”

Mi s-a făcut rău instant și l-am scăpat pe Bubu pe jos,

că eram în parc, îl dădeam în învârtitoare.

Ăsta urla de nu mai putea, dar eu nu puteam să-mi revin.

Pur și simplu mi se tăiase filmul.

M-am gândit și la tine...

M-a luat amețeala din nou.

Da.

Nu știu pe nimeni să i se potrivească mai puțin ipostaza de mort.

Asta așa e.

Da’ aia e... Cu inima nu te pui.

Ce inimă?

De unde ai auzit asta?

N-a fost nicio inimă.

A murit pe... A căzut pe scări într-un restaurant.

[copil, imită tren]

Cum adică a căzut pe scări?

Păi cine moare din așa ceva?

Se pare că numai taică-miu.

În fine...

Nu vreau să mă mai gândesc la asta.

Nici eu.

Ce faci tu?

Tu.

Ești chiar tu.

[inspiră]

[copil, imită tren]

Și simpaticu’ ăsta de unde a apărut?

Chiar că-i simpatic...

O poveste mai veche.

La începutul facultății.

Am vrut eu să-l fac și l-am făcut.

Știi că nu mă-ncurc cu însurători și cu faze de genul ăsta.

Știu, pe pielea mea, Ioana.

Păi dacă voiai copil, puteai să-mi dai un telefon.

Nu, că nu mai aveam numărul, și...

Și casa lui Toma îți rămâne ție sau...?

Nu știu.

Nici nu mă interesează.

N-am să-nțeleg niciodată de ce dracu’ n-am îmbătrânit noi doi împreună, Ioana.

Am un film cu taică-tu’.

E doar o bucățică.

Am încercat să fac un documentar cu... cu judecători, da’...

Tu ai un film cu taică-miu?

Da, sunt doar zece minute

și e materialul brut, nu e nimic montat sau...

Ai un film cu taică-miu și îmi spui asta la juma’ de oră după ce ne vedem?

[copil, imită tren]

Mai bine-mi pui întrebări, nu? Altfel pare că vorbesc la pereți.

[Ioana] Nu, nu pare. Așa e în filmele documentare...

Da, mă uit încolo și zic așa de nebun?

[Ioana, râde] De nebun...

Zici cum se zice în orice film documentar.

Bine.

Sunt Toma Dorneanu

și de peste 25 de ani mă ocup cu judecatul oamenilor.

Cum s-ar zice, toți sunt proști numai eu sunt deștept.

Și le zic ce e bine și ce nu.

Un fel de Dumnezeu.

Mă gândesc de multe ori că dacă mă ia Bătrânul la ochi,

îmi dă una de nu pot s-o duc.

Să fii judecător...

De unde e aia?

Oh, m-am lovit la bicicletă.

Să fii judecător n-are legătură cu judecata dreaptă.

Are legătură cu legile.

Am dat de multe ori sentințe cu care n-am fost de acord.

Tocmai pentru că nu scara mea de valori contează.

Pe un judecător nu îl întreabă nimeni ce crede el.

Pe un judecător îl întreabă toți ce zice legea că trebuie făcut.

- Voi nu vă coaceți aici? E cald rău. - [Ioana] Ne coacem, nu ne coacem, aia e.

[Ioana] Era super cald.

- [Ioana, râde] - Mda.

Ce să zic? Nu știu ce să mai zic.

Pune-mi întrebări. Și dup-aia le scoți.

[Ioana] Nu, că nu vreau așa.

Haide, zi tu ce crezi că trebuie zis. Nu știu...

Da’ grea meserie ți-ai ales!

- Dai în brânci de atâta muncă. - [Ioana, râde]

Ce să zic?

Că jumătate din judecătorii din țara asta ar trebui să-nfunde pușcăriile?

[Ioana] Și tu?

Nu.

Chiar nu.

Da’ o bătaie la tălpile goale în piața publică, n-ar strica.

[Ioana] Ai făcut matrapazlâcuri?

Mă, tu ții cu ursu’...

N-am făcut.

Și am avut ocazii mari de tot.

Tunuri puteam să dau, dar am preferat să fiu în siguranță.

Uneori deșteptăciunea constă exact în a nu te crede mai deștept decât toți.

Ioane, dacă ai ști câți cunoscuți de-ai mei sunt după gratii...

Și dacă tot suntem la ora sincerității...

[Ioana] Futui! Bateria!

S-a terminat bateria.

Până am pus-o eu la încărcat, s-a cărat. Știi cum era el...

Cum ți-a zis?

Ioane.

[Ioana, râde]

Râdea de mine că sunt băiețoasă și îmi zicea „Ion”, „Ioane”, „Ionică”...

[pași]

[pași]

Toma.

Da, mami, da’ hai că nu-i voie aicea.

Te poți curenta.

Hai să mergem în cameră să ne jucăm! Mergem? Hai!

[Ioana, oftează] Pleci?

Da.

Tu până la urmă de ce n-ai mai dat la Drept?

Știu că te-a pregătit taică-miu aproape juma’ de an.

Nu știu, Andrei. M-am răzgândit pur și simplu.

Toată vara aia te-ai răzgândit în draci.

[oftează]

Dă-mi mie filmul.

Și așa n-ai ce scoate din el.

Mai bine îți fac o copie și ți-l trimit eu la București.

Ioana, pentru tine e doar un fost meditator.

Îți fac eu o copie să ți-o trimit.

Mersi.

De ce te-a întrebat „Ce-ai acolo?”

Când?

Nu știu, taică-miu zicea ceva de legi și te-a întrebat: „Ce ai acolo?”

[Ioana, surâde]

Era o prostie. Aveam o vânătaie. Mi-o făcusem la bicicletă.

Undeva pe mână, pe aici.

La bicicletă.

Bau! Ce faci, mami?

Care vrei?

Care o vrei, Andrei? Pe asta sau pe asta?

Nu-i frumos să vorbești cu spatele, iubire.

- Păi de ce? Că nu mă vede? - Da.

Care mașină o vrei?

- Sau pe asta, sau pe asta? - Asta.

Ia.

Dar n-am timp să mă joc acum că am un tren de prins.

[Bubu] Bine.

- [Ioana] Zi, pa! - [Bubu] Pa!

[Ioana] Nu-i dai un pup?

[Ioana, surâde]

Pa.

Drum bun.

Pa.

[scârțâit ușă]

[închis ușă]

[scârțâit podea]

[bufnitură]

[sonerie telefon]

Alo?

Alo? Cine e?

Tată?

[trântit ușă]

[ciocănit]

N-ai mai plecat?

Acum plec.

Vii la o țigară?

Închide ușa, Elena.

S-a întâmplat ceva?

Da. A murit taică-miu. Închide ușa.

[foșnet ambalaj]

[scârțâit ușă]

Să știi că n-a murit numai taică-tu, a murit și bărbatul meu.

Știu.

Doar că tu o să-ți găsești alt bărbat.

Trebuie să rezolvăm și cu succesiunea.

Rezolvă tu. Eu nu vreau nimic.

Măi să fie!

L-ai iubit dezinteresat, deci?

Spune dracu’ odată ce ai de spus și nu mai face pe rănitu’.

- Vreau să văd filmarea aia. - Ce filmare?

Aia pe care ai luat-o de la restaurant.

Ai citit prea multe cărți polițiste, băiețaș.

Nu mă lua cu băiețaș, da?

Ai luat filmarea de acolo. Vreau s-o văd.

Tu ai înnebunit?

[bufnitură]

[pași]

[lătrat]

[lătrat]

[sunet mașină]

[sirenă tren]

Ți-am adus țigări...

Și o bere.

Ce mai zici tu, mă, tată, mă?

Ce mai zici tu?

[plâns]

S-a dus bulionu’? S-a dus.

E, pula exagerez!

N-auzi, două bilete la film, două sucuri și... o asta de floricele.

Da păi dacă era de la supermarket

la 60 de mii luam o Cola la doi litri și aia era.

Da’ aicea, fraierii ăștia îți aruncă niște paie

și trei cuburi în ele și ți-a luat bănuțul.

Ai înțeles?

Du-te bă d-aicea! Bă, la masă s-o duci tu, mă!

Păi, cum mai amortizez în veci? Tre’ s-o iei de nevastă dup-aia, ce faci?

Ia stai un pic. Stai.

Frățioare, tre’ să te las. Mă sună al meu.

Da, tati.

Nu, puiule, așteaptă-mă că vin imediat, da?

Hai... Hai că vine tati imediat acasă, da? Mai am un client.

- Bine. Vezi cu mami dacă... - Lăsați-mă aici, vă rog.

Păi, ce facem, mă, nu mai mergem la gară?

Nu, lăsați-mă aici.

Mamă, m-ai omorât. Stai, tati, că te sun io...

- Șapte lei. - Mersi mult.

Aur masiv... 200 de euro.

Nu, mulțumesc. Nu mă interesează.

[pași]

- 150 de euro, boss, aur masiv. - Nu port ceas.

100 de euro.

Faci cadou la o fată frumoasă. 100 de euro aur masiv...

No more bets.

Paisprezece roșu.

Îmi porți noroc, Elena. Mereu câștig la tine.

Dealer nou.

[sonerie]

Dacă vrei să te măriți din nou,

să mă treci și pe mine pe lista pretendenților.

Nu ziceai că pleci în seara asta?

O să plec când o să-mi spui de ce a murit taică-miu.

Tu ești nebun? Eu nu am voie să vorbesc cu nimeni aici.

Vreau să văd și eu filmarea aia.

Bună seara. Ce s-a întâmplat? Vă pot ajuta cu ceva?

Domnul caută toaleta.

Toaleta e în stânga.

- [bărbat 1] El este. - [bărbat 2] Căutați pe cineva?

Da. Pe Elena Dorneanu.

Îmi pare rău.

Este interzis să luați contactul cu crupierii. Vă conduc la ușă dacă vreți.

Sunt fratele ei și trebuie să-i comunic ceva foarte important.

E treaba dumneavoastră cine sunteți. E interzis.

Vă arăt și buletinul, pe cuvânt. Mă cheamă Dorneanu ca și pe ea.

Trebuie s-o anunț ceva.

Vă rog.

Stați puțin. Am nevoie de două minute. Nu mai mult. Pe cuvânt.

N-aș mai fi venit aici dacă nu era important. Vă rog!

Vă rog!

Stați puțin, a murit tata și trebuie s-o anunț.

Haideți, vă rog eu, lăsați-mă...

- Condoleanțe. - Stați puțin.

- Îi spuneți după program. - Două minute, n-am nevoie de mai mult...

Domne’ ce nu înțelegeți, n-am nevoie decât de două minute!

[Andrei] Stați puțin! Stai puțin!

Boss, e închis.

Păi cum? Că dimineață era deschis.

Știu, dar acum e inventar.

Mă lași și pe mine până la toaletă, două minute?

OK. Du-te, dar nu sta mult!

Mersi.

[pași]

[căzătură]

[curs apă]

[sunet chei]

Ai avut program scurt?

Îmi zici și mie cum te-ai cunoscut tu cu taică-miu?

De ce nu l-ai întrebat pe el?

Sincer?

Nu mi se părea că e cine știe de capul tău și-am zis să nu-mi încarc memoria.

[clipocit apă]

Și cum de te-ai răzgândit?

Cum te-ai cunoscut?

Venea la cazino?

Ce vrei tu de fapt, Andrei?

- [Elena, gâfâit] - [Andrei, gâfâit]

[bărbat] Ai frate și tu o țigară?

Mersi.

[sunet mașină]

Șefule, îmi dai să sun și eu un minut?

[cheie în broască]

[scârțâit ușă]

Am intrat cu cheia lui taică-miu.

[Ioana] Ce-ai pățit?

Sunt obosit.

Pot să dorm aici în noaptea asta?

Ce s-a întâmplat, Andrei?

Am obosit.

Pot să dorm cu Bubu dacă mă lași.

Cum să dormi cu Bubu?

[Ioana, inspiră, scâncet]

Hai, vino.

[Andrei, plâns]

[Andrei, plâns]

- [Andrei, plâns] - [Ioana, șâșâit]

Gata.

- [Andrei, plâns] - [Ioana, șâșâit]

Gata.

- [Andrei, plâns] - [Ioana, șâșâit]

Gata...

[croncănit]

[croncănit]

[croncănit]

Crede-mă că înțeleg perfect cum te simți. Dar în situații d-astea nu...

Nu înțelegi cum mă simt.

Acum nu mai contează.

[copil, indistinct]

[Ioana, plâns]

[Ioana, plâns]

[Ioana, oftat]

- [Ioana, plâns] - Tu ai idee dacă...

Taică-miu avea dușmani? Sau...

Nu știu, ți-a spus vreodată ceva de genul ăsta?

Nu.

Habar n-am. Nu mi-a spus nimic.

Oricum, ce mai contează acum, Andrei?

Pe bune, înapoi nu-l mai aduci.

Mă întreb ce ar fi făcut el dacă ar fi fost în locul meu.

Tu nu ești el.

Am remarcat și eu.

Adică, tu elimini complet varianta asta cu căzutul pe scări?

Nu elimin nimic, doar că...

Mi-ar trebui...

o poveste măcar un pic mai credibilă.

Ca să pot să trăiesc mai departe.

Scările alea nu mă ajută deloc.

[Ioana, oftat]

Da...

Și cât mai stai în Cluj?

Adică aici poți să stai cât vrei tu.

Mă întrebam cât poți să mai lipsești de la București?

Știu că asta întrebai.

Trebuia să fiu de ieri acolo.

[Bubu] Mami, mi-e foarte foame!

Da, mami, imediat.

[Ioana, drege vocea]

Și cine ziceai că e tatăl lui Bubu?

E un fost coleg de facultate.

A plecat din țară...

Ar fi vrut să plecăm împreună,

dar pe mine nu mă interesează să trăiesc în altă parte.

Nici măcar nu i-am mai spus că sunt gravidă.

A prins o bursă în State și...

Hai că m-aș cam duce și eu.

Vrei să te joci cu mine?

Gata?

Gata? Nu mai vrei să prinzi trenul?

Nu mai vrei să prinzi trenul?

Ba da, mami, Andrei trebuie să plece acum.

- Bine. - Are treabă...

Dar, de ce te-ai lovit acolo?

Am căzut.

- Păi de ce? - S-a împiedicat, iubire.

- Și încă nu a reușit? - Ce să reușească?

Încă nu a reușit să prindă trenul?

- Ba da. O să-l prindă chiar astăzi. - Bine.

Vine mami acuș cu papa.

- Vii la o țigară? - Nu.

[procuror] Trebuie să și muncească cineva în instituția asta.

Ne vedem mai târziu.

Vă salut, domnul Dorneanu.

Ce ați pățit?

Nimic, am căzut pe scări.

Ați căzut pe scări?

Poftiți.

Mă scuzați, cine e?

Procuror Szekely. Frumoasă, nu?

Totuși tatăl meu își făcuse un control medical chiar în ziua respectivă.

Nu vi se pare ciudat

ca la câteva ore să facă un atac de cord și să se curețe?

[procuror] Acuma știți cum e, totul pare ciudat atunci când moare cineva.

Eu v-am spus concluziile medicului legist.

Și concluzia dv care e, domnule procuror?

Fața lovită, pumnul umflat...

[Andrei] Parcă nu astea-s semnalmentele după care cunoști un atac de cord, nu?

Concluzia mea nu prea contează în situația asta.

Dar dacă vreți să redeschideți dosarul, sunt primul care o voi face.

Dar s-ar putea să ajungem în același punct.

[Andrei] Domnule procuror, existau camere de filmat în restaurant.

De ce nu s-au reținut înregistrările?

Ce bine că ați deschis subiectul, că altfel uitam. S-au reținut.

Chiar procurorul Szekely, pe care...

ați întâlnit-o, le-a luat.

Numai că le-a depus la probatoriu abia ieri.

Și-a luat două zile de concediu medical. Are niște probleme de sănătate.

[sonerie telefon]

Se pare că are un nodul pe sân.

[procuror] Oricât ar fi de urgent, sun eu.

Știți, noi mai ieșim la câte o țigară și îmi povestește.

Se pare că are un nodul mare pe sânul drept

și și-a luat două zile să-și facă biopsia să vadă dacă...

Iertați-mă...

Domnu’ Dorneanu, eu vă înțeleg durerea

și poate că în situația dv aș fi la fel de pornit.

Dar... vreau să vă asigur că noi ne facem meseria cât se poate de bine.

Camerele alea de filmat nu ne ajută la nimic.

Adică...

Una dintre ele nici măcar nu mai funcționa,

era lăsată acolo așa mai mult la intimidare,

să se poarte chelnerii frumos cu clienții.

Cea de la baie însă mergea.

Și se vede foarte clar cum domnul Dorneanu a trecut

și după care nu mai trece nimeni

până în momentul în care e descoperit căzut.

Pot să văd filmarea?

[procuror] Da, bineînțeles că puteți, doar sunteți de-al nostru.

Dar nu acum.

După ce se oficializează rezultatele, vă dau materialul eu cu mâna mea.

Mă scuzați, am un tren de prins.

[procuror] Vreți să vorbesc cu cineva să vă ducă la gară?

Nu, mulțumesc.

Aș vrea să știu de ce a murit taică-miu.

Mă puteți ajuta cu asta?

[semnal sonor anunț tren]

[Andrei] Elena...

Ce-i cu tine aici?

S-a întâmplat ceva?

Nu știam când e trenul și-am venit după ce ai plecat tu.

[Andrei] Ești aici de azi-noapte?

Voiam să-ți spun că azi îmi strâng lucrurile și plec.

Tot ce-i acolo e al tău.

Legal nu e. Se face o succesiune și dup-aia...

Nu, nu mă interesează nimic din toate căcaturile astea.

Am știut de la început că...

Că n-o să dureze.

Era prea bine ca să dureze.

M-am pregătit pentru momentul ăsta în fiecare zi, dar...

[Elena, oftat]

Tot nepregătită m-a prins.

[Elena, oftat]

[Elena, plâns]

[sunet tren]

Ioane, dacă ai ști câți cunoscuți de-ai mei sunt după gratii...

Și dacă tot suntem la ora sincerității...

[Ioana] Futui! Bateria!

[semnal sonor telefon]

[Toma] Păi, bine, măi Andrei, de aia am făcut eu ditamai vlăjganul de băiat?

Să nu-mi dea un telefon?

Presupun că despre paharul cu apă la bătrânețe

nici nu poate fi vorba, nu?

Vezi că miercuri vin în București.

Te scot la un restaurant tare de tot, să mai mănânci și tu ca omul.

Notează în agendă.

Și vreau să-ți fac o propunere. Business.

Cred că ai dreptate.

Avocatul e mai important decât judecătorul.

Și să-mi aduci și mie niște poze cu haremul tău,

să-mi clătesc privirea de bătrân libidinos.

[Toma, râde]

Nu știi cât mă enervează robotul ăsta, dar mobilul îl ai închis nonstop.

Sper că ești la vreo gagică!

Miercuri, da? Rămâne așa. Bine, te pupă tata.

[muzică]