Original subtitles

Mergeam să petrecem Crăciunul la munte.

Tata construise o cabană din lemn,

iar noi urma să o vedem pentru prima dată.

Plecasem în vacanţă abia de patru ore,

dar lucrurile nu mergeau prea bine.

Ce surpriză!

Putem să facem îngeri de zăpadă când ajungem la cabană?

La viteza cu care ne mişcăm, o să ajungem după înserat.

- Deci nu putem, găgăuţă. - Alexander, de ce îi spui aşa?

Da. Cine pe care face găgăuţă?

Pe cine. "Cine pe cine face găgăuţă?"

Poţi să fii şi mai enervantă?

Alexander, ia te rog! Lasă-te pătruns de spiritul Crăciunului.

Fac societăţii un bine. Exprimarea gramaticală e pe cale de dispariţie.

Dacă vrei să faci un bine,

- ...bagă-ţi capul în traistă şi taci. - Alex!

Tată, pot să-mi pun căştile, să nu-l mai aud?

Nu. Am zis fără căşti.

E o vacanţă în familie. O să ne bucurăm de compania celorlalţi.

Hai să purtăm o conversaţie plăcută.

De la o vreme nu prea aud conversaţii plăcute între tine şi mama.

Ia vezi!

Se înrăutăţeşte vremea.

Dă drumul la radio.

N-ai verificat prognoza?

Vremea continuă să se înrăutăţească în tot statul.

Viscolul vine dinspre vest.

Meteorologii apreciază că este cel mai puternic viscol

din ultimii 15 ani.

În următoarea oră, autorităţile vor închide trecătorile montane.

- Să ne întoarcem? - Judith, ai auzit şi tu.

Viscolul vine din spate.

Dacă ne întoarcem, îi ieşim în întâmpinare.

Splendid!

Trecătoarea mai rămâne deschisă o oră, noi ajungem în 30 de minute.

Nu păţim nimic.

Totul va fi bine. O să ajungem şi o să vă placă la nebunie.

Ura! Mergem în vacanţa de Crăciun şi nu trebuie să ne întoarcem!

Ce bine o să ne simţim!

Am ajuns.

Ura!

Nu se poate!

- Incredibil! - Am folosit cele mai bune materiale.

E nemaipomenită!

E uriaşă!

Haideţi repede!

- Mai repede! - Vin.

Fenomenal!

Ca lumea!

Tată?

Unde e televizorul?

Nu există.

Tati, uite ce brad!

Ce părere ai?

E grandioasă.

Grandioasă?

Mă aşteptam la...

Ai zis că e o cabană în pădure.

- Nu-ţi place? - Ba da!

E superbă!

N-am mai văzut ceva atât de frumos. Mi-ai făcut o surpriză minunată.

Mulţumesc.

Decoratorul ne-a aprovizionat

cu absolut tot ce avem nevoie, de la rachete de zăpadă la aspirină.

Orice îţi trebuie, găseşti aici.

Credeam că alegem un brad din pădure

şi îl tăiem noi.

Vine viscolul, nu cred că am reuşi.

- Pot să împodobesc bradul azi? - N-am nimic împotrivă.

- Haideţi să aducem din maşină! - Bine.

Poftim.

Unde sunt cutiile cu ornamente?

Nu ştiu. Charles, unde sunt ornamentele?

Nu ştiu.

- De ce aş şti eu? - Nu le-ai pus în maşină?

- De ce să le fi pus în maşină? - Fiindcă te-am rugat. Erau împachetate.

Nu ţin minte să-mi fi spus ceva despre ornamente.

Ba sigur ţi-am spus.

Nu contează.

Sunt frumoase şi beculeţele.

Nu vi se pare? Nici nu avem nevoie de ornamente.

Aşa e, Emily.

Ai dreptate, bradul e frumos şi neîmpodobit.

Cui îi trebuie ornamente?

Nu te duci să-ţi vezi camera?

A fost cândva voie bună la noi?

Am nişte amintiri vagi, dar poate sunt doar închipuiri.

- Da, când eram mici. - Ce s-a întâmplat?

Ştii bine.

Viscolul se înteţeşte. N-a minţit meteorologul.

Aş bea ceva cald. Tu?

Mă duc să-mi desfac bagajul.

Mamă, când se potoleşte viscolul, facem un om de zăpadă mare?

Vă ajută şi tati.

Da, vă ajut şi eu. Îmi place să fac oameni de zăpadă.

Mami, o să vreau un morcov pentru nasul lui Frosty.

Iar tati, să nu te sperii dacă-ţi lipsesc nasturii negri.

E pentru o cauză nobilă.

Ochii lui Frosty.

Aşa...

E Ben.

Trebuie să răspund.

Ziceai că n-o să munceşti aici.

I-am spus să nu mă sune decât în caz de urgenţă.

Mă scuzaţi, revin imediat.

Nu. Explică-mi!

Ce?

Nu!

- N-ai vorbit deloc. - S-a rezolvat, mersi că te preocupi.

Em, puiule, poţi să laşi jocul?

Alexander, închide tableta. Jennifer...

Închide laptopul.

Avem o nouă regulă.

Nu se folosesc dispozitive electronice pe durata vacanţei.

- Ce? Eşti nebun? - Şi ce facem când nu putem ieşi afară?

E Crăciunul.

Citiţi, povestiţi, vorbiţi între voi...

Faceţi prăjituri cu mama voastră...

- Puteţi face multe. - Îţi închizi şi tu telefonul?

Eu îl folosesc în interes de afaceri.

Dacă nu sunt călare pe situaţie, se poate întâmpla o catastrofă.

Clar.

Obrăznicia ta începe să mă deranjeze.

Charles, vreau să-ţi zic o vorbă.

Ce e, Judith?

Nu-ţi place planul meu?

Copiii ăştia nu apreciază ce au.

- Stau permanent cu ochii în ecran. - La ce te-aştepţi?

Tu vorbeşti întruna la telefon.

- Am de rezolvat probleme importante. - Bineînţeles.

Nu e vina mea dacă se dezlănţuie iadul când plec din oraş.

La tine la firmă e mereu dezlănţuit iadul.

De ce n-o botezi Construcţii Pucioase SRL?

Nu se întâmpla aşa dacă erai gata la timp.

Poftim?

Să te fi suit în maşină la timp. Ne-ai stricat tuturor dispoziţia.

- Am pornit cu stângul. - Tu ţipai.

Nu ţipam la nimeni.

Nu voiam să-ţi spun.

Atâta mai avem.

Atâta mai avem şi pierdem tot.

Tu eşti tot timpul pe cale să pierzi tot.

Nu îţi dai seama? Poate n-ar fi aşa rău să pierdem tot.

Am putea locui în casa de pe Waverly, ca atunci când eram fericiţi.

Ce frumos!

Bate-ţi joc de succesul meu! De parcă e rău că vă întreţin pe toţi.

Îţi ofer de toate!

Dar nu-mi dai tot ce am nevoie. Nu înţelegi?

Mama? Tata?

Da, Em.

Da?

Mami, am uitat să-ţi spun...

Colegul meu Benjamin a zis

că eşti cea mai frumoasă mamă din clasa noastră.

Drăguţ din partea ta să-mi transmiţi un compliment atât de frumos!

Puiule, e foarte târziu. Du-te la culcare.

- Bine. - Hai!

Noapte bună, Em!

M-am săturat de prefăcătorie.

Ce prefăcătorie?

Suntem ca doi străini care locuiesc împreună.

Când trecem unul pe lângă altul pe hol, ne ferim amândoi.

Ne străduim să nu ne atingem.

Ziceai că anul ăsta de Crăciun va fi altfel.

Că aici va fi un fel de sanctuar,

că vom avea ocazia să ne cunoaştem din nou.

Dar îmi dau seama că e o prostie să-mi închipui că se va schimba ceva.

Judith...

Tu vrei să mai trăieşti aşa?

Eu, nu.

Judith...

Ce vrei să spui?

Cred că ştii deja.

Credeam că se va schimba totul odată ajunşi la cabană,

dar era exact ca înainte.

Mă rog să nu divorţeze părinţii mei.

- Ce se aude? - Nu ştiu.

Ajutaţi-ne! E cineva?

Mă uit pe camera de supraveghere.

- Sunt nişte oameni la uşă. - Trebuie să-i primim în casă.

Or fi îngheţaţi.

Deschideţi!

E cineva?

E cineva?

Vă rugăm!

Ne deschideţi, vă rugăm?

Intraţi!

Oţi fi îngheţaţi de frig. Haideţi lângă foc!

Mulţumesc.

Am derapat şi ne-am izbit de un copac. Am abandonat maşina.

Am văzut lumină la dv. Am mers o oră cu vântul în faţă.

Mergeam la Whiteplane, la schi. Credeam că reuşim să străbatem trecătoarea.

Suntem familia Tucker, din Greensburg. Eu sunt Joe. Soţia mea, Amy.

Eu sunt Emily. Am opt ani.

Fata mea, Lucie, are 15 ani, iar Robbie, 16.

Fratele meu, Alexander, are 15 ani.

Sora mea, Jennifer, are 14 ani.

Mama, Judith, are 39 de ani, iar tata, Charles, are 50 de ani.

Ar trebui să vă daţi jos costumele de schi.

Păi eram echipaţi de schi. Din păcate, celelalte haine au rămas în maşină.

Nu-i nimic, vă îmbrăcăm noi în ceva.

- Da. - Vă mulţumim pentru generozitate.

Camerele de oaspeţi sunt în dreapta. Simţiţi-vă ca acasă!

Mulţumim din inimă!

Îi conduc eu.

O să vă aduc de îmbrăcat.

Alexander şi Jennifer, haideţi să găsim nişte haine pentru copii!

Doar nu pretinzi să-mi împart hainele cu o străină!

- Mă fac că n-am auzit. - Le dăm pe mână şi calculatoarele?

Da, le dăm hrană, paturi, prosoape şi orice mai au nevoie.

Daţi-i zor!

Aveţi o casă grozavă.

Mersi. Mă bucur că vă place.

- Joe? - Da.

Am construit-o ca o surpriză pentru soţie.

Dar ei nu-i place, zice e prea grandioasă.

Poftiţi, v-am adus de îmbrăcat!

Aveţi la baie şampon, săpun şi tot ce vă trebuie.

Nu vă sfiiţi!

Mulţumesc.

Ne cerem scuze că vă deranjăm, mai ales acum, de Crăciun.

Nu-i nicio problemă.

I-am dat puloverul tău maro. Nu te superi, nu?

- Nu. - Mă duc să fac nişte vafe.

Bun...

E gata micul dejun.

La ţanc!

- Vă e mai bine, v-aţi mai dezgheţat? - Şi-ncă cum!

- Nu-mi mai simţeam picioarele. - Eram pregătiţi doar pentru o zi de schi.

Am pus pe noi toate păturile şi cârpele din maşină.

Aveam un prosop la gât pe sub glugă.

Îţi stătea bine.

- Un frate şi o soră care chiar se plac... - Te-aş plăcea şi eu mai mult

dacă ai arăta aşa.

Haideţi la masă!

Mulţumim.

De ce nu v-aţi împodobit pomul?

Am uitat acasă ornamentele.

E frumos şi aşa, doar cu beculeţele.

Ba nu, pare golaş, trist, singur şi deprimat.

Să-i facem nişte podoabe bietului pom!

Din ce?

- Facem şiraguri din chestiile astea. - Aveţi floricele de porumb?

Mă uit în cămară.

Putem să facem ornamente şi din fursecuri.

Ura!

Facem ornamente de Crăciun!

FLORICELE DE PORUMB

După ce am făcut ornamentele,

eu, Jennifer şi Alexander am fost de acord să ne împărţim darurile cu Tuckerii

ca să nu se simtă prost.

Am o idee grozavă.

Schimbăm etichetele şi le dăm cadourile Tuckerilor.

Ce ziceţi?

- Bine. - S-a făcut!

Mama ne-a ajutat să schimbăm etichetele.

Robbie a primit tricoul pentru Alexander..

LUI LUCIE DE LA MOŞU'

...iar Lucie, colierul asortat cu cerceii lui Jennifer

Când Robbie şi-a desfăcut cadoul, Alexander s-a bucurat,

deşi îşi dorise mult tricoul.

A fost un miracol de Crăciun.

Ce frumos e!

Bravo, aţi făcut treabă bună!

Eu am înşirat floricelele.

- Te-ai priceput. - Cum arată pomul!

Uitaţi! Mamă!

Am uitat ceva. Mă întorc imediat.

Chiar l-a adus?

Mă tem că da.

Oricum, e...

- O morişcă? - Da.

- Chiar arată bine. - Merge.

- Da. - Nu văd.

Da, da.

Cum pun îngerul în vârful bradului?

Nu te uita la mine, eu n-ajung.

Ştii ceva?

Cred că pot să te ajut.

Mulţumim.

Aşa!

Ce frumos!

- Ce frumos! - Chiar arată bine.

Foarte drăguţ!

- Bravo! - Hai că ne descurcăm.

Bravo!

Există o tradiţie în familia noastră.

În Ajunul Crăciunului,

fiecare copil desface un cadou.

Aş vrea să împărtăşim cu voi această tradiţie.

Bine?

- Pentru mine? - Da.

În acea seară friguroasă, în care a şi nins,

am început în sfârşit să înţeleg ce înseamnă să dăruieşti.

Da.

Ştiu pentru cine e ăsta.

Ce drăguţ!

Nu se poate!

- Mersi, mamă! - Ce tare e!

Mulţumesc.

Schimbul de daruri a fost mai plăcut ca niciodată.

Ce frumos ai cântat!

- Aş vrea să cânt şi eu la un instrument. - Nu e aşa greu.

Te învăţ eu.

Sunt două acorduri. Unul...

- Aşa... - Şi doi.

- Bine. - Gata?

Vezi? Nu e greu.

- Cum ai învăţat să cânţi? - La şcoală, la ora de muzică.

Poate trebuia să mă înscriu şi eu la muzică ori canto, în loc de elocuţie.

Lasă, îmi zgârii timpanele şi aşa, mersi frumos.

Ce amuzant!

Eu am auzit-o pe Jennifer cântând la duş.

Cântă bun.

Bine. Cânt bine.

A trebuit să facem studiu individual la un seminar.

Eu mi-am ales greşelile gramaticale. Am făcut şi blog pe tema asta.

Are trei cititori mari şi laţi.

Unul e mama.

Am 38 de cititori şi am început abia săptămâna trecută.

Meserie! O să te citesc şi eu.

Te vor urmări 39 de persoane.

Corectitudinea gramaticală poate salva vieţi.

De exemplu: "Să mâncăm bunica",

care înseamnă: "S-o devorăm pe bunica",

se transformă prin adăugarea unei virgule în: "Să mâncăm, bunica".

Acum bunica e invitată să se înfrupte din bucate.

Şi eu am făcut engleza cu doamna Donnelly.

De 50 de ani dă la clasă acelaşi exemplu.

De ce mă ridiculizezi mereu?

- Asta fac fraţii mai mari. - Nu şi acasă la noi.

Mersi.

Robbie!

Ce e?

Cine joacă Monopoly?

- Eu! Eu! - Ce bine!

- Jucăm. - Eu!

Săptămâna trecută ţi-am luat şi banii, şi hotelurile, şi te-am lăsat sărac lipit.

Pentru că vă iubesc şi vă las să câştigaţi.

Da, cum să nu!

Mai pune-i şi tu la punct!

Ăla eşti!

Îmi aleg maşinuţa.

Tu eşti pisica, iar tu, degetarul.

Eu sunt maşina de curse.

- Haideţi! - Eu sunt gata.

Şi eu joc!

Ce bine ne distrăm!

Uitaţi-vă la ea!

- Ce se întâmplă? - Bine!

Nu-mi place să mă laud, dar mă pricep la Monopoly.

Vreau să...

Sunt foarte bună la strângerea chiriilor aşa că am dominat.

Când îl întreb pe tata de ce nu e atent la noi,

zice că face mai multe de-odată.

Anul ăsta, de Crăciun, a făcut foarte multe lucruri de-odată.

Când?

Dar nu aşa ne-a fost înţelegerea!

Ochi de şarpe!

Bună!

- Am zis să-ţi ţin de urât. - Sigur.

Mulţumesc. Ia loc!

Mersi.

Joe se poartă minunat cu copiii.

Da.

A fost profesor de liceu. Era pasionat de istoria americană.

După el, copiii trebuie să privească deopotrivă spre trecut şi spre viitor.

Dar tu?

Am fost asistentă medicală. Ţineam la pacienţi.

Ai fost?

Aşa am spus, nu?

Interesant.

Faceţi schimbări în viaţă?

Să zicem că s-a schimbat recent ceva.

Tu?

Am fost editor de modă până să mă mărit.

Da...

Aveam un serviciu minunat în New York.

Încasam puţin, eram săracă lipită, dar îmi plăcea la nebunie ce făceam.

Apoi a apărut Charles, m-a fermecat şi am renunţat la tot de dragul lui.

Înainte spuneam că am luat cea mai bună decizie.

Înainte?

Nu mă înţelege greşit, îmi iubesc copiii, dar...

Nu ne mai înţelegem de foarte multă vreme.

Am înţeles că el a proiectat şi construit cabana ca să vă facă o surpriză.

N-a fost o surpriză. Şi n-a construit-o pentru mine şi copii.

E pentru firmă.

O să-şi aducă aici clienţii, să-i impresioneze.

E de ochii lumii.

Scuze.

Iartă-mă, te încarc cu problemele mele personale.

Te ascult bucuroasă.

- Poţi să apelezi la mine. - Mulţumesc.

Mersi pentru ceai.

Mai spune-mi despre tine.

Cu ce să încep?

L-am cunoscut pe Joe în facultate.

După absolvire am călătorit o vreme, apoi ne-am aşezat la casa noastră.

John Adams şi fiul lui, de exemplu,

îşi scriau epistole lungi şi frumos redactate,

ştiind că uneori ajungeau la destinatar şi după câteva luni,

ca atunci când Adams s-a aflat în Europa.

Cum comunică în ziua de azi taţii şi fiii?

Sigur, tatăl poate primi SMS-uri cu viteza luminii,

dar textul va fi ceva de genul: "Salut, tată. Care-i treaba?"

Probabil "Salut, tată" o să lipsească. O să scrie doar "Care-i treaba?"

Da, tata mă pune să-i scriu scrisori.

Şi scrie frumos.

Copiez şi eu din John Adams.

Nu credeam c-o să-mi văd vreodată copiii purtând o conversaţie despre John Adams.

Poate ar trebui să stăm mai mult de vorbă cu ei.

Aşa că acum compune scrisori meditative

despre problemele din viaţa lui.

Cum ar fi asaltul admiratoarelor.

- Inventează. - Ba nu.

Primeşte SMS-uri non-stop.

Dacă postează pe Instagram, primeşte 400 de like-uri în jumătate de oră.

Nu-i adevărat.

Eu cred că e. Arăţi beton.

Alexander, probabil nici tu nu faci faţă admiratoarelor.

- Păi... - Nu, nu are nicio admiratoare.

- Nu ştie să se poarte în societate. - Taci!

Foloseşti multe cuvinte mari pentru vârsta ta.

Da, sunt înzestrată.

Eu încerc să-mi îmbogăţesc zilnic vocabularul.

Ieri am învăţat cuvântul "iatrogenic".

E atunci când efectele secundare ale tratamentului

sunt mai rele ca simptomele bolii.

Sunteţi două fete pe gustul meu.

- Deştepte şi frumoase. - Mă laşi?

Ascultă, îmi pare rău că te sufocă surorile mele.

Nu mai fi aşa drăguţ cu ele, că li se urcă la cap.

Ce tot spui? Sunt fete de treabă.

Stai liniştită.

Nu e nimic.

Viscolul doboară copacii. Era să cadă unul pe casă.

O să distrugă casa? Mi-e frică.

Nu te speria, mititico. Aşa cum a construit-o tatăl tău,

casa o să ţină piept viscolului.

Da?

Pe cuvânt.

Hai aici sus!

Uite şi tu!

Noi n-avem voie să stăm pe internet sau pe mobil,

dar el nu se dezlipeşte de telefon.

E aberant. Hai încoace!

Ăsta e subiectul proiectului meu de seminar.

E celebrul calmar al lui Humboldt.

I se mai spune şi diablo rojo, care în spaniolă înseamnă demon roşu.

Are un mănunchi de tentacule cu dinţi la capăt.

Se povesteşte cum nişte pescari mexicani au fost smulşi din bărci,

traşi la fund şi sfâşiaţi de o ceată de lighioane dintr-astea.

Cum o fi? Pescuieşti şi tu liniştit în barca ta

şi brusc te trezeşti pe fundul oceanului,

făcut bucăţi de dinţii mărunţi ai calmarilor.

Cum de te obsedează nişte vietăţi atât de oribile?

Nu mă obsedează.

A trebuit să aleg un subiect de cercetare.

Se apropia termenul de predare şi nu făcusem nimic.

Am pus mâna pe un atlas, l-am deschis la întâmplare şi...

Am dat de calmarul lui Humboldt.

Pescarii aceia mexicani nu se deosebesc mult de noi.

În sensul că pe noi nu ne halesc calmarii?

În sensul că acum suntem aici, iar în clipa următoare am dispărut.

- Interesul tău care e? - Interesul meu?

Da, interesul.

Ce temă de seminar ţi-ai alege?

Eu nu mai ajung la niciun seminar,

dar cred că aş alege...

prăjiturile.

Prăjiturile?

Îmi place să coc.

Torturi, plăcinte, negrese... Cam orice se face cu zahăr şi unt.

Ca lumea!

Există subiect mai demn de cercetare?

Nu, chiar nu există. Al tău e grozav.

Hai să-ţi mai arăt nişte poze.

Aprehensiune.

A-P-R-E-H-E-N-S-I-U-N-E.

Am dublare de literă şi triplarea cuvântului.

Obţin 36 de puncte şi câştig.

E prima oară când aud cuvântul, dar am încredere în tine.

Există cuvântul. Desemnează senzaţia vagă că ceva nu e în regulă.

Adică ce simţim când ne uităm pe geam cum viscoleşte?

Da, oarecum.

Câţi ani ai?

Aproape 15.

Te porţi mult mai matur.

Robbie, ia ghici!

Ştiu toţi preşedinţii, în ordine.

- Da? - Da.

Robbie, eu n-aş face asta.

Pe urmă se apucă să-ţi înşire şi râurile din America.

Pot să ţi-i spun?

- Sigur. - Eu te-am avertizat.

Washington, Adams, Jefferson, Madison, Monroe,

John Quincy Adams,

Jackson, Van Buren,

Harrison, Tyler, Polk, Taylor,

Fillmore, Pierce, Buchanan,

Lincoln, Johnson, Grant, Hayes,

Garfield, Chester A Arthur,

Harrison, Cleveland,

Harrison, McKinley, Teddy Roosevelt,

Taft, Wilson,

Harding, Coolidge, Hoover,

Roosevelt, Truman,

Eisenhower, Kennedy,

Johnson, Nixon, Ford, Carter, Reagan, Bush,

Clinton, Bush, Obama.

Bravo!

Tati! Ai văzut?

I-am ştiut pe toţi, în ordine.

Bravo, puiule!

O clipă!

Emily!

Zâmbeşte!

Îţi fac şi eu ţie.

Uită-te la mine! Zâmbeşte!

Trei, doi, unu!

Aşa, Lucie!

Haideţi! E timpul!

Pentru ce?

Să agăţăm şosetele, bineînţeles.

Haideţi, oameni buni!

Bine.

- Grăbiţi-vă! - Bine.

- Haideţi! - Venim.

Agăţarea şosetelor e o tradiţie de Ajun în familia Montgomery.

Robbie, eu împart cu tine.

Alexander, tu împarţi cu Lucie.

- Bine. - Să punem bileţele înăuntru,

- ...să nu se încurce Moşu'. - Bună idee!

- Să le atârnăm! - Bine.

- Arată grozav! - Ce drăguţ!

- Arată grozav. Bravo! - Da.

Mai am ceva în sac.

Am făcut-o pentru bebe Bella.

Puiule...

Îţi mulţumesc că ţi-ai adus aminte de Bella.

Ce şosetă drăgălaşă!

Bebe Bella?

E surioara mea mai mică, dar e în rai acum.

S-a stins acum trei ani.

Condoleanţe!

Era blondă, cu ochi albaştri şi bujori în obrăjori.

Semăna cu Cenuşăreasa.

Sigur era frumoasă foc.

Am poze cu ea, dacă vreţi să vedeţi.

Cu mare plăcere.

Aici abia avea o lună.

Aici făcea prima dată baie.

Aici i-a dat Alexander să guste o murătură.

Nu i-a plăcut deloc.

Aici o ţine Emily în braţe.

Era foarte cuminte.

Plângea foarte rar.

Nu ca Emily, care plângea neîntrerupt.

Eram o divă.

Aici era imediat după naştere,

când a ieşit mama din spital cu ea.

Tată, tu nu apari în nicio poză. De ce?

Probabil era la serviciu.

Nu eram la serviciu.

Nu apar în poze fiindcă eu le-am făcut pe majoritatea.

Tată?

Da, Jen.

Tuckerii vor să facem ceva ce fac ei. E o tradiţie a lor de Crăciun.

Bine, scumpo, vin imediat.

Bine.

Ne-am adunat cu toţii.

E vorba de pasarea lumânării.

E o tradiţie începută de străbunica mea.

- Facem asta în fiecare an. - Cum se joacă?

Nu e un joc.

E o ocazie de a spune pentru ce eşti recunoscător.

Trecem o lumânare din mână în mână.

Când îţi vine rândul, spui câteva vorbe.

Ce ţeluri ai, ce mulţumiri...

- Ceva de genul ăsta. - Da.

Bine?

Încep eu.

Se zice că cel mai bun dar pe care un tată îl poate oferi copiilor lui

e să le iubească mama.

Amy, îţi mulţumesc că eşti atât de uşor de iubit.

Fiecare zi petrecută cu tine a fost o fărâmă de rai.

Deşi cu siguranţă există zile pe care nu le-am apreciat îndeajuns.

Dacă mă lăsaţi să vă dau un sfat...

Preţuiţi fiecare clipă pe care v-o oferă viaţa!

Pentru că fiecare clipă este o comoară.

Bine.

Eu mulţumesc familiei Montgomery pentru ospitalitate.

Ne-am simţit foarte bine, deşi am rămas înzăpeziţi.

Alexander, Jennifer, Emily...

Vă cunosc de foarte puţină vreme, dar simt că ne-am împrietenit la cataramă.

Nu vă voi uita.

Mamă?

Şi eu mă bucur că am avut ocazia să facem cunoştinţă cu familia Montgomery.

Nu doar fiindcă ne-au oferit adăpost.

Şi eu simt că suntem prieteni de-o viaţă.

Ne-aţi oferit şansa să simţim spiritul Crăciunului.

Vă mulţumesc pentru bunătatea pe care ne-aţi arătat-o.

Sunteţi de o generozitate rară.

Viaţa trece repede, dar bunătatea dăinuie de-a pururi.

Aşa...

Nu sunt obişnuită cu aşa ceva.

Pe scurt, sunt recunoscătoare că încă nu ne-a omorât viscolul pe toţi.

Eu sunt recunoscătoare pentru calmarul lui Humboldt.

Eu sunt recunoscător pentru biscuiţii delicioşi

pe care ni-i va face mâine Lucie.

Te ajut şi eu!

Poftim, e rândul tău.

Sunt recunoscătoare că mama a făcut dimineaţă vafe cu lapte bătut.

Sunt recunoscătoare şi că au venit Tuckerii,

ca să vedem şi noi cum arată o familie în care toţi se iubesc.

E rândul tău, tati.

Bine...

Eu sunt recunoscător pentru...

Sunt recunoscător...

pentru faptul că anul ăsta mi-a mers afacerea.

Dacă o va ţine tot aşa...

într-o direcţie pozitivă, ceea ce nu e sigur...

vom răzbi şi vom avea un an reuşit.

Mă scuzaţi, mă duc să mă întind.

Judith?

Pot să intru?

Voiam să văd cum te simţi.

El a crescut într-o familie în care nu exista comunicare.

Mama lui l-a întrebat într-o bună zi pe tatăl lui dacă o iubeşte.

Iar el i-a răspuns: "Ţi-am zis că te iubesc la nuntă.

Dacă se schimbă ceva, te anunţ."

Ăsta nu e un motiv, nu?

Să întorci spatele familiei...

Să vorbeşti de afaceri...

Avea ocazia perfectă să spună ceva frumos despre...

mine şi copii.

Crede că mă face fericită...

copleşindu-mă cu lucruri.

Cu bijuterii şi case...

Cu maşini...

Nu mi le doresc.

Obiectele nu mă fac fericită.

Îmi doresc...

să mă privească...

cum se uită Joe la tine.

Poate o să-ţi pară siropos şi îţi cer scuze în avans.

Dar uneori drumurile cele mai grele conduc la cele mai frumoase locuri.

Chiar sună siropos.

- Ce s-a întâmplat? - Nu ştiu. O clipă!

- Bun! Vino! - Vin.

Charles, ce s-a întâmplat?

Viscolul ne-a tăiat curentul,

dar avem un generator de rezervă.

Cum o să facem biscuiţi mâine dacă nu avem curent?

Când o să revină curentul, o să faci câţi biscuiţi vrei.

Când porneşte generatorul?

În cinci secunde, potrivit instalatorului.

Cinci elefanţi, patru elefanţi, trei elefanţi,

doi elefanţi, un elefant.

Nu înţeleg, trebuia să pornească imediat.

- Au trecut cinci secunde. - Unde e generatorul?

Nu-i nimic, scumpo. În şopron.

Hai să vedem!

- Bine. - Vino la mine.

Stai liniştită.

Vin şi eu.

Jennifer, stai cu sora ta. Mă duc după lanterne.

Eu caut lumânări.

- Ajută-l să se ridice. - Joe? Joe!

Hai!

Ajută-l!

Hai!

- Acolo! - Înainte!

Aşa.

Haideţi!

Aici.

Vezi dacă are combustibil.

E plin rezervorul.

Avem combustibil, aer şi scânteie.

- N-are de ce să nu meargă. - Exact.

N-are de ce să nu meargă!

Charles!

Charles!

Îi dau în judecată.

Am dat banii degeaba pe generator.

Dacă ne vor găsi pe toţi zăcând morţi de frig pe podea, intentez proces.

E greu să intentezi proces când eşti mort.

O să murim de frig?

Nu, scumpa mamei, stai liniştită! Totul o să fie bine.

- Stai liniştită. - Nu moare nimeni de frig.

Ne strângem lângă foc şi ne încălzim.

Ca la o petrecere în pijama!

Da. Copii, aduceţi din camere perne, pături, animale de pluş...

Mergeţi şi aduceţi ce vreţi!

Incredibil!

Ce se aude?

Zboară ţiglele de pe casă.

Joe!

Împinge!

Împinge!

Împinge!

- Mersi, Joe. - Pentru puţin.

Eu şi prietenele mele jucăm un joc când facem cunoştinţă cu cineva.

Rugăm persoana să se descrie într-un cuvânt.

Tu cu ce cuvânt te-ai descrie?

- Tu prima. - Flegmatică.

- Adică liniştită? - Da.

Bine.

Îmi vin în minte trei cuvinte, nu mă hotărăsc pe care să-l aleg.

- Ce cuvinte? - Fantastic, magnific...

şi incredibil.

Robbie, am o întrebare.

- Ce întrebare? - Vii cu mine la balul liceului?

Poftim?

Vorbesc serios.

Mai sunt şapte ani până atunci.

Şi?

Mă îndoiesc că peste şapte ani o să mai vrei să vin cu tine.

Am bănuiala că te vei fi răzgândit.

N-o să mă răzgândesc, ştiu sigur.

Te rog! Îmi promiţi?

Vezi tu...

Nu pot să promit ceva ce poate nu voi putea face.

De ce să nu poţi?

Să zicem în felul următor...

Aş veni dacă aş putea.

Serios.

Adică o să vii dacă o să poţi?

Bine, o să vin dacă o să pot.

Atunci vreau să vii şi cu mine la bal.

Bine.

De n-ar mai trece viscolul!

- De ce? - Nu vreau să plece Tuckerii.

Nici eu nu vreau să plece.

E şi mai adorabilă când doarme.

Mulţumesc.

Deci...

Ne spuneţi cum v-aţi cunoscut?

Ţin minte de parcă a fost ieri.

Eram în primul semestru din ultimul an de facultate.

Am văzut o fată ravisantă traversând curtea.

Era îmbrăcată într-o rochie albă.

Soarele apunea şi o învăluia într-o lumină dulce.

Când a trecut pe lângă mine, i-am spus: "Frumoaso...

Ce faci tot restul vieţii?"

Ce i-ai răspuns?

M-am întors spre el,

m-am uitat peste umăr şi i-am zis:

"Mi-o petrec cu tine, evident."

Uite-aşa!

Bag mâna în foc că tu nu-ţi aminteşti ce purtam când ne-am cunoscut.

Ce-a fost asta?

- Ce se întâmplă? - Mi-e frică.

Ai impresia că se rup copacii.

Mi-e foarte frig.

Doamne!

Stai liniştită.

Au zis că e cel mai puternic viscol din ultimii zece ani.

Judith.

- Ce e? - Te simţi bine?

Mă doare rău capul. Ziceai că avem aspirină. Unde e?

Îmi pare rău pentru cum decurge Crăciunul.

Nu aşa plănuisem.

Viscolul, pana de curent...

Draga mea, trebuie să înţelegi că sunt foarte stresat.

De câte ori vorbesc cu Ben despre firmă...

Charles...

Ştii unde e aspirina sau nu?

Stăm şi noi de vorbă?

Despre firmă? Nu, mersi.

Nu, despre noi.

Nu mă asculţi niciodată când vorbesc cu tine.

Iar când mă asculţi, nu auzi nimic din ce-ţi spun.

Păi...

Fie, ce nu aud?

De unde să încep?

De oriunde.

Îţi baţi joc de mine?

E noapte.

Ben se ocupă de japonezi. La ei e dimineaţă.

Trebuie să revizuim nişte cifre înainte de negocieri...

Nu!

Durează un minut.

Am zis nu!

Vreau să vorbim acum.

Vreau să mă asculţi.

De cum trece viscolul şi pleacă familia Tucker,

închiriez o maşină...

şi plec acasă cu copiii, fără tine.

Vorbesc serios.

Şi eu unde să mă duc?

Întreabă-l pe Ben.

- Treziţi-vă! - Avem iar curent!

Bravo, tată!

Tată?

Mamă, unde e tata?

Nu ştiu.

Eu vreau biscuiţi cu ciocolată. Tu?

- Hai să-l căutăm! - Bine.

- Ţie de care îţi plac? - Cu unt de arahide.

- Mă uit sus. - Eu, în partea asta.

...şi cu ciocolată.

Eu mă mulţumesc cu clătite.

Mi se pare o idee bună.

Nu dau de el sus.

Nici eu. Mă mai uit pe aici.

Bine.

Da...

Bradul arată mai bine cu beculeţele aprinse.

Ar fi frumos.

Tu de care vrei?

Aoleu! Tată!

Veniţi repede! Tata a păţit ceva!

- Ce? Unde e? - Sub copac.

- Unde? - Mergi!

- Mergi! - Copii, staţi înăuntru!

- Tată! - Tată!

Charles!

- Tată, eşti teafăr? - Charles!

- Să-l ajute cineva! - Charles!

- Puneţi mâna! - Ridicaţi!

Trageţi-l!

- Nu pot să ridic copacul. - Trageţi-l de sub el!

Ajută-mă!

- Haide! - Mergi!

- Să-l ducem înăuntru! - Îl ţin bine.

Asta e! Te ţin bine!

Te ţin.

Ajutaţi-mă!

- Intraţi! - Aduceţi-l înăuntru!

Intraţi!

Puneţi-l pe canapea!

- Aducem pături. - Cu grijă!

Pe canapea!

Repede!

Lăsaţi-l jos uşor.

Tati!

- Uşor! - Îl ţin eu.

Lasă-l pe canapea cu grijă!

- Uşor! - Atenţie la gât!

- Îl ţin. - Tati!

Tati, trezeşte-te!

Nu are pupilele dilatate. E semn bun.

Nu simt nicio umflătură.

Nu are greutate la respirare.

- Nu are gâtul rupt. - O să-şi revină?

Se poate să aibă contuzie, dar vom şti sigur abia când se trezeşte.

Simptomele sunt: durere de cap, greaţă, ameţeală şi lipsă de concentrare.

- Să-l ducem la spital! - Nu pe vremea asta.

Sunt 30 km până acolo şi drumurile sunt închise. Nu ajungem.

- Să-l ducem în dormitor! - Bine.

Emily, te simţi bine?

Îţi faci griji pentru tatăl tău?

Mi-e frică să nu moară.

O să se facă bine.

De unde ştii?

Am spus o rugăciune.

Iar mama e asistentă medicală, o să-i dea îngrijiri.

Aş vrea să fim surori.

Putem să fim surori de cruce.

Dă-mi degetul mic!

Surori de cruce pe veci!

Cum se simte?

Aş vrea să se trezească.

Să văd cum evoluează...

Nu s-au dilatat, ceea ce e bine.

Poţi să fii inconştient ore întregi şi să n-ai nimic când te trezeşti.

Nu-ţi face griji.

Eu şi Joe îţi stăm la dispoziţie. Strigă-ne.

Bun.

E în regulă.

N-o să păţească nimic.

De unde ştii?

Ştiu.

Dacă stai să te gândeşti, ieri nici nu ne cunoşteam.

Charles?

Ce-am păţit?

Ai suferit un mic accident.

A venit curentul.

Da.

O fi pornit generatorul.

Amy crede că ai contuzie, deci ai grijă.

Ţin minte cum zăceam în zăpadă, gândindu-mă la tine şi la copii.

Ce căutai afară, în viscol?

M-a afectat ce-ai spus.

Mă gândeam că o să mă părăseşti.

Nu s-a schimbat nimic.

Judith...

Adevărul...

Tati, tati!

Te-ai trezit!

Ai grijă, puiule!

Bună!

Ne bucurăm că n-ai murit.

Şi eu.

Alexander ţi-a observat lipsa. El te-a găsit.

Ţi-a salvat viaţa.

Îţi rămân dator.

N-a fost mare lucru.

Ba eu aş zice că lucru mai mare de-atât nu se poate.

Mă duc să-ţi aduc apă.

- Ne bucurăm mult c-o să te faci bine. - Mersi.

Stai şi tu jos.

Hai!

Ascultaţi-mă...

Îmi dau seama că nu m-am priceput să comunic cu voi.

Adică să vă spun ce simt.

Şi ar trebui să vă spun zi de zi...

cât de mult vă iubesc.

Pe fiecare dintre voi.

Aşa că vă fac o promisiune.

Promit să mă schimb, să fiu un tată mai bun.

N-ai fost groaznic.

Ne-ai făcut să simţim aprehensiune din când în când,

dar nu-i aşa de rău.

Ei bine, promit să mă schimb,

începând de azi.

Haideţi, îmbrăţişaţi-vă tatăl!

Vai de mine!

Maimuţică ce eşti!

E frumos afară! Crăciun fericit!

Scularea!

Veniţi să vedeţi! A ieşit soarele!

Grăbiţi-vă! E Crăciunul!

Fiţi atenţi!

Haideţi!

Ai dreptate, Emily.

A trecut viscolul.

Ce mai staţi?

Îmbrăcaţi-vă şi ieşiţi la distracţie!

Bine.

Mami!

- Crăciun fericit, mami! - Crăciun fericit!

Mami, m-am gândit...

N-ar trebui să desfacem cadourile de faţă cu Tuckerii, nu?

Ce atentă eşti, scumpa mamei.

Da, şi eu zic să aşteptăm până pleacă.

Oricum nu pare că vrea nimeni să deschidă vreun cadou.

Te iubesc.

Mă duc să mă îmbrac şi ies la joacă.

Iupi!

- Da! - Bătaie cu bulgări!

- Hei! - Robbie!

Hei, Robbie!

Bună, copii!

V-am pregătit ciocolată caldă şi multe gustări.

Le găsiţi în bucătărie când aveţi chef.

Hai şi tu!

Vino şi tu!

Îngeri în zăpadă!

- Vino! - Îngeri în zăpadă!

- Îngeri? - Da.

Îngeri în zăpadă!

Bine!

Unu, doi, trei!

E rândul tău.

Emily face în sfârşit îngeri în zăpadă.

Da.

Robbie, ne facem un selfie?

- Da, hai! - Bun!

Stai puţin.

Aşa!

Ce îngeri frumoşi! Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte.

Îmi place al tău.

Mie, al tău.

Aşa!

- Asta e! - Ca lumea!

- Drăguţ! - Grozav!

Nu ştiu de voi, dar eu dârdâi de frig. Intru să mă încălzesc.

- Hai, măi! - Nu, nu!

Văleu!

- Pe ei! - Unde te duci?

Ar fi distractiv.

- Pe ei! - Hai!

Eu ies pe tuşă.

Nu! Nu!

Nu!

Frate!

Haideţi! Nu, nu!

Ce cauţi jos din pat?

Scuze!

- Soţia ta mi-a dat voie. - Bine.

Îţi mulţumesc că m-ai ajutat cu familia cât am fost inconştient.

Mă bucur că am putut.

Dar acum ţi-ai revenit şi noi ar trebui să plecăm.

Robbie! Lucie!

E vremea să plecăm!

Nu! Nu plecaţi!

Nu! Nu!

Nu plecaţi! Nu ne părăsiţi!

Voiai să rămânem la voi definitiv?

Da, dacă se poate.

E timpul să nu-i mai deranjăm pe părinţii tăi.

Dar le place să-i deranjaţi.

Nu, tată?

Ştii ce se spune despre peşte şi despre musafiri?

- Nu, ce? - Em...

Tuckerii vor să schieze. Vremea e perfectă azi.

- Da. - Chiar trebuie să plecăm?

Am stat destul pe capul lor.

- Doar... - Nu, tati!

- Nu vreau să plece. - Lasă-mă o clipă.

E timpul să ne vedem de drum.

Ştiţi ce vreau să zic, nu?

Bine.

Joe?

Putem să vorbim o clipă?

Puiule, du-te şi joacă-te!

Lasă, nu-i nimic.

Joe, pot să te rog ceva?

Sigur, orice.

N-aţi putea să mai staţi o zi?

M-aţi ajuta mult.

În ce fel?

Judith mi-a zis că, după ce plecaţi voi...

mă părăseşte.

Ia copiii cu ea şi nu vrea s-o însoţesc.

Dacă aţi mai sta o zi, poate aş face-o să se răzgândească.

Doar o zi, Joe.

Ce zici?

Da, cred că pot să te ajut.

Mersi, Joe.

Robbie! Lucie!

Mai stăm o zi.

- Ura! - Da!

Mersi.

În regulă!

Mă duc la o plimbare.

- Dar nu prea departe. - Bine, o să am grijă.

- Charles? - Da.

Bucură-te de viaţă!

Da.

Unde ai fost? Începusem să mă îngrijorez.

Am făcut o plimbare până la drum.

M-am gândit.

Judith...

Vorbeai serios aseară?

Când ai spus că ai vrea

să locuim iar în căsuţa de pe Waverly?

Da.

Mereu m-am spetit muncind ca tu şi copiii să aveţi de toate.

Tot ce vă trebuie.

Tot ce meritaţi.

Când o să pricepi? Nu vreau...

bani, case mari şi maşini de lux.

Nu te-am luat de bărbat pentru avere.

M-am măritat cu tine pentru cine erai.

Cine eram?

Tipul care mă făcea să râd până mă durea burta.

Nu l-am mai văzut pe acel om de mult.

Nici eu.

Am ceva să-ţi spun.

Azi-noapte am ieşit în viscol...

ca să iau ceva din maşină.

Voiam neapărat...

să o ţin în mână.

Parcă de asta depindea viaţa mea.

Despre ce vorbeşti?

E singura poză cu mine şi cu Bella.

O port cu mine.

O iau peste tot.

În noaptea când a murit, nu m-am dus să văd ce face.

E vina mea.

- Ba nu. - Era rândul meu, dar nu am intrat la ea.

Ce spui? Nu...

Cred că avea pătura trasă prea sus sau poate s-a răsucit...

Vino încoace.

Dacă aş fi intrat, aş fi văzut.

Nu îţi aduci aminte ce-a zis doctorul?

A murit în zori.

- N-ar fi fost nicio diferenţă. - Puteam s-o salvez.

Nu poţi să vorbeşti aşa.

Mi-e atât de dor de ea!

Habar nu ai cât însemni pentru mine.

Nu e vina ta, eu nu ţi-o spun.

Rochie roşie, curea argintie şi cercei atârnători din argint.

Poftim?

Rochie roşie, curea argintie şi cercei atârnători din argint.

Asta purtai în seara când ne-am cunoscut.

Te iubesc.

Şi eu te iubesc.

Mami! Tati!

Mulţumesc că lăsaţi şi bradul să ia masa cu noi.

Ce dulce eşti!

Judith, a fost o cină de Crăciun dintre cele mai delicioase.

Mulţumesc frumos.

Ne-a făcut plăcere să vă avem ca musafiri.

Aşa e.

Joe, mă întrebam

dacă mai pot să încerc o dată cu lumânarea de Crăciun.

E mai corect "dacă pot să mai încerc".

Bineînţeles, Charles. Poţi să mai încerci o dată.

Fiţi atenţi, oameni buni!

O să spună ceva cu miez.

Fără niciun stres.

În primul rând, sunt recunoscător că i-am cunoscut pe Tuckeri,

care ne-au bătut în uşă cerându-ne ajutor...

dar ne-au arătat, graţie iubirii şi respectului pe care şi le poartă...

că de fapt noi aveam nevoie de ajutorul lor.

Le sunt foarte recunoscător că au mai rămas la noi o zi.

Mă bucur de copiii pe care-i am.

De copiii mei magnifici şi minunaţi.

Care nu îmi cer nimic în schimbul iubirii lor necondiţionate...

decât să îi îndrum...

şi să le acord puţină atenţie.

Vă iubesc.

- Şi vă apreciez. - Mulţumim.

Pe toţi.

Judith...

Eşti iubirea vieţii mele.

Te-am iubit şi te voi iubi mereu şi mă voi strădui

să fiu omul care te face să râzi...

până te doare burta, după cum ai zis chiar tu.

Te iubesc.

Pentru asta sunt recunoscător.

Şi pentru cine a inventat desertul.

Cuvintele tatei au fost perfecte. Ne-au făcut pe toţi să ne simţim grozav.

Uitându-mă în jurul mesei la cum râdeau şi vorbeau toţi...

m-am gândit că poate începem să fim şi noi ca Tuckerii...

o familie în care toţi se iubesc cu adevărat.

Suntem gata de plecare.

Copiii ne aşteaptă afară.

- Asta a fost. - Dacă mai stai câteva ore,

plugurile o să cureţe drumurile.

Ne descurcăm noi.

Sigur ştie încotro s-o apuce? Mai bine îl îndrumi tu.

Mulţumesc din nou pentru adăpost.

Iar noi vă mulţumim că ne-aţi adus spiritul Crăciunului.

Sper să ne revedem.

Cu siguranţă.

- Bun. - Mersi, Joe.

Mersi.

În regulă.

- Pa, Amy! - Vă conducem.

Haideţi, vă ducem la uşă.

Pa!

- O să-mi fie dor de voi. - Şi nouă de tine.

O să vă ducem dorul.

- Pa! - La revedere!

Pa!

Haideţi!

Ce-a fost în capul nostru? Nu trebuia să-i lăsăm să plece.

- Mă duc după ei. - Vin şi eu.

- Da, şi eu. - Pot să vin şi eu, tati?

- Dacă te duci tu, venim cu toţii. - Bine, echiparea!

Ura!

Ce-i acolo?

Nu ştiu.

Ce se întâmplă?

Viscolul a ucis o familie pe care o ştiam cu toţii.

Ne reculegem în locul lor preferat.

Ce-au păţit?

Au derapat cu maşina. N-au avut nicio şansă.

Familia Tucker. Veneau atât de des aici, încât se integraseră în comunitate.

Rar am avut cinstea să cunosc nişte oameni atât de cumsecade.

Tati, sunt Tuckerii!

Nu se poate, trebuie să fie o greşeală la mijloc.

Acum o oră erau la noi acasă.

De-ar fi aşa...

Dar e aşa!

Au stat la noi cât a ţinut viscolul. Sunt teferi şi nevătămaţi.

Ne-au zis că derapaseră cu maşina. Ne-au bătut în uşă.

Cu neputinţă. Am ajutat la scoaterea lor dintre fiare.

Îi cunoşteam de 15 ani.

- Ei erau. Nu e nicio greşeală. - Ba da.

Acum o oră erau cu noi.

Pot să vă dovedesc.

M-am fotografiat cu Robbie ieri.

Ce e?

Robbie nu e în poză.

- Nu se poate! - Copii...

Judith, haideţi acasă!

Haideţi acasă!

- Mulţumim. - Sigur.

Aveţi grijă!

SALVAMONT

Mami, se poate să fi fost Tuckerii?

Nu.

Nici vorbă.

Gata, puiule.

Judith, te simţi bine?

N-are niciun sens.

Au stat cu noi tot timpul, nu a fost o închipuire.

Ia uitaţi!

Ce e?

Sunt doar trei îngeri în zăpadă.

Al lui Jennifer, al meu şi al lui Alexander.

Ale Tuckerilor nu mai sunt.

Ştiu şi de ce.

De ce, Emily?

Pentru că erau îngeri adevăraţi.

M-am rugat ca tu şi tati să nu divorţaţi

şi au venit ei.

Era logic.

Când au venit Tuckerii după ce mă rugasem pentru ajutor..

Când m-am făcut soră de cruce cu Lucie...

Când Robbie nu a vrut să promită ceva ce nu putea să facă...

Când Robbie a dispărut din poză...

Şi când îngerii Tuckerilor s-au şters din zăpadă.

Nu-mi trebuie.

Ura, tati!

- Mersi. - Distracţie!

Pe ăsta.

Mulţumesc.

Era cel mai frumos Crăciun pe care şi-l putea dori cineva.

Simţeam că surioara mea, bebe Bella, se afla alături de noi.

Voi ţine minte acest Crăciun pentru totdeauna.

Pentru totdeauna.