Original subtitles

Această miniserie e o interpretare a unor evenimente reale.

E bazată pe informaţii accesibile publicului

şi declaraţii ale martorilor,

dar e un produs al imaginaţiei şi libertăţii de creaţie a autorilor.

Personajele principale sunt fictive, unele scene sunt doar presupuneri

şi nu reprezintă adevărul.

După zece ani sub regimul lui Slobodan Milošević,

războaie, sancţiuni, inflaţie şi o profundă criză socială,

liderii opoziţiei s-au unit într-o coaliţie de 18 partide,

sub numele de Opoziţia Democrată (DOS).

Cele două cele mai mari partide erau conduse

de Vojislav Koštunica şi Zoran Ðinđić.

În ciuda divergenţei de viziuni şi idei politice,

s-au unit în jurul unui ţel comun: victoria asupra lui Slobodan Milošević.

Pe 24 septembrie 2000, Vojislav Koštunica a câştigat alegerile,

dar Milošević a refuzat să se recunoască înfrânt,

ceea ce a dus la proteste în masă.

Opoziţia a anunţat o manifestaţie uriaşă pentru 5 octombrie 2000,

cu riscul ca Slobodan Milošević să scoată armata în stradă

şi să declanşeze un război civil.

4 OCTOMBRIE 2000

S-a terminat cu el ! S-a terminat cu el !

Nu înţeleg. E de partea noastră sau nu ?

Bine. Ce ţi-a spus, exact ?

Sună-mă dacă se schimbă ceva.

Zoran ?

E ocupat.

Spune-mi mie.

Bine. Îl anunţ.

- O să te sun. - Ce este ?

Generalul Pavković nu răspunde apelurilor lui Milošević.

Deci armata n-o să intervină.

Foarte bine.

Asta e bine.

Ce este ?

Mai e ceva ?

Legija.

Armata nu se bagă. Ce ar putea să vrea ?

Legija nu e armata.

Crezi că şi-ar pune Beretele Roşii să împuşte oamenii, pe străzi ?

Beretele au tancuri, elicoptere, maşini blindate

şi permisiunea de a face ce vor.

Dacă Legija îl apără pe Milošević,

şansele ca poliţia şi armata să fie de partea noastră sunt aproape zero.

Trebuie să mă întâlnesc cu el.

- Nu-i o mişcare deşteaptă. - O să te omoare.

Ce ai avea să-i oferi ?

- Nu poţi cădea la o învoială. - Ce altceva putem face ?

Ce facem dacă-şi va scoate tancurile în stradă ?

Nu ne retragem ! Nu ne putem da bătuţi acum !

Nu ne dăm bătuţi. Dar eu...

Nu vreau vărsare de sânge.

Milošević n-o să cedeze.

Unitatea şi Legija sunt ultima lui soluţie.

Čeda, sună-l.

- N-am sunat-o pe Ružica. - Sunt în siguranţă. Nu-ţi face griji.

- Bună seara, domnilor. - Bună seara.

- Pe aici. - Mulţumesc.

Tu rămâi aici.

Preia tu !

Aşteaptă-mă aici.

Situaţia o să se împută.

Rău de tot.

Ordinele sunt extreme.

Există o listă.

Ce listă ?

O listă cu execuţii. Cu fiecare dintre voi.

Mai mult de patruzeci dintre voi.

Cine se ocupă de asta ?

Unitatea are ordinele astea ?

Uite...

Eu sunt patriot.

Toţi oamenii mei, întreaga Unitate, toţi sunt patrioţi.

Am vărsat sânge pentru ţara asta.

Vreau să ajut.

Atunci ajută.

Mâine, ţine-te deoparte.

Şi după ziua de mâine ?

De îndată ce Koštunica preia puterea, Milošević iese din peisaj.

Şi oamenii lui Milošević ? Ce veţi face în privinţa lor ?

Aveţi nevoie de un om pe care ei îl ştiu şi-l respectă.

O figură autoritară cu care nu te pui. Eu pot să mă ocup de toate.

De toate.

Dar nu mai pot face asta

dacă mulţimea începe să dea buzna peste barăci,

dacă se ia la bătaie cu poliţia şi cu armata.

Unitatea trebuie să apere sistemul !

Nu există sistem. Alegerile au fost măsluite.

Nu există. Şi nimeni n-o să dea buzna peste barăci.

E clar ce vor oamenii.

Ce vor oamenii e una.

Ce vreţi tu şi ai tăi e altceva.

Şi ce avem noi nevoie e iarăşi altceva.

Nimeni nu se va atinge de Unitate.

Şi Haga ?

Unitatea, în sine, nu va avea probleme.

Dar membrii săi, individual ? Nu ştim. Asta nu pot garanta.

Care membri, individual ?

Dacă mâine faceţi ce trebuie,

sunt sigur că asta vă va ajuta.

Garantezi asta ?

O garantez.

OPERAŢIUNEA SABRE

21 FEBRUARIE 2003

- Bună dimineaţa, draga mea ! - Trebuie să fac pipi.

- O clipă. - O să dau drumul pe mine.

Hai, intră.

'Neaţa, scumpa mea.

- Ce mi-ai luat de ziua mea ? - O să vezi duminică.

- Un Tamagotchi ? - Nu.

Ţi-am zis, nu poţi să stai toată ziua cu ochii în jocul ăla.

Ce-am vorbit aseară ?

Că o să am o petrecere şi că pot să invit pe cine vreau.

Nu. Am zis că o să ai răbdare şi că poţi invita zece prieteni.

Grăbeşte-te.

Maša ! Hai, nu te mai prosti.

Îmi trebuie invitaţii. E vineri, n-o să mai vină nimeni.

Bine. Haide.

Maša ! Ţi-am pregătit un sendviş. Mănâncă şi pe urmă plecăm la şcoală.

Žarko, îmi pare rău dar trebuie să-ţi spun...

N-o să fie uşor.

Cancerul s-a extins

şi am căzut de acord că ai nevoie de un tratament mai agresiv.

De ce nu l-aţi început deja ?

Žarko are probleme cardiace.

A fost clar că nu putem opera.

Până şi chimioterapia e foarte riscantă, în starea lui.

Dar aţi ştiut asta de la bun început.

Ce probleme cardiace ?

Nu-ţi bate capul.

O să începem tratamentul şi vedem ce se întâmplă.

Ştiu ce se întâmplă.

Soră, te rog, programează-i prima şedinţă de chimioterapie.

- Ruda cea mai apropiată ? - Pune-l pe el.

Mai bine nu. Nu pot să vin să te iau când sunt pe teren. Trece-o pe Marina.

Marina nu trebuie să ştie de asta.

ASOCIAŢIA PENTRU PERSOANE DISPĂRUTE SAU STRĂMUTATE

Să intre următorul.

Ristić Dragan.

Născut pe 26 septembrie 1958, la Dojnice, lângă Prizren.

E instalator. A fost răpit.

A fost răpit pe 3 august 1999,

pe drumul de la Dojnice spre Prizren, în jurul orei 14.

Dus către satul Skorobište.

Purta pantaloni de trening şi un tricou albastru.

Am citit că s-au găsit rămăşiţele a patru oameni.

Am vrut să verific dacă ştiţi ceva. Au fost identificaţi ?

Dragan nu era printre ei. V-am fi spus.

Credeţi-mă. Nu e nevoie să veniţi până aici.

Facem tot ce putem.

Aflăm de noi închisori particulare, lagăre...

Poate că Dragan e încă în viaţă.

Ştiu că e mort.

Nu sunt proastă.

Vreau doar să-l îngrop cum se cuvine.

Pentru ca fiul meu să ştie unde zace tatăl lui.

Ca să nu ne ducem la un mormânt gol.

De îndată ce aflăm ceva, vă înştiinţăm.

Spuneţi-i următoarei persoane să intre.

Fir-ar să fie...

Te ajut.

- Mă aşteaptă ? - Poftim.

Nu mai pot să joc fotbal.

Oricum n-ai putut niciodată, dragul meu.

Cum a ajuns aia acolo ?

Cu mine nu e nevoie să faci pe durul.

Bună ziua.

Milan, unde sunt celelalte ziare ?

Nu le-au cumpărat, şefu'.

Doar pe cele pe care vi le-am dat.

De ce-mi ascundeţi ziare ?

Hai, dă-mi-le să văd.

DACĂ ÐINÐIĆ SUPRAVIEŢUIEŞTE, SERBIA NU VA SUPRAVIEŢUI

SĂ-L DĂM JOS PE ÐINÐIĆ CUM AM FĂCUT CU MILOŠEVIĆ

Ce face ăsta ?

- Sunteţi teafăr ? - Da.

Opriţi-l pe idiotul ăla ! Noi mergem mai departe.

Şefu' ! E totul în regulă ?

Da. Sunt bine.

- Sunteţi sigur ? - Da.

Žarko, înţeleg că vrei să-ţi cruţi fiica, dar nu e un copil.

- Boris... - Nu vreau s-o mint.

Nu e minciună. Dacă nu-i spui, nu e minciună.

E acelaşi lucru ! Nu pot s-o mint.

Dacă asta nu ajută, am să-i spun.

Deocamdată, las-o aşa cum e.

Când o să întrebe de rezultate, spune-i că sunt la fel.

Nici mai bune, nici mai rele.

Ce este, Ljuba ?

S-a făcut vreo arestare ?

Îl duc pe Žarko acasă, apoi ajung acolo în 15 minute.

Cineva i-a tăiat calea coloanei oficiale a lui Ðinđić.

- Când ? - Azi-dimineaţă.

Da.

Da, bine.

Te sun mai târziu. Bine.

- Salut. - Ce e, puştiule ?

Idioţii ăia doi n-au putut plăti.

Ultima dată au luat dublu ?

- Au cerut o săptămână de păsuire. - Ce naiba ?

Le-am zis că nu se poate. Le-am mai dat timp până mâine.

Ai făcut treabă bună, puştiule.

Trebuie să te duci să-l iei pe Bugsy. E la secţia de poliţie.

Îl duci la adresa asta.

Bugsy a fost arestat ?

Ce te priveşte ?

Hai, du-te.

Dovada că maşinile de turnat asfalt au costat 13 milioane de euro.

Dovada că n-au fost plătite în totalitate şi n-au fost asigurate.

Ce să fac cu asta ?

Nu e ministrul transporturilor.

Ştiu, dar firma lui Čume a fost aruncată în aer şi Čume se ascunde.

Dacă guvernul a cumpărat maşinile,

cred că îi poţi pune măcar o întrebare logică.

O să plătească poporul sârb maşini pe care le-a aruncat cineva în aer ?

- Bine. - Steva !

Am contractele cu firmele angajate să asfalteze.

Au angajat aceeaşi companie.

- "Drumul de strajă", a lui Čume. - Bine.

- Raša, suntem gata ? - Cum îmi strâng astea, putem pleca.

Vera ! Trebuia să fii deja jos.

- Avem dovezi. Trebuie să întrebi ! - Nu pot acum !

O să mă uit în maşină.

Vera... trebuie să-l întrebe de ce guvernul ajută un om

cunoscut drept capul celei mai mari bande de infractori din Balcani.

Nu ascultă de mine, Danica.

- Bună ziua. - Bună ziua.

Inspector Vasiljević.

Am venit să-l interogăm pe Dejan Milenković.

Milenković...

Şoferul de camion. Arestat pe autostradă.

A primit o amendă şi i-am dat drumul.

- Ce ?! L-aţi eliberat ? - Când ?

Adineauri. Acum un minut.

Milenković ?

Vino încoace.

Ce este ?

- Să mergem. - Mi-au dat drumul !

- Trebuie să fie o greşeală. - Vino. Nu e nimic.

Avem o problemă.

Unde-ţi sunt telefoanele ?

Aici scrie că aveai două telefoane.

Acum nu mai ai niciunul. Unde sunt ?

Nu ştiu. Cred că mi-au căzut pe undeva. Habar n-am.

Asta să le-o spui celor de la Circulaţie, nu nouă.

Ai tăiat calea coloanei premierului.

Cu un camion neînmatriculat.

N-am ştiut că e coloana lui oficială.

Deci tai calea unei coloane, intenţionat,

dar nu ştiai că premierul e în maşină ?

N-am făcut nimic intenţionat. Încă învăţ să conduc camionul.

Deci tai întâmplător calea unei coloane oficiale, nu ştii să conduci,

ţi-ai pierdut telefoanele... şi asta o să spui la tribunal ?

Ce tribunal ?

Crezi că numai tu ai fost arestat ?

Chiar crezi că nu ştim cine eşti şi pentru cine lucrezi ?

Băiete...

Eşti aici pentru că ai încercat să-l omori pe premier.

Poftim.

Scrie.

Ştii cum să procedezi. Nu e prima dată, pentru tine.

- Da ! - A venit avocatul.

Spune-i că nu acum.

Ştim amândoi că nu există aşa ceva.

Bună ziua, domnilor. Sper că sunteţi bine.

- Božović... - Bună ziua.

De ce e clientul meu acuzat, mai precis ?

De nimic. Îi punem doar câteva întrebări.

Deocamdată.

- Deci discutaţi doar informativ. - Da.

Interviul s-a încheiat. Totul trece prin mine.

Aveţi numărul meu de telefon. Să mergem.

Avem dreptul să-l reţinem 48 de ore.

Aveţi vreo dovadă ?

Pe ce bază îl reţineţi ?

Pe baza legii.

Şi pe baza faptului că clientul tău are un cazier lung.

Božović... asta nu e glumă.

Continuă.

La sfârşitul anului 2001, prim-ministrul a declarat 2002

"anul luptei împotriva crimei organizate".

S-au scurs aproape doi ani şi n-am văzut niciun progres.

Asta nu înseamnă că nu s-a înregistrat niciun progres.

E clar cine împiedică mersul înainte al Serbiei.

Vojislav Koštunica, DSS şi toţi prietenii lor din Adunarea Federală

au făcut tot ce au putut ca să nu se înfiinţeze Tribunalul Special,

de care avem nevoie pentru lupta care ne aşteaptă.

De câte ori guvernul lui Zoran Ðinđić vrea să urgenteze lucrurile,

ei le încetinesc.

Nu e cinstit să ne puneţi nouă întrebarea asta.

Ar trebui să întrebaţi DSS.

Întrebaţi-i de ce blochează calea Serbiei spre reformă.

Aproape în fiecare zi se comit crime pe stradă.

Clanul Surčin este, evident, în război.

Statul a ales, în mod clar, o tabără în acest război.

Credeţi că guvernul ar trebui să se ocupe de criminali ?

E adevărat că guvernul îl protejează

pe Ljubiša Buha Čume, capul clanului Surčin ?

Întrebarea este ridicolă.

În aceşti doi ani, am început reforme

care vor face din Serbia o ţară modernă.

Despre asta ar trebui să vorbim.

Domnule purtător de cuvânt Popović, vă mulţumim pentru interviu.

- Ţi-am zis eu. - Oribil.

Bine. Steva, Popović a fost o idee foarte bună.

Cu durata cum stăm ?

Ne mai trebuie şapte minute.

Avem ceva despre incidentul de azi-dimineaţă ?

Pentru ce acuzaţii e reţinut şoferul ?

E un fals atac. Altfel i-ar fi pus şi pe alţii sub acuzaţie.

Sonja... Eu n-aş aborda subiectul.

Bine.

Danica, ia-ţi ce ai nevoie pentru teaser.

Vino cu mine, să vedem ce urmează.

- Popović a fost ideea ta. - Cui îi pasă ?

Interviul e prost.

- De ce îl place Sonja ? - Fiindcă o pupă în fund.

Materialul lui special este... deosebit de plicticos.

Cui îi pasă ? Să terminăm şi să plecăm acasă.

Bine. Mă duc să aduc cafea.

Vino !

Vino !

Fii relaxat.

Uroš ?

Puştiul Vesnei.

Ce s-a întâmplat la secţie ?

I-am spus lui Ant totul.

Şi acum o să ne spui nouă.

E în ordine, băiete. Totul e bine.

Eşti printre ai tăi.

Spune-ne. Ce ai văzut ?

- L-am aşteptat în maşină. - Şi ?

Bugsy a ieşit, a luat-o spre mine şi atunci doi poliţişti în civil...

- Dar nu i-am putut auzi. - De unde ştii că erau poliţişti ?

I-au arătat insignele şi l-au luat cu ei.

Te-au văzut ?

Şi telefoanele ?

Bugsy le-a rupt şi le-a aruncat.

N-am ştiut ce să fac, aşa că am adunat bucăţile.

Bine.

Bun.

Bine ? Cum adică, bine ?

Au două zile în care să scoată de la el ce vor !

Nu-i chiar atât de uşor. Bugsy nu-i un copil.

Fătălăul ăla o să vorbească, mai mult ca sigur.

Sună-l pe tâmpitul ăla de Božović.

Să plătească pe cine trebuie ca să-l scoată de acolo.

- Ce mai face mama ta ? - Bine. Mulţumesc de întrebare.

- E totul în ordine la muncă ? - Da.

Ea îmi tot spune să vă mulţumesc că aţi ajutat-o.

Pentru compatrioţii mei, orice.

Ascultă, băiete.

Ar fi bine dacă te-ai gândi mai serios să fii alături de noi.

O să fie de lucru, acţiune...

Trebuie să ştiu dacă pot conta pe tine.

Cu ăştia de aici...

Nu se ştie cine o să-ţi bage un cuţit în spate

cu prima ocazie.

Nu te poţi încrede în nimeni.

Vă puteţi mereu baza pe mine.

E de-al nostru.

Am venit !

Despre incidentul de pe autostradă, premierul a spus:

N-aş face atâta zarvă pentru cineva care învaţă să conducă un camion.

Ar fi prea mult să spunem că m-a pus într-un pericol serios.

- Poftă bună. - Mulţumesc.

- Cum a fost la şcoală ? - Plictisitor.

Plictisitor ?

- Vrei cina ? - Bucuros.

Am vorbit cu tata.

Şi ?

- A zis că totul e bine. - Este.

Boris, nu mă minţi.

Cum sunt rezultatele ?

Din câte am înţeles, nici mai bune nici mai rele ca înainte.

Ştiu că încearcă să mă menajeze.

Şi ştiu că mă minţi.

Nu te mint. Ce e cu tine ?

Vreau să fiu lângă el, dacă de asta are nevoie.

- El a fost mereu alături de mine. - Ştiu.

Şi ne-a ajutat mult şi pe noi.

Ştiu. Desigur.

Lasă-mă să mănânc.

Pune-ţi asta şi du-te jos.

Versace.

Nu pierde timpul. Îmbracă-te.

A sunat ?

Bine...

Ce a spus ?

Bine.

- E totul în ordine ? - Mergem să-l luăm de la bază.

Tu conduci.

Luăm Passatul.

Ia şi găleţile.

Doamnelor şi domnilor din presă,

am marea plăcere să anunţ că astăzi, în sfârşit,

a fost votată propunerea de numire a procurorului special al guvernului.

Domnul Jovan Prijić.

Înfiinţând acest Tribunal Special, deschidem un nou capitol

în lupta împotriva crimei organizate.

Ne aflăm într-o fază interesantă şi, aş spune, promiţătoare,

a acestei lupte.

Avem acum acces la ceva care ne lipsea: oameni din interior.

Oameni care sunt gata să depună mărturie.

Ei ne pot ajuta

să rezolvăm multe crime,

ceea ce e primul pas către victoria asupra crimei organizate din ţara asta.

Da ?

În legătură cu incidentul de pe autostradă,

îl consideraţi o tentativă de asasinat ?

Având în vedere că şoferul a fost reţinut ?

Dacă ar exista vreo dovadă că a fost cu adevărat o tentativă de asasinat,

asta vorbeşte despre obsesia celor care cred că nu s-a schimbat nimic

şi care cred că pot continua să facă ce făceau în regimul trecut.

Spuneţi că n-a fost doar cineva care învăţa să conducă ?

- Dnă Mandić, vă rog... - Nu, doar...

Ieri, era cineva care învăţa să conducă.

Azi, e un atentat. Mă întreb doar ce va fi mâine.

De ieri, s-au schimbat multe.

Însă dacă cineva crede

că, eliminându-mă pe mine, va opri aplicarea legii,

se înşală amarnic.

Eu nu sunt sistemul. Sistemul va continua să funcţioneze.

Şi nimeni nu va fi absolvit de crime

eliminând un membru sau doi ai guvernului.

Următoarea întrebare.

Da, dv. ?

- Care etaj ? - Al doilea.

Vera, eşti la redacţie ?

Tocmai am plecat.

E mare circ acolo.

Dacă-i pui o întrebare, se încurcă de tot.

Da. Ajung imediat.

Vrei ceva de mâncare ?

Bine, iau eu. Ajung imediat. La revedere.

Incidentul de pe autostradă nu e o glumă.

E ceva serios.

Ne-am obţinut legea ?

Ne trebuie şase luni ca să adoptăm o lege amărâtă.

- Ce pot să fac mai mult ? - Cere o pază sporită.

Sau o firmă privată de pază. Statul nu te poate apăra.

E ultimul lucru de care am nevoie.

Lunetişti pe acoperişuri, străzi închise... Nici nu mă gândesc.

- Ai auzit ce întrebări îmi pun ? - Zoran...

Avem tribunalul, un martor cooperant şi un procuror special.

Nu mai vreau să aud de ameninţări.

Ia depoziţiile alea şi începe arestările.

O să-i facem praf.

- Zoran ? - Au venit copiii de la şcoală ?

Jovana nu răspunde.

Au venit. Vrei să vorbeşti cu ei ?

Nu e nevoie. Verificam doar.

Totul e bine.

Tu eşti bine ?

- Zoran ? - Sunt.

Pupă-i din partea mea. Vorbim mai târziu.

- Bine. - La revedere.

- Intră ! - Ai văzut cât era de încurcat ?

Când începe să folosească platitudini, ştii că sunt vorbe goale.

Ai fost foarte bună. Ce este ?

Ştii ce ?

Cred că am putea face un subiect despre asta.

Dar eu. Nu Steva.

Bine... de la ce premiză porneşti ?

În primul rând, ai văzut camionul. Cum să-l omoare cu ceva atât de mic ?

În al doilea rând, Ðinđić ştie că alianţa lui cu DOS s-a terminat.

Koštunica îi este adversar.

Cel care e victima mai mare câştigă următoarele alegeri.

Poveştile despre atentat sunt PR-ul Cabinetului. Asta e premiza.

Şi dovada ? Dacă spui că totul e aranjat, o să ai nevoie de o dovadă.

Îl sun pe omul meu de la poliţie. O să confirme, ai să vezi.

Confirmă şi adu-mi o primă versiune.

- Dar repede. N-avem mult timp. - Bine.

Mâine la prima oră o ai pe birou.

Domnule Prijić... Bună ziua.

- Felicitări pentru numire. - Mulţumesc.

Procuror special al Tribunalului Special e mare lucru.

N-avem timp să sărbătorim. Luaţi loc.

Cu ce vă pot ajuta ?

Ne trebuie o detenţie extinsă pentru Milenković.

Înţeleg. Aţi găsit dovezi noi ?

Aveţi telefoanele ?

De când s-a băgat Božović, nu putem obţine nimic.

Dacă-l eliberăm pe Bugsy acum, se duce totul de râpă.

Peste două ore, am avion.

Mă duc să-i iau depoziţia lui Čume.

A acceptat să vorbească.

Ce procuror se ocupă de caz ?

- Gordana Milić. - Nu-i rea.

E tânără, dar bună.

Duceţi-vă la ea. Cereţi-i ajutorul. Mai faceţi rost de timp.

Zilele alea s-au dus. Trebuie să respectăm legea. Obişnuiţi-vă.

Dar încălcarea legii e tot ce am ştiut sau am făcut vreodată.

Dnă Milić...

Dejan Milenković are legături cu un anume clan de infractori.

Ce clan ? Ce legături ? Aveţi dovezi ?

Sunt informaţii pe care nu le putem dezvălui acum.

Atunci reveniţi când puteţi.

Dnă Milić, vă rog. Ascultaţi-mă până la capăt.

Dejan Milenković "Bugsy" e membru al clanului Zemun.

Cea mai periculoasă bandă criminală din Balcani.

Nu era din întâmplare în camionul ăla când prim-ministrul...

N-a tăiat întâmplător calea coloanei oficiale, pricepeţi ?

Chiar dacă ai dreptate, unde e dovada ?

Nu putem obţine dovada dacă nu ne ajutaţi.

Şapte zile. E tot ce ne trebuie ca să-l facem pe Milenković să vorbească.

Doamnă procuror...

Fără dv., nu avem nimic.

Nu se poate...

Opt zile.

Trebuie doar să consemnăm o încălcare a regimului vamal.

- Ce ?! - Taci.

- Stai ! Vino încoace ! - Să mergem.

Danica, ce-i asta ?

O primă versiune pentru un subiect.

- Eşti sigură că e adevărat ? - E limpede ca bună ziua, mamă.

Ce e limpede ? Ai vorbit cu Ljuba ?

Încă nu. Vorbesc mâine.

Maša şi-a facut temele ?

Da, şi le-a facut.

- Rămâi aici la noapte. - De ce ?

- E târziu. Şi e frig. - Nici nu mă gândesc.

Sonja ţi-a promis ceva ?

Ea are grijă doar de interesul ei. Ţi-am spus.

Nu mi-a promis nimic, mamă.

E un material special despre doi ani ai actualei guvernări.

Emisiunea nu e foarte interesantă, ne trebuie un final bun.

Şi ce vrei ? Nu e emisiunea ta.

- E şi a mea. - Danica...

Subiectul tău e banal.

De parcă ar fi jurnalism de senzaţie.

Bine, mamă. Noapte bună.

Noapte bună.

- Ai un minut ? - E ceva important ?

Nu, vreau doar să te întreb câte ceva.

Intră.

Bună, pisi !

- Pot să înregistrez ? - Nu.

Bine.

Ştii ceva despre incidentul de pe autostradă ?

- Are vreun dedesubt ? - Nu mai eşti copil.

Ştii că e mereu un "dedesubt".

Vreau să fac un subiect.

Plec de la ideea că e un artificiu de PR.

Am nevoie de confirmarea ta.

Nu face asta acum.

Ce anume ?

Tot ce-ţi pot spune e că mi-au transferat mie cazul.

Asta înseamnă că n-o trataţi ca pe o infracţiune rutieră.

Ljuba, îţi pun întrebările

şi tu clipeşti o dată pentru "da" şi de două ori pentru "nu".

- Eşti mai rea decât mama ta. - Nu ştiu ce ai făcut cu Svetlana.

Cum îl cheamă pe şoferul camionului ?

Ştii că nu pot comenta asupra unei anchete în curs.

E adevărat că tipul are cazier ?

Crezi ce vrei.

Ai ales cel mai prost moment posibil ca să-l vorbeşti de rău pe premier.

De ce ?

Nu ştii despre ce vorbeşti.

Ljuba...

Ce se întâmplă ?

Trebuie să plec. Du-te.

Hai.

- La revedere. - La revedere.

Ştim că n-a fost ideea ta. Tu eşti prost.

Întrebarea e dacă eşti destul de prost încât să primeşti 20 de ani.

20 de ani ? Pe naiba.

Chiar crezi că, în ţara asta, cineva o să treacă asta cu vederea ?

O să fii făcut bucăţele.

O să te distrugă.

Avocatul meu n-ar trebui să fie prezent ?

Avocatul lui Duća, vrei să spui. Crezi că Božović e avocatul tău ?

De ce crezi că te-au pus pe tine să conduci camionul ?

De ce ţi-au dat ţie misiunea asta de rahat ?

Te-au sacrificat.

Ei ştiu că ai lucrat pentru Čume înainte să lucrezi pentru Zemun.

Exact. Îl ucid pe prim-ministru, apoi te ucid pe tine.

A cui e vina ?

A lui Čume.

E prost ca noaptea.

Milenković...

Nu contează dacă ne spui ceva sau nu.

Când ieşi de aici, eşti un om mort.

Duća nu-şi asumă riscuri.

Măcar atât ar trebui să ştii.

Lasă-l să-şi termine cafeaua şi ţigara, apoi du-l în celula lui.

- Până dimineaţă, o să vorbească. - O să vorbească diseară.

Domnilor inspectori, vă căutam.

Clientul meu a devenit un om liber acum 30 de minute.

Dl Milenković e aici ?

Ce-i asta ?

- N-o să-ţi meargă ! - Vorbeşte cu instanţa.

Care instanţă, nenorociţi corupţi ?

Care instanţă ?

- O să plăteşti pentru asta ! - Uşurel.

N-o să ştii ce te-a lovit !

Bine, oameni buni. Să începem.

Danica, nu mi-ai adus nimic ? Ai dovada ?

Am verificat azi-dimineaţă, da.

Şi ?

E aşa cum am crezut.

Bine, atunci începe să înregistrezi. Până la trei, să fii gata.

Vreau să mai verific o dată, ca să fiu sigură.

Stai, ai verificat sau nu ?

- Da. Am vrut doar să... - Faci subiectul sau nu ?

Eu n-aş încheia emisiunea cu el. E riscant.

Avem deja un final foarte bun.

Putem extinde subiectul de deschidere şi cu asta, basta.

Danica ?

- Îl putem înregistra. - Bine.

Vera, voi două faceţi asta şi mă sunaţi când aţi terminat.

Noi suntem singurii pe care-i ştii.

Dacă te întreabă cineva cât e ceasul, ce spui ?

- Îl trimit la naiba. - Bun. Unde ţi-e telefonul ?

Dă-mi telefonul tău.

Vino încoace.

Ăsta-i un telefon cu cartelă. Are un card SIM.

De-acum, numai pe ăsta îl foloseşti. Ai înţeles ?

Nenorociţilor...

Vorbeşti numai cu noi. Nu cu gagici, nu cu mama ta.

Vino încoace.

Nu mergi cu mine. Ia Golful şi du-te la baza JSO.

După ce iei geanta, vii la adresa asta.

Acolo nu pui nicio întrebare. Doar iei geanta.

- Ai înţeles ? - Am înţeles.

Serbia trebuie să pună capăt practicilor din anii '90.

Asta a fost promisiunea lui Ðinđić,

pe care poporul Serbiei l-a întâmpinat cu braţele deschise.

Afacerile şi campaniile negative din presă sunt problema.

De-asta se duce de râpă popularitatea lui Ðinđić şi a guvernului.

Maša ?

Nu e limpede

cum un om l-ar putea asasina pe premier, care are pază.

Întrebată dacă în incidentul de pe autostradă

au fost implicate mai multe persoane, poliţia n-a răspuns.

Afacerile sunt problema coaliţiei.

De-asta întârzie legile

şi, odată cu ele, o viaţă mai bună pentru cetăţeni,

înfiinţarea de instituţii şi aşa mai departe.

Din toate astea, e uşor să tragi concluzia că e doar o altă afacere

pe care DS şi reprezentanţii săi

o vor folosi drept campanie în viitoarele alegeri.

Reformele sunt foarte lente.

Ei nu par să-şi îndeplinească promisiunile

făcute înainte de 5 octombrie.

Nu e, deci, de mirare că cetăţenii nu-l prea îndrăgesc pe premier.

De ce te uiţi la prostia asta ?

Nu mă mai uit.

- Ce e, şefu' ? - Vino imediat la secţie.

- Avem o problemă. - Bine. Vin.

E adevărat că Milošević nu mai e la putere.

Dar sistemul pe care l-a creat încă este.

- Poftiţi restul. - Mulţumesc.

- La revedere. - La revedere.

Bună, dragul meu.

Eram în cartier. Te duc acasă.

Aşteaptă-mă. Termin tura în cinci minute.

E totul în ordine ?

Uroš ?

Ce-ai zice ca noi doi... să plecăm împreună ?

Unde ?

Nu ştiu. Poate la mătuşa, la Viena.

Ce se întâmplă, Uroš ?

Ai dat de vreun necaz ?

Nu. Nu e niciun necaz.

La mătuşa nu se poate.

Abia se descurcă şi-aşa.

Dacă e ceva serios, roagă-l pe Dušan.

El ne ajută întotdeauna.

Totul e bine. Nu-ţi face griji.

Şefu'...

Vila Šilerova e goală. Iar ei nu sunt nicăieri.

- În ascunzătorile lor ? - Nimic.

Şi nici nu folosesc telefoanele pe care le interceptăm.

Nu e niciunul activ.

Cum se poate ?

Au fost avertizaţi.

Ce facem, oameni buni ?

Nu ştiu, dar e foarte rău.

După speculaţiile din presă cu privire la legături cu regimul Milošević,

procurorul special Jovan Prijić şi-a dat azi demisia

din postul său în nou-înfiinţatul Tribunal Special.

Prijić e victima unui scandal mediatic.

Faptul că nu l-a sprijinit nimeni va avea repercusiuni.

E ca un bumerang.

A fost decizia lui.

I-am spus că e o prostie să reacţioneze la asta, dar degeaba.

Sună-l din nou.

Nu vrea să vorbească.

Spune-i că vreau să vorbesc cu el. Între patru ochi.

Nu poate da înapoi acum.

Ei se poartă aşa fiindcă-i avem în mână.

Încă o zi sau două

şi se va termina totul.

Trebuie să închid. Spune-i asta.

Bine. La revedere.

Mulţumesc.

Eşti atât de chipeş...

A plecat.

Un mesaj fără cuvinte înseamnă că au trecut de intersecţie.

Când îl primeşti, îmi dai mesaj.

Nu poţi să parchezi aici. M-ai blocat.

Trebuie doar să dau asta jos.

- Nu-mi pasă. - Doar trei minute.

Auzi ce spun ?

Hai, mişcă-te !

Bine.

Morava 3, răspunde.

Morava 3, mă auzi ? Terminat.

Morava 3, eşti acolo ?

Sunt aici. Terminat.

Ne apropiem de intrare. Terminat.

SFÂRŞITUL PRIMULUI EPISOD

Traducerea: FAST TITLES MEDIA