Original subtitles

"Franţa nu are nevoie de adevăr, ci de speranţă"

(Charles de Gaulle)

Acest film a fost interzis timp de 30 de ani

de către puterea gaullistă.

PARTIZANUL

Muntele Aiguille, unul din vârfurile masivului Vercors,

îşi merită numele: e ascuţit ca un ac.

Un platou locuit, înconjurat de ziduri inexpugnabile.

Începând cu anul 1942, vreo 300 de partizani, civili,

militari sau cei care s-au sustras de la munca obligatorie,

s-au adunat în această fortăreaţă naturală,

unde au găsit sprijin din partea localnicilor.

1944: reuşita debarcării Aliaţilor în Normandia

însufleţeşte spiritele.

În doar o lună cei 300 devin 4 000.

Maşina patriotică se urneşte.

Drapelele şi discursurile reapar,

teritoriile se pregătesc să fie eliberate.

Această agitaţie trezeşte îngrijorarea germanilor

care, supraestimând pericolul, hotărăsc o acţiune în forţă.

Blochează ieşirile din platou

şi asaltează, cu trupe de elită, "Republica" Vercors.

Suntem în satul Vassieux, în 21 iulie 1944,

la ora nouă.

Acest bărbat,

care n-are nicio legătură cu Rezistenţa, este Michel Perrat.

A venit la bunica sa să aştepte ca războiul să se încheie

fără el.

Mă bucur că te-ai întors la Vassieux.

Nu-i aşa că aici e mai bine decât la Grenoble ?

Mă duc să adun ouăle.

Văd că l-ai aranjat bine de tot.

Amicii lui încă nu şi-au terminat treaba mârşavă.

Nu va rămâne mai nimic din sat.

Au măcelărit tot. Întreg satul arde.

Trag până şi în animale.

- Trebuie să plecăm de pe platou. - Ceva îmi spune că sunt peste tot.

Am putea încerca, totuşi, să plecăm prin sud.

În orice caz, aici nu putem rămâne.

Nu-i luăm şi armele ? Ne-ar putea ajuta...

Să fim luaţi drept partizani ?

E mai bine să nu fim înarmaţi.

Avem şanse mai mari să scăpăm cu viaţă dacă ne prind.

Lasă prostiile, băiete.

Doar vezi că e părintele Rameau !

Şi... ăsta cine e ?

E băiatul avocatului Perrat.

Avocatul Perrat...

Unul care s-a descurcat, în viaţă.

Ce te aduce aici ? Ai ceva de vândut ?

Daţi-i pace. Tocmai a omorât un friţ.

Nu mi-o luaţi în nume de rău...

În orice caz, în situaţia asta, fiu de colaborator sau nu...

Suntem cu toţii în aceeaşi barcă.

Totuşi...

Am auzit că te descurci binişor cu bonurile de benzină.

Şi ţi-e ciudă că tu nu te descurci ?

Mie-mi zice P'tit Louis.

Şi trebuie să te întreb ceva.

Bună ziua. De La Frediere.

Haideţi, băieţi ! La drum !

Ne întâlnim cu grupul Gentiane în Saint-Agnan.

Saint-Agnan e în drumul nostru.

Dacă ne primesc, putem pleca cu ei.

Mi-e totuna, câtă vreme o ştergem de aici.

M-aş mira ca friţii să se oprească în Vassieux.

- Cât despre sosirea aliaţilor... - Bine, veniţi cu noi.

Dar n-avem arme să vă dăm.

Treacă de la mine.

Ia spune, ştii americăneşte ?

- Da, puţin. - Atunci, vii cu noi.

O să ne explici cum merge drăcia asta.

Americanii ni le-au paraşutat deunăzi,

dar nu s-au gândit că eu nu ştiu să citesc limba lor.

Şi nici s-o vorbesc.

Nici locotenentul nu cunoaşte toate cuvintele din instrucţiuni.

Ne-a spus, totuşi, că e o "babuşka".

Sper că face pagubă mare.

Şi... eşti sigur că nu e un telescop ?

Un ce ?

Nu cred că friţii ne aşteaptă aici.

Verificăm ferma, întâi.

E cineva ?

Antoine !

Antoine !

Unde o fi ?

Să-l căutăm.

E cineva ?

- Nu e la joagăr ? - Nu, nu e nimeni aici.

Dacă nu e la joagăr, o fi pe câmp.

N-o să se supere dacă beau nişte apă.

Da, să ne umplem ploştile.

Ia spune, profesore, ce oră e ?

Se face unu acuş.

Mai nou Antoine nu mănâncă la prânz ?

E foarte linişte.

Bobocule.

Tinere...

Haidem.

Nemţii sunt aici !

Pe aici ! Repede !

Eu m-am lămurit. Faceţi ce vreţi, eu am tăiat-o.

- Dacă rămânem, s-a zis cu noi. - Nu neapărat. Suntem înarmaţi.

Iar paraşutiştii aliaţi pot apărea în orice clipă.

Nu ne descurajăm după prima ciocnire.

Şi nu ne abandonăm camarazii la greu !

Nu uitaţi că suntem, oarecum, simbolul Rezistenţei.

Să lăsăm simbolurile, deocamdată. Nemţii sunt pe urmele noastre.

Ca să luptaţi, întâi trebuie să scăpăm de aici.

Şi atunci ce facem ?

Dle locotenent, căpitanul Grange nu e, cumva, în Pasul Rousset ?

Da, corect. I-am putea oferi sprijinul nostru.

Atunci, mergem la el !

După mine.

Nu vom risca să urcăm toţi odată.

P'tit Louis, cum eşti de-al locului, mergi în recunoaştere.

Caută escadronul lui Grange. Trebuie să fie pe celălalt versant.

Mă duc, dle locotenent, dar nu singur.

Perrat, vii cu mine ?

Ce să caut eu acolo ?

Bine, dacă ţii neapărat...

Auzi, ce-ar fi să ne tragem sufletul niţel,

să vedem dacă drăcia asta funcţionează ?

Nu e momentul. Şi nu e indicat să facem zgomot.

Mda...

Nu e nimeni aici. E pustiu.

Îţi spun eu,

acolo ne-ar fi bine acum.

În două ore putem ajunge acolo.

Nu pot până la sfârşitul războiului. Sunt partizan.

Dar când mă gândesc la Ginette...

Mă aşteaptă acolo, jos.

Tu nu eşti însurat. Nu ştii cum e...

Mă aşteaptă... vorba vine.

Cine poate şti ?

E năbădăioasă. Nu e vina ei.

Asta are şi părţi bune...

Femei ca ea, mai rar.

Deşi, ce ştiu eu ? Altele n-am cunoscut.

Însă din cauza ei sunt aici.

Deşi poştaşul i-a spus: "halal patriotism e ăsta".

Ea m-a îndemnat să intru în Rezistenţă.

Dar nu-mi pasă... Mai bine aici decât la măcelăria socrului.

Nu eşti de acord ?

Da, da...

- Eu aş coborî pe acolo. - Pe acolo ajungi repede.

- Nu sunt acolo. - Or fi coborât spre Vassieux.

Bănuiam eu că pregăteşte un contraatac.

Îmbucăm ceva şi pornim.

Totuşi, e ciudat, dle locotenent. Să nu fi lăsat pe nimeni sus ?

Fiindcă au nevoie de toţi.

Vii cu mine sau te întorci în sat ?

Ai văzut cum a fost dimineaţă. Ei n-au văzut. N-au habar.

Nu e sănătos la cap.

Atenţie !

Aici nu-l putem ajuta.

Să-l ducem la spitalul din La Chapelle.

Nu mai există spital acolo.

Când germanii au încercat să atace,

am transferat răniţii în grota Luire, la trei ore de mers.

În orice caz, nu-l putem duce acum.

E prea riscant. Nemţii cercetează împrejurimile.

Poposim aici. Încercăm să ajungem acolo în zori.

S-a zis cu el.

Îţi aminteşti, băiete,

când veneam să cercetăm capcanele pe aici ?

Acum noi suntem vânatul.

Iar paznicii de vânătoare sunt mai răi.

Nu ca pe vremea părintelui Reppin.

- Veneam cu Mirette. - Da...

- Unde e ? - Or fi ucis-o azi-dimineaţă.

Ce crezi despre flăcău ?

N-o mai duce mult.

Nu prinde secerişul.

Dacă nu va fi el, vor fi alţii.

Care nu vor prinde secerişul ?

Ce cauţi tu în Rezistenţă ?

Eu, în Rezistenţă ? De 40 de ani rezist.

Nu mă aşteptam să atace. Credeam că i-au bătut americanii.

Oare nu cumva m-am înşelat ?

Ia spune, când crezi că vin să ne ia de aici ?

- Nu prea văd avioane. - Eu am învăţat să nu contez pe ei.

Nu se vorbea despre Aliaţi când am urcat eu pe platou.

- Ai urcat de la început ? - Nu...

Am activat mult timp jos, în Grenoble.

Am urcat abia după ce am fost deconspirat.

- Tu când ai urcat ? - Acum două săptămâni.

Şi înainte în ce reţea erai ?

Munceam. Încă nu eram în Rezistenţă.

Aşteptai debarcarea ?

Dar tu cu ce eşti mai breaz ?

Nu e important unde eram acum o lună

ci unde vom fi mâine.

Mâine ? E simplu.

Dacă Aliaţii ne lasă baltă, ei, bine...

Vom fi prinşi în cursă.

Singuri nu putem scăpa.

Eu cred că sunt puţine şanse să fim ajutaţi.

Aliaţii au treburi mai importante.

Iar pe cei din Algeria îi preocupă doar să ia puterea.

De noi nu le pasă.

Ba chiar îi încurcăm.

Asta e politică. Eu nu fac politică.

De-aş fi ştiut ce se va întâmpla aş fi rămas acasă.

Se aude dinspre Saint-Julien, nu ? Nu se încurcă...

Par a fi tiruri de artilerie.

Dar nu pot fi la Saint-Julien. E imposibil.

Dispozitivul nostru defensiv din nord e impenetrabil.

Germanii nu cunosc terenul. Nu puteau trece.

Atunci poate contraatacă ai noştri ?

Nu există altă explicaţie.

Da. N-aveau cum să treacă. E imposibil.

Mâine, după ce-l lăsăm pe rănit, mergem să-i ajutăm.

Totuşi, cum au făcut nemţii o asemenea greşeală ?

- Vercors e inexpugnabil. - S-au aruncat în gura lupului.

Aţi văzut ? Saint-Julien e în flăcări.

Nu are cum să fie Saint-Julien.

Ştii sigur că e Saint-Julien ?

La fel cum ştiu că mă cheamă Gaston.

Ascundeţi-vă !

Poate sunt Aliaţii.

Nu te necăji. Poate data viitoare.

Opriţi-vă. Îi dau un gât de tărie.

Nici gând. Nu se dă de băut răniţilor.

Mai ales nu alcool.

Lăsaţi-l jos o clipă.

- Unde e grota aia ? - La cinci minute de aici.

- Atunci mai bine am chema un medic. - Ai dreptate.

Germanii sunt în grotă ! L-au împuşcat pe Leninas ! Fugiţi !

Băiatul a murit.

Păi, dacă e mort, putem fugi mai repede !

Acolo e bine.

Aici e perfect. Nu ?

Hai, mai repede !

Dacă-ţi spun că suntem din Rezistenţă !

Nu există miliţii pe platou.

Suntem francezi, ca tine.

Lasă arma jos.

- Suntem din Rezistenţă ! - Mai vedem noi. Mişcă.

Lămuriţi-l.

Ahmed, tu erai ? De unde ai apărut ?

Din Vassieux, dle locotenent. Acolo trebuia să ne întâlnim.

Bună ziua.

- Bună ziua. - Salut.

Bună ziua.

Nu credeam că mai scap de acolo.

Şi-au pregătit bine atacul, nemţii.

Au ras tot.

Ca un nor de lăcuste.

Dar cum ai reuşit să scapi ?

Am fost foarte norocos.

Eram pe drumul cimitirului când am auzit focurile.

Veneau din toate părţile.

Am tulit-o în cimitir ca să trag de la adăpost.

Dar germanii cunosc tactica cu cimitirul.

Au venit vreo 20, cu patru sau cinci mitraliere.

Mi-am zis: "Ahmed, pân-aici ţi-a fost."

Apoi, dintr-o dată, văd un mormânt proaspăt săpat.

Da, era mormântul lui Julien Perret. Înmormântarea era la ora zece.

Am sărit înăuntru şi am stat nemişcat.

Erau deasupra mea.

Au tras şi-au tras şi-au tras...

Apoi, linişte.

La miezul nopţii m-am hotărât să plec.

M-am furişat mai tiptil decât o pisică.

- Şi în restul platoului ? - Sunt peste tot...

Saint-Julien a ars.

Au tunuri, artilerie... Până şi catâri.

- Sunt vânători de munte. - Şi ai noştri ce fac ?

Vai, dle locotenent, mai bine nu vă spun.

- Încă n-am scăpat. - Nu, încă nu.

Ce faceţi ? Încă n-am ajuns la Valcroissant.

Nu e momentul să tândălim.

Doar nu e nicio grabă...

Ia te uită, seamănă cu Vârful Aiguille.

Doar că e ceva mai mic.

Bun, facem un scurt popas.

Eu mă duc să arunc o privire de sus.

Ar trebui să se vadă Valcroissant.

Ia spune, Ahmed,

aşa e mereu locotenentul tău ?

Da, de când îl ştiu eu.

Mereu ca la paradă.

L-am întâlnit prima oară în '40, la Epinal.

Eram cu sergentul meu pe peronul gării,

în plină debandadă.

Haos total.

Oameni fugind în toate părţile, copiii plângând,

pui şi iepuri alergând peste şine...

Iar ăsta a fost doar începutul.

Şi ce credeţi că vedem venind ?

Un locotenent.

Nu ne aşteptam. Ofiţerii noştri o şterseseră de patru zile.

Iar uniforma lui... Parcă atunci ieşise de la croitor.

Îl întreabă pe sergent unde-s soldaţii din secţia a treia.

A noastră, adică.

"Acolo, dle locotenent," şi-i arată vreo 20 de inşi

care urcau în tren pe geamuri, îmbrâncindu-se.

- Ca să meargă pe front ? - Ce front ?

Trenul mergea la Bordeaux.

- Şi ce a făcut locotenentul tău ? - Ce era să facă ?

I-am găsit un loc. A făcut ca acum. A zis. "Bun..."

A urcat pe geam, ca toţi ceilalţi.

Pe fereastră ?

După două săptămâni... armistiţiul.

Nu trăsese un singur foc de armă.

A aşteptat, ca toţi ofiţerii, momentul să poată urca pe platou.

Ca tine, nu ?

Eu nu sunt ofiţer. Lucrez în asigurări.

Se vede Valcroissant de sus !

- Aveţi noroc că nu suntem nemţi. - Şi aşa am văzut destui.

Se pare că sunt o mulţime în Die.

Şi ar putea urca pe platou mâine.

Mă rog, dacă tot sunteţi aici... mai bine rămâneţi peste noapte.

Unul din noi va coborî în Die ca să vadă ce pun la cale.

Cine se oferă ?

Bun, va trebui să desemnez eu pe cineva.

Nu, nu pe mine. Trimiteţi-l pe Marcellin.

- N-a făcut nimic până acum. - Ai mers tu în locul meu ?

- Cine a urcat la Rousset ? - Mare izbândă...

Marcellin, porneşti la asfinţit.

Ai să te deghizezi în civil.

Vii cu mine ?

Eu nu sunt în Rezistenţă.

Sunt poştaş.

- Ia. - Mulţumesc.

- Dar tu, Ahmed ? - Glumeşti ?

Crezi că pot trece drept localnic cu mutra mea de arab ?

Doar eşti francez, nu ? Ca mine.

Când sunt în uniformă, da.

- Deci mă lăsaţi să merg singur. - Bei o gură ?

Sunteţi siguri că nemţii au plecat ?

Dac-am fi siguri, nu te-am mai trimite.

Mda. Şi dacă dau peste o patrulă ?

- Faci pe prostul. - Nici nu e nevoie să te prefaci.

Dacă dai de ei, nu-ţi scoate mâinile din buzunare.

- Ce ? Mâinile ? - Nu ai mâini de ţăran.

Nu-ţi face griji. O să fie bine.

Hai să te deghizăm.

Ia te uită ! Aşa, arăţi ca un ţăran sadea !

Nu toată lumea are mutră de poştaş.

Dacă dai de vreo fată cu nişte...

Nu te apropii de ea. E nevastă-sa.

Şi să nu-i spui că suntem aici. Are gura slobodă.

Să te întorci. Să nu faci prostii.

Iaca.

Oricum le-aţi fi găsit.

Înainte să golim paharul...

... aş vrea să vă amintesc că...

Nu e cazul.

- Nu mâncaţi cu noi ? - Nu. Am mâncat deja.

Nu. Dă-i polonicul dlui locotenent.

Vă mulţumesc.

Afumătura asta...

Îmi aminteşte de un han de lângă şcoala noastră...

Mergeam acolo duminica, cu colegii...

Cum ? Mergeaţi la restaurant să mâncaţi tocană ?

Ultima dată am mers la restaurant la un banchet al pompierilor.

- Eşti pompier, mai nou ? - Nu.

Dar noi, factorii, mergem la toate banchetele.

Ce ne-am mai ospătat ! Aveau pui cu raci,

pui de baltă, păstrăvi uite-atât...

Toate gătite în vin alb.

Ahmed, doar n-o să mănânci asta ! E porc.

Ai mai văzut porc cu lână ?

Şi ia adu nişte porc, să vezi de mănânc sau nu.

Ce pot să zic ? Am avut, totuşi, noroc.

Am scăpat uşor.

Eu, în locul nemţilor, aş fi blocat toate ieşirile.

- Încă n-am ieşit la liman. - Vom ieşi.

Ne aşteaptă alţi partizani.

Mâine ne întâlnim cu cei din Drome.

Staţi aşa... e cam departe. Eu sunt din Vercors.

Trebuie să vorbesc cu Ginette înainte să hotărăsc.

Şi totuşi...

Londra şi Algerul... ne-au cam lăsat baltă.

Nu putem şti.

Poate că avioanele sunt în altă parte.

Şi sigur există interese superioare.

Ce înseamnă "interese superioare" ?

Ale cui interese superioare ? Noi poate scăpăm,

dar ia vorbiţi-le celor rămaşi sus despre "interese superioare" !

Stai ! Încotro ?

Poate ar trebui să-i lăsăm o porţie şi lui Marcellin.

Nu doar cartofi. Şi carne.

Nişte miel.

Miel...

Asta-mi aminteşte o întâmplare...

Era în '38...

Înainte să strice friţii peisajul.

Mergeam des la o fată, Louise, la Richardiere.

Plecam sâmbăta seara, traversam platoul,

şi mă întorceam duminica, la lăsatul serii.

Aşadar, mă întorceam într-o seară de vară

şi mă grăbeam, căci se apropia o furtună.

Cerul era negru şi norii s-au rupt

tocmai când treceam pe lângă cabana cea mare.

Fug să mă adăpostesc

şi înăuntru dau peste un păstor,

cam ursuz, singur,

care tocmai mânca o omletă.

- Cu ierburi aromate ? - Cu ciuperci ! Nătărăule.

Mă pofteşte să mănânc cu el...

Stăm împreună la lumina lămpii cu gaz...

Începem să mâncăm... În linişte...

Băiete, dacă aveam vârsta ta, nu iroseam o ocazie ca asta.

Unde rămăsesem ?

Da... Mâncam cu bătrânul...

Nu prea era el vorbăreţ, aşa că mă simţeam cam stânjenit.

După o vreme, zic şi eu o vorbă:

- Sunteţi singur-cuc aici. - "Mi-e bine aşa", zice.

"Aşa o fi, dar trebuie că vă lipsesc femeile,

uneori."

"Ori chiar sunteţi făcut să fiţi păstor."

Era atât de ursuz

încât am dormit peste noapte în stână,

fiindcă afară era potop.

Trag un somn bun în fân,

şi dimineaţă mă duc să-l văd pe păstorul nostru.

Tocmai dădea drumul oilor.

Aşadar, îi mulţumesc,

şi, când să plec,

ce văd, drept în mijlocul turmei ?

- Ce ? - Un copil creţ.

Ţopăind în patru labe.

- "Cine e ?" - "Băiatul meu."

"Băiatul dv. ?"

"Mă mir. Spuneaţi că dv. şi femeile..."

"Nu mai înţeleg."

Atunci omul începe să strige la copil.

Copilul vine spre noi...

Când ajunge, îl întreb: "Cum te cheamă ?"

Zice: "Albert !"

Haide !

Treci încoace !

Hai odată !

Mă ajutaţi ?

Ia uite-o...

Treci încoace !

Treci încoace.

Vino !

Cântă-ne ceva.

Azi nu cred că pot. Înţelegi ?

Poştaşule, cântă tu la muzicuţă...

- Bine. - Şi eu cânt cântecul.

Dă-o încoace.

- Eşti gata ? - Da.

Unu, doi.

Când va veni iar

Vremea cireşelor,

Vesela privighetoare,

Mierla cea zeflemitoare ?

Au cam golit sticlele.

Da. Fermierul le-a mai adus doi litri de rachiu.

Vreţi să rămâneţi aici câteva zile ?

Nu, trebuie să pornesc mâine.

- Mulţumesc. - Nu credeţi că merg şi ei ?

Nu.

Voiam să vă rog să rămâneţi treaz şi să mă treziţi la ora unu,

ca să fiu de faţă când se întoarce Marcellin.

Dacă nu se întoarce...

Va trebui să plec în zori.

Frumos le şade.

Vino şi tu să te culci !

Noi îl aşteptăm pe Marcellin.

I-auzi, Ahmed, vor să-l aştepte pe Marcellin.

Am băut noi şi s-a îmbătat el.

Stai. Eu...

- Trăiască Franţa, dle locotenent ! - Eşti beat, Ahmed.

Criţă, dle locotenent.

Dar nu e vina mea.

E vina francezilor. Ei au plantat viţă la noi.

Noi nu beam vin înainte.

Iar el încă se ţine bine. Dar...

Iar Louis e acolo, sub masă...

Nu va fi la înălţime mâine. E...

- S-a îmbătat mai rău ca tine. - Crezi ?

Hai, vino...

Ai un loc unde pot să dorm ?

Da. E o şură acolo.

- Mulţumesc. - Noapte bună.

Am ieşit cu bine din încurcătură, nu ?

Am ieşit, da...

Dar încotro mergem ?

Simte-te ca la tine acasă...

Mă gândeam că e mai comod decât pe paie.

Du-te înapoi pe paie.

Halal războinic ! Nu poţi fără confort...

Nu sunt un războinic.

Atunci ce cauţi alături de ceilalţi ?

Vreau să scap de aici.

M-am săturat de patrioţi nehotărâţi.

Poate e mai uşor să-ţi alegi tabăra. Eşti mai liniştit aşa.

- D-ta nu ai problema asta. - N-a fost mereu aşa.

Fostul meu soţ a fost printre primii partizani din Lyon.

A fost arestat de Gestapo şi executat două luni mai târziu.

Aşa c-am venit să stau la fratele meu.

- Te temeai de un interogatoriu ? - Nu. Sunt împotriva războiului.

- Şi d-ta ce-ai de gând să faci ? - Vedem mâine.

- În noaptea asta rămân aici. - Unde ? La abaţie ?

Nu. Aici, în camera d-tale.

Aici nu e război, nu sunt nemţi, iar d-ta eşti frumoasă.

- Poate am şi eu un cuvânt de spus. - Spune-l.

Cercetaţi clădirea şi scoateţi-i pe toţi afară.

Drace !

Fugiţi prin spate !

Luaţi-vă armele ! Repede !

Vino !

Vă e sete ?

- Asta e toată ? - Da.

- Nu m-aţi trezit azi-noapte. - Nu.

În vremuri normale aţi fi pedepsit.

Nu sunt militar !

Nici cei care au murit din vina dv. nu erau.

Nu contează cum eraţi înainte să urcaţi pe platou.

Acum că sunteţi cu noi, respectaţi regulile.

Oricum, singur n-aveţi nicio şansă.

Eu cred taman pe dos. Dv. pierdeţi războiul !

Eu, singur, pot scăpa.

Să ne grăbim. Germanii se apropie.

Am scăpat şi de data asta.

Bun, s-a zis cu platoul.

- Să le întindem o cursă. - Cu ce arme ?

Sinucidere curată.

Sper că n-au prins-o vie.

Nu.

Ce naiba fac ?

Ar fi trebuit să iasă.

E un şiretlic. Ar trebui să ne repliem.

Nu vă oblig să rămâneţi.

Bun, eu am plecat. Jucaţi-vă fără mine.

Ţine.

Lăsaţi-l.

Foc de acoperire. Mă duc să văd ce se întâmplă.

Fugiţi, nătărăilor ! Vin prin spate !

Vino, te acopăr eu !

Retrageţi-vă, dle locotenent !

Mai repede !

Pitiţi-vă !

Ai văzut ? Mai e o ieşire.

Altfel n-am fi venit aici.

- Gata, băieţi, i-am păcălit ! - Bravo, nemţilor !

Acum ce facem ?

Ar trebui să trecem pe la stână. Poate aflăm ceva.

Şi vom fi la adăpost. Vine o furtună straşnică.

De cabana asta ziceai ?

Pare pustie.

Dar câinii văd că sunt acolo.

Aţi ajuns la ţanc. În curând va fi cam neplăcut afară.

- Nu cumva vă cheamă Albert ? - Ba da. De ce ?

- Sunteţi în Rezistenţă ? - Să zicem...

Dacă vă întâlniţi cu şefii voştri,

spuneţi-le să-şi organizeze mai bine paraşutările.

Uite ce mi-au aruncat în 14 iulie: benzină.

Cel puţin 300 de litri. Chiar în faţa uşii.

Mai bine v-ar fi trimis nişte vin.

Poate vă e sete ?

Şi foame ?

Mă duc să vă încropesc ceva.

S-a întunecat devreme.

Din cauza furtunii.

Asta nu e orice furtună.

Să aprinzi o lumânare ziua, la trei...

N-am mai pomenit.

Cu ce vă duceţi traiul pe aici ?

Am oile...

Dar nu sunt ale dv...

Se mai taie câte una...

Mai mor căzând de pe stânci, sau pe viscol...

Şi, la nevoie, mai ajutaţi natura...

Ce vreţi ? Se mai întâmplă...

Asta-i viaţa.

Staţi aici tot timpul ?

Doar câtă vreme e iarbă pentru oi. Apoi merg la altă stână.

Dar nu este apă pe platou.

Este cât să ne ajungă mie şi oilor.

Trebuie doar să ştii unde-s izvoarele.

Şi plouă destul de des.

Mâncaţi.

Ce se aude ?

Liniştiţi-vă.

Ia te uită...

Ciudat. Oile se întorc deja.

Poate le-a speriat furtuna.

Deşi sunt obişnuite cu asta. Da, ciudat...

Încotro mergeţi ?

Căutăm o ieşire de pe platou unde nu sunt nemţi.

- Mai e vreuna ? - Păzesc toate trecătorile.

Poate aveţi o şansă prin Pasul Menee, dar, ştiu eu...

- Dar pe aici au fost ? - Ce să caute aici ?

Auziţi şi voi ?

Ascultaţi !

E vântul.

Nu e doar vântul.

Doar ştiţi că furtuna agită animalele.

- Veniţi cu noi ? - Cum să plec, să-mi las oile ?

Ce-i pot face unui biet păstor ca mine ?

Eu n-am treabă cu ei.

Şi dacă ajung până aici înseamnă că sunt peste tot.

Iar eu nu pot escalada Mont Aiguille.

Nu...

- E departe Mont Aiguille ? - E chiar aici, în spate.

De-ar fi senin l-am vedea pe fereastră.

Ce e Mont Aiguille ?

Un fel de turn cu o pajişte în vârf.

I se mai spune şi "muntele inaccesibil".

L-aţi urcat vreodată ?

Nu.

Ăsta nu e un munte pentru oameni.

Vezi, Perrat ?

Încă un loc pe care nemţii nu-l vor cuceri.

Acum chiar că nu mai vedem nimic.

Mă duc să prind oblonul.

Drăcie !

Bidoanele !

Singura noastră şansă e să ne pierdem urma !

Doamne, asta mai lipsea... O să ne rătăcim pe-aici.

Nu. Important e să nu pierdeţi din ochi piramidele.

Pietrele acelea stivuite. Păstorii se orientează după ele.

Fără ele ne-am învârti mult timp în cerc.

Dar şi germanii ar păţi la fel, nu ?

Da. După ce trecem, va trebui să le dărâmăm.

O să ne ascundem aici.

Fir-ar ! Mai cu grijă !

Băieţi, unde sunteţi ?

Unde sunteţi ?

Aici !

Uite, o stivă.

Nu, nu e.

Cred că ne-am rătăcit.

Atunci, să ne lăsăm în voia hazardului.

Fir-ar !

Am mers în cerc.

Nu mai ştiu unde suntem.

Nu sunt în stare să vă scot din vizuina asta.

Putem încerca pe acolo.

Nenorociţii !

Vezi ceva ?

Încheiem aici, arbitrar, povestea lui Michel Perrat.

Nu s-a aflat printre cele 840 de victime identificate,

n-a fost văzut la banchetele veteranilor din Vercors,

numele său nu figurează pe listele medaliaţilor.

Poate că a reuşit,

ca mulţi dintre noi,

să scape cu bine din pură întâmplare.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro

Toate personajele şi întâmplările din acest film sunt imaginare

şi orice asemănare cu fapte reale

sau cu persoane încă în viaţă sau decedate

este pură coincidenţă.