Original subtitles

Deşi inspirată din evenimente reale,

această miniserie este o operă originală de ficţiune.

Toate circumstanţele personale sunt pur fictive.

13 NOIEMBRIE 2015

O PRIETENĂ DEVOTATĂ Episodul 1

Arnaud ?

- Salut. - Bună !

- Scuză-mă, Chris. Trimit un mesaj. - Nicio problemă.

Ce mai faci ?

Bine. Tu ?

Nu te aşeza. Am terminat.

Vă rog !

Plătesc şi plecăm.

Unde mergem ?

La mine. Locuiesc alături.

Da...

Mi-ar plăcea să beau ceva.

Ce e ? Nu-ţi plac ?

Nu ştiu. Nu te cunosc. Nu e...

Bine. Nicio problemă.

Bună seara.

Vă servesc cu ceva ?

- Serviţi şampanie la pahar ? - Da.

Mulţumesc.

Scuzaţi-mă, domnule.

Puteţi avea grijă de lucrurile mele cât mă duc să cumpăr ţigări ?

Pot să vă ţin geanta.

- Mulţumesc. - E mai sigur.

- Şi îmi mai puteţi da un pahar ? - Da.

Revin imediat.

Strada e închisă ! Întoarceţi-vă şi luaţi metroul !

Domnule, întoarceţi-vă şi luaţi metroul !

Sunt în metrou, nu am semnal.

Dumnezeule !

Nu ştiu...

I-am trimis lui Margot un mesaj. Nu mi-a răspuns.

Paul, sună-mă, te rog !

Lăsaţi-mă să intru !

Din motive de siguranţă, staţionăm la peron.

Unde-mi sunt cheile, fir-ar să fie ?

La naiba !

I-au omorât pe toţi, la Bataclan.

Au tras în noi !

Au tras în noi !

Cum vă cheamă ?

Uitaţi-vă la mine. Sunt aici.

Cum vă cheamă ?

Mă cheamă Emilie. Nu vă duceţi acolo !

Vincent, aici Chris.

Unde eşti ? Sunt îngrijorată.

Sună-mă. De îndată ce poţi.

Te pup.

Puteţi să vă duceţi acasă ?

Christelle ?

Suntem evacuaţi...

Ai venit !

Unde naiba e ?

Am fost îngrijorată. Am încercat să te sun.

- Ce cauţi ? - Unde e, fir-ar să fie ?

Ce anume ?

Încărcătorul tău. L-am pierdut pe al meu.

...întregul cartier, poliţişti, forţele speciale.

Erau atâţia oameni... Nu ştiu ce se petrece...

Nu ştiu.

Am auzit zeci de focuri de armă de la mine, de pe strada Bichat.

Ştie cineva ce se întâmplă ?

Locuiesc aproape de Carillon, dacă are cineva nevoie de ajutor.

Nu pot să dorm. Mă uit la ştiri.

Mă gândesc la victime şi la familiile lor...

Slavă cerului, fratele meu a reuşit să iasă teafăr de la Bataclan.

La ora 21:53, aproximativ 13 minute mai târziu,

un al doilea terorist s-a autodetonat la 400 de metri de Stade de France.

La 00:20, trupele antitero

au început în sfârşit asaltul asupra sălii Bataclan.

Cei trei terorişti s-au autodetonat.

Luarea de ostatici a durat aproximativ trei ore.

În sală au fost găsite aproximativ 90 de trupuri neînsufleţite.

Hai, Vincent, sună-mă !

Bună ziua, doamnă.

Pregătiţi un act de identitate, vă rog !

Mai întâi familiile victimelor !

Întrebaţi la centrul de informaţii !

Lăsaţi personalul să treacă !

Fir-ar...

Înapoi, vă rog !

Rămâneţi după bariere !

Înapoi, vă rog !

La naiba, ce coşmar !

Aveţi o rudă la terapie intensivă ?

Fratele meu.

- O să supravieţuiască ? - Încă nu ştiu.

- Dv. ? - Îmi caut prietenul.

E în secţia asta ?

Aşa scrie în mesajul pe care mi l-a lăsat tatăl lui.

Cum aţi trecut de pază ?

Am luat-o prin subsol.

Liniile telefonice sunt blocate de ieri. Nu ştiu în ce stare e.

Veniţi.

Da ?

Alain Bériaux, fratele lui Maxime Bériaux.

- Poftiţi. - Mulţumesc.

Terapia intensivă e pe aici.

Mulţumesc.

Vincent !

Vincent al meu...

DOUVIER, PHILIPPE

Vincent al meu...

Iubirea mea, ştiu că ai să rezişti. Sunt aici.

Vincent, cel mai bun prieten, fratele meu, eşti în comă de ieri.

Muzician genial, cu inimă de aur.

Vincent, te iubesc. #Bataclan #13Noiembrie.

Draga mea !

- Chris ? - Da ?

Te simţi bine ?

Vincent...

Era la Bataclan.

A fost împuşcat de două ori. Este în comă, la Pompidou. Îţi dai seama ?

E îngrozitor.

Eu m-am dus la toate concertele cu Eagles din Paris. La toate !

Acum de ce n-am fost ?

Nu ştiu. Este...

Cum ai aflat ?

Tatăl lui a postat pe Facebook.

Eram în metrou când am văzut. Era să leşin.

Pot să văd şi eu ?

- Ce să vezi ? - Mesajul tatălui său.

De ce ?

Ca să-l văd.

Uită-te.

"Vă mulţumesc tuturor pentru apeluri şi mesaje."

"Pentru cei care nu ştiu, Vincent a fost vineri la Bataclan."

"A fost împuşcat de două ori"

"şi e în comă. Uraţi-i să aibă putere."

"Tatăl lui, Christian."

Vezi ?

Nu sunt multe răspunsuri.

Fiindcă Vincent detesta Facebook-ul.

Tatăl lui a postat asta ! Ţi-am zis !

- Tatăl lui ? - Ajunge !

Gata !

La naiba !

Iartă-mă, mamă.

Îmi pare rău.

Azi m-am dus la el, la spital.

Faptul că l-am văzut aşa m-a dat peste cap.

Nemişcat, cu perfuzii peste tot...

E intubat...

Pe un plămân artificial...

Dar Vincent e un luptător.

O să-şi revină. O ştiu.

Şi o să mă duc acolo în fiecare zi.

Jur. N-o să-l las singur.

Ştii asta.

Da. Ştiu.

Ai rufe de spălat ?

Nu.

Pun o maşină.

Poţi să închizi uşa, te rog ? Simt nevoia...

Iartă-mă.

Bună, Emilie.

Te-am văzut

în metrou în seara zilei de 13.

Prietenul meu cel mai bun a fost grav rănit la Bataclan.

Dacă ai nevoie de ceva, nu ezita.

Curaj. Chris.

Bună, Chris.

Îţi mulţumesc pentru mesaj.

Îmi pare foarte rău pentru prietenul tău.

Tu cum te simţi ?

E greu...

Dar îmi face foarte bine

să pot vorbi despre asta.

- Emilie ? - Christelle ?

În sfârşit ! Îmi pare bine să te cunosc.

- Îmi pare rău, era coadă la brutărie. - Nu-ţi face griji.

- Avem bunătăţi. - Grozav !

Victor, ţi-o prezint pe Christelle.

Bună ! Poţi să-mi spui Chris.

- Bună. - Chris e drăguţă.

- Vincent cum e ? - Am fost acolo azi-dimineaţă.

Medicii ne-au lăsat singuri. Asta m-a făcut să mă simt mai bine.

Victor, descalţă-te, te rog !

Intră. Scuză dezordinea.

Scuză-mă...

Ai putut să dormi puţin azi ?

Nu.

- Vrei să te odihneşti ? - Acum ?

Da. Sunt aici.

Chiar şi o jumătate de oră ţi-ar prinde bine.

Azi-dimineaţă a fost un ambuteiaj.

Toată lumea claxona.

Şi... mi-am zis că sunt teroriştii

şi blochează strada în faţa clădirii mele.

Că m-au găsit pe grupul de Facebook şi m-au căutat pe Google.

Ştiam că asta nu e posibil.

Era doar o maşină de gunoi.

Dar, când am închis ochii, era un zgomot prea puternic.

Parcă-i vedeam spărgându-mi uşa.

Asta e.

Culcă-te puţin. Stau aici.

Victor !

Paste cu şuncă sau cu sos de roşii ?

Ce zici, Victor ?

Nu prea mi-e foame, dar îmi plac amândouă.

Foarte bine.

În afară de asta, văd că n-ai prea făcut ordine aici !

Ce spui ?

Sunt obosit.

Vreau ca mama ta să fie foarte bucuroasă când se trezeşte.

Cu un apartament curat şi toate la locul lor...

Cu un aer plăcut...

Un super-Victor hrănit, spălat, pieptănat...

Ce spui ?

Victor !

Aş vrea să faci ce-ţi cer.

Desenul meu !

- E fragil ! E pentru mama. - Număr până la trei.

Unu...

doi...

trei.

M-ai crezut !

Bravo. Mama ta va fi bucuroasă.

Te chem peste zece minute, când e gata cina.

Emilie ?

Te-ai trezit.

Cum te simţi ?

Ce-i asta ?

Unde e Victor ?

Doarme.

A mâncat foarte bine.

I-am făcut paste cu şuncă. Cele mai bune.

Nu am copii, dar îmi amintesc cum e să fii copil.

Ai făcut curat în tot apartamentul !

Da ! Doar nu era să fac o baie.

E prea mult.

Nu ştiu ce să spun.

Vrei să mănânci ceva ?

Mai sunt paste.

Nu mi-e foame. Mai degrabă aş bea ceva.

- Bine. - Da.

Fred avea un jazz bass violet, asortat la bluzonul lui.

Dacă tot te-a invitat, de ce nu te duci la el, la Los Angeles ?

Am avut un bilet doar dus, cu plecarea pe 17.

Renunţasem la apartament, la slujbă...

Şi pe urmă...

Pe urmă...

Vincent.

Şi nu s-a întâmplat niciodată nimic între voi ?

Nu.

Când eşti managerul, dacă te încurci cu băieţii din trupă,

ai îmbulinat-o.

O clipă...

- Mami ! - Aşteaptă. Mă întorc imediat.

Da, iubire ! Vin !

E totul bine ?

Simt nevoia să fiu singură.

Sigur... Înţeleg.

E târziu. O să...

Lasă-l.

Poţi să pleci, te rog ?

Bună, tuturor !

Nu pot deloc să dorm.

Dacă simte cineva nevoia să vorbească...

Mă puteţi suna la 06 39 98 12 52.

Nu...

- Nu se poate ! - E totul în regulă, doamnă ?

Nu.

Nu-mi găsesc portofelul.

Căutaţi bine în geantă şi-n buzunare.

Ce proastă sunt !

- Sunteţi sigură ? - L-am lăsat la prietena mea.

Dacă vreţi să vă întoarceţi, e o cursă lungă.

Mi-aţi putea da o adresă ?

Ca să vă trimit un cec.

Sau vă pot face un virament.

Îmi pare foarte rău...

Ce puteţi lăsa în schimb ?

Ce vreţi să spuneţi ?

Ce aveţi în geantă care ar acoperi cursa ?

Sunt psiholog clinician.

De pe 13 încoace, ascult supravieţuitori, la primărie.

Non-stop. Aşa că...

Creierul meu e varză. Îmi pare foarte rău.

Ştiaţi că unele taxiuri au dus victimele acasă pe gratis ?

- Eu vreau doar... - Goliţi-vă geanta, vă rog.

Îm pare rău, dar...

O golesc, dacă vreţi,

dar nu e nimic care v-ar putea interesa. E de necrezut !

Goliţi-o. Dacă nu e niciun portofel în ea,

vă duc acasă pe gratis, cu scuzele mele.

Nenorocitule !

Drace !

Da ?

Alo ?

Da...

Da... Eraţi pe grup, aseară ?

Da... Vă simţiţi bine ?

Putem să ne tutuim ?

Ai de mult pisica asta ?

Alo, Samia ?

- Îţi aminteşti dacă avea o şapcă ? - Nu ştiu.

Nu te grăbi, Nesrine.

Sunt aici. Am tot timpul la dispoziţie. Oricum nu pot să dorm.

Nu e nicio problemă, Sarah.

Spune. Nu te grăbi.

De ce nu te întinzi un pic ?

Ştii cum arată ?

Ai putut vedea semnul ?

Deci fata cu pulover roşu a ieşit după tine.

Stai... Mai am un apel.

Poţi să aştepţi o clipă ?

Revin imediat. Nu te las singură.

Încerc să vizualizez ce spui.

Când l-ai văzut ultima dată ? Atunci ai intrat în fosă.

În 1986 a fost creat un fond de garantare

pentru victimele terorismului, la care poate contribui oricine.

Cu ajutorul acestui fond, compensăm prejudiciile

şi facilităm reintegrarea socială.

Cum o să te descurci ? Munceşti ?

Nu poţi sta singură.

Trebuie să ceri o compensaţie. E esenţial.

Dar mai întâi trebuie să depui o plângere, la poliţie.

Da, la orice secţie de poliţie.

"Care e situaţia ta financiară ?"

"Nu mai pot să lucrez şi sunt liber-profesionist. E complicat."

Am vorbit cu cineva care mi-a spus acelaşi lucru.

O să găsim soluţiile împreună.

Nu-ţi face griji. Rezolvăm împreună. Nu eşti singură.

Sunt aici, Karim. Nici măcar nu trebuie să vorbim.

Nu plec nicăieri.

Christelle ?

Vânătăile se estompează. Asta e bine !

Uleiul ăsta miroase atât de frumos !

Miroase.

Te strâng prea tare ?

"Mereu împreună."

"Să nu renunţi niciodată. Dragoste şi libertate."

Bună, Philippe. Bună ziua, doamnă.

Bună ziua. Îmi pare bine.

Sunt iubita lui Philippe.

Îmi pare bine de cunoştinţă.

Părinţii lui Philippe au trecut pe aici acum două zile.

Bine...

Colega mea spune că nu vreţi ca ei să ştie de vizitele dv.

Aşa este... Philippe nu le-a spus de mine.

Nu le pot ascunde nimic.

Nu e acesta rolul meu şi nici cel al echipei.

Desigur. Înţeleg.

Îmi pare foarte rău.

Ar trebui să vorbiţi cu ei.

Altfel nu vă pot permite să-l mai vizitaţi.

Aveţi dreptate.

Aşa o să fac.

- Vă urez o zi bună, doamnă. - Şi dv.

Pe curând, Philippe.

Bună ziua.

Christelle, nu ?

Da. Toată lumea îmi spune Chris.

Chris. Minunat.

Eu sunt Léon. Bine ai venit.

- Îmi pare bine de cunoştinţă. - Asemenea.

- Bună. - Juliette.

- Îmi pare bine, Juliette. - Şi mie.

- Şi ? - Renaud.

Încântată.

- Vrei să bei ceva ? - Da, te rog.

Aşadar, prieteni...

Scot carnetul.

Data trecută

am discutat ideea de a ne constitui într-o asociaţie a supravieţuitorilor,

ca să ne structurăm puţin.

Dar asta ridică multe întrebări. În special...

Dacă vom crea o asociaţie, pentru cine este şi pentru ce ?

O facem ca să împărtăşim informaţii cu celelalte victime şi familiile lor,

sau le propunem un spaţiu în care să discute şi să fie ascultate,

cu un real sprijin psihologic ?

Şi trebuie să avem, de asemenea, o poziţie politică ?

Nu. Fără politică. N-are niciun sens.

Dar, pe forum,

nu putem accepta atacurile verbale împotriva islamului.

Nu e de căderea noastră să facem asta.

Da, dar...

Există oameni care suferă. Trebuie să-i ascultăm.

Oamenii nu-şi pot da frâu furiei, mai ales nu acum.

Dacă vreţi, pot să încerc să moderez grupul.

Ca să n-o ia razna.

Cred că e singura soluţie.

Sunt de acord că există suferinţă, dar nu poate exista haos.

Şi ce se întâmplă dacă se depăşesc limitele, şefu' ?

Pentru asta există un moderator.

Pentru impunerea limitelor. Şi ce e chestia cu "şefu'" ?

Fiindcă tu eşti boss-ul. Şi-ţi mulţumim. Asta e grozav.

Nu sunt niciun fel de boss.

Nu ştiu...

Ce facem aici ?

Avem deja pahare goale !

Fac eu cinste cu următorul rând.

E în ordine. Suntem doar zece. Mă descurc.

Mulţumim !

Cu plăcere.

Vin cu tine.

Ne dai zece shot-uri caramel ?

Zece shot-uri caramel, te rog.

Trebuie să discut ceva cu tine.

Victor mi-a spus că i-ai rupt desenul.

Mă rog, aproape.

Aşa este.

De ce ?

Am greşit.

Am vrut să facă puţină ordine. A refuzat.

A zis că face doar ce vrea el şi eu, ca o mare proastă,

i-am ţinut o predică despre ce vrea omul şi despre răspundere,

l-am întrebat dacă oamenii fac mereu ce vor ei... Genul ăsta de lucruri.

La un moment dat, i-am luat desenul şi i-am spus:

"Cum ar fi să-ţi rup desenul doar fiindcă aşa vreau eu ?"

Bine că n-am copii.

Bine. Shot-uri !

Am vrut să ne ducem în dormitor

şi să petrecem cea mai frumoasă noapte din viaţa noastră.

Am mai încercat, de atunci, dar...

Ea nu poate.

E într-o "noapte a sufletului". Şi înţeleg.

E îngrozitor ce s-a întâmplat.

Dar ăsta nu e un motiv în plus ? Îmi spun că...

Măcar nu mi-au luat asta.

Ai fost vreodată pe Tinder ?

Da, am fost.

Şi...

Ai vreun sfat ?

Trebuie să ştii ce vrei.

Mie îmi place fără ascunzişuri.

Când apare bărbatul, la întâlnire, nu-l las nici măcar să se aşeze.

Dacă e cel din poză...

Să nu mai pierdem vremea !

Dacă e prea complicat, oamenii se descurajează.

Salut !

Bună, fato ! Nu eşti prea obosită ?

- Chris, ea e Myriam. - Încântată.

A fost la Bataclan. Se ocupă de terapia în spitale.

Grozav !

- Scuză-mă... - Nu ştii ce-i asta.

Exact.

- Nu prea ştiu despre ce e vorba. - Nimeni nu ştie.

Îi vizitez pe cei care au nevoie. Oameni care au fost acolo.

Vorbesc cu familiile, stau cu ele la spital.

Azi am fost la Bichat. Mâine mă duc la Pompidou.

Chris are un prieten la Pompidou.

E în comă.

O să-şi revină ?

L-au stabilizat repede. Măcar asta e bine.

Cât despre noi...

Aşteptăm să vedem cum evoluează situaţia.

Fac ce pot.

Stau lângă el...

Vorbesc pentru amândoi... Nu e foarte interesant.

Vorbesc ca mama. Ce deprimant.

- Cum îl cheamă ? - Vincent.

Te duci mâine la el ?

Îl vizitezi în fiecare zi, nu ?

În general, da.

Vrei să venim cu tine ?

Ar trebui să întreb mai întâi echipa medicală.

În general, nu se opun.

- Da ? - Nu-ţi face griji.

Spune "da".

- Eu... - Nu ne deranjează deloc.

E foarte drăguţ din partea voastră.

Poate mâine după-amiază ?

Nicio problemă.

- Eu o să fiu acolo. - Şi eu.

Nu prea devreme, ca să am timp să...

12:07 ?

Da ?

Bună ziua. Chris Blandin, pentru Philippe Douvier.

- Intraţi. - Mulţumesc.

Am ajuns devreme. Sunt deja în rezervă.

Vă aştept la intrarea în secţie. Pe curând !

Bună ziua, domnule doctor.

Bună, Chris.

- E totul în ordine ? - Da.

Nu ştiu... Cred.

E atât de ciudat să vă văd aici...

Veniţi.

Are pielea moale.

- Îi faci masaj ? - Da.

O dată sau de două ori pe zi.

Ştiu că ne asculţi.

Şi ştiu că nu eşti departe.

Mie nu mi-e frică de tăcere.

Mă auzi, Vincent ? Suntem aici.

Vincent, te las cu Myriam. Trebuie să vorbesc cu infirmiera.

- Sunt prieteni apropiaţi. - Sunt prea mulţi oameni !

Nu mai stăm mult.

V-am spus să nu reveniţi până nu vorbiţi cu părinţii lui.

Ştiu. Îmi pare foarte rău, dar...

Vă înţeleg. Ştiu că vă fac necazuri.

Dar vă promit că plecăm imediat.

Nu vreau să am probleme.

Înţeleg.

E ultima dată.

"Bună, Vincent, încă nu ne cunoaştem,"

"dar am venit azi să te vizitez, cu Chris."

"Îţi scriu ca să marchez această zi pentru trezirea ta viitoare."

"Fii puternic ! Myriam."

La dracu' !

La naiba !

Fir-ar să fie, mamă !

Ce faci ? Ce e nebunia asta ?

Ia-ţi lucrurile !

Nu mai vreau prostiile tale cu Bataclan.

Nu pot să te oblig să te opreşti. Dar n-am să-ţi fiu complice.

Mamă !

Au nevoie de mine ! Nu înţelegi ?

Nu mai am putere, Christelle.

N-auzi ce spun ? Ţi-am zis că au nevoie de mine.

Nu mai pot, Christelle. Nu mai vreau să trec prin asta.

Înţelegi ce-ţi spun ?

Lor nu le pasă de adevăr. Ei vor să-i ajutăm ! Înţelegi ?

Nu vreau să trec iar prin asta.

Prin ce să treci iar, mamă ?

Prin ce nu vrei să treci iar ? Nici nu ştii ce fac !

Ei au nevoie de ce fac eu !

Sunt folositoare ! Înţelegi ?

Pleacă, sau chem poliţia !

- Nu mai suport prostiile tale. - Lasă-mă...

Nu mai vreau să te văd !

Eşti o nenorocită !

- Da... - O nenorocită !

- Ieşi naibii ! - Mizerabilo !

Nu înţelegi nimic !

Să te ia naiba !

Deschide uşa, naibii !

Nu înţelegi nimic !

- Bună seara. - Bună seara, dnă Blandin.

Putem vorbi o clipă ?

Da.

Am vorbit cu Asistenţa Socială.

În noaptea asta, nu veţi fi singură în cameră.

Vă asigur că e doar pentru o noapte.

Da, eu...

Dacă se iveşte vreo problemă, să-mi spuneţi.

- Bine ? - Da.

- O seară bună. - Asemenea.

Scuzaţi-mă. Sunt al dv., acum.

Avem timp suficient. Nu vă faceţi griji.

Puteţi să-mi povestiţi tot.

Eu o să-mi notez tot.

Acest raport vă va permite să faceţi cerere la Fondul pentru Compensare.

E bine ?

Da, mulţumesc.

Mulţumesc, domnule inspector.

Inspectorii se numesc "locotenenţi" acum.

Da ?

Dar eu nu sunt locotenent. Sunt un simplu poliţist.

Înţeleg.

Deci...

Nu puteţi face plângere împotriva unui mort.

Aşa că o vom face împotriva singurului membru supravieţuitor al comando-ului.

Salah Abdeslam.

Aţi intrat în sală înainte de începerea concertului ?

Nu e nicio grabă.

Nu vă grăbiţi.

Da.

În episoadele următoare:

O să fiu sincer: n-am încredere în tine.

Am făcut greşeli. Dar mi-am plătit datoria.

Va trebui să povestiţi din nou prin ce aţi trecut la Bataclan.

- Şi atunci aţi luat-o la fugă. - Da.

- Am început-o cu stângul, Nicolas. - Nu. Eşti nebună.

- Aşteaptă, Léon ! - Du-te acasă.

Mă crezi tâmpit ?

E adevărat că l-ai cunoscut pe Iggy Pop ?

O PRIETENĂ DEVOTATĂ