All language subtitles for ETs Among Us 2 Our Alien Origins, Antarctica, Mars and Beyond .Marpa.rom

Dacă suntem vizitați și dacă există
și alte forme de viață în cosmos,

să ne gândim pentru o clipă
cât de improbabilă este

existența doar a unei singure
alte civilizații.

Deci, într-un univers vechi
de peste 14 miliarde de ani,

cu trilioane și trilioane de galaxii,

în care fiecare galaxie,
cum ar fi Calea Lactee,

conține sute de milioane de stele,

ce șanse sunt ca noi să fim singuri?

Practic zero.

Ce șanse sunt ca în toate astea să fie
doar o singură altă civilizație?

Nu, e o nebunie. E mică probabilitatea
să existe două civilizații în univers.

Prin mică mă refer la zero,
așa cum sunt șansele să existe

doar una singură,
adică să fim doar noi.

Având în vedere toate acestea,

ne confruntăm probabil cu o situație

în care există o mulțime
de alte civilizații în cosmos,

unele binevoitoare față de noi,
altele neutre, altele ostile.

Răpiri, contacte,
experiențe extraterestre,

acestea sunt doar cuvinte,
sunt etichete.

Adevărata întrebare este dacă există
o interacțiune la un anumit nivel

între oameni și extratereștri.

Și legat de asta, dacă acea
interacțiune există, ce se petrece?

Unii oameni, de exemplu,
vorbesc despre scopul ei

ca fiind un fel de program
de hibridizare.

Sunt ei o rasă
pe cale de dispariție

care au nevoie să încorporeze material
genetic proaspăt de la ființele umane?

Ne-au creat ei pe noi
pentru amuzamentul lor?

Aceasta este o versiune a teoriei
astronauților antici, într-un fel.

Zeii antici au fost creatorii noștri.

Ne-au plantat aici,
iar acum se întorc.

Și apoi, legat de asta,
întrebarea de o mie de puncte:

dacă extratereștrii ne vizitează,

doar vin și pleacă,
sau sunt deja aici, printre noi?

Cum a fost începutul nostru?
ADN-ul nostru extraterestru

Unde a început civilizația?

În Mesopotamia, ni se spune,
ceea ce ne duce înapoi

la istoria sumerienilor
și la povestirea zeilor anunnaki,

care au coborât pe Pământ și au modelat
ceea ce noi numim oamenii moderni.

Și ce credeau ei?

Ei credeau că, în timpurile străvechi,
ființe zeiești au coborât

din cer și au venit pe Pământ.

Asta înseamnă ”anunnaki”.

Anunnaki înseamnă cei care au venit
din cer și au coborât pe pământ.

Și acel mit, pentru noi,
istorie, pentru ei,

spune o poveste despre
o rasă de ființe

care au venit de pe o altă
planetă numită Nibiru.

Această Nibiru este o planetă
care are o orbită eliptică

și căreia îi ia 3600 de ani
pentru a trece de la,

să zicem, sistemul solar interior
la cel exterior și înapoi.

Problema pentru Pământ este că,
la fiecare 3000 de ani,

Nibiru revine și exercită

un câmp gravitațional electromagnetic
foarte puternic asupra Pământului,

ceea ce provoacă devastare.

Cel mai recent episod
al istoriei anunnakilor

se referă la ultimii 3600 de ani

și la restabilirea civilizației umane

după ultima devastare,
numită în mod tradițional Potop.

Dar de ce au venit acești zei, pe care
eu îi numesc extratereștri, pe Pământ?

Când citești lucrările
lui Zecharia Sitchin,

îți dai seama din textul sumerian
că locuitorii de pe Nibiru

aveau nevoie de anumite minerale

care se aflau pe Pământ
pentru a-și continua civilizația.

Planeta lor este amenințată
de radiațiile solare,

iar povestea spune că
aveau nevoie de aur

pentru a-l lua și a-l transforma

într-o formă monoatomică

care să fie impregnată
în atmosfera lor

și astfel aurul să-i protejeze
de radiațiile nocive ale Soarelui

la tranzitul de 3600 de ani.

Așa că au venit pe Pământ
în căutare de resurse și le-au găsit.

Și le-au găsit în Orientul Mijlociu,
le-au găsit în Africa,

care este un continent
bogat în minerale.

Și-au desemnat oamenii
din echipaj să devină mineri

și mult timp membrii echipajelor
navelor spațiale anunnaki,

numiți igigi, au făcut munca.

Însă igigii au obosit,
nu erau dispuși să devină sclavi

care lucrează în peșteri întunecoase
și s-au răzvrătit.

Când a avut loc rebeliunea,
a existat un consiliu al anunnakilor.

Enlil, Enki și ceilalți așa-numiții zei,
extratereștrii de rang înalt,

au decis să creeze
o altă ființă drept sclav

pentru a face acest tip de muncă.

Și astfel l-au proiectat
pe primul Adam.

Există o descriere foarte detaliată
a modului în care zeii

s-au reunit, fiecare contribuind
cu o parte din ADN-ul său.

A existat o zeiță care
a devenit păstrătoarea

acestei noi forme de viață.

Deci fiecare dintre zei a contribuit
cu o parte din ADN-ul său,

pentru a ne face
mai asemănători cu ei.

Și ce înseamnă
mai asemănători cu ei?

Cunoașterea,
discernerea binelui de rău,

să știi că există viață,
moarte și nemurire.

Așadar aici ne situăm,

abia acum descoperim
despre originile umane.

Și problema este
că știința s-a impus

ca fiind noua religie mondială și
se teme de dezvăluirea acestor aspecte,

se teme de dezvăluirea
unei civilizații anterioare,

cu o tehnologie mai avansată
decât cea pe care o avem noi.

Se teme de modificarea temeliei
lumii cunoscute.

O altă piatră de temelie a științei
este teoria evoluționistă,

care este o ipoteză.

Nu s-a dovedit nimic despre evoluție
sau despre darwinism.

Ceva a afectat cursul omenirii.

De ani și ani de zile
i se spune veriga lipsă.

Veriga lipsă nu a fost găsită.
De ce?

Pentru că noi suntem
veriga lipsă.

Eu asta cred.

Asta a ajuns să creadă
și Zecharia Sitchin,

pentru că el a tradus
tăblițele sumeriene.

A fost un erudit calificat.

A lucrat ani de zile.

Și a scris mai multe cărți
pe această temă,

pe care vi le recomand dacă doriți
mai multe detalii.

A numit Pământul a șaptea planetă.

Noi o numim a treia planetă,
de ce a numit-o a șaptea?

Pentru că el traducea
istoria sumeriană

și descrierea Pământului
făcută de anunnaki.

Pentru că ei au venit pe Pământ
din afara sistemului solar,

au început să numere planetele
de la Pluto spre interior.

Și, dacă le numeri
de la Pluto spre interior,

descoperi că Pământul este a șaptea
planetă în viziunea anunnaki,

chiar dacă e a treia planetă
de la Soare,

în modul în care vedem noi
sistemul solar.

Voi face referire la Maurice Chatelain,
care a fost inginer la NASA.

Chatelain era un geniu și a găsit
în tăblițele sumeriene

o întreagă o serie de numere,
numere astronomic de mari,

numere care depășesc chiar și nevoile
sau înțelegerea noastră modernă.

Așa că a început să le studieze
și ceea ce a descoperit când a analizat

aceste numere și le-a împărțit la 60

a fost că erau perioadele
orbitelor planetelor,

ale orbitelor lui Mercur, Venus,
Pământ, Marte, Jupiter etc.

La secundă.

Sumerienii cunoșteau perioada orbitală
a lui Jupiter și a lui Marte

și au exprimat-o în numărul de secunde.

Nu în zile, ore sau ani.

O știau în secunde

și Maurice Chatelain a descoperit
asta la sfârșitul anilor 1960.

Cum am spus, a fost un inginer
care a lucrat pentru NASA.

A dat peste aceste documente,
le-a comparat, a făcut studii

și a făcut această
descoperire remarcabilă.

Cum de știau sumerienii

și de ce aveau nevoie să știe și
să calculeze orbitele lui Marte

și Jupiter în secunde?

Doar pentru ființele care au nevoie
să navigheze printre planete

e necesar să știe secundele în care
Jupiter orbitează în jurul Soarelui

sau câte secunde îi ia lui Marte
să orbiteze în jurul Soarelui.

Evident, pentru a calcula și
a trasa traiectorii, intersecții,

interceptări, bucle gravitaționale.

Știm cum să ne apropiem de o planetă
și să ne folosim de gravitația ei

pentru a lansa o navă spațială
și a o accelera spre un alt loc.

A devenit o formă de artă
în zilele noastre.

Se pare că era cunoscută
și în antichitate.

Antarctica
A fost dintotdeauna ceva aici?

Unul dintre misterele neelucidate
ale celui de-al Doilea Război Mondial

a fost dacă Hitler și alți compatrioți
germani de-ai lui

chiar au ajuns în Argentina
și apoi, poate,

mai la sud, în Antarctica.

În anii 1930, guvernul german,
naziștii

erau interesați să înființeze
un fel de bază în Antarctica.

Acesta este un adevăr istoric.

Au trimis câteva expediții acolo
și, în cel puțin o ocazie,

au revendicat o zonă cunoscută
sub numele de Noua Suabie,

au survolat-o și au aruncat pe gheață
multe steaguri cu svastici pe ele.

Și au revendicat-o ca fiind a lor.
Fapt real.

Este bine cunoscut că în 1938 germanii
au înființat o bază în Noua Suabie,

o zonă îndepărtată din Antarctica,

unde au pretins că au găsit pământ
dezghețat, lacuri cu apă caldă,

iar la sfârșitul războiului
amiralul Donitz a anunțat

că au construit o fortăreață
de necucerit

pentru fuhrer în Antarctica.

Naziștii au trimis oameni de știință,
botaniști,

o mulțime de oameni
pentru a stabili acea colonie.

E evident că au găsit un loc cald
sub gheață pentru acea colonie,

altfel acei oameni n-ar fi avut
unde să se ducă.

Faptul că au făcut asta în 1938,

cu un an înainte de
al Doilea Război Mondial,

înseamnă că era foarte
important pentru ei

să stabilească această
colonie în 1938

pentru că sigur erau ocupați
cu planurile de război

având în vedere că urmau
să invadeze Polonia peste un an.

Trimiterea tuturor acelor
oameni în Antarctica,

la 5000 de mile peste Atlantic,
în acel moment,

arăta că era ceva
foarte important pentru ei.

În 1946, un corp al armatei britanice
a fost trimis în Antarctica

pentru a explora zona,
dar au fost alungați

și au relatat povești oribile
despre cum au fost decimați.

Au dat peste ceva care le-a distrus
misiunea și corpul de armată.

Au transmis vești în Anglia

și nu este o coincidență faptul că,
în decurs de un an, guvernul SUA

a organizat cea mai mare
operațiune militară

pusă la cale vreodată
pentru a merge în Antarctica.

S-a numit Operațiunea Highjump
și comandantul ei a fost amiralul Byrd.

A fost o tentativă de a distruge
colonia germană din Antarctica

după cel de-al Doilea Război Mondial.

Au trimis o flotă de 13 nave
cu misiunea de a distruge baza.

Conținea portavionul numit
”Phillipine Sea”,

mai multe distrugătoare,
două transportoare

și distrugătoare care transportau
avioane mici.

Misiunea din Antarctica
ar fi trebuit să dureze șase luni.

Au încheiat misiunea
după două luni.

Scopul declarat al misiunii a fost
explorarea Antarcticii.

Este adevărat că acea operațiune
s-a încheiat brusc.

S-a încheiat înainte de termen.

Au fost raportate câteva decese
în cadrul ei.

Au existat zvonuri
că ar fi dat peste ceva în Antarctica

care practic i-a izgonit pe amiralul
Byrd și pe armata americană de acolo.

Pe drumul de întoarcere
spre Statele Unite s-au oprit în Chile,

iar într-un interviu acordat
ziarului El Mercurio

amiralul Byrd a făcut o remarcă
uluitoare:

”Într-un viitor război,

SUA vor trebui să se apere
împotriva unor nave zburătoare

care ar putea zbura de la un pol
la altul în câteva ore.”

Când acel convoi a ajuns
înapoi la Washington,

amiralul Byrd a fost dus
la spitalul naval Bethesda.

A fost ținut acolo în regim
de izolare timp de cinci zile.

A fost interogat și i s-a interzis
să vorbească public

despre ceea ce s-a petrecut
cu adevărat în acea operațiune.

Ce s-a petrecut a fost că, la două
luni de la începerea operațiunii,

farfurii zburătoare au ieșit din apă.

Au fost atacați de OZN-uri

care au scufundat câteva nave,
au distrus câteva avioane.

A fost o pierdere devastatoare.

Au distrus un distrugător.

Se crede că aproximativ 68 de pușcași
marini au fost uciși.

Byrd și-a dat seama repede

că nu avea cum să învingă
astfel de nave

care puteau să se strecoare
cu viteză printre vase

și să zboare la viteze supersonice.

Avioanele sale erau mult mai lente,
nu putea să se lupte cu așa ceva.

Așa că a trebuit să plece.

S-a întors și a plecat la două luni
de la începutul operațiunii.

În primul rând e de discutat
motivul înființării unei colonii.

De ce ar fi călătorit 5000
de mile peste Atlantic,

cu un an înainte să înceapă
un război major,

ca să construiască acolo o colonie,
sub gheață?

Ei nu au construit acea colonie
ca un refugiu,

nu a fost un loc în care
se așteptau să se ducă

pentru a scăpa de războiul din Europa,

pentru că atunci erau foarte încrezători
că vor câștiga războiul.

Și aveau toate motivele
să fie încrezători,

pentru că aveau un avantaj imens,
atât față de Anglia,

cât și față de Rusia.

Întreaga colonie antarctică
era menită

să servească la explorare
spațială de la început.

Nu a fost un refugiu pentru
al Doilea Război Mondial,

germanii construiau discuri
antigravitaționale încă din 1939-40.

Tehnologia era extraterestră.

Germanii nu ar fi putut dezvolta
singuri acea tehnologie.

Iar Oberth, unul dintre oamenii
de știință germani, a spus asta

și a recunoscut că au fost ajutați.

Așa a declarat:
”Am fost ajutați.”

Au vrut să aibă în Antarctica o colonie
științifică de explorare spațială.

Planul lor era să folosească acea
colonie pentru explorarea spațială.

Au fost multe apariții interesante
de OZN-uri deasupra Antarcticii

înregistrate de-a lungul anilor,
câteva celebre în jurul anului 1965.

Personalul chilian și britanic
care era staționat în Antarctica

a înregistrat niște fenomene
aeriene foarte neobișnuite,

neexplicate nici până în prezent.

Acolo se petrec unele aspecte, ca peste
tot în lume, referitor la OZN-uri.

Dacă Lockheed Martin
și alte mari companii aerospațiale

chiar se mută în Antarctica,
atunci e foarte interesant.

Apare întrebarea
de ce se duc acolo.

Au apărut niște știri ciudate
despre Antarctica

chiar la sfârșitul președinției
lui Obama.

John Kerry s-a dus în Antarctica.

De ce a făcut asta?
E o întrebare importantă.

Apoi Buzz Aldrin a mers în Antarctica
cam în aceeași perioadă.

Mă face să mă întreb
ce se petrece acolo.

Nu are neapărat legătură
cu extratereștrii,

ar putea fi tot felul de aspecte,

anomalii sau descoperiri științifice
interesante pe care le fac

și pe care le vor anunța,
sunt multe posibilități.

Nu vreau să strig sus și tare că
e un portal, că sunt extratereștri etc.

Prefer să aștept.

Dincolo de asta, e posibil să fie
și alte aspecte ciudate în Antarctica.

E la distanță mare,

deci e ușor să acționezi
departe de ochii publicului.

Asta lasă loc multor posibilități.

Scepticilor care spun că astea
sunt doar povești, doar relatări,

le răspund că viața
este doar povești, doar relatări.

Întregul sistem de justiție penală,
de exemplu,

se bazează pe mărturia
martorilor oculari.

Când am încetat să mai considerăm
importantă mărturia martorilor oculari?

Strămoșii noștri,
extratereștrii albi și înalți,

și artefactele lor interstelare paralele

Investigatorul de OZN-uri
Anthony Sanchez

a publicat o transcriere
a discuțiilor sale înregistrate

cu un colonel în retragere
din aviația SUA

despre ceea ce el a numit
umanoizi înalți și palizi

de pe una dintre planetele din unul
dintre cele două sisteme solare

care orbitează în jurul
Zeta Reticuli 1 și 2,

un sistem solar binar la aproximativ
39 de ani lumină de Pământ.

Aici a avut loc celebrul caz
de răpire a lui Betty și Barney Hill

și Betty a desenat sub hipnoză
un sistem de rute comerciale

și aici i s-a arătat unde
se află Soarele nostru

și unde Zeta Reticuli 1
și 2 au rute comerciale

cu alte stele din acel sistem.

Anthony Sanchez, în transcrierea
înregistrării cu colonelul de aviație,

vorbește despre ”progenitori”,
cuvânt folosit de el.

Aceștia au fost și sunt un tip
de umanoizi inteligenți și înalți.

Ei ar fi sursa de bază a umanoizilor
din sistemul nostru solar.

Ei spuneau că în Zeta Reticuli 1 și 2
avusese loc un război

cu peste un milion de ani în urmă,

purtat între progenitorii
înalți și slabi

și o altă formă de viață,
umanoizii cenușii.

Și că aceste două forme de viață
sunt cumva distribuite

în acest sistem stelar dublu binar
din Zeta Reticuli 1 și 2.

Motivul războiului a fost,
conform colonelului de aviație,

că umanoizii înalți și palizi
vizitau în secret

planetele umanoizilor cenușii,

recoltau material genetic

și se întorceau pe planetele lor
din sistemul Zeta Reticuli 1 și 2

creând androizi, diferiți hibrizi
pentru muncă sclavagistă,

din materialul genetic
pe care umanoizii înalți

îl recoltau de pe planetele
micilor cenușii.

Acest cuvânt, progenitori,
adică rasa originară

din spatele a ceea ce se află
în acest sistem solar, implică ideea

că, oricare ar fi istoria care explică
artefactele antice de pe Marte,

Lună, Pământ și poate și de pe
alte corpuri din sistemul nostru solar,

totul este atribuit, în relatarea
colonelului de aviație american,

progenitorilor din
Zeta Reticuli 1 și 2,

ei au fost implicați
în construcțiile de pe Marte,

de pe partea din spate a Lunii,
din interiorul Lunii,

de pe Pământul nostru și
probabil și din alte locuri,

chiar din sistemul nostru solar,

despre care nu ni s-a spus nimic public
și nici de avertizori de integritate.

Colonelul spune că umanoizii cenușii,

care au intrat în război
cu umanoizii înalți și palizi,

ne spun în scrierile lor istorice

că rasa progenitoare a venit
dintr-un alt sistem stelar, Sirius,

că au fost alungați de acolo
tot de aceste ființe cenușii

și că au ajuns pe Marte.

Marte era cea mai apropiată de planeta
lor din sistemul Zeta Reticuli 1 și 2.

Marte a fost locul inițial locuit
de ei în sistemul nostru solar,

ceea ce înseamnă că mai întâi au fost
pe Marte, nu pe Pământ.

Dar alegerea planetei Marte s-a dovedit
a fi o eroare majoră de calcul.

A avut loc un eveniment cataclismic,
potrivit colonelului de aviație,

un impact cu un asteroid
care a exterminat

o parte sau majoritatea progenitorilor.

Dar știm că John Brandenburg,
care este fizician nuclear,

a scris o carte în 2015,
”Moartea pe Marte,

descoperirea unui masacru
nuclear planetar”.

Se referă la prezența
Xenonului 129 în atmosfera lui Marte,

care l-a determinat pe
John Brandenburg să facă

chiar și o prezentare
la un colocviu al NASA

despre prezența a suficient
Xenon 129 în atmosfera marțiană,

care susţine ipoteza lui că au fost
două bombe cu hidrogen

care au explodat în emisfera nordică

şi că a existat o undă de compresie
care ar fi anihilat

orașele și viața în regiunea Cydonia,
unde se găseşte acel cap mare,

piramida mare și alte structuri la
care ne referim prin oraşul cydonian.

John Brandenburg crede că această
explozie de bombe din emisfera nordică

ar putea fi datată acum un milion
de ani, cronologia nu e clară.

Dar, dacă are dreptate,
asta ar putea explica

ceea ce avertizorii de integritate îmi
spun în ultimele aproximativ 18 luni,

că guvernul nostru știe din propriile
sale investigații secrete

că regiunea Cydonia
din emisfera nordică marțiană

are, într-adevăr, piramide
și alte structuri

care sunt realizate dintr-un
material compozit

ce conţine un fel de substanţă

ce nu se găseşte în tabelul
nostru periodic de elemente.

Mai mult, avertizorii de integritate
îmi spun că

hieroglifele și simbolurile
de pe artefactele antice de pe Marte

se potrivesc exact cu hieroglifele și
simbolurile de pe artefactele antice

și cu piramidele de pe partea din spate
și din interiorul Lunii noastre

și că se potrivesc exact cu
hieroglifele și simbolurile

de pe artefactele și piramidele antice

care se află în Antarctica sub gheaţă
cam la 1,5-3 kilometri.

Și că modul în care
am ajuns în Antarctica

în ultimii aproximativ 15 ani a fost cu
submarine, într-o parte a Antarcticii,

din Antarctica sub apă.

Ce este sub apă?

70% din Pământ
este acoperit de apă,

iar noi am explorat doar 5%
din oceane.

Ați crede că înainte de a merge
pe Lună sau de a face orice altceva

am ști ce se află sub oceanele noastre,
ce se află pe planeta noastră.

Așa că, de ani de zile, am făcut
cercetări despre OZN-urile

care intră și ies din ape.

Asta se petrece de fapt,
de secole,

prima documentare a unui OZN intrând
și ieșind din apă s-a făcut în 1067.

E ceva ce se petrece de secole, cu mult
înainte ca noi să avem capacitatea

de a călători sub apă, cu atât mai puțin
de a intra și ieși din apă,

fapt încă dificil pentru noi.

Așa că acum restrâng căutarea,

cercetez fiecare secțiune și
cale navigabilă ca să descopăr

cele mai bune posibilități pentru
o bază extraterestră subacvatică.

Am găsit baze militare
și baze submarine.

În unele zone este
aşa de multă activitate,

încât trebuie să existe o facilitate
extraterestră subacvatică.

Am avut ocazia să vorbesc cu cineva
care a fost într-un submarin nuclear.

A coborât la sonar,
stătea acolo cu prietenul său

și a apărut ceva pe ecran.

La întrebarea ce este,
răspunsul a fost:

”Asta e ceea ce numim un mișcător rapid.
Nu este ceva biologic.

Și este mult mai rapid decât
orice cunoaştem.

Deci este practic
o necunoscută subacvatică.

O înregistrăm și o clasificăm.
Nu ai văzut nimic.”

Există o mulțime de activități,
intrări și ieșiri din lacuri.

Nu cred că este neapărat o bază.

Dar este o foarte bună ascunzătoare.

Posibil să fie un loc unde
aceste nave se realimentează.

Caut să mă concentrez mai mult
pe zone precum Puerto Rico.

Puerto Rico are o activitate intensă
de OZN-uri care intră și ies din apă.

Și, din câte am înțeles
din cercetările mele,

ele pătrund în atmosferă printr-o
gaură de vierme și apoi intră în apă.

Jorge Martin, cercetător expert în OSN-uri
(obiecte subacvatice neidentificate)

și OZN-uri în zona Puerto Rico, a spus că
de luni de zile, de fapt de câțiva ani,

dar mai intens în ultimele luni, aceste
nave apar intrând și ieșind din apă,

iar el a descoperit prin
intermediul hărților NOAA

anomalii subacvatice despre care crede
că sunt baze extraterestre subacvatice.

Așa că cercetările mele mă duc
în diferite zone din întreaga lume.

Caut să identific cele mai bune
posibilități pentru aceste baze.

Și de ce ar fi în anumite zone,
și nu în altele.

Aceste cercetări m-au dus în Rusia,
la Marea Baltică,

la Marea Mediterană și
chiar până în Antarctica.

E posibil să fie niște
baze în Antarctica,

fac niște cercetări acolo.

Este interesant că John Kerry
tocmai a venit din Antarctica.

Oficial a mers pentru aspecte
ce țin de mediul înconjurător.

Dar e straniu,
pentru că după ce s-a întors

s-a dat o interdicție ca timp de 35
de ani să se mai meargă în Antarctica

fără permisiune de la ONU.

Deci ce ascund acolo?

Am făcut niște cercetări pe WikiLeaks
și am aflat că Julian Assange

a făcut publice niște documente
de prin anii 1990

despre niște nave extraterestre
care ieșeau din apă

lângă Antarctica, o flotă de nave.

Deci se pare că se petrece
ceva acolo,

iar guvernul nostru
nu vrea ca noi să știm.

Și am început să ne construim
facilități proprii în Antarctica,

să preluăm controlul asupra zonei

și posibil să împărțim o bază
cu aceste ființe extraterestre.

Pentru un motiv oarecare, cele trei țări
importante, China, Rusia și SUA,

trei mari puteri mondiale,
construiesc baze subacvatice,

baze de submarine,
facilități militare.

Am auzit discuții chiar și despre
amplasarea de rachete sub apă.

Așadar ascund totul sub apă.

Este greu de crezut, dar avem
submarine încă din anii 1800.

Începând cu anii 1960

a început construcția de instalații
subacvatice pentru cercetare.

Am construit tuneluri subacvatice.

Se fac tot felul de construcții
sub apă de ani de zile.

Nimeni nu se uită cu adevărat sub apă,
nimeni nu dă atenție.

Toată lumea se uită la uscat,
deci sub apă e ascunzătoarea perfectă.

Am început să fac cercetări
despre navele extraterestre

și unul din cinci OZN-uri
are legătură cu apa.

Cu 70% din suprafața Pământului
acoperită de ape,

desigur că acolo se vor ascunde.

Au fost nave care au intrat
și au ieșit din apă în Michigan,

în Marile Lacuri,
în largul insulei Catalina,

în prezent una dintre cele mai active
zone de pe coasta Pacificului.

Au fost observații chiar la Avalon,
în largul insulei Catalina,

pe 8 iulie 1947.

Adică aceeași zi în care
Roswell Daily Record

a anunțat accidentul de la Roswell.

Am început să fac cercetări și am aflat
că au fost mai multe apariții

cu câteva zile înainte și câteva zile
după prăbușirea de la Roswell.

Acestea au fost în largul
insulei Catalina.

Deci aceste nave intrau și ieșeau.

În anii '90 a fost aproape
un val de OZN-uri care veneau,

intrau și ieșeau din oceane.

Acestea au fost raportate
chiar în largul insulei Catalina,

foarte aproape de coasta Californiei.

Surferii care ieșeau pe mare dimineața
devreme au informat despre nave.

Ieșeau în zori, înainte ca bărcile
și orice altceva să iasă în larg.

Atenți să prindă un val, au observat
și nave intrând și ieșind din apă.

Avem lacuri peste tot în SUA
unde intră și ies ambarcațiuni.

Dar ceea ce mă interesează
cel mai mult

sunt bazele subacvatice pe
care le au extratereștrii.

Ce se află sub gheață?

În 2015 am primit un e-mail
de la cineva care s-a prezentat

ca fiind un fost inginer
de zbor în marină

din 1977 până în 1997, o carieră
de 20 de ani, din care o bună parte

a staționat cu alte trupe
din marină în McMurdo,

baza americană din Antarctica.

El și-a amintit că în jurul
anilor 1995-1997

el și echipajul lui se aflau
într-un avion C-130,

erau aproximativ 15-17 persoane.

Și deseori misiunile lor implicau
să meargă de la McMurdo

la pol și apoi poate la baza
australiană de la Davis,

în partea de est a Antarcticii.

În drumul spre pol

trebuiau să treacă peste
Munții Transantarctici

care traversează complet,
aproape despărțind

marele continent al Antarcticii.

Ei bine, pe măsură ce
zburau spre pol,

ajungeau de fiecare dată la același loc,
numit ghețarul Beardmore.

De șase ori au văzut cu toții o navă
circulară argintie strălucitoare.

Ei ajungeau deasupra
Munților Transantarctici,

dar nu treceau niciodată
peste ghețarul Beardmore.

Au început să se întrebe dacă există
cumva o constrângere teritorială.

Ei din avionul lor vedeau
discurile argintii

care se grupau în perechi
și se opreau în aer,

unul decola, altul ateriza.

Acele discuri argintii nu s-au apropiat
niciodată de avionul lor.

Întregul echipaj a început să observe

că nu au zburat niciodată
deasupra ghețarului Beardmore

și făceau glume și vorbeau între ei:

”Ce crezi că avem aici?

Niște OZN-uri cu niște extratereștri

și cineva îi ține pe partea aceea
a ghețarului.”

Vorbeau în glumă.

Dar, cândva între 1995 și 1997,
au primit un apel

despre o evacuare de urgență din tabăra
Davis, în zona australiană din est.

Cineva suferise arsuri grave
de la o explozie în bucătărie.

Era foarte grav și știau că în mod normal
zborul ar fi durat cinci-șase ore.

S-au gândit cum ar putea
să reducă timpul din cauza urgenței.

Căpitanul și-a întrebat echipajul:

”Înțelege cineva de ce avem această zonă
de interdicție de zbor la 8 km de pol?

Ne va lua mai mult timp.

E vreun motiv pentru care nu putem trece
prin acea zonă de interdicție de zbor?”

Iar răspunsul care a venit
a fost că ar trebui să fie

o stație de monitorizare a aerului
la 8 km de Polul Sud.

Iar căpitanul a spus: ”Zburăm la
o înălțime de 10.000 de kilometri,

nu o să contaminăm aerul de acolo.

Tipul ăsta de aici este
într-o situație de urgență.

Hai să trecem prin zona
de interdicție de zbor.”

Tot echipajul se uita pe fereastră.

Și omul care m-a contactat în legătură
cu toate astea, pe care îl numesc Brian,

a spus că, spre uimirea lor,
când s-au apropiat foarte mult

de Polul Sud în această zonă
de interdicție de zbor,

au văzut ca un fel de gaură
circulară perfectă.

Și părea să aibă o pantă ce intra în ea,
ca și cum ar fi fost construită.

Ca mărime toți au spus
că era cam cât un teren de fotbal,

deci cu un diametru de aproximativ
100 de metri,

coborând în mod clar în gheață.

Au ajuns la Davis, au luat pacientul
și au mers înapoi la McMurdo.

Când au aterizat,
acolo era un bărbat în costum.

Asta nu se petrece în Antarctica,
decât dacă e vorba de CIA, NSA,

DIA, NRO, agenții de informații
sau contrainformații.

Bărbatul le-a spus tuturor din echipaj:

”Ceea ce ați văzut la pol
nu ați văzut niciodată.

Nu vorbiți despre gaura aceea.”

Brian mi-a spus că existaseră zvonuri,
dar zvonurile au început cu adevărat

să crească între 1995 și 1997.

Oamenii discutau
în baruri sau în cafenele.

”Sub gheață, lângă Polul Sud,
așa spuneau oamenii,

știați că avem extratereștri

care colaborează cu guvernul nostru
și sunt acolo jos, în gaura aia?”

Aveau loc astfel de discuții.

La scurt scurt timp după ce au văzut
acea gaură au primit o misiune.

Un grup de la Fundația Națională
de Științe (NSF) venea din SUA,

cam 15 oameni,

iar sarcina lor era să îi ducă cu avionul
pe acești oameni de știință

acolo unde urmau
să facă cercetările,

în acest caz în Marie Byrd Land,
la nord-vest de McMurdo.

Ei erau obișnuiți să ducă
cu avionul cercetători,

de obicei între septembrie și februarie,
lunile de vară din Antarctica,

iar asta era în respectivul interval
din anul 1996.

Au luat cercetătorii împreună cu
o mare cantitate de echipament

și i-au dus acolo unde
urmau să facă cercetările.

I-au lăsat acolo, iar Brian a spus că
înțelegerea cu oamenii de știință era

ca ei să sune la fiecare 24 de ore

la un telefon din McMurdo
ca să se știe că e totul în regulă,

că nu există urgențe medicale
sau alte probleme.

Au plecat și timp de cinci,
șase, șapte zile

nu au mai primit nicio veste
de la acei oameni de știință.

Apoi li s-a transmis
că ceva este în neregulă.

Așa că s-au dus după ei.

Când s-au apropiat
au făcut un mare cerc

mergând de jur împrejurul taberei,
coborând tot mai jos

în ideea că dacă se mișcă ceva,
oameni, sănii trase de câini, orice,

i-ar fi văzut de la înălțime și apoi
ar fi coborât, dar nu era nimic.

Nu era absolut nicio mișcare.

Au aterizat, au verificat peste tot,

nu era nimeni acolo,
era un mister imens.

S-au întors la McMurdo,
toată lumea era nedumerită.

O săptămână mai târziu,
același echipaj a primit un telefon:

”Cercetătorii s-au întors,
mergeți cu avionul,

trebuie să-i scoatem de acolo!”

Băieții din avion se așteptau

ca acești cercetători de la NSF
să-i întâmpine cu aplauze,

că vor sări în sus de bucurie și că
le vor povesti ce s-a petrecut cu ei.

Și au aterizat.

Brian spunea că oamenii de știință
erau aliniați perfect nemișcați.

Au fost urcați în avion,
dar se uitau în jos, în pământ.

Nimeni nu a scos niciun cuvânt.

Cei din echipaj se uitau
unii la alții,

iar unul dintre ei a spus
că par traumatizați.

Aveau mult echipament,
dar decizia se pare că fusese

să ia oamenii de știință mai întâi,
iar echipamentul cu un alt zbor.

Așa că au luat oamenii, două femei
și restul bărbați.

Mi-a spus: ”Linda,
a fost atât de straniu.

Dispăruseră de două săptămâni

și păreau speriați,
nu vorbeau între ei,

nu vorbeau cu noi
și-și țineau ochii în pământ.”

Unul dintre oamenii de știință
bărbați s-a așezat pe un scaun,

iar Brian S. era pe un scaun
cu vedere spre acel om de știință.

Erau suficient de aproape
încât Brian s-a putut apleca,

l-a atins pe mână
și l-a întrebat:

”Pot să vă aduc ceva?”

Însă omul de știință nu a răspuns nimic,
a continuat să se holbeze la podea.

Avionul a aterizat în McMurdo.

Oamenii de știință
au fost luați de acolo,

au fost urcați imediat în alt avion

și au auzit că s-au dus la Christchurch,
în Noua Zeelandă,

iar acest echipaj nu i-a
mai văzut niciodată.

Apoi discuțiile din cafenele
au fost altfel,

cei ce vorbeau
avuseseră o legătură

cu ce făcuseră acei cercetători.

”Da, se zvonește că au venit aici
să lucreze cu ceea ce noi numim

entități biologice extraterestre,
în locul cu acea gaură, lângă pol.

Și cine știe ce s-a petrecut.”

Nu după multă vreme,
bărbații în costume au venit din nou.

Întregul echipaj a fost instruit
să nu vorbească despre asta,

despre acei cercetători dispăruți.

Nu vorbiți despre nimic
din toate astea.

Dar Brian mi-a spus:
”Ciudat e că nu mi s-a cerut niciodată

să semnez un acord
de confidențialitate.

Așa că, dacă vin la tine în
2015, nu fac nimic greșit.

Și cred că ar trebui să știi
că în acei ani,

cel puțin cât am fost acolo, în
Antarctica, am văzut discuri argintii.

Am văzut acea gaură mare în gheață
despre care alții au spus că este

intrarea într-o zonă de colaborare

între entități biologice extraterestre
și armata noastră.

Acei cercetători ai NSF au venit
într-un grup care a dispărut.

Și când ne-am dus să-i luăm,
păreau traumatizați,

ca un șoc posttraumatic.”

Asta se petrecea în 2015 și am făcut
un interviu înregistrat cu Brian.

A participat la mai multe emisiuni.

M-a sunat în 2016, spunându-mi
că i-ar plăcea mult să mă cunoască.

Până atunci nu ne întâlniserăm,
am vorbit doar la telefon.

Mi-a spus: ”O să vorbești
la conferința Contact

din Joshua Tree, în California.

Am un nepot în California care ar vrea
să se întâlnească cu tine,

la fel și eu, așa că hai
să ne întâlnim la Contact.”

Și înțelegerea a fost
că în prima seară, joi,

în vara anului 2016,
vom lua cina împreună.

Până la urmă am ajuns într-un restaurant
mexican foarte zgomotos.

Era foarte zgomotos și chiar am glumit,
ce ironie, gândindu-mă acum:

”Da, păi, dacă ne urmăresc prin satelit
sau dacă au un spion aici

ar fi foarte greu pentru ei
să audă ce avem de spus.”

Am glumit pe tema asta.

Am stat acolo probabil
până pe la 22.30-23.00.

Când am plecat era o noapte caldă
și am fost cu toții de acord că vrem

să vorbim în continuare despre
OZN-uri și extratereștri.

Așa că ne-am dus în parcare,
unde era un SUV parcat sub un copac.

Am mai vorbit încă vreo două ore
în parcare.

Asta a fost joi seara.

Am avut mult de lucru vineri,
sâmbătă și duminică.

Luni dimineață băieții
s-au întors la casele lor.

Așa că m-au dus înapoi
la aeroport ca să plec,

când am primit un telefon.

Era nepotul care fusese cu noi
la acea cină de joi seara.

Mi-a spus că n-o să-mi vină să cred
ce s-a petrecut cu unchiul său Brian.

A primit un telefon
în acea dimineață la serviciu.

Asta însemna foarte mult,

pentru că Brian încă lucrează
într-un context aerospațial.

Nu-l poți suna la birou,
nu dă acel număr de telefon,

trebuie să-l suni
pe telefonul său mobil personal.

Și pe linia telefonică
de la birou a primit un apel care,

am aflat discutând ulterior cu Brian,
a început așa.

Aceasta este o transcriere exactă
a ceea ce Brian a spus că s-a petrecut.

Vocea de la celălalt capăt al firului
a întrebat: ”Brian, tu ești?”

”Da, cine e?”

Nu am recunoscut deloc numărul
care mă apela pe telefonul meu.

Și vocea a spus: ”Vreau să-ți spun
că aspectele despre care ai vorbit...

trebuie să nu mai vorbești
despre asta.”

Brian a întrebat:
”Despre ce este vorba?”

Și el a spus: ”Știm că ai fost
cu Linda Moulton Howe joia trecută.

Și știm că ai fost la cină la un
restaurant mexican din Joshua Tree.

Și știm despre ce ai vorbit
cu ea și cu alte persoane,

despre experiența avută
când erai pe gheață,

când erai în armată.

Nu vrem să vorbești despre asta.

Mai exact, nu vrem să vorbești
despre oamenii de știință

pe care i-ați luat după ce au dispărut
timp de câteva săptămâni.”

Brian a spus:
”De unde știi tu despre asta?

Am vorbit doar cu câteva persoane.”

Iar vocea de la telefon a spus:
”Noi știm cam totul.”

Și a continuat:
”Nu mai vorbi despre asta.

Anumite persoane ar prefera
să nu mai vorbești.”

Iar Brian a spus:
”O să mă gândesc la asta.”

Și telefonul s-a închis.

Brian, care este foarte inteligent,
s-a uitat la telefon și a făcut ceva

ce putea din poziția lui și a obținut
numărul ascuns de pe care fusese sunat.

Când a sunat la acel număr
a aflat că era numărul de telefon

al Agenției Naționale de Securitate
din Fort Meade.

Asta însemna, punând totul cap la cap,
că, dacă un eveniment din 1995-1997,

de fapt o serie de evenimente care
au inclus dispariția cercetătorilor NSF,

erau încă în 2016
un subiect atât de sensibil

încât cineva dintr-o agenție
de informații din Washington,

precum Agenția Națională de Securitate,
să facă efortul

de a se conecta la numărul lui Brian
dintr-un birou aerospațial privat

ca să dea un avertisment
în urma unei monitorizări,

asta arată că se petrece
ceva în Antarctica

și cred că orice om de pe această
planetă merită să știe adevărul.

Atât cât îmi stă în putere să comunic,

dacă vor veni la mine
avertizori de integritate

care îmi vor împărtăși experiențele lor
directe, sper să le pot face publice.

Nu ar trebui să ne aflăm
pe planeta Pământ

cu extratereștri în Antarctica
care colaborează cu guvernul nostru

și apoi același guvern
să amenințe reporterii

care ar trebui să fie protejați de
Primul Amendament al Constituției SUA.

Ceva nu este în regulă.

Asta este o parte din ceea
ce caut să aflu în munca mea.

Dacă toate astea
sunt adevărate,

dacă un singur caz este adevărat,
se modifică regulile jocului.

Este o situație în care scepticii
trebuie să aibă dreptate în fiecare zi.

Fie că e vorba de OZN-uri,
de răpiri extraterestre,

de programe de hibridizare, existența
extratereștrilor printre noi etc.

Scepticii trebuie să aibă
dreptate în fiecare zi.

Credincioșii trebuie să aibă
dreptate doar o singură dată.

Și nu numai că lumea se schimbă,
dar deja s-a schimbat,

lumea este un loc fundamental diferit
de ceea ce credem noi că este.

Pentru că se petrec evenimente
care în prezent ne sunt ascunse.

Orașul lui Elon Musk de pe Marte
și conexiunea Lună-Marte-Antarctica

Elon Musk a fost un invitat surpriză
la o masă rotundă din Austin, Texas,

la festivalul South by Southwest,
unde a spus unui public numeros:

”Construim chiar acum prima navă
marțiană sau interplanetară.”

Se referea la compania sa Space X.

”Cred că vom fi capabili să facem
zboruri scurte,

zboruri de urcare și coborâre,

probabil în prima jumătate
a anului viitor.

Și asta va permite crearea unei baze
pe Lună

și a unui oraș,
sunt cuvintele sale, pe Marte.

E similar cu realizarea căii ferate
Union Pacific Railroad

de-a lungul continentului
sau a navelor transoceanice.

Așa că vom urmări să vă ducem acolo
și să ne asigurăm că există

un mediu în care antreprenorii
să poată înflori.

Cred că apoi va fi minunat să ajungem
pe Marte să construim un oraș.”

Dar mă întreb cât de mult știe Elon Musk

despre programul MJ 12 referitor
la OZN-uri și extratereștri,

cel despre care am căutat cu toții
să aflăm mai multe,

care a început în 1947 cu un ordin
executiv al lui Harry S. Truman.

Acum, 70 de ani mai târziu,
ar părea logic ca Elon Musk

să fi aflat informații despre prezența
extraterestră în sistemul nostru solar,

pe Marte, pe Lună, pe Pământ,
și asta ar putea avea legătură

cu motivul pentru care
face atâtea eforturi pentru a ajunge

cu echipamente și oameni pe Marte pentru
a fonda efectiv, așa cum spune, un oraș.

Știe ceva despre presupusa istorie

a prezenței umanoide extraterestre
pe Marte, în acest sistem solar?

Sper că veți păstra în minte această
idee foarte importantă și posibilă

pe măsură ce în presă se va scrie
tot mai mult despre Elon Musk,

care se pregătește să lanseze
o rachetă spre Marte,

se pare cu susținerea entuziastă
a președintelui Donald Trump.

Ce știu amândoi despre
arheologia antică de pe Marte?

Și ce se va petrece dacă
Elon Musk ajunge acolo?

Odată cu noii pionieri, precum caravana
de căruțe care a traversat America,

va ajunge acolo cu coloniști și dacă
reușesc să supraviețuiască aterizării

și încep să întemeieze un oraș,
oare vom afla și noi, pe Pământ,

despre arheologia antică de pe Marte,
care se potrivește cu cea din Antarctica

și din spatele și interiorul
Lunii noastre?

Acestea sunt întrebări importante.

În această perioadă revoluționară,
sper că vom afla fapte și adevăruri.

Suntem într-un moment în care
din ce în ce mai multe puncte

par să se îmbine în legătură
cu faptul că ne îndreptăm

spre o lume unde am fost deja
și că alte ființe inteligente

au venit în sistemul nostru solar
de foarte, foarte mult timp.