Original subtitles

Traducerea şi adaptarea: RETAIL Subrip by rogerius

Fetelor mele, Anne și Catou Marie Vien

14 ZILE, 12 NOPȚI

Satul Ky Son, Vietnam 1990

Luați loc.

Cred că orfelinatul dv. ar mai putea primi o fată.

Pentru copiii dv., doamnă.

Puteți lăsa copilul la poartă.

Astă-seară.

Aveți grijă să fie trimisă la barbari.

E singura mea condiție.

Hanoi, Vietnam 2008

Bună ziua!

Ați ales bine anotimpul.

E frumos la Hanoi zilele astea.

Scuzați-mă. Îi puteți spune să oprească, vă rog?

Aici, vă rog.

Asta...

Doamna vine din Canada.

A adoptat un copil de aici.

Ar vrea s-o întâlnească pe dra Thao,

asistenta care a avut grijă de copilaș.

Vă invit la un ceai.

Mă duc după persoana pe care o căutați.

Între timp, mergem în salon.

Copiii sunt glasul lumii.

Fără ei, planeta noastră

nu va putea avea un viitor durabil.

În numele tuturor orfanilor noștri, vă mulțumim pentru sprijin.

Certificatul dv.

Există informații despre copil?

Nimic. Absolut nimic.

A trecut multă vreme...

Mă mai țineți minte?

Asta e pentru dv.

Mulțumesc. Luați loc.

Nu puteam veni în Vietnam fără să trec să vă văd.

Este Diem Le.

N-am avut niciodată cu adevărat ocazia să vă mulțumesc.

Pentru tot ce ați făcut pentru ea.

În anul acela, am crescut-o ca pe propria fiică.

Am fost de față când a făcut primii pași. I-am văzut primul zâmbet.

Vă întreabă pentru ce ați venit aici.

Cred că ea e.

Nu.

- Nu... - Bună ziua, Clara!

Traduceți, vă rog.

Străinii aceștia au venit într-o zi

să ne ucidă părinții și să ne fure copiii.

Alo!

Alo! Eu sunt.

Ești bine?

Da.

Mi-e dor.

Și mie.

Azi am fost la orfelinat.

Da...

Cum era?

La fel.

Vremea e bună?

Da. E frumos.

Sunt în camera 301.

Dar... Ce are?

Ce are?

Ce a pățit? Ce are?

Nu... Nu! Clara?

Clara?

Clara?

Clara?

Clara?

Sunt mama... Clara...

Clara...

Ce are?

În noaptea când fiica dv. a fost lăsată în fața orfelinatului,

am găsit printre hăinuțele ei

o hârtie cu numele

și un număr de telefon.

Crede că e persoana pe care trebuie s-o anunțați

că a murit copilul,

dacă aveți curaj.

Alo!

Scuzați-mă,

aș vrea să vorbesc cu Thuy Nguyen.

Thuy nu mai locuiește aici. De ce o căutați?

Vreau să-i pun niște întrebări.

Puteți să-mi dați adresa ei?

Lucrează la agenția de voiaj Ly.

O puteți găsi acolo.

De altfel, vă amintesc că suntem

într-un fost liceu catolic francez de fete...

Această parte este dedicată pictorilor

care au frecventat Școala superioară de Arte Frumoase din Indochina.

Abia în anii '30 au ieșit din anonimat marii artiști.

Acest portret este opera cea mai vestită a lui Tran Van Can,

unul dintre pionierii artei moderne din Vietnam.

Destinul a vrut ca fetița

din acest tablou să aibă același prenume ca al meu:

Em Thuy. Micuța Thuy.

Sunteți prima oară în Vietnam?

Da. Am avut un foarte bun prieten

de origine vietnameză în Canada.

A murit anul trecut.

Am vrut să-i descopăr țara.

Înțeleg.

Aveți întrebări

despre itinerarul nostru din zilele următoare?

Nu, am încredere. Dv. știți.

- Mulțumesc. - Urmați-mă.

Isabelle, vi le prezint pe Mai și pe Sol.

Locuiesc aici.

O pregătește pe fiica ei pentru o serbare la școală.

- Da? - Da.

O să dormim aici.

V-o prezint pe invitata mea.

Ei sunt proprietarii.

Ce o să faceți azi?

Probabil că după-amiază merg la piață.

Ne vedem mai târziu.

Ce culori frumoase!

Aici, comerțul e apanajul femeilor.

Deschiderea e mică.

Da, ca să nu cadă banii din el.

Îl ții în felul ăsta și banii nu cad.

O puteți întreba cât costă eșarfa?

Cât costă?

- 400 000. - 400?

Costă 400 000, e prea scump.

Lăsați-mă să negociez.

Eu cred că face 150.

Eșarfa e din in.

E lucrată manual, costă mai mult.

Dacă vrei mai ieftină, ia-o pe asta.

- Asta e 200. - Nu se poate.

- Dacă nu, cumpăr din altă parte. - Nu, nu pot.

Inul ăsta îl țesem noi.

Dacă doamna o cumpără pe asta,

i-o dau cu 250.

Cred că 200 e suficient.

Stai să vedem...

200?

E țesătură din in provenit de la călugării din Tau By.

E frumoasă! Am bătut palma. 200 000.

200 000.

Nu încerc să vă jecmănesc. Face mai mult de 200 000.

"Ochau" înseamnă "mulțumesc" în dialectul lor.

E pentru dv.

Mulțumesc.

- Vă stă bine. - Mulțumesc, Isabelle.

Fumați?

Da, dar de obicei nu fumez cu clienții.

N-o să vă denunțe nimeni.

- Eu, în niciun caz. - Bine. Mulțumesc.

Prietenul dv. vietnamez era din Nord sau din Sud?

Din Sud.

Știți care e diferența

dintre un vietnamez din Nord și unul din Sud?

Nu.

Cel din Nord preferă cafeaua caldă,

iar cel din Sud o preferă rece.

Păi, da. Logic.

Da.

Oricum, în Nord, suntem mult mai economi

decât în Sud. Acolo,

vietnamezii sunt foarte cheltuitori.

Le place să iasă, îi primesc pe toți cu brațele deschise.

Sunt foarte generoși.

Pe când în Nord, nu că n-am fi generoși,

dar nu știu, poate e mai aspră clima.

Nu ne exteriorizăm sentimentele.

Suntem mai introvertiți.

Dar imediat ce ne deschidem ușile

e ca și cum ne-am deschide sufletele.

În schimb...

Dacă ne rănește cineva, iertăm foarte greu.

Suntem cam ranchiunoși.

Sunteți căsătorită?

- Da. Dv.? - Da.

Cu ce se ocupă soțul dv.?

Soțul meu e un om al pădurii.

Un om al pădurii? Ce înseamnă asta?

Unul căruia îi place să se izoleze pentru a vâna,

pentru a pescui, fără femei în preajmă.

Un vietnamez, ce mai...

Și soțul dv. e un om al pădurii?

Nu. Nu este.

Mă refeream la vietnamezi în general.

Bunicul meu era vânător.

- Da? - Da.

- Ce se vânează în Vietnam? - Tot ce mișcă.

În Québec ce se vânează?

În Québec se vânează elan, potârniche...

- Elan? - Da, elan.

E mare.

Foarte mare. Mai mare decât un cal.

Are barbă și ochi mari, gene lungi.

E frumos și urât totodată. Depinde...

Cum poate fi frumos și urât?

Haideți... Încă un pic!

În cinstea elanilor!

- Și a tot ce mișcă. - Da.

Aveți copii?

Nu.

Dv.?

Nu.

- Bună! - Bună!

Salut!

- Vrei un suc? - Da.

- Ai dormit bine? - Da. Tu?

Da.

Azi lucrezi?

Abia după-amiază.

- Poftim. - Mersi.

Vine Simon.

Bună! Ce faci?

Veniți diseară la masă?

Da.

- Pa! - Pa!

Ciao!

Când vezi ce se întâmplă zi de zi,

pentru mine asta înseamnă Dumnezeu.

- Sunteți budistă? - Nu...

Sunt om de știință. Oceanograf.

Marea m-a fascinat întotdeauna.

Ciudat, locul ăsta îmi amintește de acasă.

Nu știam că aveți un golf Ha Long în Québec.

Ceva mai modest, să zicem.

Ne vedem puțin mai târziu în spate?

Bine.

Părinții dv. sunt din Hanoi?

Mama, da.

Tata era din centrul țării.

Dar nu i-am cunoscut.

- Îmi pare rău. - Nicio problemă.

Nu aveați de unde să știți.

Aveam patru luni când americanii

au bombardat Hanoiul.

I-am pierdut pe toți, pe mama, pe tata, pe fratele meu...

Mătușile, unchii, verii...

Pe toți...

Au dispărut sub tone de bombe americane.

Numai bunica,

unchiul și eu am supraviețuit.

Îmi pare foarte rău.

Bunica mea m-a crescut.

Mergem la Ninh Binh.

- Acum? - Da.

Este o surpriză.

Bun venit la mine!

Nu mă priviți așa.

Sunteți invitata mea. Ne întoarcem mâine la Hanoi.

Haideți!

Vă rog.

Iată. Unchiul despre care vă spuneam.

- Cum îl chema? - Unchiul Lam.

Era pictor.

- Proveniți dintr-o familie de artiști? - Nu.

A fost excepția.

Sunt dintr-o familie de medici.

Bunica m-a crescut după chipul și asemănarea ei.

Iar unchiul meu mi-a deschis ușa atelierului său.

Preda la Hanoi, la Arte Plastice.

Ăsta era sanctuarul lui.

Mi-am petrecut aici toate verile.

Nu știu ce aș fi ajuns fără el.

Îi datorez totul.

Cultura, pasiunea pentru desen,

admiterea la Arte Frumoase, dragostea pentru Paris.

Cred că vă plictisesc cu poveștile mele.

Nu, nicidecum.

Nu știu de ce, când vorbesc franceza,

vorbesc mult. Când vorbesc vietnameza, nu spun nimic.

Dv. sunteți în poze?

Da.

Locuiți de mult aici?

De vreo zece ani.

De când a murit unchiul meu.

Mi-a lăsat totul.

Acum lucrez primele șase luni din an ca ghid,

iar în celelalte șase vin aici și redevin pictor.

Când am intrat la Arte Frumoase,

tot ce-mi spusese unchiul Lam era adevărat.

Am fost crescută într-o lume rigidă.

Atunci am intrat într-o lume liberă.

În care totul era posibil.

Puteam, în sfârșit, să respir.

Să trăiesc.

O să vă arăt unde dormiți astă-seară.

E atelierul meu.

Picturile sunt frumoase.

La 17 ani, m-am îndrăgostit de profesorul meu de desen.

Avea 30 de ani și era francez.

Bunica a considerat că m-am culcat cu dușmanul.

Cel care-i omorâse soțul

în timpul războiului din Indochina.

Eu eram târfa care făcea de rușine familia și națiunea.

Am rămas însărcinată.

Iar bunica a hotărât să mă ducă la țară

pentru a naște. Nu mi-am mai văzut niciodată fiica.

Nu am părăsit-o.

Mi-a fost luată.

Scuze.

N-ai avut niciodată copilul ăla!

Isabelle?

Isabelle!

V-am căutat peste tot.

- Sunteți bine? - Da.

Sigur? Nu arătați grozav.

Trebuie să vă spun ceva.

Spuneți.

V-am mințit.

Nu sunt cine credeți.

Eu am venit s-o adopt pe fiica dv. în '91,

cu soțul meu.

Îmi pare rău.

Anul trecut...

A avut un accident.

Și...

Și...

Și a murit în acel accident.

Îmi pare foarte rău.

Am vrut adesea să vă spun...

Cred că n-am avut curajul.

Vă cer iertare.

De zile întregi

mă urmăriți cu privirea!

Mă spionați.

- Ați profitat de mine... - Îmi cer scuze.

- De încrederea mea! - Îmi cer iertare.

Iertare...

- De intimitatea mea! - Îmi cer iertare!

Cine eram pentru dv.?

O marionetă care vă povestea despre Vietnam?

Erați o parte din viața mea,

a micii mele Clara.

Așa i-am pus numele...

Clara.

Deseori am încercat să-mi închipui cum e viața ei.

Dar niciodată nu m-am gândit la moartea ei.

Sper că veți reuși să mă iertați într-o zi.

Nu e nimic de iertat.

Clara era și fiica dv.

I-ați oferit o viață mai bună.

Aș fi vrut să fac mai mult.

Știu.

Ai luat-o pe fata mea de lângă mine!

Uiți că ți-am oferit șansa

să-ți refaci viața.

N-ai făcut nimic pentru mine!

Tot ce faci e pentru tine.

Nu m-ai acceptat niciodată împreună cu fiica mea.

N-ai acceptat că-l iubeam pe tatăl ei,

că iubeam un alb.

Pentru tine, rămâne un barbar,

fiindcă nu e ca noi.

I-am deplâns plecarea.

Iar acum

îmi plâng fiica,

pentru că nu mai trăiește.

De mult îți cer să mă ierți

și să-mi recunoști fata

ca pe propria ta fiică.

Bunico, recunoaște-ne,

pentru ca sufletul fetei mele să poată urca liniștit la cer

și să putem face pace cu trecutul.

Ați urmărit 14 ZILE, 12 NOPȚI

Traducerea și adaptarea ANDREEA VARVARICI-PRUNESCU