Original subtitles

25.000 Romanian from DVD RETAiL

INELUL

Te iubesc !

Trebuie să plec.

- Te rog ! - Se întorc copiii de la şcoală.

Ne vedem mâine ?

Cum să te refuz ? Cum aş putea trăi fără tine ?

ce-i asta ?

Prindeţi-l !

Nu !

E evreu.

Mincinoaso ! Eşti o ruşine pentru ţara ta.

Kassandra !

Nu !

Du-te acasă, la soţul tău. Târfă !

Berlin, Germania, 1934

- Nu mă prinzi ! - Ariana, stai !

Ariana ! Te prind !

- Bună ziua, dragii mei ! - Unde-i mama ?

- Nu vrea să fie deranjată. - Vreau să-i arăt tema mea.

Şi tema ta, tinere ?

Domnişoară Hedwig, o să fie război ?

Aşa ne-a spus profesoara.

Herr Hitler va face ce e mai bine pentru Germania.

E un om măreţ. Să nu uiţi asta, Gerhard !

Mamă !

Mamă ?

Vreau să rămân cu tatăl tău.

- Walmar, îmi pare rău. - Mulţumesc că ai venit, Max.

Ştiu cât ţi-ai iubit soţia.

Haide !

Sara, ia-i pe Ariana şi pe Gerhard. Vin mai târziu.

M-ai căutat, tată ?

Semeni atât de mult cu ea !

Poftim, draga mea !

Inelul mamei.

Femeile din familia noastră l-au purtat multe generaţii.

Când o să ai o fiică, va fi al ei.

Pot să-l iau ?

Îl ţin eu până mai creşti, să nu-l pierzi, bine ?

Mi-e dor de ea.

- Am iubit-o atât de mult ! - Şi eu.

Nu pot să dorm.

Gerhard...

Îl duc eu sus.

Hai !

De ce a făcut-o ?

- De ce ne-a părăsit ? - Nu ştiu, Gerhard.

Dar eu n-o să te părăsesc. Promit !

Berlin, Germania, 1944

Walmar, Ariana ! ce bine arăţi !

Herr Kaufman !

Ce splendoare, herr Kaufman !

Ne distrăm cât Roma arde...

câte atacuri aliate mai suportă Germania ?

Bună seara !

Heil Hitler !

Vi-l prezint pe vicepreşedintele băncii Tilten,

herr Walmar von Gotthard.

Heil Hitler !

- Căpitanul Manfred Von Tripp. - Bună seara !

Fiica mea, Ariana.

Domnule, aş fi onorat dacă mi-aţi încredinţa-o un dans.

Îmi dai voie ?

Max !

cât de repede cresc !

Fiul tău, Gerhard, va pleca în curând în armată ?

Mi-e teamă că da. Va absolvi în curând.

Temere ? Un bun german nu se teme acum.

Ar trebui să fii mândru

când fiul tău face un lucru onorabil şi se înrolează.

- N-ar trebui să fii în luptă ? - Ba da.

Dar un soldat urmează ordinele.

Ale mele mă ţin la Berlin, din păcate.

Dar există şi avantaje.

- Sieg... - Heil !

- Sarah ! - Nu !

Nu... Sarah !

Sarah !

Sarah e moartă. Salvează-te !

Trebuie să te salvezi !

Ariana, credeam că nu mai ajungi acasă.

Trebuia să fii acolo. Am dansat cu...

- Unde-i tata ? - Cred că la bancă.

Vino cu mine !

- Max... - Sarah...

- Mi-au ucis soţia. - Doamne !

credeam că ai trimis-o în Elveţia.

O ascundeam în pod. Speram că vom putea trăi împreună.

Ştiam că naziştii îmi interziceau să fiu căsătorit cu o evreică,

dar o iubeam.

Trebuia să plecăm în curând. Tatăl tău ne-a aranjat actele.

- Tata ? - A fost bun cu mine.

Max ! Nu...

- Ariana, o să vină după Max acum. - Ştiu.

Ascultă-mă ! Trebuie să pleci imediat din Germania.

Du-l prin spate şi aşteaptă-mă la maşină.

Max !

Ajutaţi-mă s-o împing.

Nu o să mă pot revanşa niciodată.

Sper că tatăl tău mă va ierta că v-am pus în pericol.

Va înţelege. N-am găsit mai mulţi bani.

Dar ăsta valorează ceva.

- Ariana, nu pot să-l iau. - Ba da.

- Te rog ! Vreau să-l iei. - Nu !

Mama mi l-a dat mie, e al meu.

- Te rog ! - Nu pot.

- Max, repede ! Pleacă trenul. - Grăbeşte-te ! Poftim !

- O să mă rog pentru tine. - Fii binecuvântată !

Şi tu. Du-te !

Bietul Max... Şi Sarah.

Urăsc ce se întâmplă cu Germania.

- Iar tu vei fi luat în armată... - Ariana !

Stop !

Actele.

Daţi-vă jos.

Aveţi permisiunea tatălui dv. să folosiţi maşina ?

Sigur că da. Tatăl nostru e vicepreşedintele băncii Tilten.

De ce mergeţi prin Berlin la două noaptea ?

Tata o să ne omoare. Am fost la o petrecere.

Am sărbătorit. Săptămâna viitoare plec în armată.

Trebuia să fim acasă demult. Nu-i spuneţi că am luat maşina.

Vă rugăm !

- Mergeţi mai departe. - Mulţumesc.

Aţi făcut ce trebuia. Sunt mândru.

- Dar poliţia... - Asta e o problemă.

Poate că nu se va întâmpla nimic.

Am încercat să am încredere în ţara mea,

deşi războiul ăsta nu e drept.

Deşi ştiu ce se întâmplă cu evreii.

Mi-am spus că nu pot să abandonez viaţa noastră de aici,

poziţia noastră, tot ce avem.

Dar mi-e ruşine pentru Germania.

Şi de mine, pentru că am îndurat atât.

Nu-mi sacrific fiul în faţa acestui rău.

Imediat ce voi încheia aranjamentele, plecăm.

- Unde, tată ? - În Elveţia.

Şi în America, dacă putem.

Nimeni nu trebuie să afle. Viaţa noastră ar fi în pericol.

Ar trebui să încercăm...

Gerhard, s-o fi văzut pe sora ta aseară.

Toţi bărbaţii voiau să danseze cu ea. Inclusiv eu.

Era un tânăr căpitan... cum îl chema ?

Von Tripp.

Vă caută un domn.

Scuzaţi-mă de deranj.

Căutăm informaţii despre un bărbat pe nume Max Thomas.

Îl cunoaşteţi, nu ?

Max Thomas ?

Da, a lucrat pentru mine cu ani în urmă.

A dispărut.

credem că a luat trenul spre graniţă, aseară târziu.

- Nu înţeleg cum v-aş putea ajuta. - Nu ?

Poate că ne ajută copiii dv.

Au fost opriţi în maşina dv, aproape de gară.

Trebuie să fie o greşeală.

Ştiu că n-au voie să ia maşina fără permisiunea mea.

Îmi pare rău, doar o dată, pentru petrecere.

Duceţi-vă în biroul meu.

Doar o petrecere ?

N-aveţi nicio legătură cu dispariţia lui Max Thomas ?

- Nu. - Sigur ?

Tocmai au spus asta.

Şi ei nu mint.

Nu, herr von Gotthard ?

Poftă bună !

- Oare ne-a crezut ? - Nu ne asumăm riscul.

- Plecăm imediat. - Nu, tată, ia-l pe Gerhard.

Dacă se întorc, n-o să creadă că ai plecat de tot, dacă eu sunt aici.

- Apoi vin şi eu în câteva zile. - Nu poţi trece graniţa singură.

Îl duc pe Gerhard, apoi mă întorc după tine.

- Pot să mă duc singur. - Nu, te-ar considera dezertor.

Găseşte-ţi haine vechi.

Spune-i domnişoarei Hedwig că te duc la şcoală.

Gerhard !

Nicio grijă, o să fie bine.

Ariana !

Dacă o să percheziţioneze casa, nu vreau să găsească ăştia în seif.

Ţine-i în cartea asta.

Nişte bani, pentru tine.

Inelul mamei.

Ariana, mai trebuie să ştii ceva.

Eşti destul de mare. E vorba despre mama.

Am ţinut mult unul la celălalt. Dar era mai tânără decât mine

şi a cunoscut pe cineva.

Şi el era tânăr, chipeş. Un artist.

S-a îndrăgostit de el.

Dar era evreu. când l-au ucis...

Ea n-a mai îndurat să trăiască.

De asta s-a sinucis ?

cum a putut să facă asta ?

Nu...

V-a iubit.

Nu cât să trăiască pentru mine sau Gerhard, sau pentru tine.

Trebuie s-o ierţi.

Şi pe mine, pentru că ţi-am spus.

Dar aveai dreptul să ştii.

- Dacă se întâmplă ceva... - Nu spune asta.

Nu ştiu dacă o pot ierta.

Dar dacă o să am copii, nimic nu m-ar putea face să-i părăsesc.

Gerhard, grăbeşte-te !

- ce ? - Veniţi cu mine la sediu.

- De ce ? - Sunteţi arestată.

- Îmbrăcaţi-vă ! - Domnişoară Hedwig !

Graniţa germano-elveţiană

- cât de departe e graniţa ? - La 15 km.

- Crezi că o să reuşim ? - Nu sunt atât de bătrân !

Actele !

Destinaţia ?

Acasă. Am lucrat în tura de noapte.

- Unde ? - La uzină, mai încolo.

- N-ar trebui să fii în armată ? - O să plec în curând.

Luna viitoare.

Pe aici !

Pare liber.

A trebuit să ducă grănicerii pe front.

Tată !

Gerhard !

Vino !

Repede, pe acolo.

Grăbeşte-te ! Ai grijă.

Uite ! Acum eşti în siguranţă. Suntem în Elveţia.

Ştiu un loc în Zurich unde poţi sta,

până mă întorc cu Ariana.

Domnişoară...

Tata a avut o şedinţă la bancă, aseară.

Cu cine ?

Tata nu-mi împărtăşeşte secrete profesionale.

- Deci are secrete ? - Doar legate de bancă.

Uneori ajunge târziu acasă.

- Poate vine de la o doamnă. - Nu ştiu.

Normal. Am fost nesimţit să sugerez aşa ceva.

Dar mama ta nu mai trăieşte, nu ?

M-am interesat. Avea şi ea întâlniri secrete.

Fratele tău a evitat armata atâta vreme !

Un tată dispărut, un frate care ar trebui să fie la un prieten inventat.

Oare au părăsit patria la nevoie ?

Atunci de ce m-ar abandona aici ?

Asta să-mi spui tu.

Şi vreau să ştiu şi ce-i cu Maximilian Thomas.

- A lucrat pentru tata. - Şi a dispărut.

În noaptea în care tu şi fratele tău aţi fost opriţi lângă gară.

- Ce coincidenţe uluitoare ! - V-am spus tot ce ştiu.

Bine, mai trebuie doar să aşteptăm. Scuză-mă...

Sergentul te va conduce în cameră.

- Nu mă duc acasă ? - Preferăm să rămâi aici.

Doar până revine tatăl tău.

Dă-ţi haina jos.

Hai !

Staţi !

Gulaş.

- O să rămâneţi o vreme la noi ? - Nu, eu plec imediat.

- Dar fiul meu mă va aştepta aici. - Poftă bună !

Gerhard, acum eşti într-o ţară liberă.

Simte-te bine !

Ai destui bani pentru o vreme,

în caz că nu ajung cu Ariana aşa de repede pe cât speram.

Nu-ţi face griji, mă descurc.

Să-ţi cumperi haine frumoase.

La revedere, fiule !

La revedere, tată !

Ieşi !

Mă tem că teoria mea a devenit realitate.

Tatăl tău nu s-a întors, fratele tău e de negăsit.

Deci el e dezertor, iar tu, domnişoară, ai încurcat-o.

- Spune-ne ce ştii. - Nu ştiu nimic în plus !

Ce păcat ! Dacă nu cumva îţi place în celula aia.

Pentru că acolo vei rămâne până când îţi revin memoria sau tatăl.

Asta e tot.

Stai !

Unde te duci ?

- Acasă. - Ai actele, cu siguranţă.

Nu ascunzi nimic, nu ?

Walmar von Gotthard. Berlin.

cine e ăsta ? ce faci aici ?

- V-am spus. - Spionai ?

- Încerci să evadezi, nu ? - Nu.

Ariana...

Eşti aici de peste două săptămâni.

căpitanul a fost blând cu tine pentru că e un domn.

Eu nu sunt.

Vreau răspunsuri.

Nu am ce să spun !

Eu cred că ai. Şi o să-mi spui.

Ajunge, sergent.

Eşti liber.

Liber !

căpitane Von Tripp.

Îmi pare rău, domnişoară Gotthard.

O să am grijă să nu se repete.

Trebuie să scap de aici, te rog !

Cineva o să se ocupe de tine.

Te rog ! Căpitane !

Te rog !

Pentru încă o săptămână, în avans.

Mulţumesc.

Eşti aici de o lună. credeam că va veni tatăl tău după tine.

Va veni, când va putea.

Se pare că ospitalitatea noastră s-a sfârşit.

Am fost informat că tu şi familia ta de trădători nu ne mai interesaţi.

- Nu... - Dă-o afară !

Unde e tata ? Ce i-aţi făcut ? Vă rog !

Ai noroc că ai prieteni sus-puşi.

Cară-te !

Domnişoară von Gotthard ! Ce surpriză fermecătoare !

Ne-am întâlnit luna trecută, la hotel Adolf.

Generale...

Mă tem că nu mai e casa ta, ci a Reichului.

Am norocul de a fi cazat aici. E frumoasă, nu ?

Mama ta avea gusturi minunate.

Sigur o să-ţi iei câteva lucruri. O să te ajute doamna Hedwig.

Au mai rămas câteva lucruri.

Cum ai putut să ne faci asta ?

Eşti în familia asta de când mă ştiu.

- Cum ai putut să ne trădezi ? - Am făcut ce am crezut că e drept.

Gerhard trebuia să-şi slujească ţara, tatăl tău a greşit când l-a luat.

- cine eşti tu, să ne judeci ? - Sunt germancă, la fel ca tine.

Avem datoria şi privilegiul să ne supraveghem,

să evităm distrugerea Germaniei.

Germania e deja distrusă, din cauza celor ca tine.

Mă duci înapoi...

Te iau cu mine. Dar nu la sediu.

Nu ai de ales.

Nu te teme.

Vreau să iau nişte lucruri ale tatălui meu.

- Nu cred... - Te rog. Vin imediat.

Trebuie să plecăm.

Nu contează dacă iau astea, nu ? Tata mi le citea.

Shakespeare ?

Da.

- Asta e casa mea. - casa ta ?

Hai sus !

Ăsta e dormitorul meu.

Vino !

Asta e camera ta.

Nu înţeleg, de ce m-ai adus aici ?

Ştiu ce se întâmplă cu femeile arestate.

Ştiu cum e să pierzi tot.

- Te las să te acomodezi. - căpitane !

Mulţumesc.

Zurich, Elveţia

Nu, până aici ! Afară !

Îţi aduc salariul. Pleacă !

Herr von Gotthard, ai uitat ceva.

E miercuri. Trebuia să plăteşti chiria luni.

Îmi pare rău...

- Aproape că nu mai am bani. - Unde-i tatăl tău ?

Nu ştiu.

Trebuie să fi păţit ceva.

Nu poţi sta aici dacă nu ai bani, tinere.

Ştii să munceşti ? Să faci curat ?

Da.

Să-ţi văd mâinile.

- N-ai muncit în viaţa ta, nu ? - Pot să învăţ. Vă rog !

Trebuie să fie dificil, herr Thomas,

să faceţi documentarea pentru alţi avocaţi,

când şi dv. sunteţi avocat.

Nu, sunt recunoscător că am de lucru.

Poate când se va încheia războiul ăsta groaznic,

o să puteţi să munciţi în propria ţară.

Să revin în Germania ? Nu.

E casa dv. Şi sigur vreţi să vedeţi alţi oameni acolo.

Sunt doar trei. Un bărbat şi copiii săi, care m-au salvat.

În afară de ei, restul Germaniei se poate duce naibii.

Încercam să pregătesc masa. Dar n-am mai gătit.

Nu ştiu să-mi port de grijă, nu pot să fac nimic.

- Nu contează. - Ba da.

Ai fost bun cu mine, vreau să-mi câştig pâinea.

Nu-mi înţelegi intenţiile.

Nu eşti servitoarea mea, nu eşti concubina mea.

Te-am adus aici pentru că nu aveai unde să te duci.

După ce te-am cunoscut la petrecere, am venit să te vizitez,

dar am aflat că ai fost arestată.

A durat până am obţinut eliberarea ta.

- Tu m-ai scăpat. Cine eşti ? - Nimeni important.

Dar tata era.

Ţi-ai pierdut valoarea ca răscumpărare,

pentru că tatăl tău n-a fost găsit.

Nu ştiu ce să spun. Doar mulţumesc.

Dă-mi voie să te ajut. Mă pricep la gătit.

Părinţii mei au murit în bombardamente.

Soţia şi copiii mei erau cu ei.

Îmi pare rău.

Nu cât îmi pare mie pentru tine.

Dar eu mai am speranţe. Poate îl găsesc pe tata şi pe Gerhard.

Speranţa poate fi crudă.

- Adică ştii ce au păţit ? - Nu. Am încercat să dau de ei.

Trebuie să accepţi că probabil au murit.

Nu pot.

Hai !

Noapte bună !

Iartă-mă, nu trebuia să fac asta.

Dar te iubesc, Ariana.

Manfred !

Nu voiam să devii uman în ochii mei,

să ţin la tine, să-ţi cunosc durerile, să le vezi pe ale mele.

Dar m-am îndrăgostit de tine.

Zurich, Elveţia

Din cauza războiului nu putem ajunge la Paris deocamdată,

dar între timp pot să fac afaceri aici.

- Tată, nu putem rămâne aici. - Nu fi răsfăţată !

Şi mie-mi lipseşte Parisul.

Imediat ce găsim ceva bun, îl luăm.

Să vezi ce am găsit azi la o familie poloneză.

cred că sunt aici de la începutul războiului.

Sunt disperaţi.

cred că pot să-l iau pe un preţ bun.

- Foarte drăguţ... - Foarte drăguţ...

Asta înseamnă că nu-l poţi identifica.

Sigur el poate.

E un Coreau. Nu ştiu titlul, nu l-am mai văzut.

Un chelner elveţian ştie mai multe despre pictură decât fiica mea.

Tata e negustor de artă, vrea să iubesc arta la fel de mult.

- Cum te cheamă, tinere ? - Gerhard. Sunt german.

N-am fost mereu chelner.

Asta pot s-o cred.

Uite !

Le-am făcut când eram mic.

- Manfrezi mici... - Manfrezi mici...

Nu credeam că pot fi atât de fericită...

Şi atât de nefericită.

Nu mă pot abţine. Dacă trăiesc undeva...

Tatiana ar avea şapte ani, Theodore, aproape zece.

I-am iubit mult, dar acea parte a vieţii s-a dus.

Să ştii că nu o să încerc să le iau locul în sufletul tău.

Nici pe cel al soţiei tale.

Te iubesc pentru tine, aşa cum eşti tu.

Mărită-te cu mine !

- La sfârşitul războiului. - Nu !

Am iubirea ta, sunt în braţele tale.

E suficient deocamdată.

Gerhard !

Doamna Reis m-a trimis cu lucrurile tale.

Le-ai uitat când te-ai mutat.

Ce face scorpia ? Ţi-a fost dor de mine ?

Tata a ieşit, iar eu sunt plictisită.

Vrei să mergem la plimbare ? Am câteva ore libere, înainte de cină.

De ce nu ? N-am altceva de făcut.

Îmi iau haina.

Abia aştept să mă întorc la Paris.

Îmi pare rău, dar urăsc germanii.

- Eu nu port uniformă. - Mă bucur.

Dacă ai fi soldat nazist, te-aş urî şi pe tine.

Nu vreau să fiu niciun fel de soldat.

Dar ce ?

Tata ar fi vrut să devin bancher.

Şi mama ta ?

- A murit când eram mic. - Şi a mea.

Nici nu mi-o mai amintesc.

Au trecut luni bune de când a plecat tata.

Ariana trebuie să fie îngrijorată.

Ariana ? Prietena ta ?

Nu, sora mea.

- Nu am prietenă. - Eu n-am prieten.

Nu te aşteaptă nimeni la Paris ?

Nimeni.

Nu-mi pasă ce spune Fuhrerul, nu putem câştiga războiul.

Domnilor...

Toţi ofiţerii trebuie să se pregătească de plecare.

Mulţi veţi fi trimişi pe front.

Unii vor rămâne aici, pentru a apăra oraşul.

La ora 14:00 veţi primi ordinele.

Mereu ai vrut să mergi pe front.

Voiam, dar asta când nu aveam pentru ce să trăiesc.

Înainte de Ariana.

Nu fi prost ! Însoară-te cu ea acum. Mâine.

Profită, până nu e prea târziu.

Aproape că nu pot crede că e un război.

Pot să termin contractele.

Rareori scap de la birou. Eşti drăguţ că m-ai invitat la masă.

Pentru a sărbători veştile bune. Îl ştii pe vărul despre care vorbeam ?

- cel din America ? Da. - I-am primit scrisoarea.

Vrea să stau cu familia lui, la New York.

După sfârşitul războiului, desigur.

Tată ?

A plecat la Basel, să vadă nişte tablouri.

O să se întoarcă peste câteva ore bune.

Serios ?

Dansează cu mine !

- Îmi place asta. - Şi mie.

- Acum ce vrei ? - Ce vrei şi tu.

- crezi ? - Sunt sigur.

Spune-mi, atunci.

Ştii...

Arată-mi !

Sigur ?

- Maşina aşteaptă. - Mulţumesc.

Veniţi !

Ai grijă !

Am primit ordinele.

Pleci pe front ?

- Rămân în Berlin, la sediu. - Da !

Nu fi aşa de fericită, se pot schimba oricând.

Rămân lângă tine.

Vreau să-ţi arăt ceva.

Ariana ?

Citim Shakespeare în noaptea nunţii ?

Mai ştii când ai venit să mă iei de acasă

şi am luat asta cu mine ? De asta o voiam.

Tata l-a pus acolo, cu actele, înainte să plece în Elveţia.

De ce mi-l arăţi acum ?

Pentru că e tot ce am.

Şi pentru că nu vreau să-ţi ascund nimic.

Nici nu ţi-am luat un cadou de nuntă.

Şi tu ? ce vrei ?

Un copil.

copilul nostru, Manfred.

- când se va termina războiul. - Nu !

Acum.

Aş putea fi trimis oricând pe front.

N-aş vrea să trăiesc dacă n-aş şti că am copilul tău.

Nu putem câştiga lupta asta.

Întrebarea e cât mai durează până cuceresc aliaţii oraşul.

- Şi atunci vreau să pleci. - Fără tine ?

O să apăr cartierul general.

Orice aş simţi faţă de război, trebuie să-mi fac datoria.

Unde să mă duc ? cum o să te mai găsesc ?

E o femeie care stă la marginea Parisului.

E o veche prietenă de familie, madame de Saint Marne.

Am încredere completă în ea, am încredere să stai la ea.

Mai bine mă duc în Elveţia. Dacă Gerhard trăieşte, e acolo.

Nu ai voie în Elveţia acum. Ascultă-mă !

- Du-te la Paris ! - E la 900 km depărtare.

Adresa e aici. Ştiu unde să te găsesc.

Ai bani, acte...

Şi ăsta.

Foloseşte-l, dacă e nevoie.

Dacă ţi se întâmplă ceva ?

Eşti tot ce am.

Promite-mi că ai grijă de tine ! Vom trece peste asta.

O să fim împreună pe viaţă.

Ai putea să încerci să te distrezi.

cum ? Bombardează Berlinul acum. Dacă Ariana şi tata sunt acolo...

Doar nu crezi că mai trăiesc ?

Iartă-mă, n-am vrut să sune aşa.

Dar după atâta timp n-ai aflat nimic.

Şi vrei să mă dau bătut ? ce e în mintea ta, Giselle ?

Ştii că după ce se termină războiul, mă întorc după ei.

cum adică ? La Berlin ?

- Unde altundeva să mă duc ? - Mă părăseşti ?

- Tu te duci la Paris, cu tatăl tău. - Poţi veni cu noi.

Şi eu vreau acasă, ca şi tine.

Giselle !

Fugeam de Gestapo atunci, dar am înţeles că sunteţi expert.

Se vede că e un Renoir.

Ţineţi la tablou. Vă puteţi despărţi de el ?

L-am primit de la cineva drag, dar am nevoie de bani.

Germania nu mai rezistă.

La sfârşitul războiului, voi pleca din Elveţia.

Înţeleg...

Bine. Poate ne înţelegem.

Vania, vino !

- Au încetat luptele ? - S-a terminat.

Au spus la radio că s-au predat.

- Ce s-a întâmplat în oraş ? - Ruşii deţin controlul.

- Johann ! - Înapoi !

Unde-i Manfred ?

- Înapoi, am spus ! - Mişcă !

Nu !

Ai spus că nu mă părăseşti.

Nu !

Am venit să-mi iau la revedere.

Plec la Berlin.

Să nu vobim despre despărţiri, ci despre o nuntă.

Mă aştept să te însori cu Giselle, în situaţia dată.

- Situaţie ? - Giselle îţi poartă copilul.

Eşti gravidă ?!

Nu e surprinzător,

având în vedere ce însemnaţi unul pentru celălalt.

Tată, nu.

Dacă nu mă vrei, nu te implor.

Prostii ! Normal că te vrea.

- Şi o să faci ce trebuie, nu ? - Trebuie să plec acasă !

O s-o faci. Când vei fi în siguranţă.

când tu şi Giselle veţi fi la Paris.

Până atunci, asumă-ţi răspunderile.

Tatăl tău nu s-ar aştepta la altceva din partea ta.

Sigur e dureros pentru tine, dar trebuie să fim realişti.

Sunteţi amândoi tineri.

Poţi lucra pentru mine. O să te instruiesc.

O să ai o slujbă, o casă, o să ai fata iubită.

Câţi pot spune aşa ceva în vremurile astea ?

Te iubesc şi o să te fac fericit, jur !

Eşti bine ?

Te rog, mă iei cu tine ?

Ce faci ?

Sunt obosit. Să mă odihnesc lângă tine ?

Te rog, nu !

Aşa e corect. Îmi eşti datoare.

Nu !

Lasă-mă în pace !

Târfă germană !

Dacă faci vreo mişcare, te omor.

Mulţumesc.

- Cât mai avem până la Paris, tată ? - Ai răbdare, scumpo.

- O clipă ! - Mişcă ! Să te ajute cineva !

Mulţumesc, domnule.

Aş vrea să-i putem ajuta.

- Nu-i poţi ajuta pe toţi. - Doar câţiva.

Gerhard, trebuie să avem grijă de noi.

În sfârşit !

Bună ziua, domnişoară !

- Unde vă duceţi ? Vă luăm cu noi ? - Veniţi ?

Hai, e nebună.

Nu-ţi fac nimic. Încercam să te ajutăm.

Unde te duci ?

Hai, Cal !

La Paris.

Domnişoară, e ziua dv norocoasă.

Dragul Manfred... Era un băieţel tare drăguţ !

Am fost colegă de şcoală cu mama lui. Ce pierdere !

Mulţumesc, Marie.

Am reuşit să ascundem lucrurile astea în timpul ocupaţiei.

Dar sunt doar lucruri.

Tu ai pierdut pe toată lumea.

Mai sper că tatăl şi fratele meu sunt în viaţă.

Lucrez pentru o organizaţie din Paris.

cei mai mulţi dintre cei ajutaţi sunt evrei.

O să caut informaţii despre familia ta.

Până atunci, trebuie să te odihneşti.

O să-ţi căutăm ceva de mâncare.

Arăţi mult mai bine. Te simţi mai bine ?

Nu pot să cred că am dormit două zile.

Poţi să mai dormi încă două.

Aţi aflat ceva ?

Mi-e teamă că n-am descoperit prea multe.

Nimic, de fapt.

Mulţumesc.

Nu se ştie nimic despre tatăl tău sau Gerhard în Elveţia.

Nimic despre prietenul acela, Max Thomas.

Germania e în haos, nu se poate comunica.

Mă tem că tatăl tău şi Gerhard au murit înainte să ajungă la graniţă.

Nu pot accepta asta.

Ştiu că voiau să ajungem în America.

Poate că au reuşit. Poate îi găsesc acolo.

E mai bine să nu-ţi faci mari speranţe.

Asta e tot ce am.

Poftim noile tale acte. Vei avea un nume fals.

Anna Golub ?

Organizaţia pentru care lucrez a aranjat tot.

O să mă creadă evreică ?

Dacă ţi-ar afla numele real, nu te-ar primi la bord.

Nu cred că autorităţile americane te-ar primi

dacă ai avea numele Ariana von Tripp, cetăţean german.

E în regulă. Vin imediat.

Bună, Paul !

Prietenii mei de la organizaţia de ajutorare a evreilor.

Bună ! Paul Liebman.

Paul, dra Golub nu s-a simţit bine. E slăbită.

E în regulă. Sunt medic, o să am grijă de tine.

Ştiu că e un transport de marfă,

dar s-ar putea să mai dureze mult până să mai plece ceva în America.

N-o să vă uit niciodată !

Fii binecuvântată, copilă ! Drum bun !

Ce faci ?

Cum te simţi, Anna ?

Ai febră ?

Ai putut să mănânci ceva ?

Nu ? Trebuie să încerci iar.

Nu, te rog.

O să ajungem la New York în două zile.

Ai nevoie să-ţi recapeţi forţele.

Nu ştiu cum o să înveţi să dansezi jitterbug, dacă nu te simţi bine.

Jitterbug ?

Anna Golub. Mă îngrijorează. Are febră, a vomitat.

Probabil că e dintr-un lagăr.

- O să avem grijă de ea. - Mulţumesc.

Golub.

Anna ! Ai reuşit.

Bine ai venit în America !

Mulţumesc pentru tot, Paul.

Ai grijă de tine.

Uite-l !

Mamă !

cât mă bucur să te văd !

- Spune-mi că ai făcut friptură. - Am făcut.

Eşti mare !

Unde-i Joan ?

N-a putut veni.

Am fost plecat doi ani, iar logodnica mea nu poate veni ?

Vorbim mai târziu.

- Ce se întâmplă ? - Ai fost plecat multă vreme.

- Oamenii se schimbă. - Ce vrei să spui ?

S-a măritat.

Paul, e oribil.

Dar dacă un om îţi poate face aşa ceva...

Ţi-e mai bine fără ea.

Hai ! O să fie bine.

Numele meu e Anna... Golub.

lnfirmeria de pe insula Ellis

Anna !

Nu te teme. Ştii unde eşti ?

Eşti într-un spital, la New York. Te-am adus de pe vapor.

Îţi aminteşti ?

Ai venit din Franţa, cu ceilalţi refugiaţi evrei.

Nici nu mă înţelegi, nu ?

Inelele mele...

Vorbeşti engleză. Nu-ţi face griji.

- Unde sunt inelele mele ? - Le-am pus în seif, e în regulă.

Vreau...

Tu eşti tânărul care a avut grijă de refugiaţii evrei pe vapor.

Da, Paul Liebman. Voiam să văd ce fac.

Mulţi îşi revin. Dar câţiva...

Însă te felicit ! Ai făcut o treabă bună.

Mulţumesc, păcat că nu sunt mai bine pregătit.

Vreau să mă întorc la medicină în curând.

O să ai mai multă experienţă decât ceilalţi.

- Anna Golub cum se simte ? - I-a fost rău.

Epuizare, malnutriţie.

Şi-ar putea reveni, dar refuză să lupte.

- Pot s-o vizitez ? - Încă nu se poate.

- Mi-a părut bine. - Şi mie.

Paris, Franţa

Nu pot să cred că n-ai mai fost la Paris.

După ce vin şi restul tablourilor din Zurich,

poate-ţi dă tata o zi liberă.

Şi putem merge la Toulerie, la turnul Eiffel.

Sunt cozi peste tot.

Nu ştiu cine o să mai ia opere de artă,

când abia pot lua mâncare.

Dar am luat actele pentru certificatul de căsătorie.

Uite, iubitule !

Gerard Goddard ?

- Ce-i asta ? - Noul tău nume.

Nu e prea sănătos să fii german la Paris acum.

Amintirea naziştilor e prea proaspătă.

- Dar schimbarea numelui... - Nu e o tragedie.

Acum o să-l pot pronunţa.

Şi o să-mi schimb şi eu numele, ca orie femeie căsătorită.

Giselle Goddard. Dna Goddard.

Tată !

cât de bine e să fim acasă !

Vino, scumpo !

- Mai vreţi cafea ? - Nu.

Bine...

Ai văzut ceva ?

O să vin devreme. Salut, fiule !

Sam...

Trimite maşina mai târziu,

vreau să văd dacă-l conving pe Paul să iasă.

Încetează cu grijile. O să fie bine.

Trebuie să treacă peste abandon.

Are nevoie de cocoloşire.

E o zi frumoasă. Scoţi o bătrână la masă ?

- Nu cred. - Nu poţi sta aşa toată viaţa.

Nu, voiam să ies mai târziu.

Am vorbit cu Dorothy. Saul, fiul ei, s-a întors din Pacific.

cred că toată gaşca s-a întors. Hai să dăm o petrecere.

Să-ţi vezi prietenii... Poţi s-o suni pe Sarah Westhimer.

Ştiu ce vrei să faci, dar nu sunt pregătit.

ce mă fac cu tine ?

cum te simţi ?

Hai să le pun în seif, bine ?

- Bună, Anna ! - Paul ?

Ţi-ai amintit.

Arăţi mai bine. Îmi făceam griji pentru tine.

Doctorul spune că o să te faci bine, dar trebuie să încerci.

Are cine să aibă grijă de tine la New York ?

- De ce întrebi ? - N-am vrut să...

Sunt îngrijorat. Voiam să contactez pe cineva.

Nu e nimeni.

Ai unde să te duci ?

E o nouă viaţă, o nouă ţară.

Eşti în siguranţă, războiul s-a terminat.

Şi ai măcar un prieten aici.

Ai încredere în mine.

Pot s-o trimită înapoi pentru că n-are un sponsor.

- Sunt mii de fete ca ea. - Da. Nu le putem ajuta pe toate.

De asta am putea să ajutăm una.

Organizaţia care a adus-o aici poate s-o sponsorizeze.

Am vorbit cu ei, n-au avut noroc.

Oamenii se tem pentru că e bolnavă şi e din Germania.

De parcă ar fi vina ei.

Dacă ai vedea-o... E singură, rătăcită.

N-are încredere în nimeni, n-are pe nimeni.

E un pas important. O să discut cu tatăl tău.

Dacă îl face fericit, s-o cunoaştem pe fată. Nu strică.

De ce e aşa de important pentru Paul ? Nici n-o cunoaşte bine.

Ideea e că e singurul lucru care-l pasionează de când s-a întors.

- De când a aflat de Joan. - Exact.

Ştii cum e el. Vrea să i se simtă nevoia.

De asta vrea să fie doctor.

Joan n-are nevoie de el. Ea are.

ce te deranjează ?

Simon...

când am primit telegrama, parcă mi-a secat inima.

Am dat deja un fiu în război, nu vreau să mai pierd unul.

Pentru ce crezi că lupta Simon ?

Pentru ce luptau băieţii noştri ?

Ai naibii nazişti ! Ne-au ucis un băiat,

dar ei i-au ucis toată familia.

Măcar îl avem pe Paul, ne avem unul pe altul.

Ea n-are pe nimeni.

De când te cunosc, Ruth ?

Inima ta nu poate seca. E prea mare.

Te iubesc, Simon !

Paul ne-a vorbit despre tine.

Te-ai gândit ce vei face săptămâna viitoare, când vei fi externată ?

O să fie bine.

Mama vrea să vii să stai cu noi.

- La voi acasă ? - Da. E loc, eşti binevenită.

De ce aţi face asta ? E un mare deranj.

Pentru că ne pare rău pentru ce ai păţit.

Şi ce au păţit ceilalţi.

Poate te ajutăm să iei viaţa de la capăt.

În unele cazuri, guvernul german compensează

pierderile provocate de nazişti.

Dar mai întâi completaţi formularul ăsta.

Da, aţi sunat unde trebuia.

consulatul elveţian se ocupă de afacerile germane

până la reluarea relaţiilor diplomatice cu SUA.

cu plăcere.

Bieţii oameni ! Mulţi au pierdut tot, familii, case.

Îţi frânge inima. Măcar au ajuns în America.

Tu ce faci, Max ?

Am o ţară nouă, o slujbă nouă,

iar de dimineaţă nu m-am pierdut în metrou.

Ce poate fi mai bun ?

Bună dimineaţa !

- Tata a plecat ? - Avea o şedinţă devreme.

- Unde duci asta ? - La Anna. I-am adus flori.

Lasă-mă pe mine. Aşa, o cunosc mai bine.

- Du-te şi mănâncă. - Spune-i că ne vedem mai târziu.

Mamă, spune-i că florile sunt de la mine.

Bună dimineaţa ! Mulţumesc, Patricia !

- Nu trebuie să mă serviţi. - E ordinul medicului.

Şi uite ! Paul ţi-a luat flori.

Ce drăguţ !

Trebuie să mănânci ceva.

Aşa o să fii mai puternică şi o să te poţi mişca imediat.

- Şi ce o să fac atunci ? - Înainte aveai o slujbă ?

Nu.

Tata era bancher.

Trebuia să merg la facultate după război, dar acum nu mai contează.

Ştiu că e greu să uiţi trecutul şi tot ce s-a întâmplat,

dar trebuie să-ţi permiţi să ai o viaţă nouă.

- Eşti aşa de tânără ! - Nu mai sunt.

Haide... Eşti aici de numai două săptămâni.

Dă-ţi o şansă. Gândeşte-te doar la sănătatea ta.

Atenţie, nu mişcaţi !

- La revedere, scumpo ! - Te iubesc !

Noroc, Gerard !

O să încerc să fiu un soţ bun.

Te iubesc !

Vreau să fim o familie. Pentru copil.

Dar trebuie să-i caut pe tata şi pe Ariana în Germania.

- Înţelegi ? - Da.

Şi vom merge, după naşterea copilului.

- Ceva de băut ? - Da, mulţumesc.

Domnule...

V-o prezint pe dra Anna Golub.

- Anna, arăţi excelent. - Mulţumesc.

Mă bucur că m-am dat jos din pat. Mulţumesc pentru rochie.

cu plăcere.

Domnişoară, îmi daţi voie să vă însoţesc la cină.

- Doamnă... - Domnule.

Ce părere ai ?

Matriarha are privilegiul de a aprinde lumânările.

Tu eşti matriarha familiei tale.

În amintirea lor, aş vrea să faci asta.

Bine...

Paul...

Mamă, cred că Anna ar vrea să spui tu rugăciunea.

Sigur.

Mulţumesc.

ce ?

- Nu pot să fac asta. - ce e ?

Anna ? Intraţi.

- Îmi pare rău. - Am spus că e o idee proastă.

Nu eşti pregătită.

Aţi fost drăguţi cu mine, dar nu mă cunoaşteţi.

Ştiu că eşti în siguranţă, că eşti aici. Asta contează.

- Nu înţeleg. - Ba da.

Ştiu că te simţi singură, dar nu eşti.

Mă ai pe mine. Şi ţin mult la tine.

Poftim !

Scuzaţi-mă, îmi caut familia. Mă poate ajuta cineva ?

completaţi un formular, aduceţi-l înapoi şi vă ajutăm.

Max, ia o pauză, îţi ţin eu locul.

Mulţumesc. Lasă-le pe birou.

Ai actele ?

Bine.

Îmi pare rău, nimeni cu numele ăsta n-a intrat în SUA.

- Sigur ? - Da.

- Mai pot suna în altă parte ? - Nu.

Sigur, e încă multă confuzie. Actele nu sunt complete.

Încă mai sosesc refugiaţi.

- Dacă aflaţi ceva... - Vă anunţăm.

Vă găsim la adresa asta, dră von Gotthard ?

Da.

Dar acolo mi se spune Anna Golub.

Înţeleg...

- Dar staţi la familia Liebman ? - Da.

- Însă trebuie să plec. - Nu vă mai pot ţine ?

Ba da, dar a fost o neînţelegere.

Au fost buni cu mine...

Vă simţiţi bine ?

Am fost bolnavă. Am nevoie de ajutor.

- Trebuie să mă mut în altă parte. - Nu ştiu cum să vă ajut.

Mulţi n-au unde să stea. Aveţi noroc că v-au primit.

Nu vreau să profit de ei.

Rămâneţi la ei până vă puneţi pe picioare.

Aţi trecut prin multe, nu e bine să fiţi singură acum.

Unde ai fost toată ziua ? Mi-am făcut griji pentru tine.

Am fost să văd ce pot afla despre familia mea,

dar n-am găsit nimic.

Îmi pare rău.

- ce ? - Îmi aminteşti de fratele meu.

Cum e ?

Bun, drăguţ, scandalos.

A aruncat camera în aer cu setul de chimie.

Ştii...

Credeam că un băiat ca Gerhard nu poate să moară,

că va supravieţui cumva.

- E ultimul transport din Zurich ? - Da, din fericire.

Ai grijă ! Pune-l acolo.

Nu e cel mai tare tablou, dar o să-mi aducă un profit bun.

Şi trebuie să te ocupi de toate gusturile. Să nu uiţi !

cu ăsta e altceva.

- Ştii cine e pictorul, desigur. - De unde-l aveţi ?

E o bijuterie, nu ? Şi e autentic.

- cine vi l-a vândut ? - Nu-mi amintesc, cineva din Zurich.

Max Thomas. Aşa îl chema ? Un german.

Trebuie să scrie în actele mele. Recunoşti tabloul ?

Zurich...

Da, am găsit.

Maximilian Thomas. De unde ştiai ?

A fost al mamei mele.

Sora mea i l-a dat lui Max când l-am ajutat să fugă.

Nu pot să cred !

A fost în Zurich atâta vreme, iar eu n-am ştiut.

Poate ştie ceva despre familia mea. Care e adresa ?

Poate mai e acolo, poate-l găsesc.

Nu-l găseşti în Zurich.

Mi-l amintesc acum pe dl Thomas.

A vândut tabloul pentru că avea nevoie de bani.

- Pleca imediat. - Unde ?

Nu ştiu. Îmi pare rău, Gerard.

Mama i-a lăsat două lucruri Arianei.

Un inel...

Şi tabloul ăsta.

Era preferatul Arianei.

Atunci o să-i pun un preţ mare, ca să stea la noi multă vreme.

Mereu ai vrut să fii doctor ?

Dar tata vrea să lucrez pe Wall Street, cu el.

Asta urma să facă fratele meu, Simon.

Mi-e dor de el.

Era eroul meu. Făceam ce făcea şi el.

Am jucat amândoi fotbal...

cred că de asta m-am logodit cu Joan.

Simon voia să se logodească după război.

M-am gândit că trebuie s-o fac.

Trebuie să-ţi fi fost groaznic să vii acasă.

Aşa e.

Dar n-a durat.

Vrei să dansezi ?

Încerc să nu te întreb prea multe despre trecutul tău,

dar aş vrea să ştiu dacă a existat cineva.

Da.

A fost ucis.

Îmi pare rău.

A fost o zi perfectă.

Nu credeam că o să pot fi atât de fericită iar.

- Mamă ! - Bună !

Te-ai distrat ?

- Putem sta de vorbă ? - Hai în bucătărie.

- Tatăl tău doarme. - Nu mai doarme.

Ce se întâmplă ?

O să mă însor cu Anna.

- Poftim ?! - Mă însor cu Anna, dacă mă vrea.

O cunoşti de numai o lună.

- Eşti sigur ? - Da.

Nu e cam brusc ?

- Ştiu, dar o iubesc. - I-ai spus şi ei ?

Nu cu toate cuvintele.

Ştii cât ţinem la Anna, dar nu cred că gândeşti limpede.

Nu poţi să te pripeşti doar pentru că ai fost părăsit.

N-am simţit pentru Joan ce simt pentru Anna.

Gândeşte-te la Anna. Nu şi-a revenit.

E străină, într-o ţară nouă.

- Adică îmi va afecta cariera ? - Nu era nevoie de aşa ceva.

- ce a vrut să spună ? - Sam, te rog !

Încerc să spun că...

Da, contează. Şi fetele de treabă ? Sarah Westheimer ?

Sarah Westheimer e o fată superficială şi răsfăţată.

Serios ? Nu gândeai asta.

Eram copil. Am trecut prin război, asta te schimbă.

- N-ai cum să înţelegi. - Dacă ai vorbi despre asta...

- Dar Anna înţelege ? - Da.

Şi eu înţeleg prin ce a trecut. Are nevoie de mine.

- Şi eu am nevoie de ea. - Paul !

Când te-am cerut, mama ta a spus că n-o să fac mare lucru

şi că o să te fac nefericită. Eşti nefericită ?

- Sam, nu e acelaşi lucru. - Pentru că e băiatul nostru ?

Nu ştiu dacă e bine sau rău.

Ştiu doar că Paul e om matur şi va face ce vrea.

Nu-ţi mai face griji. Nici n-a cerut-o.

Intră !

Am văzut lumina aprinsă.

Mă uitam la ceva...

- ce e ? - O moştenire de familie.

E frumos. Pot să-l văd ?

Da.

L-ai salvat de nazişti.

Vreau să-ţi spun ceva şi nu ştiu cum s-o spun.

- M-am îndrăgostit de tine. - Paul...

N-am mai cunoscut pe nimeni ca tine. Vreau să ne căsătorim.

- Nu ţii deloc la mine ? - Ba da, dar nu mă cunoşti.

Ştiu cât de minunată eşti, cât de bună eşti,

ştiu că deşi ai trecut prin atâtea tot nu eşti acră.

Provenim din acelaşi mediu, chiar dacă din alte ţări.

N-ar fi corect faţă de tine.

Am trecut prin multe, nu sunt pregătită.

Înţeleg, dar ştiu că e ceva real. O să te aştept, crede-mă.

Te poţi îmbrăca.

Eşti mai sănătoasă decât atunci când ai ajuns în ţară.

Scuză-ne, soră.

Trebuie să-ţi spun ceva. Am bănuit mai demult.

- S-a întâmplat ceva ? - Nu.

Dar trebuie să ştii că eşti gravidă.

- Sigur ? - De două luni.

Nu bănuiai ?

Cum îmi era rău, m-am gândit...

Unde e tatăl ?

A murit în război.

Şi ce o să faci ? cum o să ai grijă de copil ?

Oamenii cu care stai, familia Liebman,

o să primească bine copilul ?

- Nu, va trebui să plec. - Unde ? Ce o să faci ?

O să-mi găsesc de lucru.

cine ta va angaja, când o să ai un copil ?

ce o să faci când se va naşte ? Gândeşte-te la el !

Îi datorezi o şansă bună în viaţă.

Ia loc !

Sunt multe cupluri fără copii, care i-ar putea oferi un viitor frumos.

Doctore, e singura mea legătură cu bărbatul pe care l-am iubit.

Am jurat cândva că dacă o să am un copil,

nimic nu mă va face să renunţ la el.

Şi aşa va fi.

Îţi admir curajul. Dar ce poţi face ca să te ţii de cuvânt ?

Te simţi bine ?

Un vechi prieten din Germania. Walmar von Gotthard.

I-a fost găsit cadavrul. A fost ucis lângă graniţa elveţiană.

Speram că mai trăieşte.

copiii lui mi-au salvat viaţa. Nu ştiu nimic despre ei.

Von Gotthard... Am mai auzit numele ăsta.

Era o fată... O chema Von Tripp, parcă.

Sunt atâtea nume, atâţia oameni care caută...

Mai am nişte cupoane de carne. Pot să fac cinste cu o friptură.

Mulţumesc, dar am cursuri.

Vreau să pot practica dreptul şi aici.

Munceşti din greu. Bine ai venit în America !

Ce pot să fac ? N-ai nicio meserie, n-ai experienţă.

Dar pot să învăţ. O să muncesc din greu.

Şi eşti germancă !

Cred că ţi-ai dat seama

că germanii nu sunt primiţi cu braţele deschise.

Am fost prin tot oraşul, am încercat peste tot.

E o imagine mai mare pe care n-o vezi.

În război, femeile au acceptat tot felul de slujbe, era nevoie de ele.

Dar s-au întors băieţii şi posturile le revin lor.

Ar trebui să faci ce fac toate fetele.

Găseşte-ţi un băiat bun şi aşază-te la casa ta.

Da...

- Anna ! - Bună !

Unde ai fost ? Ai ieşit aproape zilnic săptămâna asta.

Mi-am căutat de lucru, dar n-am avut noroc.

Raymond, o lăsăm pe altă dată.

O slujbă ? De ce ?

Nu pot să vă deranjez o veşnicie.

Trebuie să-mi văd de viaţă.

Ia loc !

Asta are vreo legătură cu Paul ?

Paul a fost bun cu mine.

E bun. Dar e şi impulsiv. Spune lucruri pe care nu le gândeşte.

Uneori, asta poate provoca neînţelegeri şi sentimente rănite.

Nu vreau să sufere nimeni.

- Înţelegi ? - Da.

- Nu acum. - De ce ?

Nu vrei ?

Din cauza copilului.

N-am mai auzit asta. credeam că se poate până în ultimele săptămâni.

- La tine nici nu se vede. - Bărbaţii...

Inventaţi orice scuză !

Doamne !

Giselle !

E sânge pe cearşaf.

Se întâmplă în fiecare lună.

- Adică nu e niciun copil ? - Altfel cum te împiedicam să pleci ?

- Dar ştiai că o să aflu ! - Normal.

Dar ştiam şi că vei fi soţul meu şi că vei vedea cât de bine ne e.

Te iubesc ! Te voiam, încă te vreau.

Mereu obţii ce vrei ?

Nu şi de data asta. Te părăsesc !

- Gerard ? - Ştiai, nu ?

- Să ştiu ? - Caută-ţi alt prost !

Gerard ! Îmi pare rău.

ce ai făcut ?

Ce-ai mai făcut, Giselle ?

- Am spus că eşti frumoasă ? - De mai multe ori.

- De câte ori ? - Nu ştiu.

Ţi-am spus că prima oară când te-am văzut

nu-mi puteam lua ochii de la tine ?

Nu. Paul...

Voiam să te iau în braţe, să-ţi spun că o să fie bine.

Voiam să fac să fie bine pentru tine.

Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu erai acolo.

Dar am fost. Şi voi fi mereu.

Doar să mă laşi.

ce face o fată drăguţă ca tine într-un loc ca ăsta ?

- Unde-i Paul ? - A ieşit iar cu Anna.

Termină, Ruth ! Nu i-a refuzat cererea ?

Asta nu înseamnă că el a renunţat.

Ştii cum e Paul când îi intră o idee în cap.

- Termină ! O să întârziem. - Bine.

- Noapte bună, Raymond ! - O seară plăcută !

Nu...

Eu n-o să te părăsesc, Gerhard.

Nu !

E în regulă. Sunt aici.

- Paul... - Aici sunt.

Ce e ?

când a murit mama, i-am promis lui Gerhard că am grijă de el.

Dar nu l-am putut proteja.

Anna ! Nu te puteai apăra nici singură.

Te iubesc atât de mult ! Lasă-mă să te protejez.

Mărită-te cu mine !

- Părinţii tăi nu vor. - Ba da.

Eu vreau asta. O să vadă că e perfect după ce ne vom căsători.

Sunt atâtea lucruri pe care nu le ştii.

Ştiu că te iubesc.

E tot ce trebuie să ştiu.

Te iubesc atât de mult !

Lasă-mă să te iubesc.

Spune "da".

Da.

Gerhard !

Mulţumesc că aţi venit, herr Kaufman.

Mă tem că nu putem intra. E casa mea.

N-a mai rămas nimic. Ruşii au luat tot.

Vremuri triste !

- V-am căutat la bancă. - A fost distrusă în bombardamente.

L-am căutat pe tata.

A dispărut. Cum n-a mai apărut la bancă, am pus întrebări acasă.

Unul dintre generalii lui Hitler ocupase casa.

Sora mea, Ariana...

Îmi pare rău, e tot ce ştiu. Au dispărut atâţia oameni !

Nu se mai întoarce.

Niciodată e mult timp.

A trecut mult !

Aş vrea să-mi pară rău pentru tine, dar nu pot.

Mereu te-ai jucat cum ai vrut, dar acum ai pierdut.

Ca să nu mai spun în ce poziţie m-ai pus.

cu Gerard nu era un joc. L-am iubit.

Da ? Nu cred că ştii ce înseamnă asta.

Şi cum te-ai descurcat aşa de bine, faci şi treaba lui Gerard.

ce faci aici ?

I-am adus masa soţului meu. Ai timp ?

Am cinci minute, apoi mă duc la laborator.

ce faci la laborator ?

Pediatrie, e obligatoriu.

Pediatrie ? Copii ?

- Îţi place ? - Vreau să fie specializarea mea.

Serios ?

Sigur îţi plac copiii atât de mult ?

Nu ştiu dacă nu încerc, dar cred că da.

De ce ?

Pentru că o să afli.

Poftim ?

Nu vrei, nu ?

- O să ai un copil ? - Da.

Serios ?

E minunat !

Ştii cât te iubesc ?

Gerard !

Te iubesc !

Eşti tot ce am. Şi te iubesc.

Şi eu te iubesc.

Credeam că nu mai vii acasă. Iartă-mă !

Tata spune că nu ştiu să iubesc, dar se înşeală.

Promit să nu te mai mint.

Vom fi împreună şi o să avem un copil.

O să te ajut să uiţi ce am făcut. Şi să-ţi uiţi familia.

Nu vreau să-mi uit familia. Nu pot.

Tata voia să ne ducă în America la sfârşitul războiului.

Poate a ajuns acolo cu Ariana. Nu ştiu cum aş putea ajunge eu.

Dar o voi face cândva.

Mulţumesc.

- Bună ! - Am adus câteva lucruri.

Câteva ?

Sam spune că sunt nebună, dar nu în fiecare zi ai un nepot nou.

Am luat galben, pentru că nu ştim ce va fi.

- Cu galbenul eşti sigur. - Mulţumesc mult.

- Şi camera copilului ? - Biroul lui Paul.

- El lucrează la masa din bucătărie. - Nu-i nimic. E încântat. Şi eu.

Trebuie zugrăvit. Poate un tapet.

Mai am leagănul lui Paul, dar probabil că vrei lucruri noi.

Mi-ar plăcea să folosesc lucrurile lui Paul.

E important pentru mine că vă bucură copilul.

Ştiu că nu voiaţi să ne căsătorim,

dar poate că micuţul e o ofertă de pace şi mă veţi ierta.

Nu e nimic de iertat.

Mi s-a părut că vă pripiţi.

Pe el nu-l iert pentru că nu m-a lăsat să organizez o nuntă mare.

Dar văd cât te iubeşte.

Să ştiţi că o să fac totul pentru a-l face fericit.

- Max, unde ai fost ? - A întârziat trenul.

Mai ştii familia despre care vorbeai ?

Tatăl a fost găsit lângă graniţa elveţiană ?

Uite !

Verificam nişte nume. Pe fată o chema Anna Golub.

- Nu înţeleg. O cheamă Ariana. - A schimbat numele.

Uite, Ariana Gotthard, măritată Von Tripp.

A venit să-şi caute fratele. E sponsorizată de familia Liebman.

Sunt în New York.

Lasă-l pe dr. Gillman să se uite.

Dr. Golbeck e bun...

Dr. Gillman e specialist la universitate !

- De unde ştii că e bine ? - De ce n-ar fi ?

Ţi-a fost rău, acum sarcina pare aşa de avansată...

Dr. Golbeck nu pare să creadă că e ceva neobişnuit.

E ceva neobişnuit. Cine naiba e ăsta ?

- E un ofiţer german. - Asta văd şi eu.

Mai vrei să-mi spui ceva ?

Ce lagăr conducea ? Câţi evrei a ucis ?

Doamne...

Anna !

Îmi pare rău. Aşa ai supravieţuit, nu ?

Înţeleg.

Nu înţelegi.

Vreau să ştii adevărul.

- Adevărul ? - Îl meriţi.

Manfred m-a salvat.

Nu aveam unde să mă duc.

M-a primit la el, nu mi-a făcut nimic.

Nu m-a lovit, nu m-a violat.

E un ofiţer german, nu ?

Erau mulţi ofiţeri germani care erau oameni buni.

Cum adică ? Naziştii nu erau prietenii nimănui.

Eşti evreică !

Nu.

N-am fost niciodată Anna. Mă cheamă Ariana.

Nu sunt evreică.

Tata a fost un bun german.

Nu a simpatizat cu naziştii.

A vrut să-l ducă pe fratele meu la adăpost,

trebuia să vină după mine, dar n-a mai ajuns.

Gestapo-ul m-a arestat şi m-a băgat într-o celulă micuţă.

M-au bătut, m-au înfometat, mi-ar fi făcut orice.

Dacă nu era Manfred acolo, muream.

Erai amanta lui ?

- Am fost soţia lui. - Doamne !

M-a salvat !

- Şi eu te-am salvat. - Ştiu.

Îţi datorez totul. Şi familiei tale.

ce am făcut nu e corect.

- Paul... - Copilul nu e al meu, nu ?

E al lui.

Da.

E o greşeală, v-am spus la telefon.

Am vorbit la agenţie. Aţi acceptat s-o sponsorizaţi.

Ariana von Gotthard. Poate o ştiţi drept Anna Golub.

- N-am ce să vă spun. - Vă rog, e important !

Încuie uşa.

Mulţumesc, Raymond.

Nu ştiu ce să fac.

Ai de ales, Paul ?

când mă gândesc la câte a îndurat...

Şi atunci poate să ne mintă, să profite de noi,

să spună că e copilul tău ?

- Tatăl copilului era un nazist. - Ştiu asta. Dar ce să fac ?

S-o las singură pe lume ?

Se va descurca.

O să facem ce trebuie. O să-i dăm bani ca să poată să nască,

să-şi găsească un apartament, să se pună pe picioare.

Dar apoi se termină. Să se descurce singură.

Şi eu ?

ce aranjamente poţi face pentru mine ?

cum să n-o mai iubesc ?

Ariana, alături de biletul ăsta vei găsi actele de divorţ

şi un cec pentru tine.

Nu încerca să ne contactezi pentru niciun motiv.

corespondenţa se va întreţine prin avocatul meu. Paul.

crăciun fericit, draga mea !

Ce puternic şi sănătos, în ciuda tuturor.

- Cum o să-i spui ? - Noel.

Pentru că e cadoul meu de Crăciun.

Anul trecut eram cu soţul meu, în Germania.

Parcă a trecut o viaţă de atunci.

Mulţumesc.

Am fost surprins că m-aţi căutat.

Eu şi soţia mea vrem să vă spunem ceva. Intraţi !

Ariana !

Max !

Te-am găsit !

Ariana, e superb !

Fie binecuvântat !

ce am făcut a fost greşit. Eram obosită, speriată.

copilul era tot ce aveam. Nu puteam renunţa la el.

Nu ştiam ce să fac. Voiam să-l păstrez.

N-ai ce explicaţii să-mi dai.

- Dar ce vei face acum ? - Mai am nişte bani de la Paul.

O să-mi găsesc o slujbă, o casă...

Nu. Stai cu mine, la vărul meu.

Nu pot să fac asta. Am un copil mic.

Mi-ai salvat viaţa. Nici nu discutăm !

Ariana, în legătură cu familia ta...

Ai aflat ceva ?

Îmi pare rău. Tatăl tău...

Tata ?

A fost ucis lângă graniţă.

Şi Gerhard ?

Am încercat să dau de el.

A lucrat la o pensiune în Zurich, cel puţin până la sfârşitul războiului.

Dacă aş fi ştiut că face asta...

Trăieşte ? Gerhard trăieşte ?

- Sper, dar nu ştiu unde e. - Trăieşte !

Asta e tot ce contează.

Oriunde ar fi, o să-l găsesc.

Vorbeşti serios ? chiar dacă trebuie să te întorci în Europa ?

- Aş pleca imediat. - O să te duc.

După ce mai creşte Noel.

Dar s-ar putea să fie nevoie de un miracol ca să-l găsim.

De câte miracole a fost nevoie ca să vii la mine ?

Zurich, Elveţia

Mă tem că nu pot spune prea multe.

Gerhard a lucrat aici multe luni,

dar a plecat după război, ca toată lumea.

- Nu ştiţi unde s-a dus ? - Nu mi-a spus.

Dar spunea doar că vrea la Berlin.

Mulţumesc mult.

Uite-l pe tatăl tău, Briggitte.

Nimic. Am încercat la toate agenţiile din Paris.

Nimic.

Uită-te la fiica ta, chiar dacă la mine nu te mai uiţi.

Nu ştii cum e.

Ştiu că trebuie să-ţi cauţi familia.

Ştiu că dacă mă opun o să te pierd de tot.

Iartă-mă.

Ascultă-mă... Poate că nici n-au plecat în America.

- Să încercăm în Berlin. - Ai veni cu mine ?

Nu te mai scap din ochi.

Berlin, Germania

Da.

Mulţumesc.

Banca nu mai există. Herr Kaufman a murit.

- Să ducem copilul sus. - ce a mai rămas ?

Suntem aici de zece zile, am încercat la toate agenţiile.

Chiar şi la poliţie. Nu se ştie nimic despre Gerhard.

Nu are rost să mai stăm în Berlin.

Nu putem pleca acum, ar putea fi aici.

Nu ştim dacă a fost aici.

Am nişte veşti.

Am aranjat ca trupul tatălui tău să fie adus aici.

M-am gândit că vrei să fie îngropat pe pământul familiei.

Mulţumesc, Max.

Nu suportam ca tata să fie îngropat singur. Măcar e cu mama acum.

A fost a ta ? Nu ştiam că eşti atât de bogat.

Nu mai sunt. Aş vrea să-ţi pot arăta.

Vezi geamul ăla ? Era camera mea.

Era camera copiilor, când eram mici.

Haide ! Să mergem !

Nu e drept, e casa ta. Cum pot să ţi-o ia ?

- Au câştigat, acum e a ruşilor. - Trebuie să fie o cale.

E o lume nouă, o ordine nouă.

L-am făcut când eram mic.

Micul Manfred !

Ariana, ar trebui să plecăm.

Îmi pare rău că am venit până aici degeaba.

N-a fost degeaba.

Călătoria asta mi-a lămurit lucrurile.

Trecutul s-a dus.

Ştiam asta, dar nu cum o ştiu acum.

Ştiu că orice ar ascunde viitorul pot să înfrunt,

datorită lui Noel.

Ariana...

Vreau să împart viitorul cu tine.

Nu vreau un răspuns acum, dar o să aştept, oricât ar dura.

Mulţumesc, Max.

- Ai aflat ceva ? - Nimic.

Am completat alte formulare. Au promis că mă anunţă.

Le-am luat pentru mama ta.

- Tată... - Cum e posibil ?

Nu înţeleg. Cine l-a îngropat aici ?

Cambridge, Massachusetts După 25 de ani

- Tammy ! - Noel !

- O mai ştii pe Evelyn. - Da. Bună !

Hai să-i găsim pe părinţii mei.

Uite-i ! Vino !

Mamă !

Scumpule ! Felicitări !

Mulţumesc.

Felicitări ! Ia să vedem ce e aici.

E falsă, diploma adevărată vine prin poştă.

Mamă, Max...

V-o prezint pe Tammy.

Tammy, Noel te-a pomenit în scrisori.

Sunt încântată !

- Am înţeles că ai studiat arta. - Da.

- Foarte bine. - Mulţumesc.

- Tată ! - Scumpo, sunt mândru de tine.

Tatăl meu, Paul Liebman.

Mamă...

- Îmi pare bine. - Şi mie.

Eu sunt Noel. Îmi pare bine.

- Felicitări ! - Mulţumesc.

- Am putea lua toţi masa împreună. - Ar fi grozav. Mergem ?

Nu.

Suntem un pic obosiţi. Altă dată.

- Ne vedem la hotel. - Bine.

Mi-a părut bine. Felicitări !

Tammy...

Noel...

Tammy, aşteaptă !

Ce-a fost asta ?

Tu să-mi spui. Eu ştiu doar că mama ta mă urăşte.

Termină cu prostiile ! Nici tatăl tău nu se face prea plăcut.

Ai auzit cum a îngheţat mama ta când ne-a auzit numele ?

- Trebuia să-mi spui că e antisemită. - Poftim ?!

Nici n-o cunoşti pe mama.

Crezi că femeia care m-a crescut poate fi antisemită ?

Mama ta e din Germania, ţara care a ucis şase milioane de evrei.

N-a fost războiul nostru. Să mergem mai departe.

Serios ? Unchiul meu a fost ucis de nazişti.

Ştiu, mie mi-au ucis bunicii, am mai discutat asta.

Bine, poate mamei tale nu-i place cum îmi aranjez părul.

Tammy...

Mamă, ce se întâmplă ?

Îmi pare rău, trebuia să fie o zi fericită pentru tine.

Tammy crede că nu o placi pentru că e evreică.

- Nu-i adevărat, nu ? - Nu, sigur că nu.

Atunci are pe jumătate dreptate. N-o placi.

Nu asta am spus. E o fată de treabă.

- Dar relaţia voastră e serioasă ? - De ce te-ar privi ?

- Am 25 de ani. - Dacă e să suferi, e bine să ştii de acum.

O cunoşti pe Tammy de cinci minute.

- Ascultă-mă ! - O să mă însor cu ea.

Să te însori ? Nu.

- Nu permit aşa ceva. - Nu e vorba despre viaţa ta.

- Ba da, nici nu ştii cât de mult. - De ce ?

Paul Liebman a fost soţul meu.

- Nu înţeleg. - Ştiu.

Şi îmi pare rău.

Dar nu m-am gândit că e nevoie să ştii.

Dar trebuie.

Trebuie.

Tata a iubit-o atât de mult, că nu şi-a revenit.

De asta nu s-a înţeles cu mama.

Mama a încercat să le ceară iertare tatălui şi bunicilor tăi,

dar nu au primit-o.

Trebuie să fi fost groaznic pentru ea.

- Trebuie să ştii cât o iubesc. - Ştiu.

Şi o respect pentru ce a făcut, chiar dacă mi-a rănit tatăl.

I-ai spus tatălui tău că vreau să mă însor cu tine ?

N-am avut curajul. E supărat.

Ar trebui. Vin cu tine acum, dacă vrei.

Nu, aşteptăm să ne întoarcem la New York.

Bine, dar să dăm cărţile pe faţă.

Părinţii noştri au avut destule surprize.

O să fie greu. Oricât ne-am iubi,

pentru ei, tatăl tău e nazist, iar eu sunt evreică.

Asta a fost viaţa lor. Noi o avem pe a noastră.

contează doar că te iubesc.

Nu-ţi face asta, greul a trecut.

Ai avut curajul să-i spui totul lui Noel, iar el te iubeşte.

Nu s-a terminat. Paul şi familia Liebman o să-i facă viaţa un calvar.

Ascultă şi tu ce spui ! Ai vrut mereu să fie fericit.

O iubeşte pe fata asta. Fă ce poţi să-i oferi fericire.

Cum poate să fie fericit,

dacă trebuie să plătească pentru păcatele mele ?

- Dle Liebman, vă caută dna Thomas. - Mulţumesc.

Bună !

Bună, Paul !

Ia loc !

Îţi aduc cafea... ceai.

Nu, mulţumesc.

- Eu o să beau o cafea. - Mulţumesc că m-ai primit.

Ştiu că e dificil pentru amândoi.

Mereu mi-am imaginat că eşti doctor în vreun spital.

Nu, am renunţat la medicină la scurt timp după divorţ.

Tata a murit şi eu am preluat afacerea.

Şi mama ta ?

- A murit acum trei ani. - Îmi pare rău.

Am iubit-o mult. Ştiu că n-o credeai atunci,

dar am iubit-o.

Era mama de care aveam nevoie.

Dar ce am făcut a fost greşit.

Însă eram disperată, voiam ce era mai bun pentru Noel.

Pot să spun doar că îmi pare rău că te-am rănit.

Dar tot vreau ce e mai bun pentru Noel,

iar tu sigur vrei ce e mai bun pentru Tammy.

Am venit să te rog să mă ajuţi să previn un dezastru.

Crezi că ar fi un dezastru dacă s-ar căsători ?

cum altfel, având în vedere trecutul şi ce simţim noi ?

Nu contează ce simt copiii noştri ?

Ariana, m-am opus şi eu la început.

Dar, ne place sau nu, ei asta vor.

- Nu pot să cred că vorbeşti aşa. - De ce ?

Nu e evident ?

Am presupus că eşti supărat pe mine şi că asta-l afectează şi pe Noel.

Noel a venit la mine. E un băiat de nădejde.

A avut curajul să-mi vorbească, respect asta.

El şi Tammy se iubesc.

cred că ştiu destule despre viaţa fără iubire

ca să-mi dau seama cât de norocoşi sunt.

Meriţi mai multe decât ţi-am oferit.

Te-am iubit, dar ce-am făcut a fost o greşeală.

N-am ştiut să reacţionez. Am încercat să te uit.

M-am recăsătorit prea repede.

Singurul lucru bun care a ieşit din căsnicia aia a fost Tammy.

E totul pentru mine.

Avem de ales.

Putem să-i susţinem, să-i ajutăm,

să-i iubim, altfel îi pierdem.

Nu sunt pregătit s-o pierd pe Tammy.

Mulţumesc, Paul.

Admirai cândva faptul că în ciuda trecutului meu

nu eram un om acru.

Vreau să ştii că te admir foarte mult din acelaşi motiv.

Eşti un om înţelept, Paul.

- Sigur pălăria e bună ? - Eşti superbă.

Dar dacă nu cobori, unul dintre noi va face infarct.

Ajută-mă cu butonii.

- Nu e aşa. - Ba da.

Noel, uită-te la tine !

Hippy au dreptate. Să facem schimb de mărgele în Central Park.

Tammy e pregătită ? Mai aveţi 15 minute.

Gata. Ariana, ajut-o pe Tammy.

Noel, vino cu mine. Aşteaptă-l aici pe Paul.

Ia-ţi geanta.

Stai jos.

Uită-te la tine ! Ce frumoasă eşti !

Mulţumesc.

Eşti foarte calmă pentru o mireasă.

- Sunt foarte agitată. - Ca şi Noel.

Crede că o să întârzii.

Nu pot să cred că mergem în luna de miere în Europa.

- Mama e acolo ? - Sigur. S-o chem ?

Nu. Aşteaptă cu mine până vine momentul.

Vino !

- Asta e pentru tine. - Mulţumesc.

Pot s-o deschid acum ?

Inelul tău.

- E al tău acum. - Dar înseamnă mult pentru tine.

Ştiu. De asta vreau să-l iei tu.

A trecut de la mamă la fiică timp de multe generaţii.

Nu pot avea o fiică mai minunată decât tine.

Poate cândva o să am şi eu o fiică.

Eu, Noel, te iau pe tine, Tamara, de soţie.

Eu, Noel, te iau pe tine, Tamara, de soţie.

La bine şi la rău, în bogăţie...

În boală şi sănătate.

E cea mai incredibilă lună din viaţa mea. Mulţumesc.

ce oraş ţi-a plăcut mai mult ? Paris, Londra sau Roma ?

Parisul e cel mai romantic. Dar ţie ?

Tot Parisul.

Dar m-aş lipsi de atâtea galerii şi muzee.

Eu vreau mai multe galerii. Mâine îi iau ceva frumos mamei tale.

- Dacă e pentru mama, pot fi convins. - Serios ? De ce e nevoie ?

Ce ai ?

Nu...

Ariana !

E în regulă.

E doar un vis.

Încercam să-l găsesc pe Gerhard.

Ştiu, te-ai străduit, dar nu mai avem ce face.

Aş vrea ca Noel să nu fi plecat în Europa.

- De ce ? - Nu ştiu.

De ce te temi ?

Am pierdut multe acolo.

Pentru Noel nu înseamnă amintiri urâte.

Noi suntem toată familia lui.

N-a avut niciodată tată, nu l-a cunoscut.

Nici pe bunici. Vrea să vadă de unde provine.

ce ?

A avut un tată, pe tine.

Toată viaţa.

Ţi-am spus vreodată că te iubesc ?

- Nu. - Niciodată ?

- Încă una. - Bine...

E foarte frumos ! E un Renoir original.

Întreabă-mă ceva despre drept.

- Pot să vă ajut ? - Admiram un tablou.

Renoir. Îmi pare rău, nu e de vânzare.

E al familiei mele. Are valoare sentimentală.

Înţeleg...

Vă interesează alte tablouri ?

Da, vă rog. Vreau să le văd.

Eu sunt Tamara.

Doamne !

- Pot să văd inelul ? - Sigur.

Tată... chiar trebuie s-o luăm de la capăt ?

De unde îl aveţi ?

- A fost al mamei mele. - Mama ta ?

Şi nu mai trăieşte...

Ba trăieşte.

A fost cadou de nuntă.

Ariana !

Perioada mea preferată. Crăciunul şi ziua lui Noel.

Mă bucur că el şi Tammy s-au întors la timp ca să fie cu noi.

- Ei trebuie să fie. - Deschid eu.

Mamă !

Dragii mei !

crăciun fericit !

- Tammy ! cum a fost călătoria ? - Fabuloasă.

- Mi-a plăcut Italia. - Ţi-am adus ceva.

Bine că nu s-au uitat vameşii francezi. Deschide-l !

De unde îl aveţi ?

Max !

Max...

Ariana !

Gerhard !

Te-am găsit ! Nu pot să cred.

Eşti aici.

Operator subtitrare BOGDAN VAMAN IVĂNEL PARAScHIV

Subtitrarea Empire Video Production

Producător executiv

În alte roluri

Distribuţia

Distribuţia europeană

Regizor secund

Supervizor producţie