Original subtitles

Ce faceţi?

EPISODUL 4

E stabil?

Bine. O să vin la spital cât pot de repede. Mulţumesc.

- Cine l-a găsit? - Menajera.

- Când? - Azi-dimineaţă.

Se pare că a zăcut acolo toată noaptea.

- Ce au luat? - Doar o lucrare de artă.

- Posibil ca hoţul să fi fost perturbat. - Sau ştia exact ce caută.

El păstra asta...

Un catalog cu colecţia lui de artă.

Deci, e doar o versiune franceză a vânzărilor din maşină?

Nu, nu, nu, nu. Nu doar vânzări din maşină.

E un eveniment important în Sainte Victoire.

Se întâmplă o dată la câteva luni.

Se numeşte „vide grenier” şi se traduce „poduri goale”.

Pentru că toată lumea îşi goleşte podul?

Da.

Eşti chiar nostimă.

O, nu!

Ăsta e primul lucru pe care l-a cumpărat Rory online.

A jurat că era ceva frumos.

- Ar fi trebuit să ştiu. - Era un fals?

A zis: „pari mai mare în poză”.

Da, da. Toţi facem asta, nu?

Deci, nu prea se pricepea la antichităţi?

Rory? Doamne, nu!

Nu-ţi dădeai seama, totuşi.

Ne-am cunoscut la un târg de antichităţi,

iar el a venit atât de încrezător şi cunoscător,

încât am trecut repede peste asta.

Şi când ai aflat că... mă rog, nu se pricepea foarte bine.

Cred că atunci când am deschis afacerea împreună.

Mă rog, el zicea că e o fuziune.

Dar, privind retrospectiv, el nu prea avea nimic de fuzionat.

- De ce tu...? - Ştiu, ştiu, ştiu.

Sunt o idioată.

Eram foarte îndrăgostită atunci

şi am ajuns să mă perfecţionez în acoperirea greşelilor lui.

Ar fi trebuit să ştiu. Proastă.

Ai găsit pe cineva interesat de casă?

Da, da.

Barbara a aranjat două vizionări săptămâna asta.

Deci dacă fac o avere la târgul vostru,

o să zbor la clasa business.

Super!

Mi-am adus aminte. Trebuie s-o sun pe Barbara.

Albert Gilbert, dealer local de artă, în stare critică, norocos că e în viaţă.

Ce s-a întâmplat?

A fost lovit în ceafă cu un obiect contondent.

Groaznic.

Cu ce pot fi de folos?

El a ţinut o evidenţă detaliată a colecţiei sale,

pentru asigurări, presupun.

Se pare că a fost furată o singură pictură.

Am marcat pagina.

E extraordinar!

- Asta este. - Hilma af Klint.

Cine?

A fost prima artistă abstractă,

adică, mult înainte ca marii bărbaţi să apară.

- Puteam să fac asta cu ochii închişi. - Da, ea a făcut-o.

S-a specializat în desenarea automatică,

credea că poţi atinge înţelepciunea divină prin intuiţia spirituală.

Organiza şedinţe şi lucra cu un grup numit „The Five”,

canalizând spiritele şi notând mesajele lor legată la ochi.

Cam ciudat.

Asta e „Primordial Chaos Number 16”.

E dintr-un grup de 26.

I-am văzut expoziţia la Guggenheim. Am petrecut acolo toată ziua.

E valoroasă?

E foarte neobişnuită. E senzaţională.

- Mi-ar plăcea să ştiu cum Al... - Albert Gilbert.

Albert Gilbert. Aş vrea să ştiu cum a obţinut-o.

Mulţumesc.

Vă voi ţine la curent cu evoluţia anchetei.

N-ai pentru ce.

- Deci ea l-a precedat pe Kandinsky? - Ştii cine e Kandinsky?

Habar n-am. Credeam că e un gimnast.

Această af Klint pare nebună de-a binelea.

Ce?

Păi, magie, şedinţe, vrăjitorii... E doar o pictură, nu?

Arată bine, o pui pe perete. Simplu.

Nu pentru mine.

- Arta e... totul. - Totul?

Când aveam 10 ani, am fost la Derby în excursie cu şcoala.

Ştii cum e.

Îţi faci pacheţelul înainte să ieşi de pe aleea şcolii

şi cuiva i se face rău pe bancheta din spate.

O excursie normală cu şcoala.

Dar ziua aceea mi-a schimbat viaţa.

Ne-am dus la galeria „Joseph Wright”.

După ce am intrat, n-am mai putut să-mi iau ochii de la un tablou.

Se numea „Bird In An Air Pump”.

Era un experiment pentru a vedea cât va supravieţui biata pasăre,

când el îi scotea aerul puţin câte puţin.

Superb!

Ei bine, am stat acolo şi m-am holbat toată ziua.

El pictase lumină. O lumină strălucitoare care se reflecta în pânză.

N-am putut să trec peste asta.

Au trebuit să mă ducă cu forţa la autocar.

De atunci, fiecare operă de artă frumoasă pe care o văd

îmi creează exact acelaşi sentiment.

Deci, nu, Dom.

Nu e doar o pictură. Mă rog, nu pentru mine.

- Scuză-mă, n-am vrut să... - Nu, nu, nu!

Cât despre af Klint,

ea încerca doar să afle dacă mai există vreun fel de lume

dincolo de cea fizică. Asta-i tot.

- Cum? - Ştii tu, cumva ca tine,

când te holbezi la stele tot timpul.

- Ce se petrece aici? - Ne-ai dat o idee.

Eu şi Xavi vrem să avem şi noi un stand la târgul de vechituri.

Sunteţi foarte productivi.

Noi vrem bilete la un concert şi m-am gândit să fac curat.

Pe cine vreţi să vedeţi?

- Billie Eilish. - N-o să-ţi placă.

Minunat! Ba da, o ador. Pot să vin şi eu?

- Da. - Nu.

- De ce nu? - Fiindcă eşti tata.

Trebuie să te anunţ că eu am fost primul băiat din şcoala ta

care a avut o pălărioară cu bor.

Şi asta înainte ca „Inspirals” să lanseze „Dung 4”.

Tată, n-am înţeles nicio vorbă din ce-ai spus.

A vorbit ca în anii '90 timpurii. Mancunian e un dialect foarte rar.

Mi-am cam pierdut abilitatea, dar în traducere,

cred că vrea să spună că încă mai e prieten cu copiii.

- Termenul! - Da, mă rog, nu cu aceşti copii.

Nu mă duc la un concert Billie Eilish cu tata.

Pe mine nu mă deranjează. Ne va putea duce acasă cu maşina.

Nu te panica! Nu-mi doresc să te incomodez.

Noi ne ducem la cârciumă.

E posibil ca tatăl tău cel bătrân, decrepit şi penibil,

să-ţi facă măcar cinste cu un pahar?

- Nu eşti chiar atât de bătrân. - Mersi.

S-ar putea să trecem pe-acolo, după ce terminăm.

- Xavier! - E-n regulă.

Ne vedem mai târziu.

- Nu-mi vine să cred. - Ce?

- Uite ce-avem aici! - Baby Spice Bunny!

Nu arată foarte bine. Tu eşti, Baby Spice Bunny?

Fii drăguţ! Din cauza ta nu mai are decât un ochi.

Nu începe iar!

Ai trecut intenţionat peste capul ei cu bicicleta.

Au trecut 16 ani şi tot nu vrei să uiţi.

E un iepuraş.

Mai ţii minte ce am spus atunci?

Dacă nu vom cunoaşte pe cineva până la 25 de ani,

o să ne căsătorim şi Baby Spice Bunny o să ne fie domnişoară de onoare.

- Ţin minte. - N-o să te las să uiţi.

- Mă vezi că o iau la fugă? - Te iubesc, Xav.

Tu, madame, eşti o hoaţă.

M-ai asigurat că ăsta e un original. Dar e fals.

Am venit să-mi dai 5.000 de euro înapoi,

sau mă duc direct la poliţie.

Rozanova? Te înşeli, monsieur.

Am luat acest tablou de la un dealer respectabil.

Banii mei!

Te rugăm să accepţi scuzele noastre, domnule.

- Am fost asigurate că e original. - Ce faci?

Tot mai cred că poliţia ar trebui să afle despre asta.

Te rog, domnule, te implor!

Reputaţia noastră e afacerea noastră.

Acum ai primit banii.

Da, o clipă.

Vin imediat.

Gata, vin!

- Bună, Barbara! - Bună dimineaţa, Jean!

Scuză-mă că mă agit aşa, dar primesc o mulţime de întrebări

despre căsuţă.

Toţi spun acelaşi lucru.

Cum? Ce anume?

Casa ta e răvăşită.

Nu poţi să vezi pădurea printre copaci, în poze.

Scuză-mă că sunt atât de directă, draga mea,

dar tu mi-ai cerut să-ţi vând casa şi asta voi face.

Bine.

Deci, trebuie s-o mai aranjăm,

ca să putem vedea conturul casei, să putem să-i auzim glasul.

Glasul?

E mare păcat dacă nu-i faci dreptatea pe care o merită.

Deci, compania ţi-a cumpărat asta.

Face să arate mai puţin ca o vânzare în doru’ lelii.

Arată deja mai bine.

- E foarte frumos. - Super!

O să revin mâine să fac poze.

Poţi să dai cu aspiratoul pe-aici?

- Da, da, desigur. - Bun!

N-am mai vândut până acum o casă atât de murdară.

Evident, o să sun mai întâi.

În caz că nu eşti acasă, ai o cheie de rezervă?

Da. Da.

Poftim.

Sunt sigură că, după ce vei rezolva toate astea,

vei avea multe vizionări.

Asta poate fi o proprietate foarte atrăgătoare, Jean.

Te las acum.

Alo, Charlie!

Da, da, da.

Lasă-mă o oră. Bine.

Mulţumesc foarte mult că ai venit.

Am nevoie disperată de ochiul unui expert.

Rozanova?

E clar că e fals.

Ştiu. E a doua oară când mi se întâmplă.

Am avut o pictură autentică şi un cumpărător.

A adus înapoi un fals. Nu înţeleg.

Prima oară când s-a întâmplat, a fost un Dali.

Nu e ceva neobişnuit ca un Dali să fie fals, nu?

El semna multe pânze albe, în anii '80, ca să câştige bani mai uşor.

Îl ştiu pe Dali al meu, şi nu era fals, când l-am vândut.

- Te superi dacă...? - Nu, sigur că nu.

Alo! Caron!

E o veste bună.

Ai făcut ceva progrese?

Bine, ţine-mă la curent.

Da. Pa!

Veşti bune?

Da, domnul care a fost atacat a început să-şi revină.

O veste grozavă.

Aşadar, arată-mi ce pictură importantă urmează să vinzi.

Bine.

Jacqueline Marval! N-am mai văzut una de ani de zile.

N-am deloc chef să o dau. Sunt îndrăgostită de pictura asta.

- Este autentică, Charlie. - Trebuie să fie.

E pentru un colecţionar american.

Dacă-l pierd de client, aş putea da faliment.

Sunt atât de sigură că e un Marval autentic, pe cât sunt de sigură

că ăla e un fals Monet.

S-a mers cam departe, nu?

A fost cadoul mamei mele, când am împlinit 21 de ani.

Ea a crezut că e autentic.

Dar acoperă pata de igrasie de pe perete.

Nu, nu sunt fan.

Monet a fost întotdeauna un pic neclar pentru mine.

Probabil din cauză că avea cataractă.

Pardon?

Cataracta i-a afectat alegerea culorilor, până când a fost operat.

- A fost daltonist o vreme. - Serios?

Da.

O suspectez şi pe soţia mea că e daltonistă.

Am rugat-o să-mi ia albastru închis.

Am pus bezeaua înăuntru, dar am greşit.

Ai ceva să-mi spui?

Cine e Sammy? O altă englezoaică?

- Unde ai găsit asta? - Era într-o carte.

Cine e fata?

„Cânţi un cântec pe care doar eu îl pot auzi. ”

O fată care-l citează pe Oscar Wilde! Credeam că asta era doar ceva al nostru.

De cât timp ţii asta doar pentru tine?

Nu e nimic serios. Nu e nimic de spus.

„Tu mă completezi”? Unde ai cunoscut-o?

Nu sunt pregătit să vorbesc despre asta.

Haide, Xav! Vreau toate detaliile crude.

- E ceva personal. - Xav, eu îţi spun totul.

- Hai, spune toate dedesubturile! - Cred că trebuie să pleci acum, Claudie!

- Ce? - Pot să mă descurc singur cu restul.

Xav!

Bine. O să plec.

Tocmai l-am văzut pe Albert Gilbert. Ce păcat că tocmai îşi revenea.

Dă-mi tabloul meu, sau vei sfârşi ca el.

Bună, draga mea!

Ştii, nu-mi place să scap de unele dintre lucrurile astea.

Ar putea valora o avere, în viitor.

Putea suna un pic mai delicat. Despre moştenirea ta vorbesc acum.

- Care e treaba? - Xav a ţipat la mine.

- Ce-ai făcut? - Tată!

Scuză-mă, da. Adică, ce s-a întâmplat?

Am găsit o felicitare de la o fată şi am început să-l tachinez.

Poate că are doar o zi proastă.

Noi mereu ne tachinam. Dar reacţia lui a fost oribilă.

Ştii, uneori, şi bărbaţii pot avea reacţii hormonale.

Nu, nu ca femeile. Evident, la ele e mult mai rău.

Evident, da.

Dar, uneori, bărbaţii sunt mai sensibili

la subiecte pe care ei nu le pot exprima ca o femeie.

Noi nu suntem... inteligenţi emoţional. Zic bine?

Crede-mă, nu ai făcut tu ceva greşit.

El doar te-a îndepărtat, fiindcă eşti prietena lui cea mai bună.

Nu ştiu, tată. Nu l-am mai văzut niciodată aşa.

Of, draga mea!

Când eram adolescent,

prietenul meu cel mai bun se numea Roger Wilson.

Noi doi făceam totul împreună.

Eu o plăceam foarte mult pe Sharon Potts,

care era în clasa mea de biologie.

Într-o zi, Roger a venit la şcoală şi a început să-mi spună

cum a pupat-o în parc, într-o seară, şi nici măcar nu-i păsa de ea.

M-am înfuriat şi era să-l pocnesc,

fiindcă nu-mi găseam cuvintele prin care să spun ce simt.

- Ce s-a întâmplat? - M-a ignorat o săptămână.

Când i-am spus, a fost dezamăgit.

Cred că Sharon a continuat să lucreze la tejghea, la Woolworth's.

El o să-şi revină, draga mea. Îţi garantez.

- Mersi, tată! - Vino încoace!

Nimeni nu poate sta supărat pe tine prea mult timp.

Eu ştiu bine, fiindcă am încercat.

Dacă termin cu toate astea,

ce-ar fi să-i faci bătrânului tău tată ceva de mâncare?

Eu sunt cea care are nevoie de atenţie.

Exact asta fac.

Să faci repede ceva bun de mâncare e exact ce-ţi trebuie.

Uiţi de griji, nu?

- O schimbare binevenită în mintea ta. - Bine. La treabă, atunci.

Aşa te vreau.

Auzi... E o juma se sticlă de pinot noir în dulap

care trebuie terminată.

Ţi-l aduc acasă, draga mea.

Caron, ştiu că e târziu, dar îmi fac griji pentru inel.

Ştii când va fi...

Caron?

Scuze pentru ora înaintată, dar aţi putea veni la secţie?

- Acum? - E foarte urgent.

Sigur că da.

- Nimeni nu face friptura ca tine. - Cu plăcere.

Trebuie să fi învăţat asta de la un expert.

- Credeam că tu ai venit cu ea. - Dacă aşa zici tu...

Tată, ghici ce?

Ultimul episod din The Wanderer tocmai a apărut.

- Nu se poate! - Ba da.

- Poate mai deschidem o sticlă de vin. - E o idee grozavă.

Unde am ajuns? Ai aflat că el avea o aventură?

- Ea a primit un SMS de la... - Femeia ciudată!

Ador serialul ăsta.

Rămân la părerea că The Sweeney e cel mai grozav show făcut vreodată.

- Dar The Wanderer e foarte aproape. - „The Sweeney”?

Da. John Thaw, Ford Granada...

„Pune-ţi pantalonii, eşti arestat. ” Nu?

Îţi aduc casetele video. O să te dea pe spate.

Bună, Jean!

Da, da. Da, sigur că pot. Da, peste vreo zece minute?

În regulă. Bine, pa! Scuze pentru întreruperea petrecerii.

Jean vrea s-o duc cu maşina la secţia de poliţie.

Nu te superi, dragă? Adică, părea că e ceva urgent.

Ca întotdeauna.

Tu termini vinul, iar eu o să revin cât ai zice peşte.

S-a întors?

- Pardon? - Inelul meu. S-a întors?

- Inelul? - Rubinul?

Ai zis că e urgent şi am presupus că...

Jean, nu, îmi pare sincer rău. Inelul încă nu a venit.

Şi-atunci, de ce m-ai chemat la ora asta târzie din noapte?

- Îmi pare rău, dragă. - Nu-i nimic.

Altcineva v-a solicitat ajutorul, de data asta.

Vă rog, Madame White, vă implor! Trebuie să mă ajutaţi.

Îmi menţin declaraţia, Caron, că n-am ştiut că e un fals.

L-am vândut de bună credinţă.

Nu e doar reputaţia dvs în joc, Madame Porter, ci şi reputaţia oraşului.

Sainte Victoire se bazează pe comerţul cinstit de antichităţi.

Fac comerţ de 20 de ani. Ştiam asta.

Problema nu se rezumă la un singur fals.

Dacă le vom permite să se infiltreze, cine ştie unde vom ajunge?

Dar eu nu comercializez falsuri!

Mă tem că probele ne spun altceva.

Vă rog! Trebuie să mă ajutaţi!

Madame Porter, vă rog să vă calmaţi!

Ce se întâmplă?

El zice că Marval e un fals.

Adică, acel Marval, pe care l-ai văzut mai devreme, era autentic.

L-ai văzut, da?

Acel Marval pe care l-am văzut era autentic.

- Se pare că nu era. - Nu era un fals!

- Pot să-l văd? - Desigur.

Tabloul Marval, te rog!

Nu e acelaşi lucru cu pânza pe care am văzut-o mai devreme.

Nuanţele sunt diferite.

Vă mulţumesc, Madame White.

Unde este? Unde e soţia mea?

- De ce te-au pus după gratii? - Acel Marval era un fals.

- Ce? - Nu înţeleg.

O să te scoatem de-aici, iubito. Nu-ţi face griji!

Expertul a greşit.

Pictura pe care am văzut-o mai devreme era un Marval autentic.

Un tablou autentic al lui Jacqueline Marval, dar ăsta nu e.

Eu o voi asista pe soţia mea. Mulţumesc!

Madame Porter, vă voi elibera.

Dar vă rog să nu părăsiţi oraşul Sainte Victoire,

până când nu se va decide dacă veţi fi pusă sub acuzare.

- Pot să vă duc cu maşina acasă? - Da, mulţumim.

Oui?

Mersi.

Staţi un pic!

Albert Gilbert a murit.

E îngrozitor.

A murit în somn, în după-amiaza asta. Embolism cauzat, se pare,

de lovitura de la cap.

Putem să plecăm acum?

Vă voi ţine la curent.

Mulţumim.

- E gratis pentru tine, domnişoară. - Mersi.

N-o să mai apuci să zbori cu clasa business, să ştii,

dacă dai aşa toate lucrurile.

Nici măcar n-a întrebat dacă e drăguţă.

Sunt nişte lucruri bune pe-aici. Aş putea da o tură.

Ar trebui să scapi de lucrurile astea.

Mă numesc Dom şi sunt mândru că sunt maximalist.

Mulţumesc că ne-ai dus cu maşina aseară.

Cu plăcere. Charlie e bine?

O să fie.

E frumoasă, nu? Din anii ’50, brodată de mână.

Am văzut şi mai bune.

- Cât costă? - 50 de euro?

15.

45?

15?

Elise!

Ce mai faci?

Tu mi-ai vândut acea cutie Vesta napoleoniană, în Carpentras.

Mă confundaţi, domnule.

Grozavă afacerea cu Degas.

Era să scapi nepedepsită.

Ce păcat că te-au prins.

Am putea continua de unde am rămas?

Ce-a fost asta?

Cred că o cheamă Elise şi a fugit.

Cinci euro. Şi e ultimul preţ.

Ştiu că-i lipseşte un braţ, dar n-o dau pentru mai puţin de 5 euro.

- Unde naiba e Xav? - Credeam că e cu tine?

- Eşti bine, dragă? - Xav n-a apărut.

Am pregătit toate lucrurile, iar el n-a avut decenţa să apară.

Nu ne vom mai permite biletele, doar cu marfa mea.

Bine, linişteşte-te!

Nu te enerva. O să-ţi cumpăr eu biletele.

200 de euro bucata?

200 de euro? Vine cu un unicorn gratis?

Nu-mi răspunde la apeluri, Gloria. Sunt foarte îngrijorată.

Nu-ţi face probleme, draga mea.

Uite, Dom! Ia dubiţa mea.

Eu mă duc s-o ajut pe Claudie să-l caute pe Xav. Îţi trimit mesaj.

Uite, o iei pe Madeleine. Faceţi o tură să vedeţi dacă-l găsiţi.

- În regulă. Haide! - Vino încoace!

Te uiţi un pic la stand? Vreau să dau o mică tură pe-aici.

Ahmed!

Sânge.

- Bonjour. - Bonjour.

- Combien? - Cinci euro.

Tres bien.

Mersi.

- Păstrează restul. - Merci, Madame.

Uite cine e cu un pas mai aproape ce clasa business!

Ce vrei să spui?

Uită-te la asta. Am dat cinci euro pe ea.

- Ai fost jefuită. - Da. Valorează peste 50.

„Dutch chocolate company”, de prin 1910.

De unde ştii?

Îţi arăt.

Ce-i asta?

O aplicaţie pentru descoperit arta.

Tehnologie cu infraroşu, care arată ce se află dedesubt?

E nemaipomenit.

Testez prototipul pentru un prieten.

- Arată doar ce se ascunde dedesubt. - Da, nu, ai dreptate, da...

Aveam cândva un profesor bătrân care spunea:

„Când eşti într-un oraş nou, ar trebui să te uiţi mereu în sus.

Nu te uita doar înainte, fiindcă nu ştii niciodată

ce secrete ale trecutului se ascund.

Da, foarte adevărat.

- Ar trebui să strângem? - Da.

- 30? - Da, mulţumesc.

- O să ţi-o pun într-o punguţă. - Bine, mersi.

Sună telefonul. Răspunde.

Scuză-mă.

Alo!

Jean, am găsit arma crimei.

Era un ornament din casa lui Gilbert.

- Ăsta era obiectul contondent? - Da.

Au găsit arma crimei.

- O să-ţi arăt mai târziu. - Mersi că m-ai informat, Caron.

- Pentru puţin. Mai vorbim. - La revedere.

Cred că ai cumpărat mai mult decât ai vândut.

Adică, ce o să faci cu ăsta?

Pot oricând să găsesc loc pentru lucruri frumoase.

Da, dar unde o să-l pui pe ăsta?

Şi eu eram la fel.

O zi la magazin, şi toată lumea era a mea.

Obişnuiam să mă agăţ de câte o masă, de câte ori voiam să beau ceva.

N-a fost frumos.

Chiar nu ştiu de ce anume să mă descotorosesc.

Nu pot să cred că n-am vândut astea.

În mare parte, e plastic acolo.

Scuze!

În Anglia, ai fi făcut bani mulţi cu ele.

E ciudat, nu?

Ceva ce e valoros într-o ţară, e gunoi în altă ţară.

Adică, preţioasele mele cărticele din copilărie sunt gunoi?

- Cum te-ai descurcat? - Destul de bine.

- Ce-i asta? - Aşază-te!

Un şofer ar trebui să bea aşa ceva?

E o tradiţie locală. Avem voie un pahar.

Mulţumesc.

- Noroc! - Noroc!

A fost bine azi.

Totul mă ajută să mă întorc în curând în însoritul Manchester.

Da, probabil că-ţi lipseşte familia.

Păi, de fapt, nu am prea multe rude acolo.

Doar mama. Iar ea e foarte independentă.

Mereu a avut o viaţă socială mai bună decât am avut eu vreodată.

N-ai avut copii?

Nu mi-am dorit niciodată cu adevărat.

Amicele mele tot spuneau despre ceasul care ticăie, dar nu mi s-a întâmplat.

Am fost întotdeauna prinsă cu pasiunea pentru artă. Şi nici Rory nu a vrut.

Deci...

Trebuie să fie frumos, totuşi.

Da, adică, din momentul în care se nasc,

eşti într-o stare constantă de nelinişte.

Adică, „frumos” poate fi un pic exagerat.

Dar, nu, e doar harababură. Adică, ei pot fi o pacoste,

dar e cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată.

E minunat!

O să-mi lipsească vinul roşu de calitate.

Şi ce-o să-ţi mai lipsească?

Brânza. Adică, ştiu să sună „brânzos”, dar brânza...

- Ai înţeles ce-am zis? - Da. Îmi place, da.

- Şi-o să-mi fie dor de Gloria... - Da, o listă pe cinste, nu?

- Şi de tine. - Asemenea.

- Noroc! - Noroc!

Sunt foarte satisfăcută că am găsit bijuteria asta.

Da, aplicaţia aia e grozavă.

Îţi imaginezi cum ar fi s-o foloseşti pe oameni?

Să afli ce se întâmplă dedesubtul aparenţelor.

- Te-ar scuti de mult timp irosit, nu? - Dom!

Te superi dacă trecem pe la magazinul de antichităţi?

Trebuie să-i dau gentuţa lui Simone.

Nicio problemă.

Bună, Jean! Dom!

- Aţi dori o cafea, dacă aveţi timp? - Minunat, mulţumim!

- Tu chiar eşti speriat de ea? - Nu.

Un pic, da.

- De ce? - Se uită fix la mine.

- Se uită fix la tine? Pe bune? - Da, aşa face.

Se holbează la mine de parcă aş fi făcut ceva rău.

De parcă m-ar fixa cu privirea tot timpul,

aşteptând să cedez nervos sau ceva.

Ba nu face asta.

E doar o persoană foarte deşteaptă şi zeloasă. Asta e tot.

Tu ai dreptul să-ţi spui părerea... Vezi că se întoarce...

- Simone a uitat asta. - Mulţumesc.

- Aţi avut o zi profitabilă? - Da, chiar am avut.

Am găsit frumuseţea asta.

Cred că ai putea s-o pui înapoi acolo de unde ai dezgropat-o.

Aşteaptă o clipă!

- E o aplicaţie? - E un prototip pe care-l testez.

Da. Deci asta merită pe puţin 50 de euro.

- Adică, e un profit. - E bine.

O să-mi spui şi mie când va fi gata? Fiindcă vreau să cumpăr una.

Da, sigur.

Ăsta e turcoaz.

Nu poate fi.

Nu cred.

Simone!

Ştiam că ceva nu e în regulă, când m-am uitat la el mai devreme.

Nuanţele de verde sunt greşite. Chiar şi pentru un fals.

Simone a plecat. Totul a dispărut.

- Charlie, îmi pare nespus de rău. - Ce se întâmplă?

N-am cum să-ţi spun mai delicat...

- Cred că Simone e vinovată. - Pentru ce?

Pentru falsurile cu Rozanova, Marval şi Dali?

Nu înţeleg.

Charlie, cred că Simone e o falsificatoare de picturi.

- Nu fi ridicolă! - Gândeşte-te!

Cine mai avea acces în magazin?

- Dom? - Scuze! E fiica mea.

Bună, Claudie! Eşti bine? L-aţi găsit pe Xav?

Da, e cu Gloria.

Am vrut să rămân, dar am o cursă urgentă la aeroport.

Foarte bine.

Sunt pe drum acum, dar s-au aprins iar luminile la bord.

E soţia mea.

Draga mea, lumina roşie e periculoasă. Trebuie să te opreşti, bine?

Bine, tată.

Trage pe dreapta şi vin imediat să te iau, bine?

Unde eşti?

Sunt pe Route de Georges, lângă râu.

Dar grăbeşte-te, tată, clienta mea trebuie să prindă avionul.

Caron?

Ea o să mă omoare.

Nu faceţi greşeli! O să mă omoare.

Sunt mai în siguranţă în închisoare decât afară.

Cine o să te omoare?

Nu ştiu cum o cheamă, dar o să mă ucidă.

Vrei să o luăm de la început?

Am fost falsificatoare de picturi toată viaţa.

Asta mi-a asigurat traiul. În final, m-am ales cu o soţie.

Deşi... era mai important magazinul decât ea.

Un dealer m-a contactat printr-un vechi prieten.

Şi mi-a făcut o ofertă...

...pe care n-am putut s-o refuz.

- Mare greşeală. - Care era oferta?

Venea o pictură în magazin. Eu o reproduceam.

Un individ oarecare cumpără copia, şi acelaşi individ revine furios

şi cere banii înapoi.

Şi originalul?

I-l dădeam dealerului, iar ea îmi dădea o cotă parte.

Totul a mers bine, până când Charlie a vândut un fals

unui client oarecare.

Dar de ce ai continuat să muşti mâna care te hrănea?

Din lăcomie, presupun.

Dealerul a zis că se va întâmpla doar de câteva ori.

Din prostie, am crezut-o.

Cred că înţelegi că eşti complice la crimă.

Ăsta nu e deloc stilul meu. Am vrut să mă retrag.

Am fost la fel de şocată ca şi voi.

A început să mă şantajeze, spunând că se va duce la poliţie.

Când a aflat că Albert Gilbert a achiziţionat un af Klint,

a devenit obsedată că vrea să-l aibă cu orice preţ.

Eu am avut ideea să ascund tabloul la vedere,

până când va putea fi vândut în siguranţă.

Stai să înţeleg bine!

Ai făcut o copie după acel Monet fals al lui Charlie

şi ai pus-o peste tabloul af Klint.

Isteaţă treabă!

Nu înţeleg de ce nu i-ai dat dealerului tabloul lui af Klint,

când situaţia era calmă?

Fiindcă nu sunt idioată.

Am aflat cât de mult valorează şi am decis să-l vând eu însămi.

Curajoasă!

Dar presupun că daltonismul te-a dat de gol, de data asta, nu?

Nuanţele de verde erau total greşite, aşa cum ai aruncat arma crimei

într-o altă pubelă de reciclare.

Verde, nu galbenă.

Presupun că, dacă am verifica, am găsi amprentele tale pe arma crimei.

- Ea te-a pus să scapi de armă? - Da.

Păcat! Fiindcă, dacă ai fi pus-o în pubela corespunzătoare,

n-am fi găsit-o niciodată.

Dar ştii că nu e un af Klint autentic.

De unde ştii?

E o copie foarte bună, dar în clipa în care am văzut-o,

am observat treceri cu pensula în straturi.

Ce?

Af Klint nu atingea niciodată cu pensula de două ori în acelaşi loc.

Credeam că dealerul tău ştie asta.

Nu a văzut tabloul decât în întuneric.

Uneori, când lucrurile par să fie prea bune pentru a fi adevărate,

de obicei aşa sunt.

Deci totul a fost degeaba.

- În regulă? - Da, tipa e o figură.

Ce a spus?

A recunoscut totul, în afară de crimă.

Se pare că asta e opera dealerului pentru care lucra ea.

Înţeleg. Tu crezi?

Ciudat, dar o cred. Da, cred.

Cred că e o prostie, dar acest dealer seamănă cu...

...ştii tu cine.

Ce? Cu cealaltă femeie?

Da, modul ei de operare e vizibil cu ochiul liber.

Şi se pare că va reuşi să scape din nou.

Haide!

Să mergem să bem ceva.

Va înţelege. E cea mai bună prietenă a ta.

Sigur că va înţelege.

Haide! Trimite-i un mesaj! Propune-i să vă întâlniţi.

Îmi pare rău că am ţipat la tine, Claudie.

- E în regulă. - Ba nu este.

Putem să avem unele chestii personale, indiferent de cât de apropiaţi suntem.

Una e să ai nişte chestii personale, alta e să trăieşti în minciună.

Ce?

Haide, dragule! O să înţeleagă.

Claudie, el e Sammy.

De ce nu mi-ai spus?

Am crezut că vrei să te măriţi cu mine şi că... o să te superi pe mine.

Nu fi prostuţ! Nu eşti genul meu.

Clar!

Tu ştiai?

Am ştiut de când şi-a pus pe perete un poster cu Kylie Minogue,

când avea şase ani.

- Super! - Ce e?

Cineva a făcut deja o ofertă pentru casă.

- A doua vizionare, mâine. - Minunat!

Traducerea şi adaptarea: Cornelia