Original subtitles

PODUL YSER, BELGIA 31 OCTOMBRIE 1914

Mon capitaine!

Ordin de la cartierul general, dle.

Ordinul...

... e să atacăm podul.

Ne putem aștepta la pierderi grele.

Nimeni nu va ajunge la podul ăla în viață.

Găsiți-vă curajul, dlor.

Ne riscăm viața,

dar ne putem lua casa înapoi.

Vreme de secole, poeții au visat să moară pentru dragoste.

Presupun că noi vom fi cei norocoși.

Ordinul e să așteptăm 3 ore, ca vântul să bată spre est,

apoi să tragem cu toate canistrele de gaz pe care le avem.

Mai există o soluție, căpitane.

Care, Poirot?

Atacăm chiar acum.

Acum?

Da.

În următoarele 7 minute.

Poate 8.

În fiecare dimineață, petreii își iau zborul

chiar înainte ca vântul s-o ia spre est.

Vedeți?

În această dimineață, zboară mai devreme.

Condițiile de vânt sunt ideale acum,

ca să ne ascundem avansarea.

Ascunși de gaz,

vom traversa 200 de metri de front fără să fim văzuți.

Înainte ca inamicul

să-și dea seama că atacăm.

Dacă te înșeli, vântul va sufla gazul spre noi.

Ne gazăm în timp ce ei ne omoară. Asta vrei?

Nu mă înșel.

E o ambuscadă!

Nu îi văd!

Retragerea!

Ai avut dreptate!

Ești prea deștept ca să fii fermier, Poirot.

Non! Capitaine!

Te-am rugat să nu vii.

Și eu sunt asistentă.

Am auzit că a fost un soldat rănit

ale cărui instincte pe câmpul de luptă au salvat toată compania.

Nu mi-am salvat căpitanul.

Și tu ai fost de acord să te măriți cu mine înainte de toate astea.

Katherine, ar trebui să pleci.

Ai idee cum funcționează dragostea?

Când iubești pe cineva, îi iubești

cu toate toanele lor și schimbările de-a lungul timpului.

Cele mai rele calități ale lor sunt cel mult iritante.

Defectele lor devin nimicuri.

Și, întâmplător...

... eu te iubesc.

Și asta?

Vino încoace.

Simplu.

O să-ți lași mustață.

MOARTE PE NIL

LONDRA 1937

Poirot! Unde ai fost?

Misterul lui Arundell? Te ocupi de caz?

Nu, mă ocup de foame.

Monsieur Blondin!

Monsieur Poirot, ați rezolvat cazul în Egipt.

A fost un mare succes. Dar trebuie să mă întorc.

Și seara asta va fi...

Merci, monsieur.

Câte un desert din tot ce e în meniu vine imediat.

Dacă dl Poirot mai dorește ceva, să spuneți.

Toată lumea se întreabă de ce nu e muzică.

Nu e muzică, pentru că nu s-a plătit niciun ban.

Plătesc pe toată lumea la sfârșitul serii.

Din experiența mea,

bărbații care se ocupă de localuri onorabile, de calitate, ca al tău,

își pierd portofelul când vine nota de plată.

Pun pariu că mi-ai uitat deja numele.

Rosalie Otterbourne.

Nu sunt doar impresara lui Salome Otterbourne, sunt nepoata ei.

Se va retrage bogată, și eu voi avea grijă de asta.

Iar noi suntem plătite înainte.

Așa că, dacă vrei puțină muzică,

să văd întâi un teanc de verzișori sau ce culoare au banii în țara ta.

Să ții minte numele meu.

Dnelor și dlor! Salome Otterbourne!

Dră Ridgeway!

Linnet!

Dră Ridgeway! Dră Ridgeway, vă rog!

Hai, zâmbiți-ne!

- Dră Ridgeway! - Zâmbiți-ne!

Înapoi, vă rog. Faceți loc pentru dra Ridgeway.

Dră Linnet Ridgeway, nu vă pot spune ce onoare e asta!

Merci. Avem... Sunt șapte.

- Într-adevăr. Dintre cele mai bune, dle. - Nu vreau șapte. Vreau doar șase.

Nu pot avea un număr impar.

Acum avem un număr par. Asta e bine.

Pe care să-l dau? Nu știu.

Nu pe micul meu prieten, te rog. Mulțumesc mult.

Mulțumesc mult de tot.

Vezi tu, e micul meu...

Linnet!

Nu e drept să arăți așa și să fii tu.

Am rugat-o pe Louise să aleagă ceva special, ca s-o văd pe Jacks a mea.

A trecut o veșnicie.

Logodită?

Știu.

Dar cu cine?

E mare și scorțos, și copilăros, și minunat de naiv.

Și asta e tot. Nu mai spun că-l cheamă și Simon.

Simon Doyle.

Abia așteptăm să ne căsătorim!

- De-asta voiam să te văd. - Nu ești...

Ce? Nu, nu.

Dar facem mult sex.

- Constant. - Jackie!

Scuze, e adevărat.

Sincer, mor dacă nu pot fi dna Doyle.

E dragoste.

Dacă de bani ai nevoie, spune-i cadou de nuntă.

Nu. Nu bani. O slujbă.

Ai cumpărat proprietatea aia nouă.

O să ai nevoie de cineva care s-o aranjeze și s-o administreze.

I-ai putea da slujba lui Simon. E șomer. Dar e crescut în provincie.

Și știe totul despre moșii, jur.

Dacă nu se descurcă bine, dă-l afară imediat.

Dar se va descurca. E prea spectaculos ca să dea greș.

O, draga mea...

Ești îndrăgostită rău. Ai grijă.

E prea târziu.

Jackie, draga mea.

Uite-l!

Ce obrăznicie din partea mea!

Bună!

Sper că nu te superi, mi-am permis.

Simon, dragule, ea e fata de aur. După cum am lăudat-o.

Divina Linnet Ridgeway.

Încântată să-l cunosc pe noul meu administrator de moșie.

Vorbești serios?

Sigur că da.

Du-o pe ringul de dans, prostuțule. Mulțumește-i cum trebuie.

Aplauze încă o dată pentru Salome Otterbourne!

FLUVIUL NIL

ȘASE SĂPTĂMÂNI MAI TÂRZIU

EGIPT de Baedeker

Monsieur!

Monsieur, alors! Monsieur!

Pângărești una dintre Minunile Lumii!

Și, de asemenea, strici o prăjitură Jaffa sublimă!

Monsieur!

Zmeu frumos ce ești!

Ce? Poirot!

Bouc!

Ce faci aici?

Ce părere ai despre zmeul meu?

Cobor. Stai acolo!

Ai grijă!

Dintre toate piramidele din lume,

a trebuit să vii la a mea.

Ce mică e lumea!

Mon ami, Bouc!

De ce ai înălța un zmeu pe piramide?

Pentru că n-a mai făcut-o nimeni! E de mii de ani aici, și eu sunt primul!

Ești primul.

Poirot, mă bucur să te văd.

Ești într-o vacanță exotică sau ai un caz exotic?

Cazuri... Mă ascund de cazuri.

Dacă vrei să te ascunzi, vino să te ascunzi cu noi.

În Assuan. Facem un tur în viteză.

Tot călător ai rămas.

Din păcate, nu.

Unchiul meu m-a concediat când a aflat că nu făceam nimic.

Am încercat niște slujbe. Un birou.

Mă descurcam cu munca, dar nu cu sculatul de dimineață.

Dar m-am descurcat ca bărbat întreținut.

Vino! Vino.

- Îți fac cunoștință cu Euphemia. - Dar cine e Euphemia?

O să afli.

O nouă tânără în viața lui Bouc? Un nume nou pentru mine.

În spatele oricărui bărbat care înalță zmeie, e o femeie.

Uite-o!

Singura femeie pe care am iubit-o vreodată, mama.

Mamă, trebuie să-l cunoști pe Hercule Poirot.

- De ce? - E cel mai mare detectiv în viață.

O, exagerează.

Ba nu, are dreptate, de fapt.

Ești cel mai ridicol om pe care l-am văzut vreodată.

Nu e prima oară când aud asta.

- Și-mi iei priveliștea. - Mă dau deoparte.

Fii drăguță, mamă. Poirot mi-e prieten și e faimos.

- Și ia cina cu noi în seara asta. - Da?

- Nu pot deranja. - Nicidecum. Voi fi mai popular la masă.

Nu sunt în vacanță doar cu mama. Sărbătorim cu niște prieteni.

E o petrecere de nuntă.

Ăla sunt eu?

Poate.

Fii drăguță!

Scuzați-mă.

HOTELUL FIRST CATARACT ASSUAN

„Ar trebui să rezolv toată situația, ”

„apoi înapoi la treabă, ca de obicei. ”

Ai notat tot? Bine.

Acum ai grijă, te rog, ca telegrama asta să fie trimisă cât mai repede.

Și... nu o mai vede absolut nimeni.

Nu! O fac eu.

E destul de rău că trebuie să stăm în coșmarul ăsta de hotel burghez,

dar nu voi lua parte la opresiunea clasei muncitoare.

Doar dacă nu sunt eu, firește. Atunci n-o deranjează.

Sunt calm, capabil și descurcăreț.

Demnitate.

Marie Van Schuyler. Și n-am nevoie de un apartament.

Suntem doar eu și asistenta mea, Bowers. Sunt nașa dnei Doyle.

Avem rezervări.

Și zona asta se va elibera pentru petrecere?

Nu vrem să stea lume pe aici, să fure șampanie.

E foarte scump?

Merci.

Dnelor și dlor, închidem această zonă de recepție pentru o petrecere de nuntă.

E totul în regulă, madame?

E perfect.

Costul acestei petreceri ar hrăni un sat timp de un an. E o extravaganță obscenă.

Știu. Minunat, nu-i așa?

E adevărat că ți-ai donat averea Partidului Socialist, draga mea?

Comunist.

„Banii sunt esența alienată a muncii și vieții omului. ”

Banii sunt singurul prieten pe care se poate bizui o femeie.

Uită-te la asta!

Dnelor și dlor. Și mamă.

Am onoarea să vă prezint gazdele noastre.

Vă rog să-i întâmpinați pe tinerii însurăței, dl și dna Doyle!

Iată-i!

Magnifique, madame!

- Fantastic, Linny! - Frumos!

O, dragostea.

E periculoasă.

Am fost martor la o mică dramă acum câteva săptămâni.

Clar, am prins doar primul act.

Ca un înger, Linny!

Drăcușor norocos!

Îți imaginezi să găsești singura moștenitoare fără adenoizi și platfus?

- Au fugit cât au putut de repede. - La naiba cu convenția!

Căsătoriți din dragoste și, întâmplător, au bani, asta e lovitură de fulger.

Trei urale și un răget de la mine!

- Cum arăt? - De milioane.

- Ba mai mult. - Cadoul meu de nuntă de la Simon.

Da, plătit din contul ei, așa că nu prea e.

Darul ei pentru ea, prin mine.

Eram sigură că Bouc minte când a spus că-l știe pe unicul Hercule Poirot.

Încântată, monsieur.

Felicitările și recunoștința mea, madame.

Merci.

Doamnelor. Nașă.

Vere Andrew!

Simon.

Vărul Andrew, mandatarul meu pentru afacerile Ridgeway, externe și interne.

E, practic, din familie.

L-am silit să vină, ca să-și ia și el o vacanță.

Sunt aici doar pentru șampanie. Onoare sacră.

Și pentru asta...

Ce drăguț!

Nu e adorabil?

Prieteni, știu că vă gândiți toți că e un mister la mijloc aici.

Cazul „De ce naiba l-ar lua Linnet Ridgeway tocmai pe el? ”

Și, sincer, nu știu de ce.

Nu sunt nici deștept, nici romantic.

Nu am cuvintele, nici banii, nici stofa.

Însă te iubesc.

Iar acum...

Ei bine, nici nu vreau s-o spun, ca să nu vină hoții să te fure.

Pentru mire și mireasă!

Pentru mire și mireasă!

- Trei urale! - Trei urale!

Salome Otterbourne a cântat în seara când ne-am întâlnit.

Așa că am implorat-o pe vechea ta prietenă, Rosalie,

s-o implore pe ea să vină cu noi.

N-aș fi ratat asta.

N-am mai gustat caviar de 10 ani.

Ce etalare decadentă de bogăție!

Vino, Linny, hai să dansăm!

A, îndoliații...

E câte unul la fiecare nuntă.

Bunul doctor Windlesham a cerut-o pe dra Ridgeway

când era încă dra Ridgeway.

El și ziarele consideraseră că treaba era ca și făcută.

Apoi a apărut armăsarul voinic și acum e dna Doyle.

În locul lui, eu aș fi venit aici doar ca să bag un glonț în mire.

Ceilalți oaspeți ai noștri, nașa lui Linnet, care îi disprețuiește averea,

și asistenta nașei, Bowers, care tânjește după ea,

la fel ca servitoarea lui Linnet, biata Louise.

Și mai e vărul Andrew. Foarte alunecos. Numai Linnet are încredere în el.

Noi credem că numai eu și mama suntem sănătoși la minte aici.

Singura care pare să o placă pe Linnet e fosta ei colegă de școală, Rosalie.

E nepoata lui Salome Otterbourne, și a aranjat să vină să cânte pentru ei.

- Monsieur Poirot, vino să dansezi. - Noroc!

- Arăți bine, Simon! - Haideți, toată lumea!

Haide!

Iar ne-a urmărit.

Îmi pare rău.

Vai, actul trei.

Se pare că sunt doi îndoliați la fiecare petrecere.

Ce face Linnet?

Nu, nu. Mulțumesc mult. Mulțumesc. Da, foarte frumos.

Gustă una.

Foarte frumos.

Uită-te la cutiile alea.

- E aici. - Cine?

Poirot.

Hai să vorbim cu el.

Scuzați-mă. Scuzați-mă.

- Șarpele e prietenul tău? - Cel mai bun.

Monsieur Poirot.

Ne pare rău pentru drama de aseară. Gândiți-vă să ne mai dați o șansă diseară.

Sunteți prea drăguți cu străinii.

Ai grijă! Ai grijă!

Mulțumesc.

- Madame. - Îmi pare tare rău!

Plec. Plec.

Ești bine?

Dle și dnă Doyle, îmi pare tare rău.

De fapt, Poirot, voiam să-ți cerem ajutorul.

E Jackie de Bellefort. Ne-a urmărit pas cu pas în toată luna de miere.

Eu și ea... Am fost logodiți, înțelegeți?

A făcut amenințări specifice?

Nu, nu spune nimic. Doar apare, stă și se holbează.

Pardonnez-moi, non.

Nu am ce caz să accept. Nu a comis nicio infracțiune.

E indecent ceea ce face. Și melodramatic.

Și se face de tot râsul, asta este.

Când eram cu Jackie, o plăceam, sincer.

Apoi am întâlnit-o pe Linnet. Iar Jackie n-a mai existat pentru mine.

De când ne-am salutat, nu mi-am mai imaginat alt drum decât alături de ea.

Și, norocul meu, și ea a simțit la fel.

- Aș fi putut face orice. - În schimb, ai rupt logodna.

Trebuie să-și petreacă restul vieții cu cineva pe care nu-l iubește,

ca să nu-i rănească sentimentele?

E dragoste.

Nu e un joc jucat corect. Nu există reguli.

Poate că nu a comis încă nicio infracțiune.

Dar o știu pe Jackie, o va face.

Și-a reglat întotdeauna conturile.

Gândiți-vă la asta.

Mademoiselle.

Vă cunosc?

Îmi permiteți să vorbesc un moment cu dv?

Sigur.

Asta e.

Linnet a plătit un detectiv cu un sac de bani ca să n-o mai urmăresc.

A oferit cu amabilitate, eu am refuzat politicos.

Of! Madame e obișnuită să obțină ce vrea.

- Tatăl ei aproape că era gangster. - O cunoașteți de ceva vreme?

Ne-am întâlnit în timpul piesei de la școală.

„Antoniu și Cleopatra”.

Eu eram Cleopatra,

până când profesorul i-a dat rolul meu lui Linnet cu puțin înainte de spectacol.

Eu am rămas cu Charmian, slujitoarea.

Îi puneți pe noii noștri însurăței în încurcătură.

Prima dată, am făcut-o doar ca să fiu lângă el.

Apoi am prins curaj și i-am lăsat să mă vadă.

I-am văzut zâmbetul pierind și riduri apărându-i pe frunte.

Mademoiselle de Bellefort, trebuie să renunțați la asta.

Ce-a fost a fost. Amărăciunea nu va schimba asta.

E căsătorit. E îndrăgostit de soția lui.

Simon mă iubește pe mine.

Simon mă iubește pe mine.

O știu.

Chiar dacă a uitat, orbit de ea.

O dragoste atât de pătimașă nu dispare.

Îl iubesc.

Îl iubesc la nebunie, tare, în fiecare minut.

Nu e ceva ce pot opri.

Nu degeaba e inima organul dat pentru dragoste, știi?

Dacă se oprește să se odihnească, murim.

Și eu n-am să mor singură.

Fiți sigur de asta.

E de calibru .22.

E, practic, o jucărie.

Poate, pentru a vindeca o inimă frântă,

e nevoie doar de un glonț.

Naiba s-o ia!

Bine. Ce-ați vrea să facem? Să încercăm la poliție?

Pot să vă ofer un sfat?

Sunt sigur că dna Doyle are o casă frumoasă.

Duceți-vă acolo acum.

Construiți-vă cuibul, începeți viața împreună.

Am putea, Simon.

Am putea să mergem acasă și să închidem porțile.

Am putea fi fericiți.

Ce, să ne facem bagajele?

- Și luna noastră de miere? - Considerați asta prețul iubirii.

Și e o nimica toată, nu?

Bonne nuit.

Merci.

Pe aici! Nu vă lălăiți.

- Care e șusta, Simon? - Grăbiți-vă!

Credeam că vizităm azi.

Da, știu că v-am invitat încă 10 zile să vizităm tot între Assuan și Philae,

dar împrejurările m-au inspirat.

Așa că, precum Moise, nu departe de aici,

am făcut o cotitură surpriză spre apă.

- În fond, n-am putut-o refuza... - Ce?

... pe regina Nilului.

„Am dorințe imortale în mine. ”

Bravo!

Este superbă!

Mamă, noi de ce nu avem una?

Ai prea mulți bani, Linnet. Nu destulă minte.

Dar gusturi grozave la bărci!

Vezi?

Ți-am spus că o să fim toți bine.

Jackie nu ne va mai putea urmări.

Hai să mergem.

Bun, toată lumea la bord!

Permisiune de a urca la bord.

Uau! E frumos!

Pari atât de fericită! O meriți.

Avem Karnakul numai pentru noi până la Abu Simbel.

Nicio grijă cu lucrurile voastre. Draga de Louise se va întoarce...

... vă va face bagajele și se va întâlni cu noi la Shellal.

Bucuroasă, dnă.

Mulțumesc.

Avem un pian acordat, un bucătar-șef furat de la Shepheard's din Cairo

și destulă șampanie cât să umplem Nilul!

Șampanie!

- Nu e nici 10:30. - Atunci, am rămas în urmă.

Deci mai e una sus, da?

Te salut, Egipt!

Toate bagajele de la hotel se duc pe Karnak.

Monsieur Doyle.

Am nevoie de monsieur Doyle. Vreau cele 3 valize acolo. Oui.

Voi lovi ca Joe DiMaggio.

- Absolut inutil. - 5, dle ofițer.

- Ba 0. - 5 puncte.

- Bowers, iubita mea. - Câștig la diferență mare.

Bravo!

Asta e, cu siguranță, la limită.

Ce e aia de acolo?

Aș spune că e un cufundar, nu? Foarte frumos.

- Mi-ai mutat pucul. - Lovitură incorectă.

Bouc, asta a fost o lovitură incorectă și o știi. Dă din nou.

Ești un trișor. Un escroc.

Linnet, ai trișori la bord.

Bowers și Van Schuyler trișează, ca și ăștia doi.

Katherine, mon amour.

Monsieur Poirot...

Sper că mă puteți ierta că v-am răpit vacanța.

Nu vă puteam lăsa să ratați distracția.

Este o onoare.

Și e convenabil și pentru planurile mele.

Deși călătoriile pe apă nu-mi priesc în general.

O, v-aș putea spune... N-ar trebui să vă spun, de fapt.

Însă bănuiesc că poate m-ați inclus și din alte motive în afară de distracție.

Aș vrea să fi plecat acasă, cum ați spus.

Nu mă simt în siguranță aici.

Nici eu, nici Simon, chiar și fără Jackie aici.

- Dar sunteți printre prieteni. - Când ai bani...

... nimeni nu ți-e cu adevărat prieten.

Acum îmi amintesc gelozii vechi și certuri.

E nevoie de o pastilă ca să adorm.

Nu mă simt în siguranță cu niciunul dintre ei.

Speram să ne vegheați dv.

Mulțumesc.

Acum?

Și acum.

Vezi? Complet normală.

- Mi-e atât de cald! - Da, ești în Egipt.

- E malarie. - Nu ai malarie.

Știi că am temperatură. Termometrul ăla e stricat.

E perfect normală.

- Nu, nu, e stricat. - Nu e.

- Mi-e atât de cald! - E normal să fie așa.

Știu, știu.

E lipsă de tact să vorbești despre afaceri cu o mireasă în luna de miere.

Avocat rău! Ai promis.

Sunt doar câteva semnături rapide.

În regulă. Căsătoria mea a schimbat lucrurile, sunt sigură.

Anunță-ne mai din timp data viitoare.

Totul e destul de clar.

Concesiunea terenului din Ceylon și schimbările clare din noul testament.

Închirierea proprietății din Londra.

Totul e destul de clar.

Îmi pare rău, vere, mă știi doar.

N-am văzut încă un contract în care să nu fac câteva corecturi.

Tata m-a învățat prea bine.

Eu nu. Nu e stilul meu.

Eu n-am citit niciun contract în viața mea.

Orice afacere care nu se poate face cu o strângere de mână nu e de mine.

Hai, Linny. Semnează-l.

Cu cât semnezi mai repede, cu atât ne culcăm mai repede.

Tu ai fost prima fată care mi-a spus

că o femeie se poate ocupa de afaceri la fel de bine ca un bărbat sau mai bine.

Nu-mi spune că asta s-a schimbat de când ai un soț.

Du-te și pregătește-te pentru petrecere, Simon.

Promit să nu stau mult.

Sunt nepoliticos.

Nu e nicio grabă.

S-o lăsăm pe mâine.

Coboară, Poirot!

Al naibii de distractiv!

- Minunat, ca întotdeauna! - Mulțumesc.

Madame, m-ați emoționat.

Muzica dv blues aduce bucurie pe lângă dans, și totuși e și tragedie acolo.

Să scriu tragic e ușor.

Îmi imaginez doar pe cineva pe care vreau să-l pedepsesc.

După aia mi-l imaginez îndrăgostit.

Văd că te interesează foarte tare Salome Otterbourne.

Credeam că Poirot e indiferent la febra dragostei.

Am fost bolnav din dragoste odată.

M-a lăsat cu destul regret pentru o viață.

Există mulți detectivi buni.

Ei, nu e adevărat. Există mulți detectivi mediocri.

Dar, ca să fii ce sunt eu,

e nevoie de o fixitate a minții.

Micile celule cenușii cocoloșite, răsfățate,

alimentate cu tot oxigenul din sângele meu

și fiecare minut de pe ceasul meu.

Nu, îți las ție furtuna iubirii.

Dar nepoata?

O doamnă seducătoare, nu?

Da?

Un creier calculat, metodic, de cea mai înaltă clasă.

Și cântă și bine.

Nu observasem.

- A fost colegă de școală cu Linnet? - Încerci să ții secrete față de mine?

- Față de mine? De mine? - Ce?

Rosalie Otterbourne e o femeie foarte frumoasă,

iar Bouc n-a vorbit cu ea nici măcar o dată?

E iubire de-a dreptul orbească.

Abia așteptam să-ți spun. Linnet ne-a făcut cunoștință cu luni în urmă.

De atunci, n-a mai existat femeie la care să vreau să mă uit,

decât ca dădacă pentru copiii noștri.

E cea mai deșteaptă, mai șocantă,

mai plină de viață femeie pe care am întâlnit-o.

Sunt surclasat dintr-o suflare și ea mă iubește oricum.

Adică, e singurul ei cusur.

Mon ami, Bouc, amoureux, strigând de pe acoperișuri.

Nu, nu unde mă poate auzi mama.

Madame Bouc nu sprijină perechea?

Nu i-a plăcut nicio femeie adusă acasă,

decât dacă era clar că rămâneau doar peste noapte.

Nici faptul că e americancă nu ajută.

Mama nu aprobă oamenii născuți în afara zonei Mayfair.

E furioasă pe Linnet că ne-a cuplat.

- Și părerea ei contează? - Banii contează.

Iar ai mei vin lunar de la Euphemia Bouc.

Am încercat să câștig destul,

ca să nu am nevoie de permisiunea ei să mă însor, doar de binecuvântarea ei,

dar nu sunt deloc bun la asta.

Toată viața

n-am vrut să fiu nimic altceva pentru nimeni decât un amuzament.

Dar, pentru Rosalie...

... vreau să fiu bun.

Veniți! Echipajul vasului e gata de plecare.

Ne întoarcem la 5:00 a.m.

Și, nu uitați, avem oaspeți noi care sosesc în Abu Simbel.

- Noapte bună! - Noapte bună!

Aproape am ajuns.

Dnelor și dlor, ne apropiem de Abu Simbel.

Mergem toți.

Fără hoinari. Și tu, Louise, vii cu noi.

Am de călcat.

Suntem în Egiptul antic.

A fost ideea ta de lună de miere când ai fost logodită.

- Cafea, dnă Doyle? - Mulțumesc, Claire.

Ce e aia?

Furtuna de nisip e la km depărtare, madame. Nicio grijă.

Nu-mi găsesc tubul cu roșu carmin.

N-am cum să captez orizonturile astea fără roșu.

Lasă pensulele, mamă! E templul lui Abu Simbel.

Ramses cel Mare așteaptă.

Ramses al II-lea,

căsătorit cu Nefertari, prima și soția favorită dintre cele opt ale lui.

Pe pereții mastabei reginei,

i-a scris un poem care e spectaculos...

- Dle, pot să văd? - O, da!

„Dragostea mea e cum alta nu-i. ”

„Numai în trecere, inima mi-a furat-o. ”

„Ea este cea pentru care soarele răsare. ”

E un bărbat îndrăgostit.

A ucis jumătate de Nubia. Cărămizi mari și inutile de zidărie

ridicate să satisfacă egoismul unui rege despotic răsfățat.

- Chiar îmi plac pălăriile lor. - Fascinantă poveste!

E destul de rău să fii căsătorit pe viață.

Să fie unul lângă altul pentru totdeauna e inuman.

De ce trebuie să fii atât de cinică, mamă?

Oamenii ridică turnuri iubirii, prin cântece și în piatră,

de parcă extazul pentru doi ochi negri îi va salva de durere.

Ba chiar o va dubla.

Acolo e? Mulțumesc.

Fă-o.

Crezi că tu și fata aia frumoasă o să fiți o excepție?

Nu orice iubire se transformă în tristețe.

Nu, cele norocoase mor când nasc copii.

E datoria mea să te protejez.

Crezi că nu știu ce urmărești?

Vrei binecuvântarea mea să te însori cu fata aia.

Ei bine, n-o primești!

Rosalie!

E totul în regulă?

Da.

Nu ne mai ascundem.

- O să ne descurcăm singuri. - Da.

Pasager nou urcă la bord.

- Am prea mult nisip în pantofi. - Uite așa! Cum e acum?

Le aprobați relația?

Primul bărbat pe care l-a adus acasă,

un avocat bogat.

Respectabil, încuiat, pe cale să devină senator de Missouri.

Apoi a fost un baron care deținea insule, maniere regești.

Acum e acest Bouc fără un ban,

care bea prea mult și râde prea tare, și mereu de ce nu trebuie.

De el îmi place cel mai mult.

- Dv aveți un soț, madame? - Am avut câțiva soți.

Fiecare, o pacoste.

- Dv sunteți însurat, dle Poirot? - Nu am această bucurie.

Ce bucurie aveți?

Am cazurile mele.

Am cărțile mele.

De fapt, am pus ochii pe o căsuță unde sper

să mă retrag la un moment dat

și să grădinăresc.

Sper să perfecționez un nou

soi de dovlecei.

Sunt legume magnifice,

dar le lipsește un pic gustul, ceea ce e...

Mi-ar plăcea legume mai gustoase.

Madame.

Ce faceți cu adevărat aici, dle Poirot?

Madame.

Îți dai seama că de-abia dacă ne-am ținut de mână după Cairo.

N-am fost în apele mele.

Cine o să fii, atunci?

Cleopatra, bineînțeles.

Vino cu mine.

Vino!

Conducătoarea a două regate.

Ce ar spune Cleopatra?

„O, Charmian... ”

„Unde crezi că e acum? ”

„Stă el... ”

„... sau șade? ”

„Umblă? ”

„Sau e călare? ”

„O, cal fericit... ”

„... ce porți povara lui Antoniu! ”

„Vorbește... ”

„... sau șoptește-acum? ”

Dumnezeule!

„Unde mi-e șarpele de la bătrânul Nil? ”

Atenție! Bouc!

Toată lumea înăuntru, repede!

Bouc, înăuntru!

Treci înăuntru!

Era o pasarelă deasupra stâncii, o platformă de muncitori, dar niciun om.

Crezi că cineva a făcut asta înadins?

Hai să te ducem la loc sigur, porumbiță.

Ce lume mică!

Căpitanul a jurat că Jackie a ajuns aici când am plecat la templu.

Nu putea fi ea.

Știu că a încercat să ne omoare. Să fie dată jos de pe vas imediat!

Avea deja bilet să urce aici. Cumpărat dinainte!

- Nu putem face nimic! - Nu-mi pasă! Mereu face asta!

Spune-mi doar cât costă ca să scap de ea!

Spune un preț!

O să cumpăr tot vasul, dacă e nevoie.

O să cumpăr toată țara!

- Madame. - Mulțumesc.

Mulțumesc.

Louise.

Mi-ai văzut eșarfa? Jur că o aveam înainte.

Nu. Nu, dră Marie. O s-o caut.

Bine.

Nu iei mesele cu noi?

Dra Linnet preferă să n-o fac.

Îmi place de Linnet. Dar, când va veni revoluția, ea va fi prima.

Legată la ochi, ultima țigară, cu spatele la perete... poc!

Halal detectiv! Registrul meu?

Mi-ați luat cartea.

Am făcut o greșeală prostească, iertați-mă.

Am confundat cu...

... „Edwin Drood” al meu pe hol.

Văd, după felul cum scrii, că ești rivala lui Dickens la precizie.

Monsieur Poirot.

Voiam să știți că nu va mai trebui să ne vegheați.

Poate Jackie nu e în stare să fie rațională, dar noi, da.

Ne ducem acasă.

O să luăm o mașină până la Khartoum de dimineață.

Și cu măgarii la tren, apoi pe vas până la Wode Hall,

și apoi paturi familiare pentru totdeauna.

La naiba cu Jackie de Bellefort!

Vai, Doamne!

O ultimă șampanie, totuși. De ce nu?

De obicei, nu beau l'alcool...

... dar, pentru asta...

Porumbiță.

Monsieur.

- Da. - Da.

- Pentru întoarcerea acasă! - Pentru întoarcerea acasă!

Mulțumim.

- Nu sunteți făcut pentru vase. - Sau șampanie.

Știați că soțiile faraonilor morți erau îngropate de vii alături de ei?

Probabil că erau încuiate urlând.

Dar pun pariu că una a fost dispusă

și n-a suportat să fie despărțiți.

Vă pare rău că mă vedeți?

Fie că vă place, fie că nu, sunt în gândurile lui.

- Simon se teme de mine. - Mademoiselle, încă aveți o alegere.

Îi puteți distruge viața sau puteți începe una nouă.

Poate nu e viața pe care v-ați imaginat-o,

dar poate va fi viața pe care v-a menit-o Dumnezeu.

Dragostea e mult prea importantă, ca s-o lași în seama Domnului.

De când l-am întâlnit pe Simon, am știut un lucru absolut sigur,

că o să mor dacă ne despărțim.

Am simțit și eu asta odată.

Am iubit atât de mult!

Am crezut că o să mor, dacă o pierd.

Am pierdut-o.

Alt bărbat?

Un proiectil.

Când mă vizita în spital.

Urma să fiu liberat într-o lună,

dar am implorat-o să vină de Crăciun, ca să fim împreună.

A venit, dar trenul a fost...

După Katherine...

... am devenit...

... orice sunt acum.

Urma să fiu fermier.

Iertați-mă, șampania...

... slobozește memoria și gura.

Echipajul vasului e gata de plecare.

E trecut de 12 noaptea.

- Echipajul a părăsit vasul. - Mai vreau un cocktail.

Mi-a ajuns ziua de azi.

- Nu, nu... - E timpul să ne culcăm, dragul meu.

Da.

O să iau o pastilă. Nu-ți face griji că mă scoli.

- Nu te duci cu ea, Simon? - Am făcut deja dragoste azi.

- De două ori. - De trei ori.

Somn ușor, la reine Linnet!

Jackie, îți doresc numai bine.

Zău.

Nu-mi pare rău pentru ce am făcut,

dar îmi pare tare rău pentru ce ți-am făcut ție.

Aș vrea să putem rămâne prietene.

Tu ai fost singura căreia nu-i păsa de bani.

Noapte bună, Jacks!

Asta e ultima oară când o să ne mai vezi.

Nu poți să dispari.

- Hai să ne culcăm, Jackie. - Da.

Nu, mai stați un pic. Urmează să se dea în spectacol.

Doamne, mă simt atât de liber!

Și atât de prost că nu m-am sucit mai devreme!

Nu poți scăpa de mine atât de ușor, Simon.

Am fost legați.

Trup și suflet. M-am dăruit cu totul.

Câteva luni de clipe frumoase? Și au fost chiar atât de frumoase?

Privindu-te acum, jur că toate amintirile dragi devin amare.

E ca și cum ai încerca să-ți amintești o petrecere după ce ți-a fost rău.

Simon, nu fi crud!

Nu mai am milă!

Chiar ai crezut că șmecheria asta a ta avea să mă aducă înapoi?

Ești o nesăbuită dacă ai crezut că te-aș mai putea iubi vreodată.

Nu cred că te-am iubit vreodată.

Simon, ajunge!

Nu vorbești serios.

Nu.

Spune că nu vorbești serios!

Simon?

Simon!

- Îmi pare rău. - Nu, nu, nu!

Rosalie, du-o la Bowers.

- Acum. - Simon.

- Simon. - Nu, nu, nu!

Chem doctorul.

Rosalie!

Bowers! Soră Bowers!

Simon...

Bowers!

- Nu, nu. Hei! E în regulă. - Îmi pare tare rău!

Îmi pare tare rău!

Dr Windlesham!

Ce se întâmplă?

E Simon, în salon. N-arată bine.

Rosalie, stai acolo. O caut eu pe sora Bowers.

- Da. - Da.

Bowers?

- Bowers! - Bouc?

- Ce se întâmplă acolo? - Ce este?

E Jackie. Adu-ți geanta.

Ce s-a întâmplat?

- Pe aici. - Nu știu.

Jackie.

Intră aici.

- Bine? - Da, du-te!

M-a împușcat!

Nu, nu pot. Nu-mi pot mișca piciorul.

Bouc, ajută-mă!

- Ajută-mă să-l mut. - Da.

Cu mine.

- Ridică-l! - Bine.

- Bine. - Îți dau ceva să-ți amelioreze durerea.

Sigur nu vrei să mă doară mai mult, doctore? Ca să reglezi conturile.

Osul e zdrobit. Ne trebuie un spital.

A fost o prostie s-o stârnesc pe Jacks așa!

Ești băiat deștept acum. Poate meriți glonțul ăla.

N-o lăsa singură.

Ea n-a... Ea n-a...

- Și-ar putea face rău. - N-o s-o facă.

I-am dat ceva să se calmeze. O să stau cu ea.

Bine.

Haide! Hai să-l ducem în pat.

Cu grijă!

Bine, aproape am ajuns.

Uite așa...

Încet. Încet, încet!

- Așa e bine. - Uite așa.

Asta ar trebui să te ajute să dormi.

O, Doamne!

O, Doamne!

Ora decesului?

Acum 6 ore. Cel mult 8.

Undeva între miezul nopții și 2:00 a.m.

Nicio dovadă de luptă. A murit în somn.

Măcar atât.

Armă pusă la tâmplă. Urme de arsură acolo.

Doamne...

Un glonț.

Calibru mic.

Probabil un .22.

- Practic, o jucărie. - Practic, o jucărie.

Ce bine! Speram să fiți în tura de zi.

E cineva bolnav?

Cineva e mort.

Linnet Doyle.

Linnet?

Oprește-te! Ce vrei să spui? Cum?

Mă tem că Jacqueline de Bellefort și-a dus amenințarea la capăt.

Nu, e imposibil. Am stat cu ea toată noaptea.

A dormit chiar aici.

Buștean.

Ar fi putut pleca și pentru un minut?

Ai plecat de lângă ea sau ai adormit un pic?

Nu, niciun minut. N-am închis o geană.

Și, chiar dacă o făceam, îmi era teamă să nu-și facă rău,

așa că i-am dat destulă morfină cât să adoarmă un elefant.

N-ai scăpat-o nicio clipă din ochi pe mademoiselle de Bellefort?

- Nu. - Deci n-avea cum s-o omoare pe Linnet.

Așa cum n-ar fi avut cum să împingă un bolovan peste Simon Doyle.

Ce ați făcut după ce i-ați adus-o dnei Bowers?

Ne-am întors să luăm arma și s-o încuiem undeva.

O împinsesem sub canapea, dar n-am mai găsit-o.

- Am vrut să te trezesc. - Eu m-am opus.

- Nu voiai ajutorul meu. - Termină! Era prietenă cu Linnet.

E în regulă. E copoi. Lasă-l să adulmece.

Simon era cu doctorul și Jackie era cu asistenta.

M-am gândit că a fost o ceartă între amanți, nu un caz pentru un detectiv.

Dar cazul misterios al pistolului dispărut.

Cineva l-a localizat

după ce l-ați dus pe dl Doyle la doctor și până v-ați întors,

iar apoi poate l-a folosit ca să o omoare pe Linnet Doyle

și să despartă doi amanți pentru totdeauna.

Bouc, spune-i căpitanului să dragheze râul din jurul vasului.

Simon Doyle trebuie informat.

Linnet.

Nu!

Nu!

O, Doamne! A fost Jackie!

Blestemata! Aș putea s-o omor!

Jacqueline de Bellefort n-a fost ucigașa.

M-a împușcat!

Are un alibi concret pentru toată noaptea,

din momentul în care a tras în tine.

Nu.

O, Doamne!

Linnet.

Trebuie să mă ajuți.

Te rog. Trebuie să afli cine mi-a ucis soția.

Suspectai pe vreunul dintre ei?

Toată lumea o iubea pe Linnet.

Totuși soția ta a mărturisit că nu se simțea în siguranță cu ei.

Erau nimicuri.

Nici mie nu-mi plăcea că fostul ei iubit era pe vas,

tânjind după ea tot timpul.

A pomenit ceva despre Salome.

Un incident de acum câțiva ani.

N-a spus ce anume.

Și menajera voastră, Louise Bourget? A fost o neînțelegere, nu?

Doar pentru că Louise lăsase niște lucruri la hotel.

Prostioare. Ojă de unghii. Nu. Era cu Linnet de ani de zile.

Ba era responsabilă și pentru colierul lui Linnet.

- Vezi ce e cu colierul. - E lângă pat.

Mulțumesc, Bouc.

Nu e aici.

Deci, ai văzut colierul când ai venit de dimineață?

Am văzut-o pe dra Linnet acolo.

Moartă.

Am scăpat tava și am fugit afară.

Ce-a vrut să spună în drum spre Abu Simbel că voiajul în Egipt a fost ideea ta?

Pentru luna ta de miere.

Poate dra Bourget ar prefera intimitatea pentru acest detaliu.

- Dacă l-ai putea lua pe dl Doyle... - Nu, aș prefera ca dl Doyle să mă audă.

- Ca să nu mă acuze de vreun secret. - Să te acuze de un secret?

Oui. Ea a pus capăt logodnei mele.

Dra Linnet a dat o petrecere anul trecut.

Un bărbat a vorbit cu mine...

... și m-a găsit după aceea.

Când mi-a cerut mâna, mi-am dat preavizul.

Dra Linnet suspecta intențiile lui față de mine. Doar o servitoare.

A pus să fie investigat. Avea datorii.

S-a oferit să i le achite pe toate dacă ar renunța la mine,

ca să-i testeze afecțiunea.

A renunțat la mine.

Pentru binele meu, a spus ea.

Aceiași bani dăruiți mie ca zestre mi-ar fi putut oferi o viață.

Ce ai făcut aseară după ce ai lăsat-o pe dra Linnet?

- M-am dus în cabina mea pe puntea de jos. - Te-ai mai dus undeva?

- Ai văzut sau ai auzit ceva? - Iertați-mă, dle.

Dacă aș fi ieșit din cabină să fumez,

poate i-aș fi văzut ucigașul intrând sau ieșind din cabina ei.

Dar ai făcut-o sau nu? Ce înseamnă asta?

Nu, am făcut-o. Am fumat o țigară înăuntru.

Vă uitați toți la mine. Mă face...

Vă rog. Știți că ne făceam confidențe.

Am fost copilăroasă uneori, dar atâta tot.

- Spuneți-le! N-aș răni-o pe dra Linnet. - Da, desigur. Ușurel, ușurel.

Nimeni nu te acuză de nimic.

Știu că ai avut mereu grijă de Linnet și sigur voi avea și eu grijă de tine.

E suficient, nu? Cu siguranță, o putem lăsa pe biata fată să plece.

Nu crezi că cineva ar fi omorât-o pe Linnet ca să ia colierul?

Am văzut oameni otrăviți pentru mai puțin.

Dragați râul!

Vă rog, aveți grijă cu alea.

Zău așa!

Sunt singurele mele câteva lucruri.

Sper să aveți grijă.

Toți banii din lume

și ea e în congelator cu șuncile.

Doar atâta demnitate le putem oferi morților

în aceste împrejurări.

Doctore, înainte să pleci...

Ai venit la petrecerea de nuntă în ciuda afecțiunii tale vădite.

N-ai avut rezervări s-o vezi cu alt bărbat?

Unii oameni sunt de nerefuzat. Ea m-a rugat.

Pot să te întreb ceva, te rog, despre pașaportul tău?

Ești știut ca dr Windlesham, dar nu ăsta e titlul tău firesc.

- Nu. - Lord Windlesham.

Născut, nu câștigat.

Ceea ce fac ca lord Windlesham aparține tradiției.

Ceea ce fac ca doctor îmi aparține mie.

Și dr Windlesham călătorește mult?

India, Africa.

Mulți n-au acces la medicina modernă, iar noi credem că ni se cuvine, Poirot.

Majoritatea nobilimii se bucură mai mult de noblețe.

Linnet mă tachina cu asta.

Mi-a spus să nu mă aștept să facem luna de miere într-o colibă de pământ.

Gândurile tale față de ea au fost mereu tandre. Dar soțul?

Nu-l cunosc bine.

Ceea ce știu nu pot recomanda.

S-ar cuveni. Dl Doyle ne-ar pune să ne îndreptăm suspiciunile asupra ta.

A mea?

Am fost cu el toată noaptea.

Într-adevăr. I-ai făcut o injecție puternică de opiu. Dormea.

Puteai pleca oricând de lângă el fără să fii observat.

- El a cerut drogul? - Avea dureri.

Există medicamente mai puțin puternice în geanta ta care ar fi de ajuns.

Ți-ai creat o oportunitate.

- N-am creat o oportunitate. - Nu era bună, nu?

Își etala noua iubire, dar tot te chema ca pe un cățeluș.

Faptul că i-ai văzut te-a îndurerat

și, ca injecția puternică de opiu, ți-ai putut curma suferința cu un glonț.

Lorzii cer să primească ce vor.

- Iar tu ești încă un lord. - Ce vrei să spun?

Ce vrei să spun?

Că știu că sunt ridicol?

Nu sunt prost.

Știam că doar se mulțumea cu mine.

Nu mă deranja.

Când s-a măritat cu Simon,

chiar m-am gândit să-mi iau viața.

Toți au crezut că logodna noastră era pentru familii,

ziare, pentru teatrul blestemat al aristocraților.

Păcat este...

... că o iubeam.

Micuța Linny și vărul Andrew.

O știam de când eram copii.

Știai de vreo pică împotriva familiei?

Nu numai de una.

Tatăl ei s-a îmbogățit făcând din bogați săraci.

Linny a continuat practica.

Ai auzit ceva din agitația de azi-noapte?

Sforăiam de la 11:00.

Și contractele pe care voiai să le semneze erau foarte importante?

Da. Sunt. Erau.

Cum Linny nu mai e, averea va trebui revizuită.

Pot să le văd?

Iertați-mă. Sunt confidențiale.

Trebuie să insist.

- Respect pentru decedată. - Nu contează, știu ce conțin.

Tare mă îndoiesc de asta.

Cred că extind custodia ta asupra averii dnei Doyle,

în ciuda căsniciei ei, nu?

Cine ți-a spus?

Sunt Hercule Poirot.

Nu e nevoie să mi se spună. Am ochi și ei văd.

Am creier și gândește. Iar acum are o părere proastă despre tine.

- Crezi că am omorât-o? - Ai omorât-o?

Nu beneficiez de un cent după moartea ei, dle Poirot.

Poți vedea testamentul revizuit. O nașă va fi moștenitoarea.

Soțul ei obține restul, în mod legal.

N-ai să vezi numele meu nicăieri.

Poate intenția nu era să moștenești, ci să ascunzi.

Aveai controlul asupra averii sale uriașe.

Nicio grijă, atâta timp cât nu există nimic nepotrivit,

nicio speculație a loialului văr Andrew într-o perioadă în care piața e în cădere.

Ăsta nu e genul de lucru pe care-l poți dovedi pe un vas.

Te-ai străduit să obții o semnătură

prin înșelăciune, de la Micuța Linny, și nu ai reușit.

Știai că e doar o chestiune de timp

până când ochii ei ageri ar fi descoperit hoția,

doar dacă n-ar fi fost închiși pentru totdeauna.

În poziția mea, dle Poirot,

trebuie să transport deseori obiecte cum ar fi pânze de milioane.

Și au nevoie de pază.

Așa că, dacă voiam s-o omor,

aș fi folosit ăsta.

Un .45.

Da.

Poți pleca.

Un .45.

De ce să fi riscat să se întoarcă după arma lui Jackie, dacă avea ăla?

N-ar fi făcut-o.

Dră Bowers, dacă te pot deranja.

Vrea să vorbească cu mine? Fac un colț acum.

N-ai de ce să te temi. Numai tu ai putea ști ceva de valoare.

Asta ar fi întorsătura șocantă.

- Dacă nu te superi, o să vină singură. - Ba cu siguranță că da.

Aș vrea astea la înmormântarea mea.

Când ați stat de veghe cu mademoiselle de Bellefort,

a făcut amenințări împotriva lui Linnet Doyle?

Nu, amenințările erau împotriva ei.

Voia să se arunce în apă și să nu mai iasă.

De aceea i-am dat atâta morfină.

Ce noroc că erați cu noi!

Câtă vreme ați fost asistentă însoțitoare?

Păi, mă apropii de 10 ani.

Toți cu dna Van Schuyler, așa că par 20.

Slujba mi s-a oferit târziu în viață.

După ce v-ați pierdut averea.

Avere?

Gusturile speciale se obțin gustând,

iar aici tânjiți după trufe și crabi uriași.

De asemenea, rochia dv Chanel,

valiza Vuitton, pantofii Perugia.

Toate, șic acum 10 ani, uzate și cârpite.

Câți ani de când n-ați mai mâncat caviar, ați spus?

Mulți au pierdut averi în timpul crizei.

Mulți, din cauza lui tata Ridgeway cu practicile lui de afaceri fără scrupule.

Poate asta explică reacția dv la închirierea proprietății din Londra.

Cândva se numea clădirea Bowers.

Aveam peste o mie de angajați. Salarii bune.

Eram generoși cu averea, când o aveam.

Atât de mulți ca niște rude.

Unii n-au mai găsit de muncă.

Așa că, da, mi-e dor de caviar.

Dar de ei îmi e și mai dor.

Iar dv, simțindu-vă așa,

responsabilă pentru mademoiselle de Bellefort adormită cu medicamente,

vă puteați mișca liberă pe vas...

ca să găsiți arma și s-o împușcați pe Linnet Doyle...

A cerut în mod expres să vă vadă separat.

- ... în somn. - Dnă Van Schuyler.

- Nu te mai băga! - Un musafir.

Nu poate sta fără dra ei Bowers niciun moment.

Vă rog, luați ceaiul cu noi.

Doar ce m-a acuzat că am împușcat-o pe Linnet.

Nu, nu, nu.

Doar am sugerat o posibilitate.

Nu aprob această interogare.

Adică, cine ești tu să ne interoghezi pe noi?

Eu sunt omul muncii.

Muncitorul abil, eroul propriilor voastre basme economice.

Ei bine, nu-mi place. Nici de tine.

Ar trebui să-l găsești pe ucigașul

finei mele.

Eu n-am avut niciodată copii.

Am avut-o pe Linnet.

Sunteți conștientă, desigur,

că sunteți principala moștenitoare din testamentul lui Linnet.

Acum mă acuzi pe mine de crimă?

- Nu, acuză pe toată lumea de crimă. - E o problemă, recunosc.

Să-mi ucid fina pentru bani?

Am dat deja o avere.

Nu-mi pasă deloc de bani.

Nu văd de ce am continua această conversație. Vino, Bowers!

Stewarzii de pe acest vas păstrează camerele în stare excelentă. Ați observat?

Un personal cu adevărat de prima mână.

E dus cu pluta.

Paturile se fac în fiecare zi,

cearceafurile se împăturesc ca la spital, cu o precizie minunată de 45 de grade.

Spre deosebire, de pildă, de ziua când am plecat,

când paturile au fost făcute cu cearceafurile lăsate să cadă liber.

Dar știți, când am văzut-o pe mademoiselle de Bellefort,

adormită în camera drei Bowers în a treia zi la bord,

patul era făcut ca în prima zi.

De parcă nu se dormise încă în el.

Bouc,

unde ai găsit-o pe dra Bowers când aveai nevoie de ajutorul ei?

În camera dnei Van Schuyler.

Mintea mea se întreabă...

Iată o femeie care se opune cu patimă claselor și materialismului

și totuși ține o servitoare?

Nu.

Servitoarea ei nu e servitoare,

nici asistentă, doar o însoțitoare.

Hai să spunem motivul.

Dragoste.

Nu-ți face griji.

Și știu asta.

E în regulă.

Oamenii omoară pentru dragoste.

Au găsit ceva!

Ce?

Au găsit ceva!

Monsieur Poirot.

- Bravo, tinere! Du-te și spală-te. - Da, dle.

E eșarfa ta.

Dar a dispărut. O caut de când am fost la templu.

E adevărat. N-am găsit-o nicăieri.

A avut o aventură în absența dv.

Eșarfa dv, acum cu găuri de glonț...

Folosită ca să amortizeze zgomotul unei împușcături.

De asemenea, o batistă însângerată

și pistolul de .22 al lui Jacqueline de Bellefort.

Două gloanțe trase.

Ne întoarcem imediat la Assuan.

O, îmi place asta.

Forța deplină a atenției sale totale.

Măreața minte, numai a mea.

Flirtul, oricât de încântător ar fi, nu va avea niciun efect.

O femeie îți arată puțin interes direct

și presupui că e doar pentru a ascunde o vină.

Oricine a fost te-a traumatizat bine.

Masca aia îți acoperă toată fața, nu-i așa?

O știați pe Linnet Doyle de dinainte să veniți să ne întrețineți, da?

- Drumurile s-au intersectat. - N-o plăceați?

Rămân politicoasă.

Monsieur Doyle a menționat un incident cu victima cu mult timp în urmă.

Un motiv de posibilă animozitate.

Lângă piscină, în Kennebunkport.

Vara lui '24, înainte să fiu cineva.

Am cântat la un hotel și m-am gândit s-o duc pe Rosie să înoate.

O fetiță s-a plâns tatălui ei că trebuia să împartă piscina cu o fetiță de culoare.

Ni s-a spus să plecăm și, când nu m-am supus, am fost silită.

Nu eram sigură dacă o să-și amintească. Eu îmi amintesc.

Era 1925.

Își amintește și ea.

Mademoiselle.

V-a făcut de râs în fața ocrotitei dv.

Monsieur Poirot,

dacă trăgeam un glonț în toți cei care m-au criticat

că nu stau în banca mea,

lumea ar fi plină de doamne albe moarte.

Linnet era doar o copilă atunci.

Învățată de un tătic rău.

Dar a devenit prietena mea la pension.

Le-a dat celorlalte fete voie să facă la fel.

Adevărul fie spus,

Linnet era la fel de ușor de urât cum era de iubit.

Eu e posibil să le fi făcut pe amândouă.

Ăsta e un răspuns foarte sincer.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat, mesdames.

Mai era o întrebare. O curiozitate de-ale mele.

Pălăria dv. În stil turban.

De câte ori v-am văzut, ați purtat câte una asemănătoare,

dar nu mai e la modă, nu?

Nu când o port eu.

Mi-ați face pe plac s-o scoateți, vă rog?

E în regulă, Rosie.

Vrea un răspuns pe care îl știe deja.

Calibrul .22, ca cel care a omorât-o pe Linnet Doyle.

L-am folosit, dacă vreți să întrebați.

De două ori ca să mă apăr și o dată la mânie.

Noaptea trecută nu a fost acea dată.

Spuneți-mi dv dacă mint.

Dle Poirot.

- Monsieur. - Întrerupeți într-un moment prost.

Tu ar trebui să fii detectivul, totuși eu am găsit ăsta.

Era acolo, chiar în sertarul din caseta mea,

cu fața în sus ca un gălbenuș.

Știi că nu l-am luat eu.

Nu. De aceea ucigașul l-a returnat în grija dv.

- Mulțumesc. - Doar dacă...

- Poirot. - Dacă ce?

Doar dacă n-ați luat colierul, ca să îndepărtați suspiciunea de dv.

Probele se aruncă ușor peste balustrada vasului.

Oricine a făcut asta și-a dorit să fie descoperit.

De ce ar vrea mama s-o omoare pe Linnet?

Bouc, ai spus că mama ta era furioasă pe Linnet că v-a cuplat.

Madame, Linnet l-a prezentat pe fiul dv unei femei în care nu aveți încredere, nu?

Fii sigur că, dacă aș avea un glonț ca să corectez gusturile lui proaste,

nu l-aș irosi pe dna Doyle.

Mamă, te rog, nu e de ajutor.

Poate. Dar am văzut peisajele dv excelente.

Sunteți o femeie răbdătoare, care obține orice efect dorit în timp.

Care a plănuit atât de atent ca eu să fiu la bordul acestui vas,

dar ca suspiciunile mele să fie deviate în altă direcție.

- Aia e o treabă privată. - E o treabă terminată, madame.

- Ajunge! - Într-adevăr.

Sunt acum pregătit să prezint concluziile

celuilalt caz al meu, mai secret, ca să-l închid definitiv.

Caz secret? Ce?

Ce vrea să spună?

Mamă?

- Monsieur. - Mademoiselle.

Mesdames, vă mulțumesc că ați venit.

Bouc.

O să fac propria mărturisire.

Când ne-am întâlnit la Giza, ți-am spus că sunt în vacanță,

când, de fapt, lucrez de atunci la un caz.

Ce caz?

Tu.

La cererea mamei tale, care m-a sunat supărată acum câteva săptămâni.

Mama, supărată?

Mi s-a cerut să le urmăresc pe Otterbourne,

ca să determin caracterul și potrivirea femeii din industria spectacolului,

care-ți furase inima.

Tu mi-ai făcut asta?

Sunt mama ta. Am făcut mult mai rele.

Ca să le observ,

a trebuit să înghit multe doze de muzică în stil blues,

care, mărturisesc, nu mă așteptam să-mi placă, dar mi-a plăcut foarte mult,

interpretată de madame Otterbourne. A fost neobișnuit, dar foarte plăcut.

De-asta erai în Giza.

Cum ne-am întâlnit „întâmplător”.

Îmi pare rău.

Trebuia să te fac să vezi cum e.

Spune-i, detective!

O să-ți spun, Bouc.

După ce am observat-o pe Rosalie Otterbourne

și i-am inspectat registrele contabile...

Da, știu, iertați-mă, vă rog, madame.

Ce?

... îți pot spune că joacă des jocuri de noroc, însă câștigă frecvent.

Bea puțin, dă bacșișuri bune, își plătește angajații

și impozitele la timp până la ultima centimă.

Este sârguincioasă, directă.

În afaceri, poate chiar virtuoasă.

Deși la pian, din păcate, amatoare.

Iar mama ei adoptivă, bea excesiv, de două ori pe săptămână sau mai mult.

Fumează țigări din diverse compoziții.

Și cred că două dintre căsniciile ei n-au fost, cred, finalizate strict legal.

Dar are o personalitate magnifică.

Încă nu știu cine a ucis-o pe Linnet Doyle.

Dar știu asta:

Rosalie e irevocabil îndrăgostită de fiul dv și îi e superioară în virtute.

E mai mult decât potrivită. E o descoperire.

Nu era de ajuns că eram fericiți.

Nu aveam încredere în ea. În ciuda detectivului, tot nu am.

O iubesc. Asta trebuie să însemne ceva.

De ce?

Corintenii au greșit în toate privințele. Dragostea nu e răbdătoare și bună.

Invidiază și se laudă și nu-i pasă cine e pus la pământ.

Mânie, e iritabilă, ține socoteala fiecărei greșeli împotriva ei

și, Dumnezeule mare, eșuează!

La fel de sigur cum chipul îmbătrânește, dragostea eșuează.

Chiar își dorește permisiunea dv, dar nu are nevoie de ea.

Cum nici eu nu trebuie să mă ridic la standardul dv.

Sau al dv.

Și eu am avut șansa să vă observ.

Vreți să știți ce cred eu despre caracterul dv?

E obsesiv, vanitos, încrezut,

singur dintr-un anumit motiv.

Un ciudățel egocentric,

detestabil, obositor, bombastic.

Cum îndrăzniți?

La o parte!

Mademoiselle, dacă-mi permiteți.

Dră Otterbourne, vă datorez o explicație.

Vă rog. Dați-mi voie să-mi cer scuze.

Ați mai întâlnit un bărbat care-și spune numele la fel de des ca Hercule Poirot...?

Confirmat.

E Louise Bourget.

Nu sunt semne de înec.

Au aruncat corpul în apă după. Probabil s-a prins în elice.

A fost ucisă la bord. În ultima oră.

Bani.

Plini de sânge.

Louise Bourget a insinuat

că e posibil să fi văzut ucigașul scăpând.

Dacă așa este, poate și-a oferit tăcerea pentru o sumă de bani.

Un șantaj.

Numai că ucigașul a preferat tăcerea ei absolută.

Gâtul tăiat perfect. Lama...

... scurtă.

Foarte ascuțită. Ca un...

Ca un bisturiu.

Tu!

Tu le-ai omorât!

A fost bisturiul lui!

A omorât-o pe Louise!

Și ea l-a văzut plecând din cabina lui Linny.

Ai mințit întruna de atunci.

În tine n-ar fi trebuit să aibă încredere Linnet.

I-am spus mereu că firma ta o mulge de milioane.

Criminalule!

O să te omor!

Încetați!

Lasă-mă!

Hei! Hei! Hei!

Aveți puțin respect!

Câți mai trebuie să moară până faci ceva?

I s-a tăiat gâtul cât tu mă luai la rost.

Se străduiește.

Să se străduiască mai mult,

altfel, o să ajungem toți într-o închisoare egipteană.

Dacă nu vrei să numești criminalul, am s-o fac eu.

Nu.

- O iubea pe Linnet prea mult. - Uite și motivul.

Uitați, tăceți toți din gură și lăsați-l pe Poirot să muncească.

În orice caz, o să ajungem în port până dimineață.

Deocamdată, cel mai sigur e să stăm în cabinele noastre, cu ușile încuiate.

A fost logodită o perioadă.

Va trebui să-i scriu și să-i spun că... a murit.

Erau despărțiți, dar ar vrea să știe.

E drăguț din partea ta.

E oribil. Totul, oribil.

Cine ar putea face așa ceva?

Trebuie să ai o teorie, monsieur Poirot.

Nu-i așa?

Mai am de efectuat un ultim interogatoriu.

Viteză maximă!

Deoarece am lăsat afecțiunea

să-mi afecteze claritatea gândurilor în anchetarea ta,

te rog să fii martor la această chestionare.

De când o știai pe Linnet Doyle?

- Sunt suspect acum? - De când o știai pe Linnet Doyle?

Îți cunosc trucurile.

Am mai văzut jocul ăsta din partea aia a mesei.

De mult timp.

Nu eram apropiați, doar ne cunoșteam bine.

Părinții mei îi considerau pe ai ei egalii lor,

așa că am crescut la aceleași petreceri și am ajuns să pupăm prietenii celuilalt.

Nu mă poți prinde cu nimic, pentru că nu am făcut nimic.

Așa că întreabă-mă orice vrei.

Unde ți-e haina?

De ce nu ai trezit-o pe Linnet când Simon a fost împușcat?

Poirot...

- N-o face! - Soțul ei a fost împușcat.

Ai atâta compasiune pentru fostul logodnic al lui Louise Bourget,

încât ții să-l informezi despre soarta ei.

Totuși, nu ai aceeași compasiune pentru Linnet.

Am crezut că doarme. A spus că luase un somnifer.

Aiurea!

Doamne, cât m-am bucurat să te văd, Bouc!

Dar mă minți!

Mă minți în față!

Iar acum devii prada mea.

Ce s-a întâmplat? A omorât-o pe Linnet?

Tu și Rosalie ați făcut-o?

Nu, ea e onestă. Prea mândră, ca să trăiască bine din furt.

- Tu singur ai făcut asta. - Nu, n-am făcut-o.

Te-ai întors singur în salon să cauți pistolul și l-ai găsit.

Apoi te-ai dus în cabina soților Doyle ca s-o informezi pe Linnet despre Simon.

Dormea. Ai văzut colierul. Ai fost asaltat de ispită.

- Dar ea s-a trezit și ai împușcat-o. - Nu e adevărat. Nu așa...

Numai că Louise Bourget te-a văzut plecând și a cerut bani.

- În schimb, i-ai adus lama. - Nu, n-am omorât...

Două crime! Doar ca să ai o avere furată, ca să nu-i ceri voie să te însori,

ci doar binecuvântarea ei.

N-am omorât pe nimeni.

N-am găsit nicio armă. Nu asta s-a întâmplat.

Nu, n-ai omorât pe nimeni.

Uciderea lui Linnet a fost premeditată.

Era nevoie de o sincronizare perfectă, o eșarfă furată.

N-ai omorât-o, dar ai fost în cabina soților Doyle

și ai găsit-o pe Linnet deja moartă.

Ai știut înaintea tuturor că a fost omorâtă.

Dar, în loc să chemi ajutor...

... ai luat colierul.

După ce ți-am spus de percheziționarea cabinelor, ai încercat să-l înapoiezi.

Dar ai dat peste Louise Bourget certându-se cu cineva, cerând bani.

Ai văzut cum i s-a tăiat gâtul.

Ai văzut-o ucisă.

Știi cine a omorât-o pe Louise?

Dar n-ai putut spune fără a recunoaște furtul,

așa că l-ai ascuns în camera mamei tale, crezând că nu va fi învinuită.

În timp ce tu ai păstrat tăcerea.

Numai că aveai sângele lui Louise Bourget pe haină.

Dacă...

Dacă recunosc asta, dacă spun...

Vei suferi pedeapsa pentru furt. Vei face închisoare.

O s-o pierd pe Rosalie.

Te iubește.

Nu pot...

Nu poți lăsa un ucigaș să scape, ca să te aperi pe tine.

Am vrut să-ți spun.

Mă gândeam doar...

Mă gândeam doar cât de fericiți am fi fost.

Puteam să fugim și să ne căsătorim.

Fără obligații. Aveam să fim liberi.

O prostie!

A fost așa o prostie, știu.

Cu cine ai văzut-o?

Ai fost un prieten cumplit, Poirot.

De ce a trebuit să mă înveți să fiu bun?

Cu cine?

N-ai putea înțelege niciodată...

... ce ar face oamenii din dragoste.

Haide!

Nu.

Mon ami, Bouc.

Bouc?

Am auzit focuri de armă.

- Am auzit un foc de armă. - Ce se întâmplă?

L-ai prins?

Poirot, ai prins făptașul?

Ce e?

A fost cineva rănit?

N-am mai văzut pe nimeni atât de fericit ca el...

... când era cu tine.

Mi-a spus cât spera să fiți și dv fericit într-o zi.

Că o să vă săturați să fiți doar un detectiv rece.

Și să fiți uman, în schimb.

Nu vă vreau fericit.

Vreau să găsiți făptașul.

Arma ta l-a împușcat.

Era arma lui!

- Eu eram aici! - Arma lui!

- Eram aici. - Nu, nu te cred.

Tu erai acolo. M-ai văzut. Spune-i!

E adevărat. Era aici.

Nu.

Pistolul meu era în valiza mea, în cabina mea și...

De ce ți-ai lăsa arma cu un ucigaș la bord?

Pentru că...

... aveam să fim în port până la răsărit.

Dacă poliția locală ar fi văzut un om de culoare cu o armă,

m-ar fi împușcat înainte să văd vreun ștreang.

Ai eșuat...

... cu fiecare datorie a ta.

Prietenul lui.

Am eșuat într-adevăr.

Linnet Doyle.

Louise Bourget.

Bouc.

N-am să-l mai dezamăgesc acum.

Criminalul e aici.

Și va rămâne aici.

Dra Otterbourne are dreptate. Îmi place să vorbesc.

Un public.

Sunt vanitos.

Îmi place ca lumea să mă audă cum soluționez o crimă și să spună:

„Vedeți cât de deștept e Hercule Poirot? ”

Dar tot ce vreau acum, și aș da orice pentru asta,

e o conversație

cu Bouc.

Aș păși apăsat și aș spune: „În jurul unei persoane ca Linnet Doyle”

„există atât de multă ură conflictuală și gelozii. ”

„E ca norul de muște, bâzâind, bâzâind. ”

Și el ar râde de mine.

„Atunci, joacă-ți jocurile inteligente”, ar spune el.

„Pune întrebările tale până se ivește cea bună. ”

„Cine ar vrea s-o omoare? ”

„Cine ar fi putut? ”

Și apoi aș întreba și aș înțelege. Da, Bouc mi-a arătat prea târziu.

O persoană îndrăgostită ar face orice.

Dragostea ne împinge să facem lucruri nesăbuite. Pripite.

Un bolovan cade. Pripit. Louise, ucisă. Nebunie. Bouc, împușcat.

Crezusem că identitatea ucigașului dnei Doyle era vădită.

Vărul Andrew Katchadourian.

Făcând ce a făcut la Templul lui Abu Simbel,

unde s-a îndepărtat singur, disperat.

Unde a văzut o oportunitate, sperând să-și ascundă păcatele sub o piatră...

... a împins una.

Nu știu ce-a fost în mintea mea.

Nu gândeam!

I-am văzut dedesubt.

Și slavă Domnului că am ratat!

Și trebuie să știți toți...

N-am omorât-o eu. N-aș face niciodată asta.

O iubeam.

N-am omorât-o eu!

Nu, n-a fost el.

Uciderea lui Linnet Doyle n-a fost impulsivă. A fost plănuită metodic.

Detaliile, orele, gloanțele, alibiurile.

Dar plănuită de cine?

Apelez la Bouc încă o dată.

De ce l-ai pictat într-o haină verde?

Purta roșu pe piramidă.

Vopseaua mea roșie lipsea.

A fost furată...

... de ucigașul lui Linnet Doyle.

De soțul ei, Simon Doyle.

Eu?

Asta e ridicol!

Cum se poate? A fost împușcat.

Da, asta știm sigur.

Ceea ce nu știm sigur este când

sau ce a făcut după ce am crezut că a fost împușcat.

Gândiți-vă...

Madame Doyle a raportat că soțul ei era supărat pe Louise din cauza unei oje

lăsate la hotel. De ce i-ar păsa lui?

Pentru că madame Doyle era dată cu ojă roșie ca sângele,

care avea, pentru el, o utilizare anume.

ROȘU CARMIN

Cu oja lipsă, vopseaua dnei Bouc trebuia să fie de ajuns.

De asemenea, nu s-a așteptat ca soția lui să invite un detectiv la petrecere.

Așa că, pentru a fi sigur, m-a adormit. Un singur pahar de șampanie,

la insistențele lui, m-a trimis în pat cu capul vâjâind,

amețit, pentru numărul lui.

Dră Otterbourne, ați văzut un foc de armă. L-ați văzut pe Simon prăbușindu-se.

O batistă plină de sânge pe piciorul lui. Moment în care l-ați lăsat.

Ocupată cu Jackie și găsirea doctorului. Asta i-a oferit ucigașului câteva momente.

Doar de atât avea nevoie. A ridicat pistolul.

A fugit în cabina soției sale.

Simon...

Și a împușcat-o în tâmplă.

Erau urme de arsură pe rănile lui Linnet Doyle.

Eșarfa lipsă le-ar fi eliminat, dar n-a fost folosită pe ea.

A fost folosită aici, ca să amortizeze sunetul altui foc.

- Ce este, Bouc? - A avut loc un accident.

S-a întors aici,

ca să ia eșarfa pe care o ascunsese înainte.

A luat arma încă o dată și a tras în propriul picior.

După care, a înlocuit un glonț în armă, ca, dacă era găsit,

să numărăm nu trei, ci două focuri care am crezut că s-au tras.

Apoi a înfășurat batista, eșarfa și arma,

și le-a aruncat în apele Nilului.

Apoi s-a pregătit pentru sosirea doctorului Windlesham.

M-a împușcat!

Nu-mi pot mișca piciorul.

Alibiul era asigurat, evitai suspiciunea. Și te-ai asigurat să fie mulți suspecți.

Ai încurajat o listă de oaspeți, nu simpli prieteni și rude,

ci, în exclusivitate, doar cei care-i purtau pică soției tale.

Până și animatoarea noastră. Toți arătând atenția noului soț.

Vină aparentă în toate direcțiile, în afară de a ta.

Ești nebun!

Că m-aș împușca singur și, cumva, i-aș fi omorât pe Louise și Bouc.

Are dreptate.

Nu i-ar fi putut omorî.

Nu el i-a omorât.

A doua și a treia crimă au fost comise de complicele lui de la bun început

și, cred eu, de creierul din spatele acestui întreg complot ingenios.

Jacqueline de Bellefort.

Cândva iubita lui. Încă iubita lui.

Făcându-le cunoștință. Urmărindu-i. Găsindu-i la bordul acestui vas.

Împușcându-l pe Simon cu un glonț orb.

Totul pentru a crea două alibiuri incontestabile.

Soțul îndurerat lăsat să moștenească averea soției lui

și apoi, cu timpul, să se însoare cu femeia iubită.

Pe care a iubit-o mereu.

Când am întrebat-o pe Louise Bourget dacă văzuse ceva, a dat un răspuns curios.

„Dacă aș fi ieșit din cabină, poate i-aș fi văzut criminalul. ”

Nici da, nici nu, ci o amenințare voalată la adresa criminalului lui Linnet,

care era prezent în încăpere.

Simon Doyle.

Care, apoi, a asigurat-o că se va ocupa de ea.

Și, într-adevăr, a făcut-o.

Imediat ce a putut, Simon i-a trimis un mesaj lui Jacqueline,

avertizând-o de noul pericol.

Spunându-i unde să găsească arma.

Și apoi, când Bouc...

Când Bouc a detectat cine a omorât-o pe Louise, Simon a strigat...

Haide!

... un avertisment complicei lui...

... care l-a împușcat pe Bouc în gât...

... înainte s-o dea în vileag pe Jacqueline de Bellefort.

Mi-ai omorât fiul?

O să mori pentru asta.

Rosie, te rog.

Jur.

Jur.

Nu se poate să-l credeți.

Nu are nicio dovadă.

Adevărat. Am doar o armă scufundată, ștearsă de amprente, da.

Dar a venit cu un cadou.

Batista.

Apele calde ale Nilului primăvara ar face culoarea sângelui de un maro spălăcit.

În aceleași ape misterioase, vopseaua roșu carmin se decolorează

în roz.

O, ce deștept e Hercule Poirot!

Ambiția a fost a ta sau a lui?

Avea nevoie de lucruri.

- Eu aveam nevoie de el. - Nu ți-a păsat niciodată de bani.

Însă lui nu-i puteai refuza nimic.

Nici măcar un plan, când el n-a putut concepe unul singur.

Simon, ce facem?

Hai să mergem!

- O să ne aresteze. Vom fi despărțiți. - Coborâm de pe vas acum și fugim.

Haide!

E în regulă, Simon. Dă-mi-l mie.

Ascultă-mă!

Putem reuși.

Trebuie să plecăm acum și trebuie să fim puternici.

Putem să fim puternici.

Putem să fim puternici.

Te iubesc.

Îmi pare rău că ați devenit atât de bogată.

- Nu e ceva ce nu pot îndrepta. - Poate o să păstrăm ceva.

Vino!

Mă vor aresta acum?

Nu.

Atâta timp cât îi reglezi treburile corect

și înapoiezi ce datorezi.

Te întorci la Londra, doctore?

Nu mai e nimic pentru mine la Londra.

Africa de Vest. Poate pot face puțin bine acolo.

Aș vrea să nu fi avut ocazia să te văd muncind.

Poate...

LONDRA ȘASE LUNI MAI TÂRZIU

- Pe curând, Syd! - Mulțumesc mult.

Ne vedem peste câteva zile.

Spune formației încă un cântec, apoi să încheie repetițiile.

Ai grijă, dle!

Am închis, prietene.

Subtitrare: Retail