All language subtitles for [Romanian] Sfântul Nicolae - Chipul blândeții #filmdocumentar

Sfântul Nicolae
Chipul Blândeții

Cele mai multe lăcașuri de cult din țara noastră îl au ca ocrotitor.

Aproape un milion de românii îi poartă numele.

Este cel mai iubit sfânt al creștinătății, nu numai de ortodocși, ci și de catolici și protestanți.

Cu toții îi ținem sărbătoarea în aceeași zi, 6 decembrie.

Sfântul Nicolae este atât de puternic prezent în credințele și în viețile oamenilor, pentru că el este viu acum.

Fiecare generație și l-a imaginat într-un anumit fel în continuă schimbare de-a lungul secolelor.

Este chipul care a inspirat tradiția lui Moș Crăciun.

Cum un bărbat sfânt din Asia Mică a devenit un simbol mondial al sărbătorilor creștine?

Este o născocire a imaginației, o figură legendară sau o personalitate istorică reală?

Nu este numai așa că cineva a spus Sfântul Nicolae este luna cadourilor și de aici.

Nu, avem temei pentru care Sfântul Nicolae este perceput ca dăruitor, ca cel care dă daruri, oferindu-și toată averea fără să condiționeze nimic.

La o simplă căutare pe Google a numelui Sfântului Nicolae aflăm sute de milioane de rezultate.

De ce atâția oamenii îl iubesc și îl cinstesc ca pe cel mai mare între Sfinții?

Niciun înscris, niciun text de a lui nu a ajuns la noi și totuși cultul Sfântului Nicolae s-a extins extrem de rapid.

este cunoscut în tradiția apuseană ca fiind cel ce dăruiește și face daruri tuturor copiilor, nu numai celor care sunt cuminți sau care au nevoie,

ci tuturor copiilor, așa cum a fost calchiat în tradiția modernă, și anume ca Moș Crăciun sau Santa Claus, Sfântul Nicolae, Sfânt San Nicolas.

Ce are de-a face Sfântul Nicolae cu toți acești moși?

Care este legătura dintre viața sa reală și legende?

El este, dacă vreți, energia aceasta a darului, bucuria darului, pentru că, prin excelență, Sfântul Nicolae este perceput ca dăruitor.

Toate sursele sunt de acord asupra unui punct.

Nicolae a fost un om bogat de o generozitate neobișnuită, căruia i-a plăcut să dăruiască și să ajute ori de câte ori a putut.

Cine este Sfântul Nicolae?

E greu să spui ceva nou despre Sfântul Nicolae în condițiile în care toată lumea marșează pe această idee

că a fost blând, că a fost bun, că a fost iertător, că a fost bucuros.

Dar cred că starea care vine până la noi este starea de sfințenie, care ți-o dă propria viață, modul în care ți-așezi viața.

Și cred că ce rămâne interesant de privit astăzi în contemporaneitatea noastră la Sfântul Nicolae este tocmai

dorința lui de a fi prezent.

Primul sens pe care Sfântul ni-l propune este tocmai persoana noastră,

modul în care noi reușim să ne dăruim unei societăți, unei familii, unui sens.

Întâlnirea cu Sfântul îți propune acest lucru, să vezi în ce realitate te scalzi tu ca om.

Despre Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei nu se cunosc fapte istorice cu caracter cert.

Textele patristice nu-l evidențiază în mod deosebit, iar elementele biografice au apărut destul de târziu.

Faptul care contrastează în mod...

tulburător cu anvergura, cu răspândirea cultului Sfântului Nicolae în lumea creștină,

atât în răsărit cât și în Occident, devenind unul dintre cei mai populari sfinți,

după anumiți predicatori medievali, chiar cel mai popular personaj sfânt în Biserica Creștină după Maica Domnului.

Din punct de vedere istoric, într-adevăr, lucrurile sunt deschise, cercetării și astăzi,

pentru că având o abordare atât de vie din perspectiva experienței, de fiecare dată textele istorice au fost depășite de prezent.

Un text istoric vorbește despre ce s-a întâmplat.

Experiența cu Sfântul Nicolae este tot timpul despre ce este acum, pentru că acum Sfântul Nicolae intervine în viața ta.

Este mare făcător de minuni și vindecător.

de boli scapă din situații negative, în modul concret, familii, marinari, copii, negustori.

Cei mai venerați sfinți în lumea bizantină nu sunt marii teologi.

Sunt marii făcători de minuni.

Ne gândim la Sfântul Nicolae, la Sfântul Spiridon, în raport cu, eu știu, poate Sfântul Grigore Teologu, Sfântul Maxim Mărturisitoru,

Care sunt Stâlpi,

Sf. Grigore al Nisei, cei mai mari teologi ai Bisericii,

stâlpi ai Bisericii din punct de vedere al credinței, dar care nu s-au bucurat niciodată de un cult deosebit.

Deci, sigur, toate cele din urmă, toate este o lucrare providențială a Lui Dumnezeu care rânduiește lucrurile așa cum știe mai bine.

Sufletele noastre

În scrierile despre viața Sfântului Nicolae sunt doi Nicolae,

un Nicolae din Mira Lichiei și un Nicolae din Sion care a trăit în Pinara sau Sion două secole mai târziu.

Acestor Nicolae li se amestecă viața și li se adaugă câteva lucruri.

Bune, fără îndoială, dar e bine să știm care sunt punctele de reper ale vieții Sfântului Ierarh Nicolae.

este fenomenul care apare în secolul X, în agiografia bizantine, deci asta mi-e clar,

în care până atunci avem niște informații în anumite surse despre Sfântul Episcop,

după care o viață care circulă din secolul VI a Sfântului Nicolae de Sion.

În secolul X încep să fuzioneze în anumite surse aghiografice și cumva să

Cam de-acolo înainte nu s-a mai făcut distincție.

Nu mai există Sfântul Nicolae de Sion.

Există doar Sfântul Nicolae al Mirului, unul singur, care absoarbe viața, detalii biografice,

inclusiv părinții Epifanie și Nona, care sunt ai Sfântului Nicolae de Sion,

care era nepot de episcop, episcop din Mira, dacă nu mă înșel.

Nu se poate stabili un link.

cu Sfântul Nicolae al Mirelor, despre care nu se știu concret, istoric vorbind,

decât anumite aspecte, anumite detalii aghiografice, nu se știe când s-a născut,

nu se știe când a murit cu precizie, se aproximează.

Nicolae al nostru, cel pe care îl prăznuim în fiecare an la 6 decembrie,

s-a născut în jurul anului 270 în Patara, un oraș port în sudul Turciei foarte important pe atunci,

situat la doar câțiva kilometri de Demre sau Mira Lichiei, locul unde se află și mormântul său.

Așadar, viața lui Nicolae începe chiar de aici.

să fie avut câțiva ani când Nicolae pășea pentru prima dată pe sub coloanele templului lui Apollo,

astăzi doar niște pietre scăldate în lumina soarelui.

Despre familia sau primii ani ai celui care ne-a bucurat copilăria nu cunoaștem aproape nimic.

Era prea mic când părinții săi au murit, nici nu-și mai amintea chipul lor.

Dacă n-ar fi fost dragostea pentru Dumnezeu care îi umplea toată inima, probabil ar fi căzut într-o deznădejde amară.

Micuțul Nicolae refuza să se joace asemenea celorlalți copii, părea să fie de altă alcătuire, desprins de cele lumești.

Un episod păstrat din copilăria lui se referă la comportamentul său atunci când era alăptat.

Miercurea și vinerea, Nicolae se hrănea doar odată pe zi.

Semne ale normalității dăruirii vieții lui Hristos în acele vremuri.

Desigur, greu de înțeles astăzi pentru copilul modern și împuibat cu tot felul de surogate alimentare.

Din pântece se pregătește omul,

Ceea ce nu se pune în evidență astăzi, se pierde din valoare, ori

Această familie, ne spune aghiograful, că părinții lui erau creștini,

erau plăcuți înaintea lui Dumnezeu, de unde se vede că au pregătit cumva venirea acestui copil.

Orice om este chemat la mântuire și orice om este chemat la un soi de apostolat

pe care trebuie să-l desfășoare lumea aceasta.

Dar în cazul Sfântului Nicolae s-a arătat de mic acest lucru,

și-a arătat de mic această dimensiune a sa, a cooperării sau căutării lui Dumnezeu.

Poate din timpul copilării, datorită educației primite, poate datorită sensibilității,

că fiecare dintre noi avem predispoziții către anumite sensibilitate.

Tot așa și Sfântul Nicolae și-a dorit, probabil, să-i slujească lui Dumnezeu de mic.

Una dintre cele mai vechi surse istorice care îl menționează pe Sfântul Nicolae

este un text de istorie romană care povestește despre o rebeliune a lui Nepoțian în cadrul dinastiei Constantiniene.

Povestește, de fapt, istoria venirii unor generali în Lichia, între care este și acest Nepoțian, actorul principal al rebeliunii respective,

modul în care îl întâlnesc pe Sfântul Nicolae, modul în care se povestește intervenția episcopului Mirei Lichei

pentru salvarea a trei nefericiți care au fost condamnați foarte ușor, pe nedrept de către comandantul roman al Mirei la moarte.

Așa a intrat în istorie Sfântul Nicolae, ca un milostiv.

și milostiv a rămas toată viața.

În secolul al III-lea, prin Patara treceau toate grânele Imperiului Roman.

Între localnicii acestui oraș port cu tot felul de vicii și obiceiuri dedicate desfrâului,

tânărul Nicolae se distingea în mod deosebit.

Nu era deloc sărac, ci foarte bogat.

Devenise un tânăr răvnit de fetele din oraș.

Cine nu și-ar fi dorit atunci un viitor soț fără obligații și cu bani mulți?

În vremea aceea, în Patara, trăia un bărbat care avea trei fete de măritat foarte frumoase și nici un ban pentru a le da zestre.

Parte integrantă a jocurilor maritale și atunci și acum.

Din cauza că își pierduse toată averea, voia să le trimită la o casă de toleranță pentru a-și regla cât de cât situația financiară.

Cele trei fete erau vecine de stradă cu adolescentul Nicolae, ba mai mult, cea de-a treia era prietenă foarte bună cu Nicolae,

Până la urmă Nicolae nu e un personaj mitologic, a trăit, ca noi, cu frici, cu angoase, cu slăbiciuni.

Nicolae aude într-o zi că fata cea mare urma să fie vândută de tatăl său unui proprietar de nave, bătrân și urât ca întotdeauna, dar plin de bani.

Într-o noapte ceţoasă în care trebuia să aibă loc înţelegerea,

apăru la fereastra casei un necunoscut şi lăsă un săculeţ cu bani pe pervazul geamului.

Era mai mult decât datoria tatălui şi îndeajuns cât să facă şi nunta fetei.

Însă după un scurt timp, îi vine rândul şi celei de-a doua.

Din nou tatăl rămâne îndatorat şi iarăşi apare o mână necunoscută, pune banii pe pervazul geamului şi pleacă fără să fie văzut.

toate ca toate.

Dar când aude Nicolae că și cea de-a treia urma să fie vândută vină din nou și lasă punga cu galbeni pe pervazul geamului.

Doar că de data aceasta ceața se ridicase și tatăl îl vede pe Nicolae, cel care-i salvase toate fetele.

O noapte pe care tatăl nu avea să o uită în veci, cum ar putea.

Cred că asta ne învață Sfântul Nicolae.

Poți să faci lucruri în discreție.

Noi am făcut din ele lucruri publice, ca să vedem că se poate.

Dar cred că Sfântul marșează mai mult pe lucrurile astea ascunse.

Partea nevăzută decide totul.

Discreția arată un suflet sensibil.

Apoi mai arată că poți să faci lucruri fără să aștepți o recompensă.

Ceea ce e un lucru pe care ar trebui să-l învățăm astăzi, că toți așteptăm recompensă.

Pentru orice lucru pe care îl facem, pentru orice zâmbet pe care îl dăm,

pentru orice cuvânt bun, așteptăm recompensă, așteptăm să fim validați.

Sfântul nu a avut nevoie de validare, însă și viața lui a fost o validare.

De aceea poate că a rămas și în biserică atât de cunoscut.

Vestea salvării celor trei adolescente de la prostituție se răspândi de-ndată.

Din om în om, din gură în gură, toată patara voia de ce făcuse Nicolae.

Bineînțeles, tatăl fetelor se gândea că acest băiat i-ar putea fi ginere, însă gândul lui Nicolae era în altă parte.

Se hotărâse să-i dăruiască domnului inima de-abia ieșită din adolescență.

De dragul lui Hristos, Nicolae a ales alt drum, chiar dacă asta însemna să sufere și să pierdă prietenii.

Cale de-o noapte şi-o zi merse Nicolae pe jos ca să ajungă din Patara în Mira Lichii.

La acel moment, mitropolitul locului, unchiul său, Teofil, trecuse la Domnul.

Şi cei câţiva episcopi se certau care dintre ei să fie mai marele lor.

până când cel mai bătrân hotărâ să fie ales episcop primul creștin care va intra a doua zi de dimineață pe poarta bisericii.

Acel om fusese chiar Nicolae.

Un necunoscut devenea episcop, nu din voia sa și nici din a celorlalți ierarhii, ci din voia lui Dumnezeu,

dovadă că ierarhia bisericii nu este disponibilă la voia întâmplării sau a politicului.

Este adevărat și faptul că în secolul al III-lea nu aveam de a face cu ceea ce noi am numit azi

o biserică instituționalizată, dar nici cu o turmă fără de căpătâi.

Nicolae a fost hirotonit direct episcop.

În toată istoria bisericii au existat extrem de puține excepții de arhierei aleși din condiția de laici,

între care cei mai cunoscuți sunt Nicolae, Severus și Ambrozie.

Odată ajuns episcop Nicolae își păstrase aceleași obiceiuri.

Mânca puțin, cumpătat, se îmbrăca modest, iar nu în puține rânduri prelungea rugăciunile cu priveghiere de toată noaptea.

Tinerețea încă îi oferea forța să treacă peste nopțile de priveghiere și poate peste multele nereușite.

E greu să credem că diavolul nu avea ale sale mijloace în a-l încurca pe inimosul Nicolae.

Faima tânărului arhiereu al Mirelor creștea tot mai mult.

Oamenii începuseră să-i caute sfatul și puterea duhovnicească, doar că nu acestea erau gândurile lui,

ci acelea de a le umple oamenilor inima de Hristos.

Sunt multe dificultăți privind desfășurarea cronologică a faptelor, însă pentru locuitorii Mirei ar fi contat atât de puțin aceste lucruri.

Nu aveau nevoie să știe prea multe despre Nicolae.

Pentru ei, tânărul episcop însemna un fel de asigurare de viață într-un oraș port la mare.

Nicolae potolea furtunile, scutea impozitele, garanta veniturile și chiar viața, viitorul și prosperitatea întregii comunități.

Multe binefaceri s-au revărsat din mâinile minunatului episcop.

Mulțimii de oameni se năpusteau asupra sporitului avă.

Erau de toate vârstele, pentru că suferința nu cruță pe nimeni.

Nicolae a înțeles că trebuie să iubească, nu pentru el, nu pentru faima sa, nu.

Asta, de fapt, ne cere nouă Hristos.

Ați ajutat pe cel sărac, l-ați adăpat pe cel însetat, l-ați cercetat pe cel din temniță, l-ați căutat pe cel bolnav?

Adică Hristos identifică cu cei din jurul nostru.

Și atunci când ne punem în slujba al seminilor noștri, ne punem în slujba lui Dumnezeu,

Asta este ce are Sfântul Ierarh Nicolae, această bunătate, această blândețe și așa au fost și împropriate către creștini.

Pentru un Ierarh cu agenda plină, liturghia de fiecare zi era singura clipă când Nicolae își trăgea sufletul.

Încerca să-și găsească momente în care să rămână singur cu Hristos.

Între anii 312 și 315, înainte de a participa la primul sinod ecumenic,

tânărul arhiereu avea să ajungă la locurile Sfinte.

Așteptase clipa asta ani de zile, să ajungă și să se închină exact în locurile unde a trăit Hristos.

Conform tradiției noastre, Sfântul Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, vizitând Sfintele Locuri

a venit aici, în cetatea noastră, Beyt Jala, și a rămânas pentru un timp,

până în clipa în care a primit poruncă dumnezeiască să se întoarcă în Mira Lichiei.

Biserica de aici, dedesubtul căreia se afla peștera Sfântului Nicolae, întrucât, conform tradiției,

Sfântul Nicolae s-a adăpostit în această peșteră.

a fost construită în secolul al IV-lea de Sfânta Elena,

adică în timpul Împăraților Constantin și Elena, despre care se spune că este a patra biserică

din această regiune a Betleem-ului.

Exact în grota aceasta a locuit timp de vreo 4 ani marele ierarh al Mirelor Lichiei.

Se pot observa urme ale bazilicii din secolul al V-lea si pestera pardosită cu mozaic din perioada bizantină.

Peștera în care a locuit a devenit loc de pelerinaj pentru multe oameni și loc de refugiu pentru locuitorii orașului.

După aceea, Sfântul Nicolae a fost considerat patronul spiritual și ocrotitorul orașului Beit Jala.

Prezența lui a fost puternică și a fost simțit ca ocrotitorul și apărătorul orașului,

mai ales în perioadele grele de război.

Cel mai recent eveniment în care am simțit prezența Sfântului Nicolae, a fost în anul 2002

În timpul celei de-a doua Intifade, când într-o zi,

în timpul Sfintei Liturghii de duminică, orașul a fost bombardat.

Cu toate acestea, niciunul dintre obuzele căzute pe biserică

și în oraș nu au explodat și nimeni nu a murit.

Oamenii au continuat liturgia și au plecat acasă în siguranță.

Sfântului Nicolae săvârșește foarte multe minuni în orașul nostru.

Din acest motiv, locuitorii cetății Beyt Jala, creștinii din împrejurimi, chiar și musulmani

din această regiune a Sfântului Nicolae cred cu tărie.

Foarte mulți vin la biserica noastră, nu numai creștini, așa cum am spus

ci și adepții altor religii vin la biserica noastră

să se închine, să aprindă lumânări și să-și împlinească făgăduințele făcute Sfântului Nicolae

în urma multor minuni săvârșite de sfânt pentru ei.

Crezul/Creed/Geloofsbelijdenis

Așa arată crezul de la Niceia din anul 325.

Cine nu știe oare că măcar un cuvânt din crez îi aparține Sfântului Ierarh Nicolae?

Era în anul 325, când împăratul Constantin i-a convocat la sinod,

adică la o ședință, pe toți episcopii din imperiu.

Pentru că episcopii reprezentau toată lumea creștină pe atunci s-a numit ecumenic.

S-au adunat astfel la Niceea, un oraș din Asia Mică, numit azi Iznic,

318 părinți care aveau să clarifice adevărul teologic

pus la îndoială de un anume preot din Alexandria, Arie, foarte obraznic.

Acesta susținea că fiul este inferior tatălui, că a fost creat și că a fost o vreme în care fiul nu exista.

Toți creștinii erau cutremurați la acea vreme, cum împăratul Constantin,

mai presus de orice dorea pacea, se hotărâ să organizeze un sinod ecumenic.

Nu era bătrân, dar se apropia de 50 de ani când Marele Nicolae a luat parte la primul sinod ecumenic.

O mențiune pe care o găsim la Teodor Lectorul sau Citețul,

un autor bizantin de mijloc de secol VI, la care găsim o listă un pic lărgită

a episcopilor participanți la sinodul I ecumenic de la Nicea din anul 325,

lărgită în raport cu istoricii bisericești anteriori, Socrates, Sozomen, Teodoret al Cirului,

în care listă regăsim și numele Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.

Cercetarea istorică foarte serioasă, venită din zona austriacă sau occidentală în general, avea să confirme în sec. XX

că este cea mai apropiată de adevăr listă pe care o putem avea acum

legată de sfinții care au fost prezenți la Sinodul I ecumenic

și descoperirea textului lui Teodor Lectorul, urmată de aventura numărării

Sfinților părinți de la sinodul I ecumenic.

Iată că se rezolvă, dacă putem spune așa, tot în spiritul Sfintei Tradiții.

O cercetare istorico-critică foarte serioasă ajunge în cele din urmă

să confirme ceea ce știm că a fost prezent la sinodul I ecumenic

și că a avut o atitudine serioasă împotriva arianismului

La numărul 151 se regăsește numele Sfântului Nicolae în lista participanților la sinodul ecumenic de la Nicea.

Așadar, Sfântul Nicolae fusese martorul reașezării adevărului în obârșia sa, adevăr care se enunță astfel.

În persoana lui Iisus Hristos sunt două firi, firea divină și firea umană.

Ca Dumnezeu este din veci, din tatăl, fără de mamă,

iar ca om este născut în timp, din mamă, fără de tată.

Asta este foarte important să înțelegem.

Spre deosebire de alte neamuri, un român l-a cunoscut personal pe Sfântul Nicolae.

Au fost colegi la sinodul de la Niceea.

Mitropolitul Marcus al Tomisului, pe care Sfântul Dionisie Exigul,

îl trece în lista ierarhilor participanți.

Stră român de al nostru a făcut cunoștință cu Sfântul Nicolae.

Poate de aceea, într-un fel sau altul, până astăzi e atât de mare bucuria noastră când Sfântul Nicolae este cinstit.

nu este doar blând, ci cel mai blând sfânt din Sinaxar.

Și totuși, nu puțin sunt cei care din toată viața Sfântului Nicolae

se opresc asupra pretinsului episod al pălmuirii lui Arie,

considerat de mulți specialiști o invenție apărută în Occident abia în secolul al XIV-lea

și care trece în răsărit în secolul al XVIII-lea datorită lui Dionisie din Furna.

Discuția legată de această palmă depășește cumva limitele istoriografice,

adică limitele pe care un document istoric le poate da cu siguranță.

Despre palmă nu pomenește direct nici o sursă.

Cel puțin în literatura de specialitate, în momentul acesta, nu este menționată.

Relația cu Arie este una

Oarecum indirectă, adică toți participanții la sinod l-au văzut pe Arie,

l-au ascultat pe Arie și l-au condamnat pe Arie.

În iconografie apare și mai târziu.

Nici nu știm, de fapt, care e primul ansamblu mural

sau în miniaturi, care se referă la viața Sfântului Nicolae.

Cele mai vechi ansambluri în spațiul balcanic,

din viața Sfântului Nicolae sunt târzii, sunt de secolul XI-XII.

Cea mai veche reprezentare a Sfântului Nicolae la noi în țară

datează din secolul al XIV-lea și se găsește la Biserica Domnească de la Curtea de Argeș,

iar primul sinod ecumenic este reprezentat în Biserica Sfântului Nicolae din Botoșani.

încă în timpul lui Ștefan cel Mare, care este ctitorul bisericii, deci în jur de 1500,

apoi sunt reprezentările de la Bălinești, deci și din ctitorii boierești,

și la Biserica tot de curte boierească din satul Arbore.

Într-o biserică mare, de mănăstire, prima reprezentare este la Probota

în care e posibil ca unul dintre sfinții prezenți să fie Nicolae.

Și cea mai spectaculoasă, să spunem așa, reprezentare este târzie, în jur de 1600,

la Biserica Mănăstirii Sucevița.

Singura fresca în care Sfântul Nicolae este zugrăvit aplicându-i o palmă zdravănă lui Arie

se găsește la Mănăstirea Sumela din Turcia,

dar care datează din secolul al XV-lea și refăcută în secolul al XVIII-lea.

Pentru noi, tradiția așa l-a păstrat și dincolo de faptul că i-a dat o palmă cu palma

sau i-a dat o palmă în alt fel, i-a combătut învățătura și și-a pus tot prestigiul lui

și tot sufletul lui în această combatere a unei învățături greșite

și care a fost moment de mare cumpănă pentru biserica.

Putea să o ia într-o direcție sau în alta.

Biserica a receptat nu un gest de nepolitețe, nu un gest de revoltă, ci un gest de credință.

o mărturisire a credinței, o atitudine în fața pericolului magistral,

am pus cumva ereziile pe prim plan și am uitat cealaltă mare luptă care s-a dat împotriva păgânismului.

În Lichia, care este provincia Sfântului Nicolae, exista un templu în Patara,

chiar localitatea în care s-a născut, și un altul în Mira,

unde a devenit episcop, care erau locuri foarte cunoscute în antichitate,

centre radiante ale păgânismului din Asia Mică,

iar atitudinea Sfântului Nicolae este foarte dură și față de aceste centre.

Textele medievale vorbesc despre modul în care a distrus templele respective.

Nu avem foarte multe detalii, dar este un act destul de dur.

Într-adevăr, în acea vreme în care creștinismul își făcea loc cu greu printre credințele păgâne,

dărâmarea templului zeiței Artemis de către Nicolae a fost un act dur, dar și curajos totodată.

Și astăzi, în orașul Demre, aproape de biserica în care se află mormântul Sfântului Nicolae,

există urme ale perioadei păgâne. Se știe.

Patara și Mira Lichie erau recunoscute pentru feblețele lor din mitologia greacă.

Chiar în acest amfiteatru, mii de spectatori priveau tragediile grecești,

iar creștinii erau sfâșiați de animale spre amuzamentul păgânilor.

Astăzi, pentru un creștin sensibil și profund, toate acestea încă se simt în aer și în fiecare piatră.

În imediată apropierea a amfiteatrului se mai pot vedea niște morminte,

asemenea unor case sau temple care aparțineau localnicilor sacrificați

în numele zeităților cărora se rugau.

Așadar, o lume păgână, peste care soarele vremii asfințea.

Nicolae știa că toate acestea trebuiau stârpite în cele din urmă.

El este foarte cunoscut pentru această atitudine împotriva păgânismului.

Noi l-am pus pe plan secund pentru că nu mai avem contact

sau Biserica de-a lungul secolului nu a mai avut contact cu acest păgânism de culoare antică,

dar trebuie să spunem că păgânismele renasc.

Și poate că modul în care astăzi ne apropiem de Sfântul Nicolae,

știind că atât de mult a fost implicat în lupta creștinismului pentru adevăr,

pentru a arătarea și slujirea adevărului în fața idolatriei,

ar putea cumva să ne repoziționeze și pe noi astăzi.

Chiar aici, în biserica aceasta din Demre sau Mira Lichiei,

a fost îngropat arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

locul din care s-a furat trupul Sfântului

și de unde a început lunga povestea a osemintelor Sfântului Nicolae.

Pe atunci, biserica era situată în afara orașului, cunoscută ca Martyrion.

Așa erau denumite lăcașurile care adăposteau trupul unui Sfânt deja venerat.

Biserica pe care astăzi o vedem, aparține secolelor XI and XIX

dar excavările continuă în acest loc

și noi straturi au fost excavate

În mijlocul zonei principale s-au făcut escavări

și s-au descoperit noi mozaicuri

dar anii din care datează mozaicurile nu se cunosc cu siguranță

Din nefericire, în acest loc, în secolul al VI-lea, albia râului și-a schimbat cursul

și a cufundat în nămol tot orașul.

Astăzi, vechiul oraș Mira, este sub pământ,

mai ales această biserică, după ce râul și-a schimbat cursul

a fost îngropată șase metri sub pământ, de aceea încă se sapă

se curăță și se escavează această parte a bisericii

În această biserică sunt mai multe morminte.

Unde poate fi mormântul Marelui Arhiepiscop?

Ghizi prezinta acest mormânt cu o spărtură și ornamente din marmură ca fiind al Sfântului Nicolae.

Specialiștii însă au alte opinii.

Noi săpături arheologice indică alt mormânt ca aparținând Sfântului Nicolae.

Deocamdată nu s-a raportat nimic oficial despre presupusul mormânt.

Nu suntem 100% siguri dacă acestea este mormântul Sfântului Nicolae.

Deasupra mormântului sunt niște cochilii,

și pentru că se cunoaște că Sfântul Nicolae a fost ocrotitorul marinarilor.

s-a crezut că este mormântul lui.

Dar nu este sigur 100%.

După noile excavări, poate vom avea noi informații despre acest loc.

Dar astăzi avem acest mormânt. De fapt, sunt o mulțime de sarcofage înâuntrul bisericii.

Dacă în secolele 4-5, la scurt timp după moartea sa,

cultul Sfântului Nicolae era limitat în zona Lichiei,

începând cu secolul al VI-lea, începe să se extindă la Constantinopol și apoi la Roma.

Deja în secolul al IX-lea, imnografii menționau episoade minunate

referitoare la mana sau mirul, așa cum a fost numit acel lichid lemnos care se scurgea din moaștele lui.

fenomen care a persistat și după strămutoarea Sfântului la Bari în 1087,

când liniștea Mirei Lichie a fost spulberată de un grup de navigatori italieni.

De fapt, avem de a face cu un fur sacru, nu este un transfer lin.

Este vorba de un grup de marinari din Bari care, într-o oarecare competiție cu cei din Veneția,

prin intermediul a doi pelerini aflați la Ierusalim,

află momentul prielnic în care garnizona turcă nu se afla în orașul Mira

și găsesc momentul oportun de a veni, există o relatare a unui autor latin,

care descrie grupul acesta în număr de 47 de persoane, care, pătrund în biserica Mirei,

închid ușile și îi determină, cu forța, pe cei patru păzitori,

patru preoți care păzeau mormântul Sfântului

să le dezvăluie locul unde se află înhumat Sfântul, loc din care izvora

cu abundență mir, undeva din paviment,

și era colectat de către acești preoți care îl distribuiau credincioșilor.

Și unul dintre tinerii care se aflau în grup, folosindu-se de un ciocan, sparge pavimentul

și ajunge la sarcofagul în care se afla Sfântul,

relatându-se că Sfintele Moaște se aflau, practic, într-o baie de untdelemn sfânt,

care ajungea până la ombilicul Sfântului, îl extrage de acolo,

îl pun într-o pânză curată, îl învelesc, și apoi, părăsind biserica,

se duc la nava care îi aștepta în port,

Tradiția spune că aceasta ar fi fost chiar voia Sfântului

să părăsească Lichia și să ajungă la Bari în ziua de 9 mai anul 1087.

În 1099 venețienii calcă pe urmele Barezilor și ajung la Mira Lichiei

să ia cea mai rămas din moaște, păstrate până astăzi într-o biserică din Veneția.

Din momentul când racla ajunge la Bari în anul 1087,

osemintele sunt depuse într-un sarcofag de piatră

care timp de aproape 900 de ani rămâne sigilat până în 1954.

Și astăzi se pot vedea bucăți din racla cu care s-a transportat Sfântul din Mira Lichiei la Bari.

Astfel, după secole de provocări și dispute între Bari și Veneția,

cine deținea cu adevărat moaștele Sfântului Nicolae,

enigma a fost rezolvată de profesorul de anatomie Luigi Martino.

La 900 de ani după strămutarea moaștelor la Bari, cripta este deschisă pentru prima oară.

După măsurători atente, teste ADN și mii de fotografii și radiografii se constată ceva important.

Scheletul este incomplet.

Rezultatele examinării indică faptul că

aproximativ 85% din moaștele Sfântului Nicolae se află la Bari,

iar celelalte oseminte se găsesc în mai multe biserici,

respectiv biserica din Lido, Veneția, dar și la noi,

la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală.

Voivodul martir, Mihai Viteazul,

întregitorul de țară, aduce acest sfânt odor, așa cum este trecută pe Pisania,

de pe racla originală, în anul Unirii Principatelor Românești, anul 1600.

Se pare că acest odor a fost adus mai devreme.

în țara românească, că există o tradiție pe care am și consemnat-o.

A purtat acest Sfânt Odor, moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, în dreptul inimii,

în lupta pe care a purtat-o la Călugăreni, în luna august a anului 1595.

Avea mare evlavie la Sfântul Ierarh Nicolae, pentru că se știe

Din datele istorice pe care le avem și din tradiția pioasă a bisericii,

când era ban al Craiovei, fusese condamnat la moarte și după o noapte de rugăciune

la o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae din Biserica Albă Postăvar,

biserică ce din păcate nu mai există acum, a doua zi, i-a fost cruțată viața.

printr-o mare minune a Sfântului Ierarh Nicolae.

Și atunci el a promis că va aduce moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae în Țara Românească.

Cum o fi ajuns voievodul Mihai Viteazul în posesia Sfintelor Moaște în anul 1600,

din moment ce racla cu osemintele Sfântului Nicolae

a fost deschisă pentru prima oară de-abia în anul 1954,

după 900 de ani de la aducerea lor din Mira Lichiei?

Este foarte important, ne-a ajutat Bunul Dumnezeu ca să lămurim multe lucruri

și în această lucrare am găsit documente chiar de la biblioteca din Bari

care atestă faptul că atunci când moaștele Sfântului Ierarh Nicolae

au fost strămutate din Mira Lichiei, Demre de astăzi din Turcia, la Bari,

era Papa Urban al II-lea, au lăsat în afara mormântului un braț al Sfântului Ierarh Nicolae.

Este document din biblioteca pe care l-am și citat acolo

și este trecut la notele în care ne-am inspirat bibliografic

că mâna Sfântului a rămas în afara mormântului.

A fost împodobită, această mână, într-o raclă frumoasă de aur.

Și, mai departe, există o miniatură.

tot de la Bari, care înfățișează un grup de pelerini ruși

ce veniseră să cinstească mâna Sfântului Ierarh Nicolae.

Demersul de cercetare antropologică a osemintelor Sfântului Nicolae

a generat idei îndrăznețe, astfel încât mai mulți experți

în reconstrucție facială digitală au încercat să-i recreeze fața

celui mai popular sfânt din istoria creștinătății.

Că au fi avut ochii albaștri, ori verzi, ori căprui, nu se știe,

dar cu siguranță avea ceva din culoarea de lumină a Mântuitorului Hristos.

Cât de fidel s-a transmis prin Harul Duhului Sfânt chipul Sfântului Ierarh Nicolae.

Sfântul Nicolae are o figură care a devenit recognoșcibilă în orice reprezentare.

Deci un cap relativ rotund, o frunte foarte înaltă, un păr alb,

și o barbă scurtă, deci este un personaj care are o barbă scurtă,

ceea ce e obișnuit pentru reprezentanții clerului, nu numai a celui înalt, ci și a...

Restului clerului, indiferent dacă avem de a face cu un patriarh

sau chiar cu un simplu preot, această frunte înaltă are un gen de privire blândă,

care atrage și care, a devenit emblematic, fără ca de fapt să fie neapărat descris cum este.

Ierhe Nicolae roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Aproape toți sființii primelor secole s-au remarcat prin suferințe

și au trecut la Domnul ca martiri, dar nu și Sfântul Nicolae.

Din toate sursele istorice anterioare secolului al XI-lea,

nu există nicio informație referitoare la vreo persecuție adusă lui Nicolae de către autoritățile păgâne.

Iar dacă va fi avut de suferit, aceasta s-a întâmplat între anii 311-313 în timpul persecuției lui Maximinus Daya.

Că era un zelos apărător al Ortodoxiei nu ne putem îndoi, o dovedește și dărâmarea din temelii a templului zeiței Artemis.

Nici că va fi făcut temniță grea pentru apărarea creștinismului

unde va fi fost umilit și bătut, îndelung și în nenumărate feluri.

dar cu siguranță Nicolae nu va fi fost condamnat la moarte.

A trecut la cele veșnice nu chiar bătrân și cu dor de Dumnezeu înveșnicit în inimă între anii 335-337.

Anul exact nu se cunoaște, ci doar ziua, 6 decembrie, când îl sărbătorim.

Sfinte Nicolae, pomenește-i pe cei dragi.

Eu, Damian, mami, tati

Extinderea cultului și a foarte numeroaselor legende ale Sfântului Nicolae

au contribuit lent, dar sigur, la cristalizarea figurii lui în celebrul Santa Claus sau Moș Crăciun,

cel mai mare aducător de cadouri din lume.

Numele de Moș Crăciun a fost derivat din pronunția olandeză Sinterklaas a Sfântului Nicolae,

care, cu trecerea anilor s-a pronunțat Santa Klaas și mai apoi Santa Klaus,

care în traducere înseamnă Moș Crăciun.

Până și cea mai mare companie din lumea de băuturi carbogazoase și dulci

își face reclamă tot pe seama imaginii Sfântului Nicolae.

Ziua Sfântului Nicolae începe și deschide un șir lung al sărbătorilor.

Deschide sezonul colindelor în primul rând,

când toți merg din poartă în poartă să vestească nașterea Lui Hristos, dar și al cadourilor.

Acest obicei al darurilor oferite de moș Nicolae

vine de la cunoscuta lui blândețe și generozitate,

întreaga viață dăruindu-și averea săracilor.

Cine dintre noi nu și-ar dori să trăiască în postura asta de a primi,

ar fi foarte simplu doar să fim beneficiari, ai unor lucruri,

și de fapt să nu oferim nimic.

Ar fi asimetrică participarea noastră la viețile celor de lângă noi,

la ceilalți, încât avem nevoie de...

de aceste două posturi.

Pe de o parte și să dăruim.

Ceea ce dăruim, dăruim din noi, din sufletul nostru.

Ne dăruim pe noi înșine, că nu dăruiesc doar cadoul pe care îl dau cuiva.

Mă dăruiesc și pe mine pe acolo.

Și apoi și postura de primitor.

Trebuie să-ți arăți celui care îți dă ceva, că te bucuri de el,

de persoana celui care dăruiește, nu doar de ceea ce primești.

Cred că asta avem de învățat de la Sfântul Nicolae, cei mai mulți dintre noi.

Milostenia nu mai ține de cantitatea care apărăm pe sticla,

ci contează de calitatea umană care se stabilește în urma acestei relații,

de a da și de a primi.

Că s-ar putea să avem o problemă, s-ar putea să nu știm să primim,

s-ar putea să nu știm să dăm, s-ar putea ca tot ce dăm sau primim

să nu fie preavente ceea ce trebuie.

Omul nu are nevoie numai de lucruri, are nevoie să fi prezent în viața lui.

Și asta trebuie să învățăm mereu.

Și ca familie, și ca oameni, până la urmă să fii prezent în viața ta.

Că stăm între un posibil viitor, pe care îl gândim mereu, dar ce vom face,

și un posibil trecut, în care stăm să ne gândim dacă ce-am făcut e bine sau nu,

care se mai gândește.

Dar cred că pierdem din vedere exact prezența.

Ori Sfântul ne propune exact lucrul acesta, să fim prezenți.

Oricât de urâtă și grea ne-ar fi viața,

Nicolae este sfântul care ne amintește de copilăria fără nicio grijă

și de bucuria sărbătorilor.

Cine a crescut fără Moș Nicolae?

Un om, când aude de Sfântul Nicolae, are ecoul acelor bucurii din copilărie,

când s-a întâlnit cu el și când i-a făcut această bucurie venită peste noapte,

venită în taină, deci totul e ca să fie o poveste și să fie o prezență,

și, într-un fel, prezența nevăzută a Sfântului Nicolae

În acest fel, cel puțin pentru noi, pentru români,

nu peste tot lucrurile se petrec chiar în acest fel,

ajută la receptarea prezenței nevăzute a Lui Hristos, a Lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae vine El așa pentru noi,

se transformă într-un fel de înaintemergător a Lui Hristos, a Lui Dumnezeu, pentru noi.

copii fiind, el este în înainte-mergător, pentru că după Moș Nicolae vine Moș Crăciun,

care este mult mai abundent în daruri, e sărbătoarea și mai mare,

în fine, bradul, tot ce înconjoară nașterea.

care, ca orice naștere de asta, cu atât mai mult, dă o bucurie năvalnică, spontană, aș spune.

Dincolo de credința sau necredința oamenilor,

noi putem observa această bucurie care e mai puternică decât lumea.

Deci e un moment în care Dumnezeu copleșește necredința lumii, să spunem.

în rândul copiilor.

Ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae încă generează emoții grozave.

Un strigăt spontan de bucurie, scrisoarea pentru Moș Nicolae, gândul nevinovat al nuielușii de alun.

Cu toții îl așteaptă cu o încordare copilărească.

E o bucurie mai delicată și mai fină cumva la Moș Nicolae prin faptul că

În general, nu e așa compleșitor.

E un Sfânt drag, nouă.

Așa o să rămână.

Așa o să rămână.

Chiar dacă se va împuțina credința, eu cred că Sfântul Nicolae va răzbi

dincolo de împuținarea credinței și oamenii își vor aduce aminte.

Și n-ai cum să faci din el, să-l desparți pe Moș Nicolae de Sfântul Nicolae, până la urmă.

N-ai cum.

Sunt lipiți așa, însă e fața spre copilărie a Sfântului și copilăria persistă în noi.

Și atunci, și când suntem la vârsta mea, să zic respectabilă,

și la orice vârstă, ai o raportare puțin copilăroasă la el.

Și asta ai nevoie și pentru copilul din tine de lucruri anume pentru el.

Toate poate să fie, dar unele sunt anume pentru copilul din tine.

Câţi nu l-am pândit, câţi nu am stat nopţi întregi, treji, ca să-l prindem.

Sfântul Nicolae e de neprins, acesta-i adevărul.

Sărbătoarea lui Moş Nicolae e simplă şi smerită, ca şi firea Sfântului de altfel.

Nu se măsoară nici în număr mare de cadouri,

nici în jucării de ultimă generaţie sau haine de firmă,

pentru că adevăratul dar, se ştie, comunică ceva din Fiinţa Dăruitorul.

Este foarte important să dăruiesc.

E mai fericit a da decât a lua.

Atunci când primesc, sunt pus într-o postură delicată,

dar e foarte important să prețuiesc și darul, dar și dăruitorul.

Nu știm.

Să prețuim dăruitorul.

Nici măcar să vedem darul, ni se pare că ni se cuvine.

Nu ni se cuvine nimic.

Și atunci, iată, ne întoarcem iarăși la Sfânt,

de aceea este atât de prețuit pentru că el a oferit darul fără să condiționeze nimic.

Ceea ce nu înțelegem în lumea contemporană este necesitatea dăruirii.

Pentru că toată această dezvoltare personală

vorbește despre un eu neașezat într-un duh al smereniei.

Este mereu o conștiință a personalității tale dezvoltate.

Tu ești Zeus.

Cu tine începe și se sfârșește lumea.

Ori Hristos ne spune mereu, uitați-vă la cel de lângă voi.

Cine vrea să fie ucenicul meu,

Să aibă dragoste unul față de altul.

Dragostea asta ne-o arată Sfântul Nicolae și astăzi.

Realitatea lui stă în ceea ce facem de zi cu zi.

Și în jertfă, că pe urmă este o formă de jertfă.

Noi vorbim de dar, de bunătate, dar toate se asumă în forma de jertfă în care te afli.

Restul, sunt discuți...

Cel mai frumos lucru de pe lumea asta este să-ți deschizi universul tău interior la universul celuilalt.

Ca altcineva să încapă în tine și tu să încapi în universul lui.

Dacă n-am făcut lucrul acesta, nici suport argumentativ nu avem ca să dăruim vreodată.

Și trăim doar într-o lume a noastră, izolată, în care suntem unici locuitori.

Ne închidem afară de împărăție, cum se spune în teologie, și este păcat să ne închidem.

Pentru că rostul pentru care a venit Dumnezeu în viața noastră, în plină întrupare, este să ne facă cunoscută.

Tocmai această necesitate de a ne asemăna cu El, deschizându-ne unii către alții.

Sfântul Nicolae, în orice colț de lume se cinstește, despre dragoste și noblețe sufletească vorbește.

Despre arta de a dărui, de a da celuilalt mai mult decât i se cuvine.

Să dai tot ce ai, chiar dacă n-ai nimic.

Căci atunci când dăruim ce n-avem, primim ceea ce ne lipsește.

Sigur, e greu.

E aproape imposibil să trăim așa.

Dar pentru asta vine Sfântul Nicolae, ca să ni-l facă cunoscut pe Hristos.

Și acesta, din când în când, se dă la o parte ca să ne arate cine dintre noi, oamenii, îl reprezintă mai bine.