All language subtitles for Hitlers.Last.Stand.S03E06.1080p.DSNP.WEB-DL.DDP5.1.H.264-NTb

Aprilie 1945.

Când un soldat canadian intră singur
într-un oraş olandez ocupat...

...încearcă să-i convingă pe nazişti
că sunt înconjuraţi creând haos.

Speră ca, dând de cei din Rezistenţă,
să protejeze vieţile civililor

în ultimele zile ale războiului.

La 6 iunie 1944, Aliaţii debarcă
în sfârşit în Normandia,

să deschidă frontul de vest.

Dar naziştii fanatici continuă
să lupte aprig pentru supravieţuire.

În Ziua Z s-a câştigat o bătălie,
dar încă n-au câştigat războiul.

24 iunie 1944.

Normandia, Franţa.

ZIUA Z PLUS 18

Soldatul canadian Léo Major
şi alţi trei soldaţi

din Le Régiment de la Chaudière
înaintează fără a face zgomot

prin zona rurală franceză.

Patrula cercetează liniile inamice
de la un aerodrom de lângă Caen.

Major şi Larry Caissy supraveghează
drumul de acces spre Carpiquet.

Dau de un grup de germani.

Canadienii trag primii.

Major împuşcă rapid trei
dintre soldaţi.

Caissy îi împuşcă pe ceilalţi doi.

Unul dintre germani nu e mort.

Deşi e rănit, aruncă o grenadă
spre Léo Major.

Regimentul Chaudière a luptat
pe plaja Juno în Ziua Z,

în sectorul britanic.

E unul dintre cele patru regimente
canadiene vorbitoare de franceză.

De obicei, aceştia sunt bine primiţi

în armata canadiană
vorbitoare de engleză.

Sunt soldaţi curajoşi.
Ofiţerii sunt buni.

Regimentele luptă cu curaj
de fiecare dată.

În activitatea zilnică,
regimentele folosesc limba franceză.

Problema e că în armata canadiană
se vorbeşte engleza,

limbă folosită şi de aliaţii lor.

În rest, aceşti soldaţi trebuie
să vorbească în engleză

dacă vor să fie avansaţi.

Dacă vorbeşti doar limba franceză,
nu poţi avansa în grad foarte mult.

După Ziua Z, canadienii şi britanicii
au luptat să cucerească

oraşul Caen, bine apărat,
un nod de transport esenţial

pentru înaintarea Aliaţilor
şi oprirea întăririlor germane.

Aproape de aerodrom,
obiectivul lor principal,

li se spune să se pregătească
pentru un contraatac german masiv.

Liderii aliaţi ştiu că acesta urmează.

În timpul înaintării, Major dovedeşte
că e un bun cercetaş şi lunetist.

El şi camarazii lui sunt
în recunoaştere la aerodrom

la 24 iunie,
când explodează grenada germană.

Suflul îi doboară pe doi
dintre canadieni.

Lui Major îi aruncă în faţă
resturi aprinse.

Sunt instruiţi
pentru asemenea incidente.

Primul lor reflex e să le spună
camarazilor să se adăpostească,

fiindcă e ca şi cum ai primi
o lovitură de baros în cap.

Ceilalţi îl duc pe Major la un punct
sanitar, să primească îngrijiri.

La spital,
doctorii îi salvează vederea,

dar rănile sunt grave.

Doctorii fac ce pot. Îi curăţă rănile,
îi pun comprese pe ochi

şi, examinându-l, văd că a pierdut
80% din acuitatea ochiului stâng,

dar că, din fericire,
ochiul drept e intact.

Doctorii sunt categorici.
Războiul s-a încheiat pentru Major.

Îl vor trimite în Anglia,
de unde va merge acasă, în Canada.

Doctorii sunt ofiţeri, deci n-are
de ales, trebuie să se supună.

Dar, două luni mai târziu,
Major reapare brusc la regimentul lui,

care a înaintat şi mai mult în Franţa.

Era, înainte de orice, soldat.

Cred că îi era suficient
că putea vedea cu un ochi.

Era lunetist şi a spus:

"Îmi ajunge un ochi
pentru a-mi face treaba."

Ofiţerii decid că poate să rămână,
în ciuda dizabilităţii lui.

Trebuie să admită
că au pierdut mulţi soldaţi

şi că au nevoie de oameni ca el.

Să nu uităm că e unul dintre cei
mai buni lunetişti ai canadienilor.

Au nevoie de el.

La finalul lunii octombrie,
regimentul a străbătut deja Franţa

şi Belgia şi e în sudul Olandei.

Se pregăteşte să cucerească Oostburg,
un oraş olandez încă ocupat,

care asigură accesul
la portul Antwerp.

OLANDA

Soldatul Léo Major se întâlneşte
cu comandantul,

maiorul Gustave Taschereau.

Léo Major a spus cândva
că singurul ofiţer canadian

care îl respecta era Taschereau.

Léo avea o mică aversiune
faţă de superiori.

Au început să aibă încredere unul
în celălalt,

aşa că Léo a putut să rămână
în acel regiment.

În luptele de la Oostburg, au pierdut
contactul cu un pluton.

Taschereau îi spune lui Major
"să-i găsească pe cei 50 de zombi".

M-am îndoit iniţial, căci n-am găsit
nimic în jurnalele de război,

dar, făcând cercetări, am aflat

că probabil s-a mers în patrulare
la 22 octombrie.

Tot ce descrie, că a ajuns
lângă un pod distrus, lângă o apă,

corespunde cu ce a văzut acea patrulă
la 22 octombrie.

Major înaintează silenţios pe străzi,
căutându-i pe acei soldaţi.

Urcă la primul etaj al unei clădiri,
sperând că, de la înălţime,

îşi va putea vedea camarazii.

De sus, vede nişte germani care dorm
în gropi individuale.

Sunt păziţi doar de cei
care fac de gardă.

Într-o clipită, Major ia o decizie.

Dacă un cercetaş vedea
numeroşi soldaţi inamici,

trebuia să revină la bază
şi să-şi informeze comandantul.

Dar se pare că Major era gata
să preia iniţiativa.

Major înaintează încet spre unul
dintre cei care fac de gardă.

Îl ia prizonier înainte ca acesta
să poată scoate vreun sunet.

Apoi îl foloseşte ca să-l ademenească
şi să-l captureze pe al doilea.

I-a dezarmat şi le cere
să-l ducă la comandantul lor.

Îl iau prin surprindere
pe ofiţerul german.

Acesta, ameninţat de Major
cu automatul Sten, se predă.

Trebuie precizat că erau soldaţi
din armata regulată, nu din SS.

Major trece apoi
la capturarea întregului grup.

Îşi zice că, dacă el controlează
"capul", restul trupului se va supune.

Îl pune pe ofiţer să-i trezească
şi să le ordone să se predea.

Pare să funcţioneze.

Soldaţii germani rămân nemişcaţi,

dar apoi unul ignoră ordinul
şi vrea să apuce arma.

Nu !

Octombrie 1944, lângă Oostburg,
în Olanda.

Soldatul canadian Major se foloseşte
de un ofiţer german capturat

pentru a-i obliga subordonaţii
să se predea.

Planul pare să funcţioneze până când
un soldat pune mâna pe armă.

Nu !

Major e unul dintre cei mai buni
ţintaşi din armata canadiană.

Îl ucide pe german fără să ezite.

Mâinile sus !

Mesajul e clar pentru ceilalţi.

Când strigă
şi le face semne celorlalţi,

aceştia ridică mâinile
şi o iau din loc.

Când analizezi împrejurările
acestei acţiuni, totul devine clar.

A fost acolo şi a luat prizonieri,
dar nu singur,

fiindcă patrula cu puşcaşi britanici
şi cu camarazi din regimentul lui.

Dar a luat prizonieri în acea zi
şi s-a comportat excelent.

Luptele dure duc la străpungerea
liniilor germane.

Canadienii avansează în Olanda.

Olandezii sunt recunoscători,
dar mulţi suferă.

Olanda era ocupată din mai 1940,

dar, după 1942,
când germanii au început să piardă,

mai ales spre final,
traiul a devenit greu.

Viaţa a fost foarte grea în Olanda
în '44 şi '45.

Nu era hrană.
Trupele de ocupaţie îi terorizau.

Oamenii erau flămânzi şi înfricoşaţi.

Canadienii, soldaţi aliaţi,
sunt primiţi cu bucurie de populaţie.

Canadienii sunt eliberatori.

În general, olandezii se bucură
să-i vadă,

căci ei le aduc libertatea.

Îi alungă pe germani
şi le aduc libertatea olandezilor.

În noiembrie, Major e în frunte
când el şi regimentul înaintează

spre oraşul olandez Nijmegen,

eliberat de americani
în timpul Operaţiunii Market Garden.

Canadienii erau foarte populari,
căci luptau să ne elibereze,

dar aduceau şi bogăţii.

Aveau ciorapi de nailon,
ciocolată, ţigări.

Îţi doreai să-i cazezi la tine acasă.

Léo Major o cunoaşte pe Antoinette
Sliepenbeek, o asistentă olandeză.

Era catolică. Tatăl ei era ofiţer
în rezervă al armatei olandeze.

Faptul că era dintr-o familie
de militari şi era catolică,

iar Léo era şi el catolic,

i-a făcut, poate, să se cunoască,
dar nu ştim sigur.

Canadienii petrec iarna în Olanda,
apărând poziţiile,

dar, la finalul războiului, Aliaţii
trebuie să înainteze spre Berlin.

La 26 februarie 1945...

...toate cele patru companii
ale regimentului încep

o acţiune clasică ce vizează
satul Hollen.

Canadienii şi britanicii sunt acum
la est de fluviul Meuse

şi luptă dincolo de graniţa germană.

E o regiune numită Rhineland.

Germanii o consideră o zonă-tampon.

Rinul e o barieră naturală, dar ei vor

să încetinească înaintarea Aliaţilor
pe cât posibil la vest de Rin,

ca să poată duce cât mai multe divizii

pe malul de est.

Asta schimbă natura bătăliei.

Ani de zile, germanii au luptat
pe pământ străin,

dar acum luptă pe pământ german.

Înţeleg că acum luptă pentru familiile
şi pentru casele lor.

Compania D a regimentului trece
de compania B

şi ajunge la 100 m de satul german.

Când intensul baraj de artilerie
aliat încetează,

soldaţii inamici ies
de după o clădire,

ţinând în mâini, aparent,
steaguri albe.

Compania D înaintează,
să îi ia prizonieri.

O mitralieră germană deschide focul,
apoi nişte tancuri inamice apar

de după o clădire şi încep atacul.

Compania D se retrage şi încearcă
să ocupe poziţii defensive.

Dar sunt ţintuiţi de salvele
de mortiere ale germanilor.

Contraatacul obligă compania D
să se retragă.

Compania B reintră în acţiune
în aceeaşi seară,

ca să cucerească satul german
unde compania D eşuase.

Mâinile sus ! Ieşiţi încet de acolo !

Folosind grenade şi automatele Sten,
soldaţii canadieni înaintează.

Atacă obiectivele rămase,
pentru a captura satul Hollen.

În timpul acţiunii finale sunt luaţi
prizonieri încă 25 de germani.

Succesul canadienilor le permite
altor regimente să continue atacul.

La finalul Operaţiunii Blockbuster,
canadienii şi alte trupe aliate

avansează aproape 30 km
în interiorul Germaniei.

Dar pierderile sunt mari pe toate
liniile aliate la 26 februarie.

Prima zi a operaţiunii e una dintre
cele mai letale pentru canadieni,

la fel de letală ca luptele
din Normandia,

lucru remarcabil, căci puţină lume
ştie de această bătălie importantă.

A doua zi, Major şi alţi soldaţi
din regiment colaborează

cu preotul regimentului,
Joseph Archibald Dalcourt.

Preoţii au importantul rol
de a se confrunta cu moartea,

de a face ultima împărtăşanie
şi a asigura respectul faţă de morţi.

E important pentru moralul soldaţilor
să ştie

că vor fi trataţi cum se cuvine
dacă vor muri.

Major şi ceilalţi adună cadavrele
canadienilor şi ale germanilor ucişi

şi le pun în vehicule.

Léo urcă în spate, printre cadavre.

Îşi aprinde o ţigară.

Încearcă să ascundă
mirosul cadavrelor.

Dar, când vehiculul porneşte
are loc o explozie puternică.

27 februarie 1945.

După ce luptă în Germania,
lângă satul Hollen,

soldatul Léo Major
din Le Régiment de la Chaudière

e aruncat din vehiculul
care trece peste o mină.

Cade pe drum, pierzându-şi cunoştinţa.

Când îşi revine,
un doctor îi tratează rănile.

Are fracturate gleznele, câteva coaste
şi trei vertebre.

Major întreabă de ceilalţi.

Vehiculul loveşte
o mină antitanc germană.

Explozia puternică îi ucide pe loc
pe şofer

şi pe Dalcourt, preotul regimentului.

Major are noroc că a supravieţuit.

Din nou, doctorul îi spune
că poate să plece acasă.

Léo refuză.
Vrea să continue să lupte.

După o săptămână, Major află
că doctorii cred

că s-a întremat suficient
ca să poată fi dus în Anglia.

Hotărât să se întoarcă la regiment

fură un halat,
ca să îşi ascundă ghipsul voluminos.

Pleacă pe furiş.

Léo Major face autostopul
până la Nijmegen.

Plecarea de la spital fără permisiune
e echivalentă cu dezertarea.

Curtea marţială poate decide
că eşti dezertor.

Dar Major vrea să rămână în Europa
şi să continue să lupte.

Nu vrea să fie trimis acasă.

Se apropie de o casă şi bate la uşă.

O regăseşte pe asistenta olandeză
Antoinette Sliepenbeek,

pe care o cunoscuse anterior.

Familia ei îl primeşte în casă.

Îngrijit de Antoinette,
Major se reface.

Cred că s-a conectat
la societatea olandeză

mai mult decât camarazii lui
care n-au locuit acasă la civili.

A stat acolo mult timp
şi cred că asta l-a modelat.

La scurt timp de la sosire, îi cere
un fierăstrău tatălui tinerei.

Îşi taie ghipsul.

E un tip foarte dur.

Într-o lună, se reface suficient
ca să se întoarcă la regiment.

Se zice că, luându-şi rămas-bun
de la tânără, a spus:

"Voi elibera acest oraş pentru tine."

Cred că exista o legătură strânsă
între ei.

Din nou, reuşeşte să scape de bucluc
cu vorba.

Cred că a mers la comandant şi a spus:

"Cunosc acea familie, am mai stat
la ei. Mă pot recupera acolo ?"

Cred că e plauzibil.

Nijmegen, baza unde canadienii
stătuseră mai toată iarna,

căzuse în mâinile Aliaţilor
în septembrie 1944,

în timpul Operaţiunii Market Garden.

Rutele de aprovizionare dinspre sud
rămân deschise

pentru muniţie, hrană şi medicamente
pentru soldaţii aliaţi

şi pentru populaţia Olandei eliberate.

Dar în zonele olandeze rămase
sub ocupaţie nazistă

situaţia e îngrozitoare.

A fost o grevă la căile ferate.
Germanii, voind răzbunare

după Market Garden, nu prea lăsau
carburantul şi hrana

să ajungă în vest,
în cea mai populată zonă a Olandei.

În '44-'45 a fost o iarnă grea.

Transportul pe drumuri şi mai ales
pe râuri era foarte dificil.

Toate acestea au făcut

să nu ajungă hrana în oraşele mari
cum sunt Rotterdam, Amsterdam, Haga.

Oamenii au început să flămânzească.
A fost "iarna foamei".

Se estimează că mulţi supravieţuiau
cu sub 500 de calorii pe zi.

Mor circa 20.000 de oameni
în acea iarnă a foamei.

Ca parte a refacerii liniilor
de aprovizionare,

oraşul Zutphen trebuie eliberat.

Aliaţii speră că germanii, prevăzând
înfrângerea, se vor retrage.

Dar canadienii înţeleg imediat

că germanii nu au abandonat oraşul.

Intrând în oraş, sunt întâmpinaţi
de tirul mitralierelor...

...de cel al armelor antitanc...

...şi de lunetişti.

Trebuie să lupte stradă cu stradă
şi casă cu casă.

Major decide că are nevoie
de o poziţie mai bună

şi intră într-o clădire din apropiere.

Înăuntru, Major dă peste patru soldaţi
germani şi deschide focul.

Apoi urcă la etaj,
unde sunt alţi doi germani.

Îi ucide pe loc.

Casa e acum sigură.

Major urcă în pod,
să-i vadă pe soldaţii inamici

care trag în canadienii de pe străzi.

Fără să atragă atenţia inamicilor,

se uită dacă e cineva
la ferestrele din apropiere.

Când vede flacăra de la gura ţevii,
ocheşte şi trage.

În aprilie 1945,
în oraşul olandez Zutphen...

...lunetiştii nazişti îi ţintuiesc
pe canadieni pe străzi...

...în vreme ce forţele germane
continuă să ocupe oraşul.

Canadienii spun că germanii
sunt foarte tineri, dar dârji.

În acea fază finală,

cei din Hitlerjugend
sunt printre cei mai fanatici.

Sunt adolescenţi care cunosc
doar al Treilea Reich,

fiind îndoctrinaţi de ani de zile
de nazişti.

Führerul şi Reichul
sunt singura lor raţiune de a trăi.

Lunetiştii precum canadianul Major
încearcă să găsească

şi să elimine lunetiştii germani.

Bătălia pentru Zutphen se lungeşte
foarte mult.

E nevoie de patru zile de lupte grele
de stradă.

E nevoie de o divizie canadiană
pentru a fi alungat inamicul.

Canadienii eliberează oraşul
la 8 aprilie.

Pierderile sunt mari.

Canadienii se grăbesc să elibereze
Olanda, căci civilii mor de foame.

Încearcă să le aducă hrana
atât de necesară,

dar trebuie să aibă grijă
şi de soldaţii canadieni,

mai ales acum, că toată lumea simte
că războiul se va termina.

Trebuie să ne amintim că forţele
canadiene şi aliate nu veniseră acolo

să aline suferinţele olandezilor,
ci să ucidă germani,

să ocupe Germania
şi să distrugă nazismul.

La 13 aprilie, Le Régiment
de la Chaudière se apropie

de oraşul Zwolle, ocupat de germani.

E un nod de transport esenţial
din nordul Olandei.

Gustave Taschereau trebuie
să elibereze oraşul,

dar să minimizeze pierderile.

Taschereau, tânăr şi el, avea
o mare răspundere,

fiind locotenent-colonel,
comandantul regimentului.

Şi-a zis: "Zutphen nu se va repeta."

"Vreau un baraj
de artilerie dimineaţă."

Dezavantajul e că Zwolle e capitala
provinciei Overijssel

şi în el se află 50.000 de civili.

Un atac de artilerie ar ucide civili
şi ar lăsa oraşul în ruine.

Taschereau vrea să reducă
pierderile de vieţi omeneşti.

Decide să trimită în oraş
doi cercetaşi.

E un gest omenos, Gustave a spus:

"Vedeţi câţi germani mai sunt acolo
şi unde sunt."

"Sunt în defensivă ? Se retrag ?"

"Luaţi legătura cu Rezistenţa,
întrebaţi care e situaţia"

"şi informaţi-mă."

Întreabă cine se oferă voluntar
să pătrundă în Zwolle,

dar precizează că şansele
de a scăpa cu viaţă sunt reduse.

Deloc surprinzător,
nimeni nu se oferă voluntar.

Toţi ştiu că războiul e la final
şi nimeni nu vrea să moară acum.

Dar e posibil să fie salvate vieţile
multor olandezi.

Îşi asumă misiunea Major
şi Willy Arsenault, bunul lui amic.

Amândoi luptă ca lunetişti
de când au debarcat.

Cei doi pornesc în misiune
la adăpostul întunericului.

Se apropie de oraş
şi dau de un avanpost german.

Decid să-i ia prin surprindere
din spate pe apărători.

După ce deschid focul
cu automatele Sten,

scapă doar doi germani,
care fug spre oraş.

După acţiune, Major observă

că lui Arsenault îi tremură mâinile.

A remarcat de ceva vreme că Willy pare
să sufere de epuizare.

Îi cere să rămână pe loc,
dar acesta refuză.

Pornesc amândoi spre Zwolle.

Canadienii ştiu că trebuie
să se deplaseze rapid,

fiindcă germanii care au scăpat
vor da alarma.

La o trecere, Major merge
înaintea lui Arsenault

şi se ascunde într-un şanţ,
să supravegheze drumul.

Când Arsenault i se alătură,
îşi dă de gol poziţia.

E esenţial să nu faci zgomot
când mergi în recunoaştere.

Din păcate, când Willy trece drumul,

i se agaţă grenadele de ceva
şi face zgomot.

Focurile de armă sparg liniştea.

Aprilie 1945.

Soldatul canadian Major
şi caporalul Arsenault se apropie

de oraşul olandez Zwolle în întuneric.

Un zgomot îi alertează pe apărătorii
germani că cei doi sunt acolo.

Germanii încep să tragă şi îl împuşcă
pe caporalul Arsenault.

Major îl vede prăbuşindu-se
şi îi e clar că bunul lui amic e mort.

Se simte vinovat că nu i-a spus
să rămână în urmă.

Major vede de unde se trage.

Ucide doi germani.
Ceilalţi se retrag rapid.

Major se întoarce în locul
unde zace Arsenault.

Îi ia arma, muniţia şi grenadele.

E şi furios, şi trist.

Cu toate astea, decide să meargă
să elibereze oraşul.

Porneşte hotărât spre Zwolle.

Major intră singur în oraş.

Atacă încă un avanpost german.

După ce-i ucide pe germani,
le adună armele.

Speră să le dea celor din Rezistenţă
dacă-i va întâlni.

În toiul nopţii, Major are şanse mari
să întâlnească doar inamici.

Cei 50.000 de civili sunt în case,
din cauza interdicţiei de circulaţie,

deci îi va fi greu să-i găsească
pe cei din Rezistenţă pe străzi.

Pe parcurs, Major concepe o strategie.

Planul lui e simplu.

Vrea să creeze haos în oraş,
ca germanii şi civilii să creadă

că trupele canadiene
sunt în apropiere.

Fuge pe lângă un şir de case pustii
şi aruncă grenade pe geam.

Exploziile îi scot din case
pe germani. Major îi dezarmează.

Apoi îi trimite, cu mâinile ridicate,
spre liniile canadiene.

Crede că comandantul lui şi-a plasat
soldaţii la periferia oraşului,

să-l poată ajuta să se ocupe
de prizonieri.

Major nu are cum să ştie

dacă germanii
li se vor preda canadienilor,

dar, ca să creeze haos
şi să elibereze oraşul,

trebuie să scape de grija lor.

Jurnalul regimentului nu vorbeşte
despre niciun prizonier,

deci probabil soldaţii germani
au dispărut în întuneric.

Noaptea, Major are nevoie
să se pună la adăpost,

să consulte hărţile
şi să se odihnească.

Îşi aminteşte
că a bătut la uşile olandezilor.

În timpul ocupaţiei îţi era frică
dacă-ţi bătea cineva la uşă noaptea.

Germanii făceau asta.

SD-ul şi Gestapoul veneau
şi te scoteau din casă.

Când nu îi deschide nimeni,
intră cu forţa.

Locatarii se alarmează văzând
un soldat cu un ochi acoperit,

dar el îi linişteşte rapid.

Îşi dădeau seama imediat
că e soldat canadian.

A făcut un lucru inteligent, căci acum
oamenii vorbesc mai multe limbi,

dar, în anii '40, olandezii vorbeau
doar olandeza şi poate germana,

însă puţini vorbeau franceza
sau engleza.

Comunicarea folosind o emblemă pe care
scrie "Canada" era foarte eficientă.

După câteva minute,
Major reîncepe patrularea pe străzi.

A reuşit să înainteze câteva ore
fără să fie prins,

dar orice mişcare în întuneric
se poate dovedi letală.

La 14 aprilie 1945,
în centrul Olandei,

soldatul canadian Léo Major
din Le Régiment de la Chaudière

înaintează pe furiş prin Zwolle.

Trebuie să ia legătura
cu cei din Rezistenţa, să-i anunţe

că dimineaţa va începe
un baraj de artilerie.

Misiunea a început prost.

Cel mai bun amic al lui a fost ucis
pe când intrau în oraş.

Acum, singur în întuneric, Major vede
că se apropie nişte oameni.

Major ştie că interdicţia de a circula
e în vigoare

şi că de obicei doar soldaţii germani
umblă noaptea prin oraş,

dar nu se ştie niciodată.

Trebuie să decidă rapid
dacă sunt prieteni sau inamici.

Hello ! Bonjour !

Aude în întuneric o femeie care
vorbeşte în engleză şi franceză.

I-a găsit pe cei din Rezistenţă.

- Sunteţi din Rezistenţă ?
- Da.

De asta are nevoie.

Fiind străin, nu cunoaşte oraşul.

Până acum şi-a folosit arma
şi grenadele ca să creeze haos.

Poate acum va obţine informaţii
despre poziţiile germane,

ca să poată acţiona mai eficient.

Discută cu cei din Rezistenţă.

Le dă armele pe care le-a adunat.

O ţintă e sediul Gestapoului,

punctul central
al controlării oraşului.

Forţa opresivă şi represivă
al ocupaţiei naziste a fost aplicată

de către Gestapo şi SD,

dar mai ales de către Gestapo,

fiindcă SD-ul
mai mult aduna informaţii.

Gestapoul nu avea mulţi membri,
dar era temut.

Avea mulţi informatori şi putea
să-ţi bată la uşă noaptea

şi să dispari pentru totdeauna.

Pe bună dreptate, erau foarte temuţi
şi detestaţi în Olanda.

În timpul nopţii,

clădirea forţelor de securitate
ia foc.

Nu e clar cine e autorul.

Conform unor relatări, Major îi dă foc

sau cei din Rezistenţă,
la insistenţele lui.

Dar totul corespunde
şi unui alt şablon.

Care e cel mai bun mod
de a distruge dovezile

faptelor reprobabile comise
de organizaţia ta ?

Arzi tot.

Ucizi prizonierii şi arzi sediul.

Asta au făcut la Zwolle
şi în alte oraşe din Olanda.

E un semn clar că germanii au pierdut
controlul în Zwolle.

Major trebuie să-i dea această veste
comandantului regimentului,

locotenent-colonelul
Gustave Taschereau.

Major e obosit dar ştie că trebuie
să-l informeze rapid pe Taschereau,

înainte de atacarea oraşului.

Dar nu vrea să lase în urmă cadavrul
lui Willy Arsenault, amicul lui.

Le cere ajutorul celor din Rezistenţă.

La sediul regimentului,

Taschereau se pregăteşte
să înceapă atacul de artilerie.

Nu ştie
că oraşul e în mâinile olandezilor.

Arsenault şi Major nu s-au întors.

Taschereau crede că au fost ucişi
sau luaţi prizonieri.

Ca orice lider militar, Taschereau
va cuceri obiectivul prin forţă.

Apoi, un vehicul se apropie.

Major revine şi le spune
că germanii s-au retras.

Aduce cu el cadavrul
caporalului Arsenault.

Oraşul fiind în mâinile olandezilor,

sunt salvate vieţile multor canadieni
şi olandezi.

Luptele urbane sunt letale
pentru ambele tabere,

dar şi pentru civili.

Date fiind informaţiile, barajul
de artilerie e contramandat.

Regimentul intră în oraş, să îi alunge
pe germanii rămaşi acolo.

Zwolle e eliberat
fără să se tragă vreun foc de armă.

În acea zi,
locuitorii li se alătură canadienilor

la o paradă spontană.

Léo Major supravieţuieşte
până la final şi revine în Canada.

Pentru curajul dovedit în Zwolle,

primeşte Medalia pentru Bravură,

cu menţiunea: "Iniţiativa de care
a dat dovadă, curajul neabătut"

"şi ignorarea siguranţei personale
ne-au inspirat pe toţi."

E pe locul doi ca decoraţie
pentru curaj în armata canadiană

şi e acordată foarte rar.

Caporalul Wilfrid Arsenault
a primit postum

Leul de Bronz Olandez
pentru rolul jucat

în cucerirea oraşului Zwolle
fără pierderi civile.

În 1950, când începe Războiul
din Coreea, Major se înrolează iar.

Obţine iar aceeaşi medalie
pentru curaj în faţa morţii.

Faptul că a primit medalia
de două ori arată

că era un soldat excelent.

Era curajos aproape până la nesăbuinţă
şi a dovedit-o în repetate rânduri.

Cred că Léo Major e un adevărat erou.

E grozav.

Noi, olandezii,
îi datorăm recunoştinţă

pentru eliberarea ţării,
nu doar a oraşului Zwolle,

pentru că a participat la efortul
de a ne scăpa de ocupanţii nazişti.

Dar Germania nu s-a predat încă.

Regimentul Chaudière continuă lupta,
pentru a elibera restul Olandei.

Războiul din Europa va dura
încă 24 de zile.

Traducerea: Ovidiu-Gheorghe Ruţa