All language subtitles for Drug.Lords.S01E01.Pablo.Escobar.720p.Netflix.WEB-DL.DD5.1.x264-QOQ-rum(1)

UN SERIAL DOCUMENTAR ORIGINAL NETFLIX

Ascultam unul din telefoanele
la care vorbea Pablo

când discuta cu soţia lui, Tata:

„Bună Ce mai faci, iubito?
Ce fac copiii?"

Şi am putut auzi
cum ţipa un bărbat torturat.

Am auzit un om scoţând un zbieret ascuţit.

N-o să uit niciodată.

În final, Pablo a zis: „Aşteaptă o clipă."

A încercat să acopere receptorul,

iar Javier l-a auzit: „Închide-i gura!"

Deodată s-a lăsat o linişte mormântală.

Într-atât de diabolic
şi lipsit de remuşcări era acest om!

Se credea invincibil.

Medellin, Columbia, 1982.

Pablo Escobar se afla în fruntea

celei mai puternice, violente şi temute
organizaţii criminale din lume.

De la el provenea
cea mai mare parte a cocainei

livrate în Statele Unite.

Introduceau fraudulos în ţară
2.500 kg de cocaină

în fiecare zi.

Carte/ul de la Medellin câştiga
peste două miliarde de dolari lunar.

Pe cei pe care Escobar nu-i putea mitui
îi ucidea.

Sunt mulţi ticăloşi pe lume,

dar până atunci nu mai întâlnisem
pe nimeni aşa.

În plus, Escobar avea adepţi înflăcăraţi.

Pentru Pablo Emilio Escobar Gaviria
aveam un cult.

ASASIN N

EI era un zeu.

Cei care cunosc povestea lui Robin Hood

ştiu că el lupta pentru săraci
şi avea grijă de ei.

Biroul de Combatere a Droguri/or

îl decretase cel mai căutat criminal
din lume.

De multe ori începem de jos,

dar ţelul nostru e să urcăm
pe scara ierarhică,

să ajungem aproape
de vârfurile organizaţiei,

căci vrem să tăiem capul hidrei.

Escobar ducea un război brutal
în interiorul ţării sale

şi nu se temea să lupte până la moarte.

În 1949 s-a născut Pablo Escobar într-una
din cele mai violente ţări din lume,

Columbia.

Devastată de războaie civile
şi de guerilă,

era lumea ideală pentru ca îndrăzneţul
Escobar să înflorească.

În adolescenţă
a apucat-o pe drumul micilor infracţiuni,

iar o dispută legată de nişte bani furaţi
I-a adus în atenţia tânărului

care va fi cel mai de încredere asasin
al său în viitor.

Într-o zi mă duceam la şcoală,

când am fost martorul unei dispute
între un poliţist şi un gangster înarmat.

A smuls de la poliţist banii.

Poliţistul a căzut, şi-a scos pistolul

şi a tras.

Gangsterul a fost salvat de o motocicletă.

Tipul de pe motocicletă era Pablo Escobar.

Însetat de putere, Escobar nu se mulţumea
cu infracţiunile de stradă.

Pablo era foarte descurcăreţ.

Lua pulsul străzii
şi avea şi simţul afacerilor.

AGENT SPECIAL
COMBATEREA DROGURILOR, 1984-2014

Un simţ care i-a facilitat
ascensiunea meteorică.

La mijlocul anilor '70,
şi-a unit forţele cu alţi trei infractori,

Carlos Lehder, Luis Ochoa
şi Jose Gonzalo Gacha,

ca să cumpere şi să vândă marfa
cea mai vandabilă a Columbiei: cocaina.

Aşa a apărut carte/ul de la Medellin.

Carte/ul a pus ochii
pe o nouă piaţă înfloritoare,

aflată Ia 1.600 de km. distanţă, în Miami,

unde cocaina era drogul preferat
al bogaţi/or şi al vedetelor din Florida.

În anii 1980, Miami era locul perfect.

Era de necrezut că există
aşa multă cocaină...

AGENT SPECIAL, COMBATEREA DROGURILOR

...în lume în acel moment.

Dacă-ţi plăceau genul ăsta de anchete,

nu exista loc mai bun decât Miami
în anii 1980.

Rapid, carte/ul a născocit
o metodă ingenioasă

de a introduce cocaina în SUA,
prin Florida.

Carlos Lehder Rivas a cumpărat
o insulă în Bahamas

şi îl plătea cu cinci milioane de dolari
pe lună pe preşedintele ţării.

Avioane/e soseau din Columbia în Bahamas.

Şi de acolo, în weekend,
bărci şi iahturi mici veneau din Miami

pentru a fi încărcate cu cocaină.

Contrabanda se făcea uşor.

Vorbeau despre Bahamas
ca despre trambulina lor către SUA.

În timpul patrulării, agentul Steve Murphy
a constatat îndeaproape

dimensiunea colosală
a activităţilor lui Escobar.

Ajunsesem la o aeronavă
care era scufundată în apă.

Am zis:
„Doamnei S-a prăbuşit un avion."

Le-am zis piloţilor:
„Trebuie să aducem bărci şi scafandri

ca să aflăm dacă mai e cineva în avion."

Cei doi piloţi râdeau de mine.

Le-am zis: „De ce râdeţi? Nu-i amuzant."

Şi ei: „Nici măcar nu ştii la ce te uiţi.

Astea sunt avioane de narcotice,
transportă cocaina

pe care carte/urile din Columbia
le aduc prin reţeaua din Caraibe.

Când sosesc bărcile, cocaina e descărcată,

îi iau şi pe cei doi piloţi şi pleacă,

lăsând avionul aici."

Abandonarea avionului

demonstra cât de mare era profitul
obţinut în urma operaţiunii.

Pe aceşti oameni, să producă
un kilogram de cocaină în junglă

îi costa cam o mie de dolari.

Taxele de transport costau 4.000 $.

Investiţia iniţială era de 5.000 $.

Iar în Miami, la mijlocul anilor '80,

un kil de cocaină se vindea
cu circa 80.000 $.

Introduceau fraudulos în ţară
2.500 kg de cocaină

în fiecare zi.

PROFIT ZILNIC
188.000.000 $

Dacă facem calculele, veniturile obţinute
sunt de ordinul miliardelor.

Astfel au creat cel mai mare imperiu
al cocainei din istorie.

La începutul anilor '80,
Medellin era capitala mondială a cocainei.

Iar Escobar îşi apăra profiturile
cu multă cruzime.

Regula lui era ca cei care nu plăteau,

dacă nu fuseseră ucişi deja,
să fie forţaţi să plătească.

COLONEL
POLIŢIA DIN COLUMBIA 1964-1999

Erau răpiţi
şi toate bunurile le erau luate.

În principal din acest motiv,
s-a ridicat deasupra celorlalţi:

era neobosit
în aplicarea înţelegerii încheiate.

A eliminat familii întregi.

Le-a terorizat.

Combaterea Droguri/or şi-a intensificat
efortul de prindere a acestui baron.

Un agent s-a infiltrat la un chef
lung de-o săptămână ţinut de Escobar

şi a asistat la actele de brutalitate
de acolo.

Mi-a zis:
„N-o să crezi ce-am văzut!

Eram în a treia sau a patra zi de chef

şi lumea era deja făcută praf.

Unul dintre asasinii plătiţi
vine şi-i spune lui Pablo:

„Şefule, unul dintre ospătari
îţi fură argintăria."

Averea lui Pablo
era de vreo 30 de miliarde $.

Chiar îi păsa
că cineva îi fura tacâmurile?

Şi el: „O să vorbesc eu cu el."

L-a adus în faţa tuturor,
a vorbit un pic cu el,

şi la final a zis cuiva:
„Adu-mi o bandă adezivă."

Cu ea i-au legat omului mâinile la spate,

i-au lipit picioarele,

iar Pablo l-a împins în piscină.

În minutele următoare, lumea s-a amuzat
privind un om înecându-se.

Gândiţi-vă ce mesaj a transmis!

„Nimeni nu mă poate atinge.
Pot să fac ce vreau, când vreau.

Atât de puternic sunt!

Dacă mă furi, asta o să păţeşti."

Generalul Mafiei

Căutat de autorităţile
din SUA şi din Columbia,

Escobar şi-a format o armată de asasini,
denumiţi sicarios, ca să-l protejeze.

Jhon Jairo Velásquez, poreclit Popeye,
era printre cel mai eficienţi.

La scurt timp după ce am început să lucrez
pentru Şef, ne-am adunat la el acasă.

Un amic de-al lui a venit
şi i-a zis: „Pablo,

vreau să-l omor pe şoferul de autobuz
care a ucis-o pe mama."

Şeful a zis: „O rezolv eu."

M-a chemat pe mine: „Vino, Popeye!

Vrei să faci tu treaba asta?"

A fost începutul crimelor lui Pope ye.

Tipul a venit cu mine şi mi l-a arătat.

Două gloanţe în cap. Atât.

Mă întorc la treabă
şi Şeful mă întreabă într-o seară:

„Popeye, de ce nu ţi-ai ridicat banii?"

Zic: „Nicio grijă, domnule.
Vreau doar să fiu cu dvs."

A râs şi mi-a dat 5.000$.

Era un lider adevărat,
unul care mereu îşi plăteşte datoriile.

Când l-am împuşcat pe şofer,
am intrat de-a binelea în lumea criminală.

Popeye recunoaşte
că a plănuit aproape 3.000 de crime.

A recunoscut
şi că a omorât singur 300 de oameni.

E un criminal în masă.

Pablo Escobar îşi selecta
personal toţi asasinii.

Îi îmbrăţişa, îi iubea, îi pupa,
Ie dădea bani.

În schimb, aştepta loialitate de la ei
şi o primea.

Motto-ul lui Escobar era: „Plata o plomo."

„Bani sau plumb."

Îşi trimitea asasinii
să corupă o întreagă naţiune.

De pildă, dacă era un judecător
care judeca un caz deschis contra lui,

asasinii îl vizitau pe acel judecător
şi spuneau

„Suntem trimişi de Pablo Escobar.

Înainte să ne daţi afară... E soţia dvs.?"

Şi-i arătau poze cu soţia sa,

poze cu copiii la şcoală...

Apoi îi spuneau:
„DI, Escobar vrea să renunţaţi la caz.

Dacă nu o faceţi, Escobar îi va ucide."

Mulţi oameni au început
să primească bani şi să ştiţi

că nu-i acuz că au luat banii aceia.

În 1982, Escobar era pe val.

Era cel mai bogat om din Columbia.

Şi îşi cheltuia averea
pe domeniul de 2.800 de hectare,

denumit Hacienda Nápoles.

Într-un gest de bravadă,
a instalat o copie a avionului

cu care a făcut prima lui livrare
de cocaină în SUA,

un model Piper PA-18 Super Cub,
peste poarta din faţă.

Domeniul Nápoles era un paradis.
Un adevărat paradis.

Un paradis construit cu miliardele
câştigate din traficul de cocaina.

Hacienda Nápoles era un centru al plăcerii
şi al infracţionalităţii.

Familia şi distracţia îşi aveau vremea
lor, dar şi războiul îşi avea vremea lui.

Îi plăcea să-şi distreze musafirii.

Avea un parc zoo privat,
plin cu animale exotice.

Parcă era un bâlci pentru copii.

Era locul cu care lui Pablo îi plăcea
să se laude.

Dădea chefuri
care ţineau cinci, şapte sau opt zile.

Şeful bea jumătate de bere
şi fuma o jumătate de ţigară cu cannabis.

Lui Escobar îi plăcea ca la petrecerile
lui să vină femei superbe.

Şeful avea charismă.

Emana o forţă atât de puternică!
Cum atingea o fată, cum aceasta se excita.

Era foarte puternic.

La începutul anilor '80,
carte/ul de la Medellin furniza

patru din cinci linii de cocaină
prizate în SUA.

Escobar se credea de neatins
în ascunzătoarea sa din Columbia.

Dar urma să se înfrunte
cu un adversar nou şi surprinzător.

Eu, Ronald Reagan, jur solemn...

Preşedintele Ronald Reagan şi-a propus

să-i anihileze pe contrabandiştii
de narcotice.

Vom face tot ce e necesar
pentru a pune capăt ameninţării drogurilor

şi a paraliza crima organizată.

Reagan a încheiat
un tratat de extrădare cu Columbia.

Pablo Escobar putea fi judecat
şi încarcerat în SUA.

Cea mai mare frică a lui Escobar
s-a adeverit.

Resping tratatul de extrădare
dintre Columbia şi SUA.

Prin urmare,
Escobar a pus la cale un plan.

Viva Pablo Escobar Gaviria!

Pablo a înţeles că e nevoie să intre
în politică şi în parlament

pentru a dobândi imunitate parlamentară.

FOTOGRAFUL PERSONAL AL LUI PABLO
ESCOBAR

După ce a finanţat
multe proiecte comunitare,

Escobar şi-a câştigat rapid
mulţi susţinători

cu ajutorul cărora a obţinut
un loc în Congres.

Dar acesta nu era singurul lui premiu.

Odată cu noul post,
a obţinut şi imunitatea contra extrădării.

Din nou, s-a pus la adăpost
contra sistemului judiciar american.

Dar cei care-l urmăreau căutau dovada
necesară pentru a-l da afară.

Aveţi mulţi bani, nu?

Mi se pare că e o întrebare
foarte personală, foarte intimă.

Oricine vrea să ştie
câţi bani are domnul Escobar

poate afla
de la Administraţia Naţională a Taxelor.

Un ziarist curajos a făcut cercetări
în trecutul lui Escobar.

Redactorul-şef al ziarului,
Guillermo Cano, credea

că acest om care a ajuns în Congres
şi putea lua decizii, Pablo Escobar,

fusese la închisoare.
Îşi amintea poza de la arestare.

JURNALISTĂ

Ziarul EI Espectador a publicat
poza incriminatoare.

Reacţia imediată a politicienilor
care-l primiseră în casele lor

a fost să-i închidă uşile în nas.

Acuzaţiile n-au nicio bază...

Escobar a fost dat afară din Congres.

Ministrul Justiţiei Bonilla
s-a concentrat pe imperiul lui Pablo.

Înarmat cu informaţiile obţinute
de la Combaterea Droguri/or,

Bonilla a ordonat o razie la o fabrică
de cocaină deţinută de Escobar,

Tranquilandia.

Un complex izolat, cu opt piste de
aterizare, barăci pentru 100 de muncitori

şi 19 laboratoare
destinate fabricării de cocaina.

Anvergura operaţiunilor conduse
de carte/ul de la Medellin era clară.

A ars cocaină valorând peste un miliard
de dolari,

marcând începutul
unuia din cele mai sângeroase decenii

din istoria Columbiei.

Pablo detesta clasa politică.

Avea surprinzător de mult sânge rece.

Şi era de neclintit în hotărârile lui.

Primul la rând
a fost ministrul de justiţie

care ordonase distrugerea
fabricii de cocaină a lui Escobar.

EI a plătit cel mai scump preţ.

Nimic nu-l putea opri.

Şeful era un om foarte violent.

Violenţa îi curgea prin vine.

Axat pe răzbunare,
şi-a continuat regimul de teroare.

Pe 17 decembrie 1986,

Guillermo Cano, cel care i-a publicat poza
de la arestare, a fost împuşcat brutal.

Escobar şi-a încheiat socotelile
aruncând în aer sediul ziarului.

Decretat terorist în două ţări,
s-a retras în clandestinitate.

Vânătoarea se declanşase.

Urmărirea lui Escobar era o prioritate
pentru Combaterea Droguri/or.

Aveam mulţi informatori.

Dacă intrau pe uşă zece informatori,
doi aveau să fie buni.

Cei care erau de încredere
erau plătiţi cu sume frumuşele.

Ştiind că era urmărit,
Escobar nu mai avea încredere în nimeni.

Nici măcar în cei mai apropiaţi.

Wendy Chavarriaga era iubita Şefului.

Era o femeie superbă,
cu o înălţime de peste 1,8 m,

cu păr negru şi des
şi cu nişte picioare incredibile.

Când Escobar s-a despărţit de ea,

amanta sa a dorit să se răzbune
combinându-se cu Popeye,

care s-a îndrăgostit nebuneşte cu ea.

Dar planurile de răzbunare ale lui Wendy
nu s-a oprit aici.

Şeful m-a sunat
şi mi-a dat să ascult o înregistrare.

Era Wendy, care vorbea
cu cei de la Combaterea Droguri/or.

Escobar i-a dat de ales lui Popeye:
iubirea sau loialitatea.

Şeful mi-a zis: „Popeye, ce ne facem?"

A fost suficient.
Am rezolvat rapid problema.

Am fixat o întâlnire la restaurant.

Vorbisem deja cu doi băieţi,
cei mai buni ţintaşi ai mei.

Le-am spus cum arăta
şi ce maşină conducea.

Am sosit şi am parcat.

Am sunat la restaurant
şi am cerut cu d-ra Wendy Chavarriaga.

L-am auzit pe chelner chemând-o
şi apoi i-am auzit tocurile.

Sincer, mi-a fost greu.

Dar în inima mea jurasem
să-i fiu loial lui Pablo Escobar.

Îi dovedeai loialitatea prin fapte,
nu prin vorbe.

Guvernul Columbiei va face
tot ce-i stă în putere

pentru a-i prinde pe Escobar
şi pe acoliţii lui.

Preşedintele Cesar Gaviria
şi-a scos din mânecă asul.

L-a ameninţat pe Escobar
cu extrădarea în SUA.

Capacitatea lui Escobar
de a naşte violenţă...

PREŞEDINTELE COLUMBIEI 1990-1994

...n-a avut egal în istoria noastră.

Pablo Escobar se temea de extrădare.

Credea că a ajunge în SUA

era lucrul cel mai rău care i se putea
întâmpla lui sau oricărui columbian.

„Prefer un mormânt în Columbia
decât o celulă în SUA."

Nimeni nu era pregătit
pentru amploarea răzbunării lui Escobar.

Planul său era

să modifice legile extrădării
prin teroare.

Cel mai mare narcoterorist din lume
a declarat război ţării sale.

Atunci a devenit un psihopat.

Numărul morţilor creştea încontinuu.

Mă refer la mii de oameni nevinovaţi.

Femei, copii...

Oferea recompense
pentru uciderea poliţiştilor.

Îmi amintesc că Ie spunea asasinilor:
„Vreau multe victime."

În felul ăsta lupta el pentru a demonstra
Columbiei că urma să câştige.

Columbia era în pragul dezastrului.

Preşedintele Gaviria
şi-a trecut în revistă trupele

şi a format un grup de elită
din militari şi poliţişti,

care erau susţinuţi
de Biroul de Combatere a Droguri/or.

Se numeau Brigada de Urmărire.

Unica lor misiune era să-l urmărească
pe Escobar şi să-l prindă mort sau viu.

Erau conduşi de colonelul Hugo Martinez.

Ştiam că mă angajez
într-o misiune foarte periculoasă.

Aş fi putut să-mi pierd viaţa.

Martinez nici nu-şi începuse bine treaba,
când l-a căutat un alt ofiţer.

Mi-a zis că Escobar îmi oferea
şase milioane de dolari

şi că mi-i putea înmâna oriunde doream.

Voia doar să fie anunţat dinainte
când ne duceam să-l prindem.

Mi s-a părut un semn de slăbiciune
din partea lui Escobar să-mi ofere bani.

Martinez nu s-a lăsat mituit.

Graţie colonelului Martinez,
lucrurile au început să se mişte.

Se petreceau multe.

Brigada de Urmărire a găsit ocazia
să-l prindă pe baronul drogurilor.

Totul a început cu interceptarea
unui apel telefonic

prin care Escobar cerea
să i-se aducă o fată.

Destinaţia fetei era ascunzătoarea
din junglă a lui Escobar.

Acum, tot ce aveau de făcut
era s-o găsească.

Am luat cu noi un ţăran
care ştia drumul către Medellin.

Când am zburat deasupra locului,
ne-a spus: „Asta e casa!"

În vreme de război, Şeful nu dormea
doar în lenjeria intimă.

Purta blugi Newman, fără cămaşă,
şi dormea cu o armă în mână.

Când am fost avertizaţi
că se apropia un elicopter,

Şeful şi-a luat imediat arma.

Escobar primise un pont, iar razia
a fost întâmpinată cu gloanţe.

Trăgeau în noi de la sol,

iar pilotul mi-a zis că ne-au nimerit.

Când elicopterul a fost atins, s-a auzit
un zgomot ca de floricele de porumb.

Prin urmare, ne-am retras.

În seara aceea toţi eram mâhniţi.
Pierduserăm bătălia.

Ne scăpase.

După ce a scăpat,
Escobar a procedat ca de obicei.

S-a răzbunat.

Escobar nu-şi ucidea doar duşmanii.

Ucidea pe oricine reprezenta vreun risc.

Puneţi-vă în locul lui Cesar Gaviria,
preşedintele Columbiei!

Vă puteţi imagina în ce tensiune trăia?

Totul, din cauză
că cel mai căutat criminal din lume,

cel mai mare narcoterorist din lume,
a declarat război ţării sale.

Escobar nu se dădea înapoi de la nimic
ca să-şi arate puterea.

Complotând chiar asasinarea lui Gaviria,

a angajat un asasin să pună o bombă
în avionul comercial cu care zbura acesta.

Dar avea informaţii greşite.

Gaviria n-a urcat în acel avion.

În schimb, în urma exploziei
au murit 110 oameni nevinovaţi.

A fost groaznic.

E unicul caz
pe care-l ştiu eu din istoria omenirii

când un avion e distrus
doar ca să moară o persoană.

În acel moment, duşmanul nostru câştiga.

Pierdeam bătălia
contra traficului de droguri.

Au fost vremuri grele.

La sfârşitul anilor '80, teroarea
instaurată de Escobar s-a amplificat.

Acum Escobar şi-a scos aşii din mânecă,

adică a trecut la răpiri
pentru a pune presiune asupra guvernului.

În ianuarie 1988,

i-a ordonat lui Popeye să-l răpească
pe procurorul general Carlos Mauro Hoyos.

Imediat după ora 06.00,
l-am înconjurat şi l-am răpit.

În timpul răpirii,
i-au ucis pe şofer şi pe bodyguard.

Iar pe procuror l-au transportat
într-o casă clandestină.

Soldaţii au început să împânzească zona.
Foarte mulţi soldaţi,

pentru că ştiau că-l ţineam acolo
pe procurorul general Hoyos.

Şeful ne-a căutat prin radio.

Şeful mi-a ordonat
să-l ucid pe procurorul general.

Înainte să-l ucid,
i-am spus de ce-l omoram.

„Te execut

fiindcă ai permis extrădarea columbienilor
în SUA."

Au fost zile memorabile
pentru cartelul de la Medellin.

Cât a durat urmărirea, asasinii
lui Escobar au ucis 457 de poliţişti.

Dar guvernul columbian a refuzat
să cedeze în faţa terorii.

Apoi, în 1991, Escobar a făcut
cea mai neaşteptată mutare.

Dacă i-se garanta că nu va fi extrădat,

se preda singur pentru condamnare.

Afost considerată o soluţie politică
Ia o problemă pe care n-o puteam rezolva.

Dar în curând motivele reale ale predării
lui Escobar au devenit clare.

Voia să facă o înţelegere.

Pablo vine şi zice: „Bine, uite ce e...

O dată eram într-o maşină
care avea cocaina în portbagaj,

dar nu ştiam nimic,

aşa că probabil, fără să ştiu,
am participat la un transport de cocaina.

Recunosc că mă fac vinovat de asta.
M-aţi prins."

Guvernul a fost de acord.

După atâţia ani de crime şi violenţe,

Escobar primea
doar cinci ani de închisoare.

Şi avea şi alte pretenţii.

„Mai întâi, o să ridic o închisoare

din banii mei.
Nu vreau ca locuitorii Columbiei

să suporte costurile construcţiei."

Guvernul a încuviinţat iar.

Au început imediat
lucrările pentru „Catedrală”,

închisoarea de maximă securitate
ridicată în apropierea Medellinului.

Pablo a ales chiar şi gardienii,
şi colegii de detenţie.

„O să-mi aleg cu mâna mea colegii
şi unul o să fie fratele meu,

iar ceilalţi îmi sunt parteneri
de afaceri, mă refer la sicarios."

Asta se traduce prin „asasini".

Guvernul a fost din nou de acord.

Şi în final...

Pablo a zis: „Mai e o prevedere.

Guvernul Columbiei şi americanii

să nu se apropie la mai puţin
de trei kilometri de închisoare,

fiindcă n-am încredere în ei."

Guvernul iar a fost de acord.

Urma să-şi păstreze
şi averea sa de miliarde.

Cel mai bun târg cu putinţă.

Dar Escobar a dat cea mai mare lovitură
pe 19 iunie 1991,

când autorităţile columbiene îl aduceau

la noua sa închisoare personalizată.

Congresul columbian a abrogat extrădarea.

Ştiam că Pablo Escobar câştigase

şi că restul lumii pierduse.

Noua reşedinţă a lui Escobar era locul
perfect pentru a se apuca iar de afaceri.

Acolo a început Şeful să refacă

reţeaua de trafic a cartelului.

Catedrala era un centru infracţional.

Aici era un zid

care ascundea o intrare secretă
către spălătorie.

Aici păstram băutura,
cocaina pe care o consumau oamenii,

iar armele şi marijuana erau aici.

În încăperea asta
îi ascundeam pe cei care intraseră ilegal:

traficanţi, prostituate,
oricine nu era închis.

Deasupra era o discotecă,

cu un sistem bun de sonorizare.
Se bea, veneau femei şi aveau loc orgii.

Era locul unde se dezlănţuiau păcatele.

Chiar sub nasul gardienilor,
Pablo şi-a creat un al doilea cămin.

Acolo era o atmosferă de club de vacanţă.

Celula lui Pablo era un apartament
cu două camere.

Pe pereţi atârnau picturi
în valoare de milioane de dolari,

draperiile şi tapiseria erau asortate.

Pe măsuţa de cafea erau lumânări.

În dormitor

avea un pat făcut pe comandă,
mai mare decât orice alt pat dublu.

Îşi amenajase şi un birou în cameră.

În baie avea jacuzzi.

Şifonierul avea un seif ascuns în spatele
sertare/or, pe care-l puteai scoate.

Şi asta era o închisoare!

Escobar preluase iar controlul.

Frustraţi, agenţii americani
s-au instalat în apropiere.

Îşi cumpăraseră o proprietate
mai încolo ca să ne supravegheze.

Au încercat să intercepteze telefoanele
din închisoare, dar...

În anul în care Pablo a stat acolo,
n-am putut intercepta nimic.

Casa de acolo îi aparţinea
lui Pablo Emilio Escobar Gaviria.

Şeful instalase interfon.

Cablul se întindea până Ia acea casă
în care era o cameră

unde membrii importanţi ai cartelului

veneau să vorbească cu Escobar.

Americanii au văzut cablul,
dar au crezut că e pentru electricitate.

Nu şi-au imaginat
că e un cablu de interfon.

N-au obţinut nicio dovadă

că Pablo Escobar făcea trafic de cocaină
de aici, din „Catedrală”.

Dar Escobar avea să facă o mare greşeală

care a demascat „catedrala" delictelor.

I-a introdus clandestin
pe doi membri ai carte/ului.

I-a aşteptat Popeye.

Sub cabana lui Roberto
era o încăpere secretă.

I-am dus acolo şi le-am pus cătuşe.

Fernando Galeano şi Gerardo Moncada
furaseră de la şeful lor.

Erau foarte îngrijoraţi şi voiau
să vorbească cu Şeful: „Adu-l pe Pablo!"

Când au văzut că nu pot vorbi cu Şeful,
au ştiut că s-a zis cu ei.

Vedeam asta în ochii lor. S-a zis cu ei.

Au cerut apă şi o Biblie.

I-am împuşcat în cap.

În „Catedrală" aveam o drujbă.

I-am tăiat în bucăţi.

Am început să le ardem cadavrele.
Am făcut un rug imens.

Şeful stătea pe un scaun de plastic,
purtând o căciulă rusească

şi holbându-se la cadavre.

Corpurile au ars toată noaptea.

Dimineaţa am distrus oasele
cu ciocane şi acid,

ca să nu rămână nicio urmă
din Galeano şi Kiko.

Ardeam cartelul de la Medellin.

Pentru guvern a fost ultima picătură.
Aşa că au intervenit.

Guvernul s-a decis să intervină şi
să-l mute pe Escobar în altă închisoare,

pentru că aveau date
că el comitea infracţiuni şi omoruri.

MINISTRUL APĂRĂRII
COLUMBIA, 1991-1994

Dar Escobar i-a văzut venind.

Pe cărarea aceasta
am luat-o cu Pablo Escobar în 1992,

ca să evadăm.

Pablo era în frunte,
conducând grupul fugarilor.

Totul era acoperit de ceaţă
şi era ora 23.00.

Primii 200 de metri au fost dificili,

căci militarii se apropiau.

Au descins 9.000 de soldaţi columbieni.

Combaterea Droguri/or şi CIA erau aici
cu un general.

În aceşti munţi i-am păcălit din nou.

Cel mai faimos gangster al Columbiei
era, din nou, un fugar.

Dar, printr-o răsturnare de situaţie,

evadarea lui Escobar s-a mulat
pe planurile Brigăzii de Urmărire.

Aveam o nouă şansă
de a-l prinde pe cel mai mare criminal.

Cu toţii îi uram pe Pablo Escobar
şi acum aveam iar şansa de a-l ucide.

DAT ÎN URMĂRIRE

S-a lansat un apel
pentru informaţii despre Escobar.

Brigada de Urmărire a primit
un pont crucial.

Într-o anumită zonă muntoasă era o casă,

iar informatorul nostru ne-a spus
că Pablo se afla acolo.

Am auzit paşii soldaţilor.

Am intrat în casă şi acolo am găsit

unul din fetişurile lui Escobar,

căruia îi plăceau băile frumoase.

Aceea era o cabana cu o baie frumoasă.

Însă nici urmă de Pablo Escobar.

Ne-am târât până am găsit un câmp
de trestie de zahăr unde ne-am ascuns.

Escobar a scăpat neprins,
dar timpul nu era de partea lui.

Când reţeaua sa de sprijin, comandanţii
şi asasinii lui au început să cadă,

cei care nu au căzut s-au predat.

Până când a rămas singur.

Cum laţul se strângea în jurul lui,

Escobar i-a dat drumul şi loialului său
sicario, Popeye, ca să se predea.

M-am dus şi i-am înmânat arma.

Şeful a luat-o şi mi-a zis:
„Pope ye, mulţumesc pentru tot."

Ne-am uitat unul la altul şi n-am zis
nimic. Ştiam că n-aveam să-l mai văd.

Imediat, baronul drogurilor a încercat
să-şi scoată familia din Columbia.

Au încercat să fugă din ţară,

dar au fost întâmpinaţi de agentul special
Peńa la aeroportul din Medellin.

Când i-am oprit, în mijlocul agitaţiei,
a plânsetelor, a strigătelor,

Ie-am rupt vizele.

Nu se putea ca omul ăsta să-şi permită
luxul de a-şi muta familia,

în timp ce el săvârşea
cele mai groaznice crime.

Guvernul i-a mutat familia aici,

la hotelul Tequendama
din centrul oraşului Bogotá.

Temându-se că ar putea fi în pericol,
Escobar l-a sunat pe preşedinte.

Reacţia noastră a fost
să-i refuzăm condiţiile.

Nu puteam accepta
decât predarea necondiţionată.

Brigada de Urmărire a pus microfoane
în camera familiei

şi a aşteptat ca Escobar
să facă următoarea mişcare.

Supravegherea a continuat
timp de 72 de ore.

Ascultam de la sediul central,
zi şi noapte.

Apoi, pe 2 decembrie,
Escobar l-a sunat pe fiul lui.

Aflase că familia ar putea primi azil
în EI Salvador.

Escobar a sunat
cam pe la orele 09.00 sau 10.00.

PABLO ESCOBAR: APEL CĂTRE FIU
2 DECEMBRIE 1993

Suntem foarte recunoscători
preşedintelui din EI Salvador.

Se poartă omeneşte cu noi.

Nu ne tratează ca pe nişte criminali.

Familia i-a devenit, de fapt, călău.

Am localizat zona unde se afla.

Şeful echipei de supraveghere
s-a dus cu o echipă în acel cartier

unde fusese localizat apelul.

Agentul Steve Murphy se afla
la sediul Brigăzii de Urmărire

şi urmărea noile evoluţii.

Conducea pe stradă,

avea antena ridicată
şi se uita la indicator

care-i arăta că semnalul venea

dinspre un şir de case
pe lângă care trecea.

A ridicat privirea şi l-a văzut pe Escobar
uitându-se pe fereastră.

Azis: „L-am găsit.

Cred că e Escobar.
L-am văzut la fereastră."

Armata a sosit.

Au pus cablu de detonare pe lângă uşă

şi au smuls-o din balamale.

Pablo era la etajul doi cu un sicario.

Au urcat la etajul al treilea,

de unde asasinul a sărit pe fereastră,
ca să alerge pe acoperiş.

A fost împuşcat, a căzut de pe acoperiş
şi a murit.

Pablo a ieşit pe fereastră
şi a fugit pe acoperiş.

A fost împuşcat de trei ori,

o dată în picior,

o dată în fesă

şi a treia oară în ureche.

Aceea a fost împuşcătura fatală.

Mă aflam în biroul meu
şi mă simţeam uşurat.

Motivul pentru care toţi zâmbeam
în fotografii

era acela că toţi ştiam că în clipa

în care a murit Pablo Escobar,

toţi cetăţenii Columbiei
erau în siguranţă,

doar pentru că a murit un singur om.

„Viva Colombia!"

Toţi strigau: „Viva Colombia!"

Subtitrarea: Iuliana Bleotu
SubRip: HDLobby@scenefz