Original subtitles

Pe parcursul desfășurării nunții tradiționale bucovinene, unul dintre cele mai emoționante și solemne momente

era cel în care mirii își cereau iertare de la părinți deoarece

„pe întinderea lumească / nu-i fiu la părinți să crească / și lor să nu le greșească”,

moment cunoscut sub numele de iertăciune.

Prima formă de iertăciune, numită și iertăciunea mică, se lua în ajunul nunții mai ales

de către mireasa care pleca, prin căsătorie, de la casa părinților săi în alt sat.

În acest caz, după gătirea miresei și primirea darurilor de către aceasta, părinții se așează în spatele unei mese

ținând în brațe o pereche de colaci și o huscă de sare iar mireasa îngenunchea în fața mesei.

În spatele ei, în picioare, conducătorul nunții, numit vornic sau colăcar, rostea, în numele miresei,

o orație lungă formată, cel mai adesea, din trei părți : cum a făcut Dumnezeu lumea, pe Adam și Eva

și greșeala săvârșită de ei, posibilele greșeli ale tinerilor și supărarea provocată părinților

părinților și rugămintea de a fi iertați și binecuvântați de către aceștia.

O altă formă de iertăciune era cea de dinaintea plecării la biserică când ambii miri, fiecare la casa lui,

își cerea iertare, tot prin mijlocirea colacarului, de la părinți, frați, surori, alte rude,

cunoscuți și prieteni, chiar și de la copilul din leagăn.

Așezați în genunchi în fața părinților, cu capul aplecat și îndreptat spre răsărit, mirii ascultau orația vornicului

iar la sfârșit primeau binecuvântarea părinților și a tuturor celor care erau de față.

În societatea tradițională bucovinenană, se obișnuia a se face și o iertăciune la casa miresei,

înainte sau după scoaterea și jucarea zestrei sub supravegherea strictă a vornicului,

moment la care participau, de data aceasta, ambii miri și un număr mare de nuntași.

În curtea din fața casei trona carul încărcat cu zestrea pregătită cu mult timp înainte de către mamă și fiică :

valuri de pânză, valuri de brâie și bârnețe, ștergare de toate felurile, fețe de masă, năfrămi,

saci necusuți, sumane, lăicere, scoarțe, catrințe, obiele

perne și pernițe toate stând așezate alături de lada de zestre cumpărată înainte de nuntă de către mire.

Lada de zestre era scoasă ultima din casă și nu de puține ori pe ladă era așezată și mireasa.

Pe o masă așezată în fața casei, așternută cu cea mai frumoasă față nouă, se puneau doi colaci,

o huscă de sare, un vas cu băutură și un pahar.

În spatele mesei se așezau părinții și rudele cele mai apropiate ale miresei iar în fața mesei stăteau mirele și mireasa,

îngenunchiați pe un lăicer și o pernă, cu capul aplecat și îndreptat către răsărit.

De jur împrejur se așezau nuntașii care, cu capetele aplecate, ascultau iertăciunea rostită

de vornicul care, la rându-i, stătea între miri și părinți.

La sfârșit, părinții așezau colacii ( pâinea ) și sarea pe capul mirilor înspre iertare și binecuvântare.

Prezentă în ceremonialul nunții bucovinene până în a doua jumătate a secolului douăzeci,

iertăciunea se mai practică și astăzi doar înaintea momentului plecării la cununie

și se rezumă doar la rugămintea de iertare adresată părinților de către miri,

fără intermediar și fără fastul de altădată, pierzându-și din importanță și semnificație.