Original subtitles

În tradiția românescă, și nu numai, nunta este considerată o taină precum nașterea și moartea

cu deosebirea că la acest moment omul, aflat în floarea vârstei,

participă în mod conștient la cel mai important moment al existentei sale.

În satele din Bucovina, la nuntă participa întreaga comunitate, astfel că formarea noii familii devenea o sărbătoare colectivă.

Trecerea dintr-un stadiu de viață într-altul era consfințită de ritualuri și ceremonialuri,

menite să ferească noul cuplu de forțele răului și să-i aducă prosperitate și fertilitate.

Nunta era pregătită din timp și trebuia sa parcurgă obligatoriu mai multe etape de la cunoaștere la obținerea

consimțământului părinților, pețirea, tocmirea zestrei, logodna, strigările la biserică, schibarea darurilor între mire și mireasă,

alegerea nașilor, vătăjeilor, druscelor, învitarea sătenilor la nuntă și, în cele din urmă, nunta, însăși.

Scenariul nunții se derula pe parcursul a patru, cinci zile, de joi pâna marți, iar ceremonialul se desfășura pe etape dedicate

anumitor secvențe ritualice, culminând cu desfășurarea nunții propriu-zise, concentrată în ziua de duminică.

În ziua cununiei, la casa miresei se adunau druștele frumos îmbrăcate și rudele cele mai apropiate pentru a o pregăti de nuntă,

moment cunoscut sub numele de ”gătitul miresei”.

Tânăra era pieptănată cu cărare pe mijlocul capului, părul era împletit în codițe înfrumusețate cu panglici colorate,

era îmbrăcată cu hainele noi, pregătite din timp, era încălțată cu ghete cu tureacă înaltă , încinsă cu un brâu de lână

căruia i se făcea un nod pe care mirele trebuia să-l dezlege în patul nupțial.

Pe umeri i se așeza o basma, iar la gât i se punea o salbă de argint. La final, druștele sau mama miresei îi așezau coronița pe cap,

împodobind-o astfel, asemenea unei împărătese.

Pe tot parcursul ”gătitului”, druștele cântau cântece ce vesteau noua stare

în care urma să intre și, de regulă, mireasa trebuia să plângă.

Dacă acest lucru nu se întâmpla în mod natural, se găsea câte o rudă apropiată care să-i dea pe la ochi cu o ceapă zdobită

pentru că ”era mai bine să plângă înainte decât pe urmă”.

Cam în același timp, la casa mirelui se desfățura un ceremonial asemătător.

Unul dintre vornicei îl bărbierea iar feciorii și lăutarii care participau la eveniment cântau cântece triste

ce vorbeau despre despărțirea de libertatea fecioriei și grijile și neajunsurile ce puteau să-l ajungă în noua viață.

La terminarea ritalului, pe capul mirelui se așeza un colac învelit într-un prosop nou primit de la mireasă pe care,

mai apoi, mirele îl dăruia bărbierului, în semn de mulțumire.

Atât ”împodobitul miresei” cât și ”bărbieritul mirelui” se încheiau cu primirea darurilor și o petrecere organizată la casa familiei mirelui,

dacă mireasa era din altă localitate, sau la casa familiei miresei, dacă ambii miri erau din același sat.