Original subtitles

Februarie sau făurar era dedicat odinioară fierarilor

meşteşugari indispensabili în comunitățile tradiţionale româneşti.

Respectați în comunitate, ei erau cei care făureau uneltele agricole şi parte din uneltele pastorale,

ferecau săniile, carele şi uşile, făceau gratiile de la ferestre, secera și coasa,

balamalele şi clanțele de la porți și uşi, crucile de pe turla bisericilor.

Nicio activitate din viața satului nu se putea duce la bun sfârşit, fără munca fierarului.

În calendarul popular, faur este luna în care bucovinenii îşi comandau sau reparau la fierărie toate uneltele agricole.

O grijă deosebită era acordată fierului de plug, perceput în mentalitatea tradiţională

ca fiind unealta ce urma să „rănească" Pământul Mamă, înspre rodire.

De aceea în deschiderea anului agricol, se trecerea fierul plugului prin focul purificator al Faurului.

Nicovala, barosul și cleștele sunt uneltele de bază în fierărie.

Invenția motoarelor a schimbat forja cu foale din piele și tocila din piatră de râu, pentru a ușura munca meșterilor.

Industrializarea și mai ales folosirea cailor doar pentru echitație, a adus această meserie pe cale de dispariție.

Sunt puține satele în care mai există fierărie și tot mai rare, cele în care se lucrează traditional.

Dacă odinioară potcovitul reprezenta un pericol, calul fiind ținut câteodată și de câte patru oameni,

fierarii de astăzi și-au dovedit inventivitatea creând țarcuri speciale pentru potcovit.

Pe cale de dispariție, meșterii fierari din Bucovina supraviețuiesc astăzi construind

porți sau garduri din fier forjat, reparând sau făcând unelte gospodărești.