Original subtitles

Bogăția și marea diversitate a obiceiurilor de iarnă trebuie înțelese în contextul în care

biserica creștină a despărțit sărbătoarea nașterii materiale a lui Hristos, de la 25 decembrie,

de cea a nașterii spirituale, de la 6 ianuarie,

creându-se, astfel, un ciclu ceremonial de douăsorezece zile intersectat, median, de sărbătoarea Anului Nou.

De asemenea, după adoptarea calendarului civil iulian cu începere la 1 ianuarie,

numeroase obiceiuri de înnoire a timpului calendaristic, de sorgintă agrară,

au fost transmutate din primăvară în iarnă, la sfârșitul lunii decembrie.

Nu întâmplător urătura de Anul Nou se numeste Plugușorul, în ea se vorbește despre arat, semănat, secerat și coptul pâinii,

urătorii erau însoțiți, până în vremurile nu de mult apuse, chiar de un plug tras de boi,

cu care se trasa o brazdă simbolică în mijlocul ogrăzii,

în recuzita obiceiului se regăsesc buhaiul, biciul, tălăngile iar la vremea când zorile stau să răsară,

prin gospodării trec semănătorii, cete mici de copii care, imitând semănatul, împăștie boabe de grâu urând sănătate și roade bogate.

Seara Anului Nou era așteptată cu multă emoție în toate comunitățile bucovinene ea fiind “cea mai bogată în datine

şi credinţe, cea mai misterioasă şi mai plăcută românilor de pretutindeni”.

Cele mai multe și mai spectaculoase obiceiuri aveau loc în spații deschise. La vreme de seară trecea, din casă în casă, “ plugul mic”

al copiilor , urmat, după căderea nopţii, de cel al feciorilor şi apoi de “plugul mare”, al gospodarilor,

însoţit de plugul împodobit cu vârf de brad, simbol al arborelui vieții în comunitățile bucovinene.

Treptat, ulițele satului deveneau scena unor adevarate spectacole ale mascaților

grupați, de regulă, în cete mari numite malancă, partie, bandă, turcă sau, pur și simplu, ceată.

În componenţa lor intrau ursul, capra, calul și cerbul, babele și moșii, grupurile de frumoși

( bunghier, împărat, irod, general, jandarm, miniștru, mire și mireasă ), măștile sociale cu caracter etnic

etnic ( turc, jidan, armean, grec, țigan) precum și măștile cu caracter profesional

( doctor, felcer, negustor, vrăjitor ). Nu de puține ori, cetele erau acompaniate de adevărate trupe

de teatru popular, precum Jienii, Banda lui Bujor sau Vihleimul .

Fiecare personaj din ceată avea un rol bine definit. Ursul era simbolul naturii care revine perpetuu la viaţă.

Capra era reprezentarea mitologică a unei divinităţi fecunde, purtătoare a energiilor întregii naturi.

Calul, personajul solar în mitologia română, avea proprietăţi apotropaice.

Cerbul, considerat trimisul lui Dumnezeu pe pământ, reprezenta puritatea și dreptatea.

Urâţii, în general, erau personificări ale timpului care, ajuns la senectute, urma să renască trecând prin moarte.

Babele și moșii reprezentau străvechiul cult al moșilor și strămoșilor. Împăraţii și bunghierii erau parodii ale ofiţerilor austrieci ….

Desi sunt, în mare parte, desacralizate, majoritatea acestor obiceiuri s-au păstrat până în contemporaneitate,

ele făcând parte din patrimoniului spiritual al Bucovinei, fiind mereu prezente în comunitățile sătești și urbane la cumpăna dintre ani.

În egală măsură, obiceiuirile de anul nou fac obiectul unor adevărate festivaluri folclorice

ce se desfășoară pe marile scene naționale și internaționale.