Original subtitles

Intrarea în calendarul popular bucovinean, cu evoluție ciclică, repetitivă,

se face la Sântandrei (30 noiembrie), sărbătoare de început a Anului Nou dacic,

ce debuta la 1 decembrie, şi a iernii „oficiale", patronată de lupi.

În lumea tradițională a satului bucovinean, Ajunul şi, mai ales, noaptea Sfântului Andrei,

erau adevărate momente magice.

Acum, spune tradiția, se deschideau cerurile, iar fetele de măritat puteau să-şi caute de ursit,

adică puteau să întrevadă chipul, vârsta, starea materială şi cea socială ale bărbatului cu care urmau să se căsătorească.

De aceea, acum, la „cumpănă de vreme”, fetele se adunau în casa unei văduve "iertate de Dumnezeu"

pentru a păzi usturoiul ("usturoiul păzit" fiind, mai apoi, folosit în magia albă de dragoste)

Cum noaptea aceasta era considerată a fi „noaptea strigoilor", era obligatoriu să mănânci usturoi

şi să faci cu el semnul crucii pe frunte şi deasupra tuturor spațiilor de trecere: fereastră, ușă, poartă, fântână...

sau, după ce țineau post negru în ziua de 29 noiembrie, se duceau, în miez de noapte,

„nevăzute de nimeni”, la fântână, ca să descopere în luciul de apă „chipul ursitului”

ori ieşeau „in crucea nopții” afară, legate la ochi cu o nǎframă roşie, pentru a „număra parii” .

După cum arătau la cercetarea de dimineață, parii „legați” în noaptea Sântandreiului, aşa urma să fie şi ursitul:

tânăr, dar sărac; în floarea vârstei şi cu oareşce avere;

trecut de prima tinereţe dar cu o bună stare materială;

bogat dar bătrân, văduv, cu copii şi cumplit de zgârcit...