Original subtitles

Ciuma sau pesta, numită și „moartea neagră”, a fost una dintre cele mai cumplite calamități care s-au abătut asupra comunităților umane.

Prezentă în mai multe rânduri pe parcursul a cinci secole ( XIV – XIX ),

ciuma a avut consecințe demografice grave ucigând, potrivit unor estimări, jumătate din locuitorii Europei.

Nici spațiul românesc nu a fost ocolit de teribila molimă ea fiind consemnată în documente

ca urgia care a produs groază și a ucis sute și mii de oameni, depopulând sate întregi.

Fără a cunoaște cauza bolii și fără a înțelege modul de transmitere, o lungă perioadă de timp,

oamenii au crezut că ciuma este o sancțiune din partea divinității pentru păcatele săvârșite de ei.

Nu de puține ori, în imaginarul colectiv boala avea chip de animal sau de om.

În Bucovina se credea că este o ființă care „ are cap de om, coarne de bou și o coadă de șarpe,

în vârful căreia se află un ghimpe mare, cu care înțeapă oamenii”.

Sau era văzută ca fiind o femeie sau un grup de femei, cu cap descoperit și păr

împletit în codițe, care cosesc viețile umane precum ar cosi fânul.

Pentru a o îmbuna sau pentru a se feri de ciumă, bucovinenii o numeau buboasa, alba,

teteleica și matahala sau, mai ales, recurgeau la un ritual cunoscut sub denumirea de „cămașa ciumei”.

La începutul postului Crăciunului, șapte sau nouă văduve desemnate de comunitate se adunau, într-o seară de marți,

la o „casă curată ” și până la miezul nopții trebuiau să confecționeze o cămașă, parcurgând toate etapele,

de la tors și țesut până la brodat și cusut. După primul cântat al cocoșilor, trei tineri neprihăniți atârnau cămașa

într-un copac uscat și găunos de la marginea satului.

Se credea că, în zorii zilei, ciuma va veni și, dacă îi va plăcea cămașa, se va îmbraca cu ea

și va părăsi satul, salvându-i pe oameni de la chinuri și moarte.

Deși, în timp, s-au conturat și s-au aplicat programe antiepidemice ce au dus la eradicarea ciumei,

spaima de boală a rămas în memoria colectivă încă mulți ani, obiceiul „cămașa ciumei”

fiind răspândit în spațiul bucovinean până la începutul secolului douăzeci.