Original subtitles

Fă prima la stânga.

- Aici? - Da, acum.

- Ce stradă e asta? - N-am idee.

Nimic.

- Nu sunt indicatoare. Strada Joffre? - Așa, Joffre.

- Ești sigur? - Vrei harta?

- La dreapta, dar încet. - Merg încet!

Am ajuns! Nu, asta era!

- Dăm ocol. - Nu dăm ocol!

- E direcția greșită. - E bine, acolo e Foch.

Mergi în intersecție. Nu putem întoarce aici!

Nu întrebăm copilul. Am harta, mergi înainte!

- Fă la dreapta. - Mi s-a stins pipa!

M-am săturat!

N-o găsesc, nu văd nume de stradă! N-am busolă.

La naiba, ai grijă! Chiar aici, am zis, pe stânga.

Ți-am spus de trei ori deja. Ia-o pe acolo.

Ăștia nu duc lipsă de bani.

E Saint-Germain. Bogații nu trăiesc în containere. Poate doar ăia snobi.

Cum facem?

Nu știu, la nimereală. Vorbești tu?

Ești o pacoste. Mereu vorbesc eu.

Facem la nimereală, amice!

Cumva la nimereală mereu mă pui pe mine.

- Taci, poate încă dorm. - Atunci îi trezim.

Uite.

- Stinge-o, ești nebun? - De ce, n-or avea scrumiere?

Auzi…

Încetează!

Sunt doi domni la ușă!

- Ce? Te temi că trezim aspiratorul? - Auzi…

- Nu te teme, rezolv eu. - Leroux, unde te duci?

Vino înapoi!

Leroux, pentru Dumnezeu!

Mă scuzați, cred că sună cineva la ușă.

Cel puțin de afară așa părea.

Nu deschideți? Atunci deschid eu.

Dnă…

E locuința dnei Duvernet?

O căutăm, suntem de la poliție, eu și colegul meu.

Doamna nu e acasă, dle. A plecat la cumpărături.

În acest caz…

O așteptăm în living.

Scuzați.

Leroux, încetează! Nu atinge iar totul. Pune aia la loc.

- N-o ating, doar mă uit. - O ții în mână. Pune-o la loc!

Leroux, te rog, încetează, o să spargi ceva!

Am făcut eu asta vreodată?

- Da. - Cine nu mai sparge câte ceva?

- Nici nu era ceva de valoare. - Totuși, pune-o la loc.

Mama mă-sii! Vezi?

- Ce să văd? - Ai spart-o.

E vina ta. M-ai enervat și am spart-o.

Ce tupeu ai!

Am spart eu ceva înainte să mă enervezi tu?

- N-ai pic de respect. - Domnilor?

Dna Duvernet?

Vă așteptam. Bună ziua, doamnă. Sunt inspectorul Pélissier.

Inspectorul Leroux.

Cu ce vă pot ajuta?

Păi… E vorba de un caz cu…

Un carnet de cecuri furat.

Trebuie să vă punem câteva întrebări.

Desigur. Dar ce legătură are cu mine?

Ca să vedeți…

Un cec din carnetul de cecuri furat

a fost dat angajatului unei benzinării,

care a notat numărul mașinii,

care e același cu numărul mașinii dv.,

1986 PY 78.

Un Golf.

Nu vi se pare o nimica toată?

Ba da, sigur, e…

Mai ales că se poate să fi notat greșit numărul…

Nu v-a fost furată mașina recent?

Nu. Aș fi știut.

Da, ce prostie din partea mea!

Ați împrumutat-o cuiva?

Nu.

Și nu cred că am prieteni care să dea cecuri furate.

Erau pentru sume mari cecurile?

Nu, cel mai mare era de 150 de franci.

Inspectore, chiar credeți că aș încălca legea

pentru o sumă atât de mică?

Ați face-o pentru sume mai mari?

Poftim?

Voiam să zic… Pentru sume mai mari…

Glumeam.

A fost o glumă.

Nu-l băgați în seamă, nu e în formă momentan.

De cum am intrat am știut că sunteți nevinovată.

Foarte bine. Atunci nu vă mai rețin.

La revedere, dnă, și încă o dată scuze.

- La revedere, inspectore. - La revedere, dnă.

Scuze, nu v-am reținut numele.

Leroux. Inspectorul Leroux.

Serios? Ca marca de băutură din cicoare.

La revedere, doamnă.

Dinainte să sunăm la sonerie am știut că e o pistă moartă.

Din clipa când o vezi,

știi că femeia asta nu poate fi implicată într-un caz cu cecuri furate.

- Știi ce zic? - Da.

Și ai văzut cum se uită la tine?

Nu mai știam de mine.

- Cred că am părut un idiot. - Da, chiar așa.

Și ție bravo, ce să zic! N-ai scos un cuvânt.

Fir-ar să fie, cheile mele! Stai, cred că le-am uitat în casă.

Stai!

- Mă ocup eu. - Nu, Leroux!

Dv. erați.

Scuze că vă deranjez iar, dar…

Cheile colegului meu sunt…

Cred că sunt în living și n-avem cum porni mașina…

- Intrați, inspectore. - Nu vreau să deranjez.

- Nicio problemă. - Mă scuzați.

Le-am găsit. Le lăsasem pe…

Vă înșelați. Alea sunt cheile mele, astea sunt ale dv.

Serios? Nu mi-am dat seama. Nu e mașina mea… Scuze.

O să plec, mă așteaptă.

Dați-mi înapoi cheile mele.

- Da, ce prostie din partea mea! - Da.

Nu suntem obișnuiți…

- Scuzele mele… - La revedere, inspectore.

Nu vreau să vă deranjez… Sunt…

Bun…

Ce a mai zis?

Că e înnebunită după corpul tău și vrea să vă fac lipeala.

N-ai pic de respect, omule.

- Ce a mai spus? - De ce te interesează?

Relațiile interumane sunt importante pentru mine. Poți să-mi spui ce-a zis.

Nici măcar n-am văzut-o, menajera mi-a dat cheile. Haide!

Pornește, ce naiba!

Mai mult carburant. La naiba, am pierdut!

Nu mai am carburant, Leroux!

Leroux, e rândul tău! Leroux?

Calmează-te, nu suntem la uzină!

Bagă carburant când mergi tare. Ai grijă!

Acum bagă mare. Hai, acum!

Ce porcărie! E un joc idiot.

Ești ridicol. E risipă de bani.

Dacă nu te…

Dacă nu te concentrezi, te-ai ars. Mama naibii!

Mă-sa! Leroux?

Leroux?

Dna Duvernet? Da, bună seara.

Sunt inspectorul Leroux. Mă țineți minte?

Vă sunt fiindcă mi-am dat seama

că ar fi bine dacă ați veni să dați o declarație.

Nu, nicio grabă.

Veniți mâine, să zicem…

Mâine-dimineață pe la nouă, nouă și cinci. Nu e…

Exact. Mulțumesc mult. La revedere. Pe mâine.

Te-ai trezit devreme azi.

Nu, doar aveam ceva de lucru…

- Văd. - Ascultă…

Poți să te duci să te plimbi? Aștept pe cineva și aș prefera să fiu singur.

Bine, e ceva cu sex?

Zău, fii de treabă!

Deci mă dai afară.

Chiar n-ai pic de respect.

Zi-mi cine e? O cunosc?

Încetează. Te rog, pleacă.

Poți să-mi spui cine e.

E Hélène Duvernet, cea cu cecurile furate.

Am chemat-o să dea o declarație.

- E absurd, care e ideea? - Ideea e că-mi fac meseria.

Nu ești zdravăn, Leroux.

Fie îți place hârțogăraia, fie…

- Oricum, pui tu ceva la cale. - Lasă-mă.

Dacă vine, înseamnă că e speriată.

Dacă nu vine, e și mai dubios.

Ceva nu-mi miroase bine. Și am nas bun.

Nu ești zdravăn, Leroux.

Ești misterios și dus cu capul.

Gândește ca un polițist!

SECȚIA DE POLIȚIE

N-aveți voie să parcați aici.

Ba da, mașina asta e probă la dosar.

Bună ziua. Mă așteaptă inspectorul Leroux.

Al doilea birou pe dreapta.

Bună ziua, inspectore. Sunteți cel mai tare.

Am venit să mă predau.

Ați venit deja? E devreme.

Vă deranjez?

Nu, de fapt da. Doar că aveam diverse de făcut.

- N-am zis la ora nouă? - Dv. ați zis.

Dar mie îmi convenea mai devreme, așa că am venit.

Ce anume vreți să știți?

Păi…

Să vă iau declarația, în scris, toate alea…

Înțeleg. Bine.

- Hai să rezolvăm odată. - Să începem.

Nume: Duvernet. Prenume: Hélène.

Născută Spencer.

Adresa: Rond-point Du Château, numărul 7, Saint-Germain-en-Laye.

Profesie: proprietara unei galerii de artă,

situată pe strada Saint-Honoré, la numărul 138, 75001, Paris.

Reușiți să scrieți?

Cu greu, dar trec pe curat ulterior.

Deci…

Bun…

Nu… De asemenea…

Ce mai era…

Da, data nașterii?

12 noiembrie 1947, la Londra.

Vă ajut eu, am 35 de ani.

Nu asta era… Sunteți englezoaică?

Cum v-ați prins? Soțul meu era francez.

Era? Sunteți divorțată?

- Văduvă. - Înțeleg.

Nu l-ați omorât dv., nu? Întreb și eu…

Ba da, era un om oribil, într-o seară n-am mai rezistat,

i-am dat drumul pe ghenă în jos.

Acum aveți tot ce vă trebuie, iar pentru raportul dv.

puteți scrie ce doriți. La revedere, inspectore.

La revedere, doamnă.

Da, a fost o idee bună s-o chemi.

Mai scutește-mă, da?

Mama naibii!

La naiba, mașina mea!

Bună ziua. Sunteți pe jos? V-a furat cineva mașina?

Prima ușă pe stânga.

- Salut, cum merge? - Bine.

Ce-ai făcut? Ai luat-o razna.

Ca să mai schimbăm ambientul. Și arată mai bine așa.

Așa e, arată mai bine.

La pensie poți să te faci decorator de interioare.

- N-ai nimic mai bun de făcut? - Nimic. De fapt, am.

Trebuie să discutăm.

Te porți cam bizar în ultima vreme.

Mai întâi, arăți ca naiba.

Mă sperii când ești așa.

Nu pui la cale alte tâmpenii, nu?

Mă auzi?

Ajunge, parcă aș vorbi cu maică-mea!

Poți să-mi spui orice, Leroux.

Nu vrei să vorbim?

Aș vrea, dar acum n-am nimic să-ți spun.

Vorbim mâine, amice?

Ești o pacoste.

O pacoste misterioasă.

Ca și cumnată-mea, nu vrei niciodată să vorbim…

Bună ziua, mi s-a furat mașina.

Trebuie să dați o declarație. Când s-a întâmplat?

- În dimineața asta. - Ce mașină este?

Golf.

- Dna… - Duvernet.

Ghici cine e aici?

- Cine? - Iubita ta.

- Adică? - Englezoaica. Suspecta numărul unu.

Și ce treabă am eu?

- I s-a furat mașina. - Ce ghinion.

- N-o saluți? - Abia dacă…

Fir-ar să fie, e patru și douăzeci, trebuie să plec.

- Unde? - Un proprietar de magazin are probleme.

E sâcâit de o bandă de pitici.

Te însoțesc?

Nu, nu durează mult, sunt pitici…

- Tu erai! - Da, eu. Ce-i cu tine?

Nimic, am o mică problemă cardiacă. Ceva minor. Acum sunt mai bine.

Îți bați joc? Ai grijă, Leroux! Gândește ca un polițist! Să n-ajungem la Rutieră.

Aiurea, nici nu se fac uniforme pe măsurile noastre.

Hai, cară-te!

N-ai pic de respect.

Măgarule.

Atenție!

La o parte!

Ca să vezi!

- Ce surpriză! - Bună ziua, inspectore.

Ce căutați în zonă?

Vin de la secție. Mi s-a furat mașina.

Nu pot să cred.

Abia acum ați venit? Adică…

- La cât s-a întâmplat? - Pe la 9:30, azi.

Mai bine veneați mai devreme, anunțam prin stație.

V-ați rănit?

Mi-am prins mâna azi-noapte în poarta dv.

Glumesc. A fost o bătaie cu cuțite,

lama a străpuns pielea, dar…

Oribil. Dar nu e mare lucru.

- Sunteți bine? Păreți epuizat. - N-am dormit deloc.

Nu vă faceți grijă pentru mașină, mă ocup eu.

Bine, la revedere, inspectore.

Auziți!

Știți care e ultima schemă?

Poftim?

Niște tipi, pentru 1500 de franci, vă fură mașina și o ard undeva, discret.

Proprietarul ia banii de asigurare fără a risca să distrugă mașina personal.

Mă acuzați că am făcut asta?

Nu, n-am zis asta!

Dar unii așa fac. Ce nebunie, nu?

Da.

Inspectore, nu-mi dau seama dacă sunteți sadic,

grijuliu, prost sau toate trei la un loc.

Bună întrebare!

Bună întrebare.

- Cât e? - Treizeci de franci.

Da, cam scumpă.

- Dar aia? - Asta de aici?

- Da, cea roșie. - 42.

Tot cam scumpă.

Toate cele bune, dle.

VERNISAJ DE MARE SUCCES LA GALERIA DUVERNET

Acesta e superb, nu? E preferatul meu.

Dar acesta?

Da, îmi place enorm și acesta.

Dacă ar fi să cumpăr, mi-ar fi greu să aleg.

- Cât este acesta? - O clipă, să verific în catalog.

Bună dimineața.

Acesta e figurativ, prețul e 35.000.

Iar acesta costă 40.000.

E puțin mai mare.

Putem lua un catalog, vă rog?

Desigur.

- Domnule? - Doar arunc o privire.

Vă rog.

Poftim.

- La revedere. - La revedere.

Vă place?

Da, e…

E foarte colorat și…

Chiar îmi place.

- Mă scuzați. - Sigur.

Galeria Hélène Duvernet.

Tu erai, bună.

Nu, e cam gol.

În seara asta? Bine.

Vai!

Biata de tine, doar ție ți se putea întâmpla.

Bine, te iau de acolo. Pa, te pup.

Ăsta cât costă?

30.000, domnule.

- E nou, desigur. - M-am prins, mersi.

Și cel mic?

Acela s-a vândut, dle. Se vede bulina.

Da, n-am ochelarii de citit, dar acum văd bulina.

Asta e, mare păcat.

La revedere.

Vreți să semnați în cartea vizitatorilor?

Sigur.

Mersi.

- Vă dau un scaun? - Nu.

Când vezi tablourile, îți vin tot felul de idei…

Dar când vezi foaia goală, nimic.

Dar…

BINE PICTATE

Salut.

- Ce ai în meniu azi? - Pui, inspectore!

Așteptam potârniche, dar n-am pus mâna pe niciuna…

- Bună, Martine. - Bună.

Mi-am făcut griji, n-ai dat semn trei zile.

Am fost tare ocupați și eram extenuat.

- Ne vedem mai târziu? - Nu.

Nu pot, sunt ocupat, trebuie să filez pe cineva la periferie,

știi cum e.

Știm când începem, dar nu și când…

- Te-ai supărat pe mine? - Nu.

Da, voiam să…

- Și asta a fost vina mea, nu? - Așa pare.

- Nu pot vorbi cu prietena mea? - Ba te rog.

Cară-te, amice, haide!

Ce voiai să-mi spui?

Că nu ne vedem săptămâna asta. Am enorm de lucru.

Asta e tot ce ai să-mi zici?

Păi, da.

Nu te superi, nu?

Nu, dar mă scuzi, am enorm de lucru.

Poftiți, doamnă.

Treizeci și doi de franci.

Poți să-mi dai sarea?

Și piperul?

Asta e tot?

Nu vrei să și mănânc în locul tău?

Incredibil cât de nesimțiți sunt unii!

Inspectore?

Spune-le colegilor să vină mâine, servim macrou!

Macrou!

- Bună seara. - Dv. erați!

- Ce vreți de la mine? - E doar…

Ieșiți în oraș? Rochia asta…

Nu, așa mă gătesc eu ca să mă uit la TV.

- Pot intra? - Nu.

E vorba de mașina dv.

- Cred că am aflat ceva. - Zău?

Ați găsit locul unde am ars-o?

Încă nu, dar…

Am câteva întrebări să vă pun.

Ce drăguță e…

Inspectore, deja am întârziat, trebuie să plec.

Nu puteți lăsa pe mâine?

Nu, de asta am venit acum, seara.

Plec în două minute. Beți ceva?

Da, bună idee.

Marc, îi pui domnului ceva de băut, te rog?

Hélène, mai repede, au zis ora nouă.

Bună seara. Cu ce vă servesc?

Martini?

Da, ce beți dv. Bună seara.

Ne-am cunoscut deja, nu?

Nu cred.

Ba da, ați fost la galerie în după-amiaza asta.

Aveți o galerie? Nu…

Glumiți?

O figură ca a dv. nu se uită ușor.

Bine… Ce înseamnă asta?

Că mai degrabă v-aș vedea la pariuri decât la o galerie.

Bine…

Sunt gata, Marc.

Îmi închei tu rochia?

Văd că l-ați cunoscut pe Marc, inspectore.

Inspector?

Da, sunt inspector.

Inspectez…

Inspectez tablourile terminate.

Verific dacă sunt bine pictate,

dacă n-au rămas spații albe…

Protecția consumatorului!

Dacă sunteți de la poliție, știți unde e strada Gustave Flaubert?

Sunt inspector, nu gardian public.

O să căutăm pe hartă.

Nu vă las în casa mea, inspectore.

Ați putea găsi cadavrul de sub pat.

- Inspectore? - Da?

Fiți amabil și închideți poarta după noi.

Vedeți să nu vă prindeți mâna.

O seară bună!

- Cine e tipul? - Nimeni, nu te teme.

Nu fi stupidă, e polițist.

- Ce vrea de la tine? - Nu știu.

Ceva cu cecuri furate, n-am înțeles nimic.

Iar acum, cu mașina furată, iar stă pe capul meu.

- E insistent, atâta tot. - Nu-mi place asta.

- A fost la galerie după-amiază. - Zău? Ce-a făcut?

Nimic, asta mă sperie.

- De ce te urmărește așa? - Nu știu.

Ești gelos?

Da!

Alo?

Da, salut, inspectore. Da…

…E aici! Martine!

E Hercule Poirot!

Vine imediat.

Da, ce e?

Ai închis ancheta sau ai dat-o în bară?

Nu sunt supărată, dar nici nu sunt mereu la dispoziția ta.

Ești un prost. Bine, ne vedem imediat.

- Ciao! - Noapte bună.

Da… Dar ce să fac acolo?

Să joci într-un film.

Nu mai am ce să caut acolo. Nu mai există cinematografie.

Cum? Ba da, există.

Ai ceva de mâncare?

- Nu cred. - Mi-e foame!

- Ai putea face și tu cumpărături. - Da, dar n-am avut timp.

Dai firimituri peste tot, o să dormim ca pe șmirghel!

- Ești prost dispus. - Depinde de zi.

În unele zile sunt bine dispus, dar acum sunt prea obosit.

Mi-ar fi plăcut să trăiesc în epoca aia.

- Vezi ce rochii au? - Da, drăguț.

- Nu mă asculți deloc, ce ai? - Te ascult, dar citesc, scumpo.

Nu e politicos să citești la televizor.

Sunt la mine acasă, fac ce vreau.

- De ce nu ești drăguț? - Dar sunt!

Ba nu ești, nu vorbești cu mine.

Pupă-mă.

Mai mult. Cu ochii închiși, ca în filme.

Văd că ești cu capul în nori.

- Stingem lumina? - Da, hai să dormim.

Lasă televizorul, mă ajută să adorm.

ISTORIA PICTURII

Ce faci?

Nu pot să dorm, mă duc la o plimbare.

- Ce enervant ești! - Nu sunt enervant, doar că…

Trezirea, e ora opt!

N-ai nimic de făcut în dimineața asta?

Bine atunci…

Vin.

Ce e? Dorm.

A venit iar polițistul ăla.

De data asta e singur.

Dorm!

Spune-i să vină după-amiază.

Spune că trebuie să vă vadă acum, e urgent.

Spune-i că am murit.

Doamna a murit. Nu vă poate primi. Veniți altă dată.

Urât. Spuneți-i că aștept în living până învie.

Ce mai vreți, inspectore?

Bună dimineața.

Cum n-am avut timp să vorbim ieri,

am căutat un moment ca să vă vorbesc în liniște.

Voiam să vin mai devreme, apoi m-am gândit că vă deranjez. Nu se știe…

V-am adus corespondența de la cutia poștală.

Prospecte, extrase de cont,

facturi, o telegramă, poftiți.

Și o carte poștală de la Rio.

„Vremea e superbă în Brazilia. Cu drag, fratele tău.”

Ce mai zice? Nu mare lucru.

Inspectore, v-am spus tot ce știu despre cecurile acelea.

Nicio grijă, nu mai sunt de actualitate! Cazul a fost închis, am găsit hoțul.

- Și atunci ce vreți? - Nu mare lucru.

Informații suplimentare, cum se spune.

Să discutăm un pic.

Pot lua micul dejun cât mă interogați?

Nu sunt un monstru. Să luăm micul dejun. N-am mâncat, deci e perfect.

Mai încet! Mă doare capul.

Scuze.

Dacă v-ați culca mai devreme, v-ați simți mai bine dimineața.

- Dar ce-mi pasă mie, nu locuiesc cu dv. - Poftim?

Nu e normal să te culci la patru dimineața.

Nu-mi spuneți că vă petreceți tot timpul urmărind ce fac eu!

Nu tot timpul… Doar că azi-noapte eram întâmplător în misiune în zonă și…

Pur întâmplător.

Inspectore?

Am cunoscut mulți bărbați la viața mea.

Unii m-au copleșit cu flori, alții și-au riscat viața pentru mine.

Fiecare avea alte calități.

Dar la un lucru dv. îi bateți pe toți.

La ce anume?

Sunteți…

Cel mai enervant.

Înțeleg. Mă flatați.

Nu, vorbesc serios.

Așa trebuie să fie un bun polițist.

Înțeleg.

Dacă acest bun polițist m-ar ajuta să-mi găsesc mașina, ar fi mult mai util.

Faceți mare mizerie, nu așa se procedează.

Puneți două felii una peste alta și e mult mai ușor.

Sunteți ca o cloșcă, inspectore.

N-aveți decât să râdeți. Cloșca o să vă găsească mașina.

Nu mă credeți? O găsesc azi, punem pariu?

Apropo…

Să vă întreb ceva. Faceți bani cu galeria?

Da, bani frumoși, de ce?

Oamenii chiar cumpără chestiile alea? Mie nu prea-mi plac.

Inspectore, nu sunt în stare să discut artă dimineața.

Vă rog, căutați ce vreți pe-aici. Mă duc să fac o baie.

- O să mă simt mai bine după aia. - Bine.

Atunci vă las, dacă faceți baie.

Bine, plec.

M-am dus!

Nu vă deranjați, închid eu!

Am plecat!

Salut, Marc, te-am trezit?

Am primit o telegramă de la Richardson.

Are un cumpărător pentru Modigliani.

Sună-l pe Reska,

să fii sigur că rezolvă într-o zi.

Cine?

Polițistul? Nu e periculos.

Pa.

- Salut! - Salut!

Bună!

Ai o plângere depusă de Hélène Duvernet,

despre un Golf cabrio furat.

Sună cunoscut. Trebuie să fie pe-aici.

Nu-l mai căutăm, e pe Rue des Bouviers.

Sun-o pe proprietară că i-am găsit mașina.

Spune-i că inspectorul Leroux a găsit-o.

- Ce mașină? - Nimic, las-o baltă.

Inspectorul Leroux a găsit mașina dnei Duvernet.

- Deci tu ai furat-o. - Ești nebun.

Era parcată, eu doar treceam pe-acolo.

La fix, am zis că ne ocupăm noi de țiganii din RER.

- Ești culmea! Pentru cât timp? - Mai toată ziua.

Putem sta de vorbă. Viața nu e doar muncă. Mai sunt și relațiile interumane.

Ce mi-ai adus azi?

Două Modigliani.

Unde pleacă frumusețile alea?

Te plătesc ca să aranjezi picturile pe care ți le aduc,

nu ca să știi unde se duc.

Doar făceam conversație. De fapt nici nu-mi place Modigliani.

E varză.

Îl poți vinde oricui.

- E perfect. - Modigliani mi se pare un ratat.

Dacă mai trăia, n-ar valora nimic.

Ești enervant.

Zici că mergem doar în Saint-Germain, dar apoi facem toate stațiile!

Nu ești zdravăn.

Nu știu ce ai, dar nu ești în regulă.

Poți vorbi cu mine… dacă vrei.

- Știu că ai ceva, nu ești tu. - Încetează, sunt bine.

Scuze, dar nu ești. Ești foarte palid și nu ești bine.

- De ce nu-mi zici ce ai? Te pot ajuta. - Bine, uite.

Mă dor sânii în ultima vreme, mă tem că sunt gravid.

Bine.

Văd că…

Chiar nu ai pic de respect, amice.

Nu-ți place să vorbești cu oamenii.

Nu înțeleg asta. Îmi place să vorbesc cu oamenii.

Să le povestesc…

De exemplu, momentan nu merge așa de bine cu Catherine.

M-ar ajuta să vorbesc de asta, Catherine și cu mine…

Uite ce e, mă doare undeva!

Asta e.

Dar dacă-mi faci un serviciu, ar fi super. Ține-mi locul două-trei zile, rămân dator.

Mă sperii, Leroux.

- Ce pui la cale? - Nimic!

Cred că am dat de ceva, nu sunt sigur, vreau să lucrez discret.

Nu fi idiot, Leroux. În ce ne bagi? Nu mai face tâmpenii.

O să ajungi la Rutieră cât ai zice pește.

Nu te-am mai rugat nimic. Poți face asta pentru mine.

Nu-mi place ce aud. O felie de tartă, dnă Villiers.

Doar nu mai iei și desert!

Chiar nu ești zdravăn. Nu vezi cum îmi vorbești?

Întâi brânzeturi, apoi desert. O felie de tartă. Durează două minute.

Ești enervant. Eu dau un telefon.

Mare figură, colegul tău…

Nu e așa dacă nu-l cunoști…

Eu îl cunosc și…

Da, e mare figură.

Să știi că totul ține de…

Relațiile interumane.

Alo! Bună ziua. Galeria Duvernet?

Dna Duvernet e acolo, vă rog?

Înțeleg. Credeți că o găsesc acasă?

Deci nu mă puteți ajuta.

Nu-i nimic, revin mai târziu.

Nu, sun mai târziu. Nu… Bine, la revedere!

Hai, ai mâncat destul, vino!

- O să mori tânăr! - Iar tu o să mori gras!

- Fiecare pentru sine, amice. - Pa!

- Salut! - Cum merge?

Ai terminat?

Poți începe.

Pe bune, nu e mai reușit așa?

Da, super.

Nici să glumim nu putem…

Dați-vă mai în spate, e toxic.

N-am spus că e o bandă organizată,

dar informațiile se confirmă.

Ce e sigur e că seamănă între ei.

- Chiar trebuie să plec. - Aproape am terminat.

Te descurci bine singur. Mie-mi ajunge, mă car.

Leroux, o să fiu sincer cu tine.

Hélène Duvernet nu e de nasul tău, las-o baltă.

Te-ai țicnit, n-are nimic a face cu Hélène Duvernet.

Nu te stresa.

Ai grijă, Leroux!

E cam dus.

- Amicul tău pare cam agitat. - Nu e bine în perioada asta.

Atenție!

- Iar dv.! - Sunt enervant, nu?

Și totuși v-am lăsat în pace mai toată ziua.

Tu ce-ai? Te mănâncă undeva?

- Unde vă duceți? - La Pré Catelan.

Da? Vin cu dv.

Nu? Da…

Vin.

M-ați cam pus pe fugă!

Să închid geamul? Ați transpirat, o să răciți.

Nu e nevoie. Poate nu par, dar sunt puternic.

Dacă mergeți la Bois de Boulogne, pot să vă las.

Nu, la ora asta nu.

Vă urmăresc pe dv. Nu vă pierd din ochi.

Reușiți mereu să mă uluiți, inspectore.

Vedeți, începeți să mă apreciați. Am acest efect.

Inițial, ești uluit, apoi te atașezi.

Și cum spunem pentru mașină?

Spunem: „Mulțumesc, inspectore Leroux.” Așa ceva.

- Mulțumesc, inspectore Leroux. - Așa e mai bine!

Ce-aveți de gând, mai exact? Cât timp mă mai urmăriți?

- Până găsesc. - Până găsiți ce?

Ce caut.

Dacă vreți ceartă, veți fi dezamăgit.

O să vă prind, sunt sigur.

Chiar așa? Glumiți! Cum să mă prindeți?

Mai bine ziceați: „Cu ce să mă prindeți?” Suna mai puțin vinovat.

Dacă vreți. Cu ce să mă prindeți?

Vă pierdeți sângele-rece, e semn bun.

Dacă vă prind, mă promovează. Și voi fi bogat.

Atunci nu va mai fi absurd să vă cer de soție.

Ce sens ar avea, dacă mă băgați la închisoare?

Vă puteți căsători și la închisoare.

În închisoare, cu soț polițist. Ce bine o s-o duc!

- Domnule? - Sunt cu doamna.

- Aveți invitație? - Nu, dar sunt cu ea.

- Domnul e cu dv.? - El? Nu l-am mai văzut în viața mea.

- Regret, domnule. - Zău așa!

Serios? Și în Paris…

Șampanie, dnă?

Doar un păhărel, dnă Duvernet. Unul mic.

Poftiți.

Hélène, ești bine?

Ține tu asta.

Mulțumesc.

Stai!

Poliția.

Pleacă!

Ce e?

Tot mai sunteți cu tăntălăul de Marc?

- Cred că visez… - Nu, vreți să vă pișc?

- Superpolițiștii nu se lasă ușor. - Cum ați făcut asta?

Nu vă bateți dv. capul cu asta. Tot mai sunteți cu tăntălăul ăla?

Chiar credeți că e bărbatul potrivit pentru dv.?

E ridicol! Fac ce vreau!

Eu doar zic că e cam înțepat.

Coboară imediat, îi puteți spune chiar lui.

Să nu credeți că nu.

Nu mă tem de unul care vine repede când claxonezi.

Iată-l! Frumușelul de el!

- Ce frumușel! - Hélène, ce se întâmplă?

- Nesimțitul ăsta nu mă lasă în pace. - Care e treaba?

Zău, amice, cum se spune, eu pun întrebările aici.

- Nu sunt amicul tău. - Ba ești amicul meu, amice!

Hai, Marc. Să mergem.

Unde crezi că pleci?

Ajunge, inspectore. Lasă-mă în pace!

Marc, sparge-i fața.

Bună idee. Hai, amice!

- Ești nebun! - Da, sunt nebun. Te-ai speriat?

- Ești speriat rău? - Da, ai armă!

Boule!

Ia uite la el! Tâmpitul.

Lașule!

Ticăloșii, mi-au luat hainele!

Alo, Martine!

Da, eu sunt. Ești ocupată?

Am terminat lucrul, dar am o problemă. Mai ai cheia de la mine?

Poți s-o aduci?

M-am bătut cu unii. Eu sunt bine, dar haina mea, nu.

Îți spun mai târziu.

V-am adus lucrurile. Sunteți cam neatent!

Ați lăsat cheile, actele… Oricine putea intra aici.

Unde să le pun?

Pe scaun.

Cum spunem?

Da, mulțumesc.

Cum dv. veniți mereu la mine acasă,

m-am gândit să vin și eu pe la dv.

Ca să mai schimbăm.

Aveți dreptate.

E mai interesant să vii la oameni fără să-i anunți.

E mai…

E mai personal. Nu v-am trezit eu, nu?

Ce vreți?

Nu vorbiți așa tare, se trezește soția dv.

- Nu e soția mea, nu sunt însurat. - Atunci logodnica.

N-avem de ce s-o trezim.

E plăcut aici.

- Ce e asta? - Nimic, culcă-te.

Bună dimineața, dră!

Scuzați-l pe prietenul dv.

L-am rugat să vorbească mai încet, dar i-a sărit țandăra.

Văd că citiți mult!

Ce gusturi eclectice.

Mănăstirea din Parma, Misiune pentru ucigaș…

Ia uite, Doamna Bovary!

Aș vrea s-o recitesc. Pot s-o împrumut?

Da…

N-am făcut prezentările.

Hélène Duvernet, spioană internațională.

Nicio grijă, nu stau mult.

Sper că aveți un dosar gros pe numele meu.

Lăsați alea, sunt personale, confidențiale!

Lăsați-le!

Bine, plec. Văd că nu mai sunt bine-venită.

La revedere, inspectore. La revedere, domnișoară…

- Doamnă… - Unde vă duceți?

Pe ici, pe colo, la cumpărături, nimic incriminator.

Vin cu dv.!

Cine e?

O să-ți explic, e ceva de la muncă…

Așteptați-mă!

Inspectore, ce surpriză!

Să știți că, dacă vreți să veniți, nu sunteți îmbrăcat potrivit.

Nu mi-ați lăsat timp să mă pregătesc!

- Unde mergem, inspectore? - Unde vreți, eu vă urmăresc.

Veți fi dezamăgit.

- Cum vi se pare? - Cam decoltată.

- Așa credeți? - Da!

Atunci o iau.

- Aveți cravate? - Desigur.

Pot să mă uit?

- Acum unde mergem? - La coafor.

De ce? Vă stă bine părul.

- Bună, Jean-Louis. - Bună dimineața, dnă.

- Aveți programare? - Nu pentru mine, pentru el.

- Eu? - Pentru barbă.

A plecat de acasă pe nepusă masă și n-a avut timp de bărbierit.

Nu…

Putem lua un pic și de la spate?

Nu vă atingeți de ce mai am. Îmi place mai lung la spate.

Dă un aer mai relaxat.

Ușurel, vă rog.

Sunt alergic și mi se înroșește pielea…

Ușor, vă rog!

Pe urmă, am pete uscate…

Ea unde e?

Bravo, Leroux!

Ce, n-ai mai văzut bărbierit?

Cine e?

Doamna Duvernet.

Bună ziua, doamnă Duvernet.

- Ai terminat? - Da, sunt chiar mulțumit de mine.

- Cum vi se pare? - Perfect.

Poate clientului îi va plăcea mai mult decât cel de sub el.

Dacă are gust.

Dacă îi place, pot face o duzină așa, la un preț bun.

Mă grăbesc.

Poți să te uiți dacă e cineva jos?

Da.

- După cine mă uit? - După un pitic cu cravată roșie.

- Nu e. De ce? - Așa.

Bună, Marc! Le-am luat.

Am vorbit cu Richardson. Ne așteaptă, luăm avionul diseară.

Pot să vă ajut?

Bună ziua, doamnă. Sunt inspectorul Pélissier.

Nu știu dacă vă mai amintiți, am venit la dv. acasă cu colegul meu,

pentru furtul mașinii.

Îi țineți locul, nu?

Cum adică?

Nebunul cu care lucrați nu mă lasă în pace de patru zile.

Vă urmărește, nu? Adică…

Se ține după dv. peste tot.

Nu mai înțeleg.

Pe cine investigați? Pe mine sau pe colegul dv.?

Pe dv.!

Pe niciunul…

Fiindcă lucrăm împreună, dar nu-mi spune nimic…

E foarte misterios.

Spuneți-mi, amicul dv…

N-a primit instrucțiuni să mă ancheteze?

Ba sunt sigur că da.

Adică… Da, sigur.

Bine, înțeleg.

Spuneți-i că dacă nu încetează imediat, îl reclam la superiorii săi.

- La revedere, inspectore. - La revedere, doamnă.

Nu fiți prea severă cu el.

E adevărat că uneori pierde din vedere…

Relațiile…

Mă rog… La revedere, doamnă.

Bravo, acum chiar ai dat-o în bară!

Ți-am spus să fii atentă. Acum suntem în mare rahat.

- Eu nu merg la Geneva. - Știu exact ce am de făcut.

Nu vor ști nimic. Merg în Elveția să vând unui client tablouri moderne.

E perfect legal.

Dacă tu te dai la fund, n-ai decât.

Lasă tonul ăsta. Nu mă dau la fund, dar e poliția pe urmele noastre.

Pe urmele mele. Du-te naibii, eu plec la Geneva.

- Drept ce mă iei? - Drept nimeni.

Ce cauți aici? Cară-te!

- Deci? - Deci ce?

- Acum îmi spui? - Cară-te până nu strici tot.

Ce să stric? Ai luat-o razna. Am văzut-o pe amica ta Duvernet.

- Unde? - La galerie.

Știe că o urmărești ilegal și…

Uite-o! Jos!

Crezi că ne-a văzut?

Dacă a văzut pe cineva, ăla erai tu. Bravo…

Încetează, Leroux.

Dacă o să continui să o sâcâi, o să te reclame.

- Și cum o să picăm? - Întâi o s-o prind.

Pentru ce naiba s-o prinzi?

Trafic de tablouri, de bunuri, nu știu! Dar o s-o prind sigur!

Bine…

Fă un raport și deschidem anchetă.

Ca să ajungă la altcineva?!

Ești bine intenționat, dar lasă-mă în pace. Du-te și joacă-te cu țiganii!

- Chiar n-ai… - Pic de respect, știu!

Leroux, dacă o dai în bară, să nu zici că nu ți-am spus.

Bună ziua!

Nu păreți surprinsă că mă vedeți.

Plecați în călătorie?

E un moment prost?

Nu-mi răspundeți?

Dacă vreți să mă enervați, nu merge, sunt super calm.

Sau suntem ca acele cupluri care nici nu mai trebuie să discute.

Da?

Asta era?

Ați observat că sunt aici, nu?

- Da. - Alo, firma de taxi?

Aș vrea un taxi la numărul 7 pe Rond-Point Du Château.

Deci doar cu mine nu vorbiți?

Am crezut că ați pățit ceva,

oamenii se îmbolnăvesc și nu mai pot vorbi, dar tocmai ați vorbit.

- Unde vă duceți? - În cinci minute? Mersi.

Nu mă băgați în seamă, prefaceți-vă că nu sunt aici,

ignorați-mă.

Mă așez și apoi îmi văd de ancheta mea…

Nu vă enervați!

Stați…

Nu e nevoie de așa ceva!

Știți cum se pedepsește agresarea unui polițist?

Sever! Mai ales dacă e mai scund decât dv.!

Nu sunteți zdravănă!

Dacă aveți o criză de nervi, calmați-vă!

Stați așa, puteți să vă dați demnă, dar nu scăpați de mine așa de ușor!

O să vă mire, dar pot fi foarte insistent! Așa că aveți grijă!

La Orly, vă rog.

Nu mai întindeți coarda așa cu mine.

N-o puteți lăsa așa, domnule, parcarea interzisă!

Sunt de-ai casei, amice, e-n regulă.

- Deci mergeți la Geneva? - Da. Avionul e plin, nici să nu-ncercați.

Să vă aduc trabucuri?

Serios acum, ce faceți în Elveția?

Mă văd cu un contrabandist de ciocolată.

Avionul pleacă în 15 minute.

Ajung la Geneva în două ore.

Cu mașina faceți opt ore. Asta dacă mergeți cu viteză.

Pasagerii pentru zborul 348 de Geneva…

E avionul meu, am plecat.

Nici nu știți cât o să savurez vacanța asta de două zile.

Vizitați un client sau vă luați o vacanță?

Nu. Doar fug de tine, inspectore.

Și va fi nemaipomenit.

Trebuie să plec.

La revedere.

E frumos să vorbești așa?

Pasagerii pentru zborul 348 de Geneva

sunt așteptați pentru îmbarcare la poarta 35.

VAMĂ

Bună seara, dnă.

Aveți ceva de declarat?

Nu, doar lucruri personale și două tablouri moderne.

Acestea sunt actele.

- Mergeți. - Mulțumesc.

Bună seara, sunt doamna Duvernet, am rezervat o cameră.

Da, așa este.

Bună seara, domnule, actele la control.

- Aveți bunuri de declarat? - Nu.

- Puteți deschide portbagajul? - Da.

Poftim.

Nu aveți bagaj?

Nu, am plecat oarecum intempestiv.

Am o pijama la prietenii mei din Geneva.

- Veți sta mult timp în Elveția? - Nu, două-trei zile.

- Scopul călătoriei? - Da.

- Scopul călătoriei? - Turism.

Știți adresa prietenilor din Elveția?

Știu să ajung acolo, dar n-o știu pe de rost.

Un moment, vă rog.

Ascultă, sunt polițist francez în vacanță și…

Chiar așa?

Iar eu sunt vameș elvețian în exercițiul funcțiunii.

Recepția? Da.

Mă puteți trezi mâine la ora zece? Da. Noapte bună.

Nu și bancheta! Ați scos-o deja de două ori…

Poftim, iată cum sunt:

femeia cu mâinile împreunate e sub acela,

portretul e sub acesta.

Vrei să le fac un semn?

Nu e nevoie, țin minte.

Mă văd mâine cu clientul la Zürich. Va fi încântat.

Cât suntem aici,

vreau să revedem posibilele date

pentru expoziția pe care o țin la galeria ta.

Să fac prezentările.

Dl inspector Leroux, dl Richardson, un client și prieten de-al meu.

Încântat.

Da, și eu.

Dacă întreabă prietenul tău,

sunt disponibilă în primele două săptămâni din iulie.

Ceilalți artiști sunt aproape toți japonezi și americani.

E bine. O să-i spun. E perioada ideală pentru o expoziție.

- Îmi confirmi în scris? - Sigur.

Bine.

Atunci…

- A fost o plăcere să vă cunosc. - Așa e, da.

- Te conduc. - Mulțumesc.

Ați călătorit bine, inspectore Leroux?

Spuneți, dnă Duvernet,

ce tablouri ați vândut acestui om?

Astea?

Sau astea?

Ce vreți să spuneți, inspectore?

Ce vreau să spun?

Asta e culmea. Știți bine ce vreau să spun.

Acum faceți pe micuța nevinovată?

Ce tupeu aveți!

Trucul ăsta cu tablourile acoperite e rizibil!

Să nu discutăm asta aici.

Ce prostie din partea mea! Să nu discutăm asta aici!

Să nu afle toată lumea că dna Duvernet, clientă stimată, face trafic cu tablouri!

Ce scandal ar fi!

Sunteți în rahat, nu? Nu mai știți ce să faceți!

Nu mai puteți spune decât: „Taci, te implor!”

E rușinos. Să vă fie rușine!

M-ați luat de prost de la bun început.

„Prostul ăla nu e o amenințare. Sunt prea bogată și prea frumoasă!” Aiurea!

Nu mai dorm, nu mai mănânc,

conduc nouă ore în toiul nopții.

Vă caut la toate hotelurile de lux din Geneva.

Vă prind exact când vindeți tablouri furate, și nici nu clipiți!

Ca și cum n-aveți de ce vă teme! Drept cine mă luați?

Mă luați drept un rahat cu ochi!

Doamne, se învârte camera?

Calmați-vă, nu vă ambalați așa!

Lăsați-mă.

Aoleu.

Doamne, am vertij.

Mă întind un pic, am vertij.

Ieșiți din salonul meu, orele de vizită au trecut. Iar mă ceartă asistenta.

Vreau să dorm cinci minute, sting lumina, nu dorm bine cu lumina aprinsă.

Inspectore!

Treziți-vă!

Încetați! Ce faceți?

Poftim.

Care e povestea cu doamna Duvernet?

- Ce? Care doamnă? - Duvernet.

Doamna Duvernet! Nicio poveste, am renunțat fiindcă…

Am renunțat.

Am lăsat-o baltă… de tot.

Da, altfel ți-aș spune.

Mai bine, că era să ajungem la Rutieră.

Știu, fir-ar să fie. Nu, am lăsat-o baltă.

- Frumoasă cravată. - Crezi?

De unde o ai?

O am de mult.

- N-am mai văzut-o. - Nu? Păi…

Nu, e mișto.

Ce târziu v-ați întors, inspectore.

Ce faceți aici? Ce vreți?

Putem face pace?

Ar trebui să vorbim, nu credeți?

- Vă ascult. - Nu aici.

Putem urca la dv.?

Nu, e logodnica mea acolo.

Atunci la mine. Vă dau ceva de băut.

Bine.

- Tu ești, Hélène? - Fir-ar să fie, e Marc.

Văd.

- Vă las cu frumușelul dv. - Nu, stați aici.

Scap eu de el.

- Ce faci? - O baie.

- Nici nu mă saluți? - Nu.

Ce e? Ce s-a întâmplat?

Nu ești niciodată aici când am nevoie de tine

și apari când nu vreau să te văd.

- Dar ce-am făcut? - Nimic.

E Leroux jos.

Ar fi momentul să te îngrijorezi serios.

- Ce? - E ceva ce nu ți-am spus.

A venit la Geneva. Știe tot.

Mama mă-sii, ești o proastă! Ți-am spus să nu te duci!

Eu te-am avertizat.

Galeria ta, banii tăi, totul e pe numele tău,

eu n-am știut nimic, te descurci singură.

Ești un nemernic.

Vei fi o pușcăriașă superbă. Eu mă duc acasă.

Ai grijă!

Marc!

- Inspectore! Veniți repede! - Sunt aici.

- E groaznic! - Ce s-a întâmplat?

Marc făcea baie cu foehnul în mână,

ne-am certat și i-a căzut foehnul în apă.

Cred că a murit.

- Foehnul? - Nu, Marc. Cred că e mort.

Mama mă-sii… Stați aici, mă duc să văd.

Dl Marc? Sunteți bine? Fir-ar să fie…

- Deci? - E mort de-a binelea.

- Bravo, văd că nu vă jucați. - Nu fiți stupid, a fost un accident!

Vă țin pumnii când le explicați polițiștilor.

Nu e nimeni așa prost încât să facă baie cu foehnul în mână.

- Unde vă duceți? - Să sun la poliție.

- Nu e o idee bună. - Alo, poliția?

Ce e?

- Poliția e de față. - Știu.

Poliția e de față de două săptămâni!

Dimineața, seara, când mă culc, când fac baie…

Chiar sunteți superpolițist: nu numai că o să ajung la închisoare,

dar în plus, Marc e mort.

Sper că poliția e mulțumită, a făcut treabă bună!

A fost doar un accident.

- Bazați-vă pe mine, doar eram aici. - Să mă bazez pe dv.?

Că schimbați siguranțele?

Nu plângeți.

Rezolv eu.

Nu știu cum, dar rezolv.

- Aveți chei de la apartamentul lui Marc? - Da, de ce?

Dacă găsește cineva cadavrul în cadă, măcar să fie în cada lui.

Doamne, trebuie să fii prost ca să fii atât de greu…

Luați-l de picioare. Mă ajutați?

Picioarele. Băgăm întâi picioarele.

Ridicați. Nu văd nimic, ridicați.

Hai, ridicați!

Ați reușit. Acum ieșiți de acolo.

Împingeți.

Gata. E bine, am reușit.

Urcați, vin și eu.

- E-n regulă, nu e nimeni. - E o nebunie.

- Să chemăm poliția. - Nu începeți iar!

Hai, nu e momentul să cedați.

Ne vedem curând.

Weekendul viitor! Promiți?

- Pa, ne vedem curând! - Mulțumim, pa!

Cu Marie-Christine, mă îndoiesc că-l va ajuta…

Nu pare să-i placă.

Bună seara.

Nu e așa de cald pentru perioada asta.

Brusc… s-a cam răcit.

Îi spuneam și soției. Ne plimbam și…

- Nu, dragă? - Da.

Nu e prea cald. Păi, noi o să…

Ne scuzați.

La revedere.

- O seară bună. - La revedere.

Vezi? Dacă-ți păstrezi calmul, poți face orice.

Vă previn, dacă mai faceți așa ceva, o să urlu!

Bună idee, o să rezolve toate problemele noastre.

Nu!

Nu se poate așa ceva.

Ce e?

Asta da, e o problemă.

Va fi greu să creadă că s-a electrocutat singur într-o cadă plină de moloz.

Vă puteați gândi dinainte. Acum noi ce facem?

Cum adică „noi”?

Dv. ați avut ideea de a-l aduce pe Marc aici!

Nu trebuia să vă ascult.

Îl ducem înapoi la mine și chemăm poliția.

Fie, dacă vreți, dar vă previn, o să vă facă viața un iad.

- Aveți altă idee? - Acum nu.

Cu puțin noroc, se va ocupa de caz altcineva decât dv.

Chemam poliția imediat, era un accident!

- Acum ne-a luat naiba. - Ba mă scuzați, v-a luat naiba.

Cu trucurile dv. tâmpite, numai necazuri avem!

Dar nu vă asumați deloc vina! Îmi faceți silă.

Puteați ști că fraierul își renovează baia!

Nu sunt atentă la astfel de lucruri, ca să vezi!

Păcat, că n-ați fi ajuns în situația asta.

Puteți să încetați? „Noi”, „dv.”!

Noi am dat de belea din cauza dv.

O să le fie greu să priceapă cum a ieșit amicul dv. mort la plimbare.

Dar e problema dv., nu a mea.

Nu-mi bag eu nasul în treburile altora. Porniți!

Accelerați! Treceți de casă!

- Ce e? - Mai repede, e Pélissier acolo!

Ce naiba face acolo?

De unde să știu eu?

E suspicios. Probabil s-a prins de ceva.

Acum ce facem?

- Nu mai aveți nicio idee? - Vă bateți joc?

Nu vă stresați, trebuie să fie o soluție.

Soluția era să-l lăsăm în cadă. Dar sunteți prea idiot ca să pricepeți.

Unde vă duceți?

- Acasă! - Ce?

E a doua oară când m-ați făcut idiot!

Voiam să vă ajut, dar dacă mă tot insultați, renunț. Cu bine!

Și pot spune că ați fost doar o mare pacoste.

Evident, nu vă pasă deloc… Ușurel!

Mă doare, încetați!

Mă doare!

Ascult.

Păi…

N-are sens să ne enervăm așa.

Hai să…

- Să-l aruncăm în Sena! - Ce?

Cu greutăți, ca să nu mai iasă la suprafață.

Așa facem.

Să mergem, repede!

Sunteți nebună, nu facem asta.

- Bună seara, dle. - Bună seara. Ce faceți aici?

Știți că e ilegal să parcați pe pod?

Da, dar logodnica mea…

E romantică, adoră să vadă Sena noaptea.

Trebuie să recunoașteți, e superb aici.

Da. Hai, plecați de aici.

Data viitoare când opriți să faceți prostii, căutați un loc mai retras.

Voiam doar să…

- Plecați. - La revedere.

Noapte bună.

N-ar fi trebuit să opun rezistență.

- Acum unde mergem? - Nu vă temeți.

Găsim un pod mai retras.

Sigur e suficient de greu?

Cu 12 crose de golf și un cric, ar trebui să fie balon ca să plutească.

Gata?

Haide!

Nu dați înapoi acum. Îl aruncăm.

Unu… doi…

Trei!

Fir-ar să fie, haina mea!

- Suntem pierduți! - Nu, scuze…

Dv. sunteți pierdută. E cearșaful dv., iubitul dv.!

N-o să le ia mult să facă legătura.

Ticălos ce ești!

Încetați!

Fugiți, o să găsească trupul!

Nu pierdeți timpul dând în mine!

Stați, vă ajut cu bagajul!

Nu vă las baltă!

Gata, sunteți salvată.

Într-o oră, vă luați zborul spre țara cu soare și samba.

- Până la urmă, sunteți o norocoasă. - Cred că da.

Mulțumesc pentru tot.

Să-mi dați adresa, să vă țin la curent.

Sigur.

Gata. Asta a fost.

Aici drumurile noastre se despart.

- Adio, inspectore. - La revedere, doamnă.

Tot a ieșit ceva bun din toate astea.

În câteva minute, scap definitiv de dv.

Nu sunteți prea amabilă. Speram să vă vizitez în vacanță.

O să mă duc altundeva.

Un lucru aș vrea să știu.

De ce m-ați urmărit așa?

Trebuie să fi suspectat ceva de la început,

sau vi s-a pus pata pe mine așa,

la nimereală, fără să știți unde va duce?

Nu știu, pur și simplu.

Pur și simplu.

Sunteți o femeie frumoasă, dnă Duvernet.

La revedere.

Ai căzut din avion?

- Poftim? - Sau te îmbraci de la vechituri?

Ce tot întrebi, ești de la poliție?

Fir-ar să fie!

Nu dați înapoi acum. Îl aruncăm.

Haina mea!

Rămâneți în Rio sau o să călătoriți prin zonă?

Deci?

Subtitrarea: Ana Foltea