Original subtitles

O spălăm, șefule?

Nu speli nimic.

O parchezi și o supraveghezi.

FIRMA CHURCH-WARDEN, RECUPERARE DE CREANȚE

- Bună ziua! - Bună ziua!

Bună ziua!

Bună ziua!

Bună ziua!

A revenit dosarul Sopotek.

- La cine l-am trimis? - La Fauvel.

A refuzat?

Convoacă-l pe Moretti mâine-dimineață la ora 09:00.

La 10:00.

- Să ajungeți de la gară. - De la gară?

Vă duceți soția și fiul la gară. Sunt Rusaliile.

Bine, atunci, la 10:00.

Dă-mi haina, te rog.

Se poate să nu dureze mult.

- Asta e haină, Julien. - Scuză-mă!

Tu când vii?

Vineri sau sâmbătă. E bine?

Nu uiți să înregistrezi Cavalerii zodiacului?

- Îl înregistrez. - Încearcă vineri.

Da.

Nu uita să pui anunțul la brutărie și la tutungerie.

Bine. Tu știi de ce a plecat Muriel?

Ți-am spus de trei ori. A găsit un tip, el stă în Poitiers și s-a dus cu el.

O să căutăm altă fată. Înțelegi sau vrei să-ți desenez?

De ce pleacă Muriel?

Trebuie să mergem, să nu pierdeți trenul.

Nu mă interesează că ești prevăzător. Fă ce ai de făcut.

Și eu spun că asta implică…

15%, Moretti. E bine?

- Salutări lui Jeaninne. - Adică lui Sophie.

- Te miști tot mai repede. - Facem ce putem.

Nu.

Mă întorc mai târziu.

- Aveți ședință cu dl Sarret la amiază. - Știu.

Îmi permiți?

Nu știu.

De ce?

Totuși…

Bun.

Problema e că sunt ocupat la prânz, dar putem lua cina.

Eu sunt Julien. Tu?

Cum te cheamă?

Galli.

Angela Galli.

Trebuie să plec.

Cum facem?

Mai vedem.

Dacă italienii livrau la timp,

respectam termenul și nu mai eram în situația asta.

Domnule Sarret,

vă putem acorda un nou termen doar cu garanții foarte serioase.

Da.

Angela pe linia doi.

Ce este?

- E personal. - Mă scuzați.

- Da. - Să spunem că accept.

- Ce? - Diseară.

Da. Foarte bine.

Și unde ne întâlnim?

La sala de bowling din Montparnasse?

Sigur.

Aștept un telefon.

Scuzați-mă!

Apelul pe care mi l-ai transferat a fost prin centrală?

Pe linia directă, domnule.

- Alo! - Ce faci? Ați ajuns bine?

- Da. - Mi-o dai pe mama?

- Unde ești? - Acasă.

- Mi-o dai pe mama? - Mamă!

- A murit Bikini. - Poftim?

- Pisica lui Moumoune. - Da.

- La tine e bine? - Da. Dar la tine?

- Bine. Te-ai ocupat de anunț? - Da.

- Ce faci în seara asta? - Nu știu, poate merg la cinema.

- Singur? - Da.

- Trebuie să plec. Ne sărutăm? - Da.

- Pe mâine! - Da.

- Da. - Aștept pe cineva.

A luat un taxi și nu m-a așteptat. Îți vine să crezi?

A rămas cu Ju. Îi explicăm lui JP, altfel iese scandal.

Da, și eu.

La revedere!

- N-ai comandat nimic? - Tocmai am sosit.

Mâncăm aici sau mergem în altă parte?

- De ce? Nu-ți place aici? - Ba da.

S-a întors?

Ce ai bun azi?

Friptură de vită și antricot.

- Friptura e bună? - E de marți, un pic veche.

Friptură, mediu.

La fel și pentru mine.

Scuză-mă.

Alo!

Nu închideți.

Nu e aici. Nu închideți, vine imediat.

- Cartofi prăjiți. - Pentru mine, cartofi.

Salată.

- Ești foarte solicitată. - De ce spui asta?

Alo!

- Cum e? - Ce?

Carnea.

Arată bine, dar n-am gustat.

Nu e simplu, iubitul ei e seropozitiv.

- Cum e? - Seropozitiv, are HIV.

Un băiat foarte bun. Avea un restaurant.

Am sunat adineauri.

Câinii sunt la reanimare.

Plecăm?

Nu mănânci?

Nu mi-e foame.

Te aștept acolo.

- Unde locuiești? - În arondismentul 15.

E bine, nu e prea departe. Unde ai mașina?

- Ai uitat unde ai parcat? - Nu, e acolo.

Și tu, unde locuiești?

Mergem să bem ceva?

Nu, hai la tine, nu vreau să mă culc târziu.

Ce facem aici?

Ascultă.

Îmi pare rău, dar nu se poate.

Vreau să spun că nu se poate la mine acasă.

Bine.

- Înțelegi? - Da.

- Haide, te conduc. - Unde?

Unde vrei.

Ce e?

Îmi pare rău, te-am jignit.

Jur că îmi placi, dar nu se poate.

Nu e vina ta.

Nu știu, nu mai pot.

Îmi pare rău.

Nu, e vina mea.

- Îmi spui unde mergi? - Nu vreau să mergi acolo, iau un taxi.

- Nu sunt taxiuri. - Nu-i nimic, aștept.

Glumești? Va trebui să aștepți până mâine-dimineață.

Nu-i nimic, mă descurc.

Chemăm un taxi de la mine.

- Aici stai tu? - Da.

- De ce? - E foarte frumos.

Ești norocos.

- La naiba! - Ce e?

Ce frumoasă e!

- Doarme aici? - Nu, e în vacanță la Royan. Cu Charles.

- Câți ani are Charles? - Șapte ani.

Ați sunat la 47 39 33 33. G7 Taxi are program non-stop.

Așteptați.

- Ce înregistrezi? - Cavalerii zodiacului.

Ce tare!

G7, cu ce vă pot ajuta?

Vreau un taxi pe strada Jean-Daudin, nr 23, în arondismentul 15.

- Așteptați, caut o mașină. - Mulțumesc!

- Jean-Daudin, nr 23? - Da.

Nu avem mașini disponibile. Vă rog, sunați mai târziu.

E slabă, nu?

Nu în mod deosebit.

Mai slabă decât mine.

Scuză-mă!

- Nu vrei să-mi spui? - Ce?

- Că e mai frumoasă ca mine. - Ascultă…

- Nu sunt geloasă. - Nu.

Nu ești supărătoare și nici deranjantă.

Nu?

Ce e?

- Ești frumoasă. - Nu.

- Asta e a ta? - Da.

De ce?

Încerc să mă destind. Crezi că mie mi-e simplu?

Ascultă.

Ar fi mai bine să ne oprim aici.

La dracu', e fierbinte!

Bine. Fac o baie și plec.

Intri și tu?

- Ce nu merge cu soția ta? - Nimic. De ce?

Uită-te la picioarele mele. Nu-i așa că sunt frumoase?

- Da. - Am picioare de grecoaică.

E când degetul al doilea e mai lung decât cel mare. Știai?

- Nu. - Nu te interesează?

Picioarele?

- Nu-mi plac în mod deosebit. - Ție ce-ți place?

Nu știu.

Ochii.

- Așa spuneți toți. E dezgustător. - De ce?

Dacă întrebi un bărbat ce-i place la o femeie, așa spune.

- E o porcărie. M-am săturat. - Da?

Și ție ce-ți place la un bărbat?

Ouăle.

I le ții și le ai complet în mână.

Poți să-l faci să juiseze sau să-l rănești încât să plângă după mama.

- Oprește-te. - Dacă vreau.

Rahat!

Nu răspunzi?

Nu.

Chiar vrea să vorbească cu tine.

Nu știi ce vrei.

Mă sufoci.

Scuză-mă!

- De ce nu spui nimic? - Ghicește.

Rahat!

Nu intra, am spart un pahar.

- Uite, te-ai tăiat. - Nu e grav.

Ai lapte?

- Pune-ți pansament, lași sânge peste tot. - Am zis că nu e nimic grav.

Auzi?

- Scuză-mă, aveam mâinile ude. - Nu asta voiam să zic.

- Da! - În sfârșit!

De ce?

- Dormeai? - Da.

- N-ai răspuns mai devreme. - Nu știu.

Probabil eram la baie, n-am auzit.

- Ce e? - Nimic.

- Cum adică, nimic? - Nimic.

Eu și Charles ne gândeam la tine și am vrut să te sunăm.

L-am culcat, s-a uitat la televizor, am sunat și n-ai răspuns.

M-am culcat, n-am putut să adorm, am sunat iar și ai răspuns.

Bine.

- Mai ești pe fir? - Da, sunt.

- Ce-ai văzut? - Ce-am văzut?

La cinematograf.

Nimic. Până la urmă nu m-am dus.

- Nu? - Nu.

Te porți ciudat.

- Nu mă port ciudat, sunt adormit. - Nu, te porți ciudat.

Noapte bună!

- Stai. - Da.

- Te sărut. - Și eu.

- Cine sunt? - Părinții mei.

- Și ceilalți? Părinții soției tale? - Da.

Se înțeleg bine?

Da.

Câți ani aveai când ai întâlnit-o pe soția ta?

Șaptesprezece. De ce?

- Întrebam și eu. E bine. - Da, e bine.

Eu am dat greș.

Nu exagera, ai timp.

Sigur.

Când nu-ți iese din prima, a doua oară nu e chiar așa de bine.

Da.

„Se caută o fată care să aibă grijă de un copil de șapte ani

după ore și miercurea după-amiaza. Nu se acceptă străinele.”

Aveți ceva cu străinii?

Drace!

- Ai auzit? - Ce?

Ascultă.

Timbuk 3, îmi plac la nebunie. Nu-ți plac?

- Nu-i știu. - Sunt bestiali.

- Are prea multe jucării. - Da. Asta este.

Și cu jumătate dintre ele sigur nu se joacă.

- Îl reparăm. - Nu, lasă-l.

Nu știu ce să zic, îmi pare rău.

- Îți chem un taxi? - Nu, mă descurc.

Voiam să-ți spun…

- Sunt… - Da.

Mă bucur că te-am cunoscut, dar trebuie să ne oprim aici.

- Ești sigur? - În totalitate.

Ești prima femeie cu picioare de grecoaică pe care am cunoscut-o.

Bun.

La revedere!

- Te-ai trezit devreme. - Nu m-am culcat.

- Cum a fost? - Foarte bine.

Am găsit un taximetrist extraordinar. Ne-am rătăcit.

Până la urmă, i-am luat un prieten și am mers în Montana.

- Bun. - Poți să-mi dai niște bani?

- Da. Cât vrei? - Nu știu, cât poți.

- E bine? - Excelent! Mersi!

- La revedere! - La revedere!

Nu știm de ce suntem aici.

- N-ați primit mesajul nostru? - Ba da…

Nu știm ce legătură aveți.

Suntem compania Church-Warden și noi ne ocupăm de dosarul dv.

- Faceți parte din Choc-Rabais? - Nu.

Am cumpărat o parte din dosarele lor aflate în litigiu.

Le-ați cumpărat?

Da.

Așadar în mai 1991, ați cumpărat

de la Choc-Rabais, de pe bd Ledru Rollin, nr 131,

o combină muzicală, cu suma de 37.567 de franci.

- Corect? - Așa e.

Ați plătit 3.567 de franci bani gheață și ați cerut credit pentru restul. Da?

Da.

Primele patru rate le-ați plătit, apoi ați întârziat o săptămână,

iar la ultima ați întârziat o lună.

Mama prietenului dv, doamna Theresa Santos,

cu domiciliul în Bayonne, v-a girat.

Cum nu are venit fix, și-a ipotecat casa din Bayonne.

Întrucât nu a primit nici un răspuns

și nici nu era dispusă să-și asume costisitoarele proceduri legale,

firma Choc-Rabais ne-a cedat nouă cazul.

Dar de ce? Vreau să spun…

- De ce ați cumpăra o datorie? - Cu asta ne ocupăm.

Dar de ce au început vecinii de palier să primească telefoane noaptea?

Niște oameni care le-au spus că datorăm bani

și administratorul apartamentului…

E procedura obișnuită.

Să suni oameni necunoscuți în toiul nopții.

Nu ne răspundeați la e-mailuri.

Agenții noștri au încercat să ia legătura

și au făcut bine, ați venit.

Dar e dezgustător.

Cel care v-a dat combina la preț bun și nu și-a primit banii ar putea

spune la fel, nu credeți?

- Pot să fumez? - Mai bine nu.

Situația e simplă.

Fie o rezolvăm,

fie trec la sechestrarea apartamentului dnei Santos.

- Ce faci aici? - Ți-am adus banii.

Ești amabilă, dar nu trebuia.

Nu vreau să fiu datoare.

Poftim.

- Ce e asta? - Uită-te.

Așa o să știi.

Ce să spun?

Te duci acasă?

De ce?

Trebuie să merg pe malul stâng. Durează două minute.

Unde pe malul stâng?

Parchează acolo.

- De ce să parchez? Te las și plec. - Bine.

Cum vrei.

Ce e?

Te grăbești?

Nu știu dacă e acolo prietena.

Cu cine te întâlnești?

Cu Ariane. O să vezi, e de treabă.

- Am zis la 15:00. - Nu mă enerva și deschide.

Ai putea să înțelegi.

Ai zis o săptămână, dar stă aici de trei luni.

I-am închiriat-o lui Klaus.

N-are față de Klaus.

Și el? El de ce are față?

- Mă cheamă Julien. - Julien?

Gata.

- Poftim. - Ai fost drăguț. Mersi!

Pentru puțin. Te descurci?

- Da, nu-ți face griji. - Bine.

- La revedere! - La revedere!

Auzi?

- Ce melodie să ascult? - I Love You in the Strangest Way.

- Alo! - Sunt Angela. Ce faci?

Da. Ce este?

Voiam să-ți mulțumesc încă o dată.

Nu e nicio problemă.

- O seară frumoasă! - Și ție. La revedere!

La revedere! Stai. De unde ai numărul?

Alo!

Când vii?

Alo! Îți amintești de mine? Sunt soția ta, avem un copil.

Termină.

Cine credeai că e?

Le Guennec a pierdut un dosar.

- E bine acolo? E bună vremea? - Destul de bine.

- Când vii? - Mâine-seară.

E bine?

Să-mi aduci puloverul albastru, nu cel mic, cel mare.

- Tenișii lui Charles… - Stai puțin.

Stai să notez, să nu uit.

Puloverul albastru.

- Da. - Tenișii Keds.

Tenișii Keds.

- Și geaca K-way. Atât? - Atât?

- Bine. - Ai grijă pe drum.

Promit.

- Mi-l dai pe Charles? - E la Pilou.

- Sărută-l din partea mea. - Bine.

Pe mâine! Te sărut.

- Julien. - Da.

Le Guennec nu pierde dosare.

Sunt trei companii.

- Trebuie să implicăm fiscul. - Asta am făcut.

- Deranjez? - Da. Ne vedem luni?

Serge, nu pot.

Am trei oferte pentru vânzare. Dacă mai vine una, explodez.

- Scade prețurile. - Tu asculți?

Am dat chix cu un apartament cu două camere, cu 15%.

- Înțelegi? - E dificil.

Dificil? Ce-mi faci?

Nu e dificil, e grav.

Cu dl Berthoud, vă rog.

Darrès. Când auzi o voce ca a mea, e sigur Darrès.

Și Darrès nu are timp de pierdut.

- Soția ce face? - E bine, e la Royan.

- E bine. - Mă duc și eu astă-seară.

Asta e mai puțin bine. Martin! Sunt Serge.

Ghici de unde te sun. Din Draguignan.

Ne întâlnim la 15:00, dar sunt acolo? Sunt neliniștiți? Cum adică?

O prostie. Probleme cu carburatorul.

Le spuneți că Darrès are cuvânt.

Ne vedem marți.

O să am un cec și o sticlă. Bine?

Nu-i interesează sticla? La ce față au, m-aș mira.

Ce amplificator? Da. Glumeam.

Dacă nu mai putem nici să glumim…

Marți, ne vedem marți. Și…

În fiecare dimineață stau tot mai mult în duș.

Nu vreau să opresc apa.

Nu mai am curaj.

Sună-l pe dl Merchuret de la bancă

- …și-i explici. - Nu.

Atunci, de ce mai avem prieteni? Mai ales tu.

De ce să fiu eu bunul samaritean?

Să-mi spăl păcatele?

Pentru că eu nu am scrupule?

A sunat soția. Plouă și se întorc acasă.

Austerlitz, la 22:16.

Am ajuns.

Scuză-mă!

Fie ai făcut un mare efort, fie nu ai mâncat aici.

Ce e asta?

- Ce? - Mocheta.

- Ce-are mocheta? - E plină de pete.

Da? Așa ți se pare?

Ce e? Ce s-a întâmplat?

Calul meu.

- Ce are? - E rupt.

Am vrut să-l încerc și eu.

- M-am întâlnit cu Serge la prânz. - Și?

Nu e prea bine.

E în pragul falimentului. Nu m-ar mira.

Cum ți se pare?

Nu e rău.

L-ai cumpărat acolo?

Nu.

- E un pic… - Da.

Bun.

- Ce e? - Nu e genul tău.

Așa e.

Noapte bună!

Noapte bună!

Te-ai ocupat de anunț?

Am pus unul la brutărie și altul la tutungerie.

Bun. Azi mă descurc,

dar mâine am o întâlnire în 19. Te duci tu la școală?

Vorbim.

Dacă nu, o rog pe fiica portăresei.

Dar nu-mi place, l-a învățat să scuipe.

- Să scuipe? - Da, să scuipe.

Pe curând!

Domnule director.

- Liebermann, 500.000 e prea mult. - Și ei cred la fel, domnule.

Te ascult.

Au un dosar excelent și au fost la un birou de credit

care va ajunge în instanță pentru reduceri ilegale.

Ar provoca o reacție în lanț.

Am putea ajunge la dublul sumei fără să ne ocupăm de dosar.

Nu-i spun totul lui Moretti.

- N-am spus că e Moretti. - Știu, domnule.

O zi bună, domnule!

Le Guennec?

Da.

Cafea.

E gata?

De ce l-ai luat?

Mama a zis.

Ea a zis să-l iei pe tine?

E mic de mine.

Trebuie să fie bun de el.

Nu?

Presupun că da.

Nu ar putea fi decât al lui Charles.

Simplu, nu?

Se vede că nu e al lui.

Da. E ceva dubios.

- Care este problema? - Nu știu.

Îmi dai cafeaua sau ai de gând să stai acolo?

Charles! Nu vezi ce face?

După cafea. Înainte de cafea, nu mă uit la nimic.

Ar trebui să știi.

Nu. N-ai înțeles.

Ia-o de la început.

A văzut că Eléanor a copiat de la Grégory.

- Și n-a zis nimic. - Nu se poate!

Ce e, tată?

E aparatură de la sala de sport, nu?

Da. Nu știu.

Am înțeles, e scara cealaltă, din spate.

L-am prins.

- Mă scuzi, băiete! - Cobori, Charles?

Goron.

- Domnișoara Goron. - Da.

I-a dat 9 lui Aliénor.

Da?

Nu știu unde e.

Trebuie s-o suni pe mama lui în Drôme.

Mie nu-mi pasă.

Sun-o pe ea.

Numărul e 16…

Haide.

Haide.

16 43 67 98 92.

Ăsta e.

Doamnă, domnul Bernier a auzit tot.

Vedeți? E mai simplu dacă discutăm.

Liniștiți-vă, doamnă, se rezolvă.

Sărutați-l pe micul Stéphane.

Pe cine avem în Drôme?

Poftim?

S-a întâmplat ceva?

Ce m-ai întrebat?

Pe cine avem în Drôme?

Lemaire în Valence și Porraz la Lyon.

- Ce e? - Are accent circumflex „chameau”?

- Nu i-ai spus tu? - Nu, pentru că nu sunt sigur.

Nu are circumflex.

Ce ți-am spus eu? Următorul.

Sirop.

„Sirop” nu merge.

Se termină cu „op”.

- Sirop? - Mă duc.

Da.

Bună!

- Am venit pentru anunț. - Intrați.

- Dra Galli? - Da.

- Cu mine ați vorbit. Anne Bernier. - Mă bucur de cunoștință.

- Am venit mai devreme. - Nu-i nimic.

Poftiți!

Stai cu Charles, mă ocup eu.

- Salaud! - Poftim?

- E bine? E cu „eau”. - Nici ăsta nu e.

M-am săturat.

- Și în plus, la ce ajută? - Nu știu, prietene.

Noi am discutat. Să vedem ce părere are Charles.

Charles, ea e Angela.

Ce cal frumos de lemn ai!

E spart.

L-a spart tata.

Miercurea putem merge la grădina zoologică sau la muzeu.

Da, foarte bine.

Când poți începe?

Nu știu. Când vreți. Mâine?

Mâine.

E perfect.

Mă bucur.

- Cred că am văzut tot. - Da.

Pe mâine!

- Facem cum am spus. - Bine.

- La revedere! - Mulțumesc! La revedere!

Gata.

Nu te înțeleg.

N-ai întrebat-o nimic, nu știi nimic de ea și ai angajat-o.

- E o fată bună. - Nu ți se pare vulgară?

Vulgară?

Eu nu vreau pe cineva care fumează în casă.

- Întrevăd probleme. - De unde știi că fumează? N-a fumat.

Duhnea a tutun.

- Trebuie să căutăm pe altcineva. - Pe altcineva care stă în clădirea asta?

Nici nu trebuie s-o duci acasă. Nu-ți dai seama ce noroc avem?

Am uitat ceva în mașină.

I-am spus: „Mă iertați, doamnă, lucrez pentru avocați și trebuie să știu.”

După un moment de liniște, zice: „Eu nu vreau să știți.”

Jean-Pierre zice că e nebună. Cred că are dreptate.

- Nu? - Ba da.

S-a întâmplat ceva?

Nu. Nimic. De ce?

Mă gândeam.

- Ne vedem diseară! - Pe diseară!

- Stai. - Știi că ești nebun?

- Ce e? - Am văzut cum mă priveai ieri.

Era să mor. Dacă voiai să trădezi secretul, nu puteai mai bine de atât.

Ce secret? Despre ce vorbești? Ce faci aici?

Apropo, nu-mi găsesc tricoul pe care-l purtam când am venit la tine.

Scria ceva în engleză. O fi rămas în camera ta?

- Glumești, Angela? - Nu țipa.

N-am timp, nu m-am spălat.

Răspunzi tu?

Da.

Locuința drei Galli?

Alo!

Sunt Anne Bernier. Aș vrea să vorbesc cu dra Galli.

Ce e? Nu pot, zi-i să sune mai târziu.

Nu pot.

- Da. - Te deranjez? Sunt Anne Bernier.

Alo!

Sunt aici. S-a întâmplat ceva?

Voiam să-ți spun că joia Charles iese la 16:00.

- Am uitat să-ți spun. - Bine.

Bine. Ne vedem diseară! Mulțumesc!

Bun.

Mă scoți din sărite. Am zis la 10:00.

Două minute.

Să-ți intre bine în cap!

Las-o baltă. Ce vrei?

Am avut întâlnire.

Ascultă-mă.

Am cumpărat la 32.000 metrul pătrat.

Mai au cu două camere la parter. Ghicește cât e.

- Pe bd Carnot? - Nu, acolo.

- Nu știu. 35.000? - 43, frate. Mi l-am cumpărat eu.

Etajul opt, terasă, două locuri de parcare, două băi, aer condiționat.

- Nu-ți spun. - Vinde-l.

O să mă asculți vreodată?

L-am vândut deja de două ori și e a doua oară când se întoarce.

- Are vreun defect? - Defect? Glumești?

E criză. Băncile nu mă mai ascultă.

Pentru așa ceva, băncile cer 40% bani gheață

și primești și asigurare gratis.

Serge, ești drăguț, dar nu vreau apartament.

Mă gândeam la o casă de vacanță în Royan.

Royan? Ce faci acolo? Ești tâmpit?

Hai să vezi.

Și acolo…

O iubeam pe fată. Dar mi-am dat seama prea târziu.

A venit criza, dar eu am rămas ca prostul cu Juliette și cu pastilele de nervi.

Iată!

Vorbește-mi despre Royan, te ascult.

În plus, e lângă birou.

O să stai aici cu fata?

Nu rata ocazia, Julien.

Ai una singură. Știi de ce?

Pentru că trebuie să meriți.

Deci, cumperi apartamentul?

Nu. Lasă-mă.

Célia a făcut foarte bine.

A știut chiar și Stéphane.

Și, știi?

- Delphine a plâns. - Nu se poate!

- Dă-mi haina. - Tată.

- Ai venit? - Da.

Știi ce să faci?

Du-te să te joci în camera ta, eu stau de vorbă cu Angela.

- Da? - Și gustarea mea?

Avem noi grijă.

Bine.

Ajunge atât, nu?

Ce?

Știi bine ce vreau să zic.

Nu mă mai iubești?

Ajunge.

Îmi dai cheile și pleci.

Dar ce-am făcut?

Ce cauți în clădirea în care locuiesc eu?

- De ce ai venit să lucrezi la mine? - E gata?

Ce-a pățit?

Nimic. Îți aduc în cameră.

Nu vreau să-i faci vreun rău.

Nu-ți face griji. Du-te.

Ce intenții ai?

Angela, am mers la școală, dar erai deja…

De ce-mi faci una ca asta?

Mamă, o face întruna să plângă.

Și spune că ea…

Niciodată nu aveți scrumieră.

Hotărăște-te. Știi unde mă găsești.

Trebuie să te culci, da?

Noapte bună!

Noapte bună, băiete!

Somn ușor!

Ironia e că azi ne-am găsit un apartament.

Să mori de râs.

Nu e glumă. E afacerea lui Serge.

Nu avea încotro și a trebuit să-l dea cu 40% mai ieftin.

Știu că voiai o casă în Royan, dar ar fi bine să ne gândim.

E în piața Iéna. 180 mp, cu terasă.

Nu ai fi împotrivă, nu?

Spune ceva.

- Ce vrei? - Să-ți faci valiza.

Termină.

Nu e pentru că te-ai culcat cu ea, e mai grav.

Ci pentru că m-ai luat de proastă.

De când eram la Royan mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva.

Ți-am tot dat de înțeles că știu.

Nu trebuia decât să vorbești.

Să vorbești!

Să-mi spui!

Și-a pus fundul în patul meu.

Și i-a rupt calul fiului meu.

Apoi, a venit să-i dau de lucru.

Și acum te așteaptă acasă să vadă…

ce decizie ai luat.

Anne…

Nu e ce crezi, jur. Nici eu nu înțeleg.

- O cunoșteai dinainte să vină? Da sau nu? - Da.

Tricoul era al ei?

E o încurcătură.

- Ce încurcătură? - Nu știu.

Du-te la ea!

Du-te să-i spui că ești liber.

Du-te să stai cu ea în apartamentul de 180 mp al lui Serge.

Du-te, te așteaptă.

Vrei?

Vreau să te duci la ea, acum.

Du-te și spune-i târfei tale că-ți iubești soția, fiul și casa.

Că îi porți pică și că i-ai făcut să sufere.

Că nu știi dacă îți vei putea recâștiga soția, dar că vei încerca.

Că doar asta vei mai face.

Nu-ți fie frică.

- Am părăsit-o pe Anne. - Da?

M-am gândit întruna la ce mi-ai spus zilele trecute.

Apropo de prima oară.

Nu există.

Crede-mă, nu contează că e prima sau a doua oară,

ci să fie cea care trebuie.

Vreau să fiu cu tine.

- Cum s-a întâmplat? - Foarte simplu.

Mi-a spus să aleg. Și am ales. Nimic mai mult.

Nu mă crezi?

Vreau să-ți arăt ceva.

Ia-ți geaca, te duc undeva.

Unde?

Să vezi apartamentul în care vom locui.

O să-mi mulțumești.

Vino.

I-ai spus soției că o să stai aici cu mine?

Nu, dar i-am spus că ne mutăm într-un apartament nou.

Îl inaugurăm.

Ești mulțumită, nu?

Nu asta voiai?

Ba da.

Atunci, profită.

Pentru că n-o să dureze.

Înainte să plecăm,

o să-mi spui cu ce drept ți-ai bătut joc de viața mea.

Vă simțiți bine, dle Bernier, de la firma Church?

Ce legătură are Church?

Angela Galli nu-ți spune nimic, dar dacă zic Marc Cipriano,

o să-ți aduci aminte.

Cine e Cipriano?

- E povestea cu galeria? - Da, povestea cu galeria.

60.000 de baloturi de marfă.

Nu te uitai la mine din biroul tău de căcat.

Nu te uiți niciodată la fete în cazurile astea.

Am vândut tot, ne-am împrumutat și ți-am dat jumătate.

Nu crezi că meritam un răgaz?

Nu.

Ai continuat să ne amărăști viața mie și lui Marc.

Marc a fost foarte deprimat.

A furat o motocicletă și s-a accidentat.

E la spital, conectat la aparate, împănat de tuburi.

N-o să mai meargă niciodată.

Și știi ceva? Mă gândeam la tine.

Cu soția acasă și cu copilul la școală,

cu secretara care-ți face cafea între două felații.

Am venit la Church, dar nu erai acolo.

Te-am așteptat și te-am văzut.

Și nu m-ai recunoscut, ai vrut să mă agăți.

Gata!

Ți-ai făcut numărul.

S-a terminat când ne-a văzut Anne împreună.

Acum, știe tot.

Ce poți să ne mai faci?

Nu cunoști femeile, Bernier, ești prost făcut grămadă.

Pentru femei nu se termină niciodată.

Dacă le-ai pierdut încrederea, nu mai e la fel,

își pun întrebări, se îndoiesc de toate.

Sigur, o să-i spui că s-a terminat, o să fii cuminte.

O s-o săruți, o să-i sugi bubele în fiecare noapte.

O s-o duci în vacanță, la restaurant, dar mereu o să aibă îndoieli.

Mai ales dacă sună telefonul noaptea.

E Angela, plânge, pentru că nu o sună Julien al ei.

Vrei bani?

Nu.

Și atunci, la ce ajută?

Să te iau cu mine.

Ne punem capăt vieții împreună. E frumos, nu?

Dacă divorțez? N-o să ne mai poți face nimic.

Nu fi prost.

Aștept să găsești altă fată.

Doar dacă rămâi singur.

Dar nu contează.

Am eu grijă.

Mă ocup personal de șeful tău, de slujba ta…

Termină!

Termină!

Ești mulțumită?

Ai primit ce voiai?

Gata. Am făcut cum mi-ai spus. S-a terminat.

Ea ți-a făcut asta?

Nu. M-am întâlnit cu niște huligani când am vrut să iau mașina.

Mă duc să fac duș.

- Trebuie să chemăm medicul. - Nu e nevoie.

Ai depus plângere?

Nu-ți face griji.

Te iubesc.

Mă întorc într-o oră.

- Poftim? - Am ceva de rezolvat.

- Te duci la ea? - Nu, nu e asta.

Ce ai în geantă?

O pătură. Nu e ce crezi tu.

Nu cred și nu înțeleg nimic.

Ai încredere în mine.

Julien.

Începând de azi, poți să-mi ceri multe.

Dar asta nu.

Câți erau?

Ți-am mai spus de patru ori, erau trei.

- Te-au lovit toți odată sau pe rând? - Nu, toți odată.

- Tu ce le-ai făcut? - Ce-am putut.

- Dar… - Stai, vreau să vă spun ceva.

Ne mutăm.

Nu m-am ocupat niciodată de asta.

Eu am scos actul de vânzare.

Femeia a spus că nu știe cine a semnat, dar nu ea.

- Nu. - Jur.

Și cecul?

- Ce crezi? - A dispărut?

Bun. Eu plec.

În orice caz, sunteți mulțumiți aici. Și datorită cui?

Dacă criza continuă, ne vom lua o casă la țară.

La mare.

O casă la mare.

Dacă e pentru mine, am plecat.

- E bucuroasă? - Sigur că da.

Alo!

Duminica e cumplit.

La revedere!

Alo!

Alo!

E a doua oară azi.

Poți să-i spui ca data viitoare să vorbească?

- M-am săturat. - Termină.

Dacă târfa vrea să-ți vorbească duminica, să-și asume.

Ar fi mai bine pentru toți.

Nu e nicio târfă și nu știu cine închide.

Probabil sună cei care vor să vadă dacă e cineva acasă, tâlharii, nu știu.

Da.

Vrei să termini?

Ce rost are să continuăm așa?

Mă duc să-l culc pe Charles.

E momentul, băiete. Haide.

Haide. Noapte bună!

Ce e?

- Mâine vine bunica să mă ia de la școală? - Da.

- Nu-ți place? - Nu.

Sunt doar trei zile și o să-ți facă plăcere.

- Ce o să faceți când nu sunt eu? - Nimic, nu-ți face griji.

O să vă certați iar?

Nu.

O să fie bine, nu-ți face griji. Da?

Bine.

Cât va mai dura?

Ne-am mutat de opt zile.

- Vreau să știu cât o să mai fii supărată. - Nu știu.

Cât e nevoie.

Știu că încă vă vedeți.

- Termină. - Nu.

Nu pot.

Ce e?

Aștept să iasă Charles din baie.

Nu e nimeni.

Cafea, Le Guennec.

Domnule.

Îi trimitem flori unei femei care și-a pierdut fiul?

Nu.

Nu cred.

Cum stăm cu cazul Feldbaum?

Jumătate marți și mai rămân patru rate.

- Rate? - Garantate de fondul regional.

O să trimit un mesaj.

Da.

A venit domnul Vienne.

- Cine? - Domnul Vienne.

- Cine e? - Aveți întâlnire la 10:00.

- Când s-a programat? - Nu știu, domnule.

- Adu dosarul. - Nu are, m-am uitat.

- Poftim? - Credeam că e personal.

Vom vedea.

Luați loc.

Bun.

M-am gândit că e mai bine dacă ne întâlnim așa.

- Cum așa? - În calitate de client.

Nu sunt client.

Bun.

- Și cu ce vă pot fi de folos? - Să aflu despre soția mea.

Soția dv? O cunosc?

Angela.

Nu mai dă semne de viață, nimic.

De două luni.

Lui Jim îi e greu.

Jim?

Fiul ei.

Întreabă de ea.

Are numai patru ani.

E greu fără mamă pentru un copil.

Știți…

Nu o cunosc prea bine pe Angela.

A avut grijă puțin timp de Charles, fiul nostru,

dar, de când am plecat din arondismentul 15,

nu mai știm nimic de ea.

Știam.

Marc a spus să sun la poliție, dar am zis să vorbesc cu dv întâi.

Poate aflăm că știe cât știm și noi.

E de înțeles, e tânăr, năvalnic și infirm pe viață.

Nu-i e simplu.

Marc?

Marc, iubitul ei.

Vă las numărul meu.

În caz că auziți ceva.

Sigur.

Garrot a oprit plățile și ne așteaptă Doumène.

Vin.

Bun.

Îmi pare rău că nu vă pot spune mai multe.

Stați. De ce să mergeți la poliție?

Așa l-am întrebat și eu pe Marc, de ce la poliție?

E o problemă de familie, o rezolvăm între noi.

Ce să rezolvați?

Domnule Bernier,

mă așteaptă jos un copil, la o masă, cu un pahar de lapte cu căpșuni în față.

Nu vreau să-și facă griji.

Și, de când a dispărut mama lui, se îngrijorează mai ușor.

Nu mă ocup în seara asta. Spune-i lui Nachbaur.

- A plecat. - Vom vedea.

M-am întâlnit cu Marc.

La spital.

Nu vrea să audă.

Vrea să sune la poliție.

- Trebuie să mă ajutați. - Cu ce să vă ajut?

Să-l convingeți.

Trebuie să veniți în Garches.

Mai bine treceți prin Saint-Cloud.

Să nu riscăm să o luăm pe șoseaua de centură la ora aia. Jim!

Dacă faci murdărie în biroul dlui Bernier, te bate.

Nu pare, dar poate fi foarte violent.

Nu-i așa, domnule Bernier?

- Ce vreți să spuneți? - Marc vorbește numai prostii.

Înainte să dispară, l-a sunat Angela

să-i spună că vreți să cumpărați un apartament pentru dv și ea,

așa că sunteți ultimul care a văzut-o.

- Nu i-ați spus…? - Că nu știți nimic?

Că nu s-a întâmplat nimic între dv și ea? Sigur că da.

Dar nu crede. Înțelegeți?

- O cunoaște pe Angela. - Dar pe mine nu.

De-aia mergem la Garches, să vorbim până nu e prea târziu.

E gelos, dle Bernier, și foarte bolnav.

Și e capabil de orice.

Nu merg la Garches la ora asta.

Și dacă acest Marc…

vrea să spună la poliție

că am avut o relație cu Angela, foarte bine.

Voi ști ce să le spun.

N-ați înțeles.

Nu vrea să spună la poliție că v-ați culcat cu Angela.

Ci că ați ucis-o.

Dar…

cum i s-a năzărit așa ceva?

Nu înțeleg. O prietenă a lui a urmărit-o pe Angela în noaptea aia la cererea lui.

Aiureli.

De-aia trebuie să vorbiți.

- Asta dacă nu… - Da?

Dacă nu știți unde e.

În cazul ăsta, îi spuneți Angelei să mă sune

și pe Marc îl lăsăm să aiureze.

Trebuie să-mi sun soția.

Da.

Sunt eu.

Nu pot să vin acum acasă.

Garrot a oprit plățile.

Doumène are întâlnire cu avocatul și trebuie să merg.

Bine.

- Te sărut. - Bine.

Ironia e că Angela e în stare de multe lucruri.

Chiar să aducă împreună oameni ca noi.

E a patra soție,

dar e de departe cea mai interesantă.

Vi-l las în grijă.

Mă duc.

E colecția ta?

Miroase frumos?

Bun.

Trebuie să așteptăm puțin.

Îl îngrijesc.

E ciudat.

Când Angela ne-a părăsit pe mine și pe Jim să se mute cu Marc,

credeam că nu ne vom reveni.

Iar Jim a spus:

„O să se întoarcă, mereu se întoarce.”

Eu i-am spus:

„De data asta e altfel.”

Iar Jim a răspuns:

„Așa ai spus și data trecută.”

Puține lucruri ne pot consola, domnule Bernier.

În afară de copii.

Mergem?

Tu stai aici, ne aștepți.

Copiii nu au voie în saloane.

Doarme.

Se întâmplă uneori, după îngrijiri, dar niciodată mai mult de două minute.

- Mă întorc. - Stați.

Două minute.

Să văd dacă a făcut vreo prostie.

Domnule Cipriano!

- Domnule Cipriano! - Ce căutați aici?

- Am venit… - Vizitele sunt între 14:00 și 18:00.

- Trebuie… - Așteptăm să se trezească.

- M-a adus… - Să se trezească?

Glumiți?

Dormeai?

- Nu. Nu ai cheie? - N-o găsesc.

Îmi pare rău!

De ce?

Voiam s-o rezolvăm.

Voiam să fie mai bine.

Își dă cu Guerlain avocatul tău?

Nu, a dat un copil.

Un copil?

Da, avea mai multe mostre și a spart una.

Ce copil?

Fiul unei cliente.

Termină.

Dă-mi-o, duhnește.

Trebuie să fii hămesit dacă mănânci și a doua oară.

Poftim?

Ce mai e?

Mă iei de proastă, Julien?

Ce prostii spui?

Nota de plată de la restaurant.

Două persoane, două sticle de Saint-Émilion, două curry de miel.

Tu, care nu-l suportai.

Probabil o iubești dacă îți schimbi până și gusturile.

- Unde ai găsit asta? - În sacoul tău.

Sacoul care, din păcate, a fost împroșcat cu Shalimar

de către un copil.

Născocirile tale încep să fie jignitoare, Julien.

Tatăl copilului.

El mi-a pus-o în sacou.

Îți închipui că o să te cred?

Îți pun clienții note de plată în buzunar?

Julien, e grotesc.

E data? Nu poate fi data de azi.

Mâine-seară îl duc pe Charles acasă la mama.

Rămâne cu mine.

Îți las numărul, dacă vrei să vorbești cu el.

Anne…

- Sunt în rahat. - Nu eu te-am pus să spui.

E drept, n-am fost cu avocatul în seara asta.

Dar nu am fost la restaurant și nici cu Angela.

- Am fost cu soțul ei. - Cu italianul? Bătrânul acela?

Ți-a vorbit despre el?

Puțin. Încerca să-l părăsească, dar mereu o aducea înapoi.

Are nevoie de el, dar și-o trage cu alții.

Cu Marc. Asta știam.

Ce voia de la tine?

Își caută soția.

A vorbit cu cine trebuie.

- I-ai spus? - Nu.

Urât.

Ascultă.

M-a dus la Garches.

Pretinde că Cipriano vrea să mă acuze de uciderea Angelei.

Nu mă mai interesează, Julien.

Minți cum respiri, dar de ceva timp, minți și din ce în ce mai prost.

E o nebunie ce spui.

Cipriano a fost clientul firmei.

Era iubitul Angelei.

A făcut totul ca să se răzbune.

Era o afacere avantajoasă. O cumpăraserăm la o treime din valoare.

Nu-mi pasă, Julien.

Poate fi adevărat sau nu. Cum se schimbă situația?

Și cine știe? Poate o să fii fericit cu ea.

Dar nu înțelegi, Anne? E moartă.

Devine lamentabil.

Lamentabil și grotesc.

E acolo.

Putrezește dincolo de zidul ăsta.

Ești mulțumită?

Decisese să ne distrugă.

Cu orice preț.

Știa cum să facă.

De parcă eu aș fi învățat-o.

Proceda ca la Church-Warden.

Ce-i poți face cuiva care nu mai are nimic de pierdut?

La final, ne-am bătut.

Ea te-a rănit la față.

Lovea ca un bărbat.

O mâna ura.

N-am avut ce face.

În final, a luat o lopată.

Nu am vrut s-o omor.

Doar s-o opresc.

După aceea…

i-am băgat cadavrul în spatele zidului.

Era un spațiu pentru țevi.

Nu știam ce să fac.

Am stat o oră în fața poliției, dar n-am putut să intru.

Apoi, am vrut să mă întorc s-o caut.

Dar când am ajuns, era prea târziu.

Mai puteam face un singur lucru.

- Să cumperi apartamentul ăsta. - Da.

De ce nu ai putut să-mi spui

că o iubești, i-o tragi și atât?

Nu crezi că aș fi preferat să am un soț infidel…

în locul unui mitoman isteric?

De-aia trebuie să te părăsesc, Julien.

Imediat.

Un bărbat care nici nu se deranjează să-mi respecte inteligența.

Care m-a făcut să cred că a cumpărat apartamentul să locuim în el,

lângă un cadavru.

Julien, termină.

Termină, la dracu'!

La ce ajută?

Julien, te rog.

Nu.

Ești nebun?

Ești bolnav?

Uite ce-ai făcut. Degeaba.

Nu.

Nu e degeaba.

Poate că asta vă amuză pe tine și pe Angela.

Și o să râdeți când o să-i spui

cum ai distrus apartamentul să-mi arăți un loc gol, nu?

Da.

Alo!

Alo!

Cheia.

„Julien, am avut răbdare, dar e prea mult.

Ieri, la restaurant, ai jurat că ai terminat-o cu Anne

și mi-ai dat cheia să-mi dovedești.

Tocmai am sunat și a răspuns ea.

Minți cum respiri.

Ți-ai bătut joc de mine. Ce faci?

Dacă foloseam cheia, aș fi găsit-o pe Anne.

La ce te așteptai?

Că o rezolvam între noi și nu trebuie să-ți asumi tu răspunderea.

E ridicol și jignitor și pentru mine, și pentru ea.

Nu vreau să te mai văd. De șase luni mă duci cu vorba.

Aștept lucruri care nu se vor întâmpla niciodată.

Nu te sărut. Angela.”

Ai văzut vreun bărbat să-i dea cheia unei fete cât soția e acolo?

Nu, dar nici n-am văzut un om care să-și distrugă pereții

să scoată un cadavru care nu există.

Să punem capăt discuției.

Nu te mai cunosc.

Nu știu ce vrei.

Dar știu un lucru.

Vreau să ieși din viața noastră.

Anne, ascultă.

Chiar dacă aș fi un mare mincinos…

chiar dacă nu mi-a păsat de tine și de Charles…

nu sunt idiot.

Știu.

- Mi-ai zis… - Eram gata să cred orice.

E clar, ți-ai dat arama pe față.

Nu putem s-o lăsăm să ne distrugă.

Da, am dat chix.

E normal să plătesc.

Dar e un preț prea mare.

E o prostie prea mare.

Ești soția mea.

Te iubesc, Anne.

Nu pot, Julien.

Nu mai este nimic.

E iremediabil.

Bună ziua!

Bună ziua!

Cafea, Le Guennec.

Le Guennec.

Da.

Domnule Bernier, vă așteaptă dl Doumène în birou.

- Acum? - Da.

Bine.

Intrați și luați loc.

- Cred că o cunoști pe domnișoara Galli. - Da. Cred că da.

O să-i cer domnișoarei Galli să repete ce mi-a spus ieri

legat de întâlnirea din 28 mai și de ce a urmat.

În ziua aceea, ne-a spus lui Marc, domnului Cipriano, și mie

că avem 48 de ore să aducem banii.

În seara aia, Marc s-a îmbătat.

A împrumutat o motocicletă și a plecat pe șoseaua de centură.

A ajuns la Garches.

Eram disperată și am venit aici la dl Bernier

să-l conving să ne prelungească termenul.

Nu e adevărat, nu ne-am întâlnit.

M-a primit alt domn.

- Ce alt domn? - Domnul Moretti.

Ce v-a spus domnul Moretti?

Că dl Bernier s-a dus să-și conducă soția și că n-are rost să-l aștept.

Că e totul în mâna portăreilor și că nu se mai poate face nimic.

Mă simțeam…

N-am găsit curajul necesar să plec.

Mi-am spus că dacă îl văd pe dl Bernier și-i spun de accidentul lui Marc,

poate va face ceva.

M-am așezat pe terasa din față și am așteptat.

L-am văzut venind pe dl Bernier.

- Și ați vorbit cu el? - Nu.

Eram într-o asemenea stare, încât n-am putut.

A venit aici și mi-am spus că nu pot decât să mă întorc la spital.

Dl Bernier a ieșit și a venit să-mi vorbească.

- Și ce v-a spus? - Că poate există o rezolvare.

Că nu trebuie decât…

să fiu drăguță cu el.

- Nu e adevărat. - Adică?

Mi-a spus că soția lui e în vacanță.

Și că, dacă merg la el acasă și fac ce-mi cere,

va face totul să-mi rezolve dosarul.

Îmi pare rău, domnule, dar sunt invenții.

- Ați vorbit cu ea la cafenea? - Nu, domnule.

- Moretti? - Aveam întâlnire cu Moreuil.

Cazul Gardel.

Am plecat din birou să mă duc să scot mașina din garaj.

Și l-am văzut pe dl Bernier la masă, pe terasă, cu domnișoara.

Bun, m-am dus la cafenea.

Dar n-am spus nimic din ce pretinde ea.

- A mers la dv acasă în noaptea aia? - Da, dar nu…

Am încercat să-l fac să înțeleagă.

Mă dezgusta atât de tare!

Dar nu l-a interesat.

Mi-a spus că altfel accelerează procedurile.

Și m-a alergat prin apartament.

Până la urmă am făcut-o în camera fiului lui.

Când am venit a doua zi la cafeneaua din față, să-și respecte promisiunea,

mi-a spus să nu cred că e de ajuns.

Că vrea să fiu mereu la dispoziția lui.

Că abia după aceea se ocupă de dosarul meu.

După care aceea?

După Rusalii, când se întorcea soția lui.

Am plâns, i-am spus că n-am bani nici să mă duc la Marc la spital.

Mi-a dat 300 de franci, de parcă aș fi fost…

Nu vedeți că joacă teatru?

Nu stă deloc în picioare.

Fiți drăguță și spuneți-mi ce mi-ați spus ieri

privitor la dimineața zilei de 29 mai.

Am plecat târziu de acasă și n-am avut timp să beau cafea.

M-am dus repede la cafenea

și când am ieșit, l-am văzut pe dl Bernier cu domnișoara la terasă.

Și ce făcea?

Îi dădea bani.

Nu vedeți ce vrea să facă?

- A încetat când a venit soția? - Nu.

Mi-a găsit o cameră în clădirea lui ca să mă supravegheze.

M-a obligat să vin la el ca bonă, să mă aibă sub observație.

Astea sunt prostii.

- Nu ai angajat-o ca bonă? - Ba da, dar nu e…

Bernier, sunt gata să merg la soția ta dacă mă forțezi.

Nu mai are soție, l-a părăsit.

Într-o seară, a venit în camera mea și mi-a spus că știe tot…

că nu mă învinovățește și că îl părăsește.

Și a mai fost și povestea cu apartamentul.

Voia să cumpere un apartament să se împace cu soția.

Iar într-o seară,

m-a obligat să merg acolo să-l inaugurăm.

N-am vrut, pentru că era murdar, plin de ipsos și m-a lovit.

Ba ea m-a lovit.

Nici vorbă, ea m-a lovit.

Te-a lovit, Bernier? Serios?

Cum tot nu am vrut… Mă simțeam un pic rău în ziua aia.

A luat o lopată…

și m-a bătut.

Paznicul de noapte m-a găsit.

M-a auzit strigând, a urcat și el a chemat ambulanța.

Am stat două săptămâni în spital, pentru că am două vertebre rupte.

Și acum trebuie să port ăsta chiar și când dorm.

Am spus la poliție că m-au atacat niște golani.

De ce?

M-am gândit că, dacă vin să vă explic,

poate mă ajutați să rezolv cu dosarul.

Am discutat cu domnișoara Galli.

Îi mulțumesc pentru înțelegere.

A acceptat că nu facă plângere.

Nu, domnule, eu vă mulțumesc…

pentru…

Nu, atât puteam face și eu.

În ceea ce te privește, Bernier, am decis, ca și domnișoara Galli,

să nu facem plângere,

cu condiția ca într-o oră să eliberezi biroul

și să pleci de aici fără să ceri vreo despăgubire.

Vă mulțumesc, domnule!