Original subtitles

Fir-ar să fie !

Atenţie,

intraţi într-o zonă inundată !

Se recalculează ruta...

Îmi pare rău... Îmi vărsasem paharul.

Cu prima ocazie, întoarceţi.

Stai liniştit, rezolv eu mâine.

Cu prima ocazie...

Rezistă, Marcus !

Îl cheamă Hector...

Îl are mereu cu el când...

Maissa, ce s-a întâmplat astăzi e grav.

Înainte îl puteam obliga să-şi ia medicamentele.

Dar acum face totul de capul lui.

Eu îi spun în fiecare zi...

Dar nu mă mai ascultă.

A crescut...

Dacă asta înseamnă să crească...

Nu trebuie să ne plângem. Cine ar fi crezut ?

Cu ajutorul Domnului !

Şi cu ajutorul dv., domnule doctor.

E meritul lui, mai ales.

Ştiţi ce mi-a spus ieri ?

După ce voi muri, măcar voi scăpa de dureri.

Trebuie să-şi găsească din nou curajul de a lupta.

Pentru asta are nevoie de noi, de dv. şi de tratament.

Găsim noi o metodă de a-i reda zâmbetul...

Haideţi !

ZBOARĂ CU MINE

Inspirat din fapte reale.

Plata a fost refuzată.

Serios ? Pentru 6,50 euro ?

Îmi pare rău.

Atunci, încearcă-l pe acesta.

Da ?

Mi-ai blocat tu cardurile ?

Dacă vrei să vorbim, vino la spital.

Nu mai am nici bani, nici maşină...

Vei rămâne şi fără telefon, ţi-am blocat şi abonamentul.

Poftim ?! De ce ?

Nu mai pierde vremea. La 6:00 intru în sală.

Stai !

Dle doctor Reinhard !

Da, eu sunt.

Puteţi să vă dezbrăcaţi, ca să vă consult.

- Poftim ? Dar cine sunteţi ? - Ignoră-l, e fiul doctorului.

Ştii că tatălui tău nu-i place să fumezi aici.

- Ce mai fac ai tăi, Clarisse ? - Bine.

- Şi familia dv. ? Toate bune ? - Da, toate bune.

- Nu plecaţi aşa de repede ! - Sunt aşteptată la Urgenţe.

Mi se pare mie sau mergeţi foarte repede ?

- Am făcut atletism în liceu. - Şi eu ! Aţi vrea o supă de roşii ?

- Nu mă culc cu dv. - Poftim ?

Sunt directă când sunt obosită, iar acum sunt foarte obosită.

Arăţi bine. Rezişti bine noaptea.

Totuşi, nu te omorî cu munca.

Ţi-am mai spus, în cluburile de noapte îţi faci relaţii.

Acolo cunoşti persoane importante.

- Persoane importante... - Nici măcar nu încerci să înţelegi.

Nu încerc, ai dreptate.

Dar îţi voi arăta şi eu o persoană importantă şi sper să înţelegi.

Îl vezi pe puştiul acela ?

Are 12 ani. Îl cheamă Marcus.

S-a născut cu o malformaţie cardiacă,

cu un sindrom rahidian,

cu probleme renale şi cu altele, dar te scutesc de detalii.

Înţeleg. Şi ce vrei să spui ?

Vreau să spun că se chinuieşte în permanenţă.

Să respire, să meargă, să înghită, să urineze...

Şi se poate vindeca ?

Nu, se poate trata, dar nu se vindecă.

Pe scurt, e condamnat din naştere.

Când nu e internat, îşi petrece zilele

într-un centru de recuperare pentru cei cu dizabilităţi,

iar serile, cu mama sa.

Nu iese niciodată, nicăieri. Aşa e viaţa lui.

Şi de ce îmi spui toate astea ?

Pentru că acest copil lupta.

Dar, de la o vreme, e descurajat. Dacă e descurajat, moare.

Am nevoie de cineva care să trăiască şi altceva,

o viaţă ca a copiilor de vârsta lui.

- E o slujbă cu normă întreagă. - Vrei să-ţi caut pe cineva ?

Nu e nevoie. Am găsit pe cineva.

Dar eu nu sunt făcut pentru aşa ceva. Ce să-l învăţ eu ?

Vreau să amân cât se poate tragedia. Mi-am promis asta.

Adică vrei să-ţi ţin eu promisiunea.

Şi dacă refuz ?

Atunci, nu te mai întreţin. Îţi iei lucrurile,

îmi dai cheile şi uiţi numărul meu de telefon.

E alegerea ta.

E cumva o glumă ?

Dar asta e o glumă ?

De când te uiţi tu pe Instagram ?

Răspuns greşit.

Adele...

"Ce faci diseară ?"

- Bună ziua ! Dv. sunteţi Thomas ? - Da. Bună ziua !

Eu sunt directoarea, Astrid Garceau.

Mergem ?

Presupun că ştiţi acest tip de instituţie...

Da, în mare...

Cu excepţia cazurilor mai grave,

copiii stau doar ziua aici, iar seara pleacă acasă,

ca Marcus.

Ştie că vin ?

Da, i-a spus mama lui.

Dar, sincer, nu ştiu ce părere are.

Sunt copiii care ne-au părăsit...

Aprindem lumânări în fiecare zi, să le arătăm că ne gândim la ei.

Marcus !

Ţi-l prezint pe Thomas.

E fiul doctorului Reinhard.

Salut !

Bună !

Bun...

Vă las singuri.

El e Hector.

Îi cos fularul.

Aveam de gând să fac asta mai târziu, dar, cum tu nu mai veneai...

Marion !

Are o criză epileptică. Nu-ţi face griji.

Marion, sunt Benjamin...

Vin imediat. Mă duc la toaletă...

CENTRU DE RECUPERARE PEDIATRICĂ

Treaba mare ?

Treaba mică este când faci pipi.

Am înţeles, da...

E un subiect de conversaţie bun, de început...

Ia uite, are o ambulanţă personală !

- Normal. - Ce tare !

- Salut ! - Bună ziua !

Sincer, arăţi bine, pentru un băiat cu handicap.

Serios ? Iar tu arăţi cam rău, pentru un tip sănătos.

Şi tu stai cu părinţii ?

- Da, cu tata. - Nu şi cu mama ta ?

Nu.

Dar ea unde este ?

A murit.

Demult ?

Eram de vârsta ta.

- Aşa de încet merge mereu ? - Da.

Nu vă supăraţi, puteţi merge un pic mai repede ?

Nu. Nu pot.

- Puteţi porni puţin girofarul... - Nu am voie.

Băiatul are nevoie la toaletă.

Are plosca în spate, ştie el.

Ce ploscă ? Ce ciudat e tipul !

Asta e o ploscă.

M-am prins ! Ce şmecherie !

Oricum, nu am nevoie la toaletă.

Dacă o folosiţi toţi... Hai să facem schimb de locuri !

Aşa ! Să mă trezeşti când ajungem. Mulţumesc !

- Mulţumim. - Cu plăcere !

Ce este ?

- Aici stai ? - Da.

- E o tâmpenie ! - Cum spui tu...

Nu se poate...

Haide !

Nu se poate, am prea multe bagaje.

Cred că puteţi urca pe scări.

Pardon ! Mulţumesc.

E nebun sau ce are ?

Era Rouvier, vecinul de deasupra.

Crede că mă prefac că am dizabilităţi ca să iau ajutorul.

Poftim ?

Va bloca liftul, ca de obicei.

Nu se poate...

- Vezi ? - Ce idiot !

- Un euro ! - Poftim ?

Eu şi mama punem un euro în borcan când ne scapă un cuvânt urât.

- La naiba, tu nu glumeai ! - Doi euro !

Doi euro...

Ştii ceva ?

Poftim, îţi dau avansul pe ziua de azi.

- Mă duc să iau liftul. - Nu ai voie să mă laşi singur.

- Stai liniştit, durează puţin. - Nu ai voie să mă laşi singur.

Nu vă daţi seama câte avantaje aveţi voi, persoanele cu handicap.

Nu mă face să râd, fiindcă acum am nevoie la toaletă.

- Poftim ? Ce vrei să spui ? - Că îmi vine să fac pipi.

Nu glumi aşa ! Nu ne cunoaştem atât de bine încă.

Şi ce experienţă aveţi în lucrul cu copiii ?

Am fost şi eu copil. Şi încă sunt...

Adică am 25 de ani de experienţă.

Mamă ! Poate să rămână şi el la cină ?

Nu... Eşti amabil, dar...

Am întâlnire cu nişte investitori. Nu am cum, îmi pare rău.

Astăzi v-aţi văzut ca să faceţi cunoştinţă.

Mai întâi întreabă-l pe Thomas dacă vrea să petreacă un timp cu tine.

Desigur.

Da, da...

Atunci, ne vedem mâine. E sâmbătă, nu merg la şcoală.

S-a făcut ! La ora 15:00.

Poftim ? Aşa de târziu ? Eu mă trezesc la 7:00.

- La 7:00 ? - Da.

Dimineaţa ?

Înţeleg...

Atunci, la prânz ?

12 fără un sfert ?

La 11:00 ?

La 11:00 rămâne.

E un pariu sigur pentru inteligenţa artificială...

Nu am bătut palma încă, dar investitorii...

Va fi o seară extraordinară.

Pregătim micul dejun ?

Nu, am mâncat de dimineaţă, cu tatăl tău.

Dar... Ţi-a spus ceva despre mine ?

Nu, nimic. Se grăbea să plece la golf.

La golf ? Dar cât e ceasul ?

Nu ştiu, cam 11:30.

Fir-ar să fie !

- Ce ai ? - E prânzul deja !

Fir-ar să fie !

Vrei să-ţi scriu o scutire ?

Domnule ! Am ajuns.

- Am ajuns. - Da...

Nu trebuie să plece niciodată fără butelia lui de oxigen.

Niciodată ! Trebuie s-o aveţi mereu la voi, da ?

- Am înţeles. - Chiar dacă mergeţi la toaletă.

La tabletă, la televizor, la jocuri video are voie 30 de minute pe zi.

30 de minute.

- Maximum ! - Maximum.

Fără bomboane, zahăr sau prăjituri...

În niciun caz, fast-food, din cauza diabetului.

- Adică are şi diabet... - Da.

Fără sport sau efort fizic.

Să nu-l expui la fum de ţigară,

trebuie să evite emoţiile puternice...

Şi să nu cumva să-l superi.

Cam atât, în mare.

Şi ce ne mai rămâne ?

Toate celelalte.

Puteţi să staţi de vorbă, să citiţi, să ascultaţi muzică...

Vă puteţi plimba, dar puţin.

Da, ne rămân toate astea...

Puteţi merge la un spectacol. Nu a văzut spectacole decât la şcoală.

La "Kirikou" !

De ce la "Kirikou" ?

Da...

TEATRUL DE ATELIER

MUSICALUL "GUIGNOL"

Ştii că am 12 ani, nu patru ?

Eşti enervant ! Mie îmi plăcea la vârsta ta.

Iată-l pe Guignol, cel care bate poliţiştii...

Văd că vă pricepeţi.

Avem un CD cu toate cântecele din spectacol.

Grozavă idee !

Aş putea să-l ascult acasă.

Alo ! M-ai auzit ?

- E o idee grozavă. - Nu e nevoie...

- Haide, n-o face pe timidul ! - Léa, dă-mi tu un CD.

E nepoţica mea. A venit la Paris pe timpul vacanţei.

Nu spui nimic, Marcus ?

Mulţumesc.

- Noi ne ştim de undeva, nu ? - Nu, nu cred.

Atunci, cred că am visat.

Nu vrei o carte de colorat ?

Ba da...

- Poftim ! - O cană ?

- Nu înţeleg... Încheiasem discuţia. - Mă enervezi !

- Trebuia să-i ceri numărul. - Mai lasă-mă !

E simplu cu fetele...

- Ia te uită ! - Manon... Ce mai faci ?

Eşti babysitter ?

E fratele meu. Semănăm, nu ?

Da... Nu ţi-a plăcut spectacolul ?

Nu, s-a cam plictisit, dar mie mi s-a părut grozav.

Vrei să faci o poză cu Guignol ?

- Pa ! - Pa !

Ziceai că e simplu cu fetele ?

Mai lasă-mă !

- Cine era doamna ? - Chantal Goya.

Ce nebun eşti ! Cine era ?

Era o fată care nu mă va plânge când voi muri.

Hai să mergem !

- Ce facem azi ? - Nu ştiu. Ce vrei să facem ?

Am putea să mergem la pădure, să ne plimbăm pe Champs-Élysées...

Nu e departe.

- Champs-Élysées ? - Da.

Da, hai să mergem ! Nu e o idee rea.

Oxigenul.

- Oxigenul. - La naiba !

Gata !

Mergem ?

Ai spus că pot să scriu tot ce vreau ?

Da, dar e ca de Crăciun.

Nu primeşti niciodată tot ce treci pe listă.

Pentru lucrurile care se pot cumpăra, care e limita de preţ ?

Nu-ţi face griji,

tatăl meu nu are timp să-şi cheltuiască banii.

Îi vom face o favoare.

Să vedem... Un telefon nou, în regulă.

Adidaşi noi, în regulă. Un tricou cu PSG...

- Ţii cu PSG ? - Da, sunt înnebunit după ei.

- Dar eşti un suporter adevărat ? - Da, îi ador.

- Sigur ? - Da.

Da ? Spune-mi scandările galeriei.

- Haide, spune-mi ! - Nu.

- Haide ! - Nici gând.

Să cânţi în public un cântec

al lui Goldman, al lui Michel Berger sau al lui Balavoine ?

- Asculţi aşa ceva ? - Da, mereu, cu mama.

Tu, de fapt, eşti un pitic şi ai 50 de ani.

Să mergi la mare... Bun. Să stai o noapte la cinci stele...

Scuzaţi-mă, pot să iau nota ?

Îşi scrie şi el ultimele dorinţe. Nu mai puteţi aştepta puţin ?

- Îmi cer scuze... Ba da, desigur. - Mulţumesc.

S-o vezi din nou fericită pe mama ta...

Să te îndrăgosteşti... Asta e mai greu, o încercuiesc cu roşu.

Să săruţi o fată cu limba ?!

Încetează !

Tu nu ai sărutat nicio fată până acum ?

Nu.

Era timpul să apar în viaţa ta.

Mulţumim.

Mulţumesc.

De ce ai făcut contractul pe doi ani ?

Pentru că aşa primeşti telefonul gratis.

- Poate nu voi mai fi aici în doi ani. - Îl voi prelua eu, stai liniştit.

- Spune-mi, unde mergem ? - Ai încredere în mine.

N-are niciun sens...

Îţi promit...

Ai încredere în mine ! Te conduc eu.

Sigur eşti un suporter adevărat ?

Da. De ce ?

Mulţumesc !

Ia uite !

Chiar semeni cu el ! E grozav.

- Hai, vino ! - Stai puţin !

- Haide, Marcus ! - Uite tricourile cele noi !

Îţi dau un mic test.

Cine e numărul 7 ?

Mbappé, e simplu ! Scrie şi pe tricou.

- Şi numărul 10 ? - Neymar. Nu ştii să citeşti ?

Cred că e o greşeală aici, fiindcă nu scrie "Neymar".

- Doar nu te smiorcăi, nu ? - Nu.

Mai bine probează-l.

Vezi ?

- Mulţumesc, a ieşit perfect. - Cu plăcere !

Marcus Neymar !

Vei fi Marcus cel zburător.

- În sus, hai ! - Stai !

Sus !

La dreapta ! Unu, doi, trei !

Vezi ? Zbor !

E grozav !

Ţi-a plăcut ?

Marcus ! Ce ai ?

- Răspunde-mi ! Ce ai ? - Oxigenul...

Oxigenul... Butelia !

La naiba ! Unde o fi ?

Rezistă ! Vin imediat !

Aţi văzut cumva un săculeţ roşu, cu o butelie de oxigen ?

Nu, îmi pare rău...

La naiba !

Dv. eraţi cu băiatul ?

Da.

Sacul era acolo, lângă vestiare.

Nu se poate...

Aveţi noroc, eu sunt medic.

Putea să moară.

- Deci îşi revine ? - Da, îşi revine.

Nu-i aşa, tinere ?

E o responsabilitate prea mare. Înţelegi ?

Eu nu sunt medic.

Atunci, de ce ai venit ?

Nu ştiu... Ca să văd dacă sunt în stare.

Uite, în nici două zile era să mori.

Dacă e din cauza asta, stai liniştit, nu-i spun mamei.

Nu despre asta e vorba, Marcus.

Eu nu reuşesc să am grijă nici de mine...

Cum aş putea să am grijă de un copil cu dizabilităţi ?

Nu te supăra...

Pentru binele tău îţi spun asta.

Nu te supăra, te rog !

- Urc cu tine. - Nu are rost.

- Trebuie. - Nu mai trebuie să faci nimic.

Dă-mi butelia de oxigen !

Dă-mi-o !

Stai ! Am numărul tău, îl ai şi tu pe al meu.

Bun venit

în regatul meu fermecat !

Ce frumos este !

- Eram sinceră... - Linişte ! Tata e acasă.

E în regulă...

Nu înţeleg... Nu merge.

Dă-mi mie. Ai băut prea mult, nu mai eşti în stare.

- Nu e bună cheia asta. - Ba da. Vino cu mine !

Linişte !

Tată !

M-am îmbătat eu sau e o maşină în piscină ?

Poftim ? Nu, nu e nimic acolo.

Nu...

Gata, a venit !

Nu reuşesc să descui !

Normal, am schimbat yala.

- Puteai să mă anunţi. - Da, puteam.

Ne deschizi şi nouă, te rog ?

Ţi-am pregătit un rucsac cu haine şi o periuţă de dinţi.

Tu vorbeşti serios ?

Aveam o înţelegere.

Cu prima ocazie, ai renunţat, ca de obicei.

Era să moară din cauza mea !

Tată !

Nu e prea amabil tatăl tău.

Hai la tine !

Nu, sunt ai mei acasă, iar mâine am simulare pentru bac.

Poftim ? Dar câţi ani ai ?

17 ani... Îi împlinesc săptămâna viitoare.

Salut ! Sunt Charles. Lăsaţi-mi un mesaj...

Ce căutaţi aici ?

Mi-era poftă de supă de roşii de când v-am invitat, atunci...

Aşa că beau o supă.

Nu reuşesc să mănânc cinci fructe şi legume pe zi...

Nu reuşesc deloc.

Nu aveţi cumva un antivomitiv ?

Nu am.

Dar am ceva mult mai bun.

- E gheaţă ! - Serios ?

E prea rece !

E rece !

Vă fac reclamaţie !

Pot să dorm şi eu puţin aici ?

Dacă ies afară pe vremea asta, mor.

Noi îngrijim pacienţi, nu băieţi răsfăţaţi, care nu ţin la băutură.

Mulţumesc, sunteţi amabilă.

Îmi cer scuze pentru deranj.

Păreţi obosită.

- Ne putem ţine în braţe, dacă doriţi. - Cum să nu ?

Grozav ! Vă fac loc.

Vă las o oră.

Charles e aici ?

Care Charles ?

Charles, tipul care stă aici.

Charles !

- A venit un băiat... - Da ?

Salut ! Ce mai faci ?

Te-am tot sunat în seara asta.

Scuză-mă, eram într-o întâlnire... Suntem în discuţii, nu e rău.

Îmi poţi împrumuta maşina ta, te rog ?

Nu... Nu maşina. Termină !

- Doar pentru o zi... - Bine. Poftim !

Mulţumesc.

- Salută-l pe unchiul. - Bine.

- Eşti cel mai tare. Ştii asta ? - Da...

Să ai grijă de maşină.

Dacă nu-ţi iei medicamentele, vei muri ! Tu pricepi ?

Nu ! M-am săturat !

Nu te mai prosti, Marcus ! Gata !

Te avertizez, nu se pune problema să mai chem salvarea !

Credeam că...

Pot vorbi cu el ?

Lasă-mă în pace, mamă !

Parcă îţi era frică să nu mă omori.

Mi-am dat seama că nu îmi este chiar atât de frică.

Şi, oricum, viaţa era grozavă fără tine.

Riscam să mă distrez prea tare.

Aşa că m-am gândit

că am putea să ne mai plictisim împreună.

Dacă vrei şi tu...

Eşti total depăşit de situaţie.

Şi ştii tu cum să mă lecuiesc ?

Şi acestea două.

- Trebuie să le iei pe toate ? - Da, de două ori pe zi.

- Câte sunt ? Două, patru... - 16.

Serios ?

Nu e mare lucru !

Pentru că nu ştii ce efect au.

- Îţi fac bine, presupun. - Da ?

Încearcă, dacă vrei să afli.

- Încă una ? - Da.

Încă una !

16, amice ! Nu e mare lucru. Vezi ?

- Gata, le-a luat pe toate. - Care e secretul tău ?

Le-a luat şi el pe toate 16, la fel ca mine.

Nu se poate ! Eşti nebun ?

Nu v-aţi dat seama până acum ?

- Cine este ? - Jean-Louis. Mergem la biserică.

Cine este Jean-Louis ?

Un tip de la biserică. O place pe mama.

- Şi cum este ? - Vei vedea.

Salut, Marcus ! Ce bine arăţi !

- Tu trebuie să fii Thomas, nu ? - Da.

- Mi-a spus Maissa despre tine. - Ce program aveţi astăzi ?

O excursie la ţară.

Distracţie plăcută, scumpule !

- Mergem, Jean-Louis ? - Da.

Să stai calm. Şi vreau un mesaj cu poze la fiecare jumătate de oră.

Jur ! Pe capul lui.

- Am înţeles... - Trebuie să plecăm.

Să nu uitaţi de poze !

- Drace ! - Ţi-am spus eu...

Nu mă prefac, să ştii.

- Aşa mă simt eu în fiecare zi. - M-am liniştit...

Mai trece, apoi te doare iarăşi.

Unde mergem ?

Hai, vino !

Poftim !

- Ce e asta ? - Apasă.

Serios ?

Credeai că sunt un fraier ?

Ce frumoasă este !

E a ta ?

Nu e a mea, dar putem s-o considerăm a mea.

Voi face ceva, dar să nu cumva să râzi, da ?

Noroc cu asigurările sociale !

Cu indemnizaţia ta, am reuşit s-o achit cu banii jos !

E perfectă pentru livrările de marijuana !

Spulberi poliţia într-o clipă cu maşina asta.

Haide, urcă !

Trăiască Franţa !

- Ce faci ? - Treci la volan.

- Poftim ? Dar nu ştiu să conduc. - Tocmai de aceea e distractiv.

Pedala din dreapta e acceleraţia...

Iar cea din stânga, frâna.

Nu, pe ambele apeşi cu acelaşi picior !

- Cu acelaşi picior... - Ai înţeles ?

În locul tău, mi-aş pune centura.

Cu acelaşi picior ! Ce tot faci ?

Ai piciorul stâng pe frână !

Ce tot faci, Marcus ?! Cu piciorul drept !

- Cu acelaşi picior ! - Am înţeles.

Haide, aşa ! E bine.

- Cum este ? Îţi place ? - Da.

Vrei să încerci să accelerezi puţin ?

Da, îmi place !

Campionul mondial !

Calc-o !

Campion de vrei să fii, piciorul pe acceleraţie îl ţii !

Calc-o !

- Stai, Marcus ! - Îmi iau zborul !

Încetineşte ! Frână !

Aşa frână mai zic şi eu !

Îmi pare rău.

Nu ai pentru ce, te-ai descurcat. Ce m-am speriat !

- Nu va crede aşa ceva ! - Drept cine mă iei ?

Unu, doi, trei ! Zâmbeşte !

Aşa ! "Lecţie de botanică, la pădure."

L-am trimis.

Ai grijă !

- Era să calci în el. - Ce scârbos !

Stai puţin ! Am o idee.

Uite, Marcus, îţi împlinim toate visurile.

Şi, datorită ţie, îmi împlinesc şi eu un vis.

- Ce vis ? - Acesta.

Să parchez legal pe un loc pentru cei cu dizabilităţi.

- Asta îţi schimbă viaţa ! - Ce prostie !

Priviţi !

Uită-te dacă e la geam.

Da, ca de obicei.

Rămâi aici şi prefă-te că stai de pază.

- Trebuie să pari suspect. - De ce ?

Fă cum îţi spun.

Ce tot face acolo ?

Haide !

S-a dus !

Haide, du-te ! Se duce...

Haide, fă-mi o bucurie ! Aşa, aşa...

Fir-ar al naibii !

V-aţi întors repede. Unde aţi fost ?

Dar ce se petrece aici ?

Hai să-ţi spun ce i-am făcut lui Rouvier !

Nu, nu ! Nu-mi spune nimic.

Nu vreau să ştiu nimic.

- Nu mai pot... - Te simţi bine, da ?

- Da. - Marcus, la duş !

Aşa...

Poftim !

Thomas !

Vrei să rămâi la noi peste noapte ?

De ce ? Mă placi ?

Eşti nebun !

Mamă, poate să rămână la noi ?

- Măcar l-ai întrebat dacă vrea ? - Normal că vrea !

Da, sigur că da.

Vezi ?

- Noapte bună, dragule ! - Noapte bună, mamă !

- Somn uşor ! - Noapte bună !

Şi mâine ce mai facem ?

Linişteşte-te ! Mi se face rău iarăşi.

Să vedem...

- Chiar trebuie să dorm aici ? - Da.

Bun, vei afla mâine ce facem.

Las-o baltă ! E ultima zi. Fata nu mai e aici. Mai e doar mătuşa.

- Poţi s-o întrebi unde este. - La şcoală, în mod sigur.

Ba nu ! E vacanţă până luni.

M-am prins ! Eşti un crai organizat !

Hai, te rog !

Te rog !

Bine.

Dar o fac pentru că ţin la tine, fiindcă...

Mulţumesc.

Deci ?

Stă în Paris pe timpul vacanţei. Mâine pleacă.

Mâine ?

Şi...

Da, ştiu ce vrei.

Se duc la un film şi ne-au invitat şi pe noi.

- Serios ? - Dar avem o problemă mare...

- Mătuşa. - Poftim ?

Ar vrea să mă înfulece cu fulgi cu tot.

- Asta nu e o problemă. - Cum adică ? Tu ai văzut-o ?

Mama spune că importantă este frumuseţea interioară.

Înţeleg de ce spune aşa mama ta...

Ce insinuezi ? Ţi se pare urâtă ?

- Dacă spun că da, mă spui ? - Da.

Atunci, nu.

Spune-i că mergem la film, te rog !

- I-am spus deja. - Mulţumesc !

E un coşmar, mă voi trezi...

- Mulţumesc ! O zi bună ! - Mulţumesc.

Nu se mai poartă florile şi trăsurile, ca pe vremea lui Ludovic al XVI-lea.

Ce ştii tu, dacă nu ai fost îndrăgostit ?

Am multă experienţă cu fetele.

Când vei muri, te va plânge vreo fată ?

Poate că nu. Dar de ce îţi mai pasă după ce mori ?

Ai dreptate. Dar eu vreau să-i ofer trandafiri.

Vei părea... Te simţi bine ?

Marcus, te simţi bine ?

Linişteşte-te, respiră... Ce spui ?

- Linişteşte-te, Marcus. - Trandafiri, te rog...

Bine, dar respiră.

Respiră ! Marcus ! Ce te-a apucat ?

Eşti bine ? Linişteşte-te. Respiră, te rog !

La naiba !

Respiră, stai liniştit...

Marcus, îţi iau trandafiri, dar revino-ţi, te rog.

Bine, îmi revin.

Poftim ?!

Ce figură aveai !

Stai puţin. Tu ţi-ai bătut joc de mine ?

Ştii că eşti afurisit ?

- Serios, Marcus ? - Mergem să luăm trandafiri ?

- Ce este ? - E chiar acolo !

- Asta îţi doreai, nu ? - Şi ce să fac ?

- Nu mai vreau să merg. - Îţi baţi joc de mine ?

- O să par ridicol, cu butelia mea. - Cu florile eşti ridicol, crede-mă.

Mergem acolo şi spui o glumă, ca să destinzi atmosfera.

Ne-am înţeles ?

O glumă, zici...

- Léa, îl mai ştii pe Marcus ? - Sigur că da. Bună, Marcus !

Ştii ce de puricele îşi ia puşca la el când merge la toaletă ?

- La naiba... - Da, ca să poată trage apa.

Ce simpatici sunt !

- Să mergem să luăm bilete. - Haide, Léa !

Mie îmi era puţin teamă să vin.

De ce ?

Mă gândeam că mă vei crede caraghioasă.

Sunt timidă.

De ce râzi ?

Pentru că şi eu eram speriat.

Serios ? Acum m-am mai liniştit.

Nu vrei să dispărem câteva minute ?

Ba da. Adică nu...

Nu pot să plec de lângă băiat.

Nesuferitule ! Nu-ţi place să te joci.

Ba da, îmi plac jocurile,

dar cu Marcus e mai complicat.

Îmi pare foarte rău, chiar mi-aş fi dorit...

Chiar aş fi vrut... Înţelegi tu.

A fost stupidă gluma mea, nu ?

Da, a fost jalnică.

Mulţumim, Thomas.

Aşadar, ne luăm la revedere.

Deja ? Nu vreţi să luaţi cina la noi ?

- Ba da ! - Haide !

Nu, nu putem...

Mi-ar fi făcut plăcere, dar trebuie să-l duc acasă.

Dar e devreme.

Am primit un mesaj de la mama ta, a avut o problemă.

Nu-ţi pot spune acum, dar trebuie să mergem.

- Ce a păţit ? - Îţi explic eu mai târziu.

Să mergem ! Pa !

- Ce a păţit mama ? - Nimic.

Doar nu mă dăruiam mătuşii doar ca să poţi săruta tu fata !

- Poftim ? M-ai minţit ! - Şi tu m-ai minţit mai devreme.

- Eşti rău ! Ai stricat totul ! - Calmează-te !

Ţi-am făcut o favoare. Ai văzut ce tristă era Léa când am plecat ?

I-ai fi oferit ce îşi dorea. Trebuie s-o faci să aştepte.

Aşa, se va îndrăgosti de tine. Am dreptate ?

Ce este ?

- Stai aici. - Nu începe iar !

Vin imediat.

Léa !

Sunt pentru tine.

Mulţumesc.

- Pa ! - Pa !

Eşti pregătit ?

Întunericul s-a aşternut

Peste turnurile înalte.

Toate vocile au tăcut, Nimic nu se mai aude.

Noaptea ascunde

Pentru câteva ceasuri

Mizeria, epavele şi urâţenia.

Nu am ales eu

Să mă nasc aici,

Într-un loc plin de ignoranţă, Violenţă şi plictiseală.

Voi scăpa de aici,

Asta mi-am promis.

Şi o voi face pe căi legale.

Zboară cu mine,

Zboară cu mine,

Zboară cu mine

Departe de soarta care mi s-a hărăzit.

Zboară cu mine,

Zboară cu mine,

Arată-mi alte orizonturi, alte cuvinte,

Zboară cu mine,

Nu mă lăsa aici,

Du-mă departe,

Zboară cu mine,

Să întâlnesc priviri Care nu s-au resemnat.

Zboară cu mine,

Du-mă de aici,

Arată-mi viaţa Aşa cum nu o cunosc,

Zboară cu mine...

Da !

Îmi făceam griji !

- Ai primit clipul ? - Sigur că da.

- V-aţi întors cam târziu. - Da, am avut un program încărcat.

Hai la culcare, dragule !

Trebuie să mergem devreme la analize.

Dar Thomas mi-a spus că mâine mai are o surpriză.

Ne putem vedea mai târziu.

Analizele durează mult şi trebuie să se odihnească după aceea.

- Dar putem amâna analizele. - Nu, ştii doar că nu e bine.

- Nu am chef să merg, mamă ! - Nu avem de ales.

Nu mai vorbi la plural ! Nu te înţeapă pe tine.

- Dar trebuie să le facem... - Nu mai vorbi la plural !

Nu pe tine te înţeapă în fiecare zi !

Nu tu stai închisă într-un spital cu oameni bolnavi,

care nu-ţi sunt prieteni !

Iar seara stau închis în casă cu tine !

M-am săturat !

E o mare porcărie !

Eu nu am viaţă !

Oricum, ştii foarte bine că nu mă voi face bine niciodată !

Asta nu e viaţă...

Marcus...

Vino la mine.

Nu.

Vino, dragule !

Nu mai suport, mamă.

Nu mai suport...

Gata, Marcus, poţi să desfaci pumnul.

Aşa !

Mai avem injecţia pentru anemie, şi am terminat.

Nu, nu vreau.

Îţi promit că voi avea grijă şi nu vei simţi nimic.

Nu vreau ! Aşa spuneţi mereu, dar doare foarte tare !

- Îţi promit... - Are dreptate.

E ridicol să-i spuneţi aşa ceva.

Stai, Thomas, las-o să...

I-a luat deja vreo 25 de litri de sânge. Nu are patru ani.

Dacă el spune că doare înseamnă că aşa este.

Exact.

Bun... Dă-mi-o mie.

- Vreţi să vă jucaţi de-a doctorul ? - Sigur, cu mare plăcere.

Dar, înainte de asta, îi voi face injecţia.

Bine...

În regulă.

Atunci...

Aşa.

Mulţumesc.

- Eu nu-mi asum răspunderea. - Sigur...

- Va fi cea mai groaznică injecţie. - Da...

Te avertizez că eu o greşesc mereu.

Haide !

Adio, Marcus !

Ce-i asta ? Eşti fricos cumva ?

Nu e rea tehnica ta.

Acum ne tutuim ?

Nu ai simţit nimic, nu ?

Nu...

Vezi ? Trebuie să apelezi la profesionişti.

Am înţeles.

Îl placi ?

- Îşi caută o iubită. - Ba nu, nici gând.

Nu are cine să-l plângă şi pe el când va muri.

Nu mă mir.

Dar tu ai pe cineva care să te plângă ?

Nu, nu am.

Dar de ce îţi mai pasă după ce mori ?

- Ce este ? - Nimic.

Singura veste bună este că diabetul e sub control.

Probabil că a avut grijă cu alimentaţia sau poate că l-a ajutat cineva...

Însă creatinina e tot ridicată. Problemele renale nu se ameliorează.

- Şi ce vei face ? - Aştept.

Atâta tot ?

Ai tu o idee mai bună ?

Nu ştiu, eu nu sunt doctor.

Poate că de aceea are încredere în tine.

- Nu mai am diabet ! - Bravo !

Ca să sărbătorim, ar putea rămâne la noi în seara asta.

Te rog, mamă !

Se va spăla pe dinţi, promit.

Mulţumesc !

Iată !

Asta e casa ta ?

Da. Ce credeai ?

- E foarte frumos ! - E grozavă, nu ?

Uite şi piscina !

Facem un duş ?

Haide !

Aşa, ţine !

Stai ! Unde pleci ? Vino încoace !

Marcus, stai aici !

Cât a durat cea mai mare poveste de iubire a ta ?

Şase luni, la facultate.

Şase luni ? Nu e mult.

Până am renunţat la facultate.

- La Medicină ? - Da, mă exaspera.

Şi nu ştiu ce rost ar avea să fie doi medici în familie.

- Ai cerut-o în căsătorie ? - Ce idee mai e şi asta ?

- Eu m-aş căsători cu Léa. - Nu mai spune !

Mai ai numărul mătuşii ei ?

Da, cred că l-am pus pe undeva...

Dar nu eşti obligat să te însori cu prima fată care te place.

De ce ?

Eu mi-aş dori să am o viaţă normală.

Dacă aş putea trăi până la bătrâneţe,

mi-aş dori o familie cu mulţi copii,

o casă cu grădină, un câine

şi, poate, un iepuraş, deşi ei nu trăiesc mult.

- Asta ţi-ai dori tu în viaţă ? - Da.

Şi eu credeam că ai vreo 50 de ani,

când, de fapt, te apropii de 80.

La culcare ! Mâine avem o zi grea.

Păcat că nu m-a văzut şi Léa cântând.

Marcus, trebuie să-ţi mărturisesc ceva.

Ştii, prima oară când am venit la tine...

Am făcut-o pentru că am fost obligat.

Nu voiam.

Mi se părea o corvoadă.

Dar, dacă nu o făceam, tata mă dădea afară.

Aşa că am făcut-o, dar pentru binele meu.

Eşti groaznic.

Ştiu, dar nu am pretins niciodată că am făcut-o de bunăvoie.

De fapt, nu ţi-am explicat motivul.

Nu te-am minţit.

Ai dreptate, e groaznic.

Apreciez că nu-ţi cauţi scuze, dar ar trebui să-ţi ceri scuze,

pentru că e groaznic.

Ai dreptate. Îmi pare rău.

Nu e suficient.

Trebuie să-mi spui că te-ai comportat groaznic

şi trebuie să-mi ceri iertare.

M-am comportat groaznic. Mă ierţi ?

Parcă ai recita o poezie !

Trebuie s-o spui din inimă.

- Din inimă ? - Da.

M-am prins... Vrei să mă umilesc.

Da.

Bine.

M-am comportat groaznic şi îmi pare foarte rău.

Poţi să mă ierţi ?

Te iert.

Hai să mergem !

Stai puţin.

Trebuie să-ţi spun şi eu ceva.

Chiar credeai că nu m-am prins că nu-ţi pasă de mine ?

Un tip ca tine...

Oi avea eu multe probleme, dar idiot nu sunt.

Ce prostie !

Acum ce facem ?

Voi încerca să mă revanşez.

Stai, unde suntem ?

Cum se numea stadionul ?

- Se numeşte Parc des Princes. - Nu se poate ! Serios ?

- Da, amice. - Ce tare !

Aşteaptă-mă puţin aici.

- Ce e asta ? - Aşază-te pe el.

Îţi baţi joc de mine ?

- Vrei să vezi meciul PSG-ului sau nu ? - Într-un scaun cu rotile ?

E penibil, prefer să nu merg.

Bine, cum vrei tu.

Sincer, e un abuz.

Ţi-am zis că persoanele cu dizabilităţi au noroc.

- Tu ai noroc, că mă cunoşti. - Corect.

- Avem locuri bune, nu ? - Foarte bune.

Ai înnebunit ? Stai jos !

- E un miracol ! - Un miracol ?

Gol !

Gol, Paris Saint-Germain !

Paris ! Paris !

Gol ! Paris !

A fost grozav, am stat chiar pe margine.

- A fost frumos. - Uite-l pe Rouvier !

Să-i facem ceva ! Haide !

Mulţumim, sunteţi amabil.

Staţi puţin...

- Ce mai faceţi ? Toate bune ? - Da, mulţumesc...

Băiatul nu este...

El ? E sănătos tun.

Ce faceţi de Eid ?

De Eid unde sacrificaţi oaia ? În cadă ?

Da, normal.

Şi vă pricepeţi la tranşat ?

Dacă nu, am eu un văr care dă lecţii gratuit, fiindcă ia ajutor de la stat.

Avem experienţă, stai liniştit.

Cu voia lui Dumnezeu !

V-aţi distrat ?

Am avut un program grozav.

Trebuie să-ţi povestesc...

... ce i-am făcut lui Rouvier în lift.

- Ţi-e rău ? - Mi-e sete.

- Mai e suc de fructe ? - Da, e în frigider.

Şi-a luat pastilele ?

Da, ca de obicei.

Marcus !

Nu, nu !

Marcus !

- Marcus ! - Are nevoie de oxigen !

- Haide, Marcus ! - Nu-i mai simt pulsul !

Să-l aşezăm pe o parte !

Gata, e poziţionat bine.

Mă retrag.

Gata !

I-am găsit un defect de sept interventricular,

adică o gaură în sept.

Septul e peretele care împarte inima în două pe lungime.

Asta obliga inima să pompeze o cantitate mare de sânge.

Am închis-o, iar acum trebuie să vedem cum va suporta Marcus intervenţia.

- Trebuie să aşteptăm. - Şi să ne rugăm.

Nu-l are pe Hector cu el...

- Cine e Hector ? - Pluşul lui norocos.

Mă duc să i-l aduc.

Ce este ?

Nimic. Doar că o jucărie nu este o urgenţă.

Serios ? Numai tu îl poţi ajuta, nu ?

Noi nu putem decât să stăm să ne uităm, nu ?

- Nu am spus asta. - Dar asta gândeşti !

Dar ce ştii tu despre Marcus, de fapt ?

Ştii tu ce simte el ?

Thomas, nu e momentul potrivit.

Cu tine niciodată nu e momentul potrivit.

Nu ai timp... Niciodată nu ai avut.

Mă întrebai ce mai fac când veneam de la şcoală ?

Nu.

Nu eram un pacient, aşa că nu-ţi păsa.

Thomas...

Sunt frumoase desenele acelea.

Chiar sunt frumoase.

Niciunul nu e făcut de mine.

De ce nu ai pus niciunul de-ale mele ?

Nici măcar acasă...

Ştiţi cu cine vorbeam seara, când el nu era acasă ?

Cu jucăria mea.

E o prostie, nu-i aşa ?

Eu mă duc să i-l aduc pe Hector.

Pentru că ştiu că pentru el e important.

Şi pentru mine, la fel.

Thomas !

Îmi pare rău...

Nu trebuie să vă supăraţi pe el.

Nu vă supăraţi...

E speriat, atâta tot.

Atâta tot.

Bună !

Bună !

Voiam doar să văd ce faci.

Nu ştiu... Mă întrebam dacă nu cumva am făcut eu ceva greşit.

Nu, tu nu ai nicio vină.

Starea lui nu s-a agravat subit din cauză că s-a distrat. Dimpotrivă...

E un miracol că el încă trăieşte.

Ai vrea să mâncăm ceva ?

Unde ? La cantină ?

Nu, nu mă gândeam la mâncare congelată.

Mă gândeam la un altfel de loc...

Am înţeles ! Adică îmi ceri o întâlnire ?

Da, exact.

Adică te foloseşti de un copil bolnav ca să obţii o întâlnire.

- Eşti lipsit de scrupule. - Complet.

- Dar sigur el ar fi de acord. - Serios ?

Ştii ceva ? Îl voi întreba.

Bine.

"Să dorm o noapte la un hotel de cinci stele."

"S-o văd pe mama fericită. Să sărut cu limba o fată."

Poftim !

- Ce faci ? - Bine. Mulţumesc.

Ar fi trebuit să vin să te iau de la şcoală în ziua aceea.

Trebuia să te iau, să poţi fi lângă mama ta,

să-ţi iei la revedere de la ea.

Am crezut că e o alarmă falsă, nu ştiu...

Nu e vina ta.

Nu aveai de unde să ştii.

Ar fi trebuit să ştiu.

S-a trezit Marcus.

Hai să mergem !

A mers foarte bine.

Va trebui să mă mai suporţi două-trei săptămâni, cât mai stai aici.

După aceea, îl vei suporta şi pe zăpăcitul acesta, la recuperare.

Vestea bună este că te pui pe picioare până de ziua ta.

Acesta este cadoul meu.

Nu e nevoie să vorbeşti, dragule.

Mulţumesc.

Eşti urât.

Şi tu, la fel.

Haide, Marcus !

Trec repede trei săptămâni.

Vom fi aici eu şi toţi prietenii tăi,

vor fi aici şi Karim şi...

Cine ?

Va fi toată lumea.

Foarte bine. Aşa, încetişor...

E bine, stai liniştit. Sunt aici, oricum.

Foarte bine, Marcus.

Perfect !

Zâmbeşte puţin pentru mama ta !

Haide, Usain Boldt !

Eşti bine ?

Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire.

Aşa !

Nu !

Aşa ! Eşti deasupra tuturor !

Bine lucrat !

Perfect !

- Serios ? - Da. Vino !

- Ai reparat-o ? - Nu se vede ?

Poftim !

- Ce facem ? - Avem o listă de terminat, nu ?

Mamă !

Scumpul meu !

Terminaţi, băieţi !

Scuzaţi-i, domnule.

Aşa se comportă mereu ?

Da !

Încetaţi !

Îţi dai seama, mamă ?

"Dragă Marcus, sunt mândru de tine."

"Mâine împlineşti 13 ani. Petrecere frumoasă ! Henri"

- Cine este Henri ? - Tatăl meu.

Ce zici ?

Nu ştiam că există aşa ceva.

La mulţi ani !

Mulţumesc.

Nu credeam că voi ajunge la 13 ani.

Ai grijă ! Cu cât îmbătrâneşti, cu atât e mai plicticoasă viaţa.

Haide, e timpul !

Mulţi ani trăiască...

Mulţi ani trăiască...

La mulţi ani, mamă !

Dar nu e ziua mea...

Fără tine nu aş fi ajuns să am 13 ani.

E ora 8:27.

8:27...

Acum 13 ani,

la ora 8:27,

îl ţineam în braţe pentru prima oară.

O oră mai târziu, te duceau în sala de operaţii.

Ce ai, mamă ?

Nimic, sunt doar fericită.

De aceea plângi ?

Pentru că sunt foarte fericită.

- Mamă... - Haide !

La mulţi ani, scumpule !

Ai făcut-o fericită pe mama ta, ai bifat şi asta.

Da. Ce mi-a mai rămas ?

Să te îndrăgosteşti...

Asta e cel mai complicat. Pentru mine, cel puţin.

Am avut ocazia cu Léa, dar am stricat totul.

Din cauza ta.

Sunt şi alte fete.

Deschide ochii.

Uite, fata aceea, de exemplu.

Seamănă cu ea, nu ?

Din spate, da. Dar nu e Léa.

Totuşi, seamănă incredibil de mult.

Stai puţin... Ea este ?

- Chiar este Léa ? - Cred că da.

Şi cred că te aşteaptă.

- Cum ai aranjat ? - Prin mătuşa ei.

- Aşa, pur şi simplu ? - La ce te referi ?

A acceptat să-mi aranjeze o întâlnire cu Léa, aşa, fără nicio discuţie ?

- Nu, am discutat puţin... - Stai puţin...

Nu ştiu ce idei ai, dar păstrează-le pentru tine.

Sunt impresionat, fiindcă înseamnă

că ţii aşa mult la mine, încât ai făcut asta pentru mine.

Gata, gata ! Hai, ce mai aştepţi ?

Dacă ea nu mă place şi nu mai vrea să mă vadă, ce facem ?

Mă înnebuneşti cu întrebarea asta. Încetează !

Şi nu mai vorbi la plural. Te descurci, du-te !

- Du-te ! - Lasă, data viitoare...

- Marcus, în partea aceea. - Nu, las-o baltă.

Fir-ar să fie, Marcus ! Haide !

Vino aici !

Mulţumesc.

Mulţumesc.

Mulţumesc !

Hai, du-te !

Marcus !

Oxigenul !

Scuzaţi-mă, unde se ţine cursul de anatomie de la 9:00 ?

La etajul 1, în amfiteatrul mare. Stai liniştit, e cum tempore.

Poftim ?

Începe la 9:15.

Să înţeleg că aici se vorbeşte latina ?

Mulţumesc.

Abia la vârsta asta începi Medicina ?

Da.

Când vei termina, vei putea să ieşi direct la pensie.

Da, mi se pare un plan grozav.

ZBOARĂ CU MINE

Traducerea: FAST TITLES MEDIA