Original subtitles

C A V A L E R U L P A R D A I L L A N

Traducere şi adaptare text după sunet film: George Ungureanu

- Sergent! Ai văzut intrând o şatră de ţigani?

- Răspund la întrebările ofiţerilor. Nu şi la ale oamenilor simpli.

- Sunt ducele de Guise, ţi-e de-ajuns?

- Am văzut trecând nişte ţigani, domnule. Dar nu era o şatră. Nu erau decât 3 bărbaţi.

Era un uriaş cu o rulotă. - Şi o tânără.

- Da, da, o tânără. De o frumuseţe... - Am aflat ce trebuie. Haide!

Onorate doamne, chipeşi domni, apropiaţi-vă!

Apropiaţi-vă să-l admiraţi pe Samson! Samson cu muşchii de fier!

Cel mai puternic om din lume, de care se sperie leii, gorilele şi elefanţi!

Şi iată-l pe Picouic. Picouic, şarpele uman!

Singurul om din lume care se poate scărpina în urechea dreaptă cu piciorul stâng! El e Picouic!

Iar acum, cei cu ochi sensibili, să-i închidă,

căci riscă să orbească, după ce vă voi prezenta pe... Violetta!

Violetta! Supranumită în toată Europa „Fiica Soarelui, „Floarea care dansează”!

Deci, apropiaţi-vă, nobili trecători! Fiţi generoşi! Iubiţi-i pe artişti!

Şi veţi avea sufletul plin de bucurie după ce o veţi vedea dansând pe...

Violetta!

Iar acum, iat-o pe...

Violetta!

- Ea e? - Da, da, ea e.

- E frumoasă pentru o cerşetoare.

- Cerşetoare? I-ai văzut mâinile? - Nu, mă uitam la altceva.

Nu încape nici o îndoială, Busssy. Ducele va fi mulţumit. Haide, vino!

Anunţaţi-l pe ducele de Guise că prinţesa Fausta Borgia va sosi imediat!

Domnul Duce!

- Mi-am permis să vin, monseniore... - Trebuie să te arăţi mai puţin

şi să nu te lauzi că lucrezi pentru mine. Deci despre ce e vorba?

- Am găsit fata.

- Eşti sigur că ea e?

- Pe viaţa mea, domnule! E portretul leit al mamei sale.

- Aşteaptă-mă.

- Aţi avut o călătorie lungă, doamnă? - Da, foarte lungă.

Dar drumul mă aduce la dumneavoastră. - Aşteptarea mi-a fost foarte grea.

Conduceţi prinţesa în camerele mele. - Vin imediat. Am o afacere de expediat.

O problemă de stat mă aşteaptă. - Fă-o, dragul meu, fă-o.

- Du-te, repede! Spune-i bulibaşei că va primi dublu când fata va ajunge la mine.

- În seara asta, domnule.

- Ia numai oameni care ştiu să-şi ţină gura! - Desigur, monseniore.

- Nu, nu, Henri!

Nu pentru că ne căsătorim trebuie să fim obligaţi să ne prefacem îndrăgostiţi.

Am călătorit atât de departe pentru a vorbi despre afacerile noastre.

Caterina de Medici e pe moarte, Henric al III-lea e exilat.

Henri de Bearn, se pretinde deja Henri IV, va ataca Parisul în câteva săptămâni.

Dacă reuşeşti să-l învingi, tronul Franţei va fi al tău.

Dar... ai grijă, Bearn e foarte popular, iar asta îl face foarte puternic.

- Şi Liga e foarte puternică,

iar printre prinţii spanioli şi italieni, are mari aliaţi încă.

- Da, dar ei cer bani. - Desigur, era ciudat să fie altfel.

- Am găsit acest mijloc pentru a păstra loialitatea şi fidelitatea partizanilor.

Legământul aurului e cel mai bun garant al semnăturilor de pe tratate.

Această garanţie... tocmai ţi-am adus-o.

- Şi sub ce formă? - Îţi spun: în aur.

Saci de aur. Şi caravana de aur care se îndreaptă acum spre mine.

Cu ei vei putea dărâma zidurile Luvrului şi deschide poarta catedralei din Reims.

Pentru sacra încoronare a viitorului rege al Franţei, Henri de Guise.

- Regele Franţei...

- E un titlu frumos pe care trebuie să-l meriţi.

Îl vei avea după ce-ţi vei repudia soţia, pe Caterina de Cleves.

- Sunt umilul servitor al viitoarei regine a Franţei.

Bravo! Bravo, Violetta! Violetta e unică! Perla regatului!

Şi acum, nobile doamne şi domni, fac apel la generozitatea dumneavoastră!

Iubiţi-o! Iubiţi artiştii! Daţi aurul dumneavoastră teatrului. Scoateţi-vă...

Scoateţi-vă pungile! Mulţumesc!

- Calicii! Mitocanii! - N-ai strâns prea mult, maestre Belgodere.

Asta mică îţi mai rotunjeşte veniturile? - Sfinţi din Ceruri! Aur!

- De când aţi venit să daţi o reprezentaţie la domnul duce de d'Angouleme,

domnul duce de Guise mi-a cerut să vă caut. - Pentru a-mi da acest aur.

- Exact. În schimbul unei fapte bune, veţi aduce bucurie în viaţa unei superbe fete.

- Violetta?

- Monseniorul duce de Guise a remarcat-o şi vrea s-o ducă la Curtea sa.

- Dar e fiica mea, domnule! Am iubit-o, am învăţat-o să danseze.

E bucuria vieţii mele sărace. Fără ea aş muri.

- Gândeşte-te repede. Cu stăpânul meu nu discuţi, te pleci înaintea voinţei lui.

- Samson! Omul ăla vrea s-o cumpere pe Violetta.

- Vrea s-o cumpere?

- Şi... voi primi dublu, când micuţa mea copilă mă va părăsi?

- Pe omul ăla, crezi c-ar trebui să-l sugrum? - Da.

- Meşa. - Aoleu! La naiba! Ăsta e un semn rău!

- Atunci, luaţi-o repede! Repede! Biata mea micuţă.

- Vii cu noi! Îţi voi da restul.

Nu! Nu mă atinge! Nu vreau!

Lăsaţi-o pe micuţă!

Busy, vino la mine!

Haideţi!

- Ce mai aştepţi?

Ia cerşetorii şi împiedică-i s-o ia pe biata fetiţă, trântorule!

- Cerşetorii nu se pun cu nobilii, decât să fure de la ei, noaptea.

- Măgarule! Ştiu cine o poate salva. Singurul e: Pardaillan.

Dacă se bagă Pardaillan, mai bine plec, pentru că aici...

Pardaillan! Pardaillan! Pardaillan!

Pardaillan!

Pardaillan! Pardaillan! Pardaillan!

- Opreşte-te! Îl vei trezi.

- Asta şi vreau. - Ce se întâmplă? Ai înnebunit?

Pardaillan! Pardaillan!

Patroana! Dacă mă găseşte aici...

- Ţie ţi-e totuna, eşti clientul ei.

- Îi spun că tocmai ar trebui să te treacă pe nota mea de plată.

Cavalere Pardaillan! Vor să ia o ţigancă cu forţa!

Vor s-o ia pe micuţa dansatoare!

Ea ţipă, se zbate, iar cei care-o apără sunt puţini, nu vor rezista!

- Hai, treci în camera ta, repede!

- Sărută-mă! - N-avem timp.

- Fără tandreţe, nu mă voi mai întoarce. - Ba da, ba da, ba da.

Iată-mă, vin! Fourcade! Vin!

Proasto! Nu-l puteai lăsa în pace? - Preferaţi să-mi plătiţi în natură...

- Dacă v-ar auzi soţul dumneavoastră... - Hai, Pardallian!

- Tu faci gălăgia asta? - Iată-te, beţivule!

- Du-te dracu de-aici, vrăjitoareo! Tu nu ieşi de-aici până nu-mi plăteşti.

- Îmi pare rău, sunt aşteptat la o lecţie de crimă.

- N-o să treci!

- Nu mă laşi să cobor pe scară? - Nu!

- Cum vrei tu...

Sari şi tu, dacă vrei să-l prinzi!

Tu...

Opreşte-te, Samson! Opreşte-te! Opreşte-te!

Câinele tău!

Predaţi-vă!

- Duceţi-vă dracului!

- Eşti singur, noi suntem 8. - Eroare de calcul.

Sunteţi 4, căci fiecare e jumătate de om.

Aşa număr eu laşii.

Iar domnul nu e singur, fiindcă eu sunt cu el.

- Mergeţi mai departe, domnule. - Nu pot. Îmi staţi în drum.

- Vreţi să vă luptaţi? - E cea mai arzătoare dorinţă a mea.

- V-aţi făcut-o cu mâna dumneavoastră.

- Cu dumneavoastră vreau să mă lupt. - Haideţi, repede!

- Şi acum, între noi 2.

- Cedaţi, domnule. - Recunosc.

Ah, din nou!

- Unde e dansatoarea? - Acolo, în casa pe roţi.

- E frumoasă? - Adorabilă.

- Atunci ar fi păcat s–o lăsăm pe mâna acestor netrebnici.

Aveţi un cal? - Da.

- Duceţi-vă să-l chemaţi!

Nu vă pot lăsa să vă luptaţi singur.

- Cu cât eşti mai nebun, râzi mai tare.

- Domnul să vă aibă în pază, cavalere. - Aveţi grijă, unul fuge!

- Doamne, ce frumoasă sunteţi!

Haideţi, băieţi!

Daţi-mi drumul!

- Daţi-mi drumul! Cine dracu' sunteţi? - N-avem timp să discutăm!

Lasă-mă!

Sunt duşmanii ducelui de Guise!

Trăiască ducele de Guise!

- E revoluţie. Fugiţi repede! - Haide, repede!

- Şi dumneavoastră ce-o să faceţi? - O contra-revoluţie.

Urmăriţi-l! Nu trebuie să scape!

După mine!

Galor!

Aici, Galor! - Ţi-e frică, fanfaronule?

Galor!

Vino aici, Galor!

- Chemi ajutoare! - Vino după mine, dacă-ndrăzneţi.

- Vrei explicaţii?

Iată una!

Cavalerul Pardaillan de Gasconia vă salută.

Trăiască Pardaillan! Trăiască Pardaillan!

O lovitură bine plasată şi opinia publică se răzgândeşte. Voiai să fac politică.

Trăiască Pardaillan! Bravo!

- De ce m-aţi luat şi cine sunteţi?

- Sunt ducele Charles d'Angouleme.

V-am luat ca să nu deveniţi sclava ducelui de Guise.

- Cred că visez. Ce fel de persoane importante sunt cele care bat o simplă ţigancă!

- Nu sunteţi o simplă ţigancă, domnişoară.

Sunteţi unica descendentă a unei familii ilustre,

dispărută în masacrul de la Sfântul Bartolomeu.

- Nu mai glumiţi, domnule. Unica descendentă vă ordonă asta.

- Mi-aţi risipit ultima îndoială. Niciodată o ţigancă n-ar fi vorbit cu atâta maiestate.

Ce faceţi, domnişoară? - Am râs destul, acum plec.

- Vă implor! Acceptaţi să îmbrăcaţi un veşmânt demn de rangul dumneavoastră.

Oglinda vă va convinge că sunteţi într-adevăr o domnişoară de calitate.

Acum, înţeleg!

Vreţi să aveţi o ţigancă spălată şi parfumată la masa dumneavoastră.

Nu vă mai jucaţi şi lăsaţi-mă să plec. - Bine, dacă vă roagă atât de insistent.

Dar spuneţi-mi data următoarei răpiri, n-aş vrea s-o pierd.

- Cine sunteţi? - Cavalerul Pardaillan.

- Şi în urma acestei zile, mulţumită dumneavoastră, sunt cel mai însetat om din lume.

- Mă scuzaţi, vă veţi potoli setea, cavalere.

- Şi dumneavoastră, domnişoară, vă veţi convinge.

- Dacă la veşminte vă referiţi, vă pierdeţi timpul.

Vă certaţi cu ducele pentru toalete?

Am văzut că v-a nedumerit ceva.

- Aveţi o meserie frumoasă, cavalere. - Pot să ştiu şi eu?

- L-aţi ajutat pe duce să mă răpească. - Orice om trebuie să se şi distreze.

- Deci, vă distraţi răpind ţigănci.

Le aduceţi la cine stilate, ca cea la care m-a poftit prietenul dumneavoastră?

- Nu, greşiţi. Ducele de Guise v-a invitat la o cină fină.

- Şi prietenul dumneavoastră mi-a spus asta.

Cel în negru era omul lui. A asmuţit mulţimea pomenind de De Guise.

Am aflat atunci că mi-am făcut un duşman de marcă, ducele însuşi.

Dar pentru un gascon fără noroc e o onoare să-l aibă duşman pe cel mai tare din ţară.

Trebuie să vă mulţumesc... m-aţi ajutat.

- Atunci, e adevărat? Ducele de Guise a vrut să mă răpească? De ce?

- Pentru cină. E un mojic. Eu v-aş fi răpit pentru toată viaţa.

Îmi datoraţi viaţa. Iar eu era să mi-o pierd din cauza dumneavoastră.

- Din cauza mea?

- Când v-am văzut după uşa rulotei, am fost atât de uluit, încât am uitat de mine.

Unul dintre golani a profitat şi a încercat să mă „adoarmă”.

- V-a rănit? - Nu el, dumneavoastră.

- De ce m-aţi apărat? Nu mă cunoşteaţi.

- Am auzit ţipete de ajutor la care n-am putut rezista.

- Dar oamenii ducelui erau mulţi. - Cum e pericolul, e vorba de obişnuinţă.

- Dar erau cel puţin 20! - Nu, 10 cel mult, iar eu sunt gascon.

Dar acum că v-am cunoscut, îmi pare rău că n-au fost mai mulţi.

Sânge, sunteţi rănit!

- Era de la struguri! - Credeţi?

- Cavalerul m-a convins că m-aţi salvat de oamenii ducelui. Vă cer iertare.

- Uitaţi asta. Iată veşmintele! Binevoiţi să alegeţi.

- Aceasta vă place? - Îmbrăcaţi-o mai degrabă pe aceasta.

E o rochie ce se purta pe vremea masacrului de la Saint Bathelmy.

- Nu contează ce se purta la Saint Bathelmy, vreau să fiu frumoasă pentru seara asta.

Oh... Aveţi amabilitatea să-l invitaţi pe cavaler la cină?

- Ei bine, cavalere, sunteţi mulţumit? Succes în luptă şi în dragoste.

A, înţeleg. Îmi reproşaţi c-am înveselit-o, după ce dumneavoastră aţi supărat-o.

Fiecare cu metoda lui, domnul meu.

- Metodele dumneavoastră îmi displac, domnule.

Dacă n-aş fi la mine acasă, v-aş fi cerut satisfacţie.

- Nu e un motiv, domnule. Haideţi să ne duelăm!

Permiteţi-mi să vă spun că gelozia dumneavoastră mi se pare exagerată.

- Nu e adevărat.

Nu eram întâmplător în faţa rulotei.

De luni de zile o caut pe această fată.

În curând veţi înţelege de ce.

Domnişoara Isabelle d'Entraigue! Fiica contesei şi a contelui d'Entraigue,

asasinaţi în noaptea de la Saint Barthelemy.

- Cavalere, ce credeţi?

- Numai o domnişoară de calitate poate purta o toaletă cu atâta graţie şi distincţie.

Aveţi dreptate, domnule. Un modest cavaler gascon n-ar fi trebuit să privească aşa de sus.

Asta e de neiertat.

- Sunt umilul servitor al dumneavoastră, domnişoară.

- Unde plecaţi?

- Vă las cu domnul d’Angouleme.

Gasconii au un mare defect: orgoliul.

Dacă se simt inferiori, strică tot. Nu vreau să treceţi prin acest inconvenient.

- Rămâneţi, v-o cere Violetta. - Violetta? N-o cunosc.

- Ştii cum s-o găseşti?

- Nicidecum, domnul meu.

- Nici eu nu ştiu cum vei primi banii.

- Ascultaţi-mă, domnul meu! Am pierdut totul din cauza dumneavoastră!

Adică, din vina destinului. Violetta, rulota mea, toată averea mea!

- Dacă n-o găsiţi pe Violetta, riscaţi să vă pierdeţi viaţa acum.

Bateţi-vă capul cât îl mai aveţi pe umăr, maestre Belgodere.

Găsiţi-o pe Violetta, dacă nu... - Dacă nu?

Mai bine îl urmăreşti, Maurevert. Dacă cel care ne-a stricat ploile azi, mai apare...

- Acel nenorocit de Pardaillan!

- Pardaillan a fost? Încearcă să nu te faci de râs.

De data asta rişti să-ţi pierzi şi capul. Gândeşte-te bine, Maurevert.

Dormiţi, locuitori ai Parisului! Închideţi-vă în case. Nu mai trageţi!

Picouic? Micul meu Picouic, unde eşti? - Samson, sunt aici.

M-am înţepenit.

- Te doare? - Nu, e bine, e bine.

Mi-au dat o lovitură de sabie. Şi m-au lăsat să mor.

Am pierdut un butoi de sânge.

- Atunci, n-ai mai fi putut să scapi!

- Mi-a mai rămas destul.

Dacă aş mai avea tot sângele pe care l-am pierdut...

- Bravo, Samson! - Unde e Violetta?

- Au reuşit s–o ia. - Belgodere?

- Nu, a plecat cu omul lui de Guise. - Atunci cine a fost?

- Un cavaler. Ştiu unde e. E la han. L-am văzut intrând acolo.

Pardaillan! Trăiască Pardaillan!

Trăiască Pardaillan! Trăiască Pardaillan!

- Staţi la masa noastră! - Să bem în sănătatea noastră!

- I-ai învins pe omenii ducelui de Guise? - Bine lucrat. Păcat c-a fot degeaba.

- Cum degeaba? Nu i-a lăsat să răpească fata. - Asta îţi spuneam: nu-ţi iese nimic.

Tu nu poţi înţelege aşa ceva. Bravo, Pardaillan!

Prietenii mei, în seara asta eu dau de băut!

Pardaillan dă de băut! Pentru el un cântec al cerşetorilor.

Pe cheltuiala lui!

- Daţi de băut? Cu banii cui, ai dumneavoastră sau ai mei?

- Mă tem că aţi pronunţat cuvântul fatal.

- Ce cuvânt? - Bani!

- M-am săturat! Săturat, săturat! Calicii vă aclamă, cu proviziile mele!

Mereu promisiuni, niciodată bani.

Când vă cer, mă ameninţaţi. Sunt în casa mea! Sunt în casa mea!

- Care e preţul libertăţii tale? - Două sticle!

- 6 sticle! - 6!

- 12 sticle! - 12!

- 40 de sticle? - Da, da, 40 de sticle!

Orice, dar dă-mi drumul! Cad!

- Ce căutaţi aici? - Le-am înşelat vigilenţa şi am fugit.

- Aţi înnebunit! Noaptea, singură pe străzi?

Dacă oamenii lui de Guise v-ar fi recunoscut, eraţi pierdută.

- Atunci trebuia să mă salvaţi a doua oară.

- De ce aţi venit aici? - M-am simţit singură după ce aţi plecat.

De ce aţi ieşit atât de brusc? - Îmi iau calul şi vă duc la d'Angouleme.

- Nu mi-aţi răspuns!

- V-am răspuns mai devreme, domnişoară d'Entraigues.

- Te prosteşti. Pe Violetta ai salvat-o.

- Da, dar s-a transformat în domnişoara d'Entraigues.

- N-am averea, palatele sau titlurile ei. - Eu nu cer nimic din astea.

Sunteţi primul bărbat care mă ajută, nu pentru a se desfăta cu priveliştea.

- N-am ce să vă ofer, îmi pare rău.

N-am decât calul, sabia şi caracterul meu mârşav.

- La ţigani, dresura de urşi e o tradiţie. Şi eu am învăţat-o.

Urşii nu rezistă farmecelor ţigăncilor.

Juraţi-mi că nu mă duceţi ducelui pentru că sunt domnişoara d'Entraigues!

- Pe domnişoara d'Entraigues n-o cunosc.

Staţi aici, nu mişcaţi! Îl înşeuez pe Galor şi vin să vă iau.

O la la la la. Nu-mi place deloc treaba asta.

Ajutor! Pardaillan! Pardaillan! Pardaillan!

Pardaillan! Ajutor! Pardaillan, ajută-mă!

Unde se duce?

Dacă fuge după ei, înseamnă că nu el a răpit-o pe Violetta.

- Evident. - Atunci ce caută Violetta cu el?

Şi pentru ce el...

- Ajunge! Mă oboseşti cu întrebările. - Nu ţie ţi le pun, ci mie!

N-am terminat treaba, Hercules. Ne încheiem noi socotelile!

- Suntem prietenii Violettei. - Voiam să ştim unde e ea.

- E bine să ai muşchi! Dacă-ţi foloseai capul, Violetta ar fi fost în siguranţă.

Când a auzit zgomotul luptei, a ieşit şi atunci au răpit-o.

- E vina noastră, Samon.

- Da, Picouic. Da, e vina noastră.

- Sunteţi foarte pămpălăi amândoi.

- Dacă n-aţi răpit-o pe Violetta, de ce era cu dumneavoastră?

- Pentru că ea mă iubeşte, prostule. - Cavalere!

Vino, Samson! Vino... am înţeles.

Cavalere! Cavalere! Ascultă-mă.

Dacă Violetta vă iubeşte, lăsaţi-ne măcar să vă ajutăm s–o găsiţi.

- Da, cavalere. - Violetta e ca surioara noastră, înţelegeţi?

- Înţeleg. Decât cu voi, mai bine îi era singură.

- Cavalere, vă rog, răspundeţi-ne! - Vă răspund. Beţi un pahar şi căraţi-vă!

- Nu! Cele 40 de sticle s–au terminat Sunt beţi cu toţii. Haideţi acum, afară!

- Cavalere, vă implor! - Vă rog, cavalere, spuneţi-ne „da”. Un mic „da”.

- Afară, v-am spus!

- Pardaillan! Pardaillan, ce-aţi făcut cu Violeta? - Întrebaţi-vă gărzile palatului.

Dacă nu, mergeţi le ducele de Guise. - I-aţi lăsat s-o ia.

- E vina noastră, nu a cavalerului. Nu trebuia să iasă de aici.

- A fost aici? De ce? - E îndrăgostită de cavaler, e normal.

- Vă interesează doar de ce a venit aici, nu ce aţi putea face ca s-o găsiţi.

- Dacă e la ducele de Guise, n-o vom mai găsi.

- E prizoniera ducelui de Guise. O păzesc o mulţime de oameni.

Suntem lipsiţi de putere.

Nu-i vei putea bate pe toţi.

- Va fi sclava lui. N-o vom mai vedea.

- Ei bine, eu, domnilor, nu sunt de aceeaşi părere.

- Şi ce-aveţi de gând să faceţi?

- Nu ştim unde a ascuns-o ducele. Când vom şti, vom câştiga teren.

- Şi... cum vreţi să aflaţi? - Voi merge să-l întreb pe duce.

Dar... e nebun!

- E complet nebun!

Spui doar aşa în glumă, sper... - Nicidecum.

- Să zicem că ducele, într-un acces de nebunie, vă spune unde e Violetta.

Vreţi să atacaţi ascunzătoarea cu o pereche de pistoale?

- Cu o pereche de pistoale şi multă hotărâre poţi face lucruri mari.

- Da, da. Şi Henri de Bearn e hotărât şi încearcă de 2 ani

să învingă Liga al cărui şef este. Şi Henri de Bearn are o armată!

- Şi eu am o armată.

- Vi-l prezint pe generalul Samson şi pe tunarul Picouic.

- Deci, cavalere, primiţi ajutorul nostru? - Linişte între rânduri!

- Cu 2 păcălici şi două pistoale vreţi să-l înfruntaţi pe regele Parisului?

- Cu mine, ministru de externe, puteţi negocia eliberarea Violettei.

Rangul vă permite să faceţi morală.

- Da... Nu, nu, rangul îmi interzice să fac aşa ceva, domnule.

- Atunci mă duc să-l văd pe ducele de Guise unde a ascuns-o pe Violetta.

- Pardaillan, să nu faci asta. - Asta voi face.

- Sunteţi complet nebun! - Nu, gascon.

Spuneţi-mi dacă ştiţi numele omului care vroia s-o răpească pe Violetta în această după-amiază.

- Omul în negru, Maurevert? E omul bun la toate al lui de Guise.

- Maurevert. Mulţumesc.

- Oricum, numele nu vă foloseşte la nimic. De Guise nu vă va primi.

- Ba da.

- Chiar dacă vă primeşte şi-i spuneţi de Violetta, sunteţi un om mort, Pardaillan!

- Ba nu. Vom vedea.

- E nebun! Scuzaţi-mă...

- Şi acum suntem chit.

- Vin de la hanul Ghicitoarei. Unde e Pardaillan?

- A intrat acolo. - V-am spus că e complet nebun!

Domnul duce!

- Aţi instaurat deja ceremonialul regelui. Văd că nu pierdeţi vremea.

- Recunoaşteţi că e un spectacol îmbătător, Maiestate.

Am spus că nu primesc pe nimeni. - Cine sunteţi?

- Domnul meu, aduc un mesaj pentru dumneavoastră din partea domnului Maurever.

- Dă-mi-l.

- Poliţia reginei-mamă l-a arestat.

- Lăsaţi-ne singuri!

- De ce a fost arestat?

- A fost arestat pentru că a răpit o tânără ţigancă.

Dar e de fapt o persoană de calitate, care se deghizase. Domnişoara d'Entraigues.

Domnul Maurevert ar trebui să spună poliţiei că din ordinul dumneavoastră, domnul meu,

şi în beneficiul dumneavoastră a comis infracţiunea?

- Cine sunteţi? - Cavalerul Pardaillan, domnul meu.

- Ei bine, cavalere Pardaillan, sunteţi un impostor!

Vorbiţi prostii!

Maurevert n-a fost niciodată arestat.

- Merită chiar ceva mai rău decât închisoarea. - L-aţi ucis?

- Acum regret că n-am făcut-o ieri.

- Ce doriţi?

- Să ştiu unde aţi ascuns-o pe Violetta, domnişoara d'Entraigue, dacă preferaţi.

Nu sunaţi să fiu dat afară, domnul, meu. În primul rând: pentru că nu sunt genul,

şi în al doilea: pentru că nu e în interesul dumneavoastră.

- Domnule, mă deranjaţi cu balivernele dumneavoastră despre răpire. Ieşiţi!

- Sunteţi imprudent, domnul meu. Îmi cereţi să ies, ca să spun tuturor

că viitorul rege al Franţei se distrează răpind tinere fete.

- Cine e această domnişoară d'Entraigues, care vă face atât de îndrăzneţ?

- Femeia pe care o iubesc, domnul meu. - Vă doresc multe bucurii, domnule Pardaillan!

Aş vrea să cunosc pe cineva care poate da naştere unei pasiuni atât de violentă.

O violenţă ce vă pune viaţa în pericol amândurora. - Amândurora?

- Pot chema gărzile să vă arunce în temniţă,

dar nu-mi place scandalul.

Şi apoi, invitaţii v-au văzut în compania mea şi ar fi miraţi să nu vă vadă ieşind.

Dar dumneavoastră veţi ieşi din nou, domnule Pardaillan.

Dar un om mut va ieşi pe uşă. Dacă nu...

- Dacă nu?

- Dacă află cineva că a apărut la fel de brusc astă seară,

această domnişoara d'Entraigues care a apărut atât de brusc în faţa lumii,

va dispărea cum a venit.

Adică va redeveni o simplă ţigancă.

- Iar pentru o ţigancă, nu-şi va bate nimeni capul dacă e găsită înjunghiată cu un pumnal.

- Dumneavoastră aţi spus-o, nu eu.

- Permiteţi-mi, domnul meu, să nu vă spun ce cred despre dumneavoastră.

- Vă voi da un bun sfat, domnule Pardaillan: ieşiţi repede acum!

- Un sfat bun merită un altul, domnul meu.

Dacă nu vreţi s–o iau pe Violetta şi să mă răzbun pe dumneavoastră,

atunci grăbiţi-vă să mă omorâţi!

Îţi arăt eu ţie, domnişoară d'Entraigues!

- Nu, fie-vă milă, nu-l ucideţi! Acum domnule, daţi-mi pumnalul!

- Brută josnică!

- De ce ai făcut asta?

- Vroia să mă convingă să vă cedez.

Spera o recompensă.

Acum să nu vă apropiaţi, domnule, altfel mă omor.

- Dragostea pentru Pardaillan vă dă un curaj mai eroic?

- Nu ştiu despre ce vorbiţi.

- Inocenţa vi se potriveşte de minune.

Pardaillan a avut tupeul să-mi dea un sfat. Îl voi urma.

Îl voi arunca în temniţă şi-l voi tortura.

Nu, domnule!

Maurevert!

Îţi poruncesc:

să te răzbuni pentru jignirile pe care ţi le-a adus Pardaillan.

- Bună ziua! - Aţi scăpat! Aveţi mare noroc.

- Mai mult decât credeţi. L-am provocat pe ducele de Guise.

- L-aţi provocat pe de Guise?

- Da.

- Ne vedem la portiţă.

- Ce o să facem la portiţă? - Vino şi vei vedea!

Aşteaptă-mă, Samson! Vin şi eu cu tine!

Samson!

- Aţi câştigat confruntarea.

Acum ducele vă cunoaşte planurile şi-şi va trimite oamenii.

Nu mai avem nici o şansă s–o găsim pe Violetta. Bravo!

- Sunt încântat de vizita mea. Am întâlnit o femeie foarte frumoasă.

- Vreţi s-o înduplecaţi pe prinţesa Fausta prin sora ei.

Vă chinuiţi degeaba, e o femeie de gheaţă.

- Important e că ducele pare să ţină mult la ea.

- Ţine şi la aurul lui. Graţie lui, va deveni într-o zi rege al Franţei.

- E mai bine decât credeam. Ştiţi unde a plecat?

- Eu ştiu. Îmi place să trag cu urechea.

Un bărbat îmbrăcat complet în roşu i-a dat un bilet,

pin care era chemată la regina-mamă la Saint-Germain!

- La Saint Germain. Minunat! - Te rog...

- Ce vreţi de la prinţesa Fausta?

- S-o aduc la Paris. - Ce?

- S-o răpesc. De Guise ţine la ea. I-o dau în schimbul Violettei.

- Pardaillan, asta e o nebunie!

Nu ştii pe cine vrei să răpeşti?

E viitoarea regină a Franţei cea pe care vrei s–o răpeşti.

- Evident. Tocmai de-asta o răpesc. - E o nebunie. E o nebunie.

- Dar nu. E doar o idee de gascon. Veniţi cu mine, vă voi explica.

- Nu, domnule, nu vă acompaniez.

- Susţineţi c-o iubiţi pe Violetta.

- La fel de mult ca dumneavoastră, dar rangul îmi interzice să mă amestec în aceste nebunii.

- Pentru mine nu există limite la nebunii când e vorba de Violetta.

- Samson, un cal!

- Dar eu n-am cal.

- Maurevert cu 4 oameni sunt pe stradă!

- Iată o ocazie să-ţi găseşti un cal.

- Domnule, nu vă reţin.

- Nici în asta nu vreau să mă bag.

- Praştia! Ia praştia!

- Scuzaţi-mă că v-am băgat în mascarada asta.

Haide, vino, Samson!

Iată-i!

Prefaceţi-vă că aveţi treabă.

La atac! Omorâţi-i pe toţi!

- Vor să ne fure prada.

- A mai avut cineva ideea asta înaintea noastră.

- Sunt cel puţin 20, înarmaţi până-n dinţi.

- Sunt mai mulţi de 20.

Dacă vom câştiga această luptă, Violetta va fi a noastră.

- Atunci vom câştiga!

- O să-ţi poţi pune muşchii la treabă.

- O la la!

Nu-mi place treaba asta. O să iasă urât.

Aveţi grijă, băieţi, mai vine cineva!

- Nu vă temeţi, sunt prietenul dumneavoastră.

Treceţi pe acolo, repede! Atenţiune!

Aveţi grijă, vor să ne-o fure!

E rândul tău, Samson!

Hai, Samson!

Curaj! Curaj!

Bravo, Samson!

Ajutaţi-ne! Ajutor, ajutor! Ajutor! Ajutor!

Bravo, Samson!

Ajutor!

- Doamnă, vă datorez scuze. - Pentru ce te scuzi?

- V-am stricat caleaşca. Cu tot ce era înăuntru.

Galor!

- Fără dumneavoastră aş fi pierit şi eu.

- Îmi veţi mulţumi mai târziu.

Cred că apa rece i-a enervat.

Permiteţi-mi să vă duc acasă.

- Sunteţi foarte galant.

Ne vedem la Ghicitoare!

- Vroia s-o răpească pe Fausta. - Şi a răpit-o.

- Ce e cu calul ăsta? - De ce să n-am şi eu unul?

L-am luat pe cel al omului în roşu.

Uite... că iese din apă!

Trebuie să-i urmărim! Să vedem dacă sunt oamenii lui de Guise.

- Nu, sunt ai lui de Guis, sunt ai lui Pardaillan!

- Pardaillan?

Repede, aduceţi-mi calul!

- Care cal?

- Sunteţi sigur că nu v-a urmărit nimeni, cavalere?

- Vă temeţi de vreun bărbat gelos?

Nu suntem aici la vreo întâlnire amoroasă.

- Păcat.

- Aceasta masă e recompensa pentru că aţi căzut în ghearele bandiţilor.

- Nu erau simpli bandiţi. Erau trimişii reginei-mamă, Caterina de Medici.

Dacă v-au recunoscut, veţi avea în regina-mamă un duşman de moarte.

- Am obiceiul de a-mi face duşmani din mai marii lumii.

E un lux al meu.

- Care sunt mai marii lumii? Care vă sunt duşmani?

Henric al III-lea? Henri de Bearn?

Ducele de Guise însuşi?

- Vorbeam de marile metehne ale lumii: prostia, laşitatea, lăcomia.

Dar ce vroia cu dumneavoastră regina-mamă Caterina?

- Să mă asasineze, desigur.

Drumurile nu sunt prea sigure.

O prinţesă poate fi întotdeauna victima tâlharilor.

Astfel, crima nu pare cu caracter politic.

- Nu ştiam că mă bag în politică.

- Dacă eraţi sigur, nu mă mai salvaţi?

- Credeţi-mă, prinţesă, că pentru nimic în lume nu i-aş fi lăsat să-mi răpească prada.

- Prada dumneavoastră?

- Vreau să spun că n-aş fi lăsat o femeie frumoasă să devină prada acestor bandiţi.

- Ştiaţi deci că sunt o femeie frumoasă?

- Dacă n-am ştiut, ştiu sigur acum, doamnă.

- Vă datorez viaţa mea, cavalere, ascultă-mă bine,

dar nu mă obligaţi să v-o iau pentru lipsă de politeţe.

Şi acum, răspundeţi-mi la întrebare.

M-aţi cunoscut deja înainte să mă salvaţi?

- Da, doamnă.

Şi nu pot să vă spun ce-am simţit la apariţia dumneavoastră.

- Şi m-aţi urmărit? - Da, doamnă.

- Sunteţi trufaş. Urmăriţi prinţese de parcă ar fi simple femei burgheze.

Dar cu ce scop? - De a vă răpi, doamnă.

- Atât sunteţi de... îndrăgostit de mine.

- Nu vreau să fiu bădăran, dar v-am răpit pentru a vă da la schimb.

- Să mă schimbaţi?

- Pentru femeia pe care o iubesc si pe care ducele de Guise o ţine prizonieră.

- Ce vreţi să spuneţi, cavalere? - O ţigancă, pe nume Violetta.

- Vrei să mă schimbi pe o ţigancă? - Doamnă, nu sunaţi.

Fata poartă un mare nume important: domnişoara d'Eentraigues.

Are sânge regal, la fel ca ducele.

- Şi ducele e îndrăgostit de ea?

- Este, doamnă.

- Vă datorez o dublă recunoştinţă, cavalere.

Ce pot face pentru dumneavoastră?

- S-o găsiţi pe Violetta, doamnă.

- Atunci de ce m-aţi adus la mine, în loc să mă ţineţi prizonieră?

- Pentru că sunt gascon, doamnă.

Cred că aveţi mai multe şanse s-o găsiţi pe Violetta

şi motive la fel de puternice să vă doriţi să nu mai fie cu ducele de Guise.

- Cavalere, am fi putut face lucruri mari împreună.

Păcat că nu sunteţi ducele de Guise.

- Şi dumneavoastră Violetta.

- Asta e, cavalere,

Dacă ducele e îndrăgostit de ea şi ea vă iubeşte,

atunci riscaţi să fiţi ucis.

Luaţi acest inel! Poartă pecetea mea.

Vă va proteja. Suntem chit.

- Vă mulţumesc, dar prefer să-mi fiţi datoare.

Sunteţi prea mândră pentru a nu vă revanşa.

Asta e cea mai mare şansă de a o regăsi pe Violetta.

- Cum doriţi, cavalere!

Trebuie să vă cer să plecaţi cât mi repede, e o vizită neaşteptată.

Conduceţi-l pe cavaler pe scara mică.

Mulţumesc, cavalere.

- Să nu uitaţi, doamnă!

- Ce?

Datoria mea? O consider deja plătită!

Vine chiar ducele de Guise.

Pot să-i spun că m-aţi răpit şi v-ar executa.

N-o voi face.

Vă las viaţa. Deci suntem chit.

- Vă admir sângele rece.

Dar spuneţi-mi numele celui care v-a salvat, ca să-l recompensez.

- Cred că sunt veşti bune.

Caravana încărcată cu aur va fi în seara asta la Paris.

Puterea e sub nasul dumneavoastră.

- Puterea bate la porţile Parisului.

- Trebuie doar să-i deschideţi.

- Spuneţi-mi unde e preţioasa încărcătură şi veţi fi regina Franţei.

- Adresa e în plicul pe care l-am ars.

Doar eu o ştiu. V-o spun, dar vă pun o condiţie.

- Aveţi cuvântul meu că-mi voi repudia soţia şi mă voi căsători cu dumneavoastră.

- Vreau o garanţie.

- Orice garanţie vreţi. - Una singură.

Se numeşte Violetta.

Nu nega, ştiu totul.

- E un capriciu?

- E mai mult capriciu dumneavoastră, Henri.

Nu vom putea rupe înţelegerea din cauza unei simple ţigănci.

E o simplă ţigancă, nu e aşa? - E o simplă ţigancă.

Ce doriţi?

- Cuvântul dumneavoastră că va fi aici astă seară.

Atunci vă voi spune la e oră şi unde e află caravana.

- Ce veţi face cu ea?

Vreau s-o ţin lângă mine, să fiu sigură că nu arăt ridicol înainte de nunta noastră.

Să ne înţelegem, Henri: o simplă ţigancă contra tronului Franţei!

- E ultimul dumneavoastră cuvânt?

- Deci, o iubiţi?

- Aveţi cuvântul meu.

Maurevert, vino aici imediat!

Du-te şi adu-o pe Violetta!

- Acum sunteţi mulţumită?

- Caravana va ajunge seara în amurg la moara Saint Roc.

Când Maurevert e întoarce, îl voi trimite să ia comoara cu o escortă.

De mâine, aurul va fi distribuit celor care ne pot ajuta să ajungem pe tron.

- Vă mulţumesc, dragul meu Henri.

Aţi aşteptat să vină garanţia înainte să căutaţi aurul.

Văd că pot să am încredere în dumneavoastră.

Să bem în cinstea succesului nostru!

Nu mi-ai spus cărei minuni îi datorez faptul că vă văd în viaţă.

Spuneţi-i minune, dacă vreţi.

Dar să nu vorbim despre asta, dragul meu Henri.

- Explicaţi-vă!

- Din motive personale, vreau să nu vă spun numele celui care mi-a salvat viaţa.

- Care sunt motivele?

V-o dau pe Violetta, în semn de bună credinţă.

E inutil să mai fie secrete între noi!

- Pe cuvântul meu! Sunteţi gelos! Pe Violetta o iubiţi, nu pe mine.

Eu sunt doar femeia cu care faceţi afaceri.

Care n-o aveţi la inimă.

De ce în aceste condiţii, viitoarea regină a Franţei să n-aibă întâlniri cu amanţi?

- Spune-mi, pe aici se ajunge în curtea mică?

- În curtea mică... da.

- Voi l-aţi ucis pe Pardaillan ca să-l jefuiţi! A murit zdrobit, înecat!

- Bine c-a murit! - Tu l-ai ucis!

- Ooo... termină cu prostiile! - Fourcade, el l-a ucis pe Pardaillan!

- Pardaillan e mort?

- Nu, domnule e viu şi a răpit-o pe prinţesa Fausta.

- De atunci nu l-am mai văzut.

- Poate are treabă să se ocupe de ea.

Taci din gură!

După toate astea, aş prefera să aibă treabă cu ea decât să-l ştiu mort.

- Dacă n-a murit încă, va muri curând.

S-o răpească pe prinţesa Fausta...

E nebun!

- Şi n-aţi văzut încă nimic. - Pardaillan, eşti viu!

- Bineînţeles, după vum vezi! Haide, pe cai! O să iasă tare urât, crede-mă!

- Nu-mi place treaba asta. - Hai, hai, hai! Pe cai am spus!

- Mergem s-o căutăm pe Violetta? - Trecând pe la moara Saint Roc.

- Ce mai e şi nebunia asta nouă?

- Vă dau un sfat bun: nu rămâneţi aici.

Dacă ducele de Guise află că sunteţi implicat, o să vă rupă urechile.

Şi încă foarte tare!

- Ai grijă, Pardaillan!

- Ocupaţi-vă, n-am timp să mă ocup de dumneavoastră.

Pardaillan!

- Domnule, trebuie mai întâi să ne gândim la Violetta.

- Vocea poporului. Pardaillan! Vin cu voi.

- Şi ducele de Guise, ce va spune?

Nu vă băgaţi, e prea periculos.

- Omul în roşu soseşte cu o trupă de... cel puţin 10 cavaleri...

care vă caută peste tot.

- Ieşiţi pe uşa din spate!

Faceţi ce vă spun! Mă ocup eu de el.

Politia Reginei! Unde e cavalerul Pardaillan? - Nu l-am văzut de 3 zile.

- M-aş mira. - Dacă vă spun!

- Şi cine-mi spune asta?

- Ducele Charles d'Angouleme.

- Mă iertaţi, domnule, nu v-am recunoscut.

- Nu mă aşteptam să vă văd aici.

Hangiu, calul meu! Mă scuzaţi!

- Aur! - Datoria lui Pardaillan.

- Cine eşti tu, atât de obraznică?

- La Fourcaude, cerşitoarea.

Cerşetoare, hoaţă, ghicitoare în cărţi şi puţin vrăjitoare, soţia lui Lapince.

- Vino cu noi, nu plecăm cu mâna goală.

- N-am făcut nimic! - Să mergem!

Nu vă faceţi griji, domnilor. Suntem oamenii prinţesei Fausta.

- Prinţesei cum?

- Nu fi imbecil. Ştii bine cine e prinţesa Fausta.

- Asta e pecetea ei. - Scuzaţi-mă, domnule.

Am venit să aduc încărcătura cui trebuie...

şi să verific dacă totul e-n regulă.

Poftiţi, domnule!

Dacă sunt arme, nu sunt destule nici măcar pentru a echipa o companie.

Eroare de calcul!

Uite aici... E destul pentru a echipa 100.000 de omeni.

Dovada.

- Monseniore!

- Ce înseamnă asta?

Monseniore!

- Monseniore! - De ce aţi întârziat?

- A trebuit să ne ascundem şi să facem un ocol mare.

- Să evităm nişte bandiţi, sunt cel puţin 50.

Vin repede după noi.

Monseniore, dacă aţi vedea, au suliţe mari şi muschete...

- Trebuie să le fi spus cineva. - Trebuie să intrăm în moară!

Inutil. Nu vom rezista asaltului.

Mai bine fugim.

Luaţi-vă oamenii şi mergeţi spre sud.

Eu rămân aici, să-ncerc să-i reţin.

- Moara lui Jean, distrusă de blestematul de Henric al III-lea.

Duceţi-vă să vă pregătiţi armele. Repede!

După mine, toată lumea!

Nu vreţi să vă grăbiţi?

- Samson, leagă caii! - Dar, nu veniţi cu mine?

- Nu. Duceţi caravana spre Chatres.

La avanpostul lui Henri de Bearn care e pe drumul spre Chatres.

- Pe drumul către Chatres.

Într-o zi, Henri de Bearn va fi Henric al IV-lea.

- Dă-mi mâna, prietene!

- Duceţi-vă repede!

- Şi Violetta?

- Mai bine o păstrăm decât s–o căutăm. Dacă de Guise e învins, va fi definitiv salvată.

Când ducele de Guise va afla că aurul lui e în posesia lui Bearn, va turba de furie.

- Domnul să vă audă!

Să sperăm că nu va afla prea devreme.

Pe curând, Pardaillan!

Un moment, să-ţi spun ceva!

Duceţi o pungă cu aur în moară.

Da...

Daţi-mi, daţi-mi!

- Ai văzut ce s-a speriat morarul când am spus că sunt 50 de bandiţi?

Nu e adevărat. Câţi sunt oamenii ducelui de Guise?

Cum să poţi să ştii câţi sunt?

- De unde să ştiu? 100, poate mai mulţi. - Şi toate astea pentru făină.

Ce să facă cu atâta făină, Pardaillan? Nu trebuia să venim, Samson. Mi-e frică.

- Şi la Violetta, nu te gândeşti?

- Nu pot nici să dorm. Sub nici o formă acum.

- Nu e de râs fiindcă...

Samson? Samson! Ştii că mor de frică!

Dacă bandiţii nu cred că aurul e în moară, va trebui să-l caute în pădure.

Cavalere! Cavalere!

- Ce mai e?

- Samson a dispărut!

- A dispărut? - Diavolul l-a luat.

- Ce, eşti nebun?

- Iată bandiţii!

Nu sunt 50, sunt doar 6. - Chiar aşa.

- Sunt oameni ducelui de Guise!

Nu sunt aşa de mulţi. - Crezi?

- E ciudat. Caravana trebuia să fie aici.

- Morarule!

- Morarule! Stăpânul morii!

- Ce doriţi, domnule?

Eu sunt stăpânul acestei frumoase mori.

Pardaillan, nenorocitul!

Bussy, du-te şi caută restul oamenilor şi adu-i repede.

Descălecaţi!

- Sunt 5 împotriva dumneavoastră. - Şi tu n-ai praştia?

- După cum se vede!

Intraţi, domnilor, uşa e deschisă!

Pardaillan! Soldatul furios vrea să mă omoare!

Acum să-mi spui unde e Violetta.

Unde e Violetta? Spune-mi!

- Niciodată!

- Nici pentru sac de aur?

- Aurul prinţesei Fausta! - Da, eu sunt cel care l-am luat.

- Deci unde e Violetta? - Niciodată!

Picouic, vino să mă ajuţi!

- Samson, de unde ai apărut?

- Din subteran.

- Din subteran.

Asta e o mană cerească!

Ce fac în jurul morii?

- Unde e Violetta! Spune-mi! - Nu!

- Hai, spune-mi! - Nu!

- Nu vrei? Dă-i drumul, Samson! - Nu! Nu! Fie-vă milă!

- Deci?

- Am adus-o la prinţesa Fausta.

E în cămăruţa de lângă turn care dă în curte.

- Mulţumesc. Îţi dau un sac de aur. - O să vin să-l iau singur.

- Grăbiţi-vă!

- Să-i lăsăm să vină. Samson, uşa!

- Ce se întâmplă? - Aurul e acolo. Sunt doar 3.

- Vreţi să rezistăm asediului? - Sigur, avem lucruri mai bune de făcut.

- Haideţi, grăbiţi-vă!

- Predaţi-vă! Sunteţi încercuiţi!

Aici vom găsi tot aurul.

Făină!

E doar făină. Nenorocitul, ne-a păcălit!

Opriţi-l!

Cavalerul Pardaillan din Gasconia, vă salută!

N-aveţi de ce vă teme de mine,

altfel nu v-aş fi adus la prinţesă.

Vroiam să vă dovedesc buna mea credinţă.

- Aduceţi-mi de băut de la bucătărie. - Da, monseniore.

Totdeauna am ştiut că sunteţi domnişoara d'Entraigues.

Aveţi sânge regal, la fel ca mine.

Înţelegeţi-mă, sunt gata să vă ofer tronul Franţei.

M-aţi auzit?

Tronul Franţei.

Spuneţi asta ca să vă atingeţi scopul.

Am spus că dacă mă atingeţi, mă omor.

Chiar dacă mă luaţi de soţie cu forţa, domnule,

Ca să vă căsătoriţi cu mine, veţi avea moartea mea pe conştiinţă.

- Pardaillan?

- Da, domnul meu.

- Ce vreţi să facem cu fata după ce ne căsătorim?

Îmi cereţi, probabil, s-o iau ca domnişoară de onoare.

- Cavalerul Pardaillan cere o audienţă. - Pardaillan?

- El e cel care mi-a salvat viaţa. Acum ştii.

Nu-l pot refuza. Cu atât mai mult cu cât... a intrat deja.

- Am un cadou pentru dumneavoastră, doamnă. Deja mă gândeam la dumneavoastră în particular.

- Mulţumesc, domnule. Mergeţi.

- M-am răzgândit în ultimul moment. - Ce doriţi, cavalere?

- Pe Violetta.

Mă credeţi încăpăţânat, dar e un defect al gasconilor.

- De ce vreţi să v-o dau eu pe Violetta? Rugaţi-l pe duce.

- L-am rugat, dar nu i-a convenit.

- Vreţi să-l aruncaţi afară pe acest pisălog, draga mea prinţesă?

Petru el e important doar aurul.

- V-am spus deja, domnule, că nu pot fi dat afară.

Şi în plus, nu plec fără Violetta.

Ea e aici, ştiu.

Mauvert... e cel care mi-a spus.

Mi-a spus-o la moara Saint Roc. - Ce căutaţi la moara Saint Roc?

- Căutam aurul dumneavoastră, prinţesă. Acum e în posesia mea.

- Ce-aţi făcut cu el?

- L-am pus într-un loc sigur pe care numai eu îl ştiu.

E inutil să chemaţi gărzile, domnule, eu nu vorbesc sub tortură.

- Sunteţi sigur?

- Daţi-i-o pe Violetta şi ne va spune unde e aurul.

- Nu e aşa, cavalere?

- Exact.

Acesta e unicul scop pentru care vi l-am furat.

Henri, fi rezonabil.

Tronul Franţei, merită să renunţi la un mic capriciu.

Veniţi!

Pardaillan!

- Acum spuneţi-mi unde aţi ascuns aurul!

- Vă spun, domnule, când Violetta e eliberată.

- Vă voi duce chiar eu acolo. - N-am încredere în dumneavoastră.

- Vă pun, domnule, că nici eu în dumneavoastră.

De aceea i-am dat o scrisoare unui prieten sigur.

Dacă nu ies viu din această casă, nu ies în viaţă,

aurul va fi dat reginei Caterina de Medici după 24 de ore după dispariţia mea.

- Vei plăti pentru asta, Pardaillan!

- Cu aurul dumneavoastră, domnule.

- Bine, o să dau ordinele.

Vom stabili locul în care va avea loc schimbul.

Gărzi! Gărzi!

Omul ăsta e un trădător!

Pe dumneavoastră v-a trădat, monseniore.

- Ai reuşit să găseşti un cal, Mauvert? - Da.

Şi graţie serviciului său am luat urma caravanei.

Urmele duc pe drumul spre Chartres.

Noi presupunem că duc spre blestematul Henri de Bearn!

- Acesta era „prietenul”, domnule? - Nu puteam găsi unul mai bun, domnule.

Suntem ţărani. El e bearnez, eu gascon.

V-am spus că e el mai bun.

Haideţi...

Vă ordon să-l prindeţi!

- Vă previn că nu mă veţi prinde viu.

- Mi-e totuna. Omoară-l, Mauvert, imediat!

- Hai, dă-mi sabia! - Vino s-o iei singur, dacă îndrăzneşti.

Luptaţi până la ultimul!

Haideţi, străpungeţi-l!

- Acum între noi, Maurevert! - Între noi 3!

- E rândul dumneavoastră, domnule!

- Pardaillan! Aruncă sabia, sau o omor pe Violetta!

Nu!

Nu!

Duceţi-l afară la asfinţit, băgaţi-l într-un sac şi aruncaţi-l în Sena.

- Mie mi-a furat aurul. Eu trebuie să mă răzbun pe el.

- Trebuie să moară. - Va muri,

dar mai întâi trebuie să sufere.

Credeţi-mă, va suferi.

Nu! Nu! Nu, n-o vei lua!

N-o atinge!

- Dacă v-am asculta, n-am mai dormi deloc. - Nu, băiete, nu faci asta în fiecare zi asta.

În a douăsprezecea zi după Paşte, are loc execuţia Mariei Josephe, zisă La Fourcaude,

condamnată pentru vrăjitorie, va fi spânzurată, apoi arsă, la orele 10:00,

prin decizia Înaltei Curţi de Justiţie!

Ne e adevărat!

Pardaillan! Pardaillan!

- Nu e aici Pardaillan. - Dar unde e?

Henri de Bearn vrea să-l felicite personal.

El vrea să-i dea comanda unui regiment.

- Întâi ar trebui să-l găsim. A dispărut de ieri.

- Nu l-am mai văzut de când s-a dus la prinţesa Fausta.

- S-a întors la Fausta? E nebun! - Din nou acolo!

- O vor executa pe La Fourcaude. - Ce?

- Pentru vrăjitorie! O vor spânzura, apoi o vor arde.

- Nu se poate, domnule! Procesul pentru vrăjitorie durează luni de zile.

- Dar vor s-o execute imediat.

- Ascultaţi-mă, adunaţi câţi de mulţi oameni puteţi!

În absenţa lui Pardaillan, eu sunt şeful. În viteză, haideţi!

- Prinţesa Fausta a interzis orice vizită.

- Ducele de Guise se informează prin noi de sănătatea prizonierului.

- El doarme.

- Trebuie să-şi recâştige forţele, după întâmplările de ieri.

- Deschide uşa! E ducele cel care-ţi ordonă!

- Dar e prietenul meu, Maurevert! Ce face calul?

Aţi mai făcut progrese?

- Am venit să vorbim de scrimă.

M-ai dezarmat o dată mişeleşte, Pardaillan.

- Eroare de calcul, Maurevert. De cel puţin de 4 ori.

- Vă luptaţi ca un cerşetor, nu ca un spadasin.

- Doar n-o să-mi spuneţi că nu e o metodă eficientă?

- Vom vedea dacă calităţile tale se confirmă în circumstanţele actuale.

Lanţurile tale sunt suficient de lungi, Pardaillan. Veţi putea sta în gardă.

Vă dau cuvântul meu că nu voi umbla cu şiretlicuri.

Doar o să vă dezarmez. Astfel vom fi chit.

- Şi apoi? - Apoi...

Te voi sugruma cu lanţurile tale, Pardaillan.

Sinuciderea e frecventă la prizonieri.

- Bine. Ei bine, până următorul program, să vedem prima parte.

Lecţia de scrimă.

Încheietura flexibilă. Atenţie, Maurevert, apăraţi-vă, atac!

Nu sunteţi Jarnac, ci doar Maurevert.

Dovada!

- Am primit scrisoarea dumneavoastră. De ce mi-aţi cerut să vin?

- Ca să asistaţi foarte discret la triumful dumneavoastră.

În seara asta veţi pleca spre Luvru.

Tot poporul vă va urma, iar atunci, eu vi-l voi da pe Henri de Bearn, prizonierul dumneavoastră.

Trăiască Ducele de Guise! Trăiască Ducele de Guise!

Trăiască Ducele de Guise!

- Eu ştiu că acestei mâini îi datorează identitatea viitorului rege.

Ca dragostea care-i poate lua minţile unui bărbat,

Pardaillan a crezut c-o puteţi ucide pe Violetta.

Iat-o! Iat-o! Iat-o!

Mai târziu.

Săriţi!

Săriţi!

Prizonierul a evadat!

Săriţi!

Pe acoperiş!

Hei, prizonierul a evadat!

Săriţi! Săriţi!

- Unde e stăpâna ta?

Unde e Violetta?

Dar răspunde-mi, repede!

- Prinţesa Fausta e în piaţa oraşului.

Asistă la execuţia micuţei Violetta.

Săriţi!

Prizonierul a evadat!

A luat-o pe-acolo!

- Acum, dragul meu Henri, trebuie să-mi dai dovada afecţiunii tale faţă de mine.

Violetta!

Violetta!

Violetta!

Violetta!

- Cum ai îndrăznit? - Numai una poate fi regina Franţei, eu sunt!

Violetta!

Opriţi-vă!

Opriţi-vă!

- Arestaţi-i sau vă omor! - Nu vei fi niciodată regele Franţei!

Viaţa ta va sfârşi tragic!

Henri de Guise! Te blestem!

Atenţie! Aveţi grijă, om înarmat!

- Opriţi-vă! Sunt Ducele de Guise! - Şi eu sunt Henri de Bearn.

Opriţi-vă! Sunt ducele de Guise!

- Curaj, Pardaillan?

- Hai, Samson! Vino!

Samson, pe aici! Samson!

Iată-vă băgat într-o treabă urâtă, domnul meu!

Pardaillan!

- Henri de Bearn vrea să vă dea un regiment. - Păcat că nu-l am acum sub comandă.

Pe aici, cavalere! Pardaillan!

Uite, mai vin alţii!

Ascunde-te în casă, Violetta, dacă ţi-e frică

- Samson, carul! - O să-ncercăm.

Pardaillan, ai grijă...

- Împrăştiaţi-vă în mulţime! - Nu, rămânem aici!

O să ai nevoie după...

Samson vă asigură fuga. Pe aici, cerşetori!

- Aveţi grijă, pot intra pe ferestre.

- Hei, pe aici se vede Sena. Sunt bărci!

- Du-te, Violetta! Şi tu, Picouic! - Cavalere...

- Mă enervezi cu meşa ta!

Ajută-l pe Samson!

E nebun.

- Ţine-i, Samson. Domnule, haidem amândoi s–o ducem!

- Hai, cât poţi de tare, Samson! Aşteaptă să fugim!

Violetta, Picouic, grăbiţi-vă!

Repede! Repede!

Haideţi!

- E o barcă acolo. Adu-o la mal şi ia-o pe Violetta.

- Şi tu, Pardaillan?

- Eu te ador.

- Pardaillan, te implor, vino cu noi! - Nu, trebuie să rămân, să-i opresc.

Haide, fi veselă!

- Nu! - Iată-i!

- Mă enervezi cu meşa ta. O să vezi tu! Haideţi!

Hei! Hei, Samson!

- Ajutaţi-i s-o ducă pe Violetta! - N-o să rezistaţi singur!

- Cu Samson aş rezista şi unei armate.

- E nebun. Împotriva a 20 de oameni...

- Nu e momentul pentru discuţii. Luaţi-o pe Violetta cum v-am zis!

Nu trebuie să eşuăm acum.

- Pardaillan, credeţi că aveţi dreptate mereu? - Da.

- Iată alţii! - Foarte bine. O să-i arunci.

Şi tu, Samson, eşti încă în putere?

E-n regulă.

- O să-l omoare pe Pardaillan! Pe mine mă caută.

- Violetta, nu, vă jur! Pardaillan nu m-ar ierta niciodată.

- Monseniore, dacă am pleca... - Pe Pardaillan nu-l aşteptăm, boule?

Haideţi!

Apuc-o de acolo!

Eşti gata, Samson?

- Eşti gata, Samson? - Da!

Hai! Cât poţi de tare, Samson!

Doamne! Sânge!

Sânge... e o nimica toată, după toate nebuniile pe care le-am făcut pentru dumneavoastră...

- Sper că asta va fi pentru ultima oară. - M-aş mira.

- Nu! Mai am ceva de rezolvat. Monseniore, sabia dumneavoastră.

- O, nu, nu! Să nu ne certăm.

Onoarea şi prietenia îmi cer să v-o cedez pe Violetta.

O meritaţi.

- Sabia dumneavoastră, am spus.

Am promis, trebuie să mă ţin de cuvânt. - Aşteptaţi.

- Meşa mea!

- Unde mergem, cavalere?

- Să ne alăturăm trupelor bunului rege Henric al IV-lea şi paradei sale albe!

Traducere şi adaptare text: după sunet film: George Ungureanu

S F Â R Ş I T