Afrikaans
Akan
Albanian
Amharic
Arabic
Armenian
Azerbaijani
Basque
Belarusian
Bemba
Bengali
Bihari
Bosnian
Breton
Bulgarian
Cambodian
Catalan
Cebuano
Cherokee
Chichewa
Chinese (Simplified)
Chinese (Traditional)
Corsican
Croatian
Czech
Danish
Dutch
English
Esperanto
Estonian
Ewe
Faroese
Filipino
Finnish
French
Frisian
Ga
Galician
Georgian
German
Guarani
Gujarati
Haitian Creole
Hausa
Hawaiian
Hebrew
Hindi
Hmong
Hungarian
Icelandic
Igbo
Indonesian
Interlingua
Irish
Italian
Japanese
Javanese
Kannada
Kazakh
Kinyarwanda
Kirundi
Kongo
Korean
Krio (Sierra Leone)
Kurdish
Kurdish (Soranî)
Kyrgyz
Laothian
Latin
Latvian
Lingala
Lithuanian
Lozi
Luganda
Luo
Luxembourgish
Macedonian
Malagasy
Malay
Malayalam
Maltese
Maori
Marathi
Mauritian Creole
Moldavian
Mongolian
Myanmar (Burmese)
Montenegrin
Nepali
Nigerian Pidgin
Northern Sotho
Norwegian
Norwegian (Nynorsk)
Occitan
Oriya
Oromo
Pashto
Persian
Polish
Portuguese (Brazil)
Portuguese (Portugal)
Punjabi
Quechua
Romanian
Romansh
Runyakitara
Russian
Samoan
Scots Gaelic
Serbian
Serbo-Croatian
Sesotho
Setswana
Seychellois Creole
Shona
Sindhi
Sinhalese
Slovak
Slovenian
Somali
Spanish
Spanish (Latin American)
Sundanese
Swahili
Swedish
Tajik
Tamil
Tatar
Telugu
Thai
Tigrinya
Tonga
Tshiluba
Tumbuka
Turkish
Turkmen
Twi
Uighur
Ukrainian
Urdu
Uzbek
Vietnamese
Welsh
Wolof
Xhosa
Yiddish
Yoruba
Zulu
Conquistadores Adventum Sezonul 1, episodul 6
Aduceți lemnul de foc aici!
Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian
Subtitrări-noi Team
Căpitane!
Avem o vizită.
Dumnezeule Sfinte! Pe piroanele lui Hristos!
A apărut de nicăieri.
Face la fel de când l-am văzut.
Faceți și voi la fel.
Ce spuneți?
Să vă lăsați la pământ și să faceți la fel ca acest om.
Haideți, la pământ!
- Nu ați auzit? La pământ! - Lăsați armele jos!
Vii din cer?
Ce facem cu el? Îl prindem?
Nu.
Dacă nu vrei să te confrunți cu alți 100 ca el
care vor veni să-l salveze.
Atât de monstruoase erau picioarele acelui gigant,
încât căpitanul Magellan a hotărât să-l numească Patagón.
După numele acelui ținut în care am fost forțați
să petrecem cinci luni atât de lungi cât cinci ierni,
Patagonia,
țara uriașilor.
Vă jur pe Dumnezeu
că nu știam că vântul ar putea să ajungă să ucidă.
Conquistadores Adventum Episodul 6: Uriașii
2 martie 1520 Golful San Julian (Patagonia)
O duzină de iepuri.
Cu asta avem câte un iepure la fiecare 20 de persoane.
La șase plaje spre nord am văzut...
Multe vaci mari, dar fără gambe.
Dar eu nu mă apropii, sunt înverșunate.
Au colți de mărimea asta, așa de mari.
E o altă vietate, ciudată.
Un catâr, o cămilă.
Care face așa.
Aduceți tot ce se poate băga în cratiță.
"Din întâmplare" ne vom petrece aici toate iernile?
2 martie 1518 Portugalia (2 ani mai devreme)
Copilul meu!
Șchiopătând și cu singura idee de a-l face pe regele Manuel să plătească scump
banala monedă de argint cu care l-a refuzat,
așa și-a părăsit Magellan patria.
Pe furiș.
Și cu cizmele roase de ranchiună
cum fac trădătorii.
Totul în schimbul unei pelerine noi
a unui titlu de Căpitan General
și a 237 de marinari cu față de câine
cărora nu aș avea de ales decât să-i numesc echipaj.
O gloată de spanioli, negri și basci,
cu toții disperați, în stare să zboare,
să-și vândă sufletul diavolului pentru bani,
dar mai puțin dispuși să respecte ordinele
unui dezertor portughez.
Îl recunoaștem în silă,
în silă îi sărutăm mâna și în silă îi promitem loialitate,
în silă respectăm interdicția de a nu îmbarca femei
și în silă am ajuns în Lumea Nouă.
Ne-a luat 40 de zile să traversăm Marea cea Mare.
Mai mult decât trebuia,
deoarece acele cinci carace erau supraîncărcate.
Pe 13 decembrie în anul de grație 1519,
am acostat într-un mic port pe care portughezii îl numesc...
Rio de Janeiro (Râu de Ianuarie).
Dupa Crăciun am ajuns la Río de la Plata
și Montevideo.
Nimeni niciodată nu navigase atât de departe.
Dacă misiunea atât de secretă a acelui portughez
era să găsească capătul lumii,
mulți dintre noi au început să bănuiască că acesta nu trebuia să meargă departe.
7 aprilie 1520 Golful San Julian (Patagonia)
Și dacă nu există primăveri?
Dacă Dumnezeu a creat aici doar ierni?
Una după cealaltă.
Tu, filfizonule!
Ești mai deștept decât noi toți.
Ești prieten cu împăratul Carol?
Nu ai spus că-l cunoști pe Papă?
Tu știi sigur ce naiba facem aici.
În mijlocul pustiului.
Apele.
Marea îngheață.
Ne îngheață chiar și firele de păr de pe urechi.
Dacă ne continuăm traseul nostru, poate fi mult mai rău.
Cu cât mergem mai spre sud, cu atât vremea va deveni mai rece.
Apele ar putea îngheța.
Corabia nu navighează pe gheață, nu?
Am ajunge într-un loc mult mai rău decât acesta.
Mai bine să fii aici, pe această plajă decât afară.
Și de ce naiba nu ne întoarcem?
Nu ar fi mai rezonabil să iernăm în Brazilia?
Amiralul este precum câinii,
nu știe să meargă înapoi.
Ce naiba repari?
O lopată.
O minge de fotbal.
Minge de fotbal.
Coase-mi o pătură ca cea a Papei.
Una care încălzește cu adevărat.
Elcano!
Această plajă va fi terenul.
Două echipe.
- Sunteți în rând? - Suntem!
Da!
Suntem patru portughezi, trei italieni și un norvegian.
Vergue, aici!
Câți spanioli sunteți?
Zece spanioli și cu mine, care sunt din Burgos.
Mingea va fi vezica unei vaci de mare.
Echipele
se vor lupta între ele pentru a lua mingea
și nu piciorul steagului advers.
Și acum, ce?
Mingea poate fi condusă așa cum se dorește.
Fugi! Fugi!
Aruncând-o unui coleg
sau purtând-o singur.
Nu-l lăsați să scape!
Pentru a opri adversarii se po folosi mâinile,
genunchii...
Cum se spune la asta?
- Cot. - Cotul.
Totul.
Și cine câștigă?
Cel mai puternic.
Cel mai treaz.
Dintre toți.
Cel care lovește primul.
Fugi, Antonio!
Aceea a fost o zi bună.
Una dintre cele mai bune.
Singura din ultimele două luni
în care ne-am văzut zâmbind unii pe ceilalți.
În absența femeilor,
ce consolare mai bună decât să ne lovim reciproc.
Aici era Juan de Cartagena,
inspectorul Coroanei și vărul lui Fonseca însuși,
care în sfârșit și-a putut dezlănțui
ura sa prost ascunsă pentru tot ce nu era spaniol.
Mergea pe plajă, urmărind portughezii pe care-i zorea.
Gaspar de Quesada, ca un bun nobil,
nu s-a oprit din a da instrucțiuni scutierului său
făcând să fie el cel care a primit loviturile.
Luis de Mendoza, trezorierul regal,
a obosit repede.
Chiar și preotul Sánchez de la Reina,
și-a suflecat sutana și s-a alăturat dezordonaților.
Pe acesta nimeni nu a vrut să-l lovească puternic,
neavând de gând să primească represalii mai mari.
Gómez Espinosa a lovit puternic în ciuda staturii sale scunde.
Avea un pumn capabil să dărâme un catâr.
Chiar și așa, era mai bine să îl întâlnești pe Espinosa
decât pe maimuța pestriță, aceea care nu mergea cu fetițele.
Nu-mi amintesc cine a fost câștigătorul.
Știu doar că în dimineața aceea
a început să strălucească soarele pe plaja noastră.
1519 (un an mai devreme) Casa de Comerț din Sevilla
Poftiți!
Juan Sebastián Elcano.
Şef de echipaj.
Pe nava Trinidad.
3000 maravedí.
- Mâinile, porcule! - Nouă luni.
Șase, dacă totul merge bine.
- Cine conduce expediția? - Un portughez.
Și unde mergem?
Asta va trebui să-l întrebi pe portughez.
Doar el și regele Carol știu unde naiba ne trimit.
Lasă-mă!
Salariul nu era deloc rău și, chiar dacă a fost,
nici nu păreau să aibă oferte mai bune
pentru un bătrân câine de mare ca Elcano.
Nu era unul dintre acei bărbați
cărora norocul le susură în ureche
de fiecare dată când aruncă zarurile.
Petrecusem trei luni
în acel ținut uitat de Dumnezeu.
Trei luni în care cu excepția uriașului,
nu ne-am mai întâlnit cu vreo creatură
care să semene cu oamenii.
Spre sud apele înghețau
iar plajele erau populate de un fel de crabi
cu care ne-am văzut siliți să ne hrănim.
Am văzut plaje unde pășeau sute de vaci de mare
și alte creaturi despre care, dacă am spune, nimeni nu ne-ar crede.
Țara uriașilor.
Capătul lumii, pământul fără margine.
Am căutat 100 de nume pentru același loc.
Dacă acesta ar fi fost mormântul nostru,
cu siguranță ne-am odihni
în cel mai liniștit dintre toate cimitirele.
Oricum ar fi fost, aceea nu părea cea mai bună cale.
Acea plaja sumbră semăna puțin
cu insulele Jauja, Moluce sau cu China.
Poate că acel căpitan portughez îl convinsese pe Majestatea Sa
prin meșteșugul vorbelor,
dar în fiecare zi apăreau mai multe zvonuri rele.
Era fie nebun, fie prost.
Sau singura sa misiune era să termine cu noi toți
și să-și câștige astfel simpatia adevăratei sale patrii,
Portugalia.
De fiecare dată eram mai mulți
cei care ne ascundeam fețele de dezertori sub barbă.
În aceeași noapte,
doisprezece spanioli profitând de schimbarea străjilor,
s-au aprovizionat bine cu provizii,
au încărcat unul dintre bricuri
și puțin le-a lipsit să dezerteze.
Trinidad.
Curajoasă încercare.
Să-i lăsați pe ai voștri în voia propriei sorți.
Fără alimente.
Condamnându-ne pe toți la o moarte sigură.
Nu vreau nici un dezertor printre oamenii mei!
Cine vrea să plece este liber să o facă!
Cine face un pas înainte
îl voi ajuta eu însumi să încarce una dintre corăbii.
Pe Santiago, cea mică.
Elcano, tu rămâi cu noi?
Pe aceștia doi spânzură-i!
Ai milă, căpitane! - Vă rog!
Trecuseră șapte ani de când Vasco Núñez de Balboa
navigase pe un nou ocean.
De atunci,
nevoia de a găsi o rută maritimă către condimente
devenise o obsesie pentru Spania.
Trecerea spre Molucce tot nu apărea
și de fiecare dată când se întorcea din America o corabie
cu cât erau descoperite mai multe țări cu atât sporea confuzia.
Cuba era considerată continent,
Brazilia, provincie a Chinei,
și Florida insulă.
Nimeni nu putea încă stabili fără riscul de a se înșela,
dacă acea Americă era un continent sau două, sau trei,
sau doar o mână de insule care pluteau ca pâinea în supă.
27 martie 1520 Golful San Julian (Patagonia)
Căpitane, câteva cuvinte.
Căpitane, câteva cuvinte.
Pinosa,
Ai stabilit străjile?
Da, căpitane!
Încercați să păstrați pulberea uscată.
Ai raționalizat pâinea și vinul?
Jumătate de rație, așa cum ați poruncit.
Chiar și pentru funcționari.
Scuzați-ne, vă rog, căpitane!
Cât timp aveți de gând să continuați să ne ignorați?
Căpitane, oamenii nu sunt mulțumiți.
Sunt de nouă luni departe de familiile lor.
Ei nu știu care este misiunea care i-a adus până aici.
Restricții alimentare și ce s-a întâmplat în această dimineață.
Căpitane, nu este vorba doar de viața dumneavoastră,
ci, de asemenea și de aceea a acestor 200 de marinari.
Am ajuns în zone care nu au mai fost explorate până acum.
Dacă ne întoarcem,
gloria lor va fi sigură.
Ascultați-l pe domnul Mendoza, căpitane!
Este trezorierul regal al acestei flote.
Merită respectul cuvenit.
Această escadră aparține Coroanei spaniole.
Dacă este în pericol
este datoria noastră, din ordinul împăratului Carol, să o protejăm.
- Poate că vă putem ajuta... - Au trecut patru luni
de când ancorat pe această plajă uitată de Dumnezeu.
Astăzi ați executat doi bărbați nevinovați.
Aici, într-un pustiu unde nu există nici copaci de care să-i spânzurați.
Chiar trece pe aici drumul spre Molucce, căpitane?
Uitați-vă in jurul dumneavoastră!
Aveți aceeași idee despre locul spre care ne îndreptăm
ca în ziua în care am plecat din Cádiz.
Nici una! Nu știți unde mergeți!
Bărbații nu vor mai asculta ordinele unui portughez.
În numele împăratului Carol,
nu vă voi permite să presărați această plajă cu morminte spaniole.
Al împăratului Carol...
Vorbiți de parcă l-ați cunoaște cu adevărat.
Dumneata nu-l slujești pe împăratul Carol, domnule Cartagena.
Îți slujești vărul, episcopul Fonseca.
Care este serios dezamăgit,
demonstrând, cu fiecare dintre acțiunile sale,
că inteligența nu este un bun care se răspândește între rude.
- Execut ordine precise... - Ordinele dumitale
așteaptă ca eu să-mi dezvălui planurile.
Și în această zi,
prin puterea pe care vărul său i-a încredințat-o,
să-mi smulgă gloria
cu aprobarea trezorierului regal
și a Bisericii
prezentă aici.
Nu i-am executat pe acei bărbați.
Voi,
și lipsa voastră de răbdare,
au fost cei care i-au împins să comită...
un act de trădare prostesc și grav.
Negați-o și pentru numele lui Dumnezeu că îmi smulg capul.
- Espinosa! - Căpitane!
Trebuia să aveți grijă de raidurile de vânătoare, nu-i așa?
Așa este.
Înainte, arestează-l pe domnul Cartagena.
- Să nu îndrăzniți! - Încătușați-l!
Și dacă este necesar, puneți-i un căluș ca să nu-l aud.
Căpitane, cu tot respectul, nu mi se pare potrivit...
Domnule Mendoza, domnul Cartagena va rămâne în custodia ta,
închis pe corabia Vitoria.
Jură pe Dumnezeu că vei că vei îndeplini acest ordin.
Jur!
Jur pe regele Carol.
Lasă-l în pace pe regele Carol!
Jură pe onoarea ta.
Așa să fie!
1519 (șase luni mai devreme) Casa de Comerț din Sevilla
Don Antonio Pigafetta, din Lombardia, pasager.
Pasager.
Pasager.
Italianul nu arată rău.
Ce știi să faci?
Să scriu... Scriu.
Să dansez.
Și ce porți agățat acolo? Ce porți ca podoabă?
Aș prefera să nu-l folosesc. Îmi place ca decorație.
Dar...
Dacă doriți,
Am o scrisoare de recomandare.
Nenorocitul.
Sigiliul cancelariei.
Și aceasta este semnătura regelui.
Notează! Antonio din Lombardia.
El știe ce face.
Din când în când, uriașul ne făcea câte o vizită.
Odată
ne-a adus drept cadou câteva piei ale acelor vietăți
pe care știa că ne plăcea să le vânăm
și ceva mâncare pentru bărci.
Credea, în ignoranța sa și pentru că nu văzuse niciodată corăbii,
că trebuie să fie fete aceste bărci,
că trebuie să fie fiice ale marilor bricuri.
Tot ce era al nostru îi atrăgea atenția.
De cât timp este așa?
De trei săptămâni.
Te vei simți mai bine în curând.
"Odată ce și-a luat rămas bun de la mulțime,
a intrat în casă..."
Nu, nu s-a făcut mai bine.
El a murit.
Mai întâi de frig și mai târziu din cauza pierderii de sânge.
Nu știu ce a fost înainte.
Am ținut Liturghia.
O liturghie scurtă căreia aproape nimeni nu i-a dat atenție.
Și nu pentru că mortul nu merita favoarea,
ci doar că și-a ales o zi proastă pentru a fi înmormântat.
Noi eram obosiți.
În lipsa pâinii, stomacul ne făcea și mai furioși.
Ne era frig,
frig și teamă.
Și de fiecare dată eram mai mulți cei care ne doream
ca amiralul să fi fost cel care zăcea sub acel giulgiu.
Cine are urechi, să audă.
Amin!
Era Duminica Floriilor și mirosea a revoltă.
2 aprilie 1520 Golful San Julian (Patagonia)
Cine e acolo?
Și ce vă aduce aici în mijlocul nopții?
Elcano!
Dumneata ești de partea spaniolilor.
Loialitate față de rege!
Deschide pivnița și dublează porțiile de pâine și vin ale acestor marinari.
Și-au câștigat-o.
Amirale! Mesagerul de pe Victoria!
Din ordinul trezorierului Majestății Sale, Don Luis de Mendoza,
și dată fiind încălcarea autorității căpitanului Magellan
pe care trebuie și a trebuit să o suferim,
corabia San Antonio a fost confiscată.
Ați luat-o cu asalt, ați vărsat sânge.
Respectând dispozițiile Majestății Sale...
Gata!
Vino aici, Francisco!
Pe cine au pus la comanda navei Victoria?
Au trei nave în posesia lor.
Ni le-au luat din mână.
Suficient avantaj ca să câștige, căpitane.
Nu-i așa?
Crede-mă, fiule,
ca să dai ordinul de a încărca aceste tunuri
e nevoie doar de un costum de căpitan,
dar pentru a le da ordinul să tragă e nevoie de multă curaj.
Și eu am corabia asta plină de tupeu.
Don Luis de Mendoza,
Gaspar de Quesada
și căpitanul Cartagena,
fac din echipaj o pradă.
Îi țin legați de mâini și de picioare.
Nu au încredere că ei sunt toți de partea lor.
- Ați încărcat tunurile? - Da!
Ce aveți de gând să faceți, amirale?
În acest stadiu, soția și fiica mea cerșesc deja
la ușa vreunei biserici.
Nu am multe de pierdut.
Ce te aduce aici, Espinosa?
O scrisoare de dragoste.
Câteva versuri pe care vi le-a scris amiralul.
Am înțeles.
A venit sigilată.
Lasă-l să urce.
Fiule, lasă asta.
Las-o jos sau urc și ți-o bag undeva.
Vin în numele lui Don Luis de Mendoza.
El este cel pe care l-ați numit amiral, nu?
Amiralul Mendoza
e în cabina lui.
Știi drumul.
Nu mă veți lua prin surprindere.
Nu?
Dă-o!
Ce naiba se întâmplă acolo?
Foc!
- Ce naiba se întâmplă? - Este amiralul.
- Urcă la bord. - Nenorocitul!
Coboară. Stai!
Trage!
Încarc-o!
Să mergem în pivnița de la proră.
- Sunt în pivniță! - Ucigaşule!
Vino aici!
Câți au plecat?
Ia, dă-mi alta!
Alta, hai!
Ai aici San Martín-ul tău.
Nu vă mișcați, faceți-vă o favoare!
Faceți-vă o favoare!
Și tu?
Elcano!
- Cu cine ești? - Loialitate față de rege.
4 aprilie 1520 Golful San Julian (Patagonia)
Procesul a fost de scurtă durată,
cât a fost nevoie ca să ajungem la plajă.
Dacă ar depinde de el și cu legile mării în mână,
ar fi spânzurat fără să clipească
40 de bărbați în aceeași dimineață.
Dar portughezul era încăpățânat ca un catâr
și nu avea de gând să permită ca expediția sa să se termine sângeros.
Putea să se lipsească de 50 de rebeli,
dar nu de 100 de brațe.
A ordonat să fie dezmembrate
puținele rămășițe ale lui Don Luis de Mendoza
și cu rămășițele sale bătute în cuie,
s-au marcat limitele acelei plaje nenorocite.
Una din acele tradiții funeste englezești
pe care ne străduim atâta să le imităm.
Gaspar de Quesada, ca nobil dintr-o familie bună ce era,
a fost pus să aleagă.
Sau spânzurătoarea cea jerpelită
sau un butuc nobil și sabia propriului său scutier.
Nu a cerut.
Nu a deschis gura.
Știa că rămășițele lui nu vor sfârși departe de cele din Mendoza.
S-a arătat mult mai multă duritate lui Juan de Cartagena,
liderul revoltei,
și față de complicele său, duhovnicul Sánchez de la Reina.
Pe aceștia i-a condamnat să moară încet.
Prin exil.
Abandonați în acel ținut al nimănui
încât Cel Preaînalt și nu el să fie
cel care să hotărască viața sau moartea lor.
I-a iertat pe 39 și chiar pe nenorocitul care încă nu clipea.
Plecasem de un an de acasă
când în acel port al nenorocirilor a sosit primăvara.
Patagonezule!
Patagonezule!
- Patagonezule! - Lasă-l în pace!
Condamnatul varsă tot ce înghite.
Este o risipă.
Continuă să scrii.
Continuă să scrii, bețivule.
Spune-i Sfinției Sale, Papa
cum m-am îmbogățit azi.
O voi face.
Această carte va fi într-adevăr citită de rege și de Sfinția Sa Papa?
Și despre ce vorbești?
Despre tot.
Despre călătoria noastră.
Despre amiral.
Despre cum am capturat uriașul.
Pentru a o putea arăta regelui,
la întoarcerea noastră.
Cine altcineva va aminti de noi
când trec 100 de ani?
Nu știu să citesc.
Nu contează, fac tot posibilul să nu te menționez.
Sfârșitul episodului 6
În episodul viitor...
Sunt puține râuri adânci de 50 de metri.
Și nu există râuri cu apă sărată.
Acesta nu este un râu.
Nu vor veni, domnule. Au dezertat.
Împingeți!
San Antonio a dezertat.
Dacă Dumnezeu ar fi vrut să mă pedepsească,
voi înșivă m-ați fi decapitat de trei ori.
O să vă vărs creierii pe barcă.
Espinosa, arată-i rajahului de ce este capabil
oțelul spaniol.
Dacă vrei pace, vei avea pace.
Și dacă vrei război, ți-l vom da.
Rugați-vă în orice mod știți, vindecați.
Traducerea și adaptarea: profesor Luca Octavian
Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.