Original subtitles

Există locuri pe pământ, aflate încă în dimineaţa vieţii,

unde turmele aleargă în libertate.

Zorii vieţii învăluiesc pământul suspendat în timp,

un ultim refugiu al celei mai mari populaţii de animale sălbatice

de pe pământ, care este podişul Serengeti din estul Africii.

Înainte de apariţia omului, munţii din estul câmpiei

s-au revărsat spre cer.

Serengeti a fost acoperit de un strat de cenuşă, ce a lăsat descoperite doar

câteva vârfuri singulare, mărturii ale lumii îngropate sub el.

În decurs de patru milioane de ani, timpul si elementele naturii

au schimbat cenuşa în sol fertil, acoperit de savana ce adăposteşte

cel mai important sanctuar al animalelor de pe pământ.

Pe acest tărâm fertil, de o frumuseţe rară,

trăiesc milioane de vietăţi diferite...

O singura specie predomină. Cu un milion si jumătate de indivizi,

antilopele gnu influenţează vieţile tuturor speciilor din jur.

Având o înfăţişare ciudată, ele au fost numite

"bufonii" savanelor africane...

...şi " animale compuse din piese de schimb."

Dar antilopele sunt înzestrate cu flexibilitatea si instinctele

necesare unei vieţi de migrări continue în căutare de iarbă si apă.

Alături de ele, există o varietate de alte ierbivore...

care supravieţuiesc mulţumită vegetaţiei bogate din Serengeti,

fiecare în căutarea unui alt sortiment de hrană.

Unele petrec două-treimi din viaţă păscând.

Altele trăiesc în mijlocul propriei grădini de zarzavaturi.

Legile care guvernează viaţa din Serengeti sunt simple.

Ierbivorele se hrănesc cu plante, iar carnivorele cu ierbivore.

Leii sunt vânători puternici si iscusiţi.

Unii îşi ademenesc prada...

...iar alţii o urmăresc.

Deşi leoaica e cea care ucide, leul, de talie mult mai mare,

se înfruptă primul.

Fiecare îşi aşteaptă rândul.

Urmează apoi leoaicele şi puii.

Hienele, şacalii şi vulturii îşi dispută locul următor.

Nimic nu se pierde în Serengeti.

În îmbelşugatul sezon umed, turmele de gnu s-au întremat

hrănindu-se cu ierburile scunde ale păşunilor din sud.

La sfârşitul lunii mai se apropie seceta, anunţând ultimatumul:

Migrează sau mori de foame.

Peste două milioane de animale pornesc în cursa pentru

a învinge foametea si setea. Asemenea unor râuri vii,

turmele, însoţite de zebre si gazele, se îndreaptă spre nord si spre vest,

atrase de chemarea ancestrală a apei şi ierburilor îmbelşugate.

"Marea Migrare" a început.

Această călătorie se consumă în doua ţări din Africa de est:

Tanzania si Kenya.

Turmele de gnu migrează înspre nord

către Rezervaţia Maasai Mara din Kenya.

Petrec acolo câteva luni, până la începutul sezonului ploios,

când turma se întoarce pe câmpiile din sud.

Migrarea este o cursă neîntreruptă pe o distanţă de peste 500 mile.

Primele săptămâni ale migrării

coincid cu sezonul de împerechere.

Masculii se luptă tot timpul pentru femele şi noi teritorii.

În decursul câtorva săptămâni, 90% din femele vor deveni gestante.

La începutul migrării către nord, turma traversează regiunea

vechilor aflorimente de granit numite " kopje".

Acestea sunt locurile unde se ascund prădătorii.

Dintre cei patru pui de ghepard doar unul a supravieţuit.

Pentru a-l hrăni, mama lui trebuie sa vâneze zilnic...

...dar nici ea nu s-a mai hrănit de două zile.

Turmele au trecut, dar apar câteva gazele rămase în urmă.

De la această distanţă, nu au nicio şansă de supravieţuire.

Ghepardul e cel mai iute animal de uscat, care atinge

viteze de peste 70 mile pe oră pe distanţe scurte.

Pe Podişul Serengeti nu există nici răutate, nici remuşcări.

Prădătorul ucide doar pentru a se hrăni.

Turmele migratoare se adăpostesc în savanele împădurite,

păscând pe câmpiile cuprinse de secetă.

Aici migrarea e percepută ca o invazie de către

locuitorii pădurilor.

Majoritatea localnicilor îşi continuă traiul neperturbaţi

de trecerea turmelor.

Spre deosebire de gnu, girafele Maasai nu trebuie să migreze.

Ele se hrănesc cu frunzele sutelor de specii de copaci,

sursa de hrană care rezistă la secetă.

Copacii oferă hrană şi adăpost maimuţelor cercopitec.

Babuinii de savană colindă pădurile în turme...

...retrăgându-se în copaci pentru a petrece noaptea.

Omnivore precum omul, se hrănesc cu aproape orice.

Din când în când, masculii adulţi se încumetă să prindă

chiar şi gazele tinere.

Animalele ce pasc în preajma

pădurilor sunt pândite tot timpul.

Există însă un ierbivor pe care nici leul nu îndrăzneşte să îl deranjeze.

Elefantul adult este unul dintre puţinele animale din Serengeti

care nu are niciun inamic în rândul animalelor sălbatice.

Elefanţii dezvoltă legături foarte strânse, protejându-şi puii.

Mama şi fiica menţin legătura chiar timp de cincizeci de ani.

Turmele înaintează în noapte ignorând riscul unui atac

ce ar putea surveni în întuneric.

Atrase de fulgere şi tunete, sau de mirosul ploii,

ele parcurg chiar şi 50 mile până la răsăritul soarelui.

Greutăţile se înmulţesc acum.

Căldura a secat complet câmpia.

Serengeti este cuprins de flăcări.

Distrusă de foc şi vânt, vegetaţia va reînvia

odată cu sosirea ploilor.

Acum, însă, turmele în căutare de hrană găsesc doar praf.

Inamicii lor sunt setea, foametea, extenuarea şi aceiaşi prădători.

Instinctul puternic de a migra mâna turma mai departe...

...chiar dacă leul stă la pândă.

Vânătorul trebuie doar să aleagă momentul potrivit.

În această competiţie acerbă nimic nu poate fi garantat. În timpul zilei,

doar unul din cinci atacuri ale leilor este încununat de succes.

În final, după luni de migrări, avangarda atinge pământul făgăduit,

care a atras turmele spre nord:

păşunile îmbelşugate Maasai Mara, din Kenya.

Din nou, instinctual le-a condus spre un loc îmbelşugat.

Aici vor petrece luni de zile păscând, până când ploile

dătătoare de viaţă revin pe aripile vântului de octombrie.

La est, în apropiere de Serengeti,

există un loc chiar mai îmbelşugat.

Unul din miracolele lumii,

acesta reprezintă un microcosmos al podişului Serengeti.

Craterul Ngorongoro este o calderă vulcanică uriaşă

acoperind 100 mile pătrate, o rămăşiţă a marilor erupţii

care au condus la apariţia Podişului Serengeti.

Întinsă de la perdeaua de păduri de pe muchie până la fundul craterului

cu 2.000 de picioare mai jos, acest ecosistem asigură hrană

şi apă din belşug.

Acolo unde există apă, există şi viaţă.

Privelişte distractivă pentru unii, un hipopotam poate despica

un crocodil sau om în două cu o singură muşcătură.

O axiomă în Serengeti ar putea fi:

Niciodată nu interveni între un hipopotam şi apele unde se scaldă!

Zeci de mii de animale trăiesc pe aceste meleaguri.

Altele zboară aici:

Flamingo din Namibia...

Berze din Europa şi Asia.

Asemenea unor veri privilegiaţi ai turmelor din afară,

antilopele şi zebrele din interiorul pereţilor craterului trec

de la o păşune la alta.

Pericole există şi aici.

Zebrele se adună în grupuri dungate păcălindu-şi prădătorii.

"Caii africani" par placizi...dar omul n-a reuşit să-i domesticească.

Rinocerul negru, o prezenţă formidabilă care îşi marchează

teritoriul frecvent, este totuşi un uriaş vulnerabil.

Braconajul l-a adus în pragul extincţiei datorită cornului său.

Craterul Ngorongoro este una din puţinele rezervaţii

unde rinocerul negru a reuşit să supravieţuiască.

Grupul de babuini petrece majoritatea zilei

îngrijindu-şi puii, curăţându-se şi socializând.

Deşi sarcina de a proteja grupul şi teritoriul

revine masculilor,

vânatul şi creşterea puilor este responsabilitatea femelelor.

Prin joacă, puii sunt pregătiţi pentru întâlnirile vijelioase ce vor urma.

Legendara putere a leilor este egalată de plăcerea nesfârşită

de a se odihni, ei petrecând câte 20 de ore pe zi odihnindu-se regeşte.

Când se împerechează însă, o fac în medie o dată la 25 de minute,

timp de trei-patru zile, chiar fără să se hrănească...

După estimări, pentru fiecare pui care supravieţuieşte în primul an

de viaţă e nevoie de 3.000 de împerecheri!

Aceste meleaguri sunt şi leagănul omenirii.

În apropiere de Ngorongoro, în partea de răsărit a podişului

se află strâmtoarea Olduvai, unul dintre cele mai renumite

site-uri arheologice de pe pământ.

Printre pereţii stratificaţi se păstrează aici fosile umane

de aproape două milioane de ani.

Acest loc e populat în prezent de mândrul trib Maasai.

Şi ei duc un trai nomadic, pe marginile podişului Serengeti,

în căutare de păşuni bogate pentru cirezile lor.

Maasai cred că cerul le-a dat

doar lor toate vitele pământului.

Din aceste vite mult preţuite, ei obţin hrana

războinicilor Maasai:

un amestec de lapte şi sânge.

Era prădătorilor nu s-a încheiat în lumea Maasai-lor.

Din acest sat şi din cele învecinate, leoparzii au răpit

trei copii în decurs de un an.

Cândva cei mai vrednici războinici din Africa de est, Maasai

îşi apără şi astăzi vitele şi familiile cu lancea.

Unii s-au născut în Serengeti, alţii vin aici.

În prezent, oamenii care vizitează aceste locuri sunt martorii

unui spectacol al sălbăticiei de mult dispărută în alte locuri.

Tanzania şi Kenya au păstrat arii vaste: parcuri naţionale

şi rezervaţii, proclamate "o moştenire a omenirii."

Sprijinul provenit din turism este indispensabil

pentru păstrarea acestei moşteniri, legând destinul Podişului Serengeti

de cel al vizitatorilor ce vin aici cu admiraţie şi respect.

Serengeti este în continuă schimbare, ameninţat de

creşterea populaţiei şi braconaj, dar în acelaşi timp este protejat.

Turmele de elefanţi ce s-au refugiat din faţa braconierilor

se întorc acum, protejaţi de "decretul fildeşului".

Hrăniţi de păşunile podişului şi încurajaţi de securitatea sporită,

elefanţii se înmulţesc rapid.

Se apropie furtunile de octombrie în Maasai Mara.

Odată cu sosirea ploilor, turmele pornesc în Marea Migrare

spre teritoriile din sud unde se reproduc.

Dar în faţa lor se află cel mai mare pericol.

Pentru a ajunge în sud, turma trebuie să treacă râul Mara,

umflat acum de ploi.

În aceste ape persistă încă era dinozaurilor

unde supremaţia aparţine crocodilului.

Mulţi dintre cei ce trec de crocodili cad pradă apelor râului.

Unii se îneacă, alţii sunt călcaţi în picioare.

Unii sunt prea obosiţi ca să se mai salveze.

De-a lungul anului şi în cursul Marii Migrări

mor un sfert de milion de antilope gnu.

Dar migrarea continuă spre sud, conducând în final

spre câmpiile cu iarba scundă, unde se dezvăluie miracolul

Podişului Serengeti.

Împerecherile anterioare în număr mare au acum ca rezultat numeroşi pui.

În decursul câtorva săptămâni, în debutul sezonului umed,

se nasc peste o jumătate de milion de pui de gnu...

o strategie ce copleşeşte prădătorii şi asigură supravieţuirea

unei noi generaţii.

Pentru a supravieţui în mijlocul prădătorilor, nou-născuţii trebuie

să se ridice în picioare la câteva minute după naştere...

Cei care nu reuşesc trebuie abandonaţi.

Din nou viaţa a învins

moartea pe Podişul Serengeti.

Rămâne un loc pe pământ aflat încă în dimineaţa vieţii,

unde turmele aleargă în libertate.